Interludiul canonic

În povestea canonică a istoriei românilor, am fost mereu aici și-am fost mereu creștini. Nimeni nu se tulbură suficient cît să încerce să definească mai îndeaproape nici „aici”, nici „creștini”. În povestea extra-canonică a istoriei românilor, am fost o vreme la sud de Dunăre, ca să ne salvăm nu doar latinitatea, cît mai ales creștinismul. Asta e una dintre iluziile dragi tare röslerienilor – dăm o ortodoxie ca să ținem în brațe altă ortodoxie. E un mic cretinism de băieți luminați. În povestea anti-canonică a istoriei românilor, ne aducem aminte că ne-au plăcut codrii, nu orașele și imperiul, turmele, nu episcopii. Indiferent pe ce coordonate, ne-am găsit întotdeauna confortabila marginalitate (manioții încă erau păgîni pe vremea cînd apăreau prima dată vlahii în surse). Sigur, creștinismul poate lua și forme de „religie sălbatică” (mulțam Vali!). Mai mult, nu există progresie lineară în evoluția religioasă a unei comunități. Creștinismul crește și descrește, se metamorfozează mereu, fuzionînd, acomodînd, erodînd, făcîndu-și autocritica, fiind vulnerabil la viruși, imigrații și alte astre. Lexicul creștin latin din română nu e deloc garanție că am fost mereu (la fel de) creștini. Nu mai vorbim că același lexic prezervează păgînisme precum Rusaliile. În fine, dacă am acceptat din interes politic o biserică de altă limbă e și pentru că nu aveam la ora aia biserică în limba noastră (mă refer cel puțin la instituții, cu bagajul lor de birocrație și aspirații imperiale). Și, pentru că ne plăceau codrii și turmele, n-aveam nevoie de sfinți decît să ne țină izvorul curat și femelele borțoase (ăștia eram încă și-n secolul XIX).

Unul dintre lucrurile pe care Noul și Vechiul Testament le au în comun este redacția canonică. Deși evangheliile și Torah sînt mai tîrzii decît epistolele și profeții, ele sînt plasate la căpătîi, ca să controleze modul în care citim restul. Ca nu cumva să descoperim că Paulică nu dădea doi bani pe carnea lui Mesia, sau că Yahweh accepta sacrificii umane. Falsificarea istoriei e menirea oricărui canon.