Teze despre Geneza

Tezele de mai jos reprezinta in forma concisa pozitia mea in ultima discutie cu panelul Uniunii, Conferintei si a Universitatii. Indiferent de concluzia finala, apreciez franchetea intrebarilor care mi s-au pus, si privilegiul de a fi ascultat.

Doresc sa cunosc opinia voastra. Intrucat discutia a avut un caracter onest, fara atacuri la persoana, va invit sa pastrati acelasi ton in comentarii. Mentionez deasemenea ca scopul meu este o critica constructiva a Adventismului dinlauntru, si ca atare vreau ca afirmatiile mele sa fie cantarite din acest punct de vedere. Diferenta de opinie e bine venita.

1. Intrucat “lumea este totalitatea faptelor” (Wittgenstein), Creatia lumii nu poate fi ea insasi un fapt. Ca atare nu poate fi obiectul stiintei sau istoriei. Creatia este obiectul contemplatiei mistice, poeziei, sau speculatiei ontologice. (Rom 1:20;  Evrei 1:3).

2. Geneza 1-3 este o interfata narativa a Creatiei (incerc sa evit cuvantul mit, pe care noi nu il intelegem), dar Creatia este ireductibila la naratiunea Genezei.

3. Sambata nu este cosubstantiala cu Sabatul, ci doar simbolul Sabatului. (Asa cum sacramentul cinei/botezului nu este co(tran)substantial cu “harul nevazut” in teologia reformata). Idea Sabatului ca timp absolut nu are sens intr-o lume geodezica. Ziua a saptea este o conventie.

N.B. International Date Line a fost stabilita in 1884, nu in 4004 IH, si guvernele locale si-au ajustat propriul calendar in mod repetat, din motive administrative. Cazul Samoa, arata absurditatea conceptului de Sabat absolut. Un rus si un american, amandoi adventisti, vor serba Sabatul in sambete diferite pe ISS, sau dincolo de cercul polar.

4. Teoria evolutiei a legitimizat intelectual notiunea ca viata poate fi un accident cosmic. Este legitim ca biserica sa conteste aceasta notiune, dar este nelegitim sa corecteze stiinta pe baza teologica/filosofica.

5. Teologia nu poate pune limite stiintei (Galileo contra Inchizitiei), dar stiinta are tot dreptul sa puna limite speculatiilor teologice.

N.B. Era legitim acum un secol sa declari evolutia o simpla teorie, asa cum era legitim pentru Inchizitie sa considere heliocentrismul o simpla teorie, pe la 1630. Evolutia a fost demonstrata intre timp ca un fapt stiintific. Asa zisul Creationism Stiintific trebuie abandonat, la fel cum Biserica Catolica a abandonat geocentrismul, la doua secole dupa procesul lui Galileo. Intrucat istoria s-a accelerat, nu ne putem permite sa asteptam la fel de mult.

6. Biblia nu este inerranta, iar Geneza este o doar parte din Biblie.

N.B. Ellen White contrazice inerranta Bibliei:

The Bible is written by inspired men, but it is not God’s mode of thought and expression. It is that of humanity. God, as a writer, is not represented. Men will often say such an expression is not like God. But God has not put Himself in words, in logic, in rhetoric, on trial in the Bible. The writers of the Bible were God’s penmen, not His pen. Look at the different     writers. (Manuscript 24, 1886; written in Europe in 1886.)

7. VT nu poate fi considerat o revelatie in sine, ci doar contextul revelatiei NT (Ioan 1:17; 5:39; Mat 19:8; 2 Cor 3: 6-16; Gal 3:23-25). Ca autoritate independenta, VT contrazice teologia NT, asa cum orice rabin poate demonstra. Absolutizarea VT conduce obligatoriu la marcionism.

N.B. Cel mai des intalnit exemplu de “begging the question” in retorica creationista este argumentul ca nu ne putem inchina unui Dumnezeu care a tolerat moartea si suferinta, ca instrument al evolutiei, timp de milioane de ani. Darwin are aici un argument interesant. Intrucat motorul evolutiei este reproducerea sexuala, nu supravietuirea celui mai tare, (aceasta fiind de fapt teza lui Spencer), este fapt ca animalele nefericite nu au interes pentru reproducere. Asta dovedeste ca istoria vietii in timp adanc este o celebrare a fericirii mai degraba decat un iad al luptei pentru supravietuire. Ascultati cantecul pasarilor in perioada de reproducere. Problema noastra este puritanismul, care vede fericirea doar in pasarile care cantau spre slava Domnului din cartea de imnuri, in Eden.

Bunul simt este mai degraba ofensat de atrocitatile poruncite de Dumnezeu in VT, decat de grandoarea istoriei vietii, care trezeste simtaminte religioase chiar la un Sagan sau Dawkins. Nu am nici o problema cu fosilele ingropate in eoni geologici. Am probleme cu un Dumnezeu care distruge viata terestra intr-un acces de furie (cu ce-or fi rechinii mai buni decat tigrii), pentru a le pastra ADN-ul, adica caile “stricate”,  in arca, iar apoi sa le ingroape in ordine perfecta in straturi geologice (psihopatul care isi aranjeaza victimele in ordine), straturi care sugereaza arborele evolutiei (ca sa ne incerce?), apoi le pune ca piatra de mormant roci radiocative care indica sute de milioane de ani. Dupa care ne condamna ca nu credem in viata de 6000 de ani. Ce fel de Dumnezeu este acesta?

Singurul argument in apararea lui Dumnezeu este sa aratam ca acest concept este un produs cultural-istoric.

8. Biserica nu are dreptul sa ceara de la membrii individuali sa inteleaga Biblia intr-un singur fel, sau sa faca un test de credinta din respingerea dovezilor stiintifice. Vezi Rom 14, tot capitolul. Unul mananca bucate tari, altul (care este slab) doar verdeturi. Primul sa nu dispretuiasca pe cel slab. Cel slab sa nu judece pe cel ce mananca bucate tari (stiinta, logica).

N.B. „The minds of different education and thought receive different impressions of the same words, and it is difficult for one mind to give to one of a different temperament, education, and habits of thought by language exactly the same idea as that which is clear and distinct in his own mind. . . The Bible must be given in the language of men. Everything that is human is imperfect. Different meanings are expressed by the same word; there is not one word for each distinct idea. The Bible was given for practical purposes… The stamps of minds are different. All do not understand expressions and statements alike. Some understand the statements of the Scriptures to suit their own particular minds and cases. Prepossessions, prejudices, and passions have a strong influence to darken the understanding and confuse the mind even in reading the words of Holy Writ” (Selected Messages, vol. 1, pp. 19, 20; italics supplied).

9. Adventismul este viu si creste odata cu noi.

N.B. “The fact that certain doctrines have been held as truth for many years by our people, is not a proof that our ideas are infallible. Age will not make error into truth, and truth can afford to be fair. No true doctrine will lose anything by close investigation… We have many lessons to learn, and many, many to unlearn. God and heaven alone are infallible. Those who think that they will never have to give up a cherished view, never have occasion to change an opinion, will be disappointed. As long as we hold to our own ideas and opinions with determined persistency, we cannot have the unity for which Christ prayed. (Ellen G. White, Counsels to Writers and Editors, p. 35).

10. Cresterea vine de la firul ierbii, si dezbaterea este vitala.

N.B. Agitate, agitate, agitate! (id, 39)

Zyklon B

Daca cineva deschide fereastra unui compartiment aglomerat in Romania, se gasesc cateva voci care sa protesteze ca se face „curent”, si curentul este rau, poate fi chiar letal. „Curentul” este un exemplu tipic de afectiune psiho-somatica indusa cultural. Imigrantul roman pierde sensibilitatea la curent cand ajunge intr-o tara unde aerul curat este doar aer curat.

Nu am fost surprins niciodata de protestele celor care s-au temut ca O2 aduce „un curent” periculos in biserica. Teama de „un curent’ este teama de „curent”, superstitia babelor si a ipohondrilor. Am intelegere, chiar daca uneori sunt sarcastic. „Primiti bine pe cel slab in credinta”. Ce te faci insa atunci cand cineva conspira sa tina geamul inchis cu orice pret, si acel cineva nu este nci baba reumatica, nici ipohondru paranoic, in nci un caza cineva care s-a temut in viata lui de expunerea la „curentele” de care vrea sa-i proteseze pe altii?

Intrebarea care vine in minte este daca nu cumva ceva mai sinistru decat isteria curentului se ascunde in spatele ferestrei inchise. Nu cumva trenul nostru a fost capturat, si fereastra trebuie tinuta inchisa, nu de teama aerului proaspat, ci pentru ca suntem prizioneri? Nu cumva trenul a schimbat ruta spre un lagar de concentrare? Nu cumva in spatele fetelor zambitoare care ne servesc fast-fooduri si sof-drinkuri teologice se ascund agentii Gestapoului?

NU CUMVA TEAMA DE OXIGEN ASCUNDE BUTOIUL DE ZYCLON B?

Cel care vrea sa deschida geamul trebuie aruncat afara din tren. Dar intrucat uniformele cu cap de mort nu trebuie deocamdata sa apara, locul lor este luat de un internet stooge.

„Plant” and „stooge” more commonly refer to any person who is secretly in league with another person or organization while pretending to be neutral or actually a part of the organization he is planted in, such as a magician’s audience, a political party, or an intelligence organization (Wikipedia)

Idea este ca cel care vrea aer curat sa fie indemnat sa sara din tren. Pentru a proteja fundamnetalismul adventist fara a trada natura oculta a puterii care il sustine, este necesar sa plantezi „stooge” care sa-ti spuna „lasa adventismul si vino cu mine sa ne facem Jesus freacks” sau „fii consecvent si declara-te ateu”, sau pur si simplu „hai sa ne dovedim libertatea injurand in biserica”. Acelasi „stooge” se intoarce apoi spre calatorii speriati de curent si spune: „nu vedeti ca asta vrea sa deschida geamul ca sa va traga curentul afara pe geam”. ARUNCATI-L PE EC DIN TREN.

Teoria mea este ca aceia dintre noi care incearca sa rascumpere experienta lor adventista din fundamentalism religios, sunt acuzati de pe pozitia unui liber-gandism de youtube ca sunt inconsecventi si practica doublethink, tocmai pentru a proteja biserica de gandire libera. Idea este ca un adventist trebuie sa fie fundamnetalist sau sa plece de buna voie. Aruncatul din tren este doar ultima optiune.

Selectia naturala pazeste principiul non-contradictiei

Voi incepe prin a-l cita pe cem mai influent logico-pozitivist al secolului XX: „Sensul lumii trebuie sa se afle inafara lumii”. Asta insemneaza doua lucruri. Mai intai, nu putem evita teologia (cel putin implicit) atunci cand vorbim despre sens si valoare. In al doilea rand, intrucat principiul non-contradictiei tine de articularea limbajului la suma faptelor care este lumea, teologia nu are sens. Wittgenstein insusi gaseste solutia in tacerea mistica. Hegel in dialectica. Luther in credinta. Kierkegaard in „intelegerea periculoasa” dincolo de principiul non-contradictiei. Etc, etc. Numitorul comun la toti acestia este ca au impins gandirea pana la 0. Asta trebuie sa facem si noi, „pocaitii”, daca vrem ca lumea civilizata sa asculte ce avem de spus.

Si acum intrebarea: pazeste Dumnezeu principiul noncontradictiei?

Asta s-a intrebat insusi Descartes. Ipoteza farsei cosmice: si daca Dumnezeu vrea sa credem ca 1+1=2, cand de fapt nu este asa? Raspunsul sau a fost ca trebuie sa credem ca Dumnezeu garanteaza adevarul logic, pentru ca altfel stiinta nu ar fi posibila. Este o ironie nesesizata in ateismul de youtube faptul ca increderea in adevarul stiitific este conditionata in ultima instanta de acceptarea argumentului ontologic.

De aici, Descartes purcede cu optimism spre noi forntiere: geometrie analitica, mecanica carteziana, omul masina. Ce te faci insa atunci cand ajungand la capatul acestor frontiere, descoperi ca pisica lui Shroddinger nu asculta de principiul non-contradictiei? Zizek spunea cu umorul balcanilor ca Dumnezeu ne-a crezut prea prosti pentru fizica quantica, si ca atare nu si-a batut capul sa simuleze universul dincolo de legile newtoniene.

Adevarul este ca nu Dumnezeu, ci selectia naturala, pazeste principiul non-contradictiei. Creierul a evoluat in acea zona ontica care este descrisa de legile mecanicii clasice. Daca exista un procent de nebunie ereditara in orice societate umana, este pentru ca omul a suspendat selectia naturala, avand grija ca cei care nu pot sa treaga strada singuri sa nu fie calcati de masini. Uneori ma intreb daca victoria lui Homo Sapiens asupra verilor sai mai dotati nu s-a datorat tolerantei fata de schizofren si epileptic, care a insemnat implicit toleranta fata de geniu, si asa s-a nascut shamanul, primul om de stiinta.

Ce facem cu teologia? Grecii aveau motive solide sa considere crucea o nebunie. Sa nu uitam ca teologia vine de unde vine si principiul non-contradictiei, de la Aristotel. Conform principiului amintit, spune filosoful in Metatfizica (V), Dumnezeu nu este constient de existenta noastra. Mintea perfcecta a Agentului Imobil nu poate fi miscata de violul banal, urmat de uciderea cu pietre pentru impuritate sexuala, a unei fetite de 13 ani in Somalia (unde s-a trecut cu succes de la dialectica de stanga la mistica de dreapta, dar asta e pentru alt articol).

„La inceput a fost Logosul (asta spune si Platon)… si Logosul s-a facut trup (contradictie logica intre universal si particular), si noi am vazut slava lui (nu Idea, ci Galileanul descult, alta contradicite logica), intocmai ca slava singurului nascut din Tatal (nascut din cineee?). Basca ca i s-au mai si relaxat sfincterele pe cruce. Hei, Paulus, prea multa invatatura te-a facut sa uiti sa-ti iei pastilele.

Teologia crestna s-a nascut din contradictia intre universalitatea logicii si universalitatea logosului intrupat, care are doar trei rezolvari posibile: paradoxul, mistica si dialectica.

Impartasesc lipsa de entuziasm a lui Ibrian pentru Kierkegaard (mai ales considerand reduntanta referintelor la el), dar recunosc ca omul si-a castigat cinstit dreptul de a nu fi trecut cu vederea. Am tot atatea gene de mistic ca dom’ Cioran, admistratorul strandului de la Valea Aurie (langa Rasinari), care ne injura de toti sfintii cand saream gardul.

Cat despre dialectica, vorba lui Francisc I „Nu sunt Marxist, dar nici nu ma supar daca sunt numit astfel”.

Cine se lupta sa curete Adventismul de contradictii?

Hegel a anticipat sterilizarea postmodernă a gandirii cand remarca „sensibilitatea obișnuita fata de lucruri, a carei singura gija este ca acestea sa nu se contrazica intre ele”. La care Lenin comenteaza: „Ironia e rafinata! „Sensibilitate” pentru natură și istorie (printre filistini), efortul de a le curăța de contradicții și de lupta „. Cine sunt filistinii?

Termenul vine dela germanul Philister, insemnand filistean. In 1689 capelanul universitatii din Jena a tinut o predica bazata pe textul din Jud 16: “Filistenii asupra ta, Samsoane”. Pastorul facea aluzie la atacuri de strada violente (uneori letale) ale oamenilor “de treaba” din Jena impotriva studentilor. Astfel de acte erau motivate de invataturile noi, satanice, (mecanica Newtoniana, Iluminismul, critica textuala a Bibliei), pe care le propaga universitatea. Phillister (sau Phillistin, in engleza) este termenul derogatoriu pe care fii Iluminimului l-au aplicat tipului ignorant, materialist, bisericos, conformist, si “respectabil”. Goethe caracterizeaza filistinul ca pe un “intestin nesatios, plin de teamă și speranță că Dumnezeu va avea milă!… Filistinul nu numai ca ignoră orice mod de viata care nu este al lui, dar pretinde ca restul omenirii să-si modeleze felul de viata după al lui”. La romani, filistinul a fost subiectul Scrisorilor satirice ale lui Eminescu. Nu intamplator ultima incepe cu “Biblia ne povesteste de Samson…”

Termenul a fost folosit mai rar in secolul XX, pe masura ce filistinul a incetat sa mai joace un rol central in viata publica. Filistinismul a ramas insa un fenomen central in Adventism, din cauza ca Adventismul se afla inca in secolul XIX.

Vladimir Nabukov a fost ultimul care sa foloseasca termenul (1980), si parca face portretul robot al unei figuri comune in Adventism: “Filistinul este o persoană matura, ale cărei interese sunt de natură strict materială și banala, și a cărei mentalitate este formata pe baza ideilor standard și a idealurilor convenționale ale grupului de care apartine”. Autorul Lolitei mai spune intr-un comentariu la Madame Bovary ca filistinul manifesta falsa pudoare, “care acuză o lucrare de arta de a fi obscena”. Asta imi aminteste cum am fost chemat la Uniune sa dau socoteala ca folosisem exemplul lui Madame Bovary pentru a justifica pozitia lui Ellen White cu privire la consumul de fictiune romantica. Am fost acuzat ca am folosit texte obscene. Unde dai si unde crapa.

Ma voi intoarce la observatia lui Hegel/Lenin: efortul de a curata natura si istoria (doctrina) de contradictii. La fel ca ceilalti neo-protestanti, adventistii au sosit la banchetul teologic dupa ce vinul mai bun s-a dat. Mai precis, nu au avut timp sa interiorizeze istoria gandirii crestine. Ne-am infipt cu lacomie la drojdiile fundamentalismului evanghelic, amestecate cu posirci postmoderne. Asa se face ca noi nu intelegem de ce paradoxul si contradictia dialectica sunt esentiale in gandirea teologica. Nu intelegem de ce teologii bisericilor istorice zambesc ironic atunci cand ne laudam cu “tot adevarul”, le fel cum credinciosul evanghelic/penticostal nu intelege aceiasi atitudine ironica fata de “sweeet Jeezaz”. Sau ironia evreului cosmopolit atunci cand venim cu profetiile lui Daniel. Trei milenii in pustie te invata ceva despre confuzia dintre tara promisa si fata morgana.

Dar Adventismul s-a maturizat, o maturizare care, la fel ca in cazul Iudaismului, am castigat-o numai aceia care am fost dispusi sa mergem pana la capatul pustiei. Exista o gneratie noua, care accepta sa discute deschis contradictiile Adventismului, nu pentru a le rezolva printr-o noua metafizica/scolastica (asa ceva nu se mai poate), ci pentru a le integra ca tensiuni creatoare intr-o teologie deschisa si o spirala vesnic neterminata. Teama si incapacitatea filistinului adventist de a intelege acest nou curent decurge din faptul ca filistinul a fost prea lenes si prea absorbit de bani si consum sa mearga pana la capat in Adventismul pe care pretinde ca-l apara.

Kierkegaard defineste calea cea larga ca credinta fara paradox. Filistinul adventist se lauda cu “ascultarea’ si “credinta” lui Avraam, dar nu a agonizat niciodata in fata unei dileme. Flistinul crede in interpretarea literala a Genezei, dar nu a studiat-o in adancime. Filistinul face scoala medicala, dar nu are curiozitate stiintifica, nici nu realizeaza ca biologia nu are sens inafara evolutiei. Filistinul apara pozitia istorica despre sanctuar, dar nu-i cunoaste istoria. Filistinul apara anul 1844, dar nu poate sa demonstreze ecuatia lui Miller. Filistinul crede in harul ieftin conditionat de formalism ceremonial. Filistinul este legalist si totodata indulgent cu sine. Filistinul nu a mers pana la capatul Adventismului, si nu a vazut orizontul in wireframe, care arata ca traim intr-un univers simulat.

Filistinul e gata sa plateasca bani grei, zecime si pe deasupra, oricarui predicator otravit care promite sa apere certitudinile in alb/negru ale Adventismului, curatandu-l de contradictii. Si pentru ca intelectual sansele sunt nule, apeleaza la procese staliniste si executii stil dinastia Kim, pentru a curata Adventismul de cei ce-i tulbura somnul.

Dar parul lui Samson a crescut si ochiul scos afara “inlauntru se desteapta” cum spune poetul.

Ne vedem la templu.

Cu leul si vaca la pascut

La congresul romanilor de la Chicago cineva a provocat o unda de activitate cerebrala in coma colectiva inndusa de Dr. Emil Silvestru si supravegheata de colegii mei. „Daca leul pastea iarba in Eden, atunci exista evolutie”.

Este posibil ca un animl omnivor sa sa se pocaiasca si sa treaca pe vegetale. Exemplu este ursul panda. Nici un biolog evolutionist nu crede insa ca procesul poate avea loc in cateva generatii. E nevoie de milioane de ani.  Cand este vorba insa de procesul invers, de la ierbivor la carnasier, probabilitatea este practic nula chiar si in timp geologic.   Digestia ierbivorului este un proces complex: dentitie specializata, saliva si sucuri gastrice alcaline, stomac urias, intestine lungi, instincte gregare pentru protectie. Genele care controleaza acest proces lucreaza impreuna. Schimbarea ar presupune ca toate aceste gene sa se muteze instantaneu intro noua configuratie: alta dentitie specializata, digestie acida, stomac mic, intestin scurt pentru eliminarea rapida a toxinelor, instincte de vanator, ghiare si colti, etc. Cainele poate supravietuii pe mere padurete. Ierbivorul nu poate supravietuii pe carne.  Asa ca populatia lipsita de hrana nu se adapteaza ci moare.

Un „fratele doctor” povestea intr-un seminar vegan cum au ajuns ierbivorele sa manance carne. Din cauza pacatului a intrat Satana in ele, si au inceput sa se bata si sa se muste pana s-au spurcat la sange. O sora specialista in baile lui Kune a confirmat din experienta: cand pisica ei simte carne sub nari intra Satana in ea.  Pisici posedate. Semnele sfarsitului.

Spune-le ca balena a coborat de pe uscat si rad de tine.  ADN-ul balenei este foarte apropiat de cel al camilei. Balena are pelvis ca orice mamifer terestru. Uneori se nasc balene cu picioare atavice. Avem lantul complet de fosile care leaga cetaceele de stramosul comun terstru. Dar vor rade in hohote. Auzi idiotenie. Ba se suie pestele pe uscat, ba, hop inapoi in apa. Cum isi pierd oamenii mintile cand se cred singuri intelepti.  Ierbivorele pe care le-a intaratat Satana la bataie si s-au spurcat la sange? Asta da. Nu ne-a esplicat fratele doctor la ora muzicala?

Inapoi la conventie. Daca leul a evoluat dintr-un ierbivor misterios in ceea ce se stie ca este, in mai putin de doua mii de ani de la creatiune (de exemplu frescele din Mesopotamia sau Sfinxul egiptean, ca sa trecem sub tacere subiectul dificil al picturilor rupestre cu lei vechi de peste 20. 000 de ani), insemneaza ca credem in evolutie.

Raspunsul fratelui om de stiinta:

„Este microevolutie pentru ca este in interiorul genului.”

„Vi s-a raspuns” conclude fratele pastor. Este acelasi gen, deci nu este evolutie”.

ACELASI GEN? Leul face parte din genul Panthera, familia Felidae, ordinul Carnivora, clasa Mamalia.

Genul Panthera cuprinde tigrul, leopardul si jaguarul. Nu stim de nimic care sa aduca de departe a ierbivor in genul Panthera. Toate speciile sunt masini de ucis perfecte. Toate  au pe Satana cand miros carne si sange.

Dar hai sa mergem o treapta mai jos. N-o fi acelasi gen dar poate este micro-evolutie+,  la nuvelul familiei Felidae. Aici dam de pisica posedata a sorei specialiste in baia Kune. Din cate stim, toate felinele au pe necuratu cand miros carne. Toate sunt supra-specializate in a vana si ucide.

Bun, este microevolutie ++ la nivelul ordinului. ORDINUL CARNIVORA! Fara comentarii.

Atunci hai sa incercam microevolutia+++ la nivelul clasei. Clasa Mamalia. Bingo. Amd dat de stramosul comun al leului si mielului, al mamiferelor carnivore si vegetariene din Gradina Edenului. Sau e Jurassic? Ce conteaza. Problema este ca leul este produs al microevolutiei+++ la nivelul clasei mamiferelor, si ca evolutia este poveste de adormit copii.

Satana este infruntat si umilit pe terenul sau (bilogia). Fratele care se credea intelept isi pune mana la gura si tace  (ma rog, nu este chiar mana lui, dar ce conteaza).  Omul  de stiinta nascut din nou continua sa raspunda cu argumente stiintifice irefutabile la intrebarile fratilor. Suntem martori la microevolutie+++ in interiorul genului homo, familia hominime, ordinul primate, sub-ordinul primate rumegatoare.

Serile albastre ale anilor ’50

Tocmai am incheiat lectura monografiei lui Dorin-Liviu Bitvoi despre anii ‘50 “- Asa s-a nascut omul nou”-, primita gratie lui Alexa, si onorata cu autograful autorului. Este o carte pe care am asteptat-o multi ani.

Dincolo de bogatia surselor si rigoarea analizei cartea este un exercitiu de introspectie.  Ceea ce am gasit in primul rand fascinant este paradoxul carnii si sangelui care mostenesc nemurirea. Parul dat pe spate, tunsura Cicero, pantalonii malagambisti, taxatoarea care spune “avansati inainte”, lacrimi proletcultiste la “Zboara Cocorii”, coada la bilete pentru “Contele de Monte Cristo”, porumb fiert si seminte, primirea medaliatilor olimpici de la Roma, margarina, eugenia, dilema sapca/palarie, etc., sunt punctele in care autorul descopera evazivul zeitgeist al decadei care, conform tezei, continua sa ne defineasca. De unde intrebarea daca “omul nou” este reversibil. (Andrzej Wajda se lupta cu aceiasi problema in “Omul de Marmora”, iar Zizek se fotografiaza ostentativ langa tabloul lui Stalin).

Raspunsul scurt este  “nu”. Raspunsul elaborat ar fi “da si nu”. Pentru ca elaborarea cere mai mult spatiu, ma voi multumii in aceasta pagina sa comentez doua referinte ale autorului la realismul socialist. Este vorba despre  “Zoia si Sura”, de  L. Kosmodemianskaia, si “Seri Albastre”, de Costache Anton.

In primul caz, avem situatia paradoxala in care Zoia Kosmodemianskaia este perceputa de o adolescenta ca model de rezistenta anticomunista. Acelasi lucru se poate spune despre Oleg Kosevoi sau Alexei Meresiev, dar Zoia a fost fara indoiala cea mai populara icoana stalinista. Ceea ce ne duce la teza lui Foucault ca aceia care opun rezistenta intr-un context istoric dat, folosesc aceleasi tehnici si actiuni ca cei aflati in exercitiul puterii. Acesta este si motivul pentru care cei care ne-au decatusat au fost absolventi ai scolii de scriitori-tractoristi, ca Marin Preda sau Fanus Neagu, mai mult decat formidabila elita interbelica. Ei ne-au aratat cum sa “intoarcem armele” a doua oara, de data aceasta impotriva sovieticilor, pentru ca ei aveau armele timpului, orcat de barbare si grosolane ne-ar parea noua astazi.

De aici ajungem la alta teza a lui Foucault, mult mai importanta in contextul temei cartii. Subiectul uman este definit de putere, indiferent daca o exercita, se lasa modelata pasiv, sau rezista. Detinutul si tortionarul sunt manifestari extreme ale omului nou. Intre ele se manifesta diferite forme de conformism, revolta, resemnare, lichelism, escapism, eroism, etc. Raspunsuri diferite la presiunea politica produc diferite forme ale omului nou.

Mentiunea romanului “Seri Albastre” este o surpriza binevenita, nu numai ca analiza a realismului socialist, dar, mai ales, pentru ca romanul este o excelenta poveste de dragoste idealist-inocenta intre adolescenti timpurii. De aici, un alt aspect al decadei: “s-a dat drumul la dragoste”. Biologia stalinista a fost definita de dogma lui Miciurin/Lisenko. Proletcultismul a extrapolat la fel de dogmatic eroarea lamarckiana, in convingerea ca natura umana se poate schimba, si ca schimbarea se va transmite generatiilor urmatoare. Ceea ce dovedeste “Seri Albastre”, alaturi de multe alte carti, filme sau muzica, in care viata abunda in ciuda canonului proletcultist, este exprimat in replica neo-darwinista a lui Malcom in Jurassic Park: “Viata va gasi o cale”. Detinutii care vaneaza serpi la peninsula, detinutul intors acasa, sotia care l-a asteptat, femeia care se angajeaza (si probabil se va inscrie la seral), nu de dragul constructiei socialismului, ci pentru a evada din servitutea balcanic-patriarhala, elevul fara origine sanatoasa, explozia de vitalitate vulgara deplansa de generatia interbelica, toate acestea au fost doar caile pe care viata le-a descoperit atunci cand se credea ca a fost definitiv invinsa.

Concluzia? Viata va gasi o cale, dar viata nu se intoarce inapoi. De unde naivitatea restaurationismului pre-1950. Batranul Steinhardt are ultimul cuvant: “Ia spune, ai mancat ceva?”.

 

Science and The Ontological Argument

Fundamentalisti Post-Moderni

Science and Religion

A III-a Carte