The Day We Die: Ne asteapta-un camin fericit

11 noiembrie 2015 de 46 comentarii

”Echipa evanghelistică nu-i putea considera niciodată pe convertiți ființe umane; îi priveau doar prin prisma unui interes profesional, la fel cum chirurgii privesc pacienții, criticii literari privesc un autor, pescarii privesc peștele” – Sinclair Lewis, ”Elmer Gantry”.

De ce i-au demonizat creștinii pe tinerii care au murit în Colectiv? Un pastor ne răspunde: ”Religia creștină fără caracterul lui Isus Hristos este un dezastru. E simplu!”. Morala tragediei e la fel de simplă: ”După o săptămînă de tăcere și post de gura și de tastatură față de ce s-a întîmplat la COLECTIV, am și eu o declarație, opinie, judecată, gîndire, analiză, dat cu părerea. O pot aduna într-o singură frază: Doamne, ai milă de mine păcătosul!” (Marius Cruceru). Firește, asta nu l-a împiedicat pe pastorul Cruceru să-i demonizeze în continuare pe tinerii rockeri, nu pentru că ar fi păcătos, ci tocmai pentru că este un bun credincios!

A fi un bun credincios înseamnă în primul rând să crezi în doctrina bisericii tale, abia apoi să te pocăiești. Iar ca și bun credincios, ai o serie de certitudini: știi că Dumnezeu e la cârma lucrurilor, că nimic nu se întâmplă fără voia Lui și că El le oferă tuturor oamenilor șanse egale la mântuire. Dacă ești creștin român, mai știi că Halloweenul si muzica rock sunt demonice. Ca adventist mai știi că în cluburi se sting luminile, iar îngerii Domnului nu pot intra în astfel de locuri, cu atât mai puțin vineri seara! Cum aplici aceste lucruri în cazul tinerilor arși în Colectiv? Păi în primul rând tu știi cu certitudine că Dumnezeu nu voia ca acei tineri să asculte rock; știi că le-a vorbit prin vocea conștiinței în repetate rânduri, dar ei și-au împietrit inima. Duhul a continuat să bată la ușa lor până într-o ultimă seară, când i-a implorat să nu intre în acel loc al diavolului. Din moment ce au intrat, considerând consecințele devastatoare ale faptei lor, poți trage concluzia că acei tineri au murit nemântuiți. Cum ar putea Dumnezeu să ierte un sinucigaș?

Acum în mintea credinciosului adventist apare o dilemă: Iisus îmi cere să-mi iubesc toți semenii fără să-i judec, dar Dumnezeu a cerut poporului său să-i curețe pe Canaaniți de pe fața pământului, iar la finalul istoriei El însuși îi va curăța pe toți păcătoșii împietriți. Oare îmi va cere Dumnezeu să empatizez cu păcătoșii înviați temporar pentru moartea a doua? Nu aș fi asemenea lui Adam care în loc să creadă că va primi o nouă Evă, a ales să intre în club să-și salveze prietena în flăcări?

Așadar, care e morala de la urmă, înțelepciunea înțelepciunilor? ”Doamne, ai milă de MINE, păcătosul”. În fond eu vreau să trăiesc veșnic, eu și clanul meu; vreau ca viața mea să însemne TOTUL, chit că pentru asta e nevoie de penitențe și mortificare.
După ce a insinuat, asemenea lui Bildad, că acei tineri inculți și dezorientați au primit ceea ce meritau (”Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului.” Iov 8.4), Cornel Dărvășan le-a dedicat o baladă plină de patetism. Însă din moment ce au murit nemântuiți, să-i plângi acum e ca și cum ți-ai plânge cățelul sau pisica, de care vrând-nevrând te-ai atașat, dar a căror viață oricum nu înseamnă nimic. Mai mult, animalele de companie sunt nevinovate, spre deosebire de acei tineri împietriți. Alți pastori au fost mai consecvenți decât Dărvășan și fără să le pese de rating-ul făcut pe spinarea unor anonimi morți, au rămas loiali ideologiei în care cred: viața acelor tineri nu a valorat NIMIC, prin urmare trebuie condamnați și arătați ca exemplu negativ.

Gândul meu e alături de rockerii Claudiu Petre, Cătălina Ioniță, Adrian Rugină, Adrian Despot, Daniel Ciobanu si toti ceilalți care și-au riscat viața sau au murit în timp ce-i scoteau din flăcări pe cei dragi. Poate aceștia au fost adevărații ucenici ai lui Iisus, sau poate sacrificiul lor nu a fost decât o reacție firească de empatie față de semenii aflați în pericol. Pe unii dintre cei prezenți la concertul Goodbye to Gravity i-am cunoscut personal și pot spune că erau persoane talentate, serioase și principiale. Nu erau demonizați, nu erau nici eroi, nu știu dacă erau pierduți sau salvați, erau simpli OAMENI și prefer să mi-i amintesc astfel.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Sa se dea cate un (dumne)zeu la toata lumea, sa ajunga la fiecare!

11 noiembrie 2015 de 6 comentarii

Daca n-o fi prea indraznet, eu zic ca intre zeul lui Edi si cel al unui tert (al carui nume nu-l invoc – pentru ca eu, spre deosebire de Edi, recunosc ca nu respect orice opinie), nu e o prea mare diferenta. La modul substantial ambii zei sunt o proiectie si eu intotdeauna, ca o chestiune de gust, prefer zeul celui care se intampla sa fi citit mai mult.

Ne zice gazda noastra:

„Dumnezeu este realitatea deplina atinsa prin auto-determinare, si orsicine este capabil de un grad oarecare de autodeterminare stie ca Dumnezeu exista. Dumnezeu este realitatea noastra in continua crestere si, in acelasi timp, infinita posibilitate.”

De unde stie Edi aceste chestiuni? Din, cum vedem mai jos, „noi”…. Ma indoiesc insa ca exista ceva precum un „noi” si nu vad de ce e zeul dator sa fie analog noua. Zeul tertului e dezgustator taman pentru ca se intampla sa fie prea ca „noi”. Intr-un oarecare loc, K. Barth spunea ca teologie nu inseamna a vorbi despre om pe un ton mai ridicat.

Pai si cu ce sa incepi?

„Singurul motiv pentru care apare că Dumenzeu este numit potrivit cu ce este găsit în creatură, este acela că, în calitate de creaturi, noi trebuie să începem psihologic cu noi înşine în vederea oricărei cunoaşteri. […] În contrast cu aceasta, în tot cazul, trebuie să începem cu Dumnezeu ca punct de pornire absolut al cunoaşterii noastre. ” – C.Van Til

La un moment dat, cand il acuza pe tert de necredinta, Edi isi da si el seama ca daca Dumnezeu nu e punct axiomatic de pornire (adica e dubitabil pascalian), atunci de fapt avem de face cu necredinta. Necredinta lui Edi e camuflata insa acum de un jargon panenteist-hegelian. Iar lupta pare mai degraba a se da intre modaltatile de indicare si definire a zeilor, despre care stim, si metodologic si ex hipotesi, ca sunt fictivi.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Ce facem daca Dumnezeul predicat de Cornel exista? Raspuns: ÉCRASEZ L’INFÂME!

10 noiembrie 2015 de 43 comentarii

Dumnezeu exista. Numele lui este ehyeh asher ehyeh: existenta care se afirma in numele unui verb la la infinitiv.

Dumnezeu este realitatea deplina atinsa prin auto-determinare, si orsicine este capabil de un grad oarecare de autodeterminare stie ca Dumnezeu exista. Dumnezeu este realitatea noastra in continua crestere si, in acelasi timp, infinita posibilitate.

Dumnezeul pe care il predica Cornel nu exista. Acest dumnezeu inventat de evrei in perioada post-exilica apare „obsedat de neascultare chiar inainte de a fi avut loc neascultarea” (Harold Bloom, Canonul Occidental). Cu alte cuvinte, este gelos pe autodeterminarea noastra . Dumneze este gelos pe Dumnezu inlauntrul nostru?

Ce ne facem totusi daca Dumnezeul lui Cornel exista?

Raspunsul nostru este cunoscut: “Ecrasez l’infame”. Noi avem demnitatea sa ii declaram razboi, sa spunem “mai bine liber in iad decat sclav in cer”, sa alegem iadul in semn de solidaritate cu miliardele de victime torturate pentru ofense triviale sau fara vina.

Dar noi stim ca dumnezeul lui Cornel nu exista pentru ca “tot ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este descoperit in noi” si ce este descoperit in noi contrazice ce auzim de la amvoane si altare.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Ce te faci dacă NU există Dumnezeu?!?

9 noiembrie 2015 de 13 comentarii

Articol preluat de pe blogul Reset your religion

Recent, fostul pastor adventist Cornel Dărvășan a susținut la Centrul creștin Sapienția o serie de predici intitulată „ Ce te faci dacă există Dumnezeu ”? ( aici și aici ). Desigur, întrebarea este adresată scepticilor, fie atei, agnostici sau oameni seculari, care nu mai pot crede în secolul 21 într-un Dumnezeu atotputernic sau interesat de rasa umană. Și cu atât mai puțin în Dumnezeul „creștin”. Articolul de față constituie o replică la ideile sale, din punctul de vedere al unui sceptic.
Ca unul care am crezut cândva în întregime teologia creștină, dar care am învățat în ultimii ani să trec prin filtrul rațiunii orice argument adus de tabăra credincioșilor, și mai ales să citesc printre rânduri, vreau să remarc încă din start natura tendențioasă a întrebării lui Cornel. Când spun acest lucru… Vezi articolul intreg

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Dupa Carson

7 noiembrie 2015 de 9 comentarii

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Veti pieri la fel

6 noiembrie 2015 de 61 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , , , ,

A venit timpul sa cautam binele

3 noiembrie 2015 de 48 comentarii

Am o intrebare directa: ar fi fost bine sau ar fi fost rau daca un tesut fetal ar fi ajuns in laboratorul lui Dr. Carson inainte de a se diferentia, printre altele, in neuronii instrumentali la idea geniala a lui Michael Brown de a sfida politia dupa ce comisese o gainarie in plina zi?

Inteleg ca intrebarea provoaca reactii viscerale la cei cu inima in dreapta, asa ca va invit sa faceti efortul de a considera optiunile la fel de glacial ca Dr. Carson, atunci cand despartea faimoasele gemene, sau cand facea cercetare pe fetusuri oferite de Planned Parenthood.

Depinde ce intelegem prin bine si rau. Daca traducem expresia in lingua franca prin Good/Evil, in sens de Bine metafizic/Rau metafizic – avortul e Rau si stem cell research este echivalentul moral al experimentelor lui Dr. Mengele. Daca folosim binarul good/bad – bine imanent /rau imanent – este evident ca ar fi fost bine ca embrionul lui Michael Brown sa fi ajuns sub microscopul lui Carson.

Este insa legitim binarul metafizic in discursul politic si in legislatie? Karl Popper ne spune ca orice societate subordonata unui scop anistoric – Dumnezeu, Patria, Rasa, Neamul, Comunismul, Umanitarianism Utopic (vezi imigratia islamica in Europa), – este o societate inchisa care intr-un fel sau altul va limita libertatile cetatenilor ei. Societatea deschisa cauta doar binele relativ-istoric si este indiferenta la absoluturi.

Sa analizam dilema din ambele sensuri.

Majoritatea crestinilor cred ca Dumnezeu creaza un suflet/persoana oridecateori fuzioneaza doi gameti. Prezenta sufletului determina sanctitatea primei celule. Embrionul este o persoana cu drepturi depline la “viata, libertate si cautarea fericirii”. De aceea embrionul trebuie asezat sub protectia legii la egalitate cu persoana post-partum.

Problema devine mai stringenta atunci cand ne gandim ca sufletul fetal este conceput in pacat dar nu se poate pocaii inainte de nastere. Michael Brown avea dreptul la o sansa inainte de a fi expediat in iad cu un glont in cap.

Adevarul este ca sufletul nu exista decat ca functie a creierului in interactie cu mediul. Stiu ce vreti sa spuneti dar, multumesc, nu am nevoie de caraiala papagalilor biblici, nici de deliruri metafizice. Ce este sublim lipseste cu desavarsire. Salvarea sufletului (orice ar insemna aceasta) nu are sens fara un creier care functioneaza normal.

Alta obiectie provine dintr-un alt fel de metafizica – darwinist-sociala. Shamanul de voodoo economics va declara ca fetusul lui Michael Brown are sanse social-economice post-partum egale cu ale celorlalte fetusuri, indiferent de rasa, sex, ereditate si starea economica a parintilor. De aceea avem datoria sa-i oferim sansa de a se naste.

Dr. Carson ar fi aici dovada ca un copil negru crescut fara tata poseda sansa succesului. Exemplul este intr-adevar sublim (deci absent). Tatal lui Ben a fost un pastor adventist caruia sotia i-a spus “hit the road”, nu un borfas in puscarie, si mama lui nu l-a crescut intr-un trib de fratiori si surioare la fel de divers genetic ca populatia sub-sahariana.

In lumea reala, sansa izvoreste din interactiunea unui complex de aleatorii, printre care ereditatea, educatia, mediul social si noroc. Michael a avut sansa soferului care trebuie sa traversese cinci benzi ca sa exiteze in urmatoarea suta de metri.

Metafizica liberalilor se bazeaza pe o denaturare postmoderna a imperativului categoric – ceea ce justifica afirmatia scandaloasa a lui Nietzsche cu privire la Kant: “un paianjen veninos”. Liberalul (prins in plasa paianjenului) vrea sa corecteze toate nedreptatile naturii si ale istoriei pe baza unui imperativ moral abstract – egalitatea tuturor oamenilor. Pentru ca nu cred in existenta subiectului transcendent, liberalii ancoreaza absolutul moral la polul opus -adica in subiectul definit cultural. De aceea, notiunea egalitatii tuturor oamenilor este redefinita ca egalitatea culturilor, e.g. vandalizarea unui magazin in Ferguson reprezinta echivalentul politic al Caderii Bastiliei – in context cultural-local.

Liberalii sunt pro-avort pentru ca vad in el corectarea unei nedreptati a naturii – femeia plateste pretul reproducerii mai scump decat barbatul. Sensibilitatile lor sunt trezite numai atunci cand avorturile afecteaza disproportionat un grup “oprimat” – pentru ca asta ar putea insemna eugenice si eugenicele sunt considerate o forma de genocid. Carson a fost dibaci atunci cand a imprumutat retorica liberala impotriva la Planned Parenthood. Numarul disproportionat de avorturi afro-americane, mai ales din zona de saracie urbana, ridica intrebarea daca nu cumva PP este instrumentul unui program secret de eugenice. La fel ca in cazul impuscarii unui cetatean neinarmat de politie, sensibilitatile liberale sunt trezite numai atunci cand actul are o conotatie rasista.

Este eugenia ceva rau? Pentru a raspunde vom apela la un alt exemplu de politica prinsa in plasa imperativului categoric: criza imigratiei islamice. Cu mintea amortita de veninul paianjenului (danke Friedrich) Merkel spune ca primirea imigrantilor nu poate fi negociata – pentru ca Binele nu se negociaza chiar atunci cand este rau pentru Germania.

Cineva va spune ca avand optiunea intre un surplus de populatie provenit dintr-o forma neoficiala de poliandrie, cu sanse minime de a fi integrata social-economic, o povara suplimentara pentru platitorii de taxe, si eugenice, eugenicele nu intra in discutie pentru ca reprezinta ceva ca Rau si toate acele programe sociale sau corectionale in care nimeni nu crede sunt Bune desi nu sunt bune de nimic.

A venit timpul sa cautam binele.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Articole mai noi →