Responsabilitatea personală
18 august 2026 6 comentarii
Mulțumită lui Derrida cunoaștem explicit, că și cum, orice cuvânt e un slogan care poate fi cooptat de propaganda oricărui interes.
Cazul în speță, lozinca „responsabilității personale”.
Argumentul ascunde un solipsism. Că totul e de fapt la cheremul voinței tale. Că ține doar de tine să rezolvi totul. Cum de fapt ești liber și poți, trebuie doar să vrei suficient.
Voința și subiectivitatea ta e factorul determinant. Dacă nu reușești, e doar vina ta că n-ai voit suficient. Nu există „vină a sistemului”.
Așa sună vorbele de duh ierarhic. Conservator meritocrat capitalist pentru noi.
Vedem ironia zilelor noastre pentru că cei cu simțul responsabilității personale acuză postmoderniștii și wokeiștii că abuzează de subiectivitate și trăiesc în imaginar nu în „realitate”.
Fără supărare dar ideea că tu cu responsabilitatea ta personală „inexiști” structurile sistemice care te afectează e de un imaginar mai mare decât a te trezi în sexul opus. Apropo, orice mascul e cel puțin o dată în viață confruntat de un mascul mai mare și are dimineața sexului opus. Dar masculii nu-și prea integrează junghiul ăsta petersonian.
Tangențial, una din criticile adresate lui Derrida e despre implicarea în politic.
Adică se poate argumenta că implicarea în politic ar semnifica afirmarea a ceva. Afirmarea fiind un demers antitetic deconstrucției – din moment ce știm deja că afirmarea tinde către dominare, monopolizare, absolutizare și eventual se consumă în opusul ei.
De cealaltă parte, neimplicarea în politic ar însemna afirmarea solipsmului personal. Că important e doar interpretarea și subiectivitatea ta. Că nu alcătuiești, construiești o comunitate (un politic) ce merită atenție. Că ceea ce e sistemic, structural, politic e de ignorat.
Responsabilitatea personală pretinde că sistemul nu există. Și mă opresc pentru că încep să vorbesc ca un Tate și ajung pe invers.
oxigen2 
„This is what hierarchical wit sounds like. Conservative capitalist meritocratic for us.
We see the irony of our days because those with a sense of personal responsibility accuse postmodernists and wokeists of abusing subjectivity and living in the imaginary not in „reality”.”
Both the woke left and woke right are faces of the same coin in the postmodern matrix (not the way Tate imagines it but as hyperreality ):
That’s why the solution is the return to the reality, as presented by the scientific method.It is the only way to escape the hyperreality (I am still remembering the tragic-comical episode of the „black ambulance” who induced a mass psychosis among the aurolacii-auristi):
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ambulan%C8%9Ba_neagr%C4%83
„Affirmation being an antithetical approach to deconstruction – since we already know that affirmation tends towards domination, monopolization, absolutization and eventually ends up in its opposite.”
Deconstruction is nothing more than a subtle way of hiding affirmation.Deconstructia nu e altceva decat un palos cu care masculul loveste pentru a destabiliza sensul.Nu intamplare Derrida vorbea de phalologicentrism ca o descriere a modului cum discursul filozofic occidental e central pe masculul care penetreaza .Ceea ce ne conduce la concluzia ca si deconstructia e tributara instinctelor primare.
Iar in cazul lui Derrida, cand nu isi mai putea penetra studentele fizic trecea la penetrarea deconstructiva.Ca deh, varsta ii inmuiase palosul fizic si trebuia sa compenseze cumva instinctul de a se afirma.De fapt, sexual era litmus test real prin care Derrida „citea” filozofii:
https://iai.tv/articles/the-sex-lives-of-philosophers-auid-259
In cazul lui, polyamoria sensului fiind ceea ce caracteriza discursul lui filozofic.
Dupa Derrida filozofii nu sunt altceva decat Origeni castrati.Pai ,sa vedem, masturbatorul autist-pietist Kant care se masturba in fiecare dimineata,hedonistii (in tinerete) proveniti din familii pietiste Kierkegaard ,Hegel sau Nietzsche,homosexualul pedofil Platon care is refula instinctual sexual despre baietei inventing povesti despre pesteri si dragostea „platonica”.De Faucault ce sa mai vorbim.Iar Rousseau ca se dadea la minore iar dupa aia dadea sfaturi despre educatie.Descart a cam uitat sa mai „cugete” cand „dorinta” l-a complesit sa mai aiba un copil din flori.Iar Derrida confunda multitudinea interpretarilor cu multitudinea partnerelor
Ca deh, la ce duce suprimarea instinctului deconstructiv:
https://voegelinview.com/the-subversiveness-of-desire-descartes-hobbes-and-the-suppression-of-the-erotic-in-modern-thought/
„Case in point, the slogan of „personal responsibility”.
The argument hides a solipsism. That everything is actually at the mercy of your will. That it is up to you to solve everything. Since you are actually free and can, you just have to want it enough.
Your will and subjectivity is the determining factor. If you don’t succeed, it’s only your fault for not wanting it enough. There is no „system’s fault”.”
„personal responsibility ” e expresia protestanta-capitalista a puritanilor anglo Saxoni ,care la randul lor sunt versiunea anglo-saxona si inspiratia pietistilor luterani germani sau Scandinavi.Ca tot vorbeam Mai devreme de pietism!
Poate ne spui si de ce puritanii anglo-saxoni i-au influentat pe wokeisti postmoderni in privinta mostenirii ideii ca pacatul e mostenit de la o generate la alta si numai acceptand ca esti in permanenta vinovat de pacatele stramosilor poti transforma societatea :
https://www.diakonos.be/the-strange-faith-of-the-new-puritans-the-woke-movement-under-the-lens-of-a-philosopher-of-religion/
iar mie in place o poza cu Derrida la batranete,intr-o tinuta „de Ferestean” impotent , langa o tinerica negresa ,viitoare activista woke:
https://stanfordmag.org/contents/my-dinner-with-jacques