oxigen2

Povestea povestilor

Se implinesc primavara asta zece ani de cind am parasit oficial rindurile Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Nu stiu cite lucruri bune am facut in viata, dar acesta a fost sigur printre ele. Paradoxal, tocmai in BAZS am invatat ca adevarul merita pretuit mai mult decit orice. Iar adevarul e ca evanghelia e doar o poveste. Daca orbii vad, surzii aud si schiopii alearga iar, e pentru ca ingeniozitatea umana se ocupa si cu facerea de minuni, nu doar cu nemurirea povestilor.

Asa – Poveste – se chema si ultima bucata muzicala pe care am scris-o, tot acum un deceniu, in context religios (textul apartine logodnicei mele de atunci, iar inregistrarea e doar un brut de studio). Poate dau, in felul acesta, si startul celebrarii unui deceniu de O2. Asa cum am mai spus, Edi, you rule!

https://clyp.it/1ahvoh42/widget

CAST(ITATE)A FETELOR BĂTRÂNE

Teoria genetică, sexuală, a selecției naturale – Fischer-Lande

Luca 12:27 Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes, totuși vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.

 1 Timotei 2:9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe.

 1 Petru 3:3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor.

Când, în numele unor principii și reguli morale, spirituale, ‘mai înalte’, contrazici natura, te pierzi în desuetudine, ipocrizie sau – mai rău – provoci suferință inutilă!

Oricum, este iluzoriu să crezi că vom putea modifica un comportament ancestral, vital, cum este reproducerea – imprintat în ordinatorul cerebral ca instinct cu resorturi inconștiente și automate – prin câteva reguli draconice, în câteva generații, sau prin definiții răsturnate ale realității, drept păcat, ceea ce ține de viață. Este domeniul în care doctrinele devin la fel de efemere și neputincioase ca și moda. Dar, noi vrem să demonstrăm contrariul, cu puțin umor!

Ceea ce obțin biserica, credințele, mistica, este un dezastru împotriva vieții și fericirii unor sărmani, mai ales unor sărmane.

Într-o confesiune protestantă, raportul dintre femei și bărbați a ajuns deja 2/1, dintre care, pe alocuri, una din patru, sunt fete bătrâne, nemăritate!

Este oare o exagerare să numim aceste derapaje, drept ceea ce sunt de fapt: o practică criminală! Femei veștede, clorotice, asexuate, lipsite de vlagă, pline de gărgăuni, cernite, anoste, fanatice, schilodite la trup, la suflet și la minte.

Dacă sesizați vreo analogie cu celibatul catolic, n-o să fiu eu cel care vă învinuiește!

Intuitiv, oamenii simt dezechilibrul, interesul altruist, acționează, scopul trebuie atins. Dar cum? Cu împletituri, cu scule scumpe și strălucitoare, nu merge! Chiar dacă epistolele pauline pastorale nu sunt decât niște pseudoepigrafe târzii, iar dacă prima epistolă petrină a fost transcrisă, cea de a doua, este sigur o plastografie. Doctrina se împotrivește, încăpățânată și denaturată! Ce-am putea face, închizând ochii față de mijloacele naturale, în esență, dar care pot foarte bine să fie ajutate și cu mijloace mai puțin naturale? Make-up, dressing, trending, modelling, etc.

Păi să scotocim prin domeniul doctrinelor, cutumelor și liturgicii prăfuite! Am găsit! Le invităm la amvon! Le punem în evidență, le scoatem în față. Fetele simt tentația sfântă: fac rugi lungi, manifestă un altruism și implicare exemplare, își aduc aportul. Culmea e că funcționează! Sunt alese! Există un mediu, o subcultură a ‚adunării’, ghetoului.

Cum ar trebui să numim acest mecanism de atingere a aceluiaș scop – reproducerea, sexul, mariajul – prin intermediul unor mijloace cultice, disimulate, escamotate? Ipocrizie?!

O disonanță persistă: vezi la câte o nuntă, o zână de fată, doctoriță pe bune – în științe medicale, profesor, IT, cuplată cu câte un pastor, pe post de paiață grotească, vestimentat secol 19, costeliv, strâmb, bizar și schilod – în cel mai bun caz, doar la trup. Nu e o regulă, dar se întâmplă! 

După logodnă, nuntă, toate veleitățile spirituale devin o amintire frumoasă, ca o icoană bizantină. Păi da, fiindcă intervine natura: cum să prezinți rezumatul ȘcS sau vreo oră muzicală, cu plodul în brațe?! Lasă că pocăim noi și natura! Nu, natura nu este păcătoasă! Noi suntem înguști, în gândire și concepții! Singura regulă naturală care persistă, deși poate fi doar o influență culturală patriarhală, este aceea că ceata sexuală a celor puțini, păstrează privilegiul alegerii din ceata celor mai numeroși, de fapt numeroase. Inflația scade valoarea unitară.

Nenorocirea este că se întâmplă același lucru și în ceata celor puțini, ar trebui să le zic masculi, dar nu mai sunt. Inhibați, complexați, tarați, impotenți, prin crezuri anacronice, prin veganism cu efecte scopiste, prin complexe de vinovăție sfâșietoare, datorate masturbării compulsive și ubicvitare, cu tulburări grave de personalitate, acești zombi spectrali, reușesc rareori să-și învingă temerile, complexele și tulburările, pe la 40 – 50 de ani și, în sfârșit se însoară, sau n-o mai fac niciodată. Dacă totul merge, cât de cât bine, își dau pumni în cap pentru cât au putut fi de fraieri!

Feedback ul negativ este cheia universală, a reglării naturale și artificiale (începând cu Watt), al oricărei automatizări. Este un termen cibernetic și este numit negativ, fără această conotație, ci pentru a fi deosebit de cel pozitiv, exploziv, mult mai rar, prezent totuși, inclusiv în natură. Există un fragment biblic care face aluzie la feedback ul pozitiv: Marcu 4, 25: Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua si ce are.”

Gândiți-vă la exuberanța coarnelor cerbului, muflonului sau ibexului, a cozii păunului sau a păsării indigo din Africa, culorile irizate sau fluorescente ale penajului păsărilor, dansul nupțial elaborat al păsării paradisului sau trilurile de o varietate nesfârșită și frumusețe răpitoare, ale privighetorii. Fanteziile sau exagerările din natură, au cel puțin, ca beneficiu secundar, bucuria estetică. S-a constatat că utilitatea nu coincide cu moda nici în natură, dar se ajunge la un compromis cerut de echilibru. Estetica cere sacrificii. Este prețul sau costul oportunității.*

Totuși, ravagiile modei, susținute și în natură de feedback ul pozitiv, au fost deslușite și argumentate matematic de Fischer și Lande, într-un mod plauzibil. Mai mult, penajul strălucitor al masculilor, este un limbaj al cărui discurs vorbește despre bunăstarea și starea de sănătate a posesorului. Ne înverșunăm – unii dintre noi – împotriva modei, vestimentației, dar ea vorbește despre bunăstare, confort, reușită. Cerșetorii vagabonzi, drogați sau alcoolici sunt murdari, ponosiți și miros urât. Vestimentația poartă cu sine semnificații. Le putem nega. Dar discursul său continuă să exprime adevărul realității.

În concluzie, dacă podoabele ocupă un loc atât de important în natură și au un rol esențial în aspecte vitale ale existenței, de ce se înverșunează corifeii isihasmului posac, împotriva lor și le scot în afara legii, o lege nicidecum organică, sau cel puțin, fără criterii bio!

Poate că și ridicolul are o funcție estetică. Și epistemică. În termenii evoluției, bineînțeles!

_______

* Termenii tehnici și ideile principale au fost împrumutate din Ceasornicarul orb, R Dawkins, ed Humanitas, 2017.

Perisabil vs Peren

Principala contradicție existențială care se impune unei ființe gânditoare și conștiente de sine este aceea a primatului sinelui gânditor și simțitor, pe care l-ar dori peren, dacă nu veșnic, considerându-se pe sine, subiect cunoscător al lumii, oglindă a universului, model de semnificare al lucrurilor, ca un ax sau centru al lumii.

Și totuși, această perspectivă este complet eronată, fiindcă nu materia gânditoare este perenă, nu individul conștient de sine este veșnic, ci modul său de alcătuire, structurile și funcțiile care-l fac să fie ceea ce este.

Suntem, în același timp, o matrice unică, inimitabilă, concomitent, un conglomerat caleidoscopic, repetat de miliarde de ori în fiecare dintre celulele care ne alcătuiesc, dintre care unele mor la fiecare trei zile, altele la 30, altele la trei luni sau le sunt înlocuite cărămizile bucată cu bucată, zice-se, din șapte în șapte ani.

În fiecare dintre ele persistă timp de 70-90 ani, niște structuri în care este depozitată esența entității noastre, dar nici ele nu sunt veșnice. De fapt, expresia veșnic, absolut, este sinonimă cu încremenit, fix, imobil, ceea ce în cazul realității cunoscute, este un nonsens.

Ceea ce este cu adevărat peren, este ceea ce este transmis, reprodus, ceea ce ne definește, performanțele uimitoare de care este capabil orice organism viu, adică know-how ul, informația privind alcătuirea, structura și funcțiile de care suntem capabili și prin care existăm.

Și o să fim la fel de uimiți, aflând că între ARN și ADN ul nostru – genotipul nostru, și trăsăturile care ne caracterizează – fenotipul nostru, nu este nicio legătură, alta decât aceea dintre semn și semnificat. Adică un cod. O transcripție. Singura similitudine. Extrem de contraintuitiv!

În drumul nostru efemer prin această lume, suntem martorii a cca cinci, pentru cei mai norocoși și longevivi, poate șapte generații – între străbunici și strănepoți. Cei născuți în deceniul patru sau cinci al secolului trecut, ca și mine, încep deja să-și facă și să-și încheie socotelile. Puneți față în față străbunicii dvs cu strănepoții dvs, vremea unora și a celorlalți. Vi se pare puțin lucru? 

Păi, dacă vorbim despre prăpastia dintre părinți și copii, ce probleme de înțelegere și comunicare ar apărea între străbunicii și strănepoții noștri? Apoi, câte dintre produsele realizate de omenire numără șapte generații? Poate cele mai reușite și uzuale. Mă gândesc la automobile, avioane, computere, celulare. Dar și la rasele de câini, de animale sau plante. Care au cel mult 3 – 5 – 10 mii de ani.

Și dacă sunt atât de mari diferențele într-o viață de om, ce vi se pare atât de imposibil, în timpul geologic, când vedeți ce complexitate a existenței ne înconjoară, ce forțe animă materia, viața și curgerea timpului.

Și atunci, dacă este cazul să acordăm credit spiritualității, părții celei mai perene din noi, aceasta nu este vreo parte foarte specifică, individuală, vreo parte sublimată a ceea ce reprezintă istoria noastră personală, valoarea, nici chiar geniul vreunuia dintre noi – acestea pot avea importanța lor în patrimoniul cultural și spiritual – ci acea parte, informația modului de alcătuire și reproducere a ceea ce am ajuns să fim și să transmitem mai departe. 

Acea parte acumulată prin mutații aleatorii și persistentă prin selecție cumulativă, rezultat al evoluției, devenind ceea ce suntem astăzi. Proprietate fundamentală a lumii, a realității, a existenței, a materiei, de la cuarci, neutroni, pozitroni și electroni, cu sarcinile și energiile lor, aranjați și organizați în câmpuri, trecând prin armate de infrastructuri care dau armonia și frumusețea secțiunii de aur, a muzicii sau lungimii de undă a culorilor, a cristalelor – florile de mină, a fulgilor de nea sau florilor de gheață de pe geamul sărmanilor siliți să trăiască în frig, a fractaliilor incluse în fiecare strop de tină, dacă îl privești la microscopul electronic. Rămâi mut de uimire!

A sosit momentul să ne valorizăm alternativele. Timp de milenii am țesut și cernut valori, sensuri, semnificații. Am alcătuit istorii, am povestit legende și mituri, despre alcătuirea lumii și apucăturile noastre. Ele sunt superbe, ca valoare culturală și spirituală. Dar, în cea mai mare parte a acestui timp, am ignorat esența realității pe care o purtăm în noi, care ne-a adus până aici, care ne va ajuta să facem saltul mai departe. 

Nu mai putem ignora modul de alcătuire a lumii, a noastră înșine. Ne izbește la tot pasul.

Ne credem buricul lumii, instituțiile noastre, ideologiile și convingerile noastre, crezurile noastre, par intangibile, dar ele curg de-a lungul mileniilor. Suntem vulnerabili, perisabili, și totuși permanenți – prin ceea ce transmitem, prin ceea ce rămâne, prin ceea ce reproducem.

Nu noi înșine! Să nu ne mai facem iluzii! Aveți vreo amintire dinainte de naștere? Ne vom întoarce de unde am venit! Vom trăi prin genele noastre, prin nepoții și strănepoții noștri, prin copiii copiilor lor! E suficient! Vom reintra în circuitul natural al lucrurilor obișnuite! Împreună cu electronii, neutronii și atomii din care suntem alcătuiți. Adevărată aventură!  

Este timpul să înlocuim miracolul, înțelepciunea și frumusețea miturilor, cu miracolul, alcătuirea superbă și secretele realității care ne înconjoară. Sunt la vârful degetelor noastre. Trebuie doar să deschidem ochii mari și ochii minții, să acceptăm cu modestie că suntem plini de prejudecăți, că suntem prea plini de sine, prea posesivi, autoritari, ierarhizați, încrezători în propriile automatisme culturale.

Ne așteaptă o revoluție. O reformă. Nu vom risca să fim devorați.

Paștele Covid 19/20

Au tras la sorți și sorțul a căzut pe Matia…

FA 1,26

Domnul va trece pe lângă ușă și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre și să vă lovească.

Ex 12,23

Probabil, nicăieri nu sunt mai apropiate, viața și moartea, decât la nivelul ARN-replicazei.

Viața înseamnă creștere, dezvoltare, reproducere, replicare. ARN. ADN.

Se pare că virusurile au descoperit și aplicat acest secret ingenios, pentru prima dată. Bacteriile o fac permanent.

Sângele, la locul lui, este viață. Pe ușorii ușii, înseamnă moarte și viață. Conform autorității, ritualului și interpretării. Doar că moartea e o certitudine, iar viața, o posibilitate.

Dacă oricare dintre noi ar muri de Covid 19, pentru noi înșine și pentru apropiați, ar fi o tragedie.

Dar pentru firea lucrurilor, nu este decât o altă fațetă a proceselor banale din natură, în care cele mai intime resorturi ale vieții, se îngemănează cu moartea.

Noi suntem făuritorii semnificațiilor și valorilor, cărora le acordăm atâta importanță.

Și când te gândești că miezul spiritualității sacre se găsește în afirmația:

„Plata păcatului este moartea…”.

Păcat că ne naștem?

NU!

Aceasta este Viața!

Doar o particica din balaur

In perioada dintre clasele I-IV, la Liceul de Arta, (profil de pian bineinteles si instrument inca drag mie), se practica dansul la serbarea de sfarsit de an iar eu trebuia sa mentin fatada de pocaita mica ce eram. Sa stau pe scaun si sa imi privesc colegii cum dansau.

Din fericire, am avut totusi libertatea sa il practic in diferite momente si contexte dar au fost perioade si spatii in care trebuia sa apar mentalitatea mortificatoare prin actiunile mele (cognitive si/sau conductuale, constiente si/sau inconstiente), ceea ce nu a fost intocmai benefic.

Si ar fi prea complex sa ne punem sa vorbim despre diferiti factori si dinamici care se impletesc in interactiunea dintre diverse sisteme (microsistem, mesosistem, etc.) si consecintele daunatoare pe termen scurt si lung ale unor tabuuri. Fiecare isi cunoaste propria gradina si felul in care diversi viermisori i-au invadat recolta.

Dupa ce m-am botezat, am incetat sa mai dansez pentru o perioada. Nu ca as fi fost vreo dansatoare de profesie (din pacate, haha). Pentru ca de o vreme incoace, sa ma impac pentru totdeauna cu aceasta prima iubire care dupa cum se spune, nu se uita niciodata.

Ideea ca dansul ar fi pacat am auzit-o in multe ocazii, de la diferite personaje. Da, foarte mare pacat este printre altele, sa:

• conectezi cu corpul tau
• faci sport distrandu-te
• te simti fericit
• ai grija de memoria ta
• exersezi gandirea divergenta si convergenta
• ai risc mai mic de a dezvolta dementa
• te tii in forma
• ai mai putin stres
• ai oase mai puternice
• dezvolti o coordinare si echilibru mai bun
• etc.

Desi am spus asta intr-un comentariu recent, cred ca este important sa repet. In aceasta perioada delicata, cred ca dansul poate fi una dintre manierele excelente de a face aerobic fiind inchis in casa. Inteleg ca poate nu e pe gustul orisicui, dar cred ca multe persoane si in special tineri s-ar atasa de el daca ar avea o imprejurare prielnica pentru asta.

Nu cred ca exista vreo forma de dans gresita. Cred ca orice dans poate fi bun pentru diverse scopuri. Acum, fiecare e liber sa isi foloseasca ratiunea si gusturile pentru a alege fiecare element si scenariu asa cum crede mai bine.

Si cu aceste putine cuvinte, va las sa vizionati un spectacol fermecator. Ballroom dance, un stil de dans divin, coborat direct de la zei.

Enjoy 🙂