Punctul Omega

Ontologia Caderii

Invierea Cuantica

Dupa douazeci de ani…

Acum 20 de ani argumentam, la seminarii de profetie, ca o decizie a Curtii Supreme din US tocmai inaugurase agenda legislativa pentru decretul duminical.

Problema plecase de la o ciuperca haluginogena numita peyote, pe care unii amero-indieni o foloseau ca parte a ritualului religios. Intrebarea era daca primul amendament al constitutiei:

Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof…

se aplica si la legi neutre din punct de vedere religios (cum ar fi interzicerea unui halucinogen), atunci cand practicantii unei religii le gasesc impovaratoare in anumite circumstante. Decizia Curtii Supreme a fost ca “legi neutre cu aplicatie generala” trebuie sa ramana valide in fata oricarei obiectiuni de natura religioasa.

Becul rosu mi s-a aprins citind analiza lui Antonio Scalia, al carei text (trunchiat) imi parvenise via Jan Marcusen. Scalia avertiza impotriva unei avalanse de exceptii constand in:

religious exemptions from civic obligations of almost every conceivable kind — ranging from compulsory military service to the payment of taxes to health and safety regulation such as manslaughter and child neglect laws, compulsory vaccination laws, drug laws, and traffic laws; to social welfare legislation such as minimum wage laws, child labor laws, animal cruelty laws, environmental protection laws, and laws providing for equality of opportunity for the races… Precisely because ‘we are a cosmopolitan nation made up of people of almost every conceivable religious preference,’ and precisely because we value and protect that religious divergence, we cannot afford the luxury of deeming presumptively invalid, as applied to the religious objector, every regulation of conduct that does not protect an interest of the highest order.

Paranoia profetica s-a declansat atunci cand am aflat ca Scalia mai era pe deasupra si Opus Dei.

Imi amintesc ca am citat in prezentarea mea expresia “the highest order” in legatura cu afirmatia din GC care sustine ca pazitorii Sabatului vor fi denuntati ca “vrasmasi ai ordinii”. Ce mai asteptam?

Ca raspuns la hotararea Curtii Supreme, Congresul a votat ln 1993 Religious Freedom Restoration Act (RFRA), co-semnat si anuntat cu mare tam-tam de presedintele Clinton. Am ramas la curent in prezentarile mele, mentionand, din aceiasi sursa, ca in adunarile legislative si guvernele lumii se confrunta in mod literal ingeri si demoni. Nu eram chiar asa de sigur ca Bill era unul dintre ingeri, dar nu ma indoiam ca daca exista vre-un demon infiltrat la Curtea Suprema, acesta trebuie sa fie Opus Dei. Bine ca nu stiam inca de DaVinci Code.

Dupa 20 de ani…

Multe s-au schimbat intre timp. Printre altele, am aflat ca Clinton nu este inger (eventual, poate fi unul dintre aceia care “au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase si dintre toate le-au ales pe cele pe care le-au placut”). Am inteles deasemenea ca Scalia avusese dreptate. RFRA a devenit o licenta pentru peticirea Americii cu enclave de barbarism religios. Mai mult, a ajuns un instrument pentru a impiedica legea sa protejeze cetateanul de abuz corporat-religios. Religia corporata si corporatia (considerata persoana) religioasa, au devenit veritabile ICOANE ALE FIAREI.

De exemplu, hotararea recenta a Curtii Supreme (5-4) in cazul Hobby Lobby. Este vorba despre un lant de 500 de unitati de comert cu 13. 000 de angajati care a obiectat pe baza la RFRA impotriva obligatiei legale de a include plata pentru anticonceptionale in polita de asigurare.

Intrebarea care se ridica in mod natural, este de ce nu ar avea un antrepenor Martor al lui Jehova dreptul la o exceptie similara in cazul transfuziei de sange, sau un Christian Scientist in cazul neuro-psihiatriei. Justice Alito ne asigura ca decizia:

concerns only the contraceptive mandate and should not be understood to hold that all insurance-coverage mandates e.g., for vaccinations or blood transfusions must necessarily fall if they conflict with an employer’s religious beliefs

Suna neconvingator. Pe ce baza se face discriminarea? Intrevad deja o coada la Curtea Suprema ca in Romania cand se bagau portocale. Omul de afaceri descopera religia ca good business. Nu ca ar fi ceva nou pentru cei aflati deja in business cu Dumnezeu.

Immanuel Kant, in lucrarea lui clasica “Ce este Iluminismul”, a definit deosebirea intre “folosirea publica al ratiunii” si “folosirea privata a ratiunii”. Religia tine de cea din urma. Libertatile si drepturile individuale sunt definite insa in spatiul public al ratiunii, acolo unde legile au la baza maxime univerdsale. Ultimii 20 de ani au fost martorii unei ciopartiri a spatiului public in numele libertatii religioase de grup.

Daca exista forte care vor sa inrobeasca libertatea constiintei, acestea nu vin din folosirea publica a ratiunii, ci de la invadarea Agorei de religii si interese etnic-culturale. Avem mai multe drepturi si libertati in societatea seculara decat in bisericile noastre sau in spitalele si scolile pe care le sponsoreaza. Icoana fiarei trebuie cautata mai pe aproape de cat o cautam eu acum douzeci de ani.

Vreti un exemplu? Intrebati o asistenta adventista daca gaseste mai usor sa tina Sabatul la un spital adventist sau la unul din Babilon. Cum bine zice Grigore Alexandrescu:

Noi vrem democratie, dar nu pentru catei

Noi vrem libertate religioasa, dar nu pentru credincios. O vrem pentru dulaul corporat si bivolul eclesiastic.

Ontologia Invierii

Curajul e o Certitudine

Lupo-fobii de ziua a saptea

Am învățat recent un cuvânt nou: agalmatorhemaphobia adică frica de statuile vorbitoare, o fobie despre care credeam că s-ar putea clasa lejer în fruntea unui top al stărilor patologice. Și uite asa am început să-mi arunc privirile în jur (și prin mediu virtual) îincercând să identific potențiala concurență. Și pentru că circulă vorba prin folclorul urbano-duhovnicesc, cum că biserica ar fi un fel de spital iar enoriașii ar fi pacienții veniti la tratament holistic mai ceva ca în sanatoriul lui Kellog, dintr-o dată m-am trezit în paradisul căutatorilor de fobii, locul unde pescuitul în acvariul cu obsesii și repulsii n-a fost niciodată mai usor (momentan să ignorăm faptul că unii dintre pacienți ar fi trebuit să primească la internare o dungă roșie pe certificatul de botez, că să țina departe căutatorii de senzații tari)

Pe când meditam adânc la acest adevăr veșnic, duhul proorocilor m-a purtat prin niște locuri pustii și fără apă, tocmai pe site-ul unui fost coleg care, în vremuri de mult apuse, părea baiat cu scaun la cap (mobilier la care n-am apucat să verific totuși prezența tuturor picioarelor, mai mult ca sigur ca a ieșit din garanție). După câteva lecturi constipate în stanga și în dreapta, cu o mână pe mouse, cu una făcându-mi cruce cu limba, și cu ultima masaj cardiac digital, la vederea atator fobii mi s-a blocat nomenclatorul de nici măcar invocarea sfântului Linaeus nu l-a mai putut urni. Asa că le-am bagat și eu la angro: lupo-fobiile de ziua a șaptea. Read more of this post

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,083 other followers