De 2000 de ani…

 

După ce am practicat religia, sub forma unei confesiuni neoprotestante, cufundat în ea necritic, toată viața, după șaizeci de ani (am aproape 67), mă întreb, pe bună dreptate, ce reprezintă acest fenomen?

Am asistat și am făcut eu însumi parte integrantă din viața cultică, în care un grup de oameni vorbesc cu și despre Dumnezeu, considerându-L un personaj cât se poate de real, dar acest obicei nu este întărit decât de o practică îndelungată, devenită stereotipie, obicei, a doua natură, de autoamăgire, fără nicio dovadă, decât mărturii la a doua mână sau trăiri exaltate și pline de subiectivism.

Apoi, acești oameni au dezvoltat ritualuri, jocuri, conversații, părtășii, moduri de petrecere a timpului prin care socializează, își ventilează cunoștințe, sentimente, trăiesc sentimentul apartenenței și se afirmă, au ocazia de a fi altruiști, devin membri marcanți ai grupului sau ai societății. Jocuri omenești de pretutindeni.

Bineînțeles că sunt și oi negre, exemple negative, profitori de profesie sau ipocriți patologici, oameni onești, naivi și de cea mai bună credință, dar și psihopați, sociopați, care își joacă rolul, fiecare, cu osârdie, fiindcă există un consens și așa a fost de la întemeierea lumii.

Există literatură – de calitate, pentru gusturile îndoielnice ale unei mase de credincioși, nu prea exigentă și mediocră. În primul rând literatura tradițională, milenară, iudaică sau creștină, canonizată. Ea este rezultatul unui proces de selectare și decantare folclorică, culturală, a gândirii colective rafinate de-a lungul secolelor. Bineînțeles că este un tezaur de cultură, crema gândirii cele mai sclipitoare, amestecată uneori cu cele mai comune truisme, sau interpolări, adăugiri de fragmente disparate, toate nivelate de traduceri, redactări și editări repetate. 

Toate acestea sunt preluate ca un corp sacru, intangibil, căzut din cer, sacralizat, autorizat, anistoric. Cum însă, secolele trec, omenirea se schimbă, cultura și civilizația au alte exigențe, apar la câteva secole, alte și alte adăugiri, revelații, interpretări, pe care jargonul de specialitate le numește ‘adevăr prezent’.

Sunt deja două mii de ani de când iudaismul și creștinismul au venit în contact cu filosofia clasică grecească și aceasta a pus ordine în gândire, cu oarecare succes, creând și cele mai mari dureri de cap, pe de o parte, în confruntarea cu ereziile, pe de altă parte în încercarea de a sistematiza corpul cunoștințelor care deveneau doctrine și dogme de teologie sistematică.

Multe din afirmațiile privind adevărurile cu pretenție de propoziții absolute, axiome ultime, desfid cele mai elementare reguli ale logicii formale, în numele unui tărâm ideal, utopic, imaginar, rămas până astăzi neverificat, dar foarte necesar ființei umane neliniștite, anxioase, confruntată cu suferința complexă a existenței, capabilă de conștiență și conștiință, deci de autoproiecție, gândire și, în ultimă instanță, cu propria moarte.

Toate acestea trebuiau explicate, digerate, asimilate, într-o formă culinară, culturală. Pe de altă parte conviețuirea presupunea reguli și norme, altele decât în sălbăticie. Astfel, a fost negată natura, instinctele și s-a născut morala, civilizația. Tot ce era natural, instinctual, prin care se obținuse supraviețuirea, dar care trebuia îmblânzit, normat, cizelat, a devenit păcat și îi era negată viața, oferindu-i-se la schimb moartea, ca pedeapsă. Rolul educativ și pedagogic era evident și s-a impus cu sau fără crâcnire.

Secole de-a rândul, aceste adevăruri au fost și au rămas incontestabile. Ele păreau evidente, erau de bun simț și făceau parte din constituția lumii. Numai că mintea iscoditoare a omului a descoperit că există adevăruri matematice, cantitative, științifice, care pur și simplu nu vor să se potrivească afirmațiilor intuitive, ci sunt profund contraintuitive.

A fost foarte dureros și bulversant pentru omenire să constate că adevărurile considerate eterne, de bun simț și care asigurau ordinea – nu întotdeauna cea mai perfectă, dar susținută de tradiție, sunt contrazise în modul cel mai flagrant. A fost o lecție de modestie și realism exemplară. Un moment de clarificare, o trezire la realitate, un cutremur și o reașezare tectonică. Ceea ce fusese bănuit încă din zorii istoriei, afirmat dar nedovedit, încă din antichitate, a fost confirmat și dovedit. De atunci, surprizele nu contenesc, ritmul dezvăluirilor crește, zonele albe se restrâng. Dumnezeu a devenit un Dumnezeu al găurilor. Teist, nepanteist.

Multe din orânduirile tradiționale s-au dovedit vetuste, nedrepte, imorale și au fost corectate, nu în numele vreunei autorități tradiționale, ci prin norme seculare, conform unui determinism ce se impune de la sine, cu necesitate.

Tot timpul, omenirea pare să fie pe buza prăpastiei, nori negri o amenință. Există catastrofe naturale, explozie demografică, amenințări ecologice, perioade de extincție, războaie și crize de tot felul, epidemii nimicitoare, dar viața omului și a celorlalte viețuitoare merge înainte de milenii. Există teorii pesimiste, apocaliptice, dar și o vitalitate, forță și frumusețe pentru care merită să fii optimist, să te zbați, să mergi înainte!

Merry Micemas

Multi crestini contemporani se intreaba daca chiar Isus s-a nascut sa moara pentru pacatele noastre. Da si nu. Daca „credem” in stiinta, Isus a murit pentru unele din pacatele noastre de care stiinta ne poate salva. Pe spatele lui Isus a fost intr-un fel sau altul fondata stiinta moderna care ne scapa si mantuieste pe multi dintre noi de tot felul de pacate. Nu vreau sa ma bag in aspectul religios sau teologic al semnificatiei „de ce a murit Isus”, nu e domeniul meu si sunt destui „teologi” pentru asta. Dar pentru cei carora le plac metaforele si stiinta, aduc o veste buna. Bineinteles ca istoria e plina de oameni care si-au dat viata pentru altii sau pentru o cauza nobila pe care multi predicacatori ii compara cu un fel de Hristos. Dar stiinta ne aduce cuprinzatoarea realitate (draconica pentru cei cu drepturile animalelor) ca in prezent putem substitui o viata pentru alta, care pentru binele tuturor nu este umana.

De cate ori ne vine la laborator o cutie cu soareci tineri, Isus s-a nascut si a venit sa moara pentru pacatele lumii moderne. Cand privesc acesti soricei, stiu ca au fost predestinati pentru o viata de tortura si moarte. Vad cum le cresc tumorile, ii aud cum chitaie in durere si in cele din urma isi dau viata ca sa producem tratamente si medicamente pentru tot felul de boli si mai ales cancer.

E un fapt ca de la Thanksgiving pana la anul nou, unii dintre noi comit mai multe pacate impotriva corpului nostru in perioada aceasta decat in tot anul! Asadar, in afara de frumoasele Christmas Carols pe care le cantam, s-ar cadea drept sa cantam si inca una, „Gloria to science in excelsis”! Craciunul e un timp prielnic pentru a ne aminti (cel putin unii) cateva din sacrificiile facute prin stiinta ca sa traim mai mult si sa avem o viata mai buna!

Merry Micemas la toti

Negrii sunt cei mai rasisti – spune un alt negru

Urmaresc de curand un „predicator” negru care cat de cat mi se pare ceva mai integru si luminat decat milioanele (de predicacaturi si alte minuni) care exista fara nici un rost pe acest pamant. Macar asta incearca sa adreseze si ceva din problemele reale ale Americii pe deasupra platitudinilor crestine. Poate pare un fel de „white supremacist” intr-un corp de negru! O fi si el trans? Cine stie prin ce drama o fi trecut bietul om. De aia nu zice audienta Amin! Lasa ca spun eu, Amin frate Manning! Make America great again by telling it like it is! Pacat ca a trebuit sa bage aiureala cu Agag spre sfarsit. Ar fi fost mult mai bine fara! Dar asta e, are si el saracul problemmele lui. Faza tare spusa de el despre artisti rap (traduc). „Niciodata in anii inainte de drepturile civile nu ai fi putut face milioane de dolari spunand despre o negresa ca-i curva, jigodie ‘hoochie mama’ si asa mai departe”! Acum America e pe deadreptul tara tututor posibilitatilor, inclusiv unele dintre cele mai naspa posibile.

Capra cu Trei Iezi ca blasfemie

Desenele de abecedar ale povestii lui Creangă în genericul filmului Capra cu Trei Iezi, (Casa de Filme nouă, regizor – Victor Canache, producător – Luana Georgiță) te pregătesc pentru desene animate sau teatru cu păpuși. Șocul apare atunci când imaginea familiară din cartea pentru copii este înlocuită cu chipul iconic al lui Maia Morgenstern, cimentat în imaginație cu Patimile lui Mel Gibson. Asocierea, imposibil de evitat, între Pieta și răzbunarea caprei, pune în lumină blasfemia din povestea lui Creangă.

Stau de vorbă cu Victor și Luana despre Capra cu Trei Iezi și înțeleg că, pentru ei, cinematograful înseamnă revelație. Camera descoperă ceea ce ochiul nu vede altfel. O altă pasiune comună a celor doi, sporturile extreme, transpare în saltul periculos de la cartea pentru copii la genul horror. De fapt, spune Victor, Capra cu Trei Iezi aparține celui din urmă. Povestea de abecedar este o mistificare.

Masca animalului ”umanizează” (în mod paradoxal) lupul din poveste. Lanțul trofic face să fie natural pentru lup sa mănânce  iezii. Omul, dimpotrivă, se hrănește din suferința victimei. Ucigașul care așează craniile rânjite în fereastră și pictează pereții cu sânge este prea nenatural să nu fie om. 

Masca animalului are rolul să păstreze iluziile culturii. Canache lasă să cadă măștile și folosește chipuri umane.

Când vedem lupul cu față umană (Marius Bodochi) ne amintim că este nănașul copiilor și cumătrul văduvei, legat prin religie și tradiție să fie protectorul și îndrumătorul lor spiritual. Tot fața umană ne lasă să citim ceea ce nu se vede sub masca de lup sau capră, ipocrizia nașului, reprezentantul ordinii divin-umane, și revolta văduvei împotriva aceleiași ordini, atunci când alege ocazia parastasului pentru răzbunare.

Parastasul oferă mântuire dar văduva caută dreptate.  Cele două se exclud reciproc.

”Lui Dumnezeu îi plac puii tineri”…

”Mie îmi plac și mai bătrâni, numai să fie bine fripți”.

Pentru a găsii dreptate într-un univers bazat pe cruzime și moarte, mama, dătătoare de iubire și viață, devină părtașă la cruzimea lui. Parastasul se transformă în sacramentul consubstanțialității caprei cu lupul.

Fără să vreau, îmi amintesc de altă istorie horror pe care nimeni nu a avut curajul să o ecranizeze, (Victor și Luana, mă uit la voi): ”O Făclie de Paște”. După ce Leiba Zibal îl ucide pe criminal la flacără făcliei, le spune sătenilor enigmatic: ”Leiba Zibal este goi… pentru că Leiba Zibal a aprins o făclie lui Christos!”

La fel ca în cazul caprei, Leiba trebuie să participe la natura subumană a criminalului pentru a-și salva familia. Metamorfoza este simbolizată, paradoxal, de sacramentul învierii.

Într-adevăr, filmul (bun) înseamnă revelație. Cele douăzeci de minute pe marginea scaunului ne lasă cu ochii deschiși într-o lume de capre și lupi, în care Pieta și dreptatea, mântuirea dintr-un univers inuman și victoria omului împotriva lui, sunt imposibil de reconciliat.

Microbism metafizic

Sa vorbesti, mai ales de pe dreapta, despre “politicile identitare” ca epifenomen marxist, postmodernist sau pur si simplu ca inovatie a ultimei jumatati de secol e de un tembelism nesimtit. Totem inseamna, in limba de origine, “clan”. Iar “creaturile statutare” (“corporatiile-s si ele oameni”) sint dintotdeauna animalele de companie ale conservatorului.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. M-a pufnit risul vazind azi internetul romanofon inundat de “sfintul Andrei, ocrotitorul Romaniei”. Mai rar absurditate mai crasa. In primul rind, sf. Andrei e de fapt ocrotitorul Scotiei – si nu de ieri, de-alaltaieri, ci macar de la 1300, cind scotii se credeau sciti. Unde mai pui ca scotienii au ziua nationala corect, pe 30 noiembrie, nu o zi mai tirziu. 

In al doilea rind, Andrei asta are, in cel mai bun caz, tot atit de a face cu Romania cit are Ioan Paul al II-lea cu geto-dacii – o aproximativa coincidenta geografica. Nu stim deloc daca crestinismul lui Andrei seamana vreun pic cu vreunul dintre crestinismele romanesti. Stim sigur, de pilda, ca Andrei era taiat imprejur. Si o lecuta ratacitor. 

In al treilea rind, Scitia nu coincide cu Romania, iar sursele timpurii ale legendei sint firave rau – un fragment atribuit lui Hipolit romanul, despre care unii zic ca era de fapt teban (si niste sute de ani mai tardiv), si un citat pe care Eusebiu, ideologul imperiului crestin, zice ca l-a luat din Origen. Ambele pretind, veacuri mai tirziu si pentru ca sa le iasa schema, ca stiu pe unde s-a plimbat un oarecare Andrei. 

Mai tare insa, sfinta Veronica e proteguitoarea fotografilor. Inclusiv a alora digitali. 

La început?

Un alt fel de intersecționism

Scott Beierle, masculul furios care a împuşcat letal doua femei într-un studio Yoga din Tallahassee, Florida, și a ranit alte patru femei și un bărbat, reprezintă un alt gen de politică de identitate și cultură a victimizării.

Opresorii sunt, de data asta, femeile, negrii și imigranții. Victima este barbatul alb loser.

La fel ca intersectionismul original, problema este blamată pe sistem. Numai că logica este și mai plină de contradicții.

Loserul care se consideră victima sistemului este în teorie un adept al responsabilității individuale care (susține că) citește Ayn Rand, a auzit de Nietzsche, și este inițiat în oracolele lui Jordan Petersson.

Dacă în piramida intersecționistă femeile și LGBTQ+ luptă alături de patriarhatul musulman, și hijabul este simbol feminist, intersecționismul invers așează darwinistul social alături de catolic și evanghelic.

Dawkins și Harris nu sunt doar dușmanii lui Moshe dar și ai lui Darwin, pentru că susțin egalitatea oamenilor și respectul fața de femeie. Dawkins se declară creștin cultural iar Harris suține superioritatea lui Isus față de Moshe și Mohamed. Ha! Ăsta nu e creștinsim cultural ci marxismul cultural, adică Antihristul.

Moshe și Darwin (de fapt Spencer) susțin același sistem de valori bazat pe binecuvântarea lui Avr-aam: sămanța ta va fi ca nisipul mării. Se numește succes reproductiv. Evoluția l-a selecta pe Moshe, deși Moshe nu prea favorizează evoluția.

S-a întâmplat însă că, de la Revoluția Franceză încoace, marxismul cultural, inventat de Jean Jacques Rousseau, când a a scris Manifestul Partidului Comunist, în 1798, s-a răsturnat ordinea moștenită de la părintele cimpanzeu Alfa și de la părintele Avr-aam, adică Apusul, și oamenii se conduc după rațiune în loc să caute adevărul în arhetipuri sfințite de selecția naturală și de religie.

Ei, victimele, loserii, sunt aristocrația detronată a Apusului. Sunt nobilimea lui Louis XVI și Nicolae II, prigoniți de femeile și șerbii care nu le mai recunosc dreptul divin-natural și vor să-i bage în Gulag.

Când țara ta e invadată de comuniști, a pune mâna pe armă și a ucide e datorie patriotică, ca în Red Dawn.

Sau e Planeta Maiumuțelor?

O gramada de joburi in Statele Unite raman neocupate – dincolo de politica educatiei si a calificarii

De curand am citit un articol in New York Times care, ca de obicei, iti da un sfert din informatia reala si restul informatiei trebuie sa o gasesti singur fiindca autorii acestor surse de varf or sunt ignoranti or li se editeaza articolele ca sa fie 100% corect politice. Nu cred ca o sa pun pe nimeni in primejdie daca o sa scriu un pic mai necorect politic. E vorba de articolul “Americans Want to Believe Jobs Are the Solution to Poverty. They’re Not”. Bineinteles ca nu toate joburile in America te pot scapa de saracie, precum nici welfare si nici corectitudinea politica nu te scapa. Aproape 7 milioane de joburi sunt pe market sau advertismente, un record destul de insemnat. Un lucru  scos la iveala de acest articol este ca multi oameni care aplica pt. aceste joburi nu au educatia si calificarea necesara ce este pe drept. Dar si mai multi care s-ar putea califica ai doare-n cucu de ele din mai multe motive. Motivul cel mai important fiind, aceste joburi sunt in America. Ce inseamna asta?

As vrea sa trag atentia la faptul ca 10 milioane de Americani sau poate chiar mai mult traiesc si lucreaza in afara Americii nu pentru ca nu gasesc de munca in America, dar pt. motive mai serioase decat dorinta de a trai the „American dream”. Avand ocazia sa stau de vorba si sa cunosc o gramada de Americani in diaspora, am facut o lista cu cele mai importante obiective pe care mi le-au spus. Pe primul loc sta siguranta (nu a banului, ci a vietii) sau cum ar veni mai bine pe romaneste, ocolirea primejdiilor. 2) legi de KKat care apara criminalul si il pune in primejdie pe omul care contribue societatii (CA prop 47), 3) Corectitudinea Politica, 4) Foste victime ale acuzatiilor si alegatiilor false, 5) Asigurarea medicala, 6) Calitatea jobului, 7) valori sociale, culturale, si mai multe chestii care tin de umanism si the golden rule!

Chestia culme este ca ne tot plangem sa aducem joburile plecate sau „pierdute” in China si mai cine stie pe unde inapoi „acasa”. Si daca le aducem, pe cine tatamare o sa angajam cand nu suntem in stare sa le facem fata la astea care sunt acum? Transferam mexicanii si alti hispanici de la cules salata la Wallmart goods manufacturing? Da ce te faci, ca si astia care stau pe la Home Depot si asteapta sa le dai munca la zi vor 20 bucks/hr. Si daca nu stii sa vorbesti hispaniceste, ati ia o juma de zi sa le explici ce trebue sa faca.  Si trebue sa ti cont ca un sfert din ce-a ramas, baietii vor sa-si bea cerveza. Pt. prima data intr-un timp destul de lung, sunt mai multe joburi neocupate decat someri in America! Harris, degeaba te plangi, AI may need to pick up the toll sooner than we think, whether you like it or not, with or without consciousness! Daca lucreaza un robot inloc de un om, e usor sa-l dai afara sau in judecata pt. sexual harassment, non PC, discrimination, etc. nu-i asa?

Am scris mai multe detalii si puteti citi articolul original pe Medium. Comentariile sunt apreciate ori in engleza pe medium sau aici pe romana. Va multumesc pt. aplauze pe Medium.

https://blog.usejournal.com/many-jobs-go-unfilled-in-america-today-why-is-that-6850a5d9898e

Boierul vechi și ciocoiul nou la Speranța TV

Emisiunea Ediție SpecialăLa început – a fost difuzată de speranța TV în urma unor reacții la emisiunea anterioară: De ce pleacă tinerii? Se pare că concluzia sugerată de emisiune: tinerii pleacă pentru că preoții/pastorii lasă copii sa plângă singuri în întuneric, nu este cea corectă. Tinerii – cei buni și serioși – pleacă din cauză că nu au voie sa aprindă lumina în biserică.

Gazda emisiunii ne spune că părintii, unii plângând la telefon, au spus ca le pleacă copii din cauză că, (spre deosebire de ei, părinții), nu sunt lămuriți cu privire la Geneza, și au cerut o emisiune care să-i lămurească (pe copii).

Tiberiu Nica a reușit să adune spectrul complet: doi oameni de știință – unul agnostic și altul creștin, doi teologi – unul baptist, celălalt ortodox, și doi fundamentaliști/obscurantiști – unul creștin după evanghelie, celălalt adventist.

Problema reală este însă că cei care au nevoie de o lămurire sunt de fapt părinții, alături de cei doi fundamentaliști din colțul din dreaptă, la propriu și la figurat.

Gazda se putea folosii de invitați pentru a explica publicului de la Speranța TV, în particular, părinților îngrijorați, de ce este imposibil pentru un om educat să accepte versiunea cărții de colorat despre Geneza. Din nefericire, răspunsurile pertinente au fost înecate în zgomotul alb venit din dreapta, iar întrebările lui Tibi Nica le-au îngropat mai degrabă decât să sape mai adânc în ele.

Constantin Balaceanu-Stolnici, a cărui umilință creștină a strălucit în contrast cu aroganța/ignoranța zgomotoasă a invitatului adventist, a oferit un bun exemplu de credincios care acceptă evoluția ca fapt și vede în ea o complexitate care îl face să se închine sprijinit pe vârful toiagului, ca Iacob, după o viață de cercetare.

Cristescu îi dă lecții, se declară expert în teoria evoluției (în fața lui Stolnici), retrogradează paradoxul kierkegaardean la un simplu moft, și îl acuză pe savantul creștin de conspirație ateistă. Cristescu împinge ridicolul la absurd atunci când îi oferă lui Stolnici propria carte pentru documentare.

Pentru câteva secunde, zâmbetul insolent al lui Cristescu apare pe ecran alături de chipul grav al bătrânului intelectual, care aruncă mărgăritare la porci. M-a dus gândul la o temă clasică în literatura română a secolului XIX: boierul vechi și ciocoiul nou. Noblesse oblige. Contele a răspuns la impertinență prin tăcere și a plecat cu cartea lui Tănase Scatiul în mână.

Mihai Burlacu ar fi avut mai multe de spus unei biserici născute în America, din perspectiva unei teologii care a cunoscut interogațiile târzii ale grecilor și încearcă să le aducă în secol. Însă gazdele nu cunosc distincția între ontologie și basme băbești. Luați de exemplu fraza lui Nica: ”Dumnezeu a convocat trinitatea”. Omul e politeist dar se crede trinitarian.   

Otniel Bunaciu a demonstrat că Geneza nu polemizează cu știința ci cu mitologia sumero-akkadiana. A respins sugestia lui Stolnici că fizica cuantică implică abandonarea principiului contradicției. A demolat argumentul de oră muzicală al lui Cristescu, care a confundat dumnezeirea cu electromagnetismul. ”Dumnezeu emite fotoni?” – l-a întrebat profesorul pe ”profesor”, atunci când când acesta a explicat că Dumnezeu a fost lumina din ziua întâi și va lumina cetatea din Apocalipsa. Din nefericire, Bunaciu are destui ca Cristescu în propria ogradă și a ocolit prudent unele aspecte. Ar fi fost rolul moderatorului să îl provoace. Tiberiu Nica, dimpotrivă, l-a presat în felul lui Elmer Gantry într-o controversă despre înalta critică la colegiul baptist.

Pentru că emisiunea a plecat de la un citat din Augustin cu privire la natura timpului, (interpretat simplist ca referindu-se la lungimea zilelor creației), prezența astronomului Adrian Sonka ar fi fost o bună ocazie pentru o întrebare despre timp în fizica relativistă. Găinile rămase de la parastasul lui Hawking puteau fi servite reci la Speranța TV. În lumina relativității, Sonka ar fi arătat absurditatea întrebării despre zilele creației așa cum a arătat absurditatea noțiunii că Dumnezeu are urechi.

Gazda a preferat să pună întrebări infantile de la publicul Speranței. De ce a văzut Auguste Piccard pământul plat în balon în 1930? Păi suntem în era zborului spațial oameni buni! Cine a dat impulsul initial la rotația pământului? Sonka le-a explicat legea conservării energiei. Când a făcut un pas mai departe și a explicat publicului de la Speranța ca toate planetele din orice sistem solar se rotesc în sensul nebuloasei primare, Cristescu l-a întrerupt cu un argument răsuflat despre rotația planetei Venus.

Sonka l-a dat peste cap cu un bobârnac, așa cum a fost răsturnată planeta Venus de impactul care a transformat-o într-un iad. Cristescu vrea să știe cine a răsturnat-o. Înțelegem ca iadul e prin design. Parafrazându-l pe Einstein, Dumnezeu nu joacă popice.

Sonka explică mai departe că astronomul nu face știință de fotoliu ci vede evoluția universului în timp relativist. Ar fi fost o bună ocazie pentru o întrebare despre evoluția materiei din energie. Ideea fusese deja amintită de Stolnici și Bunaciu dar a fost ratată cu un text din Epistola către Evrei.

În concluzie, a oferit emisiunea răspunsul promis? Vizionați și decideți. În ce mă privește, am vorbit cu unii dintre tinerii pe care a încercat sa-i ”ajute” ediția specială. Discuția ajunge totdeauna la același nume.

Numeri 31