Resentimentul
27 octombrie 2015 12 comentarii
Ce a scos din voi Apusul cand nimic nu (mai) e de scos?
17 septembrie 2015 10 comentarii
Cuvantul “european” a fost folosit prima data intr-o cronica iberica din perioada dominatiei islamice. Europenses sunt soldatii lui Carol Martel care au respins invazia araba in batalia de la Tours (732). Europenii intra in scena ca antagonisti ai Islamului.
De ce au fost numiti francii “europeni”? Curat si simplu: pentru ca erau barbari. “Europa” fusese in antichitatea clasica numele partii necivilizate a peninsulei balcanice. In secolul VIII zona barbara se mutase in nord-vest. Bizantul reprezinta acum civilizatia crestina iar Califatul pe cea islamica. Europa nu era parte din civilizatie. De aceea a invins.
Marele filosof german Friedrich Nietzsche identifica geniul Europei in dialectica lui Apollo si Dionisos. Apollo este Logosul (masura) intrupat in arta, ratiune, poezie si lege. Dionisos este vitalitatea barbarului iubitor de libertate, razboi si orgii. Grecia a atins echilibrul intre Apollo si Dionisos in perioada pre-socratica. Din punct de vedere cultural are loc nasterea tragediei, care disciplineaza impulsul dionisiac in canoane poetice si reflectii filosofice. Din punct de vedere politic-militar, sinteza Apollo-Dionisos este ceea ce asigura victoria Greciei, individualismul disciplinat politic, impotriva despotismului gregar al Orientului Mijlociu.
In mod surprinzator, Nietzsche vede inceputurile caderii Greciei clasice in excesul de rationalizare moralizatoare din perioada post-socratica. Asemenea exces este pentru el simptomul unei oboseli a sufletului super-civilizat care nu mai are puterea sa imbratiseze tragismul si libertatea unei existente fara sens moral.
Aceasta anemie culturala va deschide calea pentru distrugerea lumii clasice. Roma nu a ar fi fost cucerita de barbari daca nu ar fi fost strivita sub povara nevoii de rationalizare moral-teologica a oricarui eveniment istoric si act politic. Nimeni nu mai e multumit cu un veni, vidi, vicit dupa Constantin.
Sa luam, de exemplu, invazia Romei de catre Vandali in 455. Romanii nu se intreaba de ce nu au fost in stare sa-si apere cetatea, ci de ce nu i-a aparat Dumnezeu. Problema cea mai acuta este cea a femeilor violate de vandali. Pentru ca Dumnezeu a ingaduit sa se intample, intrebarea este daca nu cumva au avut si ele o vina. Augustin raspunde ca romanele sunt nevinovate daca nu au simtit placere cand au fost maltratate (dovada ca Augustin avea mintea bolnava).
Asta ne aminteste de rationalizarile culturale si mea-culpa morala atunci cand un gang islamic violeaza o fata intr-un oras din Europa. Intodeauna intrebarea este unde a gresit Europa si unde a gresit fata (cu nelipsitele suspiciuni augustiniene). Gangul este doar prima victima a Apusului.
In termenii dialecticii lui Nietzsche, barbarismul Apusului medieval este premisa dionisiaca unei noi sinteze numita Renasterea. Pe de alta parte, Bizantul civilizat reprezinta faza avansata a decadentei post-socratice. Otho cel Mare se plangea ambasadorului bizantin ca saxonii manuiesc spada mai bine decat pana. Am putea adauga ca atunci cand europenii au invatat sa manuiasca pana au folosit-o tot ca spada, adica ca arma de atac. Orice dogma, orice crez, orice prejudecata sacra a fost atacata si a cazut sub pana Apusului. Pana bizantina s-a ferit de provocari si a fost sterila in creatie. Rasaritul nu a cunoscut nici Renastere, nici Secolul Ratiunii sau al Luminilor, si nici nu a comis sacrilegiile modernitatii.
Mercenarii normanzi care au luptat de ambele parti ale razboaielor Bizantului radeau de soldatii greci spunand ca isi lasa sotiile in grija eunucilor si apoi pleaca la razboi condusi tot de eunuci. Pentru barbarul nordic imensa birocratie bizantina nu era altceva decat un mod de a aseza barbatii in paza eunucilor. Dar nu este aceasta Uniunea Europeana? Nu este Europa o fortareata plina de negustori si bancheri condusa de o birocratie emasculata? Nu sunt europenii sub paza eunucilor care ii protejeaza de idei si experimente interzise? Nu este interzis intelectualului sa foloseasca pana sau tasatura ca arma, sa se angajeze in razboaie de idei si sa contrazica consensuri moral-politice? Nu a cerut Angela Merkel ca Facebook sa cenzureze orice forma de hate-speech (citeste orice argument impotriva Islamului)?
Atunci cand cavalerii apuseni veniti sa apere Constantinopolul au cerut o biserica pentru a celebra liturghia in rit latin, grecii le-au refuzat cererea, respingand implicit suportul lor militar. Pericolul profanarii spatiului sacru a prevalat in fata pericolului Otoman. In mod similar, pericolul profanarii ortodoxiei multiculturalismului si corectitudinii politice prevaleaza in fata pericolului islamizarii.
Problema Europei nu este in primul rand caderea lui Apollo ci epuizarea lui Dionisos. Pericolul nu este „barbarii la porti” ci absenta barbarului dinlauntru, aflat in tensiune creatoare cu civilizatia. In cuvintele lui Eminescu, este momentul cand Apusul nu mai gaseste nimic de scos in europeni.
„Celephais” – de ce sunt agnostic
1 septembrie 2015 24 comentarii
Fiindca pe multi agnosticismul pare sa-i deranjeze mai mult decat fundamentalismul crestin sau scientismul unor atei, voi incerca sa-mi expun punctul de vedere vizavi de pilula rosie vs. pilula albastra, oferind si un raspuns acuzatiilor lui Mizantropescu. Filosofia lui H. P. Lovecraft va constitui studiul de caz. Citește mai mult din acest articol
Versiune audioMesia si abuzul de istorie
8 aprilie 2015 52 comentarii
In faimosul sau eseu „Vom Nutzen und Nachteil der Historie für das Leben”, in traducerea lui Kaufmann: “The Use & Abuse of History”, Nietzsche argumenteaza ca “abuzul de istorie”, adica istoria ca scop in sine, anemizeaza. Istoria ar trebui dimpotriva sa serveasca viata. Nietzsche se ofera pe sine ca exemplu:
But I must be allowed to ascribe this much to myself on account of my profession as a classical philologue, for I would not know what sense classical philology would have in our age unless it is to be effective by its inappropriateness for the times, that is, in opposition to the age, thus working on the age, and, we hope, for the benefit of a coming time.
Ma intereseaza un studiu al istoriei Noului Testament fara abuzul de istorie. Adica, parafrazandu-l pe Nietzsche, nu vad sensul NT pentru timpul nostru altfel decat (tocmai) prin incompatibilitatea si opozitia fata de timpul nostru. Modelul pentru un astfel o astfel de istorie este chiar incompatibilitatea si opozitia NT fata de propriul timp.
NT se descopera istoricului ca o serie de erori. Evanghelistii ar fi interpretat profetiile mesianice dupa ureche. La care se adauga naivitatea de a fi crezut ca un evreu rastignit putea fi altceva decat alt evreu rastignit. Aici abuzul de istorie nu face altceva decat sa repete obiectiile rabinilor si ale istoricilor clasici.
Intrebarea este insa daca un Mesia revolutionar ar fi avut vreo sansa sa se nasca din exegeza stiintifica a unor texte care au fost scrise cu scopul de a conserva status-quo. Sau daca YHWH, asa cum il cunoastem din aceleasi scripturi, poate fi luat la palme. Nu mai intreb daca ar fi putut trece prin capul cuiva, indiferent de religie, ca Dumnezeu poate fi crucificat.
Greseala consta in faptul ca evanghelistii sunt vazuti ca niste studenti la scoala de popi care nu si-au invatat bine lectia, cand de fapt ei exploateaza fisurile iudaismului. Ceea ce au invatat ucenicii de la Iisus si de la Pavel a fost cum sa lucreze sistemul dinlauntru.
Spune Nietzsche:
These are the services which history can carry out for living. Every person and every people, according to its goals, forces, and needs, uses a certain knowledge of the past, sometimes as monumental history, sometimes as antiquarian history, and sometimes as critical history, but not as a crowd of pure thinkers only watching life closely, not as people eager for knowledge, individuals only satisfied by knowledge, for whom an increase of understanding is the only goal, but always only for the purpose of living and, in addition, under the command and the highest guidance of this life. This is the natural relationship to history of an age, a culture, and a people: summoned up by hunger, regulated by the degree of the need, held to limits by the plastic power within, the understanding of the past is desired at all times to serve the future and the present, not to weaken the present, not to uproot a forceful living future. That all is simple, as the truth is simple, and is also immediately convincing for anyone who does not begin by letting himself be guided by historical proof.
Voi lua ca exemplu profetia nasterii din fecioara. Isus era in acte fiul lui Iosif. In versiunea birtherilor ar fi fost de fapt fiul din flori al unui soldat roman numit Panthera. Orice pretentie mesianica era astfel exclusa. In acest sens, singurul argument valid ar fi fost certificatul de nastere de la templu. Asta nu ar fi oprit barfa, dar ar fi satisfacut legea.
Matei si Luca ofera acest argument, desi difera cu privire la genealogia lui Iosif. Oricum, ambele surse il declara pe Iisus fiul lui David, singurul lucru important pentru sustinerea pretentiilor mesianice. Si totusi, ambii evanghelisti isi darama propriul argument, afirmand ca, totusi, Iisus nu a fost cu adevarat fiul lui Iosif, ci fiul lui Dumnezeu nascut din fecioara.
Este ca si cum evenghelistii ar spune: putem oferi dovezi ca Iisus este din linia lui David, dar nu ne intereseaza, pentru ca astfel am confirma iudaismul. Legea cere ca Mesia sa fie din neamul lui David. Noi spunem ca Mesia este abrogarea legii.
De ce este importanta profetia din Is 7:14? Pentru a legitima mesianitatea lui Iisus in iudaism? In acest caz, argumentul este cel putin discutabil. Motivul este insa diametral opus. Nasterea din fecioara intrerupe linia lui David. Dupa lege, Mesia nu are nici un drept in iudaism. Mesia este abrogarea legii, sau este respins implicit.
Mesia este homo sacer prin excelenta, omul dezbracat de orice calificativ social. Cu alte cuvinte, Mesia nu poate fi decat un condamnat, rastignit chiar de la nastere.
Pavel, care a scris inaintea evenghelistilor, nu pomeneste nimic de nasterea din fecioara. Marcu si Ioan ignora istoria, pentru ca publicul lor nu este dintre iudei. Mai mult, in contextul mitologiei pagane, argumentul nasterii din fecioara ar fi fost ceea ce a devenit in timpul nostru. Adica un alt argument pentru status-quo.
Nu este nimic revolutionar intr-o zeita care ramane vesnic virgina sau intr-o nascatoare-de-dumnezeu care ramane virgina dupa nastere. Asemenea miracole satisfac imaginatia populara si consolideaza ordinea existenta.
Insa daca Mesia se afla deasupra legilor de succesiune, si Dumnezeu este indiferent la onoare sociala, atunci Mesia ar putea fi chiar si fiul unei taranci sedusa si abandonata de un soldat roman, iar aceasta poate fi o sfanta in ciuda disgratiei sociale. Atunci orice femeie care naste intr-un grajd un copil fara tata este nascatoare-de-dumnezeu. Asemenea afirmatii sunt insa prea tari pentru urechile de atunci sau de acum. La fel ca in filmul “Life of Pi” adevarul poate fi digerat doar ca poveste-miracol.
oxigen2 
Comentarii recente