Mitologia mecanică

4 ianuarie 2013 de 52 comentarii

Că omul nu trăiește doar cu pâine, de asta și-a dat seama mai ales Marx, ca să mă înscriu în dinamica ultimelor postări, dar că omul ar fi “programat” să gândească, să analizeze și să viseze într-o anumită permanență mentală, un fel de matriță structurală, asta sună a determinism calvinist și ideologie burgheză. Am să încep printr-o platitudine și anume că Iluminismul a constituit una din cele mai mari schimbări de macaz din istoria universală, momentul când Occidentul s-a separat de restul lumii dar și de propriile vagoane ale trecutului. Noii mecanici de locomotivă, Știința și Rațiunea, instalați în poziția de comandă, au reușit să pună bazele unui demers care a condus la geneza civilizației occidentale. Iar prima măsură a “noului” Occident a fost să ardă vechile vagoane. Filozofii noii epoci ai Luminilor, pentru a se delimita de vechea moștenire, și provocați de interogația lui Kant, Was ist Aufklärung? (Ce este Iluminismul?), interogație cu nimic mai puțin revoluționară ca și ulterioara Ce-i de făcut? a lui Cernîșevski, au condamnat la unison și fără drept de apel vechile credințe, tradiții și mituri care au însoțit călătorii marfarului medieval, sute de ani. 

Orice salt revoluționar, ontologic vorbind, este polarizant și exclusivist. Ruptura trebuie să fie evidentă, vizibilă și definitivă iar discursul maniheist și univoc. Inevitabil, și istoria trebuia împărțită în același registru de genul înainte vs. după; tot ce fusese înainte era prelogic, primitiv, mitic, tot ce urma după era, inevitabil, viceversa. Se presupunea că evoluția gândirii cunoscuse trei stadii diferite, magic, religios iar acum, la final, științific. Perspectiva succesului în sec. 19 era integrată în formula rațiune-știință-tehnologie-progres-viitor. Căruța Evului Mediu ardea în flăcările industrializării. Noua construcție, locomotiva modernă, avea să asigure deplasarea spre lumea de mâine. În mod evident, între structurile mentale și forțele materiale ale lumii vechi și ale lumii noi există o prăpastie. Cel puțin așa ne place să credem, când privim istoria de pe malul apusean. Trebuie să fie o distincție clară între cele două lumi, o dinamică ce le caracterizează, un registru specific societății tradiționale, unde mitul și religia sunt factorii dominanți, și un regim caracteristic societății contemporane unde știința și rațiunea guvernează procesul. 

Totul a început cu noua imagine a universului, modelată în secolele 17 și 18 în plin avânt iluminist. Însă, little did he know Sir Isaac Newton în Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica, că forțele materiale aveau să înlocuiască legile spiritului, legile universului, locul lui Dumnezeu. Totul trebuia, și putea fi explicat prin fizică sau mecanică, de la traiectoria asteroizilor până la altruismul omenesc.  În cuvintele memorabile ale lui Baron d’Holbach (1770), toate greșelile oamenilor sunt greșeli față de fizică! Asta da ruptură față de vechea paradigmă a lumii. A-L înlocui pe Dumnezeu prin știință, da, este o răsturnare ideologică complexă dar, paradoxal, este și o continuare într-o altă formă a vechilor structuri. Funcția tradițională a lui Dumnezeu, aceea de a asigura continuitate, funcționalitate, unitate și coerență mecanismului universal nu trebuia abolită ci eventual, factorul responsabil poate fi concediat. Iluminismul nu și-a propus să-l nege pe Dumnezeu ci doar să-L descarce de anumite responsbilități. Că mai târziu, grație dezvoltării științei și tehnologiei dar și a falimentului metafizicii de a-L resuscita pe Dumnezeu, Nietzsche i-a constatat decesul, e cu totul altă poveste. Dar ce este destul de sigur, e că în ciuda aparentei desprinderi de lumea veche, noul sistem raționalist n-a făcut decât să materializeze și laicizeze vechile structuri ale imaginarului. Și uite așa s-a născut mitologia mecanică.

Ce este mitologia mecanică? Nu e doar o expresie plastică atribuită lui Ernst Mach (1838-1916), critic a lui Newton și precursor al lui Einstein ci și o viziune globalizantă a perspectivelor stiinței de a conferi universului o explicație mecanică. Odată identificate toate legile care guvernau universul, evoluția viitoare devenea nu doar cogniscibilă dar și predictibilă, viitorul transparent, perfecțiunea biologică, o certitudine. Nu trebuie să fi hermenut al filozofiei istoriei ca să-ți dai seama că sub noile forme, vechile arhetipuri se hlizeau. Estera are în pricipiu aceleași ambiții ca și Vasti; doar contextul e diferit iar dialectica e mai fină… Noua regină (Știința) n-avea alte ambiții decât fosta (Religia) ci doar mai sofisticat enunțate și mai elegant elaborate dar în esență sunt aceleași: unitatea și coerența lumii, integrarea omului în univers, mântuirea prin gnoză, descifrarea viitorului și depășirea istoriei. Sacrul este reconvertit iar mitul devine iar fapt. În cuvintele lui Lucian Boia, “Rațiunea n-a făcut, până la urmă decât să recupereze și să dispună după propriile sale reguli – geometrice, mecanice, carteziene, materialiste – toate fantasmele esențiale ale omenirii”. Bineînțeles, aceste fantasme se interpretează în registrul morfologic al imaginarului, după logica și structura lui.   

Da, avem de-a face cu o paradigmă nouă, fără îndoială, însă această paradigmă nu face decât să aranjeze într-o altă formă vechile arhetipuri sau aceleași tendințe ale imaginarului. Dialectica științifică a lui Marx este forma laicizată și materialistă a dialecticii lui Augustin: lupta de clasă se va concluziona apoteotic prin purificarea lumii, atenuarea contradicțiilor și transfigurarea omului în marea sinteză finală. Știința urmărește același scop ca și Religia: mântuirea omului și traversarea istoriei. Câtă vreme rămânem vrăjiți de dihotomismul Real/Imaginar și ne complacem în partizanat avem toate șansele ca o criză similară celei de la 1900 să ne lase goi ca împăratul din poveste. Ceea ce trebuie să înțelegem e că nu-i nevoie să negi structurile arhetipale ca să pui bazele unei noi paradigme; aceste structuri ne vor însoți permanent. Întrebare nu e dacă trebuie să le folosim ci cum le vom dispune în noul construct pentru ca să ne asigure nu doar continuitatea dar și coerența. Omul poate trăi și fără pâine dar fără imaginar sau în afara lui, el încetează să existe. Cu alte cuvinte, indiferent de structura de deasupra, șinele rămân în principiu aceleași pentru că și Solomon și Heraclit au dreptate: nu e nimic nou sub soare însă totul curge, nimic nu rămâne neschimbat. 

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Logos 90 – Dupa Babel

17 noiembrie 2012 de 256 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , ,

Raspuns la o intrebare legitima – IV

11 septembrie 2012 de 158 comentarii

Cineva care este familiarizat cu clasicii literaturii anglo-americane nu poate sa evite un simtamant de deja-vu cand vine in contact cu razboiul cultural din America, mai ales atunci cand problema accesului tinerilor la lumea ideilor este in discutie. In Romania comunista am trait cu simtamantul ca materialismul plat si vulgar este agresorul, iar religia si dimensiunea adanca a vietii sunt in primejdie. In acest context, ghettoizarea apare ca un efect secundar. Sentimentele anti-culturale si teama de „stiinta nedrept numita astfel” pot fi explicate ca reactii la indoctrinarea ateista . Obisnuiam sa consider „lumea” vinovata de pacatele bisericii. In acest context, descrierea pe care scriitorii anglo-americani o fac evanghelicilor apare ca o caricatura amuzanta fara vreo relevanta social-politica reala. Abia in America incepi sa intelegi cu adevarat carti sau filme clasice cunoscute din Romania.
Voi cita trei din cei mai mari clasici anglo-mericani despre care am aflat spre surprinderea mea ca sunt interzisi in educatia evenghelica si adventista. Voi incepe cu Aventurile lui Huckleberry Finn:
In cele din urmă mi-am dat seama dintr-o dată că aici era in mod simplu mâna Providenței plesnindu-me peste fata si aratandu-mi ca ticalosia mea a fost urmărita tot timpul de acolo de sus, din cer, în timp ce eu furam cioroiul unei biete batrane  care toata viata nu facuse nimanui vreun rău, iar acum mi se  arăta  că exista Cineva  care vegheaza neincetat,  și nu va ingadui ca astfel de fapte mizerabile să meargă mai departe de atat, si am simtit ca ma lasa balamalele de frica.   Am încercat cat am putut sa o las mai moale fata de mine insumi, spunând-mi ca am avut parte de o educatie rea asa ca nu eram chiar atat de vinovat; dar ceva inlauntrul meu continua sa-mi spuna: „Ai avut școala duminicală , te puteai duce acolo, si daca te duceai ai fi invatat ca  cine face ce ai facut tu cu cioroiul  asta merge in focul cel veșnic „.
Imi pare rau ca nu pot traduce idiomul lui Huck intr-o romana similara. Geniul lui Mark Twain razbate oricum. Confesiunea lui Huck este o colectie de clisee familiare cu privire la pacatosul a carui constiinta a fost trezita de gandul  iadului si al judecatii divine. Dar Huck nu se arunca in bratele lui Isus, ci se hotareste sa mearga in iad, daca acesta este pretul libertatii lui Jim.
Exista suficiente argumente atat in Vechiul cat si in Noul Testament ca Jim trebuie sa se intoarca la blanda lui stapana. Twain este destul de dibaci sa evite stereotipul stapanului rau din Coliba Unchiului Tom. Vaduva este cea mai autentica si buna crestina posibila. In acest context, apologia bisericilor din sud (cu precadere southern-baptist) cu privire la sclavie devine credibila.
Cum era de asteptat, crestinii nu au ras. Desi sclavia era deja istorie, cartea a fost denuntata ca nepotrivita pentru copii si tineret si a fost interzisa in bibliotecile scolare.  Existe astazi versiuni modificate pentru copii si filme in care dilema iadului este inlocuit cu scena in care Huck alege sa-l salveze pe Jim tocmai ca sa nu ajunga in iad ci sa ajunga in cer. Decizia se face pe fondul unui cantec de scoala duminicala.
Sa trecem la alt clasic american, Sinclair Lewis. Mai jos este o scena din Elmer Gantry:
„Ti-am spus să pleci din oraș. Ti-am dat o șansa,  ateu blestemat, si probabil socialist si sindicalist international, blestemat de Dumnezeu ce esti, o sa-ti dam o lectie” – continua cel care parea sa fie barmanul. „Vezi arma asta?” Teava pistolului apasa dureros in obrazul lui Frank.  „Poate te lasam in viata, dacă-ți ții gura și faci tot ce-ti spunem, sau poate nu.  O sa faci o plimbare cu noi. Gandestet-te ce o sa ne mai distram cand ajungem pe camp unde  este frumos, întuneric și liniște”!

Pentru cei care nu a-ti citit „Elmer Gantry”, Frank este un pastor baptist care a acceptat teoria evolutiei. Un idealist, Frank militeaza pentru educatie libera in scoala, si denunta agenda politica a fundamentalismului evanghelic. Activitatea lui declanseaza paranoia infiltrarii ateist/socialist/international-sindicaliste. Fratii decid ca a sosit timpul sa apeleze la metodele devenite clasice in apararea culturii crestine din sud-vest.  Rezultatul „plimbarii” fratesti este mutilarea pe viata a lui Frank si, bineinteles, ruinarea carierei lui de pastor baptist.  Lewis aseaza in antiteza distrugerea lui Frank, un pastor sincer, cultivat, devotat oamenilor si un excelent educator al tineretului, cu ascensiunea meteorica a lui Elmer Gantry, evanghelistul conservator teologic si politic, adictiv sexual, ignorant  si demagog.

Tragedia lui Frank este regizata in contextul istoric al luptei politice pentru programa de educatie in scolile publice de la inceputul secolului XX. Agenda fundamentalistilor era: „State University education should be confined to algebra, agriculture, and Bible study”.  In timp ce  pozitia apolitica a adventistilor  in contextul respectiv este de apreciat, nu putem trece cu vederea ca agenda evanghelic-fundamentalista era implementarea perfecta a acelui „divine blueprint in education” din scrierile sorei White. Din pragmatism, scolile adventiste s-au indeparatat subtil de acest „plan divin”, lasand o nisa bogata in zecime pentru faimoasele scoli super-adventiste, operate de „independent ministries”, unde cineva isi pierde mintile sau devine ateu.

Al treilea autor este profetul fara Dumnezeu, George Orwell. Nu voi cita din 1984 ci dintr-o carte mai putin cunoscuta, numita A Clergy Daughter. Cine citeste toata cartea ( de fapt neterminata) remarca o nota subtila care va fi dezvoltata in 1984. Pe scurt, Orwell arata ca educatia evanghelic-conservatoare este esential… orwelliana.

Mai jos avem descrierea unei sedinte cu parintii la o scoala crestina.  Dorothy, fiica unui preot anglican si profesoara la scoala, a stimulat mintea elevelor cu lectii de geografie, colaje, cerc de poezie si alte lucruri inutile. Nemultumirea atinge masa critica atunci cand fetele invata Shakespeare. Parintii nu fac desosebire intre teatrul clasic si  romanul foileton, filmul prost sau chiar pornografie. Mi se pare mie, sau am mai intalnit pe undeva idea asta?

„Pentru mintea mea este o rușine că manualele școlare pot fi imprimate cu astfel de cuvinte în ele. Sunt sigur că în cazul în care oricare dintre noi ar fi cunoscut vreodată că Shakespeare a scris astfel de lucruri, am fi pus piciorul in prag de la început. Numai dimineața cealaltă am citit în ziar ca Shakespeare ar fi  tatăl literaturaturii engleze. Ei bine, dacă asta este literatura, atunci sa avem cat mai putina literatura, spun eu! Nu trimitem copiii noștri la școală pentru a li se baga idei  în cap. Vorbesc pentru toți părinții cand spun acest lucru. Suntem cu toții persoane  decente oameni tematori de Dumnezeu, unii dintre noi sunt baptiști, altii  sunt metodiști și avem chiar și unul sau doi din Biserica Anglicana; dar putem trece peste diferențele noastre atunci când vine vorba de un caz ca acesta.”
După ce a terminat cu subiectul Shakespeare, domnul Poynder a adăugat unele observații cu privire la  noile metode ultramoderne de predare ale lui Dorothy, care oferira domnului Briggs posibilitatea de a exclama din când în când, „Asta e! Lucrări practice – asta e ceea ce ne dorim – lucrări practice! Nu toate aceste lucruri murdare ca poezia, facerea de hărți, lipirea de resturi de hârtie și alte lucruri similare. Dă-le un pic de aritmetica și caligrafie și nu-i mai deranja cu restul. Lucrări practice! Ai spus-o! „
Contrar unei prejudecati raspandite intre noi, lucrarile de fictiune buna deschid mintea, imbogatesc imaginatia si dezvolta gandirea critica. Omul e facut sa invete din naratiuni. Pe multi dintre noi, povestirile de mai sus ne-au invatat sa gandim independent. Ellen White avea dreptate (in felul ei) cand a spus (ca un ecoul al lui Mister Poynder) ca ar fi fost mai bine ca astfel de carti sa nu fie niciodata parte din educatie. Asemenea radiografii ale conservatorismului evanghelic anglo-saxon fac ca inima noastra sa alunece inapoi spre partea secular-umanista in razboiul cultural din America. Implicit, aceasta insemneaza o indoiala fata  de un sistem de educatie care respinge umanismul-secular si stiinta.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Raspuns la o intrebare legitima – III

7 septembrie 2012 de 137 comentarii

In timpul faimosului proces al maimutelor din Dayton (1925), William Jennings Bryan l-a mentionat frecvent pe George McCready Price ca autoritate stiintifica impotriva evolutiei. Avocatul apararii, Clarence Darrow, a replicat ca orice geolog il considera pe Price un vanzator de gogosi. Darrow exagera. Geologii americani l-au considerat pe Price mai degraba prizionerul propriei imaginatii. David Starr Jordan, fondatorul universitatii Standford, l-a invitat sa faca lucrare de teren si laborator in paleontologie, convins fiind ca Price este victima unei educatii de autodidact.

Problema lui Price era insa de alta natura. Profesorul Adventist credea ca afirmatiile lui Ellen White despre efectele geologice ale potopului sunt inspirate factual. Idea lui era sa foloseasca aceste afirmatii ca ipoteza de lucru, si sa construiasca o teorie stiintifica pe baza lor. Price se credea un adevarat logico-pozitivist, dar unul care poseda in viziunile Ellenei White un material de studiu inaccesibil celorlalti geologi.

Exista un risc ascuns intr-o astfel de atitudine. O teorie stiintifica vine intodeauna sub prezumtia ca este posibil sa nu fie adevarata. Price insusi a recunoscut aceasta implicit atunci cand a anuntat public ca ofera 1000 de dolari celui care poate dovedi ca o fosila este mai veche decat alta. Pariurile implica prrobabilitati, nu certitudini. Modelele stiintifice sunt probabile. Teologia si filosofia propun modele nefalsificabile, pentru ca sunt in cautarea unor raspunsuri  definitive.

Steven Jay Gould face o afirmatie relevanta in Rock of Ages, cu privire la un model geologic care se afla la baza teoriei lui Price. Este vorba despre Istoria sacra a Terrei scrisa de teologul anglican Thomas Burnett. Burnett incearca sa explice istoria biblica a planetei asa cum apare in Geneza si Apocalips, prin legile mecanicii. Mai exact, urmeaza sugestia lui Descartes ca Dumnezeu a lasat lumea sa se faca singura prin legeile naturii. Cartea a fost foarte apreciata de Newton care era prieten cu autorul, dar a fost condamnata pentru erezie de doua ori: odata de Biserica Anglicana si a doua  oara de geologia moderna.

Gould se ocupa de a doua acuzatie, aratand ca Burnett a avut un rol decisiv in dezvoltarea geologiei. Istoria stiintei nu a urmat un script metodologic scris de filosofi academici. Burnett a incercat sa explice stiintific istoria biblica a planetei. Incercarea lui a declansat o dezbatere de peste un secol care a condus la ideile geologice moderne.

L-am mentionat pe Burnett din cauza ca oricine citeste cartea lui nu poate sa nu recunoasca influenta pe care a avut-o asupra geologiei potopului sustinuta de Ellen White si dezvoltata de Price. O sa repet afirmatia lui Gould, ca aspectul stiintific al geologiei potopului, mai exact, incercarea de a apela la legile naturii in explicarea textului biblic, poate conduce de la erezie stiintifica la stiinta adevarata.

O sa ma intorc la pariul lui Price. Pentru a demonstra ca fosilele au vechime egala, Price a apelat la acele locuri unde unul sau mai multe straturi geologice au fost erodate, asa ca sedimente din straturi geologice diferite sunt alaturate. Acesta este dealtfel motivul pentru care „unconformity” a devenit mantra creationistilor. In fiecare vara, pastori si studenti de seminar fac „geological field-trips” sa vada asemenea pietre de la potop, asa cum musulmanii fac haj la Meca sa vada o piatra din Paradis.

In 1957, Geoscience Research Institute a fost format cu scopul de a proba stiintific varsta fosilelor independent de teorii evolutioniste. Geologia de fotoliu a lui Price a fost inlocuita cu cercetarea riguroasa. Price a pierdut pariul.

In consecinta, Robert Pearson s-a facut ecoul lui Urban VIII, rastignindu-l pe Galileo a doua oara:

In our controversy with proponents of the evolution theory, we must keep in clear perspective — the Bible and the Spirit of Prophecy are not on trial.

Intrebarea este: daca Biblia si SP nu sunt „on trial” in controversa cu evolutionistii, de ce ar fi teoria evolutieie? Daca controversa este stiintifica, ambele parti sun supuse testului falsificabilitatii. Daca Biblia si SP nu sunt falsificabile, nu contin stiinta, si ca atare nu pot intra in controversa cu teorii stiintifice. Sunt adeptul ultimei afirmatii. Dar citind declaratia lui Pearson imi amintesc dilema lui Farfuridi: ori sa se revizuiasca dar sa nu se schimbe, or sa nu se revizuiasca dar sa se schimbe.

In ce ma priveste, in pasiunea cu care am aparat creationismul stiintific, ma recunosc mai degraba in don-quixotismul lui Price, decat in dogmatismul si lipsa de onestitate intelectuala a celor care revendica mantaua lui, fie ei adventisti sau evanghelici-penticostali. Dar vine un moment in care morile de vant nu mai sunt uriasi.

Indrasnesc insa sa afirm ca acest spirit pe care l-am numit don-quixotic, al teologului de tip „self-made” care rastoarna „izvodirile mintii”, si profeseaza in acelasi timp o credinta, poate naiva, intr-o religie stiintifica asa cum au visat candva Descartes, Locke si Newton, este mostenirea pierduta a Adventismului.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Raspuns la o intrebare legitima – II

2 septembrie 2012 de 95 comentarii

Punctul orb al oricarui credincios este dimensiunea sociologica a credintei pe care o profeseaza.

In Romania, shiboletul Ortodoxieie este Iisus cu doi de i. Iisus este citirea Reuchliana a numelui Mantuitorului in greaca Noului Testament. Ca atare, indica spre originea bizantina a credintei stramosesti. Pastorul baptist Iosif Ton a aratat ca in spatele mitului scaunului apostolic al Sfantului Andrei se ascunde politica bizantina a voevozilor dunareni. Ton ramane insa orb la modul in care Isus (cu accentul pe prima silaba) cel predicat de baptisti este la randul sau un shibolet al lui Unchiul Sam.

Este un adevar pe care l-am inteles numai dupa ce am venit in America. Ceea ce incepusem sa intrevad langa gaura spre iad din Tennessee era sociologia complexa a creationismului.

Motivul pentru care credinciosul este orb la fortele social-politice care modeleaza credinta lui este acela ca aceste forte sunt percepute printr-o interfata mitologica. S-a afirmat in repetate randuri ca mitul antic este o interfata prin care omul primitiv percepe fortele neintelese ale naturii. Ei bine, mitul modern este o interfata prin care omul modern percepe fortele sociale neintelese care influenteaza viata lui.

Pentru a intelege mitul american, va invit sa revizitam gemanul lui european: nationalismul romantic.

Dupa dezamagirile Revolutiei Franceze, natiunea este vazuta ca un rezervor de instincte sanatoase, capabile sa ofere raspunsurile pe care secolul ratiunii si iluminismul nu le-au gasit. Mitul national este construit de romantici (Eminescu vine in minte) ca un trecut utopic in contrast cu pacatele modernitatii. Fascismul a fost implementarea acestui proiect in secolul xx.

In lumea noua, mitul national se loveste de superficialitatea timpului. Este imposibil sa proiectezi o utopie intr-un secol de istorie. Aceasta este dealtfel secretul exceptionalismului american. O natiune fara trecut se orienteaza cu toata forta spre viitor. Dar viitorul este plin de umbre si prezentul este controlat de forte neintelese. Frustrarea prezentului si teama de viitor conduc la nevoia de trecut utopic. Utopia cea mai usor accesibila si populara este vechiul Israel.

Mitul acesta exista in forme multiple. Anglo-saxonii sunt cele zece semintii pierdute. Mormonii considera ca indienii sunt evrei imigrati in lumea noua, ca Isus este fondatorul Americii, si biserica sfintilor este reprezentantul modern al acestei teocratii. Diferite confesiuni fundamentaliste nu se sfiesc sa-si dea pe fata proiectele teocratice. America este tara cu cei mai multi caucazieni circumcisi din lume.

Creationismul este forma extrema a acestei utopii. Mormonii cred ca Gradina Edenului s-a aflat (si va reveni) in statul Missouri. Mici edenuri cu viata comuna si economie naturala sunt experimentate din cand in cand. Scoli independente Adventiste incearca sa implementeze utopia educatiei Eden-Scoala Profetilor dupa indicatiile sorei White. Imaginile care decoreaza biblii si carti pentru copii (inainte de miscarea drepturilor civile) nu lasa nici un dubiu cu privire la faptul ca Adam si Eva au fost anglo-germanici. La fel si Isus, iar cerul este populat de ingeri si sfinti blonzi cu och albastri. Rasele inferioare sunt mantuite in doua sensuri. Politica rasiala fata de indieni si negri este bazata pe astfel de sentimente. Dreptul Americii de a conduce lumea vine direct de la Adam si Isus.

Daca 6000 de ani sunt timpul potrivit pentru istoria perfecta, timpul adanc face utopia imposibila. Deaceea dusmanul cel mai puternic al mitului american este educatia. In fata ecestei primejdii, exista doua raspunsuri. Unul este reteaua de scoli si universitati religios-conservatoare. unde sub protectia primului amendament studentii pot fi frustrati de expunerea la informatie stiintifica. Misiunea secreta a scolilor denominationale onservatoare este interzicerea accesului la teorii stiintifice despre origini si idei secular-umaniste. Pentru ca marii scriitori si filosofi americani au fost si seculari-umanisti, aceasta duce la situatia paradoxala ca un student din Romania cunoaste mai multa literatura americana decat un student american la o scoala denominationala.

Un alt raspuns este controlul educatiei publice prin mijloace politice. Lobby-uri fundamentaliste au dus in secolul xx la interzicerea predarii biologiei si expunerii la idei moderne in numeroase districte. Se creiaza doua Americi: una este America stiintei si tehnologiei de varf, America marilor experimente social-culturale si artistice, alta este America tele-evanghelistilor si a manuitorilor de serpi. Cele doua se separa una de alta sub protectia primului amendament. Privind dinafara, ai impresia ca Moody Institute si Fermi Lab se afla in acelasi oras. In realitate, cele doua se afla in universuri paralele.

Creationismul stiintific este un ecran de fum peste aceasta ruptura. In 1957 americanii au fost treziti la realitate de programul spatial sovietic. Dezavantajul a fost recuperat in cativa ani, dar oamenii informati nu si-au facut iluzii: inginerii care au pus un American pe luna erau de fapt creatorii V-urilor naziste. Fundamentalistii si-au justificat pana atunci agenda anti-moderna prin retorica anti-comunista. Iesea acum la suprafata ca educatia anti-stiintifica si anti-moderna este un sabotaj in razboiul rece. Creationismul stiintific incearca sa corecteze aceasta imagine creind impresia ca fundamentalismul se impaca bine cu stiinta.

Problema era ca fundamentalismul evanghelic nu avea o traditie a interesului pentru stiinta. Singurii fundamentalisti care dezvoltasera creationismul in forma stiintifica erau ne-popularii Adventisti.

(Va urma)

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , ,

Raspuns la o intrebare legitima – I

29 august 2012 de 87 comentarii

O discutie recenta la subsolul ultimei emisuni ma determina sa intind din nou degetele deja fripte catre un cartof fierbinte: evolutie sau creationism. Observati ca nu am scris „creatie” ci „creationism”. Pentru ca nu exista o opozitie intre evolutie si creatie, ci intre evolutie si „creationism”, „-ismul” indicand o ideologie. In acelasi mod nu sunt „evolutionist”, in sensul ca nu sunt adeptul unei ideologii materialiste in care evolutia explica totul – in genul lui Dennett sau Dawkins. Sunt un crestin care gaseste raspunsul oricarei intrebari ontologice sau morale in Dumnezeul care s-a descoperit descoperit la Cruce. In acelasi timp, recunosc validitatea epistemologica a stiintelor moderne ale vietii. Nu sunt singurul in lumea crestina, dar se pare ca sunt o exceptie intre ai nostri.

Sunt constient ca un numar de colegi pastori din US si Romania au facut o noua plangere impotriva mea, de data aceasta adresata Conferintei Generale. Este relevant faptul ca acesti colegi nu mi-au propus niciodata o discutie deschisa despre vederile mele. Orice contact a fost punctat cu zambete mieroase si nelipsitul „domnu’ cu tine”. Nu voi da nume si ma voi abtine sa interpretez motivele, desi lama lui Occam indica la piata volatila de pozitii cu salariu si asigurare medicala in biserica. Presupun insa ca acesti colegi si enoriasii lor au dreptul la o intrebare: cum este posibil ca un pastor intr-o biserica care tine Sabatul de la creatiune (sic) sa se exprime deschis in favoarea timpului adanc si a evolutiei organice. Consider ca orice credincios, coleg sau administrator, are dreptul sa-mi puna aceasta intrebare. Voi incerca sa-mi explic motivele.

Lecturile mele in literatura creationista au inceput cu doua lucrari clasice: „In cautarea unui raspuns” (titlul romanesc), un proiect coordonat, daca nu gresesc, de Jean Flori, (care a acceptat ulterior evolutia), si „Originea omului, destinul omului”, scrisa de apologetul mormon Joseph Fielding Smith. Ambele carti dezvoltasera ideile lui McReady Price, care la randul sau luase viziunile Ellenei White ca ipoteza stiintifica. Mai tarziu am citit cartea lui Henry Morris „Potopul Biblic”, care este tot o dezvoltare a ideilor lui Price. Intrucat credeam in inspiratia factuala a profetesei, mi-a fost foarte usor sa accept explicatii stiintifice care erau in acelasi ton cu ea, si am trecut usor cu vederea problemele dificile pe care le ridicau.

Una dintre probleme era dispozitia fosilelor in straturile geologice. Oricine face o excursie virtuala sau imaginara prin straturile geologice, nu poate sa evite concluzia ca fosilele indica o evolutie gradata de la formele cele mai primitive la cele moderne. Creationistii explica aceasta prin sortarea hidraulica a animalelor inecate la potop, incepand cu cele de pe fundul marii si terminand cu mamiferele de pe inaltimi. Explicatia este satisfacatoare pentru cineva care nu cunoaste distributia fosilelor decat in linii generale. Insasi viata marine, incluzand-o cea de pe fundul marii, evolueaza dintr-u strat in altul, la fel ca fiecare alta zona ecologica. Apoi fiecare forma de viata apare clar ca o adaptare noua a alteia din stratul inferior. In sfarsit, gradul de fosilizare creste de sus in jos.

O alta problema era aceea a datarilor radiometrice. Literatura creationista aduce argumente anecdotice despre cazuri de exceptie in care mostra a fost probabil contaminata. Am fost insa nedumerit de faptul ca masuratorile radiometrice, dezvoltate la mai bine de un secol dupa datarea stratigrafica, au confirmat cronologia relativa a fosilelor, si au impins mult inapoi vechimea lor absoluta. Nici un creationist nu a reusit sa-mi explice consistenta acestor masuratori, sau de ce ar gresi ceasurile atomice. Intodeauna se apeleaza la anecdotic (ignorand marja de erori acceptabile prin contaminare), sau argumente idioate de genul ca potopul ar fi modificat constantele fizice fundamentale.

Erau si alte probleme la fel de incomode pe care nu le voi aminti din lipsa de spatiu. Am fost insa dispus sa traiesc cu astfel de nedumeriri, acordant credit creationismului stiintific, din doua motive: mai intai, pentru ca era in armonie cu Spiritul Profetic, si dupa aceea, pentru ca imi recunosteam limitele. Eram sigur ca exista in afara Romaniei izolate de comunism oameni de stiinta crestini care au raspunsul la astfel de intrebari. Eram totodata sigur ca stiinta va descoperi in curand acel glont de argint care va rasturna castelul de carti al lui Darwin. Cu atat mai mult cu cat profetia arata spre o victorie a Babilonului religios impotriva Egiptului ateu. Pentru evolutionisti aveam raspunsul clasic: ambele teorii sunt plauzibile si ambele sunt doar atat, teorii. De aceea o voi prefera pe cea care imi ofera ceva mai mult decat maimuta si moartea. Cunoasteti lectia.

In primavara lui 1997 am vizitat o pestera in Tennessee. Studenta care ne servea de ghid ne-a aratat o gaura care „duce pana in iad” si de unde „se aud uneori gemete lugubre”. Daca torni apa, ne-a explicat ea, gemetele se domolesc. Apoi si-a cerut scuze imediat, admitand ca nu trebuie sa interferam cu justitia divina. Ne-a vorbit si despre o pisica uriasa al carei schelet fusese gasit in pestera, despre hill-bilies care faceau candva moonshine acolo, si bineinteles, despre soldatii confederati care folosisera pestera ca depozit de munitii.

Aveam o puternica dorinta sa-mi cer banii inapoi, dar m-am multumit sa o intreb la sfarsitul turului de ce nu ne-a dat nici o informatie despre originea geologica a pesterii sau despre pisica uriasa. Mi-a raspuns neasteptat de direct (pentru cineva proaspat venit din Romania). Spre surprinderea mea, studenta era pasionata de geologie si fauna preistorica. Pisica era un saber-tooth cat. Stia multe lucruri interesante despre originea lantului Apalasi (pe care eu nu le acceptam pe atunci) si despre pesterile din zona. Dar nu avea voie sa vorbeasca. „In America? You’ kidding me?” „Da, in America. Welcome to the Bible-Belt”.

Ne aflam nu departe de Dayton, unde in 1925 a avut loc faimosul proces al maimutelor. Acuzarea l-a chemat atunci pe McReady Price ca martor, dar profesorul adventist i-a sfatuit sa nu accepte argumenete stiintifice in proces. Apararea i-ar fi strivit cu Princeton si Harvard. Este ceea ce s-a intamplat mai tarziu la Denver.

Zona este presarata cu universitati si colegii religioase, intre care si Universitatea Adventista din Sud. Talk-show-uri locale varsa flacari impotriva lui Roe vs. Wade si a ocupatiei pagane inceputa cu victoria Nordului in razboiul civil. Camp-meeting-uri stil „ole-time”, cu vorbit in limbi si predici cu flacari si pucioasa, sunt organizate frecvent in resorturile izolate. Este o zona cu poezia ei, care iti aminteste de Elmer Gantry si Forest Gump simultan. Locul cel mai potrivit pentru o epifanie.

Atunci mi s-au deschis ochii.

(Va urma)

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Logos 85 – Realitatea Inconfortabila

24 august 2012 de 132 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , ,

Logos 82 – Particula Higgs

16 iulie 2012 de 136 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , , ,

Ichneumonidae

31 mai 2012 de 234 comentarii

La data aceasta cei mai multi au inteles ca Ichenumonidae este o viespe care paralizeaza omida pentru a fi rontaita de vie incetul cu incetul de larve. Mai putin inteles este probabil motivul pentru care un eseu despre istoria ideii de Dumnezeu poarta numele unei viespe parazitare. Raspunsul scurt este ca Ichenumonidae reprezinta Dumnezeul predicat in lumea crestina de la Augustin pana la tele-evanghelismul modern.

Un Dumnezeu care face din om obiectul absolut al cunoasterii si actiunii sale il reduce pe om la statutul de omida paralizata. Omul se naste vinovat de ceva ce nu a comis, se face apoi vinovat de pacate pe care nu poate sa nu le comita, si sfarseste intr-o judecata kafkaiana al carei verdict a fot dat inainte ca el sa existe. Este inutil sa mai amintesc si iadul. Sau sa fie iertat si dus intr-un cer la fel de absurd ca iadul, mai putin focul (nu ca inchinarea 24/7 ar fi altceva a decat o tortura vesnica).

In fata acestei cruzimi absurde omida nu are alta optiune decat sa iubeasca viespea si sa imbratiseze larvele care o mananca de vie. Este psihologia victimei care se agata de tortionar si isi imagineaza o expresie umana sub gluga inchizitorului.

De ce nu am ales ateismul? Pentru ca intre omida care canta si plange de bucurie, si omida care injura printre dinti, nu este nici o diferenta. De fapt este una. Omida care canta si plange macar se anesteziaza (thanks Karl). Locul lui Dumnezeu este luat de determinism biologic, de Big Brother, de sistem, de accidentul nefericit. Omida e paralizata, larvele mananca, filosoful rationalizeaza.

Nu incerc sa il reinventez pe Dumnezeu ci sa dezgrop fantani vechi. Nu filosofez, fac istorie. Evreii si Grecii au fost popoarele vechi care au inteles ca Dumnezeu insemneaza omida care bate viespea. Isus a fost sinteza celor doua curente. Crestinismul istoric (si evanghelic) este Icheneumonidae.

Este meritul lui Luther ca a definit datele problemei. Relatia creator-creatura implica in mod necsar relatia viespe-omida paralizata. Este meritul lui Erasmus ca ne-a dat solutia. “Once God has given to the secondary causes, namely nature, the power to reproduce or act, he does nothing unless for special reasons he suspends the common action of nature.” Creatura nu este obiectul absolut al actiunilor Creatorului. Omida nu este paralizata. “Omul acesta huleste”. “Ca sa vedeti ca Fiul Omului are putere pe pamant…” – argumentul Bacon, Descartes si Hobbes este stiinta – nu ca contemplatie filosofica ci ca PUTERE. Ma refer la intreita solie ingereasca.

Dilema lui Darwin pleaca de la neputinata omizii paralizate in fata evolutiei. Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru ingerul al patrulea. “Der alte Gott lebt noch” (Nietzsche).

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Discutii de paleoantropologie – Australopithecus sediba

1 ianuarie 2012 de 128 comentarii

Prezentarea lui Lee Berger, „Part Ape, Part Human: The Fossils of Malapa”, tinuta pe 19 octombrie 2011 si oferita de National Geographic merita vazuta. E si pe fora.tv, unde apare si o biografie pe scurt a Prof Berger.

Oricat ar nadajdui credinciosii creationisti literalisti (i.e. Young Earth Creationism) impotriva oricarei nadejdi, fosilele Australopithecus sediba reprezinta o descoperire remarcabila care nu poate fi acomodata perspectivei fundamentaliste asupra Bibliei. Pe de alta parte, sunt si altii, cum ar fi Arhiepiscopul Desmond Tutu, care au reactii interesante.

Gasiti aici 7 articole stiintifice aparute in Science descriind fosilele descoperite. Iar aici o postare introductiva de pe blogul lui Carl Zimmer.

Mi-am reamintit de subiect pornind de la cele scrise de Beni Plesa in comentariul de la #1. Prima data scrisesem despre Australopithecus sediba pe oxigen2 intr-un comentariu din octombrie.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →