Pacatul gandului
5 decembrie 2015 17 comentarii
Etica neîncrederii în om
3 decembrie 2015 17 comentarii
În articolul său Edi are două traiecte: denuţarea libertarianismului, respectiv o aplicare şi extindere a unor concepte weberiene.
Să le luăm pe rând:
„Ce avem aici este o dogma economica care refuza orice compromis cu binele public sau nevoile comunitatii, atunci cand se ajunge la legile pietei, reducerea cheltuielilor publice, deregularea economiei, sau privatizarea serviciilor catre populatie. Dogma este impusa prin politica de santaj de institutii transantionale ca FMI sau Banca Mondiala, prin eludarea mecanismelor democratiei de catre elitele locale, uneori chiar prin lovituri de stat sau interventii militare.”
Binele public şi nevoile comunităţii sunt servite cel mai bine nu de o redistribuţie cu japca făcută de o şleahtă de birocraţi oportunişti, ci de un cost unitar redus al producţiei de scară. Asta nu e vreo dogmă. FMI sau BM nu par a fi vreodata pro-piaţă, iar apetitul lor pentru pârghii fiscale e marcă a acestei optici.
„Acestea permit corporatiilor transantionale sa ignore hotararile curtilor de justitie domestice, sa eludeze legile de protectie a mediului, sa faca politie pe internet, sa limiteze accesul consumatorilor la medicamente generice ieftine, si sa limiteze suveranitatea legislativa a tarilor semnatare”
Dacă lăsăm la o parte clişeele de stânga şi accente alarmiste din această frază, cu ce rămânem?
Să fac în acest punct o remarcă: Edi nu conteneşte să condamne legitimarea de către evanghelici a (apropae) oricărei nedreptăţi sociale pe seama condiţiei postlapsariene. Şi aici sunt de acord cu el. Ce apare apoi ca o inconsistenţă este vădita neîncredere a lui Edi în capacitatea oamenilor de a-şi coordona activităţile în lipsa vreunui tătuc supravegehetor. Edi dă astfel crezare mitului că fără „organe de ordine” oamenii şi-ar da în cap. Dacă schimbul liber a demonstrat ceva, aceasta este faptul că libertatea umană în apărarea unor interese exclusiv private conduce la bunăstare socială generalizabilă (nişte Adam Smith sau ceva …?!).
Partea legată de folosirea cadrului de discuţie a lui Weber este orecum de uzură, deoarece ceea ce spusesem eu in postarea precedentă nu depinde în vreun fel de teză lui Weber. Mă voi limita deci la următoarele consideraţii.
„Etica protestantă” ca sintagmă weberiană e o alcătuire foarte înşelatoare, pentru că nu se referă la etică (etica protestantă propriu-zisă, istoric vorbind, este cea a Decalogului) şi pentru că nu este protestantă, ci strict reformată (apelul lui Weber la Luther sau Wesley este derutant). Nu pot să iau de bună vreo corelaţie strictă (ori pentru Edi si amicul Petrof asta e chiar un fel de dogmă, chiar dacă una de metodă, nu de conţinut) între: a crede doctrina X, a avea pe cale de consecinţă efectul psihologic Y şi ca rezultat social apariţia unei serii de caracteristici a ceea ce numim capitalism. Weber reuşeşte de multe ori să echivocheze sensul raţionalităţii şi atunci când e nevoie de o oarecare disciplină în a face distincţii teologice, îsi declină competenţa spunându-ne că ceea ce contează nu este formularea doctrinară, ci efectul psihologic. De parcă acesta din urmă nu ar fi şi el tot un fel de pasăre de pe gard.
Edi îmi dă dreptate în privinţa unei oarecare incongruenţe între ortodoxie şi capitalism, doar că din motive pe care eu nu le-aş invoca. Spiritul capitalismului nu s-a nascut atunci când crede Weber că s-a născut, asta dacă am citit Eclesiastul. Iar faptul că Ortodoxia este inimaginabilă fără Bizanţ este fie o limită a imaginabilităţii noastre, fie o prejudecată. Obiecţia mea la convieţuirea dintre liberalism si Ortodoxie – exprimată în cel mai succint mod cu putinţă – este legată de dificultatea rezolvării tensiunii dintre individualismul metodologic/ontologic al constitutirii pieţei si comunitarianismul (deofiinţimea umană) ca dat revelaţional în Ortodoxie.
Ortodoxia si Spiritul Capitalismului
3 decembrie 2015 12 comentarii
Datorez un raspuns la intrebarea lui Ibrian cu privire la “zicerile” mele din sectiunea de comentarii. In ultimul sau articol, Ibrian protesteaza impotriva notiunii ca anarho-capitalismul roman are nevoie de “conţinuturi teologice sau etice” produse de Ortodoxie. Ca unul care priveste lucrurile dinlauntru – economist si ortodox – Ibrian nu gaseste loc pentru etica protestanta in Ortodoxie. Nefiind eu insumi nici una nici alta, ii voi oferi beneficul indoielii cu privire la afirmatia in sine.
Dincolo de aceasta, contextul arata ca subiectul discutiei nu este doctrina laissez faire asa cum a fost definita de liberalismului clasic ci de neoliberalism. Ce avem aici este o dogma economica care refuza orice compromis cu binele public sau nevoile comunitatii, atunci cand se ajunge la legile pietei, reducerea cheltuielilor publice, deregularea economiei, sau privatizarea serviciilor catre populatie. Dogma este impusa prin politica de santaj de institutii transantionale ca FMI sau Banca Mondiala, prin eludarea mecanismelor democratiei de catre elitele locale, uneori chiar prin lovituri de stat sau interventii militare.
Este vorba despre intelegeri cu usile inchise ca TTIP , de cele trei tratate (the „Three Big T’s”) dezvaluite in luna August de WikiLeaks. Acestea permit corporatiilor transantionale sa ignore hotararile curtilor de justitie domestice, sa eludeze legile de protectie a mediului, sa faca politie pe internet, sa limiteze accesul consumatorilor la medicamente generice ieftine, si sa limiteze suveranitatea legislativa a tarilor semnatare.
Intrucat eludarea mecanismelor democratiei isi are limitele ei, se ridica intrebarea, cine ii va prostii si mai tare pe prostii lui Lapusneanu-Voda sa puna grumazul sub jug? Raspunsul e simplu: “o fraza de dansii inventata”.
De unde “zicerile” mele de la subsolul articolului. Incerc sa fiu mai clar.
Relatia intre etica protestanta si liberalismul clasic este, in viziunea lui Weber, conditionata de doctrina predestinatiei. Frugalitatea si harnicia sunt semnele electiei divine. Diferenta intre burghezul respectabil si cersetorul pe care il intalneste la usa bisericii nu are nici o legatura cu alegerile bune sau rele pe care fiecare din ei le-a facut. Mai mult, inegalitatile sociale si competitia capitalista tin de conditia post-lapsariana a naturii “red in tooth and claw”. Capitalistul protestant respinge utopiile sociale din cauza ca crede in depravarea totala a naturii umane, dar se considera raspunzator pentru binele public.
Diferenta intre evangelicalism si calvinism este diferenta intre credinta in predestinatie si credinta in liberul arbitru. Pentru evanghelic, WASP-ul suburban si negrul de ghetto sunt ceea ce sunt exclusiv ca o consecinta a propriei alegeri. Individul este singurul raspunzator pentru conditia lui in viata aceasta si cea viitoare.
Mai mult, capitalismul nu mai este conditia depravarii totale ci habitatul natural (edenic?) al credinciosului “born-again”. Chiar si biserica exista doar ca o zona a pietei libere, care face posibila misiunea castigarii de suflete pe baza cererii si ofertei.
Ibrian are dreptate atunci cand spune ca Ortodoxia este incompatibila cu Scoala Austriaca. Daca ar fi, popa ar face evanghelizare publica pentru pocaiti si si-ar trimete credinciosii din casa in casa ca martorii. Insa a fi ortodox nu este in primul rand rezultatul alegerii rational-subiective ci a apartenentei mistice la obstea care precede individul. Va rezista insa Ortodoxia la presiunea globalizarii? Ceea ce vrea neo-liberalul orotodox de la credinciosul de rand este ca acesta sa devina protestant, adica individualist. In mod ciudat, neoliberalismul reuseste acum acolo unde prozeliltismul protestant starnea inainte doar dispret – adica la elita intelectuala a ortodoxiei.
Acest proces de convertire subtila a ortodoxiei la etica protestanta este mediat de o viziune maniheica in care orice conflict intre nevoile pietei si binele public este regandit ca un conflict intre comunism si crestinism. Exemplul cel mai bun este defunctul Partid Taranist. Dupa ce si-au castigat campania cu icoane si cruci, taranistii au facut totul sa-si distruga economic baza electorala. Justificarea teologico-politica a fost exorcizarea fantomelor comunismului despre care se spune ca bantuie sub forma ideologiilor de stanga. In contextul acestei forme noi a luptei de clasa, taranimea reprezinta o clasa reactionara de lenesi si betivi care trebuie convertita la mentalitatea puritana. Dispretul neoliberal nu este cu mult deosbit de al comisarului sovietic in Ucraina.
Imi vin in minte versurile lui Aron Cotrus:
Io,
Pătru Opincă,
ce-ntre-atâtea moşii n-am doar o şirincă.
înfrunt strâmbele legi şi năpasta,
şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte
sudui vârtos, mocăneşte,
şi scuip pe toată rânduiala asta!…
Cel scuipat este acum Patru Opinca. De ai sai.
oxigen2 
Comentarii recente