Vremea bozagiilor

9 octombrie 2018 de 2 comentarii

Daca în romanul lui Albert Camus – Ciuma – confruntarea cu iraționalul și lipsa de sens aduce la suprafața eroul tragic, erupția ciumei în Bucureștiul fanariot  – în Principele lui Eugen Barbu – are efectul unui canal înfundat care inunda ulițele deja murdare cu reziduuri umane.


Din cloaca de la Curtea Arsă se auzi strigătul lui Malamos Bozagiul:

– Fraţilor, a sosit!.

Cerşitorii, şandaliii, orbii şi şontorogii se iviră de sub bolniţe şi priviră fluturii. Îi primiră cu strigăte de bucurie şi de sub cărămizile prăbuşite se iviră oale de vin şi rachiu din care se bău cu sete, pe nerăsuflate.

– A sosit ciuma, fraţilor, mai spuse Malamos şi se arătă deasupra fostelor grajduri ale seimenilor. Ni i-au trimes Sfinţii Părinţi, Tănase şi Haralambie.

Era înalt, ţeapăn ca un prooroc şi le vesti răsucindu-se în gluga lui de călugăr, legată pe mijloc cu funia unui spânzurat:

– Al nostru o să fie oraşul!

Ridică braţul drept şi cerşitorii îi văzură inelele făcute din cuie de cosciug, vindecătoarele cu care le lua durerile de cap şi-i lecuia de spânz.

– Să trăiască împăratul nostru! strigară milogii, care din cărucioare, care de pe grămezile de gunoaie în care mişunau şobolanii cât viţeii de lapte. Duhoarea pimniţelor fu răscolită de acea mişcare.

Printul fanariot reprezinta amestecul perfect de teocratie si cleptocratie. Misiunea lui este sa apere crestinatatea balcanica. Scopul real este sa fure cat poate in exercitiul ei.

Cerșitorii, şandaliii, orbii și șontorogii, constituie baza secreta a Principelui. Ei sunt adevărul despre puterea fanariota. De aceea, atunci când capigiul se întoarce la Istanbul cu capul lui vodă, Bucureștiul are momentul lui de democrație subumana, în parodia de încoronare a lui Malamos Bozagiul.


Iară în noaptea plecării capigiului şi-a harapului său, cele două femei şi copiii Princepelui s-au mistuit ladrum de nu s-au mai văzut şi a rămas palatul gol cu curtea lui şi cu slugile. Şi-aflând şandaliii şi milogii de la Curtea Arsă că au mâncat câinii pre domn şi s-au dus puterea lui şi-a alor săi au năvălit în palat şi-au luat tuiurile şi în frunte cu Malamos Bozagiul au jefuit ce-au mai găsit pren încăperi, după care au venit în uliţă, cumari strigăte. Iară Malamos au fost urcat pe un măgar cu capul la coada lui şi i-au pus cioclii şi craii de Curtea-Veche cabaniţa Domnului şi cuca şi teberul la şold şi l-au petrecut pe podul Mogoşoaiei cu cântece şi strigăte, bătându-l cu ciomegele şi cu tuiurile, dând larmă: – Trăiască Malamos, împăratul bozagiilor! Să trăiască Domnul nostru! spre râsul întregului Bucuresci.

Principele dunărean vine și pleacă, canalul rămâne, gata sa iasă oricand pe străzi și sa curgă spre urnele de vot, pentru a susține puterea fanariotului sau sa umple golul de putere în absenta lui. Apoi canalia se întoarce în subteran și așteaptă ocazia următoare.

Am învățat sa nu mai fac diferenta intre canalia ortodoxa și canalia neo-protestanta. Fratele Malamos a vandut boza zilele acestea de la toate amvoanele, oferind lecții de democrație și drept constitutional analfabeților cu Biblia în buzunar.

Puterea de tip fanariot nu va dispare în România atâta vreme cat baza ei secreta, Malamos Bozagiul și  sub-clasa şandaliilor religiosi pandesc din canale.

Trăiască Malamos, împăratul bozagiilor! Să trăiască Domnul nostru!

Înregistrat sub Editorial Tagged with

Solutia hetero

5 octombrie 2018 de 43 comentarii

Florin Laiu ne ofera un splendid argument biblic impotriva homosexualitatii.

Este adevărat că în episodul Sodoma din Geneza 10, accentul cade pe asaltul sexual, ca și în episodul Ghibea din Judecători 19-20. Dar în timp ce violența era reală în aceste cazuri, observăm că gazdele, atât Lot, cât și socrul levitului, le propun violatorilor soluții hetero. Nu vreau să spun că asta era soluția lui Dumnezeu, dar că acești credincioși aveau convingerea că răul cel mai mare, în ambele cazuri, nu era violența, ci actul homosexual, pe care-l priveau ca pe un sacrilegiu.

Intelegem ca sensibilitatea morala a lui Lot il face sa suporte mai usor violul de gang al fetelor sale decat homosexualitatea. La fel, levitul din Judecatori 19-20 le ofera solutia hetero in persoana propriei sotii homosexualilor de pe strada si doarme linistit (avea constiinta impacata). Pentru ca „acești credincioși aveau convingerea că răul cel mai mare, în ambele cazuri, nu era violența, ci actul homosexual”. Si asa am aflat cum poate cineva sa se vindece de homosexualitate. Se numeste solutia hetero.

Ce nu intelege Florin este ca Lot si levitul si-au aruncat fiicele sau sotia la gloata din acelasi motiv pentru care violatorii preferau sa violeze barbati mai degraba decat solutia hetero. Barbatul avea samanta, energia fertila pe care credeau ca o fura prin viol. Femeia era inferioara, deci putea fi aruncata la gloata chiar daca iti era sotie sau fiica.

Augustin explica de ce este violenta sexuala mai putin rea decat homosexualitatea. Cea din urma implica risipa de samanta. Este un sacrilegiu, la fel ca pacatul lui Onan. Aceiasi sensibilitate morala face ca molestarea de copii sa fie luata mai usor de Biserica Catolica decat controlul nasterilor. 

In concluzie, mai trageti o dusca din licoarea lui Lot, puneti pumnul pe femeie, aplicati-i solutia hetero la noapte, apoi mergeti la vot sa impiedicati sacrilegiul.  

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Țară creștină?

4 octombrie 2018 de 14 comentarii

Înregistrat sub Video

Problema egoismului iluminat

1 octombrie 2018 de 12 comentarii

Înregistrat sub Video

Atunci cand mintea ta este propriul tau dusman

29 septembrie 2018 de 5 comentarii

Pentru multi dintre noi imaginea persoanelor religios fundamentaliste, abatute, inacrite, anxioase, rigide, fara viata, … este una obisnuita. Multi se intreaba de ce aceste persoane nu pot vedea ca isi distrug nu doar propria viata si fericire dar si a celor din jur. Nu cred ca ceea ce voi spune mai departe va da un raspuns complet sau exhaustiv (cu siguranta ca expertii in domeniu care vor citi vor putea gasi lipsuri) dar totusi cred ca va arunca cel putin o lumina asupra problemei.

Perfectionismul poate fi de doua feluri:

  • pozitiv: in care persoana este pasionata de ceea ce face dar este flexibila si se poate adapta la schimbari
  • negativ: in care persoana este scrupuloasa, meticuloasa dar nu pentru ca este pasionata de ceea ce face ci pentru ca vrea sa evite greseli; are o mare anxietate si teama de a gresi. Se pare ca la orginea problemei se da un amestec intre factori genetici si ambientali iar persoana in cauza invata foarte devreme in viata ca anxietatea (cronica) pe care o simte se evita prin control, scrupulozitate, etc.

Perfectionismul negativ este legat de OCPD (alterare obsesiva compulsiva a personalitatii) dar poate fi si de OCD (alterare obsesiva compulsiva).

Alterarile sunt dimensionale si problema nu este neaparat daca cineva are alterarea ci in ce grad o are. De pilda, cei cu personalitate obsesiva (OCPD) sunt rigizi, vor sa aiba control asupra lor insisi, a celorlalti, a evenimentelor, le este imposibila delegarea activitatilor, nu sunt niciodata multumiti de ei insisi, de realizarile lor. Odata ce au realizat ceva, nu simt satisfactie ci sunt indreptati spre meta urmatoare. Sunt persoane care supravietuiesc punandu-si obiective, este motorul lor in viata. Si simt o teama teribila de greseli. Nu suporta critica, nu inteleg cum altii pot sa gandeasca diferit de ei (pentru ca ei au dreptate tot timpul), gandesc in alb si negru, etc.

Daca pe deasupra se intersecteaza cu alterarea obsesiva compulsiva (OCD) apar ganduri instrusive care pot lua orice forma (dar ceea ce au in comun este ca provoaca multa anxietate pentru ca sunt nedorite, absurde, cu tema violenta, etc.) si comportamente compulsive (comportamente pentru a ameliora anxietatea provocata de gandurile intrusive). De exemplu, cineva care inainte sa iasa din casa simte nevoie de a controla de multe ori daca a inchis aragazul (gandul intrusiv este ca poate provoca un incendiu si comportamentul compulsiv este uitatul repetitiv la aragaz). Altcineva, poate avea gandul intrusiv ca se va contamina daca nu se spala suficient iar comportamentul compulsiv poate fii spalarea mainilor in mod repetat pana la rani dermatologice grave. Altcineva poate avea gandul intrusiv ca este pedofil si ca atare comportamentul compulsiv poate fii sa evite copii, sa-i fie teama sa aiba copii, etc.

Daca trecem la domeniul religios, consecintele pot fi catastrofale pentru ca acesta este elementul care va afecta cel mai mult viata unei persoane cu aceste probleme. Sa vedem cum.

Daca e vorba doar de obsesii ale personalitatii, acestea sunt persoanele care gandesc in alb si negru, rigide, care se imbraca ca si Ellen White sau care cred ca gradinaritul este cel mai bun sport pentru corp. Care isi pedepsesc corpul si viata pentru ca niciodata nu sunt multumite de ele insele sau de altii. Care vor sa aiba controlul asupra oricarui detaliu al vietii proprii si a celorlalti. Care realmente se simt responsabile pentru mantuirea celorlalti, care se simt foarte rau daca altii nu gandesc ca si ele. Care se simt ofensate pentru ca cineva din biserica poate crede ca creationismul este un mit. Care se raporteaza la un Dumnezeu constant nemultumit de orice ar face. Care nu se simt niciodata multumite de ele insele. Care au o teama teribila ca nu cumva sa greseasca pentru ca Dumnezeu este autoritar si nu iarta greselile. Nu ne putem mira daca aceste persoane sunt abatute, fara viata, inacrite, etc.

Daca e vorba de obsesii compulsive, atunci apar ganduri intrusive de tema sexuala, violenta, etc. care sunt ’’ameliorate’’ prin rugaciuni, penitente, posturi, etc.

Daca ne gandim la idea sfintirii celor 144.000 sau a celor care cred ca nu mai pot pacatui sau nu mai vor sa pacatuiasca, putem observa acelasi fel de gandire. De exemplu, oameni care nu vor sa pacatuiasca nici cu gandul. Sa nu cumva sa uite sa marturiseasca vreun gand, vreun pacat. Sa nu cumva sa le apara vreun gand de pofta, de invidie, etc., si atunci cand acesta apare (ceva normal) se sperie, au anxietate si recurg la tot felul de compulsiuni (rugaciuni, etc.). Sau ne putem gandi la evreii ortodocsi care nu se uita la o femeie daca trece pe langa ei ca nu cumva sa pacatuiasca. Un perfectionism legat de obsesii de a nu pacatui.

Un alt element relationat este indoiala patologica care este tot un fel de gand intrusiv si care poate lua orice forma. In mediul religios, persoane care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar le iubeste, le accepta, le iarta pacatele, etc., urmate de comportamente compulsive ca de exemplu rugaciuni la nesfarsit, cititul exagerat al bibliei, penitente, post, comportamente fanatice, si altele.

Am vazut mai demult o postare pe FB unde este vorba de o fata penticostala care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar o iubeste. Asa cum vedem, se intreba daca nu este doar in mintea ei si se pare ca mama ei i-a spus de multe ori ca da, ca Dumnezeu o iubeste. Putem observa un alt element al perfectionismului negativ (fata spune ca a facut pacate de moarte). Sunt curioasa ce fel de pacate ‘’de moarte’’ a facut fata asta.

 

Celor care se simt identificati in ceva, as vrea sa le spun ca tendintele acestea nu au nimic de-a face cu Dumnezeu sau cu Satana, nici de faptul ca nu sunt destul de credinciosi, morali sau buni. Problema este prihologica. Este vorba de niste mecanisme ale mintii care trebuiesc intelese pentru a putea avea o viata normala. De aceea, celor identificati le-as recomanda sa nu mearga la pastor sau la alti credinciosi sa le ceara ajutorul, ci la cineva care ii poate ajuta cu adevarat. Adica la un expert in domeniu (psiholog clinic cu specializare in OCD, OCPD/Perfectionism negativ).

Pana la urma si Isus ii vindeca pe oamenii bolnavi inainte ca acestia sa poata fii receptivi cu adevarat la mesajul Lui.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , , ,

Căsătoria gay este Zeitgeist

24 septembrie 2018 de 144 comentarii

Înregistrat sub Video

Haskalah contează

18 septembrie 2018 de 136 comentarii

Înregistrat sub Video

Rațiunea nu are limite

14 septembrie 2018 de 54 comentarii

Înregistrat sub Video

Un altfel de exod

14 septembrie 2018 de 14 comentarii

Polihronul a propus exodul. Votam cu picioarele pentru ca ridicatul mâinii a fost monopolizata de “rămășita care votează”, partidul, avangarda revoluționara a clasei muncitoare, care conduce proletariatul bisericii spre tara promisa.  La classe operaia va in paradiso.
No, grazie, sono sazio. A venit timpul pentru greva la sweet-shoppurile care confecționează cămăși de noapte albe pentru somnul rațiunii. Sa nu mai transpiram pe mașinile de țesut pentru a creste capitalul negustorilor de haine albe.
Intrebarea este unde plecam.
Exista doua exoduri.
Primul este exodul lui Moise. Despărțirea de familia umana pentru a face parte din familia lui Dumnezeu. Este o ratacire in pustie. La capătul drumului se afla Ierusalimul – tirania religioasa concentrata în jurul templului. Marele secret al templului este acela ca dincolo de perdea nu se afla nimic.
Las filozofilor sa delireze despre diferența intre spațiul sacru și cel profan, teofania originara și alte non-sensuri pentru care Mircea Eliade a cădelnițat ca mare preot. Exodul lui Moise culminează cu o închinare la nimic.
Al doilea exod este definit in Evrei 13: 12, 13.
De aceea și Isus, ca sa sfințească norodul cu însuși sângele Sau, a pătimit dincolo de poarta. Sa ieșim, dar, afara din tabăra la El și sa suferim ocara Lui.
Ecce homo sacer: leprosul, vamesul, curva. Vere homo, vere deus. Inapoi la familia umana, adica la Dumnezeu.

Înregistrat sub Editorial

Binemeritatul exod

6 septembrie 2018 de 60 comentarii

Scriu rindurile de mai jos pentru toti cei care, in pofida dezangajarii intelectuale fata de dogmele bisericii lor, isi mentin inca, dintr-un motiv sau altul, cel mai adesea „de dragul parintilor/copiilor”, adeziunea formala fata de adventismul de ziua a saptea.

A venit timpul sa parasiti biserica. Presedintele Conferintei Generale scria anul acesta: „Avem nevoie de sacrificiul de sine si umilinta autentica nascute din legatura cu Hristos, pentru a ne atenua tendinta de a opune propriile opinii si convingeri deciziilor bisericii, votate de catre ramasita lui Dumnezeu pe Pamint.” Nu e nicio noutate ca actuala conducere a bisericii e obsedata de promovarea supunerii prin orice mijloace – de la indoctrinarea islamista din studiile Scolii de Sabat pina la manipularea deciziilor institutionale pentru a suprima orice dezacord politic si doctrinar. Dar distinctia din finalul frazei de mai sus, intre biserica si ramasita votanta, m-a facut sa ciulesc urechile.

Urmatorul paragraf ne lamureste pe deplin: „Se pare ca nesupunerea pe motive de ‘constiinta’ fata de deciziile masei generale a bisericii, cum ar fi Conferinta Generala in sesiune sau Comitetul Executiv al Conferintei Generale functionind ca biserica a ramasitei lui Dumnezeu, are de confruntat un munte de dovezi biblice si din Spiritul Profetiei care arata ca gindirea independenta trebuie supusa hotaririlor comune.” Nu numai ca constiinta e buna doar atunci cind se opune, cu acordul bisericii, vreunei puteri din afara ei, dar e clar ca biserica, in intregimea ei multicolora, nu se mai poate confunda cu „biserica ramasitei”. Doar votantii bine struniti ai Conferintei Generale, ba chiar minoritatea minoritatii Comitetului Executiv, constituie „biserica ramasitei”.

Asadar, in viziunea Bisericii Adventiste, constiinta e musai de pus in ghilimele atunci cind incomodeaza conducatorii ei autoritari. Vi se spune asta pe sleau, ca sa nu mai aveti scuze pentru comoditatea de a nu va imbratisa binemeritatul exod. Daca nu v-au ajuns nesimtirile de pina acum ale „bisericii ramasitei”, poate va ajunge asta.

PS Profu’ de italiana (si, neoficial, japoneza) din liceu remarca acum un sfert de veac, cind a auzit carei denominatiuni apartineam, ca „adventistii urmeaza modelul catolic”. Am fost contrariat atunci, dar stiu astazi, mai bine decit oricind, ca avea dreptate.

Înregistrat sub Editorial

← Articole mai vechi

Articole mai noi →