Epistemologia (in)estetica a lui Florin Laiu

16 ianuarie 2013 84 comentarii

Numai un suflet bolnav de religie poate gasi litera Genezei mai frumoasa decat stiinta originilor.

Florin Laiu nu este primul care sa revendice argumente estetice in favoarea adevarului. Pitagora, Platon si Kepler sunt cazuri clasice de cautare a armoniei universale in matematica si astronomie. In lumea moderna vorbim despre solutii elegante cum ar fi e= mc^2. Einstein insusi marturiseste ca o intuitie estetica l-a condus la celebra ecuatie. In cautarea unei teorii a tuturor lucrurilor, vorbim despre “universul elegant”. Stiinta este frumoasa.

Problema lui Laiu nu este criteriul estetic in sine ci estetica uratului.

Lasand la o parte stiinta moderna, exista frumusete si precizie in cosmologia anticilor. Babilonenii si egiptenii cunosteau diferenta dintre timpul sideral si cel solar. Evreii masurau ziua de la asfintiti la asfintit, si anul in succesiuni de luna noua/luna plina. (Evreii orotodocsi si adventistii nu sunt constienti de ironia situatiei atunci cand consulta ceasul electronic sa vada daca a a pus soarele). Grecii au masurat circumferinta pamantului si distanta pana la luna, cand evreii credeau ca pamantul e plat. Aristarhus din Samos a propus heliocentrismul pe vremea cand a fost scrisa cartea lui Enoh cu cosmologia ei bizara.

Dar stiinta antica paleste in fata frumusetii universului relativist-quantic, care a facut ca viata unui astronom paraplegic ca Hawking sa fie bogata si implinita fara prea mult din lumea prezenta sau speranta celei viitoare. Miliardele de ani lumina si lumi necunoscute sunt insa pentru Florin doar un accesoriu la un cer monoton unde ingeri cu aripi de gasca si sfinti in camasi de noapte canta 24/7 in fata unui tron de monarh oriental. De ce? Pentru ca in opinia lui universul vechi-testamentar este mai frumos decat cel al lui Hawking.

Darwin a incheiat prima editie a Originii Speciilor cu o fraza poetica:

There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most wonderful have been, and are being, evolved.

Intr-o traducere care paleste in fata originalului:

Exista grandoare in aceasta intelegere a vietii, cu multiplele ei puteri insuflate la inceput in una sau cateva forme; si in timp ce planeta a parcurs ciclu dupa ciclu conform legilor neschimbate ale gravitatiei, pornind de la un inceput atat de simplu, nenumarate forme nespus de frumoase si minunate au evoluat si continua sa evolueze.

In varianta Florin Laiu:

Exista grandoare intr-un pamant “frumos” fara Valea Jepilor sau Grand Canyon, fara oceane nesfarsite populate cu fiinte stranii si batute de furtuni. Exista grandoare in dealuri monotone pascute de cateva variante bovine si ovine, intre care lei si leoparzi de décor. Exista grandoare in imaginea unei divinitati antropomorfe semite care se joaca cu figurine de lut.

Si in timp ce soarele rasare si apune in fiecare zi deasupra unui pamant plat, urmand alaturi de luna si stele ciclu dupa ciclu saptamanal conform legilor levitice la o inaltime de cativa kilometri, cele cateva forme de viata cunoscute de pastorii semiti au degenerat si continua sa degenereze in istoria arborelui darwinian al vietii cu radacini in timpul abisal si peste o suta de miliarde de specii disparute sau existente, o viata ale carei puteri insuflate de Creator la inceput au biruit cinci extinctii planetare si nenumarate dezastre ecologice.

Pe vremea cand imi torturam mintea sa gandesc ca Florin, trebuia sa lupt permanent cu tentatia estetica a grandorii si frumusetii arborelui darwinian al vietii. Pomul parea placut la privit si de dorit sa deschida cuiva mintea. As intelege o dilema asemenatoare la Florin. Dar el gaseste universul ingust al pastorului semit mai frumos decat miracolele descoperite de stiinta moderna.  Cum poate cineva sa aiba asemenea gusturi?

Pentru a afla raspunsul va invit la o plimbare in anumite zone etnice din Chicago unde urmasii celor doi fii ai lui Abraam isi incruciseaza drumurile imbracati in portul lor traditional. Ceea ce izbeste privirea este uratenia ostentativa a hainelor. Teama de a nu suna incorect politic ma face sa ma abtin de la comentarii aditionale despre atavismele neantherdal-simiene ale lui Esau. Cei doi urmasi ai lui Avram au spalat in mare masura efectele consaguinitatii patriarhale prin viol si sclavia sexuala a prizonierelor de razboi. Destul sa spun ca daca in imaginatia noastra fii lui Avraam apar asa cum i-au reprezentat pictorii renasterii – realitatea apare ca si cum ar fi pictata de un pictor parisian decadent dupa cateva pahare de absint.

Este estetica Vechiului Testament care considera vesmintele marelui preot mai frumoase decat cele ale lui pontifex maximus, templul lui Solomon mai frumos decat cel din Atena, pornografia din Ezechiel 23 mai frumoasa decat arta greaca si Plangerile mai frumoase decat Electra. Nu fac aici o referire la inspiratia Vechiului Testament ci la contextul cultural-istoric. Este o lume urata. Aceasta este baza (in)esteticii lui Florin Laiu. Optiunea epistemologica este pe masura.

 

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Postmodernismul Orwellian al „lectiunilor SS”

13 ianuarie 2013 45 comentarii

Dintre toate non-sensurile pe care post-modernismul le-a adus in discursul public, nici unul nu a fost imbratisat cu mai mult entuziasm de fundamentalismul religios decat idea ca stiinta ar fi o colectie de opinii. Fireste ca oamenii de stiinta au opinii personale. Dar istoria stiintei nu consta in istoria opiniilor oamenilor de stiinta, ci in istoria cercetarilor si dovezilor stiintifice prin care si-au substantiat/corectat  intuitiile originale.

“Dumnezeu nu joaca zaruri” este opinia lui Einstein. Ca atare, celebra fraza isi are locul in istoria filozofiei, sau poate fi folosita ca o nota de subsol in teologia naturala. Principilu nedeterminarii dimpotriva este stiinta. Relativitatea generala este stiinta. Aceiasi idee exprimata de H.G.Wells in Masina Timpului este o simpla opinie filosofica.

Diferenta intre opinie si stiinta este esentiala.

Mai intai, stiinta implica modele matematice. De exemplu, evolutia este o necesitate matematica la intersectia intre legile ereditatii si selectia naturala. Relatia nu este lineara ci haos. Asta nu face insa ca modelul sa fie mai putin matematic. Filosofia este dimpotriva un model sintactic-verbal.

In al doilea rand, modelul stiintific face predictii masurabile asupra comportamentului obiectului sau in trecut si viitor. Aceste predictii implica posibilitatea falsificarii. In ziua cand vom descoperii o urma umana in carbonifer sau un cal inghitit de un t-rex va avea loc mult trambitata demisie a lui Darwin (putin probabil).

In al treilea rand,  stiinta implica un proces de evaluare specializata numit peer-review. Contrar desinformarii post-modern/creationiste acest proces nu implica opiniile expertilor ci replicarea experimentului/observatiilor sau calculelor de catre alti experti. Opinia dimpotriva nu este falsificabila sau verificabila intr-un proces de peer-review.

Exista biologi care nu cred in evolutie? Nu cunosc nici un nume intre fondatorii biologiei moderne care sa nu fi acceptat evolutia ca un fapt. Exista insa un numar mic de profesori sau doctori in stiintele vietii care au opinii creationiste. Sa acceptam insa aceasta ca pe  o afirmatie categorica: exista opinii creationiste intre oameni de stiinta. Intrebarea este insa daca a fost vre-odata publicata o lucrare stiintifica creationista sau ID, adica o lucrare care sa fi fost supusa la peer-review si sa aiba un criteriu de falsificabilitate.

Raspunsul, surprinzator pentru majoritatea crestinilor, este 100% nu.  Lucrul acesta a fost deovedit in cateva procese vast mediatizate din US unde industria de miliarde de dolarai a tink-tankurilor creationiste nu a fost capabila sa produca o singura lucrare stiintifica care sa justifice predarea “controversei” in scoala. In mod simplu, nu exista o controversa cu privire la realitatea evolutiei in lumea stiintei. Si daca tink-tankurile creationiste pot platii salalrii grase la profesori mediocri renegati pentru ca acestia sa spuna ca evolutia nu a avut loc, aceasta gigantica industrie a desinformarii nu a reusit sa produca decat argumente avocatesti si you-tube videos dar nici o singura lucrare stiitifica.

Asadar, sa mergem la radacina, si radacina este post-modernismul. Este relevant faptul ca post-modernismul a inceput ca un curent in critica literara. Pe scurt, idea este ca sensul unei opere literare este dat de cititor si de “intertext” mai degraba decat de autor si textul ca atare. Idea este discutabila, dar nu ilegitima ca analiza literara. Ilegitima este insa transferarea ei la istoria stiintei. Argumentul este de bun simt. Nici un critic postmodern nu va prefera covorul zburator unui avion, chiar daca teoretic nu vede nici o deosebire intre mecanica clasica si Sheherazada.

Fundamentalismul a primit cu lacomie vampirica hiper-relativismul postmodern, ca pe un argument in favoarea dogmei. Daca totul este doar opinie, adevarul se defineste de catre autoritate. Criteriul epistemologic iese din discutie. Omul poate fi condamnat pentru ca ingaduie dovezilor si logicii sa modeleze felul in care intelege realitatea. Ca aici. Luati scena ca pe o parabola a scolii de sabat din acest trimestru.

Înregistrat sub Editorial

2013

2 ianuarie 2013 32 comentarii

Va mai amintiti faimosul non sequitur al lui Ellie in Jurassic Park?

  1. Dumnezeu a creat dinozaurii

  2. Dumnezeu a omorat dinozaurii

  3. Dumnezeu a creat omul

  4. Omul l-a omorat pe Dumnezeu

  5. Omul a inviat dinozaurii

  6. Femeia mosteneste pamantul

Secolul XIX a mers pana la punctul 4. Metafizica scolastica a fost abolita de revolutia stiintifica. Argumentul din design al lui William Paley, forma moderna a teologiei naturale, a fost abolit de ucenicul sau cel mai bun, Charles Darwin. Un strigat de triumf strabate Europa. Incredibil, omul a castigat razboiul impotriva lui Dumnezeu. Omul mosteneste pamantul.

Expresia cea mai radicala a acestui triumf este cartea lui Max Stirner Der Einzige und sein Eigentum, tradus in engleza, The Ego and His Own. Eul si domeniul sau ar fi o buna traducere a titlului cartii lui Stirner din engleza. In realitate Der Einzige insemneaza insa cel unic si sugereaza idea ca eul este unicul Dumnezeu. Eul este singura realitate ireductibila – sustine Stirner. Dumnezeu, binele, umanitatea, patria, societatea, sunt doar fantome ale realitatii. Alienarea omului consta in faptul ca eul a proiectat propria substanta asupra fanteziilor sale. Descoperirea eului este cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor.

Decoperirea cui? Cinicul din mine simte nevoia sa faca o pauza pentru ras isteric. Problema cu eul este aceia ca este el insusi o colectie de fantezii. Aceasta este adevarata mare descoperire care incepe chiar in timpul lui Stirner. Primii iconoclasti sunt colegii sai de cafenea tineri-hegelieni, Marx & Engels. Capitolul 3 din Ideologia Germana – produsa probabil in acelasi an (1846) cu Der Einzige – se numeste sugestiv Sfantul Max. Marx vs. Max sustine ca acel ego ireductibil al lui Stirner este el insusi o fantezie. “Dacă Sfântul Max s-ar fi uitat un pic mai atent la… Dumnezeu, omenirea, adevărul, el s-ar fi ajuns la concluzia opusă: că egoismul bazat pe modul egoist de acțiune al acestor persoane trebuie să fie la fel de imaginar”. Marx Jacques Lacan, despre care Alexa ne-a spus mai multe, recunoaste importanta pentru psihanaliza a desoperirii lui Marx.

O sa-i las lui Alexa problema psihanalizei. Singura instanta cand ma simt ispitit sa flirtez cu Freud este atunci cand citesc opiniile colectionarului (stadiul anal). In ordinea subiectului, voi trece la ucenicul autoidentificat al lui Marx si Lacan, – controversatul Slavoj Žižek – care ne arata felul in care o confuzie psihologica/ideologica intre ego si fanteziile sale devine pe neobservate baza unui nou totalitarianism si – in ultima instanta – un atac impotriva umanitatii.

A fi tu insuti – dictonul indragit de Stirner si Nietzsche – a devenit sinonim cu a-ti traii propriile fantezii. Este punctul in care femeia mosteneste pamantul. Nu ma intelegeti gresit. Sunt intrutotul de acord cu premisele feminismului, dar ma irita feministele idioate care spun ca suaditele poarta burca din cauza ca “musulmanii nu obiectiveaza femeia ca in Occident” si ca cineva care se simte o femeie inchisa intr-un trup de barbat trebuie privit(a) ca detinut politic. Nu am probleme nici cu homosexualii. E treaba lor ce fac, desi ma simt frustrat de confiscarea cuvantului “gay”. (Ultima oara cand am cerut cartea Gay Science am fost indrumat la gender studies). Problema mea este cu cei care spun ca orice piedica in calea liberei exprimari a fanteziilor sexuale este o forma de opresiune politica. Nu pentru ca sunt puritan, ci pentru ca accept teza lui Marx, ca la baza oricarei tiranii se afla fetisizarea relatiilor si fantasme ideologice. Ceea ce se vede la orizont este un Brave New World, in care fetisismul consumului si libera experimare a fanteziilor hedoniste sunt insotite de suprimarea drepturilor omului real.

Dar cine ne va arata acest om real? Marx arata la relatiile de munca si a pus bazele tiraniei fondate pe fantezia omului nou. Altii au spus ca substanta reala a omului este rasa sau natiunea. Alte fantezii, alte ideologii. Rspunsul ni-l ofera chiar pasajul citat din Ideologia. Daca Dumnezeu si Adevarul sunt iluzii, eul nu poate fi altceva decat tot o suma de iluzii. Este de fapt argumentul ontologic al lui Descartes. “Cogito ergo sum” este valid numai daca exista Dumnezeu. Va las sa descoperiti singuri argumentele in Mediatatii.

Titanismul filosofic al secolului XIX sustinea ca omul mosteneste pamantul pentru ca au proiectase asupra omului ontologia atribuita traditional lui Dumnezeu. Erasmus sau Descartes recunoasteau aceste atribute ontologica ca transferate de Dumnezeu in actul creatiei. Luther si Calvin negau aceste atribute la om; la fel si contrareformatorii. Este motivul pentru care crestinii conservatori urasc modernitatea.

Secolul XIX a inaugurat idea ca omul este singurul Dumnezeu. Dar omul-dumnezeu nu rezista la testul realitatii. Rezultatul acestei noi descoperiri a fost anticipat de Nietzsche. Ea genereaza ultima fantezie, fantezia nihilista. Chipul ei cel mai familiar este acela al unui tanar timid care joaca uebrmench descarcand cateva sectoare in colegii de scoala.

Aceasta face ca o noua conversatie publica despre Dumnezeu sa fie inevitabila in viitor. Lucrul de care ma teme este o solutie mistica, in genul Karamazov, care va fi un check in alb pentru marele inchizitor, sau crestinismul conservator american care este “dusman al tuturor oamenilor”. Islamul va fi probabil o antiteza. O alianta intre umanismul crestin istoric si stiintele moderne ale vietii ar putea oferii o opozitie sanatoasa impotriva acestor forte sinistre. Opinia mea pentru 2013.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Emisiuni Video

29 decembrie 2012 7 comentarii

Avem o problema tehnica. Emisiunile video vor fi reluate dupa ce o rezolvam. Probabil dupa anul nou.

Înregistrat sub Anunțuri

Niciodata fara opium

28 decembrie 2012 51 comentarii

Ca avem in noi un gol in forma lui Dumnezeu o stim de la Augustin. Ceea ce am aflat mai recent este ca acest gol poate sa consiste in absenta unui ion de hidrogen intr-o molecula din creier.

Este meritul lui Marx acela de a fi aratat relatia complexa dintre capital, putere, religie si droguri. “Religia este opiumul maselor”. Marx a preferat drogul revolutionarilor din sec xix: nicotina.  Neo-marxistii prefera astazi iarba. Diferenta consta in neurotransmitatorul pe care il mimeaza. Opiumul se ataseaza la receptorul de endorfine. Printr-o actiune complexa poate deveni halucinogen. Bun pentru proletariat.  Nicotina mimeaza acetylcholina. Senzatia este de auto-control si cognitie. Bun pentru revolutionar. Lenin nu a fumat dar a fost in mod clar pe acetylcholina.  Sahist si criminal la rece. Drogul lui a fost bolshevismul. Hitler a apelat la amphetamine pentru dopamina. Bush a trecut de la cocaina la  cruciada (dopamina). Obama prefera drogurile lui Marx (acethylcholina).

Creierele noastre sunt colonii de bacterii specializate (10^11) care comunica asa cum au comunicat todeauna bacteriile in istoria vietii: prin schimb de proteine. O molecula emisa de o celula provoaca o reactie electro-chimica in alta celula. Reactia merge de la activarea unei enzime la expresia genelor. In creierul uman, neurotransmitatorii sunt raspunzatori de comportamentul orientat spre un scop. Cunoastem cu totii sentimentul de rasplata, multumirea de sine, pacea sufleteasca, bucuria scopului atins. Din punct de vedere chimic, toate acestea sunt droguri endogene pe care le cautam intentionat.

Drogurile exogene au o structura asemanatoare cu cea a neurotransmitatorilor. Un neurotransmitator injectat in vena nu ajunge sa strabata bariera de sange a creierului. Drogurile fac acest lucru. Diferenta este de obicei un ion de hidrogen. Grupul  NH3 pierde un proton si devine NH2. Acsta este motivul pentru care sa baga amonium in tigari sau bicarbonat in crack. Ca sa fure un hidrogen. Grupul amin ionizat strabate capilarele bine asigurate din creier prin canale ionice. O alta reactie are loc in interiorul celulei – un proton este castigat,  NH2 devine NH3,  si… voila. Golul lui Augustin a fost umplut. Lipsea un proton.

Exercitiile religioase actioneaza prin mecanisme complexe asupra neurotransmitatorilor. Daca aceste mecanisme au fost initiate de Dumnezeu pentru a rasplati pe cel care-L cauta, sau sunt simple produse ale evolutiei, este o intrebare la care nu exista raspuns stiintific. Aici putem filosofa sau putem crede.  Sigur este faptul ca omul a invatat sa le foloseasca in interes politic si financiar.  Aici avem loc pentru teza lui Marx.

Definesc drogul recreational ca pe un scurt-circuit al mecanismului gratificarii in creier. Din acest punct de vedere religia poate sa fie drog. De exemplu, atunci cand efortul de a intelege si a fi inteles este substituit de auto-indreptatire religioasa. Cand lupta vietii este inlocuita cu rasplata de dupa moarte. Cand efortul de a face lumea mai buna este inlocuit cu fantezii apocaliptice.

Exista religii halucinogene, religii pe dopamina, religii pe serotonina, religii pe acetylcholina, religii pe adrenalina si noradrenalina. Asa cum exista cocaina, opium, nicotina, LSD, iarba, cafeina, ethanol, etc. Teologia abstracta este echivalentul nicotinei. Glosolaleia si vizionarismul sunt halucinogene. Relevant este felul in care atat drogurile exogene cat si cele endogene schimba expresia genelor. Poti deosebi dupa fata un alcoolic de un fumator de tutun, un fumator de iarba de unul de crack, un bautor de cafea de un consumator de LSD. La fel poti deosebi un catolic, un ortodox, un penticostal, un iehovist, un mormon, un adventist. Neurotransmitatorul afecteaza expresia genelor in creier.

Ceea ce Marx nu stia insa este faptul ca drogurile, atunci cand mecanismul este inteles stiintific, cuprind in ele promisiunea vindecarii si optimizarii mintii. Si aici paralela poate fi extinsa in domenii mult mai roditoare decat metafizica si teologia scolastica. Si daca vreti un ultim argument, nu lasati drogurile pe mana celor care vor sa ne controleze mintea. Asta se aplica la chimicale si la religie in mod egal.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

“Femei care se machiaza si protesteaza pentru ca asa este moda”

27 decembrie 2012 11 comentarii

Aceasta este pozitia parlamentarului Abhijit Mukherjee cu privire la protestele generate de complicitatea pasiva a guvernului Indian la o crima pe care nu este nevoie sa o descriu.

Abhijit a mostenit in buna traditie feudala pozitia tatalui sau, Pranab Kumar Mukherjee, atunci cand acesta a devenit presedinte. Protestele din Delhi, sustine probabilul viitor presedinte, nu au nimic de a face cu incidentul de gang-rape care a scandalizat lumea civilizata. Scopul lor este acela de a destabiliza sistemul politic. Un sistem care face posibil violul si tentativa de omucidere intr-un autobuz la ora de varf.

Nu stiu daca sunt singurul, dar chestia asta cu femeile care se machiaza si vor nu stiu ce parca ma mai auzit-o. De exemplu, (ex)fetitele care arunca cu noroi in chelia omului lui Dumnezeu. Unde sunt ursii cand ai mai multa nevoie de ei?

Abhijit este un devotat inchinator la zeita Durga. Inchinatorii la divinitati feminine sunt de regula misogini. Femeia Mantuitoare genereaza in mod natural femeia Antichrist. Feminitatea idealizata lasa loc doar pentru femeia penitenta  in fata idealului neatins. Este  taranca lui Petre Tutea, ingenunchiata murdara in fata Fecioarei. Este femeia cu burca, femeia cu batic, femeia cu rochia de reforma, etc. Femeia moderna este anti-Fecioara, anti-Fatima, anti-EllenWhite, este Antichrista. Emma Goldman vine in minte.

Probabil ca Abhijit gandeste mai mult decat spune. Femeia violata este adevaratul criminal. Predatorii sunt victimele. Este o mentalitate comuna. O musulmana violata are toate sansele sa fie condamnata de o curte islamica, sau sa devina victima unui “honor killing” in familie.  Romanii nu omoara cu pietre dar barfa este aproape la fel de brutala. Femeia agresata de huligani este in culpa din cauza tinutei. Oameni ai amvonului sunt torturati in timpul predicii de anatomia bipedalismului hominid si uneori cad victime inocente ca David.

Primul contact cu civilizatia  al hoardei lui Israel a avut loc in Egipt. Pastorii nespalati pe care Faraon i-a expediat discret in Delta Nilului au fost scandalizati de preocuparea pentru igiena a claselor educate. Evreii au vazut in baia zilnica si tinuta lejera intr-o clima fierbinte o preocupare sexuala. Este mentalitatea pe care am intalnit-o in Delta Dunarii la cei care pasteau capre printre corturile turistilor. Sau am auzit-o la cei care pasteau oameni ovinizati si bovinizati printre cladiri urbane. Sotia lui Potifar este intruchipare acestei obsesii. Machiata si emancipata, trebuia in mod necesar sa fie si un predator sexual. In realitate,  departe de a reprezenta femeia egipteanca asa cum o cunoastem din istorie, ea reprezinta felul in care a fost perceputa de evrei. Iosif i-a amintit ca ea este proprietatea sotului ei – baza moralitatii sexuale in Vechiul Testament (vezi porunca a 10-a). Iamamii reprezinta femeia apuseana in aceleasi culori. In activitatea mea de pastor rural am auzit nu odata vorba inteleapta ca fata care nu se marita in adolscenta, sau care merge la scoala, sau merge la lucru, sau isi taie parul, nu mai are decat un pas pana la a deveni „femeia aceea, Isabela”.  Mentalitati neschimbate din Epoca Bronzului s-au perpetuat timp de milenii prin canalele paralele ale religiei si economiei domestic-agrare.

Totusi Adjib are dreptate atunci cand spune ca ceea ce se petrece in India este un exercitiu de destabilizare politica. Femeile care protesteaza stiu bine ce gandesc coloanele de politisti care le blocheaza drumurile. Stiu ca Abhijit spune ce gandesc multi din putere. Studenta violata a avut ce a meritat si India plateste oalele sparte. Femeile din Delhi vor o revolutie, si o vor avea daca nu lasa strada sa se intoarca la cratita.

Cat despre noi, vom cauta cararile cele vechi. Din Epoca Bronzului.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Se dau fagaduinte

24 decembrie 2012 44 comentarii

Un studiu recent arata ca mainile noastre nu au evoluat nici pentru munca (cum sustinea Engels), nici pentru a mangaia, (cum cred hippi), ci pentru lupta. Pumnul strans, ni se spune, este o formidabila maciuca naturala. Folosirea lui este o stiinta si o arta, probabil una dintre primele inventate de om.

Este un fapt care readuce in discutie mesajul lui Isus. Predica de pe munte este cea mai radicala reforma a folosirii maini. Pavel a reinterpretat Geneza 3, transformand o naratiune care condamna femeia la sclavie sexual-reproductiva si omenirea la sclavie rasiala fata de poporul “ales”, intr-o condamnare si rascumparare a naturii umane. Evanghelia este vestea cea buna despre un Dumnezeu luat la pumni. Theologia Crucis este rastignirea mainii care a evoluat sa fie pumn.

Dusmanul acestei teologii nu este secularismul sau stiinta evolutiei ci iudeo-crestinismul pugnacios. “Daca Adam ar fi pus pumnul pe Eva ca un adevarat barbat nu trebuia sa moara Isus”. “Avem nevoie de pastori care sa bata cu pumnul in amvon sa sara Biblia”. “Cine cruta pumnul nu isi iubeste copilul”. “Dumnezeu cand bate, bate cu bata” (adica cu pumnul evoluat ). Nu am inventat nci unul din pugnaforismele de mai sus.

Richard Dawkins (un tip care cere pumni) ne intreaba retoric ce am gandi despre cineva care a trait si a prosperat in ghettoul din Chicago. Intrebarea are ca scop sa introduca conceptul genei egoiste. In limbaj biblic, samnta lui David. Cel care omora leul cu pumnul gol. Si omora femei si copii ca sa nu afle filistenii de raidurile lui. David cel care a dus iubitei sale un buchet de flori. Sau nu erau flori? David care si-a ucis prietenul sa-i ia sotia. David care taia oameni cu ferastaul si-i ardea in cuptoare de vii. Om dupa inima Domnului.

Theologia crucis se reduce la doua propozitii simple. Prima: Isus a luat ADN-ul lui David si s-a rastignit imporeuna cu el. A doua: Isus a executat prin rastignire voluntara pe Domnul care l-a gasit pe David dupa inima Lui (observati majuscula). Ladies & gentlemen, acesta este scandalul crucii, daca puteti suporta adevarul.

Daca nu, biserica la care mergeti va ofera o alternativa confortabila de iudeo-creationism. Mai ales, nu lipsiti de anul nou ca se dau fagaduinte.

 

 

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

De ce este important Robert Brinsmead

17 decembrie 2012 66 comentarii

Argumentul cel mai des amintit impotriva lui Brinsmead este acela ca si-a schimbat pozitia de trei ori. Ca si cum incapacitatea de a recunoaste ca ai gresit este o virtute. Ceea ce face ca Brinsmead sa fie important este insa faptul ca evolutia lui urmeaza pana la capat o linie logica care decurge in mod necesar din premisele Adventismului.

Brinsmead face prima lui descoperirie in timpul anilor de seminar de la Avondale. Preocuparea fundamentala a adventismului istoric este eradicarea deplina si definitiva a pacatului in ultima generatie. Tinand cont de originea lui reformista, era de asteptat ca Brinsmead sa fie aici un radical in cautarea unei solutii clare. Spre surprinderea lui, toata literatura denominationala referitoare la problema desavarsirii eschatologice nu este altceva decat o imensa colectie de non sequiturs.

Brinsmead gaseste la Luther si Calvin claritatea care lipseste profesorilor sai de seminar. Pacatul original este inerent naturii umane pana la glorificare. De aceea indreptatirea prin credinta este forensica. Cine nu a inteles aceasta crede intr-o alta evanghelie. Sa fie anatema. Indreptatirea intrinseca a ultimei generatii trebuie deci sa fie glorificarea ei secreta. “Omul glorificat nu mai poate sa pacatuiasca” – spune Augustin. Sigilarea este tranzitia de la biserica luptatoare la biserica biruitoare. Ceea ce reformatorii nu au inteles este faptul ca aceasta are locul in contextul istoriei.

Precis. Logic. Seducator. Nu este surprinzator faptul ca Brinsmead a devenit conducatorul unei miscari mondiale. Oameni ca el isi petrec de obicei restul vietii aparandu-si idea cu dintii. Dar Brinsmead nu este un om obisnuit. Cand Desmond Ford si Edward Heppenstall arata la doua fisuri in sistemul sau, prima fiind aceea ca este fundamentat pe o sursa extra-biblica (EGW), a doua ca EGW face afirmatii care se anuleaza reciproc referitor la desavarsirea eschatologica, Brinsmead cedeaza.

Faza a doua a lui Brinsmead este definita de aplicarera teologiei reformatiunii la Adventism. Mai exact, de teologia lui Desmond Ford. Cei mai multi dintre urmasii sai nu-l vor urma. Perfectionistii vor fugi de un leu, se vor intalni cu un urs, si vor fi muscati in secolul XXI de serpi veninosi pe care nu este nevoie sa-i numesc. Dar Brinsmead merge iarasi pana la capat. Teologia reformatiunii i-a dezvaluit contradictiile interne ale perfectionismului ultimei generatii. Critica textual-istorica a reformatiunii il va conduce la realizarea lipsei de fundament epistemologic a filosofiei evanghelice. Luther si Calvin sunt morti.

Brinsmead devine un secular-umanist angajat in diferite forme de activism social. Cautarile lui au murit in pustie. “V-am spus noi” – a fost substanta reactiei in diverse forme. Dar Brinsmead renaste intr-o a treia depasire a limitelor educatiei sectare. Nu mai este vorba de teologie sau critica istorica, ci de stiinta originilor.

Brinsmead este deja prea batran sa devina un nou Teilhard, dar semintele unui astfel de sistem se gasesc in eseul sau Jeshua ben Adam. Pentru cine citeste fara prejudecati este surprinzatoare consecventa cu care urmareste pana la capat preocuparea sa initiala, desavarsirea eschatologica a omului, in context contemporan.

Mi-l imaginez pa Brinsmead urmarind impacat ultimul asfintit de soare la ferma lui din Australia. “Ce ati venit sa vedeti in pustie? O trestie clatinata de vant?”. In nici un caz. Trestiile clatinate de vant poarta haine moi. “Atunci ce ati venit sa vedeti? Un profet”?

Un profet?

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Ce-i de facut?

11 decembrie 2012 59 comentarii

Unii isi amintesc probabil ca am avut o prezentare video sub genericul de mai sus. Idea pe scurt era aceea ca trei oameni au scris fiecare o carte cu acest titlu: Cernisevsky, Tolstoy si Lenin. Incercam sa cantaresc doua solutii radicale: anarhismul crestin-iluminist si revolutia. Un lucru este clar: cand biserica l-a anatemizat pe “contele scrantit in Hristos” (Lenin) a deschis usa pentru Rasputin, care a devenit autorul celei mai importante “self-fulfiling prophecy” din secolul XX: aceea ca moartea lui va fi urmata de sfarsitul Romanovilor si al Rusiei imperiale.

Partea tragica este aceea ca nici una din cele doua solutii propuse nu a rezolvat problemele sociale din Rusia. Daca este vorba insa de salvarea sufletului, Tolstoi cu siguranta ca l-a salvat pe al sau.

Ce-i de facut? Cand adevarul si dogma sunt in conflict, minciuna devine un fel de a fi cinstit pentru un un pastor. In sensul unui “non-disclosure agreement”. Este necinstit sa il calci, deci este necinstit sa spui adevarul. Bun venit in secolul eticii corporatiste.

Dar un pastor trebuie sa spuna adevarul. Asadar, pentru ca minciuna sa nu fie minciuna, ai datoria sa te minti pe tine insuti mai intai. Sau daca nu poti sa te minti, fii macar atat de cinstit sa te lasi de meserie.

Mai intai, cred ca atunci cand cineva se afla intr-o pozitie de la care se asteapta o directie spirituala, nu trebuie sa renunte la ea numai pentru ca exista adevaruri inconfortabile pe care le recunoaste. Un orb nu poate calauzi alt orb.

In al doilea rand, am sentimentul ca optiunile sunt limitate la a alege intre un anarhism teologic umanist si o biserica totalitara in definirea adevarului. As vrea sa existe o a treia, dar nu vad cum.

Voi mai mentiona o observatie tolstoiana. Orice forma de putere devine “o conspiratie nu numai sa-si exploateze dar si sa-si corupa supusii”(Scrisoare catre Vasili Botkyn, 1957).  Exista o logica a istoriei care este acum la lucru in lumea crestina, si care duce in mod necesar la Rasputinism.  Iar Rasputinismul va duce la dezastru politico-religios.

Ce-i de facut? Daca nu poti salva lumea, macar salveaza-ti sufletul.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Logos 90 – Dupa Babel

17 noiembrie 2012 256 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →