Problema Mortii
11 mai 2015 289 comentarii
Versiune audioEvanghelia ca horror autorizat
9 mai 2015 9 comentarii
(sequel de la Evanghelia ca cinematografie)
Literatura de fictiune horror formeaza un gen literar care este destinat sau are capacitatea de a speria cititorii, de a le induce sentimente de groază și teroare, de a-i soca, de a le crea repulsie sau dezgust. Cateva din temele specifice: supranaturalul, moartea, viata de dupa moarte, raul, forte demonice. H.P. Lovecraft, unul din parintii genului fantasy horror spunea: Cea mai batrana si mai puternica emotie a omenirii este frica si cea mai batrana si mai puternica forma a ei este frica de necunoscut.
Paradoxal (evanghelie=veste buna), din punct de vedere formal dar si dupa continut, cele patru evanghelii canonice pot fi incadrate la genul literar numit fictiune de groaza: personajul principal e invaluit in supranatural, se lupta spectaculos cu demonii, manipuleaza natura (opreste vantul, usuca copaci, omoara porci), inviaza mortii (uneori dupa mai multe zile de degradare naturala), pare coplesit de rau, moare dar inviaza, se inalta catre o alta lume levitand. Adauga o muzica pe masura si sperietura e garantata.
Vreau sa exemplific mai jos, prin trei exemple din cultura populara, felul in care evanghelia poate trece de la gen literar la realitate horror:
Ghilotine pentru pastori si preoti
28 aprilie 2015 6 comentarii
Daca astepti o dezvaluire despre ghilotinele pregatite de atei pentru crestini, (sau, in alta varianta, de ateul Francis pentru “adevaratii crestini”), articolul nu este pentru tine. Totusi, inainte de a iesi, o dezvaluire despre ghilotina: nu a fost intrebuintata pentru a face martiri crestini.
Ateismul Revolutiei Franceze este o caricatura imprumutata de „Marea Lupta” din foclorul bisericesc al timpului. In perioada cea mai radicala – (uciderea “celor doi martori” in „Marea Lupta”) – Revolutia a intronat cultul Fiintei Supreme. Respingerea ateismului a fost justificata de Robespierre: „ateismul este atitudinea aristocratului care crede ca nu are nici o responsabilitate fata de istorie”. “Après nous le déluge”, spunea Madame de Pompadour.
Ce legatura avea Dumnezeu cu Revolutia? Rasturnarea ordinii existente, consacrata de biserica si monarhia de drept divin, este legitimata, (la fel ca in Revolutia Americana), de apelul la ceva ce se afla deasupra istoriei: Dumnezeu si eul transcendental care nu este conditionat istoric. Acesta este Illuminsimul si etica Kantiana.
In limbaj postmodern, Faucault defineste subiectul uman ca pe un “dublet empiric-transcendental”, eul transcendental fiind o iluzie necesara care face posibila cunoasterea si libertatea umana.
Indiferent daca Dumnezeu si eul transcendnetal au realitate ontologica, ca la Kant, Robespierre si Jefferson, sau doar virtuala, ca la Foucault, amandoua sunt operative in istorie. Fara subiect transcendental “nu sunt timpurile sub om ci bietul om sub timpuri”, cum spune cu resemnare Miron Costin.
Pentru Robespierre, ghilotina este soarta bine-meritata a slujitorului public care nu se ridica deasupra eului empiric in momentul Revolutiei. In limbajul Evangheliei, a celui care refuza crucea. Din acest punct de vedere, preotii si pastorii moderni ar trebuii ghilotinati.
Nu am spus martirizati.
Evanghelia ca cinematografie
25 aprilie 2015 18 comentarii
Cum ar fi daca viata lui Isus, asa cum o stim din evanghelii, tocmai s-ar desfasura undeva, intr-un colt de lume,
iar Hollywood-ul ar insarcina 4 regizori/producatori sa realizeze cate un material, la libera alegere, despre acele intamplari curioase?
Oare, maestrii ar fi preocupati sa produca ceva ‘adevarat’ din punct de vedere istoric? Ecranizarile lor ar fi deschise interpretarii sau ar reprezenta o opinie absoluta?
In mod frecvent aud crestini repetand: evanghelia dupa x este istoria vietii lui Isus sau evanghelistul y spune ca Isus a facut asa deci este adevarat. In cele din urma, o abordare asa simplista il conduce pe credincios intr-o cursa infernala si imposibila in rezolvarea zecilor de nepotriviri dintre evanghelii.
Evanghelistii nu pot fi pusi de acord cand si unde s-a nascut si a copilarit Isus, ce a zis sau facut intr-o ocazie sau alta, la ce ora a murit, ce a zis sau facut dupa inviere, etc. Ba inca, tocmai evanghelistul care se presupune ca a fost martor ocular (Ioan) si ultimul supravietuitor este cel mai putin interesat de detalii istorice sau de consecventa cu scriitorii dinaintea lui. Citește mai mult din acest articol
A acceptat Isus vinul pe cruce?
22 aprilie 2015 9 comentarii
Amestecul de vin sau otet cu fiere era un narcotic, pregatit de femeile de clasa inalta din Ierusalim, pentru evreii rastigniti. Romanii acceptasera narcoticul ca pe un compromis. Roma intelegea politica de spectacol. Scopul torturii publice a fost intodeauna aceea de a arata puterea statului asupra oricarui corp aflat sub jurisdictia lui. Evreii obtinusera dreptul la anestezie ca pe o cenzura religioasa la pornografia puterii straine. Omorarea cu pietre era alta poveste.
Matei si Marcu spun ca drogul i-a fost oferit de doua ori. Prima oara, Isus l-a gustat dar a refuzat sa-l bea. A doua oara, un soldat a alergat sa-i ofere vinul, atunci cand Isus a strigat “Eli, Eli, lama sabachthani”. Marcu spune ca soldatul ar fi spus de asemenea: “Lasati sa vedem daca va veni Ilie sa-L coboare de pe cruce!”. Matei spune ca “ceilalti” i-au spus romanului: „Lasa sa vedem daca va veni Ilie sa-L mantuiasca.”
Cine sunt ceilalti? Sarcasmul este oferit in idiom apocaliptic si are sens doar in aramaica. Roma e dura. Ierusalimul e sadic.
Nici unul dintre cei doi evanghelisti nu ne spunea daca Isus a acceptat sau a refuzat vinul a doua oara. Ioan ne spune ca l-a baut.
Care este adevarul istoric? Aici putem vorbi iarasi despre abuzul de istorie. Explicatia cea mai abuziva este aceea ca Isus ar fi acceptat vinul a doua oara ca simbol pascal. Adevarul care ma intereseaza se afla insa “pe buza istoriei” (multumesc Ibrian).
Refuzul lui Isus are loc la inceputul torturii. Este refuzul drogului, nu doar in sens chimic. Mai precis, este refuzul capitularii in fata neputintei umane. Isus este deasupra istoriei, intr-un scenariu inscris in sulurile atemporale ale Cartii. “Eli, Eli…” exprima momentul caderii in istorie. Isus este acum doar o alta victima neputincioasa a justitiei strambe si cruzimii semenilor, care striga zadarnic catre un cer prea indepartat.
Ioan nu spune nimic despre “Eli, Eli…”. Isus ar fi spus doar “mi-e sete”: nevoia elementara a muribundului, fara nicio incarcatura teologica. Soldatul alearga sa-i ofere vinul, manat de solidaritatea celor care cohabiteaza pe aceiasi parte intunecata a istoriei. Isus este acum fratele lui pentru ca a coborat acolo unde violenta perpetua si moartea sunt singurele certitudini. Camarad sau dusman, invingator sau invins, cel care a luptat bine are dreptul sacru la vinul amestecat si lovitura de gratie. “Bea evreule, fratele meu, vinul este este tot ce avem impotriva mortii” – spune legionarul cu fata aspra. Isus a baut vinul. Apoi a murit fara sa strige triumfatorul „s-a savarsit”. Asa ne spune Ioan. Mesajul e clar. Isus a murit in istorie.
Pavel ne spune doua adevaruri inacceptabile. Primul: revelatia in istorie a lui Dumnezeu este posibila doar pe cruce. Dumnezeu nu poate fi vazut decat in momentul mortii. Al doilea: noi am inviat impreuna cu Hristos “in locurile ceresti” adica in afara istoriei. “De ce-l cautati pe cel viu intre cei morti”?
Obiectivism de la marginea buzei
17 aprilie 2015 22 comentarii
„Am vrut doar sa arat aspectul subiectiv al adevarului istoric. Isus putea fi la fel de bine fiul lui Pantheras, Maria putea avea conversatia cu Gabriel ca un defens mechanism, Isus putea avea halucinatii pe cruce, fara ca asta sa stirbeasca adevarul profund al teologiei logosului intrupat.Pe de alta parte, incercarea de a stabili adevarul/neadevarul obiectiv prin abuz de istorie nu duce nicaieri.” Edi
Daca toate spusele despre Isus pot deveni lejer fictiuni istorice si mai toate „logiile” puse pe seama sa pot fi compilari tarzii de autenticitate dubioasa, impresia mea nu este ca asta nu stirbeste „adevarul profund al teologiei logosului intrupat”. Si asta din doua motive: nu este vorba in acest context de niciun fel de adevar (let alone – unul profund) si un logos intrupat este unul necesarmente intrupat intr-o istorie obiectiva (obiectuala- „s-a facut carne”) sau nu avem de a face cu nicio intrupare – punct.
„Karl Heim a remarcata odata in gluma, intr-o conversatie particulara cu mine, ca de cand Karl Barth a relocalizat invierea lui Isus la ‚buza’ istoriei, istoricii din Europa, in ciuda eforturilor herculene de a descoperi o astfel de buza, nu au fost capabili sa o localizeze. ” […]”Barth implica faptul ca revelatia nu a fost data intr-un eveniment istoric obiectiv, care sa poata fi cunoscut in principiu in fara credintei personale” (C.F.H. Henry)
Plasarea lui Iisus in afara istoriei face irelevanta orice discutie despre el si despre teologia crestina. Naratiunile care-l privesc nu sunt defel foarte reusite stilistic si nici planul actiunii nu e foarte captivant. Orice copil poate remarca – daca nu a fost de-adevaratelea, nu prezinta vreun interes. In acest context „logosul intrupat” este o sintagma lipsita de sens, care esueaza in a se referi la ceva identificabil si in a fi supusa unui discurs cu o urma de pretentie publica. Iti ramane doar un subiectivism cras sau un ateism cinstit.
Invierea ramane doar o nota marginala a unei lecturi ce ignora orice pretentie a textului la extra-textual. Daca ar fi sa-l parafrazez pe unul dintre autorii mei preferati as spune ca Edi ne mai poate vorbi doar de o inviere a Hristosului „lui”.
Daca Hristos pica de pe buza istoriei, ingerii nu il vor prinde, pentru ca au disparut si ei din istorisire.
Hristos a inviat!
O apocrifa
9 aprilie 2015 30 comentarii
Redau mai jos rezumatul unei evanghelii apocrife, pe care biserica a condamnat-o ca blasfemie. A poruncit sa fie arse toate copiile si sa fie executati toti cei care vor pomeni vreodata de existenta ei.
Nu sustin ca este adevarata. O prezint doar ca pe o curiozitate.
A existat candva o fecioara numita Miriam, care a fost violata de o grupa de soldati romani condusi de sergentul Panthera. Cu nasul spart si fata plina de vanatai, hainele si sufletul sfasiate, Miriam si-a pierdut constiinta. Atunci a vazut un inger care i-a spus ca el este Gabriel, despre care auzise cand se citeau sulurile la sinagoga. Ingerul i-a spus sa nu se simta dezonorata, pentru ca virginitatea ei nu poate fi atinsa.
I-a mai spus ca YHWH coborase la ea in timpul cosmarului cu soldatii, pentru ca a ales-o sa fie mama fiului sau. YHWH a obosit de singuratate si vrea un fiu uman. Ca ingerii cazuti dinainte de potop. YHWH a cazut si va da nastere la uriasi.
Miriam a ascuns povestea cu violul si a pastrat-o doar pe cea cu ingerul. Fiul ei a fost adoptat de un batran vaduv din casa lui David, care avea nevoie de o sotie tanara sa-i creasca copiii. A fost numit Iisus, si a devenit un invatator vestit.
Ucenicii lui cunosteau istoria cu ingerul si credeau ca este Mesia. Cu ocazia pastelui, Iisus le-a dezvaluit ucenicilor tot adevarul. Ucenicii s-au infuriat si l-au parasit. Unii s-au dus si au povestit preotilor tot ce spusese Iisus despre Templu, Marele Preot si Caesar. Iisus a fost arestat pentru blasfemie si tradare. A fost judecat si l-au condamnat sa fie rastignit.
Pe cand agoniza pe cruce, si-a pierdut constiinta si l-a vazut pe ingerul Gabriel, care i-a spus ca YHWH este batran si a hotarat sa lase tronul fiului sau. Iisus s-a bucurat pentru ca nu-i placea cum mergeau treburile in imparatie si se gandea la o revolutie. I-a impartasit vestea unui talhar care se afla rastignit alaturi, si acesta i-a cerut sa nu-l uite, ca au fost frati in puscarie si pe cruce. Iisus a raspuns ca nu va uita pe nici unul dintre fratii sai partasi la tragedia umana.
Cuvintele lor au fost auzite de o prostituata numita Maria Magdalena, care le-a povestit mai departe.
Restul e ca in evangheliile canonice.
Fireste ca e doar o poveste bizara.
oxigen2 
Comentarii recente