Cineva care este familiarizat cu clasicii literaturii anglo-americane nu poate sa evite un simtamant de deja-vu cand vine in contact cu razboiul cultural din America, mai ales atunci cand problema accesului tinerilor la lumea ideilor este in discutie. In Romania comunista am trait cu simtamantul ca materialismul plat si vulgar este agresorul, iar religia si dimensiunea adanca a vietii sunt in primejdie. In acest context, ghettoizarea apare ca un efect secundar. Sentimentele anti-culturale si teama de „stiinta nedrept numita astfel” pot fi explicate ca reactii la indoctrinarea ateista . Obisnuiam sa consider „lumea” vinovata de pacatele bisericii. In acest context, descrierea pe care scriitorii anglo-americani o fac evanghelicilor apare ca o caricatura amuzanta fara vreo relevanta social-politica reala. Abia in America incepi sa intelegi cu adevarat carti sau filme clasice cunoscute din Romania.
Voi cita trei din cei mai mari clasici anglo-mericani despre care am aflat spre surprinderea mea ca sunt interzisi in educatia evenghelica si adventista. Voi incepe cu Aventurile lui Huckleberry Finn:
In cele din urmă mi-am dat seama dintr-o dată că aici era in mod simplu mâna Providenței plesnindu-me peste fata si aratandu-mi ca ticalosia mea a fost urmărita tot timpul de acolo de sus, din cer, în timp ce eu furam cioroiul unei biete batrane care toata viata nu facuse nimanui vreun rău, iar acum mi se arăta că exista Cineva care vegheaza neincetat, și nu va ingadui ca astfel de fapte mizerabile să meargă mai departe de atat, si am simtit ca ma lasa balamalele de frica. Am încercat cat am putut sa o las mai moale fata de mine insumi, spunând-mi ca am avut parte de o educatie rea asa ca nu eram chiar atat de vinovat; dar ceva inlauntrul meu continua sa-mi spuna: „Ai avut școala duminicală , te puteai duce acolo, si daca te duceai ai fi invatat ca cine face ce ai facut tu cu cioroiul asta merge in focul cel veșnic „.
Imi pare rau ca nu pot traduce idiomul lui Huck intr-o romana similara. Geniul lui Mark Twain razbate oricum. Confesiunea lui Huck este o colectie de clisee familiare cu privire la pacatosul a carui constiinta a fost trezita de gandul iadului si al judecatii divine. Dar Huck nu se arunca in bratele lui Isus, ci se hotareste sa mearga in iad, daca acesta este pretul libertatii lui Jim.
Exista suficiente argumente atat in Vechiul cat si in Noul Testament ca Jim trebuie sa se intoarca la blanda lui stapana. Twain este destul de dibaci sa evite stereotipul stapanului rau din Coliba Unchiului Tom. Vaduva este cea mai autentica si buna crestina posibila. In acest context, apologia bisericilor din sud (cu precadere southern-baptist) cu privire la sclavie devine credibila.
Cum era de asteptat, crestinii nu au ras. Desi sclavia era deja istorie, cartea a fost denuntata ca nepotrivita pentru copii si tineret si a fost interzisa in bibliotecile scolare. Existe astazi versiuni modificate pentru copii si filme in care dilema iadului este inlocuit cu scena in care Huck alege sa-l salveze pe Jim tocmai ca sa nu ajunga in iad ci sa ajunga in cer. Decizia se face pe fondul unui cantec de scoala duminicala.
Sa trecem la alt clasic american, Sinclair Lewis. Mai jos este o scena din Elmer Gantry:
„Ti-am spus să pleci din oraș. Ti-am dat o șansa, ateu blestemat, si probabil socialist si sindicalist international, blestemat de Dumnezeu ce esti, o sa-ti dam o lectie” – continua cel care parea sa fie barmanul. „Vezi arma asta?” Teava pistolului apasa dureros in obrazul lui Frank. „Poate te lasam in viata, dacă-ți ții gura și faci tot ce-ti spunem, sau poate nu. O sa faci o plimbare cu noi. Gandestet-te ce o sa ne mai distram cand ajungem pe camp unde este frumos, întuneric și liniște”!
Pentru cei care nu a-ti citit „Elmer Gantry”, Frank este un pastor baptist care a acceptat teoria evolutiei. Un idealist, Frank militeaza pentru educatie libera in scoala, si denunta agenda politica a fundamentalismului evanghelic. Activitatea lui declanseaza paranoia infiltrarii ateist/socialist/international-sindicaliste. Fratii decid ca a sosit timpul sa apeleze la metodele devenite clasice in apararea culturii crestine din sud-vest. Rezultatul „plimbarii” fratesti este mutilarea pe viata a lui Frank si, bineinteles, ruinarea carierei lui de pastor baptist. Lewis aseaza in antiteza distrugerea lui Frank, un pastor sincer, cultivat, devotat oamenilor si un excelent educator al tineretului, cu ascensiunea meteorica a lui Elmer Gantry, evanghelistul conservator teologic si politic, adictiv sexual, ignorant si demagog.
Tragedia lui Frank este regizata in contextul istoric al luptei politice pentru programa de educatie in scolile publice de la inceputul secolului XX. Agenda fundamentalistilor era: „State University education should be confined to algebra, agriculture, and Bible study”. In timp ce pozitia apolitica a adventistilor in contextul respectiv este de apreciat, nu putem trece cu vederea ca agenda evanghelic-fundamentalista era implementarea perfecta a acelui „divine blueprint in education” din scrierile sorei White. Din pragmatism, scolile adventiste s-au indeparatat subtil de acest „plan divin”, lasand o nisa bogata in zecime pentru faimoasele scoli super-adventiste, operate de „independent ministries”, unde cineva isi pierde mintile sau devine ateu.
Al treilea autor este profetul fara Dumnezeu, George Orwell. Nu voi cita din 1984 ci dintr-o carte mai putin cunoscuta, numita A Clergy Daughter. Cine citeste toata cartea ( de fapt neterminata) remarca o nota subtila care va fi dezvoltata in 1984. Pe scurt, Orwell arata ca educatia evanghelic-conservatoare este esential… orwelliana.
Mai jos avem descrierea unei sedinte cu parintii la o scoala crestina. Dorothy, fiica unui preot anglican si profesoara la scoala, a stimulat mintea elevelor cu lectii de geografie, colaje, cerc de poezie si alte lucruri inutile. Nemultumirea atinge masa critica atunci cand fetele invata Shakespeare. Parintii nu fac desosebire intre teatrul clasic si romanul foileton, filmul prost sau chiar pornografie. Mi se pare mie, sau am mai intalnit pe undeva idea asta?
„Pentru mintea mea este o rușine că manualele școlare pot fi imprimate cu astfel de cuvinte în ele. Sunt sigur că în cazul în care oricare dintre noi ar fi cunoscut vreodată că Shakespeare a scris astfel de lucruri, am fi pus piciorul in prag de la început. Numai dimineața cealaltă am citit în ziar ca Shakespeare ar fi tatăl literaturaturii engleze. Ei bine, dacă asta este literatura, atunci sa avem cat mai putina literatura, spun eu! Nu trimitem copiii noștri la școală pentru a li se baga idei în cap. Vorbesc pentru toți părinții cand spun acest lucru. Suntem cu toții persoane decente oameni tematori de Dumnezeu, unii dintre noi sunt baptiști, altii sunt metodiști și avem chiar și unul sau doi din Biserica Anglicana; dar putem trece peste diferențele noastre atunci când vine vorba de un caz ca acesta.”
După ce a terminat cu subiectul Shakespeare, domnul Poynder a adăugat unele observații cu privire la noile metode ultramoderne de predare ale lui Dorothy, care oferira domnului Briggs posibilitatea de a exclama din când în când, „Asta e! Lucrări practice – asta e ceea ce ne dorim – lucrări practice! Nu toate aceste lucruri murdare ca poezia, facerea de hărți, lipirea de resturi de hârtie și alte lucruri similare. Dă-le un pic de aritmetica și caligrafie și nu-i mai deranja cu restul. Lucrări practice! Ai spus-o! „
Contrar unei prejudecati raspandite intre noi, lucrarile de fictiune buna deschid mintea, imbogatesc imaginatia si dezvolta gandirea critica. Omul e facut sa invete din naratiuni. Pe multi dintre noi, povestirile de mai sus ne-au invatat sa gandim independent. Ellen White avea dreptate (in felul ei) cand a spus (ca un ecoul al lui Mister Poynder) ca ar fi fost mai bine ca astfel de carti sa nu fie niciodata parte din educatie. Asemenea radiografii ale conservatorismului evanghelic anglo-saxon fac ca inima noastra sa alunece inapoi spre partea secular-umanista in razboiul cultural din America. Implicit, aceasta insemneaza o indoiala fata de un sistem de educatie care respinge umanismul-secular si stiinta.
Comentarii recente