Lupo-fobii de ziua a saptea

Am învățat recent un cuvânt nou: agalmatorhemaphobia adică frica de statuile vorbitoare, o fobie despre care credeam că s-ar putea clasa lejer în fruntea unui top al stărilor patologice. Și uite asa am început să-mi arunc privirile în jur (și prin mediu virtual) îincercând să identific potențiala concurență. Și pentru că circulă vorba prin folclorul urbano-duhovnicesc, cum că biserica ar fi un fel de spital iar enoriașii ar fi pacienții veniti la tratament holistic mai ceva ca în sanatoriul lui Kellog, dintr-o dată m-am trezit în paradisul căutatorilor de fobii, locul unde pescuitul în acvariul cu obsesii și repulsii n-a fost niciodată mai usor (momentan să ignorăm faptul că unii dintre pacienți ar fi trebuit să primească la internare o dungă roșie pe certificatul de botez, că să țina departe căutatorii de senzații tari)

Pe când meditam adânc la acest adevăr veșnic, duhul proorocilor m-a purtat prin niște locuri pustii și fără apă, tocmai pe site-ul unui fost coleg care, în vremuri de mult apuse, părea baiat cu scaun la cap (mobilier la care n-am apucat să verific totuși prezența tuturor picioarelor, mai mult ca sigur ca a ieșit din garanție). După câteva lecturi constipate în stanga și în dreapta, cu o mână pe mouse, cu una făcându-mi cruce cu limba, și cu ultima masaj cardiac digital, la vederea atator fobii mi s-a blocat nomenclatorul de nici măcar invocarea sfântului Linaeus nu l-a mai putut urni. Asa că le-am bagat și eu la angro: lupo-fobiile de ziua a șaptea. Citește mai mult din acest articol

Teologie de Oscar, DIY

Ultima postare a lui Edi a picat tocmai când incercam să îmi fac siesta după un articol ce a tulburat cinefilul din mine. Pe când eram în duhul lui Hitchcock, mi s-a aratat că industria de divertisment a corupt apocaliptic cea de-a șaptea artă (dacă e de la Domnul, nu știu; mai demult arta asta fusese clasată la pozitia șase). Ca să fie clar că e o treaba diabolică, omul fărădelegii, cunoscut și ca the reigning mad scientist of Hollywood, este un individ exersat în știința și arta statisticii.
63087 Omul nostru a redefinit ideea de divertisment, cel puțin pentru producătorii de filme cărora le-a umplut inimile și buzunarele de voioșie și amuzament. Metoda lui este unică și se numeste evaluarea scenariului (script evaluation). Pentru doar 20k $ și mulțumită artei statisticii, producatorul primește informații clare despre cum unele elemente aduc bani și Oscaruri iar altele trebuie evitate. Evident că domnul în cauză  a ajuns spaima scenariștilor și scriitorilor, care își văd astfel scenariile maltratate și botoxate distopic, până la dispariția ultimei urme de creativitate și originalitate. Astfel că filmele de succes (însemnând încasari și Oscaruri) au devenit combinațiile unor vechi elemente studiate, testate și repetate, cât timp piața e dispusă să le asimileze.

Titlul pamfletului nu este o metaforă. Teologia, ca divertisment, ar merita Oscarurile și festivalurile ei.

În primul rând pentru că este la cheremul unor indivizi specializați in inginerii ca cele exersate la Hollywood. Nietzsche se lamenta că, de un mileniu și jumătate încoace, nu s-a mai inventat niciun dumnezeu nou. Totul funcționeaza dupa vechiul principiu de marketing vinde-le oamenilor ceea ce doresc să cumpere iar orice vanzator de succes știe sa vânda același lucru vechi, inferior și expirat drept nou.
Mai apoi pentru că, asemenea Oscarului, teologia își vinde produsul (Jesus is the product, vorba episcopului) drept material de primă clasă, știind că masele sunt dispuse să deconteze orice vechitură pe care se pune eticheta potrivită, din mâna unei vedete.

Nu, munca (nu însă și vocatia) pastorului nu este alienată, întrebați slujitorii conferintelor câte cursuri de marketing li se bagă în vene și care este targetul lor lunar.

4 ani de oxigen

Astazi se implinesc 4 ani de cand a fost lansat proiectul oxigen2!
Multumim, Edi si colaboratorii: Alexa, Ibrian, Marcus Crassus, Polihronu, Sorin, Study_Nature

Cateva statistici all time:
– 445 de postari (video, editoriale)
– peste 33 500 de comentarii

Cateva statistici pentru ultimul an (mai 2013 – mai 2014):
– aproximativ 230 000 de vizualizari
– aproximativ 43 400 vizitatori unici

Un pic de teologie lacustra, in asteptarea curcubeului

Textul de mai jos s-a născut în urma agitatiei create după ce un travestit a câștigat finala Eurovision, moment care a polarizat instantaneu diferite grupuri de discuții. Nu mă voi ocupa despre homofobie, drepturile comunității LGBT sau etică creștină. E doar o coincidență fericită că astăzi este Ziua internațională împotriva homofobiei și transfobiei.

În linkul acesta găsiți o scurtă emisiune sub numele Dumnezeu are planuri mari cu mine, în care protagonistul este un transgender. Acesta are identitate sexuală masculină în timp ce natura l-a înzestrat cu o identitate fiziologică feminină. Pe parcursul dialogului, oaspetele își afirmă credința creștină, o idee care, mai mult ca sigur, ca va deranja creștinul convențional.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte că am învățat la un curs despre Rainbow Theology și Queer Theology. Cele două reprezintă contextualizarea teologiei creștine pentru comunitatea LGBT. După cum era de așteptat, profesorul meu a trecut rapid peste această ”abordare neetică a Scripturii”, dând de înteles că biserica creștină a confiscat interpretarea Bibliei (astfel lăsând pe dinafară o mulțime de teologii, nu neapărat legate de problematica în discuție).
Citește mai mult din acest articol

Invataturile evanghelistice si de bun simt ale lui Zgandarila pentru misionarii seriosi

Pamfletul de mai jos se bazează pe textul din Faptele Apostolilor 17, pe episodul în care apostolul Pavel duce evanghelia în Atena. N-am încetat niciodată să mă mir de faptul că evanghelicii consideră relatarea aceasta ca o mare victorie personală a lui Pavel și a evangheliei și că este privită ca un model de imitat pentru misionarismul creștin contemporan. Eu am înteles textul altfel, ca pe un episod jenant și un exemplu de evitat.

16 Pe cînd îi aştepta Pavel în Atena, i se întărîta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
După episodul Tesalonic, unde era să fie linșat, și după fuga de la Berea, Pavel încearcă să-și piardă urmele la Atena, la capătul celălalt al Greciei. Citește mai mult din acest articol

Non-reasoned Unreality in gradina cu aroma de Shangri-La

Pentru ca, de un timp incoace, domnul profesor Aurel Ionica cerseste atentia pe acest forum, trimitandu-ne la diferite materiale ale domniei sale, am gasit cu cale prea alesule Teofile…a stai, asta e din povestea cu romanii si gladiatorii. In fine, sa-i dam cezarului ce e al cezarului si lui Aurel Ionica ce mai ramane dupa ce ii analizam articolele.

AI, asa cum ii voi spune aici, ne-a trimis cu bunavointa parinteasca spre doua articole pretins revelatoare pentru primele 3 capitole din cartea Genezei. E vorba de Created Reality and Reality That Creates Reality (sa-i zicem CRRCR)  si  Reasoned Reality in the Garden of Eden (ii vom spune RRGE). Din lucrarea a doua, mult mai extinsa, ma intereseaza doar sectiunea referitoare la povestirile creatiei (primele 10 pagini)

In loc de introducere trebuie specificat ca aceste doua materiale trebuie luate cu multa lamaie. Un material de 28 de pagini (CRRCR)  in care apare de 23 de ori cuvantul „idiot” transmite nu doar niste carente academice ci nevoia de a suplini argumentatia prin carje psihologice. ( RRGE are 17 ocurente).  Sau poate ca e mare fan Dr House. Cine e mai curios, sa verifice cuvintele dumb si stupid. Din aceiasi legiune. Citește mai mult din acest articol

Porn flakes si scheletii din frigider

O vorba din batrani spune ca nu e bine sa dezgropi mortii; o alta zice ca despre morti sa vorbim numai de bine. Cum se intampla adesea in spatiul acesta public, din cand in cand discutiile ajung invariabli la tema numita mostenirea Ellen G White in adventism. (scriu din perspectiva unuia care a citit o mare parte din scrierile EGW, care i-a impartasit credinta si  care i-a acordat un loc special in galeria eroilor religiosi)

Pornind de la clipul TED , numit Christopher Ryan: Are we designed to be sexual omnivores? am inceput sa citesc cartea Sex at Dawn: The Prehistoric Origins of Modern Sexuality. Clipul de pe TED este o prezentare succinta a cartii amintite (ea se poate descarca de aici si se poate citi cu Calibre). O prezentare foarte buna a cartii gasiti pe wiki

Dincolo de tema principala (prezentanta convingator si intr-o forma atractiva), mi-a atras atentia un capitol spre final numit Kellogg’s Guide to Child Abuse.

Evident, acel Kellogg caruia adventismul, prin Ellen G. White (dar si restul Americii) trebuie sa-i multumeasca pentru atitudinea anormala si dezaxata vizavi de sexualitate.
Iata cateva idei extrase din infamul capitol:
– ca unul care practica si recomanda abstinenta si inlocuia actul sexual cu o clisma buna, Kellogg se lauda cu performanta nesatisfacerii sotiei timp de 4 decenii neintrerupte!
– masturbarea era considerata una din marile rele ale societatii (conform autorului, America inca nu si-a revenit pe tema asta)
– in lupta contra masturbarii, doctorul nostru are 2 tehnici imbatabile:
a) circumcizia baietilor fara anestezie, nu in sensul ritualului evreiesc cunoscut ci ca metoda de alungare a dorintelor sexuale prin asocierea durerii cu atingerea organului sexual;
b) a doua tehnica, mai drastica: o operatie prin care penisul era cusut si blocat astfel incat sa previna erectia …
– ca sa nu fie discriminare, Kellogg are ceva de spus si despre fetite: recomanda turnarea de acid carbolic (fenol, un dezinfectant iritant) peste clitorisul fetitelor, pentru a descuraja atingerea acestuia.
– in plus, din carte am aflat ca filozofia din spatele productiei de fulgi Kellogg (ca si de biscuiti Graham) era legata de combaterea masturbarii. Se pare ca hrana asta ar fi trebuit sa descurajeze masturbarea la americani. Astazi ea face parte din ceea ce se numeste reforma sanatatii la adventisti .

Ce legatura exista intre masturbare, hidroterapie, vegetarianism, fulgi de cereale, painea graham si doctrima numita reforma sanatatii vom vedea mai jos. Pentru cine doreste un studiu mai avansat, recomand articolul: Porn Flakes – Kellogg, Graham and the Crusade for Moral Fiber

Daca tot am scot scheletii din sifonier la plimbare, sa ii tragem putin de limba:

„All kinds of stimulating and heating substances; high-seasoned food; rich dishes; the free use of flesh; and even the excess of aliment; all, more or less – and some to a very great degree – increase the concupiscent excitability and sensibility of the genital organs…” – Sylvester Graham

„A remedy [for masturbation] which is almost always successful in small boys is circumcision…The operation should be performed by a surgeon without administering an anesthetic, as the brief pain attending the operation will have a salutary effect upon the mind…” – Dr. John Harvey Kellogg

Cateva idei promovate de Graham (predicator si evanghelist prezbiterian):
– masturbarea duce la aparitia debilitatii
– mancarea de carne provoaca pasiuni carnale animalice
– masturbarea e numita „self abuse” si „self pollution”, cu conotatiile de vinovatie de rigoare
– hrana vegetariana (in special cea bazata pe cereale pregatite dupa o tehnica anume) poate vindeca comportamentele aberante amintite mai sus

Va suna cunoscut?
Ucenicul lui Graham, James Caleb Jackson (1814-1895) a dus mai departe tratamentul contra masturbarii adaugand hidroterapia cerealelor prelucrate de Graham. Sanatoriul acestuia ajunge sa fie vizitat de Ellen G. White, trimisa de un inger. La intoarcere, aceasta, la indemnul ingerului, isi convinge tovarasii de credinta sa construiasca un sanatoriu identic la Battle Creek.

Si asa intra in scena John Harvey Kellogg, discipol al aceluiasi Graham, omul responsabil cu implementarea ideii. Spre deosebire de Graham, care nu avea nicio pregatire stiintifica, Kellogg este medic astfel ca, din gura lui, si dublate de stampila divina pusa de EG White, ideile lui Graham cu privire la alimentatia vegetariana pentru combaterea maladiei sexualitatii se raspandesc la publicul larg si prind radacini puternice in societatea americana pana astazi (parca e o mema in filmele de astazi: familia normala ce traieste visul american consumand fulgi de cereale la micul dejun)
Cartile Ellenei White pe tema sexualitatii (masturbare, pasiunile carnale animalice in cadrul casatoriei..) ca si cele pe tema alimentatiei vegetariene scrise in acea perioada pot fi mult mai bine intelese in acest context; ideile nu sunt deloc originale sau, conform unora mai zelosi, inspirate divin. As aminti aici si dezbaterile teologice in sanul adventismului, in anul 1888 si dupa, si implicatiile teologice ale alimentatiei vegetariene  in obtinerea sfinteniei si perfectiunii (evident, prin alungarea pasiunilor sexuale nesfinte)

Cu riscul de a fi inteles gresit, indraznesc sa afirm ca sistemul numit de adventism Reforma sanatatii, venit de la Sylvester Graham si John Harvey Kellogg, stropit cu busuioc de Ellen G White si livrat ca descoperire divina, este unul din marii scheleti ai adventismului contemporan.

Maine dimineata, daca va veti servi cu niste fulgi crocanti de cereale la micul dejun sau cu ceva gem intins pe o felie de paine graham, aduceti-va aminte ca  cineva planuieste, fara voia dumneavoastra si fara vreun diagnostic,  sa va vindece de masturbare sau de „pasiuni animalice”.  Unii numesc asta reforma sanatatii si bratul drept al soliei celui de-al treilea inger (scuzati jargonul) pentru altii e doar o noua ocazie de a intra cu cizmele in viata intima a individului, de a ii dicta obiceiurile sexuale si de a-l vindeca de boli inventate.

Se zice ca nu e bine sa ai scheleti ascunsi in dulap; se pare insa ca e sanatos sa ii pastrezi la frigider pentru ca nu se stie niciodata cand ai nevoie de unul proaspat.
Mai ales cand se pune de o redesteptare si o reforma 🙂 . Plus ca e un ingredient de nelipsit pentru sfintire.

Despre interpretarea Bibliei, fara barba, din tambal

Dupa ce domnul profesor a avut bunavointa sa ne explice, din start, ca problema inspiratiei devine din ce in ce mai  gaunoasa pe masura doctoratelor adunate si dupa ce ne-a abandonat  pe traseul  ou – gaina (probabil intr-un anus de gaina fara gaina insasi) m-am intrebat: ce (mai) este  interpretarea Bibliei?

In mod normal nu exista interpretare fara interpret si asta ma duce cu gandul la muzica (exclud aici inteligenta artificiala din Her).  Daca o partitura e moarta fara amprenta personala a unui muzician, un text antic ramane obscur fara un profet.

Urmatorul pas a fost sa observ cum se face interpretarea propriu-zisa. Am vazut recent un tambalagiu care trecea de la manele la jazz/blues la fel de lejer cum un predicator amesteca dimensiunile corabiei lui Noe cu discutii despre metafizica.  Ambii au in comun faptul ca partitura e doar un pretext pentru  a transmite propria viziune. Ce au diferit este orgoliul; in timp ce muzicienii iau un Grammy, teologii cad extaziati de propria interpretare, mai ceva ca Narcis admirandu-se indelung in luciul baltii.

Un scurt exemplu despre cum vad eu ca functioneaza schema cu interpretarea:

Crestinii spun ca Isus este capul familiei si modelul suprem pentru aceasta institutie sacra. Cand citesti evangheliile descoperi un Isus care vine dintr-o familie dubioasa, n-are legaturi stranse cu parintii lui, care se poarta crud cu mama-sa si o umileste public si care isi respinge fratii biologici. Nu a fost casatorit, nu a avut copii, probabil a murit virgin (in varianta ortodoxa). Ba mai mult isi sfatuieste ucenicii sa nu aiba familii sau, dupa caz, sa le paraseasca (inclusiv copiii!). Conditioneaza apartenenta de grupul lui prin respingerea  familiei si separarea de aceasta (Cine nu uraste pe mama/tata/frate/sora/sotie/copii…nu e vrednic de mine). In principiu este exact ceea ce fac sectele si in ziua de astazi pentru spalarea rapida a creierului.

Si aici intervine interpretul! Cu arta si indemanare va jongla intre metafore si intelesuri literale astfel incat partitura evangheliilor sa fie doar un pretext pentru a ajunge la viziunea lui despre familie. Daca teologul e rezident in Utah, sunt toate sansele ca valorile familiale sa implice un frumos harem. Tambalul, bata-l vina, stie si rock and roll 🙂

Isus este model pentru tot ce vrea interpretul sa fie; Isus e de acord sau nu, ii place/ba nu ii place, e multumit/ba nu e multumit. Azi ii place verde, maine ii va placea albastru. A, stai, s-a razgandit, se poarta verde; e eco.

Revin la domnul profesor doctor interpret si la o afirmatie rostita la inceputul discutiei, vorbind despre Biblie si inspiratie, citez: Am ales, aprioric, sa ii dau credit absolut.

De unde se vede ca a fi bun interpret/lautar (citez din nou, excentric fata de altii) are mai mult de a face cu tambalul decat cu partitura, devenita obsoleta si irelevanta.

Daca ai tambal pana si Isus, aprioric, va canta la masa ta: Bach, jazz, manele, (pentru aia mai norocosi, rock and roll). Bacsis sa fie!

P.S Stau si ma intreb: dupa criteriul domnului profesor,  evanghelia mostrului zburator de spaghete, aprioric, poate sa primeasca credit absolut? 

P.P.S Asa zisa regula de interpretare, lansata in emisiune, bunul simt+duhul sfant nu cumva e o contradictie de termeni?

Spre o religie open-source?

Imi place sa fac paralele intre religie si lumea informaticii si sistemelor de operare nu doar pentru ca sunt familiarizat cu cele doua domenii ci si pentru ca sunt construite pe o schema si cu elemente comune: programatori, utilizatori, corporatii, open-source, closed source, update, service-pack, etc. Ati recunoscut aici profetii, adeptii, bisericile, doctrinele, reformele si aggiornamento.

In informatica (familia Unix) fisierele/directoarele au 3 tipuri de permisiuni:
Read (citire),
Write (Scriere),
Execute (Executie), notate R,W,X
(sistemele Windows/Dos au doar 2: R,W).
Un fisier care poate fi citit dar nu si modificat este de tipul Read Only (RO), un fisier care poate fi citit si modificat este Read Write (RW). Permisiunile creaza automat niste ierarhii, cea mai simpla fiind: utilizatori normali (permisiuni RO) si administratori (permisiuni RW). Ierarhia nu poate fi, in mod normal, incalcata. Cu toate astea un hacker sau un cracker (vedeti wiki pentru diferenta) poate incerca si reusi sa rastoarne permisiunile amintite, pana la interventia unui admin.

Ierarhia aceasta, transpusa in lumea religiei, se manifesta astfel:
RO – consumatorii de religie (aka adepti, inchinatori, credinciosi)
RW – creatorii de religie (aka profeti, guru, mesia)
Cracker/Hackers – free-thinkers, ereticii, agnosticii, ateii
Citește mai mult din acest articol

Biserica crestina, de la mitul lui Hristos la corporatie insolventa

Toate veacurile dovedesc cat de profitabil a fost acest mit al lui Hristos pentru noi si compania noastra, sunt cuvintele, inca disputate, ale lui Giovanni di Lorenzo de’ Medici, devenit papa in 1513, cunoscut si ca Leo X. Aceluiasi papa i se atribuie si cuvintele: Din moment ce Dumnezeu ne-a dat papalitatea, sa ne bucuram de ea, zicatoare de care nu prea a avut parte, ghinionul lui numindu-se Martin Luther si cosmarul numit Reforma. Daca darul profetic nu prea i-a functionat la ultima afirmatie, cel putin in prima se pare ca a fost bine inzestrat. In secolul XVI biserica era cu adevarat o corporatie multinationala, finantand regi si poeti.

Leo X probabil nu isi imagina ca biserica/companie al carei patron era, va avea o viata atat de lunga, cel putin in lumina noilor amenintari. Concurenta isi arata coltii la orizont, mai intai in Germania, apoi in Elvetia, extinzandu-se in Lumea Noua via Anglia si Tarile de Jos. SRL- urile exotice americane (fie ele de ziua a saptea ori propovaduind regate mileniale sau avand profeti pistolari, aparandu-si haremul) nu au pus prea mari probleme, mai degraba s-a vazut ca ciolanul era suficient de gras, putand inca sa hraneasca pe multi altii.

Imi vine in minte o alta apocrifa: Secolul XXI va fi religios/mistic/spiritual sau nu va fi deloc – Malraux. Din asta inteleg ca secolul XXI fie va avea suficienta carne de tun astfel incat afacerile Domnului sa prospere, fie se vor prabusi, varianta putin probabila pana la ora aceasta.

As vrea sa fac cateva conexiuni intre notiunea de biserica si cea de corporatie. Suntem invatati ca biserica nu este doar institutia ei ci, mai degraba, un trup spiritual, invizibil, sfant, universal (definitia teologica are ceva variatii, de la est la vest). La modul practic, definitia teologica e o fantezie: biserica se bazeaza pe un grup de persoane (actionari), care ii pun la dispozitie bani si resurse (capital), are nevoie de un grup de conducatori (management), se extinde folosind predicatori si evanghelizari (marketing), se multiplica prin nasterea de secte, organizate in jurul unui lider (transferarea capitalului de la o companie mare catre un investitor privat – privatizare), orice biserica noua se straduieste sa atraga membrii altei biserici (concurenta). Bisericile protestante au implementat, se pare, cel mai bine acest sistem. Citește mai mult din acest articol