Vocaliză

Bine bine, iarăși ziceți, da’ tu chiar crezi că zăbăucul de Pavel ar zice chestii de genul prin el au fost făcute toate lucrurile care sînt în ceruri și pe pămînt, cele văzute și cele nevăzute despre Israel? Puțin credincioșilor! Chiar n-ați priceput nimic din teologia lui Filon? Chiar nu m-ați auzit zicînd că Israel nu-i decît cel care vede cu adevărat pe Dumnezeu? Adică rațiunea? Chiar nu l-ați auzit pe Paulică explicînd cum că crucificarea bisericii e „cult rațional” (Romani 12:1)? Isus e doar idolașul prin intermediul căruia vulgul se închină rațiunii.

Irineu lionezul ne povestește de-un pitagoreu creștin care socotea că cerurile și bebelușii grăiesc aidoma. Aieuo și Iao sînt unul și același imn al sufletului cosmic. Primul cer – selenar – e cerul lui aaaaaaa. Al patrulea cer – solar – e cerul lui iiiiiii. Al șaptelea cer – saturnin (adică sabatic) – e cerul lui ooooooo. Între Yawi amorit și, două milenii mai tîrziu, Yave samaritean (atestat indirect, la autori creștini), nu știm cum își pronunțau evreii zeul altfel decît în abundent atestatul Iao (inclusiv într-un celebru fragment de Torah grecească de la Qumran). Iao e nu doar rezumat de muzică a sferelor, ci și căpătîi de calendar – lună=lună, soare=zi/an, Saturn=sabat, deci săptămîna. Iao e ordinea cosmică a lucrurilor. E plămînul matematic al ființei. E plînsul sufletului nedeprins încă cu povara strivitoare a abjad-ului. Căci litera e moartă. Doar vocalele străluminează.

Yawi-, apropo, nu era zeu la amoriți, ci doar un element verbal de compunere în onomastica teoforă – însemnînd probabil X (zeul) „a făcut (să fie)”. E copula ontologizată de greci. De altfel, și Moise egipteanul nu e – în limba hieroglifelor, nu în mitul evreiesc al Exodului – decît un element verbal de compunere în onomastica teoforă: X (zeul) „a născut”, deci a făcut să fie. L-a dat pe Fiul. Și Yahweh, și Moise (el însuși zeu pentru faraon – Exodul 7:1) par să fie doar artificii scribale, întrupări esențializînd acțiunea auctorială a oricărui zeu.

Iar dacă e să adulmecăm primele chipuri ale Copulatorului, trebuie să mergem evident în Ur. Acolo, ținînd contabilitatea, se naște scrisul. Lui Nisaba i-a spus Elif Shafak povestea în There Are Rivers in the Sky. Partenerul ei masculin e verbul a fi, Copulatorul. Acestuia i-au spus rabinii povestea – de la Pitagora la Derrida.

Nu-i de mirare că încă de la începuturile vulgarizării sulurilor Numele a fost suprimat. Cică din prea mult respect. Pe dracu’! De rușine. Lumea era deja sceptică. Scribii știau deja că Copula nu-i decît fantezie proiectată pe sferele cerești. Că stelele nu dictează niciun destin și nu așteaptă nicio ascensiune spirituală. Dar vulgul are încă un trup de jertfit. Trebuie să dănțuiască încă dionisiac spre moarte. A scribaliza e genocidar.