oxigen2

Miscellaneous

Motto

Deși realitatea morții ne distruge, ideea de moarte, ne poate salva. Irvin Yalom, Călătorie către sine.

Irvin Yalom, Soluția Schopenhauer, citează din memoriile lui Nabocov (care citează din antici): Viața este o scânteie între două oceane de întuneric, înainte și după naștere. De ce sunt preocupările noastre atât de asimetrice? Dependenți de Timp – acum, de spațiu – aici. Conștienți de Conștiință.

…

Și pe Virgiliu: “Unde e moartea, nu sunt eu, iar unde sunt eu, nu există moarte!” Temeiuri pentru confruntarea cu anxietatea existențială.

…

Suntem muritori. Conștienți sau inconștienți? Care sunt opțiunile? În prima parte a vieții trăim ca și cum am fi nemuritori. E un aranjament temporar necesar, util, adaptat, care devine inadecvat.

La fel de inadecvate sunt și miturile, religiile, reacțiile escapiste. Unele hrănesc foamea de mângâiere, speranță, protecție și siguranță, altele pe cea de plăcere, uitare, ignorare. Fie în favoarea unei existențe utopice, unei promisiuni fără nicio acoperire, pe termen îndepărtat, nelimitat, fie a unei păcăleli, frustrări, sancțiuni imediate. Modul de viață vegetativ, adictiv, de larvă sau turmă.

Din nefericire, ambele au tendința – prin ceea ce promit și oferă – să deprecieze viața, existența, singura realitate la care avem acces și care ne poate oferi ceva adecvat și adaptat nouă. Singura posibilitate de progres, modernizare, funcționare suplă, sursă de confort, civilizație, cultură, optimizare a relațiilor, mediului, calității vieții.

De fapt, nimeni n-o face, cu adevărat, ci doar declarativ, nominativ. Oamenii continuă să aibă un ascuțit simț practic, să fie foarte pragmatici, să-și facă calcule și proiecte pe termen scurt, mediu sau mai lung. Dar le place să mitizeze, să viseze despre “țara de sus”, “ceruri”, “împărăția lui Dumnezeu”, “noul pământ”, locul în care își proiectează toate idealurile, speranțele, frustrările, neîmplinirile, compensațiile.

Există o rezolvare rezonabilă, o soluție adecvată, înțeleaptă?

Da! Să prețuim fiecare clipă, să trăim semnificativ, să creștem calitatatea, proporțional cu ceea ce ni se fură din cantitate, să absorbim prin toți porii și să sporim prin toate capabilitățile noastre, profunzimea, frumusețea, bogăția și diversitatea existenței. Să devenim statuari, maturi, oferind și primind prin toate canalele și receptoarele noastre de semnificativ și frumos. Să lăsăm o urmă durabilă prin creativitate, ingeniozitate și valoare.

.

Nietzsche grăiește prin gura lui Zarathustra o sentință tonică, vitală, de implicare activă: “Deci asta eviața? S-o luăm de la capăt!”

Shopenhauer, un alt geniu inadaptat și înțeles târziu, conchide: “Ciocăniți pietrele funerare și întrebați: “Ai vrea s-o iei de la capăt?” Veți primi, invariabil, răspunsuri negative.

Trecând peste faptul că suntem confruntați cu o situație existențială și etică ipotetică, putem deduce un aspect fundamental – atitudinea față de viață și existență. Ne vom implica sau o vom refuza?

Orice om, dar mai ales, orice crez, filosofie, ideologie, doctrină, credință, care ignoră, neglijează, combate, consideră neprioritară, substituie – viața, existența imediată – în favoarea altor comandamente, imperative, valori, convingeri, comite o eroare fundamentală, un păcat de moarte și de neiertat!

Existența aceasta, viața prezentă, este suprema valoare pe care umanitatea are certitudinea și dovezile evidente că o deține. Doar această viață și existență trebuie optimizată, valorificată, îmbogățită, înfrumusețată, cultivată!

Este o pierdere definitivă, ireparabilă, să fim nihiliști, să ne amputăm potențialul, să ne irosim ocaziile, să ne rătăcim în utopii și himere.

Trăiți frumos, iubiți intens, fiți capabili de sacrificiu, nu precupețiți implicarea, fiți constructivi, iubiți arta, cufundați-vă în natură, călătoriți în interior și în lume, îmbogățiți-vă cu înțelepciune, cultivați-i pe cei cu adevărat foarte mari, fiți selectivi, continuând cu generozitate!

Parafrazând, am putea spune, Voi trăi atât de complet, încât, la sfârșitul zilelor să pot spune senin: Dacă aș lua-o de la capăt, în orice moment, aș face exact același lucru!

…

Încerc să stabilesc un dialog cu frații mei, colegii, prietenii, pastorii pe care îi cunosc. Nu reușesc! De ce? Din cauză că știința și credința sunt incompatibile! În esența sa, credința nu e nimic altceva decât wishful thinking, proiecția împlinirii tuturor neîmplinirilor, speranța tuturor disperărilor, mângâierea tuturor durerilor, potolirea tuturor fricilor, liza tuturor anxietăților, promisiunea fericirii, bucuriei, armoniei, iubirii infinite, absolute!

N-are nicio importanță că toate acestea reprezintă o imposibilitate logică și ontologică.

Pe când știința înseamnă asumarea libertății, luptei, dezvoltării, descoperirii adevărului, realității, oricât de contraintuitive, chinuitoare și dureroase ar fi acestea. Aceasta este calea adevărată spre dezvoltare, pentru adaptare. Pe această cale, omenirea merge înainte, cu poticneli, recul, erori, dar întotdeauna, progresând în mod evident și împotriva detractorilor!