Un altfel de baptist

Invazia teocratica

Nu intenționam ca articolul precedent să fie răspândit; era doar un răspuns la o serie de replici pe care dl. Lăiu le-a publicat zilele trecute ca reacție la o discuție foarte veche. Teologul m-a acuzat de umanism și de ură împotriva Bibliei, în timp ce prietenii de pe blogul dlui. deja se așteaptă să pornesc o persecuție împotriva lor:

Olivian: Însă, aceşti Crassuşi şi Pompei moderni, mânaţi de nevoia disonant cognitivă de a se autoconvinge că himerele lor sunt Adevăr, aleargă cu îndârjire pentru a-i atrage şi pe alţii în vârtejul haosului lor spiritual. Şi când numărul va fi majoritar, aceşti Crassuşi şi Pompei, ca şi tizii lor originali, vor găsi noi metode, din ce în ce mai perfide, de a-i încolţi şi captura pe toţi Spartacuşii care nu vor dori să moară ca sclavi ai concepţiilor lor înrobitoare.

Deși dl. Lăiu justifică teocrația și ura religioasă cu Biblia în mână, nu-l cred capabil să facă rău cuiva nici dacă ar avea putere politică. Din păcate, s-a întâmplat ca lumea de care s-a atașat din tot sufletul să fie universul Vechiului Testament. Așa se face că datoria supremă a teologului este Citește mai mult din acest articol

Ce este rau cu Religia?

Unitate în Diversitate?

Ceea ce se întâmplă la GC („Conferinţa Generală” AZŞ), sau la oricare alte concilii şi sinoade bisericeşti, nu este o probă de „unitate in diversitate” ci suprimarea diversităţii, în tentativa unei unităţi forţate, induse şi întreţinute artificial. Hotărârea unor Diviziuni sau Conferinţe de a acţiona unilateral (de capul lor), în SUA şi în Europa,  o demonstrează o dată în plus, la nivel macro. Oricât s-ar voi, instituţionalizarea şi globalizarea religiei nu va funcţiona niciodată altfel decât prin mijloace politice (ca să nu spunem machiavelice).

Sacrificarea ideologiilor individuale sau minoritare în numele şi din voinţa unei majorităţi (care nici aceasta nu este pe deplin unitară în opiniile ei, dacă s-ar intra în detalii) reprezintă o formă morbidă de comunism. Sau o „dictatură a majorităţii”. Thomas Jefferson spunea: „Democraţia nu este altceva decât puterea mulţimii prin care 51% din populaţie poate lua dreptul celorlalţi 49%.” Ca să nu mai pomenim că, de prea multe ori, această „majoritate” este tocmai aceea care se dovedeşte a fi mai susceptibilă de a se lăsa manipulată şi guvernată, după principiul instinctului de turmă, de către o oligarhie cu interese mai mult sau mai puţin meschine.

In realitate, miza originară a Creştinismului a fost crearea şi recunoaşterea unei dimensiuni (inclusiv spaţiu/timp) în care individul să fie liber, în toata splendoarea unicităţii sale. „Veritas liberabit vos”. Discursul lui Isus este incărcat de exemple şi apeluri la atitudini şi acţiuni singulare, la afirmarea individualităţii, uneori chiar cu preţul vieţii sau al stigmatizării.

În ceea ce priveşte sfera colectivă, socială, idealurile creştine se definesc prin (şi se rezumă la) empatie şi altruism pro-activ (vezi „Regula de Aur”). Ele presupun capacitatea (prin „civilizare”) şi efortul diferiţilor indivizi care compun grupul, de a se manifesta şi acţiona pentru salvgardarea şi dezvoltarea „bună-stării”, a drepturilor şi oportunităţilor individuale, aplicând mecanisme de echilibrare, compensare a inegalităţilor.

Cât despre „misiunea civilizatoare” a acestor idealuri sau, altfel spus, progresul organic al mentalităţii unei societăţi, acesta are loc prin educaţie şi cooperare. O educaţie care sa aibă la bază un dialog necoercitiv, de pe poziţii diferite, dar egale. Orice impunere a unei ideologii de către unii asupra altora (indiferent de metoda folosita – vot, decret sau terorism) reprezintă o violare a principiului diversităţii şi deci a libertăţii individului de a gândi şi a se exprima într-un mod în care să fie coerent cu sine.

„În ceea ce priveşte credinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu, orice creştin poate fi un tot atât de bun judecător pentru sine ca şi papa, chiar dacă este susţinut de milioane de concilii”. „Eu şi cu Dumnezeu formăm majoritatea” – de la Martin Luther citire.

 

Statul Deuteronomic

images Versiune audio

Ex Catacumba

images Versiune audio

Ghetoizarea Genezei

images Versiune audio

De la Marea Lupta la Mein Kampf

Biserica din Loma Linda a postat recent pe Intercer prezentarile mele de “Daniel & Apocalipsa” din 2002. De aici, o furtuna de intrebari. Cum poate cineva sa fie atat de schimbator (citeste usuratic) incat sa-si schimbe pozitia radical in mai putin de zece ani? Despre stele cazatoare (multumesc pentru prima parte), si biserici care vor apostazia impreuna cu pastorii, am auzit. “Cu pastorii nostri-n frunte vom avea erezii multe”. O fi Omega? Sunt dator cu un raspuns.

Pozitia mea de la LL reflecta o ingrijorare pe care am regasit-o mai tarziu in doua lucrari ale lui George Knight.

Este vorba mai intai de cartea The Neutering of Adventism, care poate fi tradusa elegant ca Neutralizarea Adventismului, sau, mai pe sleau, Castrarea Adventismului. Titlul vorbeste de la sine. Knight este ingrijorat de disparitia etosului profetic si a caracterului contra-cultural al Adventismului contemporan. Suntem acum doar evanghelici de ziua a saptea.

Desi cartea lui Knight inca nu aparuse, impartaseam aceleasi sentimente. Dorinta mea era sa regasesc radicalismul pierdut.

A fi radical inseamna a merge la radacini. La LL am fost radical, insa radicalismul meu nu tinea de asa zisul adventism istoric, fundamentalismul imbratisat dupa primul razboi si reinviat dupa al doilea de Andreasen, Hartland, Amazing Facts, Educate Truth, Pippim, dinastia Wilson si tot adventismul din Romania. Dimpotriva, am incercat o intoarcere la adevaratele radacini, cele reprezentate de William Miller, John Andrews si Uriah Smith. Respectul meu fata de acesti biblicisti naivi dar inteligenti si independenti nu a scazut intre timp.

Cealalta lucrare a lui Knight este o prezentare video despre educatia adventista pe care am vizionat-o la o intalnire organizata de Conferinta Illinois. Knight incerca sa ofere o solutie pentru de-neutralizarea adventismului. Dupa vizionare, ne-am impartit in grupe pentru a discuta solutia propusa.

Aspectul socant pentru mine a fost incercarea autorului de a ne oferi ca exemplu miscarea Hitlerjugend din Germania Nazista si Stalinismul.

Comunismul a cazut din cauza ca URSS s-a destalinizat. Destalinizarea reprezinta convertirea unei ideologii in alb-si-negru la recunoasterea zonei gri. Concluzia fireasca: educatia adventista trebuie sa se re-stalinizeze. Sa renunte la zona gri a intrebarilor deschise. Sa se intoarca la teologia fiarelor apocaliptice, la fel cum nazistii se foloseau de spectrul evreului etern si comunistii de cel al dusmanului de clasa.

Mai socant a fost faptul ca am fost singurul socat. Colegii au fost de acord ca trebuie sa facem mai multa indoctrinare profetica in scoli, dar nimeni nu parea sa fi fost intrigat de analogia politica aleasa de Knight. Ma intreb daca a vrut sa recomande in mod sincer modelul nazist/stalinist sau a vrut doar sa ne deschida ochii? In a doua varianta, nu a reusit.

Solutia propusa de Dr. Knight a fost definita de Dr. Goebbels ca principiul Minciunii Mari. Ideea este ca, pentru a fi crezuta, o minciuna nu trebuie sa ofere dovezi, ci trebuie sa fie cat mai mare. Omul simplu spune minciuni micisi nu crede ca cineva poate minti la scara mare.

Comunismul si-a pierdut credibilitatea atunci cand a recunoscut „greselile” staliniste. Apusul ar fi continuat sa creada impotriva oricarei dovezi, ca gulagul este un mit, asa cum unii cred astazi ca holocaustul este un mit. Diferenta este ca nazistii nu au renuntat niciodata la Minicuna Mare, in timp ce Hrusciov si Gorbaciov au incercat sa cocheteze cu adevarul, crezand ca asa vor mari credibilitatea comunismului.

Adventismul nu trebuie sa repete greseala lor. Nu trebuie sa acceptam ca exista incertitudini si aspecte dicutabile in doctrina. Nu trebuie sa recunoastem ca am gresit. Nu trebuie sa cochetam cu adevarul.

Cele doua lucrari ale lui Knight definesc bine traiectoria parcursa de mine de la prelegerile de la LL. Am inceput prin a cauta radicalismul pierdut. Am incheiat prin a-l regasi in Minciuna Mare. Nu am vazut alta solutie decat sa le resping pe amandoua.

Mi-am schimbat pozitia asa cum si-a schimbat-o Luther in fata crizei anabaptiste. Cand radicalismul Reformatiunii duce la fascism biblic, solutia este intoarcerea la moderatia lui Erasmus. Il recunosc pe Luther in radicalismul lui Karlstadt mai repede decat in Scrisoarea Catre Nobilimea Germana, dar a existat un moment cand Reformatiunea a avut de ales intre a pregati calea pentru Kant sau a deveni teocratia Bibliei lui Luther. Adventismul se confrunta cu o situatie asemanatoare dar fara Luther.

Recunosc astazi ca radicalismul naiv al pionerilor nu mai este posibil. Suntem prea maturi, prea bine informati, pentru a mai juca rolul lui Don Quixote. De unde ispita de a converti Marea Lupta (cu morile de vant) in Mein Kampf, adica Marea Lupta ca document de partid, convertirea Marii Lupte in Marea Minciuna.

Exista ceva mai sinistru decat castrarea adventismului: cireada de boi care defileaza in pas de gasca.

Miscarea Intelligent Design trebuie judecata dupa roade

Hegel spune ca pe masura ce Dumnezeu este obiectivizat, creste alienarea omului, iar institutiile politico-religioase devin tot mai corupte si tiranice.

O sa ofer un exemplu.

Undeva are loc o mutatie si omul afla ca are cancer. Dumnezeu poate sa joace aici doua roluri distincte si opuse unul altuia.

A. Dumnezeu lucreaza din-afara. Bolnavul cere pastorului si batranilor bisericii (institutia corupta/tiranica), sa faca ungerea, marturiseste ca s-a mai uitat in Sabat la meci, a vorbit de rau conducerea, etc., pacatele ii sunt iertate (caci mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit), si acum asteapta ca Dumnezeu sa traga sfoara supra-naturala, sa repare designul stricat de Satana. Dumnezeu nu trage sfoara respectiva, de unde concluzia ca a tras alta sfoara: a fost voia lui ca fratele sa aiba cancer, pentru ca asa este mai bine, o sa ne explice Isus in cer, etc. Dumnezeu este o forta care lucreaza dinafara.

B. Dumnezeu lucreaza dinlauntru. Omul incepe lupta cu nefiinta, face chemo, cauta vindecare sau sa-si prelungeasca viata si sa-i dea sens dincolo de moarte. Dumnezeu este o forta care lucreaza din-launtru.

Religia organizata este Antichristul. Dumnezeu este obiectivizat intr-o institutie corupta/tiranica. Aceasta institutie are nevoie sa demonstreze ca Dumnezeu este o forta in-afara care trage sfori, pentru ca sforile trec si prin mainile ei. Daca Dumnezeu lucreaza din-launtru in-afara, omul este liber. Daca Dumnezeu lucreaza din-afara, omul trebuie sa-si supuna vointa unei puteri exterioare. Intrucat pe Dumnezeu nimeni nu l-a vazut, (in afara de Petrache Lupu si inca cativa), pana la urma ajungi tot pe mana sfintilor.

Biserica are nevoie sa demonstreze ca Dumnezeu trage sfori, in colaborare cu biserica (vezi „Experiente pe Calea Ingusta”, multumesc Paul). Argumentul „stiintific” pentru sfori este Intelligent Design.

Scopul este politic. Dovada: Rusia a interzis predarea evolutiei in scoli, Romania (biserica+politicieni corupti +prosti da’ multi), a facut la fel, tarile Islamice la fel, extrema dreapta crestina in US cheltuieste sute de milioane sa introduca idea “numai o teorie” si “predarea controversei” in scoli.

Feriti-va de profeti mincinosi. Ii veti cunoaste dupa roade.

De ce o invidiez pe Serena Williams

Cand o vad pe Serena Williams multumind lui Iehova in fata milioanelor de admiratori, ma musca sarpele invidiei.

Inteleg ca se poarta cruci pe stadioane, dar toata lumea stie ca sunt mai degraba totemuri. Intr-un viitor ipotetic, arheologii vor trage concluzia ca Jeezas a fost patronul jucatorilor de fotbal american. Dar martorii?

Este ca si cum Macabeii ar fi participat la jocurile lui Hercules in numele lui Yahweh, in loc sa faca razboi din cauza lor. Nu ar trebui Serena si Venus sa mearga din casa in casa cu Turnul de Veghe, mai degraba decat sa colinde stadioanele cu racheta? Imaginat-va ca suna martorii la usa. “Hi, I am Serena Williams and she is my sister Venus”. Sa vezi atunci dublu.

Adevarul este ca toate cultele practica dublul standard. Turnul de Veghe este antimundan, dar Michael Jackson este un bun PR. Martorii celebreaza in secret victoriile surorilor Williams, amintindu-si ca Iehova foloseste uneori mijloace ne-ortodoxe. De aici invidia. Parafrazandu-l pe Catavencu, de ce nu avem si noi apostatii nostri la grand-slam? Noi care avem reforma sanitara?

Este adevarat ca Nastase avea niste rude AZS pe langa Ramnicul Sarat, dar lantul de cromozoni nu era dublat de meme comune. Candva, la o nunta in Atlanta, un american m-a intrebat daca este adevarat ca “the great Nasty” este roman. “Uite, ala e nepotul lui” i-am raspuns aratand spre un cavaler de onoare. “You are not going to tell me that Nasty is SDA”. Fireste. Nu din cauza la “theatrics” sau mult-trambitatul numar de 1500, (in bible-belt asta nu e o contradictie). Adevarul este ca nu imi pot imagina un campion AZS.

Mai intai, reforma s(oi)anitara este mai aproape de obsesiile ipohondre decat de idealul auto-depasirii si a spargerii limitelor. Dar, mai ales, este vorba despre faptul ca, la fel ca in cazul quakerilor, cultura AZS poarta amprenta unei mame puternice.

Asta a insemnat un avantaj la timpul respectiv. Femeile au instincte domestice care balanseaza inclinatia spre violenta si risc a barbatului. In contextul barbarismului inerent in religia de frontiera, Anne Lee sau Ellen White au adus ceea ce lipsea culturii de tip Biblia si pusca. Insa o copilarie sanatoasa poate deveni o maturitatate neimplinita atunci cand mama isi emasculeaza fiul din prea multa grija.

Probabil simptomul tipic este marturia impotriva ciclismului. Intre timp, am acceptat bicicleta dar am continuat sa fugim de orice risc mai mare decat mersul pe bicicleta. Absenta spiritului sportiv este doar un simptom. Adevarata problema este evitarea provocarilor intelectuale si a riscurilor teologice. Cand voi vedea un SDA pe podiumul olimpic voi sti ca a venit timpul si pentru riscurile stiintei si ale provocarilor teologice. Pana atunci, ne vom tine de fusta mamei.