Ontologia Epistolelor
20 mai 2014 122 comentarii
Non-reasoned Unreality in gradina cu aroma de Shangri-La
16 martie 2014 172 comentarii
Pentru ca, de un timp incoace, domnul profesor Aurel Ionica cerseste atentia pe acest forum, trimitandu-ne la diferite materiale ale domniei sale, am gasit cu cale prea alesule Teofile…a stai, asta e din povestea cu romanii si gladiatorii. In fine, sa-i dam cezarului ce e al cezarului si lui Aurel Ionica ce mai ramane dupa ce ii analizam articolele.
AI, asa cum ii voi spune aici, ne-a trimis cu bunavointa parinteasca spre doua articole pretins revelatoare pentru primele 3 capitole din cartea Genezei. E vorba de Created Reality and Reality That Creates Reality (sa-i zicem CRRCR) si Reasoned Reality in the Garden of Eden (ii vom spune RRGE). Din lucrarea a doua, mult mai extinsa, ma intereseaza doar sectiunea referitoare la povestirile creatiei (primele 10 pagini)
In loc de introducere trebuie specificat ca aceste doua materiale trebuie luate cu multa lamaie. Un material de 28 de pagini (CRRCR) in care apare de 23 de ori cuvantul „idiot” transmite nu doar niste carente academice ci nevoia de a suplini argumentatia prin carje psihologice. ( RRGE are 17 ocurente). Sau poate ca e mare fan Dr House. Cine e mai curios, sa verifice cuvintele dumb si stupid. Din aceiasi legiune. Citește mai mult din acest articol
Epistemologia (in)estetica a lui Florin Laiu
16 ianuarie 2013 84 comentarii
Numai un suflet bolnav de religie poate gasi litera Genezei mai frumoasa decat stiinta originilor.
Florin Laiu nu este primul care sa revendice argumente estetice in favoarea adevarului. Pitagora, Platon si Kepler sunt cazuri clasice de cautare a armoniei universale in matematica si astronomie. In lumea moderna vorbim despre solutii elegante cum ar fi e= mc^2. Einstein insusi marturiseste ca o intuitie estetica l-a condus la celebra ecuatie. In cautarea unei teorii a tuturor lucrurilor, vorbim despre “universul elegant”. Stiinta este frumoasa.
Problema lui Laiu nu este criteriul estetic in sine ci estetica uratului.
Lasand la o parte stiinta moderna, exista frumusete si precizie in cosmologia anticilor. Babilonenii si egiptenii cunosteau diferenta dintre timpul sideral si cel solar. Evreii masurau ziua de la asfintiti la asfintit, si anul in succesiuni de luna noua/luna plina. (Evreii orotodocsi si adventistii nu sunt constienti de ironia situatiei atunci cand consulta ceasul electronic sa vada daca a a pus soarele). Grecii au masurat circumferinta pamantului si distanta pana la luna, cand evreii credeau ca pamantul e plat. Aristarhus din Samos a propus heliocentrismul pe vremea cand a fost scrisa cartea lui Enoh cu cosmologia ei bizara.
Dar stiinta antica paleste in fata frumusetii universului relativist-quantic, care a facut ca viata unui astronom paraplegic ca Hawking sa fie bogata si implinita fara prea mult din lumea prezenta sau speranta celei viitoare. Miliardele de ani lumina si lumi necunoscute sunt insa pentru Florin doar un accesoriu la un cer monoton unde ingeri cu aripi de gasca si sfinti in camasi de noapte canta 24/7 in fata unui tron de monarh oriental. De ce? Pentru ca in opinia lui universul vechi-testamentar este mai frumos decat cel al lui Hawking.
Darwin a incheiat prima editie a Originii Speciilor cu o fraza poetica:
There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most wonderful have been, and are being, evolved.
Intr-o traducere care paleste in fata originalului:
Exista grandoare in aceasta intelegere a vietii, cu multiplele ei puteri insuflate la inceput in una sau cateva forme; si in timp ce planeta a parcurs ciclu dupa ciclu conform legilor neschimbate ale gravitatiei, pornind de la un inceput atat de simplu, nenumarate forme nespus de frumoase si minunate au evoluat si continua sa evolueze.
In varianta Florin Laiu:
Exista grandoare intr-un pamant “frumos” fara Valea Jepilor sau Grand Canyon, fara oceane nesfarsite populate cu fiinte stranii si batute de furtuni. Exista grandoare in dealuri monotone pascute de cateva variante bovine si ovine, intre care lei si leoparzi de décor. Exista grandoare in imaginea unei divinitati antropomorfe semite care se joaca cu figurine de lut.
Si in timp ce soarele rasare si apune in fiecare zi deasupra unui pamant plat, urmand alaturi de luna si stele ciclu dupa ciclu saptamanal conform legilor levitice la o inaltime de cativa kilometri, cele cateva forme de viata cunoscute de pastorii semiti au degenerat si continua sa degenereze in istoria arborelui darwinian al vietii cu radacini in timpul abisal si peste o suta de miliarde de specii disparute sau existente, o viata ale carei puteri insuflate de Creator la inceput au biruit cinci extinctii planetare si nenumarate dezastre ecologice.
Pe vremea cand imi torturam mintea sa gandesc ca Florin, trebuia sa lupt permanent cu tentatia estetica a grandorii si frumusetii arborelui darwinian al vietii. Pomul parea placut la privit si de dorit sa deschida cuiva mintea. As intelege o dilema asemenatoare la Florin. Dar el gaseste universul ingust al pastorului semit mai frumos decat miracolele descoperite de stiinta moderna. Cum poate cineva sa aiba asemenea gusturi?
Pentru a afla raspunsul va invit la o plimbare in anumite zone etnice din Chicago unde urmasii celor doi fii ai lui Abraam isi incruciseaza drumurile imbracati in portul lor traditional. Ceea ce izbeste privirea este uratenia ostentativa a hainelor. Teama de a nu suna incorect politic ma face sa ma abtin de la comentarii aditionale despre atavismele neantherdal-simiene ale lui Esau. Cei doi urmasi ai lui Avram au spalat in mare masura efectele consaguinitatii patriarhale prin viol si sclavia sexuala a prizonierelor de razboi. Destul sa spun ca daca in imaginatia noastra fii lui Avraam apar asa cum i-au reprezentat pictorii renasterii – realitatea apare ca si cum ar fi pictata de un pictor parisian decadent dupa cateva pahare de absint.
Este estetica Vechiului Testament care considera vesmintele marelui preot mai frumoase decat cele ale lui pontifex maximus, templul lui Solomon mai frumos decat cel din Atena, pornografia din Ezechiel 23 mai frumoasa decat arta greaca si Plangerile mai frumoase decat Electra. Nu fac aici o referire la inspiratia Vechiului Testament ci la contextul cultural-istoric. Este o lume urata. Aceasta este baza (in)esteticii lui Florin Laiu. Optiunea epistemologica este pe masura.
Mitologia mecanică
4 ianuarie 2013 52 comentarii
Că omul nu trăiește doar cu pâine, de asta și-a dat seama mai ales Marx, ca să mă înscriu în dinamica ultimelor postări, dar că omul ar fi “programat” să gândească, să analizeze și să viseze într-o anumită permanență mentală, un fel de matriță structurală, asta sună a determinism calvinist și ideologie burgheză. Am să încep printr-o platitudine și anume că Iluminismul a constituit una din cele mai mari schimbări de macaz din istoria universală, momentul când Occidentul s-a separat de restul lumii dar și de propriile vagoane ale trecutului. Noii mecanici de locomotivă, Știința și Rațiunea, instalați în poziția de comandă, au reușit să pună bazele unui demers care a condus la geneza civilizației occidentale. Iar prima măsură a “noului” Occident a fost să ardă vechile vagoane. Filozofii noii epoci ai Luminilor, pentru a se delimita de vechea moștenire, și provocați de interogația lui Kant, Was ist Aufklärung? (Ce este Iluminismul?), interogație cu nimic mai puțin revoluționară ca și ulterioara Ce-i de făcut? a lui Cernîșevski, au condamnat la unison și fără drept de apel vechile credințe, tradiții și mituri care au însoțit călătorii marfarului medieval, sute de ani.
Orice salt revoluționar, ontologic vorbind, este polarizant și exclusivist. Ruptura trebuie să fie evidentă, vizibilă și definitivă iar discursul maniheist și univoc. Inevitabil, și istoria trebuia împărțită în același registru de genul înainte vs. după; tot ce fusese înainte era prelogic, primitiv, mitic, tot ce urma după era, inevitabil, viceversa. Se presupunea că evoluția gândirii cunoscuse trei stadii diferite, magic, religios iar acum, la final, științific. Perspectiva succesului în sec. 19 era integrată în formula rațiune-știință-tehnologie-progres-viitor. Căruța Evului Mediu ardea în flăcările industrializării. Noua construcție, locomotiva modernă, avea să asigure deplasarea spre lumea de mâine. În mod evident, între structurile mentale și forțele materiale ale lumii vechi și ale lumii noi există o prăpastie. Cel puțin așa ne place să credem, când privim istoria de pe malul apusean. Trebuie să fie o distincție clară între cele două lumi, o dinamică ce le caracterizează, un registru specific societății tradiționale, unde mitul și religia sunt factorii dominanți, și un regim caracteristic societății contemporane unde știința și rațiunea guvernează procesul.
Totul a început cu noua imagine a universului, modelată în secolele 17 și 18 în plin avânt iluminist. Însă, little did he know Sir Isaac Newton în Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica, că forțele materiale aveau să înlocuiască legile spiritului, legile universului, locul lui Dumnezeu. Totul trebuia, și putea fi explicat prin fizică sau mecanică, de la traiectoria asteroizilor până la altruismul omenesc. În cuvintele memorabile ale lui Baron d’Holbach (1770), toate greșelile oamenilor sunt greșeli față de fizică! Asta da ruptură față de vechea paradigmă a lumii. A-L înlocui pe Dumnezeu prin știință, da, este o răsturnare ideologică complexă dar, paradoxal, este și o continuare într-o altă formă a vechilor structuri. Funcția tradițională a lui Dumnezeu, aceea de a asigura continuitate, funcționalitate, unitate și coerență mecanismului universal nu trebuia abolită ci eventual, factorul responsabil poate fi concediat. Iluminismul nu și-a propus să-l nege pe Dumnezeu ci doar să-L descarce de anumite responsbilități. Că mai târziu, grație dezvoltării științei și tehnologiei dar și a falimentului metafizicii de a-L resuscita pe Dumnezeu, Nietzsche i-a constatat decesul, e cu totul altă poveste. Dar ce este destul de sigur, e că în ciuda aparentei desprinderi de lumea veche, noul sistem raționalist n-a făcut decât să materializeze și laicizeze vechile structuri ale imaginarului. Și uite așa s-a născut mitologia mecanică.
Ce este mitologia mecanică? Nu e doar o expresie plastică atribuită lui Ernst Mach (1838-1916), critic a lui Newton și precursor al lui Einstein ci și o viziune globalizantă a perspectivelor stiinței de a conferi universului o explicație mecanică. Odată identificate toate legile care guvernau universul, evoluția viitoare devenea nu doar cogniscibilă dar și predictibilă, viitorul transparent, perfecțiunea biologică, o certitudine. Nu trebuie să fi hermenut al filozofiei istoriei ca să-ți dai seama că sub noile forme, vechile arhetipuri se hlizeau. Estera are în pricipiu aceleași ambiții ca și Vasti; doar contextul e diferit iar dialectica e mai fină… Noua regină (Știința) n-avea alte ambiții decât fosta (Religia) ci doar mai sofisticat enunțate și mai elegant elaborate dar în esență sunt aceleași: unitatea și coerența lumii, integrarea omului în univers, mântuirea prin gnoză, descifrarea viitorului și depășirea istoriei. Sacrul este reconvertit iar mitul devine iar fapt. În cuvintele lui Lucian Boia, “Rațiunea n-a făcut, până la urmă decât să recupereze și să dispună după propriile sale reguli – geometrice, mecanice, carteziene, materialiste – toate fantasmele esențiale ale omenirii”. Bineînțeles, aceste fantasme se interpretează în registrul morfologic al imaginarului, după logica și structura lui.
Da, avem de-a face cu o paradigmă nouă, fără îndoială, însă această paradigmă nu face decât să aranjeze într-o altă formă vechile arhetipuri sau aceleași tendințe ale imaginarului. Dialectica științifică a lui Marx este forma laicizată și materialistă a dialecticii lui Augustin: lupta de clasă se va concluziona apoteotic prin purificarea lumii, atenuarea contradicțiilor și transfigurarea omului în marea sinteză finală. Știința urmărește același scop ca și Religia: mântuirea omului și traversarea istoriei. Câtă vreme rămânem vrăjiți de dihotomismul Real/Imaginar și ne complacem în partizanat avem toate șansele ca o criză similară celei de la 1900 să ne lase goi ca împăratul din poveste. Ceea ce trebuie să înțelegem e că nu-i nevoie să negi structurile arhetipale ca să pui bazele unei noi paradigme; aceste structuri ne vor însoți permanent. Întrebare nu e dacă trebuie să le folosim ci cum le vom dispune în noul construct pentru ca să ne asigure nu doar continuitatea dar și coerența. Omul poate trăi și fără pâine dar fără imaginar sau în afara lui, el încetează să existe. Cu alte cuvinte, indiferent de structura de deasupra, șinele rămân în principiu aceleași pentru că și Solomon și Heraclit au dreptate: nu e nimic nou sub soare însă totul curge, nimic nu rămâne neschimbat.
Anno Domini 29 – Procesul lui Darwin
16 august 2011 173 comentarii
Geneza 20 – Babel
9 aprilie 2011 632 comentarii
oxigen2 
Comentarii recente