Impotriva Canonului

 

imagesVersiune audio

(Haunt)ologie sau umanism radical? Teologia intr-o lume schimbata

Relevanta studiului teologiei este aceea ca te duce la „radacinile teologice/metafizice ale modernitatii” (Gillispie). Riscul este acela de a te ingropa impreuna cu ele.

Teologia a fost candva regina stiintelor. Nu din cauza totalitarismului eclesiastic. Cele doua ramuri ale stiintei medievale – fizica si metafizica – erau organic ancorate in doua concepte teologice: agentul imobil si cauza finala. Amandoua au cazut atunci cand Galileo a pus pe hartie ecuatia unei ghiulele in miscare. Mecanica Galileana are la baza alte doua concepte (ne-teologice):
1. miscarea, nu repausul, este starea naturala a lucrurilor,  si
2. universul se explica matematic.
Intrucat „sens” si „finalitate” nu intra in ecuatie, „cauza finala” este inutila in explicatia lumii. Newton a incercat sa reintroduca repausul absolut in fizica si,  cu acesta, teologia. Dar lama lui Occam cerea abandonarea teologiei in filosofia naturii, asa cum suna afirmatia celebra a lui Laplace: „nu am avut nevoie de aceasta ipoteza”.  Un secol mai tarziu, Einstein a adus victoria definitiva a relativitatii asupra neo-scolasticismului lui Newton.

Teologia naturala s-a refugiat in stiintele vietii. William Paley este cunoscut pentru metafora ceasului, ca argument pentru reabilitatarea cauzei finale. Tot el a fost primul care a formulat idea cunoscuta astazi drept „complexitate ireductibila” sau „inteligent design”. Argumentand impotriva evolutionismului vitalist- lamarckian a lui Erasmus, Darwin, care sustinea ca organe noi evolueaza de-a lungul multor generatii ca raspuns finalizat al organismului la presiunea mediului, Paley intreaba cum poate epiglota sa raspunda nevoii organismului daca nu este deplin dezvoltata din prima generatie. Argumentul l-a convins pe nepotul lui Erasmus, Charles Darwin, care a plecat in voiajul de pe Beagle convins ca evolutia lamarckiana este imposibila. O decada mai tarziu Darwin va sti ca evolutia este posibila doar cu conditia ca notiunea de finalitate sa fie definitiv abandonata. Epiglota nu este un raspuns finalizat al organismului, ci doar un accident selectat natural.

Biologia a devenit ultima fortareata a cauzei finale. Problema lui Darwin era ca spre deosebire de Galileo nu avea o matematica a evolutiei. Limbajul natural se intoarce prin propriile legi spre conceptul de sens. Lumea nu stia insa ca un calugar din imperiul Austro-Ungar numit Josef Mendel incepuse sa decodeze matematica probabilistica a evolutiei experimentand pe boabe de mazare. Am vazut la o expozitie cartea „Originea Speciilor” din biblioteca personala a lui Mendel, subliniata si adnotata pe margini. Contrar unei prejudecati populare intre crestinii conservatori, atat Mendel cat si Morgan, Dobansky, Creeck & Watson, Collins, etc.,  mai tarziu, au vazut in genetica instrumentul prin care teoria evolutiei prin selectie naturala poate fi demonstrata statistic si biochimic. Revolutia Galileana – natura redusa la cifre – cu implicatiile ei asupra notiunii de cauza finala a cucerit ultima fortareata.

Ca ne place sau nu, teolgia a devenit irelevanta epistemologic. Atunci ce ramane din ea? Raspunsul l-a dat Erasmus in controversa cu Luther: Dumnezeu a impartasit cauzelor secundare puterea lui creatoare atunci cand a spus „cresteti si inmultiti-va”. Libertatea umana este libertatea naturii, creativitatea umana este creativitatea naturii. Erasmus a pus o temelie pe care au zidit altii mai tarziu. Ideea ca universul s-a creat singur si omul este Imago Dei mai degraba ca parte din natura decat opusul ei, ideea ca harul vine prin natura  mai degraba decat ca ceva supranatural, fac ca naturalismul stiintific si umanismul secular sa fie expresia ultima a teologiei crestine.

Erasmus a avut urmasi vrednici in biserica catolica, urmasi care, ca si el, au fost huliti atat de catolici cat si de evanghelici. Ma gandesc la parintele Teillard, la parintele Kung, sau la iezuitii martirizati de dictaturile romano-catolice-fasciste din America de Sud, cu complicitatea cripto-fascismului evanghelic din US. In ce ma priveste, ma consider un protestant care a ales umanismul lui Erasmus vis-a-vis de absolutismul teocentric al lui Luther.

Dincolo de umanismul radical al lui Isus, teologia cade astazi in categoria definita de Derrida ca (haun)tologie – ontologia unei fantome. „O fantoma (inca mai) umbla prin Europa”. O fantoma care la fel ca fantoma din Hamlet are ceva esential de spus. Sa nu uitam insa ca printul danez si-a pierdut mintile.

Anno Domini 33 – Originile Teologice ale Stiintei