Dansul macabru al scheletilor din frigider

28 februarie 2014 de 30 comentarii

George Bernard Shaw spunea ca daca nu poti scapa de scheletele familiei, le poti face cel putin sa danseze.

Pentru ca Ianis a deschis deja frigiderul cu scheleti, va propun sa urmarim dansul macabru. Orchestra canta Șostakovici.

Pe la mijlocul anilor 1860, Ellen si James au fost rugati sa mijloceasca pentru vindecarea unui bolnav. Redau mai jos istoria asa cum poate fi gasita in 1T.

He was pale and emaciated. He requested the prayers of the people of God. He said that his family were sick and that he had lost a child. He spoke with feeling of his bereavement. He said that he had been waiting for some time to see Brother and Sister White. He had believed that if they would pray for him he would be healed. We told him that we were unacquainted with his life, that we would rather those who knew him would pray for him…In a dream the case of that man was clearly presented. His course from his childhood up was shown…  He had practiced self-abuse from his boyhood up, and he had continued the practice during his married life… His moral principles were so weak that when brought in conflict with long-established indulgence they were overcome. The baser passions had gained the ascendancy over the higher nature”. I asked him in regard to health reform. He said he could not live it. His wife would throw graham flour out of doors if it were brought into the house. This family had been helped by the church. Prayer had also been offered in their behalf. Their child had died, the wife was sick, and the husband and father would leave his case upon us for us to bring before a pure and holy God, that He might work a miracle and make him well… Here was a man debasing himself daily, and yet daring to venture into the presence of God and ask an increase of strength which he had vilely squandered, and which, if granted, he would consume upon his lust.

Exista trei aspecte semnificative in relatarea Elenei White.

1. Legatura intre reforma sanitara si YEC. Conditia bolnavului este urmarea risipei de energie vitala prin “self-abuse”. Premisa este ca la creatiune omul a fost inzestrat cu o cantiatate limitata de energie vitala. Principala cauza a bolii este pacatul, i.e. risipa de energie vitala. Efectele acestei risipe se transmit lamarckian de la o generatie la alta. Din cauza diminuarii energiei vitale, omul a degenerat de la conditia lui Adam (tipologie anglo-saxona, patru metri, tinerete fara batranete, viata masurata in secole), la conditia mizerabila a omului modern. Mai mult, omul va deveni o specie extincta in cateva generatii, daca nu face o reforma urgenta in stilul de viata, mai ales in alimentatie, imbracaminte si practici sexuale.

Legatura cu YEC este data de notiunea perfectiunii orginale a formelor de viata si, mai ales, de idea ca energia vitala originara nu ar fi putut dura mai mult de aproximativ 6 milenii.

2. Dimensiunea eschatologica. Vitalismul si obsesia degenerarii rasiale erau teme comune in societatea victoriana. Altfel cum reusea Kellogg sa circumcida doua treimi din America? Ellen White adauga insa aici imperativul perfectiunii ultimei generatii. Aspectul pozitiv (sa recunoastem) este idea ca sufletul nu exista independent de trup. Aspectul problematic este utopia intoarcerii la “stilul de viata din Eden” si “ultima zi pe pamant sa fie ca prima zi din cer”.  Cei care fundamenteaza filozofia vegan pe teza ca omul a fost facut sa fie fructivor, nu se intreaba de ce leul nu s-ar poate intoarce si el la pasune. Dimensiunea eschatologica a reformei sanitare adauga o nota de urgenta care duce in mod natural la extreme si fanatism.

3. Jocul puterii si starea de urgenta. Este evident ca Ellen White s-a folosit de aceasta situatie pentru a-si intari controlul asupra bisericii. Imaginati-va prin ce au trecut patriarhii barbosi cand au aflat ca Ellen White inspecteza, in viziune, dormitoarele lor si poate sa vada ce se intampla sub plapuma. Biserica s-a multumit de-a lungul istoriei sa controleze sufletele. Ellen White pretinde controlul asupra trupului. Ideea nu este noua. Incepand din sec XVII, mai multe secte protestante au practicat sistemul de control asupra vietii private si au incurajat membri sa se spioneze unii pe altii. In Adventism, acest control total al individului se face in numele si pe baza scrierilor sorei White. De aceea atunci cand te intalnesti cu cineva din biserica la supermarket sa uita imediat in caruciorul tau.

Acest control absolut asupra credinciosului devine tot mai mult o replica a starii de urgenta care justifica anularea libertatilor intr-o dictatura moderna. Ideea este ca atunci cand tara este in primejdie este o crima politica sa dezbati sau sa chestionezi deciziile conducatorului suprem. Cand persecutia este la usa, ploaia tarzie este intarziata, numarul celor 144k este aproape complet, a gandi insemneaza tradare.

In concluzie, YEC, reforma sanitara si perfectiunea ultimei generatii sunt instrumente de control absolut asupra vietii individului de catre o grupa care revendica mantaua Ellenei White.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Porn flakes si scheletii din frigider

24 februarie 2014 de 33 comentarii

O vorba din batrani spune ca nu e bine sa dezgropi mortii; o alta zice ca despre morti sa vorbim numai de bine. Cum se intampla adesea in spatiul acesta public, din cand in cand discutiile ajung invariabli la tema numita mostenirea Ellen G White in adventism. (scriu din perspectiva unuia care a citit o mare parte din scrierile EGW, care i-a impartasit credinta si  care i-a acordat un loc special in galeria eroilor religiosi)

Pornind de la clipul TED , numit Christopher Ryan: Are we designed to be sexual omnivores? am inceput sa citesc cartea Sex at Dawn: The Prehistoric Origins of Modern Sexuality. Clipul de pe TED este o prezentare succinta a cartii amintite (ea se poate descarca de aici si se poate citi cu Calibre). O prezentare foarte buna a cartii gasiti pe wiki

Dincolo de tema principala (prezentanta convingator si intr-o forma atractiva), mi-a atras atentia un capitol spre final numit Kellogg’s Guide to Child Abuse.

Evident, acel Kellogg caruia adventismul, prin Ellen G. White (dar si restul Americii) trebuie sa-i multumeasca pentru atitudinea anormala si dezaxata vizavi de sexualitate.
Iata cateva idei extrase din infamul capitol:
– ca unul care practica si recomanda abstinenta si inlocuia actul sexual cu o clisma buna, Kellogg se lauda cu performanta nesatisfacerii sotiei timp de 4 decenii neintrerupte!
– masturbarea era considerata una din marile rele ale societatii (conform autorului, America inca nu si-a revenit pe tema asta)
– in lupta contra masturbarii, doctorul nostru are 2 tehnici imbatabile:
a) circumcizia baietilor fara anestezie, nu in sensul ritualului evreiesc cunoscut ci ca metoda de alungare a dorintelor sexuale prin asocierea durerii cu atingerea organului sexual;
b) a doua tehnica, mai drastica: o operatie prin care penisul era cusut si blocat astfel incat sa previna erectia …
– ca sa nu fie discriminare, Kellogg are ceva de spus si despre fetite: recomanda turnarea de acid carbolic (fenol, un dezinfectant iritant) peste clitorisul fetitelor, pentru a descuraja atingerea acestuia.
– in plus, din carte am aflat ca filozofia din spatele productiei de fulgi Kellogg (ca si de biscuiti Graham) era legata de combaterea masturbarii. Se pare ca hrana asta ar fi trebuit sa descurajeze masturbarea la americani. Astazi ea face parte din ceea ce se numeste reforma sanatatii la adventisti .

Ce legatura exista intre masturbare, hidroterapie, vegetarianism, fulgi de cereale, painea graham si doctrima numita reforma sanatatii vom vedea mai jos. Pentru cine doreste un studiu mai avansat, recomand articolul: Porn Flakes – Kellogg, Graham and the Crusade for Moral Fiber

Daca tot am scot scheletii din sifonier la plimbare, sa ii tragem putin de limba:

„All kinds of stimulating and heating substances; high-seasoned food; rich dishes; the free use of flesh; and even the excess of aliment; all, more or less – and some to a very great degree – increase the concupiscent excitability and sensibility of the genital organs…” – Sylvester Graham

„A remedy [for masturbation] which is almost always successful in small boys is circumcision…The operation should be performed by a surgeon without administering an anesthetic, as the brief pain attending the operation will have a salutary effect upon the mind…” – Dr. John Harvey Kellogg

Cateva idei promovate de Graham (predicator si evanghelist prezbiterian):
– masturbarea duce la aparitia debilitatii
– mancarea de carne provoaca pasiuni carnale animalice
– masturbarea e numita „self abuse” si „self pollution”, cu conotatiile de vinovatie de rigoare
– hrana vegetariana (in special cea bazata pe cereale pregatite dupa o tehnica anume) poate vindeca comportamentele aberante amintite mai sus

Va suna cunoscut?
Ucenicul lui Graham, James Caleb Jackson (1814-1895) a dus mai departe tratamentul contra masturbarii adaugand hidroterapia cerealelor prelucrate de Graham. Sanatoriul acestuia ajunge sa fie vizitat de Ellen G. White, trimisa de un inger. La intoarcere, aceasta, la indemnul ingerului, isi convinge tovarasii de credinta sa construiasca un sanatoriu identic la Battle Creek.

Si asa intra in scena John Harvey Kellogg, discipol al aceluiasi Graham, omul responsabil cu implementarea ideii. Spre deosebire de Graham, care nu avea nicio pregatire stiintifica, Kellogg este medic astfel ca, din gura lui, si dublate de stampila divina pusa de EG White, ideile lui Graham cu privire la alimentatia vegetariana pentru combaterea maladiei sexualitatii se raspandesc la publicul larg si prind radacini puternice in societatea americana pana astazi (parca e o mema in filmele de astazi: familia normala ce traieste visul american consumand fulgi de cereale la micul dejun)
Cartile Ellenei White pe tema sexualitatii (masturbare, pasiunile carnale animalice in cadrul casatoriei..) ca si cele pe tema alimentatiei vegetariene scrise in acea perioada pot fi mult mai bine intelese in acest context; ideile nu sunt deloc originale sau, conform unora mai zelosi, inspirate divin. As aminti aici si dezbaterile teologice in sanul adventismului, in anul 1888 si dupa, si implicatiile teologice ale alimentatiei vegetariene  in obtinerea sfinteniei si perfectiunii (evident, prin alungarea pasiunilor sexuale nesfinte)

Cu riscul de a fi inteles gresit, indraznesc sa afirm ca sistemul numit de adventism Reforma sanatatii, venit de la Sylvester Graham si John Harvey Kellogg, stropit cu busuioc de Ellen G White si livrat ca descoperire divina, este unul din marii scheleti ai adventismului contemporan.

Maine dimineata, daca va veti servi cu niste fulgi crocanti de cereale la micul dejun sau cu ceva gem intins pe o felie de paine graham, aduceti-va aminte ca  cineva planuieste, fara voia dumneavoastra si fara vreun diagnostic,  sa va vindece de masturbare sau de „pasiuni animalice”.  Unii numesc asta reforma sanatatii si bratul drept al soliei celui de-al treilea inger (scuzati jargonul) pentru altii e doar o noua ocazie de a intra cu cizmele in viata intima a individului, de a ii dicta obiceiurile sexuale si de a-l vindeca de boli inventate.

Se zice ca nu e bine sa ai scheleti ascunsi in dulap; se pare insa ca e sanatos sa ii pastrezi la frigider pentru ca nu se stie niciodata cand ai nevoie de unul proaspat.
Mai ales cand se pune de o redesteptare si o reforma 🙂 . Plus ca e un ingredient de nelipsit pentru sfintire.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Evolutie vs Creationism

14 februarie 2014 de 264 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

Imparatul gol face parada modei la Creation Museum

8 februarie 2014 de 114 comentarii

Oamenii de stiinta nu dezabat creationismul din acelasi motiv pentru care nu dezbat pamantul plat. Atunci cand imparatul defileaza gol pe strada, nu are rost sa intri intr-o dezbatere cu cei care-i admira toaleta. Ei vad bine ca imparatul este gol, dar considera ca ceea ce vad este o doar o iluzie. Dezbaterea devine vanatoare de fantome.

Creationismul se reduce in ultima instanta la idea ca universul este o iluzie. Dumnezeu l-a creat pe Adam deplin matur, acum cateva minute. Are buric, are maseaua de minte, vorbeste cu fluenta unui om bine educat, priveste lumea ca ochii si mintea unuia cu experienta. Dar s-a nascut acum cateva minute. Universul pare vechi de 13,8 G dar are 6k. Ceasurile atomice indica timp adanc pentru ca au fost re-setate. Coloana geologica exista, dar a fost facuta de Dumnezeu atunci cand a aranjat fosilele potopului dupa modelul arborelui lui Darwin (ascunse sunt caile Domnului). Genetic markers nu sunt dovada stramosului comuni ci a amalgamarilor demonice.

Este interesant ca gnosticii foloseau exact acelasi argument cu privire la Isus. Imparatul nu sangereaza gol pe cruce. Trupul lui Isus este o iluzie, la fel ca si lumea in care traim. Pe de alta parte, acceptand teza inerantismului biblic si ca Geneza ar fi fost dictata de Dumnezeu, intrebarea este daca putem avea incredere ca Dumnezeu spune adevarul in Biblie dupa ce ne-a mintit in natura.

Rene Descartes a exprimat substanta teologiei lui Bacon, Galileo si Kepler atunci cand a spus ca axioma fundamentala a stiintei este acea ca exista o relatie absoluta intre adevarul logic si cel ontologic. Pe scurt, putem extrapola legile prezente ale naturii in toata istoria universului tocmai pentru ca Dumnezeu nu minte. Creationismul este din acest punct de vedere o forma de gnosticism.

Intorcandu-ne la problema dezbaterii creationismului, un om de stiinta nu poate dezbate creationismul, pentru ca o asemenea dezbatere ar implica negocierea axiomei fundamentale a inteligibilitatii universului. Odata axioma nemai fiind axioma, stiinta nu mai este stiinta, si creationismul va declara victorie, sau cel putin remiza. Cei care admira hainele imparatului gol se lauda ca stiinta nu poate dovedi ca imparatul e gol. Quod erat demonstrandum.

Insemneaza ca Bill Nye a gresit acceptand dezbaterea de saptamana trecuta? Relaxati-va domnilor. “The science guy” stie ca cei care contempla osanzile obscene ale imparatului defiland gol la Creation Museum, cu entuziasmul unui spectator la o parada a modei in Paris, nu pot fi convinsi ca realitatea nu este o iluzie, si nici ca iluziile lor nu sunt reale. Nye nu se adreseaza lor. Tinta lui Nye este copilul din gloata lui Ken Ham, a carui minte nu este inca echipata cu mecansimele defensive ale parintilor lui. Copilul acesta va putea face ceea ce nu poate Nye. Cititi povestea lui Anderson. Nici un argument nu poate demola iluzia hainelor imparatului. Strigatul unui copil o va face.

Daca nu ma credeti, uitati-va in jur. Toate efortutile industriei miliardare de gogosi se prabusesc in fata unui tanar echipat cu un laptop.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Despre interpretarea Bibliei, fara barba, din tambal

28 ianuarie 2014 de 67 comentarii

Dupa ce domnul profesor a avut bunavointa sa ne explice, din start, ca problema inspiratiei devine din ce in ce mai  gaunoasa pe masura doctoratelor adunate si dupa ce ne-a abandonat  pe traseul  ou – gaina (probabil intr-un anus de gaina fara gaina insasi) m-am intrebat: ce (mai) este  interpretarea Bibliei?

In mod normal nu exista interpretare fara interpret si asta ma duce cu gandul la muzica (exclud aici inteligenta artificiala din Her).  Daca o partitura e moarta fara amprenta personala a unui muzician, un text antic ramane obscur fara un profet.

Urmatorul pas a fost sa observ cum se face interpretarea propriu-zisa. Am vazut recent un tambalagiu care trecea de la manele la jazz/blues la fel de lejer cum un predicator amesteca dimensiunile corabiei lui Noe cu discutii despre metafizica.  Ambii au in comun faptul ca partitura e doar un pretext pentru  a transmite propria viziune. Ce au diferit este orgoliul; in timp ce muzicienii iau un Grammy, teologii cad extaziati de propria interpretare, mai ceva ca Narcis admirandu-se indelung in luciul baltii.

Un scurt exemplu despre cum vad eu ca functioneaza schema cu interpretarea:

Crestinii spun ca Isus este capul familiei si modelul suprem pentru aceasta institutie sacra. Cand citesti evangheliile descoperi un Isus care vine dintr-o familie dubioasa, n-are legaturi stranse cu parintii lui, care se poarta crud cu mama-sa si o umileste public si care isi respinge fratii biologici. Nu a fost casatorit, nu a avut copii, probabil a murit virgin (in varianta ortodoxa). Ba mai mult isi sfatuieste ucenicii sa nu aiba familii sau, dupa caz, sa le paraseasca (inclusiv copiii!). Conditioneaza apartenenta de grupul lui prin respingerea  familiei si separarea de aceasta (Cine nu uraste pe mama/tata/frate/sora/sotie/copii…nu e vrednic de mine). In principiu este exact ceea ce fac sectele si in ziua de astazi pentru spalarea rapida a creierului.

Si aici intervine interpretul! Cu arta si indemanare va jongla intre metafore si intelesuri literale astfel incat partitura evangheliilor sa fie doar un pretext pentru a ajunge la viziunea lui despre familie. Daca teologul e rezident in Utah, sunt toate sansele ca valorile familiale sa implice un frumos harem. Tambalul, bata-l vina, stie si rock and roll 🙂

Isus este model pentru tot ce vrea interpretul sa fie; Isus e de acord sau nu, ii place/ba nu ii place, e multumit/ba nu e multumit. Azi ii place verde, maine ii va placea albastru. A, stai, s-a razgandit, se poarta verde; e eco.

Revin la domnul profesor doctor interpret si la o afirmatie rostita la inceputul discutiei, vorbind despre Biblie si inspiratie, citez: Am ales, aprioric, sa ii dau credit absolut.

De unde se vede ca a fi bun interpret/lautar (citez din nou, excentric fata de altii) are mai mult de a face cu tambalul decat cu partitura, devenita obsoleta si irelevanta.

Daca ai tambal pana si Isus, aprioric, va canta la masa ta: Bach, jazz, manele, (pentru aia mai norocosi, rock and roll). Bacsis sa fie!

P.S Stau si ma intreb: dupa criteriul domnului profesor,  evanghelia mostrului zburator de spaghete, aprioric, poate sa primeasca credit absolut? 

P.P.S Asa zisa regula de interpretare, lansata in emisiune, bunul simt+duhul sfant nu cumva e o contradictie de termeni?

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Cu Iacob Coman despre interpretarea Bibliei

28 ianuarie 2014 de 95 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

Minciuna n-are picioare scurte, poate doar barbă …

27 ianuarie 2014 de 18 comentarii

Se spune că minciuna are picioare scurte. Adevărul e că nu m-am gândit niciodată la minciună în termeni d-ăștia, așa, antropomorfici care este, deci e clar că nici nu mi-am imaginat-o vreodată ca Barbie. Însă zilele astea am avut o revelație. Se făcea că eram pierdut prin tarlaua lui Zuckenberg sau prin coclaurile mistice ale internetului când, deodată, aud o voce care mă îmbie preventiv cu formula, „grigorie, grigorie, pentru ce mă prigonești?” Am dat click să văz cine mă strigă pe numele de luptă și atunci mi s-a lămurit totul: am văzut-o față-n față pe cea nevăzută… Nu, nu i-am văzut picioarele, că nu-i frumos să te uiți în jos, dar am observat c-avea barbă! Părintele Coman al mincinoșilor n-a mai suportat tagma în care trăiește de mai bine de 20 de ani și cuprins de remușcări mai vechi dar mai ales de regrete viitoare și-a făcut mea culpa în fața unei audiențe de surzi. Să mă ierte iubitele surori și stimații frați din biserica unde s-a petrecut evenimentul însă asta a fost de fapt și înțelegerea: ca predicatorul să recunoască că este mincinos, ea, adică audiența care este, să se facă că n-aude! (Îmi cer scuze pentru cacofonii, dar astea sunt pur și simpu intenționate). Astfel cum se explică o minune așa de mare, că după această performanță nevinovată comunitatea a tăcut mâlc? E clar că n-a auzit nimic!

Proorocul din Solovăstru, fiind mișcat de-o streche dulce-amară sau mistico-religioasă, a început să erupă-n public și să-și reverse patima, mai întâi pe barba frăției sale iar apoi în poala tuturor celor ce aveau urechi de auzit. Fiind în faza publică a demascării întru reeducarea bandiților care au deviat de la linia partidului, în care, tovarășul Coman de la cadre, încă este membru de onoare, părintele Iacob a mărturisit tot, exact ca la școală, adică experimentul școlar de la Pitești unde se construiau suflete noi și frumoase pentru a fi integrate mai apoi în împărăția tuturor oamenilor de bine. Așa, pe nepusă masă, direct și fără ocolișuri, baciul mureșan a spus ceea ce restul de 99 de ciobani n-au curaj – că el este primus inter pares, adică toți sunt mincinoși, dintre care cel dintâi este el. Frumoasă mărturie și bine primită de frații care acum au confirmarea oficială a ceea ce ei de mult bănuiau – să nu faci ce face popa, să faci ce zice barba dumisale. Însă aici mă cuprind toate neliniștile, nu doar cele lexicalele dar mai ales alea silogisticale, ca să mă exprim așa. Păi dacă toți păstorii sunt mincinoși iar proorocul cu barbă este păstor nu rezultă din asta, conform 1 Aristotel 1, 3 că și păstorul Coman este mincinos? Sigur că da, dar asta-i nu-i vreo surpriză pentru că chiar dânsul a început silogismul cu concluzia… Însă să ne întoarcem la întrebările începătoare ale abecedarului ca să formulăm complicăciunile fratelui prezbiter Aristotel cam așa: dacă păstorul Coman este mincinos atunci când predică despre sine că este mincinos, mai este ‘mnealui mincinos? Adică el minte atunci când spune că minte. Oare nu înseamnă asta negarea negație, de unde rezultă de aici o frumoasă sinteză pozitivă și anume – singurul care spune adevărul gol-goluț este el, restul sunt niște mincinoși care este? Vot erat demonstrandum, sau tradus în ardelenește, fii deștept că țara geme!

De fapt care e problema? Problema e cu sindicatul din biserică, care e sublim dar lipsește cu desăvârșire. Părintele Iacob al surzilor a găsit pe meleagurile bisericii o pășune foarte mănoasă pentru pregătirea oițelor întru sacrificarea finală. Că e mincinos sau nu e deja chestiune de semantică și silogistică, deci nu ne interesează, însă ceea ce este cu adevărat interesant aici este micul experiment pe care-l desfășoară baciul solovăstrian. DIn ciclul, „dă mamă cu biciu-n mine c-am făcut pipi pe mine” proorocul din Carpați reușește o performanță pe care doar diaconul Țurcanu o reușea atunci când era bântuit de duhul lui Macarenko: prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul Coman obține în final scopul demascării – să facă minciuna atât de reală pentru oițe încât acestea să uite complet ceea ce pentru ele înainte avea sens. Adică în limbajul celor care practică știința dracului, adică psihologia, tot de la Iacob citire, asta se numește atât de plastic și igienic, spălarea creierului și pregătirea lui pentru împodobirea cu căcăreze omiletice. Nu, părintele Coman nu e un fanatic; dacă ar fi fost ar fi avut scuză. Mai degrabă parcă ar avea profilul unui violator în serie care joacă al naibii de bine rolul asistentului social. Cam ce taină se află la mijloc atunci când se înmulțesc audiențele care se lasă violate sistematic, viețuind permanent cu iluzia că actul omiletic reprezintă necesara flagelare publică pentru păcatele imaginare inventate tot de prooroc și care audiențe dacă au răbdare până la sfârșitul predicii vor fi reabilitate și izbăvite? Însă dacă audiența tace sau zâmbește complice și te invită mereu asta nu se mai numește viol ci consensual. Curat murdar, vorba strămoșului meu.

Ciudată patimă a cuprins frățietatea ca să lași un prooroc cu barbă să te violeze ziua în amiaza mare, chiar în biserica ta, iar apoi să te convingă mieros că el e victima iar tu persecutorul. Poate doar triunghiul dramatic a lui Karpman ar putea să mai aducă lumină. Conform lui Karpman ăsta, avem de-aface cu niște jocuri d-astea drăcești, psihologicești, unde jocurile sunt mereu repetitive, fără ca jucătorii să fie conștienți că le joacă, adică și proorocul și audiența se miră și ei de ce le iese pe gură sau nu le intră pe urechi, cu momente de surpriză sau confuzie sporită, finalizându-se ulterior cu un simțământ acru, de genul – iar m-a violat ăsta! Tot Karpman care n-a avut ce face ne mai spune că sunt trei roluri necesare – persecutorul, salvatorul și victima, și că nu există poveste sau dramă fără schimbări de roluri. Adică, așa-n treacăt, să elaborăm puțin: scufița roșie este salvatoarea bunicii însă devine victima lupului care la rândul lui este persecutorul bunicii dar devine victima vânătorului care la rândul lui este salvatorul scufiței care este. Tot așa și cu fratele rasputin: în același act omiletic, poate fi și persecutor și victimă și salvator. La fel, teoretic, și audiența poate juca diverse roluri, însă aici vine Coman și-l contrazice pe Karpan: audiența nu va depăși niciodată stadiul de victimă pentru că atunci când Doamne Doamne este invocat ca persecutor și salvator, nu-ți mai rămâne decât lozul necâștigător – surd ai fost, surd să rămâi. Și uite cum proorocul mincinos spune adevărul. Votați timpanul!

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Tragicomedia veacurilor

31 decembrie 2013 de 49 comentarii

Schematizind, exista doua feluri de tragicomedie: cel in care personaje tragice sint confiscate de happy-end, de utopie (da, Tragedia veacurilor e, pe urma traducatorilor francezi, un titlu nefericit pentru tragicomedia care este The Great Controversy) si cel in care personaje comice se balacesc timp, adesea cu veleitati eroice, in nonsensul veacului (ca-n teatrul absurdului). In timp ce mitul fondator e tragicomedie de primul fel, adventismul e cel mai adesea tragicomic in al doilea sens. Cum e si firesc, de altfel – totul, sub soare, e tragicomic.

Intimplarea face ca ultima zi a lui 2013 sa fie a 1260-a de la aniversarea mea din 2010 – perioada in care am scris cele de sapte ori sapte „editoriale” pentru O2. Nici tapului din Daniel nu i-a fost dat sa-i impunga pe sfinti mai mult de trei ani si jumatate. Asa ca nu-mi ramine decit sa ma inchin adinc in fata domniilor voastre.

De acum mai bine de doua milenii, de cind tragedia a devenit imposibila, tapul ride. Dar numai unul dintre ei – cel care, dat dracului, scapa de flacara pofticioasa a lui Yahweh. Desertul e singurul paradis care ne e dat. Na paradox, na dialectica!

Eddie, you rule! 

Înregistrat sub Editorial

Comédia XIII

27 decembrie 2013 de 27 comentarii

The Holy Spirit is the Source of Scripture’s inspiration and speaks through it. Through the Spirit, the Written Word remains current and contemporary… The words of Scripture are “living” words. The Holy Spirit interprets Scriptures for today and enables us to walk in the new covenant.

Asta e radacina tuturor relelor. Evident, se trec sub tacere detalii nesemnificative precum acela ca niste oameni au decis care suluri sint inspirate si care nu. Duhul vorbeste, da’ nu de capu’ lui, ci cind si cum hotarim noi, prin vot (eventual la al treilea vot, cind, dupa rugaciuni intense, am ajuns la concluzia pe care o trasese de la inceput episcopul). Ca doar „duhurile prorocilor sint supuse prorocilor” (1 Corinteni 14:32) – mai ales unora dintre proroci. Ei, ca sulurile alea inspirate citeaza ca inspirati autori pe care votul nostru inspirat nu i-a omologat ca inspirati e doar un alt detaliu nesemnificativ. Si tot asa.

Inca mai nasol, tot duhu’ asta insidios si vag ca dracu’, etern maleabil si contondent fix cit trebe, face sulurile la fel de adevarate in toate epocile si culturile. Sclavagismul e bun, ca a zis duhu’. Abolitionismul si drepturile civile sint bune, ca a zis duhu’. Sa arzi vrajitoare e bine, ca a zis duhu’. Libertatea de constiinta si expresie e buna, ca a zis duhu’. Genesa ne arata ca Pamintul are doar 6000 de ani, de la duhu’. Genesa vorbeste despre explozia cambriana, din acelasi duh. Femeia sa taca, zise duhu’. Sa turnam niste duh si peste pastorite, zise acelasi duh. Cezarul e de la duhu’, democratia parlamentara e tot de la duhu’. Si tot asa.

Ieremia 33:17-18 (care, apropo, ar trebui sa ilumineze Daniel 9:26) ne arata care era viitorul de aur al noului legamint imaginat de profetii Vechiului Legamint – rege davidic pe tronul lui David, preoti levitici la altarul lui Aharon (singe de mamifer si in vinele imparatului, chit ca albastru, si in jugulara cornutei de sub cutitul preotului). Ce importa ca noul legamint din Ieremia 31 nu are nimic de a face cu inovatiile teologice predicate de autorul Evreilor? Si slova care omoara e de la duhu’! Cum de la duhu’ vorbesc si baptistii, si penticostalii, si adventistii, si catolicii, si ortodocsii, si mormonii, si dracu’ si lacu’.

Sigur ca „intrebarea despre Dumnezeu” este legitima. Dar orice raspuns e o prostie cumplita, o nesimtire aroganta.

Înregistrat sub Editorial

Raspuns

26 decembrie 2013 de 4 comentarii

Ok, atunci care loc teologic (a la Melchanton) nu e obiectul adecvat al contemplatiei mistice, poeziei…?

Acel “loc” teologic care “are loc”, adica exista in coordonate de spatiu si timp. Nu discut aici daca locul este real sau imaginar, cunoscut sau necunoscut. Prin definitie un fapt “are loc” in spatiu si timp.

De ce crucea ar fi o exceptie?

Tocmai asta este si idea. Dumnezeu se descopera in spatiu si timp.

Cum poate fi relevant un delir liric pentru contemporaneitate?

Intrebarea este cum poate fi relevanta Geneza ca descriere factuala pentru contemporaneitate. Cum poate fi relevanta orice descriere factuala a ceva dinafara lumii? Care este diferenta intre delirul liric si cel religios?

Plasarea lui Dumnezeu intr-o vecinatate mereu absenta,

Problema cu vecinatatea mereu absenta a explicat-o Philo: “Dumnezeu este locul lumii si lumea nu este locul lui”. Dumnezeu se descopera in timp (istorie/viata, gand, verb), nu in loc (idol, templu, cer). Singura vecinatate in care Dumnezeu nu este absent este aproapele.

despre care nu se poate vorbi, nu reprezinta teologie, deoarece inceteaza a mai fi orice fel de “logie”…

Teologia este “analiza a limbajului in care vorbim despre Dumnezeu” (Barth). Teologia in sens Aristotelian/Thomist, logie despre Dumnezeu ca entitate, este o iluzie.

Edi il citeaza pe Wittgenstein ca si cum ar fi vorba de o descriere a “ceva”, ori intr-un anume sens tocmai asta nemultumeste la  Tarctatus-ul sau, ca vrea sa fie (sau pare a fi) descriptiv si esueaza in acest demers.

Tocmai asta e problema. Sintaxa noastra ne limiteaza la descrierea faptelor definite in saptiu/timp. Daca credem in Creatie, vom accepta ca spatiul si timpul au fost create… si gramatica mea deja incepe sa patineze. Cum pot folosii  timpul trecut cu privire la crearea timpului, ca si cum ar exista “inainte” si “dupa”, inafara lui. Cum pot descrie un eveniment care “a avut loc” inainte ca sa existeun  loc

Toate textele sunt interfete narative pentru ceva, ceea ce nu insemna ca discursurile nu pot avea pretentia ca se refera univoc (si neparadoxal) la ceva. Intrebarea este mai degraba daca un text are astfel de pretentii.

Relatia univoca intre text si acel ceva este definita de faptul ca semnele din care este format textul sunt organizate la fel ca elementele din care este format acel ceva pe care il descrie. Structura limbajului reflecta structura existentei. In cazul Genezei, o astfel de relatie nu e posibila, pentru ca orice naratiune implica existenta lumii asa cum este ca un dat.

Ce inseamna ca o teorie legitimeaza intelectual o convingere? Ca ofera suport epistemic (in sens de entitlement)?

O filosofie/teologie este legitima atunci cand ia in considerare ceea ce se cunoaste despre lume. Inainte de Darwin era imposibil chiar si pentru un evolutionist sa desconsidere idea de finalitate in explicarea adaptarii organismelor. Idea noua adusa de Darwin nu a fost evolutia, ci natura aleatorie al procesului. O filosofie nihilista poate aduce aceasta ca argument in favoarea ideii ca viata este doar un accident.

Ce insemna sa corecteze? E aceasta o afirmatie despre “continutul” stiintei?

Probabil ca nu este cuvantul cel mai potrivit. Biserica are datoria sa argumenteze in favoarea unui sens absolut al vietii. Dar idea ca teologia sa corecteze stiinta este nelegitima pentru ca teologia nu  este stiinta.

Teologia nu poate pune limite stiintei (Galileo contra Inchizitiei), dar stiinta are tot dreptul sa puna limite speculatiilor teologice. Acesata pare a fi o varianta de NOMA care, contrar pozitiei exprimate alteori de Edi (vezi referintele lui la Against Method),  nu observa ca progresul stiintei permite si un anahism al legitimitatii intrebarilor (limitelor), afirmatia asta (5.) e asa de dogmatica  incat…

Nu vad unde ma contrazic. Against Method arata ca dogmatismul si formalizarea rigida a cerintelor academice este de aceiasi natura cu opozitia filosofilor impotriva ideii lui Galileo. Daca Feierabend spune ceva relevant la discutia noastra, este ca stiinta nu trebuie sa fie supusa la constrangeri teologice. Pai tocmai asta e problema cand o biserica iti spune ce ai voie si ce nu ai voie sa accepti din stiinta. Inca ceva: autorul a recunoscut ca in conditiile scepticismului filosofic si relativismului post modern, nu ar mai sustine teza anarhismului atat de hoatarat.

Edi se dovedeste a fi un adept al God of the gaps…

Nu vad cum sunt adeptul la “God of gaps”. GOG este atunci cand incearci sa umpli gaurile de cunoastere cu explicatii supranaturale.

…deoarece pana la urma teologia nu va mai ramane cu nicio intrebare de pus.

Teologia nu intreaba “cum” ci “pentru ce”.

Biblia nu este ineranta, iar Geneza este o doar parte din Biblie. Asa si? Crede cineva (cu exeptia unor adventisti hardcore) ca asta trebuie probat pe seama citatelor din EGW, nu vede nimeni nicio ironie aici?

Agumentul are ca scop sa arate unor hardcore SDA o contradictie in hermeneutica lor.

“Revelatie in sine”, ca si cum ar fi convenit cineva ce este aceea “revelatie”. Mai ales ca Edi pare sa aiba o problema cu orice teologie exprimata propozitional si necontradictoriu, atunci nu vad cum un text poate sa reveleze ceva care este in afara discursului logic.

Acesta a fost raspunsul la o intrebare in contextul unei discutii in care s-a convenit ca VT este o revelatie propozitionala. Intr-adevar, eu nu cred in opozitia dintre revelatie si procesul istoric natural, si nici nu cred in inspiratia propozitionala care insemneaza inspiratie verbala pe Clintoneste. Aici nu discut insa problema revelatiei, ci dogma celor sase zile literale ca argument circular pentru sabat.

Biserica nu are dreptul….mi se pare ca notiunea de drept e una foarte nepotrivita aici. Cineva are sau nu are drepturi in functie de cum sunt definite si derivate acestea. Ideea ca drepturile apartin indivizilor si nu comunitatilor e una moderna sadea si nu are nicio relevanta ce drepturi (in sens iluminist) cred unii sau altii ca au intr-o adunare ecleziala.  E la fel de amuzant ca atunci cand pastorii cred ca trebuie sa se adreseze dreptului muncii in chestiuni doctrinare.

Afirmatia mea nu are ncic o legatura cu notiunea de drepturi civile. Nu ma intereseaza drepturile pe care mi le da statul modern atunci cand intru intr-o biserica. Dar nici nu intentionez sa renunt la drepturile mele naturale (de la Creator), ca crestin (libertatea crestina) si ca protestant (dreptul de a intepreta personal).

Nu ma intereseaza prea mult ce se petrece in adventism. Simptomatic este insa faptul ca Edi ia urma unor insi pe care mai de mult ii considera irationali (si care si-au trait traiul, dar acest lucru pare sa-i scape lui Edi) si se plaseaza nu in contra adventismului, ci in contra oricarui fel de crestinism (cu exceptia cazului in care va produce un self-styled brand – in acest cadru hermeneutic iluzoriu propus de teze).

Lipseste ceva: problema adevarului.

Înregistrat sub Editorial

← Articole mai vechi

Articole mai noi →