Mitul Entropiei Universale
16 noiembrie 2016 27 comentarii
Dinozaurul este bun doar mort
20 iulie 2016 43 comentarii
Cand am vazut Jurassic Park, in 1993, aveam mai multe in comun cu Ken Ham decat am acum. Intre timp mi-am schimbat opinia, nu numai cu privire la dinozauri, dar si cu privire la eroii filmului.
Sa incep cu John Hammond. Relatia dintre stiinta si marile afaceri era ceva nou pentru mine. Hammond nu este un savant vizionar ci un antreprenor care construieste un disneyland cu dinozauri clonati. Alt afacerist este Donald Gennaro, reprezentantul investitorilor pentru InGen. Gennaro nu este impresionat de aspectul stiintific al clonarii dinozaurilor. El vrea sa stie doar daca renteaza. Omul de afaceri cumpara stiinta fara sa o merite, remarca Jan Malcolm in film. Spielberg ii va da lui Gennaro ceea ce merita.
La fel ca Hammond, Ken Ham este in primul rand un antreprenor. Ambitia lui este un disneyland creationist, adica un Jurassic Park in care Jurassic inseamna antediluvian.
Aici este momentul sa amintim cele 100 milioane investite in corabia-care-nu-pluteste din Kentucky. Creationistii justifica absenta dovezilor prin absenta banilor. Cum comenta Florin Laiu intr-un post, creationismul este o Cenusareasa cinstita si nobila in timp ce evolutionismul este o impostoare rasfatata. Dovezile designului si ale potopului global ar exista dar nu au fost gasite din lipsa de fonduri. Pe cand evolutionistii, uitati-va la ei, cercetare dupa cercetare, descoperire dupa descoperire. Pentru ca li se ofera mijloacele.
Adevarul este ca, la fel ca Hammond si Gennaro, marile afaceri sunt indiferente la ideologie dar au un ochi sigur pentru rezultate. Daca ID si YEC ar putea produce dovezile pe care le promit, s-ar gasi banii. Cele 100 milioane sunt dovada. De ce nu ar investi Ken Ham 100 milioane pentru a gasi fosile de uriasi sau animale moderne in Precambrian? Raspunsul este ca, oricat ar cheltui, nu va gasi altceva decat dovezi ale evolutiei in timp adanc. Insa Ham nu a cheltuit banii cautand dovezile potopului ci construind un parc de distractii.
Jumatate din populatia americana se indoieste ca omul a fost in stare sa ajunga pe Luna, dar crede ca o ambarcatie din lemn de dimensiunea corabiei lui Noe rezista la apa. Acelasi procent de populatie crede ca oamenii au fost contemporani cu dinozaurii. Corabia nu poate pluti pe apa dar pluteste financiar. Cu siguranta ca este mai este rentabila decat un muzeu de istorie naturala. Acum intelegem de ce Spielberg a regizat cu atata pasiune infulecarea lui Donald Gennaro de catre T-Rex.
Un alt personaj este paleontologul Alan Grant. Grant nu este entuziasmat de dinozaurii clonati. Pentru el dinozaurii nu pot fi intelesi decat in timp adanc. Aici se trezesc toate prejudecatile creationistului. Singurul merit al paleontologului este, din punctul lui de vedere, descrierea fosilelor. Restul este doar speculatie. Din acelasi punct de vedere, personajul aflat la polul opus, gardianul parcului Robert Muldoon, pare sa stie mai bine. El a observat raptorii in captivitate. Grant este sceptic. El pretinde ca numai paleontologia ne poate spune spune cum se comporta un raptor in salbaticie. Grant stie ca raptorii ataca din parti. Muldoon va afla prea tarziu. “Clever girl” sunt ultimele lui cuvinte. “Clever paleontologist” s-ar fi potrivit mai bine.
Alan Grant ne transmite mesajul ca dinozaurii lui Ken Ham, la fel ca imaginile din carti cu dinozauri pentru copii evanghelici, sunt simple fictiuni. Adevarul despre dinozauri nu poate fi inteles decat in contextul evolutiei. De altfel, desi am aflat intre timp ca dinozaurii din clada care are un stramos cu pasarile aveau pene, atat seriile recente din Jurassic Park cat si Ken Ham i-au lasat in pielea goala. Jurassic Park, ca sa arate ca Grant a avut dreptate. Ken Ham, ca sa arate ca paleontologia nu are dreptate. Dinozaurii cu pene te fac sa te gandesti la evolutia pasarilor.
Purtatorul mesajului este matematicianul Jan Malcolm, teoretician al haosului. Malcolm pare sa intruchipeaze toate prejudecatile impotriva evolutiei. Grant este cel putin un empirist care speculeaza. Malcolm pretinde ca vede mai departe decat toti pe baza pur speculativa. “Life will find it’s way” este suma evolutiei la Malcolm. In cele din urma aflam ca are dreptate.
Va amintiti scena din Jurassic Park cand Jan Malcolm explica teoria haosului picurand doua picaturi de apa pe mana lui Ellie? In realitate teoria haosului este “less sexy and more matty”, comenta recent un economist, observand ca matematica haosului este ceea ce nu inteleg politicienii si jurnalistii atunci cand vorbesc despre criza financiara, incalzirea globala sau terorism.
Sa luam ca exemplu ultimul caz. De cate ori se comite un nou act de barbarism religios, media si politicienii se grabesc sa ne explice ca nu exista o predictie lineara de la religie la actul respectiv. Probabil ca au dreptate. Ceea ce ei ignora insa este distribuitia campului de aleatorii intr-un anume spatiu cultural-religios care poate fi prezis cu certitudine maxima.
Nu ne surprinde atunci ca mainstreem-ul evanghelic gaseste evolutia doar “o interpretare” a faptelor si un act de credinta. Cei care vorbesc astfel se plang de de absenta unui model determinist-linear al istoriei abisale a vietii, pe care il gasesc in schimb in bioinformatica mecanicista numita design inteligent si geologia potopului.
Determinismul linear a fost argumentul lui Laplace impotriva existentei lui Dumnezeu. “Nu am nevoie de aceasta ipoteza” i-ar fi rspuns el lui Napoleon care, ca orice politician, avea nevoie de ea. Ideea lui Laplace era ca daca am cunoaste pozitia si miscarea fiecarui atom (astazi chiar si copiii rad de aceasta premisa) am putea prezice fiecare eveniment din istoria universului. Nu mai ramane nici un loc pentru zeu sau demon, adica pentru nedeterminat. Este ironic cum argumentul ateist al lui Laplace a devenit argumentul deist al Marelui Ceasornicar la William Paley si al Marelui Programator la Intelligent Design.
Motivul pentru care matematica haosului il ajuta Malcolm sa inteleaga evolutia si demisia dinozaurilor este acela ca evolutia este haos. Pe acelasi principiu se bazeaza si sarada lui sumbra: “Dumnezeu creeaza dinozaurul, Dumnezeu ucide dinozaurul, Dumnezeu creeaza omul, omul il ucide pe Dumnezeu, omul re-creeaza dinozaurul…” Concluzia nu o stie nimeni pentru ca evolutia este impredictibila.
Sarada lui Malcolm este potrivita cu privire la o miscare fata de care Ken Ham este doar varful icebergului. Politicieni iresponsabili, afaceristi amorali, oportunisti ai amvonului, au repopulat apusul cu dinozauri din veacurile intunecate, pe care ei cred ca-i pot controla in parcul multicultural de care sunt atat de mandri. Viata isi va gasi calea intr-un fel sau altul, dar nimeni nu stie ce se va intampla. Este posibili ca unii dintre ei sa o sfarseasca ca Gennaro si Hammond. Nu ca i-ar plange cineva.
Stiinta ca dogma si dogma ca stiinta
23 februarie 2016 17 comentarii
(eu lupt) impotriva dogmei ca Teoria Evolutiei este singura si cea mai buna alternativa.
Fraza de mai sus (autor sonatalunii) exprimă o concepție larg întâlnită în cercurile fundamentalist-creștine: aceea că teoria evoluției este un soi de dogmă sau chiar o religie astfel încât adepții ei n-au făcut decât să schimbe o credință (creștina, creaționistă) cu o alta, asa cum i se tot reproșează lui Edi. Altfel spus, a accepta evoluția este o chestiune de gust, o opțiune estetică sau una de credință. Nimic mai gresit în realitate.
Teoria evoluției nu este o dogmă
Conform DEX-ului, dogma= 1.Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil.
Prima definiție este foarte familiară oamenilor religioși. Dogma Trinitatii, de exemplu, este o învățătură fundamentală a religiei creștine. Ea trebuie acceptată ca atare (nu poate fi însoțită de dovezi), nu poate fi criticată ( criteriul falsificabilitatii lui Popper), are valoare absolută.
A doua definiție este familiara indivizilor care au trăit în regimuri autoritariste, totalitariste sau în oricare altă formă de distopie. Dogmele religioase sunt înlocuite de dogmele partidului, dictatorului, părintelui națiuni, fratelui mai mare sau oricărui alt personaj cu apucături mesianice. În contextul ăsta, dacă interesele liderului suprem o cer, o teorie științifică sau una pseudo-științifică pot servi, în egală măsură, scopului măreț de control al gloatelor.
Teoria evoluției a ajuns să fie privită ca dogmă pentru că publicul religios este educat sistematic să gândească monocrom, în dogme. Gravitația, modelul atomic, sistemul heliocentric, forma de geoid a pământului, toate astea sunt văzute ca niște dogme mai noi ce au înlocuit unele obsolete. Și tuturor descoperirilor viitoare ale științei li s-a rezervat deja un loc în galeria dogmelor. Pentru ca ele picat din cer, tot de acolo pot fi încălcate din când în când: topoarele plutesc pe apă, oamenii merg pe apă, moleculele de mortăciune se transforma în molecule de miere, soarele iese din ritmul natural ca urmare a rugăciunilor unui credincios…
Pentru publicul educat sistematic, evoluția este o teorie științifica pornită de la o ipoteză, care face niște predicții și poate fi testată și falsificată (și încă o dată, omul religios este confuz pentru ca în lumea lui, teoriile sunt acele opinii născute ex-nihilo și ad-hoc; țața Leana de la Ciorogârla este o sursă ideală și nelimitată de teorii).
O dogma nu pornește de la ipoteze, nu face predicții, nu se poate testa și nici falsifica. La rândul ei, o teorie științifică are neapărat nevoie de dovezi, nu este infailibilă, nu este absolută. Ba încă este perpetuu provizorie, în așteptarea unei versiuni mai bune, aduse de progresul științific.
Teoria evoluției nu este o religie
Dogma peste dogmă naște o religie. Cu dogma pe buze, nu e de mirare ca fundamentalistul religios nu poate vedea în jur decât religii (concurente, a lui fiind, de la sine înțeles, cea adevărata). În limbajul lui de lemn, orice obiect se poate transforma în idol, orice idee în erezie, orice gest în inchinare. Sacru și profanul se suprapun.
Dacă teoria evoluției ar fi o religie, ne-am aștepta sa aiba un sistem ierarhic, cu lideri unși din ceruri, cu papi/episcopi care să dicteze dogme ex-cathedra și, de ce nu, cu un sistem de colectat zecimi și daruri de la masele leneșe, toate elementele astea fiind înconjurate de misticism.
În realitate, oamenii de știința sunt într-o competiție acerba unii cu alții (ca orice alta ființă vie de pe planeta), ideile lor se impun greu, după ce au fost testate și verificate public, o idee greșită este taxata și ridiculizată imediat. Mai mult, scopul declarat al științei este să elimine misticismul (lumea ‘de dincolo’ este o ipoteza nenecesară) și sa promoveze gândirea critica.
Creaționismul (cu variațiile lui) nu poate fi o alternativă la teoria evoluției
Cu o doza mare de îngăduință, creaționismul poate fi promovat de la concepție religioasă/credință/superstiție la pseudo-știință. La punctul acesta, creaționismul nu poate fi tratat ca o știință alternativă, exact în același sens în care homeopatia (tot pseudo-știință) nu poate fi văzută ca medicină alternativă.
(‘alternativ’, conform DEX-ului, poate fi înțeles fie cu sensul de ‘când unul, când altul; rând pe rând’, fie cu sensul de ‘două soluții care se exclud; două judecați în care, dacă una e adevărata, cealaltă este falsă’. În niciunul din sensurile enumerate, creaționismul nu poate fi considerat o alternativă pentru că, la modul real, nu poate alterna cu teoria evoluției și nici nu poate oferi o soluție/explicație în locul ei)
Observ cu tristețe ca oamenii religioși, după ani și ani de exerciții cu dogme, nu pot percepe știința decât într-un sistem distopic. Pentru ei totul este religie de sus până jos și nu pot concepe altceva în afara dogmelor (mai în gluma, mai în serios, umanitatea poate transforma orice atinge în religie, ca într-o legenda pe invers a lui Midas). Abordarea aceasta este infantilă și păguboasă iar așteptările lor de viitor sunt la fel de distopice (apocalipse, răpiri, anulari ale legilor fizicii, etc). Si nu e de mirare ca pretențiile lor de la știința sunt … divine; iar eșecurile acesteia, imprevizibil…satanice!
Când Isus spunea „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi” probabil că avea în minte exact genul de credincios împovărat de sechelele dogmei și care trebuia să învețe să gândească pe cont propriu, fără să simtă nevoia de a defila în (eu/dis)utopia cuiva, fie el venit din ceruri.
Versiune audioTurnul de fildes al lui Ibrian are fereastra cu gratii
30 martie 2015 4 comentarii
Nemultumirea lui Ibrian imi aduce in minte un dialog dintr-un film romanesc cu actiunea in timpul guvernului Radescu. “Uite, asta nu-mi place mie la voi, comunistii. Nu aveti chestia asta – cum spun englezii – ‘fair play’” – spune Fory Etterle,in rolul unui politician subtire cu arterele ingrosate. (Tragi)-comedia tine de context. Omul avea deja scris pe frunte Canalul Dunarea-Marea Neagra. Absenta manierelor anglo-saxone la comunisti era ultima lui problema.
Ibrian pare la fel de rupt de realitate ca personajul jucat de Fory Etterle. Oameni de stiinta din US se angajeaza in dispute publice impotriva YEC si ID. Constroversa a ajuns in curtea de justitie. Scoala este sub presiune politica sa se intoarca in era procesului maimutelor. In Romania, invatamantul este sub presiune sa se intoarca sub aripa bisericii, si manualul de biologie este deja victima inchizitiei. In Rusia, unde oameni de stiinta ca Vavilov au murit in gulag pentru ca s-au opus Lysencoismului, neo-darwinismlui pentru care au fost persecutati este denuntat ca ideologie comunista si scos din scoli. La cosmodromul din Baikanur, popi barbosi fac slujbe langa rampa de unde a fost lansat Gagarin, atunci cand nu a vazut o gradina acolo unde biserica spunea ca exista una.
Este doat varful icebergului. Sub apa, atentatul impotriva lui Charlie Hebdo si manualul de Creationsim sunt parte din acelasi colos in colizie cu civilizatia apuseana, cea beata de multiculturalism si relativism etico-filosofic.
In acest context periculos, Ibrian ne mustra ca ne ocupam de un subiect aflat in afara preocuparilor crestinismului istoric. Asta imi aminteste iarasi de o nuvela a lui Paul Goma, in care o mama senila il sfatuia pe fiul ei, detinut la Gherla, sa nu neglijeze exercitiul regulat la pian in puscarie. Ma intreb si eu ca Zarathustra: “Cum e posibil ca sfantul acesta, in padurea lui, sa nu fi aflat ca Gott todt ist”. Asta inseamnand, explica luteranul apostat in „La Gaya Scienza“, ca “Dumnezeul crestin a devenit incredibil”. Adica, inteleg subsemnatul, bazele ontologice/metafizice ale crestinismului istoric sunt inacceptabile pentru omul modern.
Este irelevant pentru noi cum defineau Creatia calugarii si doctorii care impartaseau ceea ce Bertrand Russell numeste “greseala grecilor”: confuzia intre sintaxa frazei si ontologie. “Potcoave de la cai morti”, ar spune Creanga.
Mai mult, Ibrian ne trimite inapoi la parintii bisericii, care poarta raspunderea morala pentru linsarea barbara a Hypatiei, la Luther, care l-a condamnat verbal pe Copernic, la Calvin, care l-a prajit pe Servetius la flacara mica in Geneva protestanta, si, last but not least, la Karl Barth, care a rezolvat dilema Creatiei folosind notiunea Orwelliana de adevar dublu. Cu alte cuvinte: WAR IS PEACE, FREEDOM IS SLAVERY, IGNORANCE IS STRENGTH. Sa nu-l uitam aici pe compatriotul Tutea: DOGMA E LIBERTATE. Restul e sectarism nemanierat si nerusinat.
Exista totusi vesti bune pentru Ibrian. Pocaitii incep sa se pocaiasca de pocaiala lor. Unchiul Lucian a re-descoperit recent neo-platonismul parintilor bisericii si empirismul lui Thomas Reid in aceiasi suflare, macar ca cele doua se potrivesc ca nuca-n perete. Organizatia Amicus tocmai si-a imbogatit colectia de potcoave de la cai morti.
Sa ne intoarcem la personajul jucat de Fory Etterle. Mesajul subtil al plangerii din turnul de fildes cu privire la lipsa de maniere a jocului politic post-belic este acela ca cisma sovietica a fost doar o parte din tragedie. Cealalta parte a fost senilitatea partidelor istorice. Daca Ibrian se plange de caracterul sectar al dezbaterii pro/anti – YEC, noi ne plangem de senilitatea crestinismului istoric care nu inceteaza sa recita aceleasi platitudini si dogme milenare in fata dilemelor moderne.
La fel cum politicienii romani cu papillion declamau lozinci semanatoriste intr-un context istoric definit de intalnirea de la Yalta, cu Stalin la Rasarit, o Europa inclinata spre stanga, in care intelectualii simpatizau deschis cu marxismul, si un comunism confident si machiavelic acasa, Ibrian ne cheama sa inlocuim dezbaterea a ceea ce este real si esential cu o teologie care mai are valoare doar in istoria literaturii.
Ma intorc iarasi la scena din film. Singura strategie realista pentru partidele democrate ar fi fost implicarea in luptele SECTARE din SECTA politica comunista, alianta cu Patrascanu. Cand s-au intalnit in puscarie era deja prea tarziu.
Dezbaterile noastre sectare sunt doar fractale intr-un sistem de fractale care cuprinde toata planeta. Sectarismul nostru este universal. Tine de Zeitgeistul epocii. “S-a intors masina lumii”, cum spune poetul.
Lumea s-a intors spre trecut. Naivii cred ca lumea, obosita de secularism, se intoarce la Dumnezeu. Adevarul simplu si brutal este ca mai-marii-acestui-veac au redescoperit religia ca opium pentru popor. „Religia, o fraza de dansii inventata, / Ca cu a ei putere sa va apese-n jug”. (Seara asta sunt nostalgic dupa filmul si cartea de acasa). Dumnezeu nu are nici o legatura.
Turnul de fildes al teologului este zona de confort care-i permite sa priveasca conflictul de sus si sa nu se implice. Este Ibrian constient ca priveste printre zabrele?
oxigen2 
Comentarii recente