Oglinzi

În articolul său privind sfada dintre mine şi Petrof, Edi face oarecum o portretizare şi o oglindire (mai mult sau mai puţin falsificată) a stilului şi ideilor fiecăruia.

Ibrian este conservator şi violent în limbaj. Deşi e stupid să vorbesc, folosind cuvintele mele, despre mine şi despre limbajul meu, voi face câteva precizări. În primul rând, mi s-a întâmplat, nu de puţine ori, ca citind postările mele de pe O2, anumiţi cunoscuţi să tragă concluzia că sunt ateu. Iar în acest registru, al plasării într-un spectru al gradelor de fundamentalism, mă mulţumesc cu zicerea din popor „ Beţiv e oricine bea mai mult ca mine”.

Limbajul meu e intimidant. Dacă aş fi de rea credinţă, aş spune şi că a vorbi unor oameni neangajaţi în filosofia continentală contempoarană despre „homo sacer” (ups, asta era în latină), despre „deconstrucţie” sau „ontic”, e tot un exerciţiu de intimidare, la fel cum pentru gazda noastră a folosi o expresie latină (de dragul abrevierii) e un exerciţiu de intimidare. Eu mă mulţumesc să spun că Edi e nefamiliar cu anumite expresii şi are o aversiune puternică faţă de orice manifestare credală a convingerilor creştine (care or fi fiind alea). Referirile la Luther sunt anistorice, cât de deschis a fost în realitate Luther faţă de alte convingeri şi cum îşi impunea retorica – ne-o spune istoria, chiar şi la o privire sumară.

Se pare că toţi sunt deranjaţi de „flegmele” mele şi poate e oportună precizarea că Sorin folosise „scuipat”, ceea ce, scuzaţi-mi îndrăzneala, nu e la mare distanţă semantică. Acum e drept şi că nu poţi cita din ceva şters de către autor în semn de mare virtute.

Mă întreabă Edi: „De cand este Facebookul biserica, prietene Ibrian?”

Asta a fost chiar o întrebare amuzantă. Pai n-am aflat de la Sorin ce e biserica, aşa că orice contrastare e inutilă. Lasând la o parte ironia că vorbim aici despre cineva care e preocupat de felul în care, la o adică, media trimite la sacru. Să facem concesia, pe care nu ar trebui să o fac, şi să răspund: manifestările publice ale unui pastor sunt irelevante pentru ecleziologia lui, dacă, şi numai dacă, acesta îşi priveşte pastoraţia strict ca sursă de venit sau ca pe o specializare în muncă. Altfel, orice comportament social al unui pastor e o trimitere la „lumea” sa, iar Sorin ştie şi poate mai bine ca mine să arate de ce lucrurile stau taman aşa. Faptul că Poli pretinde că nu vede cum ajungi lejer de la FB la biserică, e pentru mine doar o manieră de a fi simpatic gazdei şi nu ar fi prima dată când colţii analitici ai lui Poli sunt ascunşi din smpatie, nu din acceptare intelectuală.

Dacă eu i-am aplicat lui Sorin eticheta de marxist, acesta a fost considerat un gest necuvenit. Atunci când Edi spune, făcând anumite calificări, că Sorin e marxist, lucrurile pare să fie situate corect. Prima precizare ar fi că nu ştiu de unde vine la Edi ideea că oricine contestă un status-quo este, prin natura cazului, în mijlocul unei contestări marxiste? De unde această echivalare a interogării unui aranjament social cu idea că această interogare se face dintr-un orizont marxist?

Edi face două afirmaţii despre marxismul lui Petrof:

„Spre deosebire de Marx, Sorin nu vede in mistificare o manipulare ideologica a realitatii ci o encodare a ei, care necesita o hermeneutica demistificatoare la capatul celelalt.”

Că să fiu consecvent cu maniera de punere a problemei voi începe şi eu de la capătul celălalt al afirmaţiei. A începe de la un „capăt” în analiza uni fenomen arată deja unde te poziţionezi atât din punct de vedere al demersului, cât şi al metodei.Îi lasăm lui Edi ocazia să ne spună dacă acest capăt este o bază sau suprastructură.

Edi spune cu propriile cuvinte („Un alt aspect….”) că Sorin e marxist în privinţa acceptării teoriei alienării în muncă şi a felului în care doctrina creştină este o manieră mediată de raţionalizare, în sens weberian, a producţiei de masă. Ori tocmai aici îl consider şi eu pe Sorin marxist.

La ce (şi mai ales cui) foloseşte această „hermeneutica demistificatoare” este evident în paragraful următor:

„Diferenta este ca el vede in mistificarea milenist-vizionara encodarea unui mesaj restaurator, si incearca sa ofere celor carora le predica mesajul demistificat, spre furia celor care nu inteleg sau care inteleg dar sunt legati prin interese politic-financiare de aspectul cultic.”

Da, domnule – dacă o perspectivă marxist-demistificatoare slujeşte bine cauzei spălării pionierilor adventişti, atunci, pe cale de consecinţă, este bună. Dacă ăsta nu-i un discurs ideologic, atunci nu ştiu ce e.

Edi spune: „Nu ma astept ca Ibrian cu instinctele lui conservatoare sa fie de acord cu Sorin.”

Dar, în cele din urmă, trebuie ca cineva să fie de acord cu altcineva? Nu este oare adesea un discurs pronunţat expozitiv mai de folos decât unul care încercă diverse stratageme persuasive?