Elihu vs Galileo
5 decembrie 2016 8 comentarii
omul va supravietui, mai mult, va invinge
5 decembrie 2016 8 comentarii
30 august 2016 14 comentarii
6 iulie 2016 260 comentarii
Modelele computationale in evolutia moleculara sunt ipoteze matematice. Aici trebuie sa fac doua precizari. Mai intai, ipotezele nu sunt derivate din observatie desi sunt verificate prin observatie. In al doilea rand, nu exista stiinta fara ipoteze.
O ipoteza verificata prin observatii devine o teorie, si o teorie confirmata prin testul falsificarii devine fapt stiintific. Un fapt stiintific este o teorie care a fost confirmata cu fiecare noua descoperire. Din acest motiv evolutia este un fapt stiintific, indiferent daca ne place sau nu.
Avem teorii si ipoteze care incearca sa explice evolutia. Pentru ca bioinformatica depinde de cea mai avansata tehnologie nu numai in secventa ADN dar si in computere, orice model computational este deocamdata ipotetic.
Aici avem un blocaj psihologic la crestinul conservator care este speculat de Intelligent Design. Orice ipoteza noua este o aventura intelectuala in necunoscut. Instinctele crestinului conservator sunt anti-aventuroase. El simte ca pierde terenul de sub picioare atunci cand nu are certitudini in alb-negru.
Argumentul principal impotriva heliocentrismului a fost acela ca era doar o ipoteza matematica. Ipoteza a devenit teorie numai dupa Newton, si nu a fost confirmata empiric decat in era spatiala. Sputnik a fost primul experiment uman cu legile lui Newton. Si totusi exista inca credinciosi geocentristi in toate religiile cartii. Este puterea instinctului. Istoria se repeta cu teoria evolutiei.
Sunt inca in circulatie carti si articole publicate acum doua decenii care sustineau ca genomul fiecarei specii este delimitat de granite impenetrabile, si ca genomul uman este radical diferit de al celorlalte vietuitoare. Notiunea ca omul este “un ordin diferit” este inca mentionata in literatura religioasa. (N. B. Omul este din ordinul primatelor deja de la Linnaeus). Un alt argument popular in literatuara creationista era acela ca omul din Neanderthal ar fi un doar Sapiens degenerat “din cauza pacatului”. Atunci cand biologia moleculara a confirmat inrudirea universala a lumii vii si diversitatea genului Homo, exponentii ID si YEC au uitat predictiile lor falsificate, la fel cum fusesera uitate predictiil mai vechi despre coloana geologica, placi tectonice, si datari radiometrice. La fel ca in cazurile precedente, a fost gasita o rationalizare superficiala si guerilla ID s-a mutat la frontierele stiintei evolutionare, unde ipoteze noi ofera un teren fecund pentru exploatarea fricii de necunoscut a crestinului conservator.
Voi caracteriza miscarea ID in cuvintele lui Nietzsche din Gay Science:
Among some pious people I found a hatred of reason and was well disposed to them for that; for this at least betrayed their bad intellectual conscience. But to stand in the midst of this rerum concordia discors [discordant concord of things] and of this whole marvelous uncertainty and rich ambiguity of existence without questioning, without trembling with the craving and the rapture of such questioning, without at least hating the person who questions, perhaps even finding him faintly amusing—that is what I feel to be contemptible…
Intr-adevar, fundamentalistul cel putin uraste ratiunea in mod deschis si isi inchide ochii la stiinta. ID-istul vede si nu se intreaba de unde si cum. Dimpotriva, el foloseste orice argument rational pentru a-l convinge pe fundamentalist sa-si inchida ochii ca oricum nu are ce vedea. Ratiunea este folosita impotriva curiozitatii intelectuale. Exista un singur raspuns: asa a vrut Dumnezeu. Restul este desertaciune si goana dupa vand – “that is what I feel to be contemptible…”.
In ce ne priveste, citez din aceiasi carte:
At long last the horizon appears free to us again, even if it should not be bright; at long last our ships may venture out again, venture out to face any danger; all the daring of the lover of knowledge is permitted again; the sea, our sea, lies open again; perhaps there has never yet been such an „open sea”.
Ceea ce se deschide in fata noastra este o aventura a cunoasterii cum nu era inca posibil acum doua decenii. Ma bucur ca nu am murit inainte ca acest orizont liber sa se deschida dincolo de Gibraltarul secolului. “We the few, we the happy, we band of brothers…” care am muscat din fructul cunoasterii oprite. Noi, cei vii. Cat despre morti, pot a-si ingroape mortii fara mine.
21 februarie 2016 37 comentarii
Sonata ma intreaba daca nu cumva am schimbat o dogma cu alta dogma. Raspunsul meu este ca face o confuzie fundamentala intre dogma si axioma. In sens largit, este confuzia intre metafizica si stiinta, intre cunoastera ca contemplatie si cunoasterea ca putere, intre abdicarea in fata kosmosului si cucerirea lui.
Diferenta intre Dogma si Axioma este diferenta intre lantul prizionierului si ciocanul care il sparge. Ca sa fiu eliberat de Dogma trebuie sa cred in Axioma. De aceea scepticismul postmodern si fundamentalismul religios sunt aliati in axa tiranilor.
Dogma este reconcilierea marturiei bisericii cu logica si metafizica grecilor. Contradictia logica cu care se confruntau parintii bisericii era: cum poti impaca notiunea ca dumnezeu este unul singur cu afirmatia ca Isus este dumnezeu.
Raspunsul parintilor satisface relatia intre subiect si predicat in propozitie. Substanta – ceea ce sta dedesubt – “este ceea ce este todeauna subiect intr-o propozitie” (Leibniz). Pentru ca prin definitie subiectul Dumnezeu este egal cu sine, manifestarile particulare ale dumnezeirii nu pot fi simple predicate ale subiectului ci ipostaze ale lui. QED. Pentru cine nu poate sa inteleaga subtilitatile limbajului, avem exemple cu lumanarea si trifoiul. Pentru cine nu vrea sa inteleaga, avem excomunicarea.
Care este problema cu aceasta demonstratie? Bertrand Russel o numeste “greseala grecilor”. Analiza sintactica a unei propozitii despre ceva nu adauga nimic la cunoasterea acelui ceva, asa cum analiza tehnica a unei picturi nu este analiza obiectului pictat. Dogma este reconcilierea logica a unei contradictii intr-o marturisire de credinta, dar nu ne spune nimic despre natura realitatii.
Diferenta intre dogma si axioma nu este aceea ca axioma este de la sine inteleasa. Asta este o alta greseala a grecilor. Pentru matematicianul modern, axioma este o propozitie matematica fara de care toate celelalte propozitii matematice isi pierd valoarea de adevar. Principul 2+2=4 este o axioma. Trebuie sa credem ca 2+2=4 in toate circumstantele posibile ca sa credem in inteligibilitatea matematica a lumii.
Aici este si relatia intre Descartes si Popper. Cand Sonata incearca sa gaseasca o contradictie intre deductie matematica si falsificare experimentala se joaca iarasi cu vorbele. Falsificarea poppereana implica stabilirea unei masuri exacte (carteziene) care, la randul ei, nu poate fi observata prin simturi, ci prin instrumente a caror credibilitate este legata tot de axioma 2=2=4. Filosofii din timpul lui Galileo se indoiau de ce vedeau prin telescop pentru ca refuzau sa inteleaga legile opticii. Cine se indoieste de deductiile lui Einstein se va indoii si de tehnologia care ne permite sa masuram unde gravitationale. Ambele cer credinta in axioma 2+2=4.
Libertatea carteziana – libertatea de a spune ca 2 + 2 =4 – este libertatea de a intelege lumea independent de autoritate. Partidul lui Orwell vrea sa credem ca 2+ 2=5. Biserica vrea sa credem ca 1=3. Autoritatea va apela la “greseala grecilor” pentru a crea un simulacru de legitimitate logica. Orice lupta pentru adevar este lupta pentru putere. Axioma este instrumentul adevarului in contextul unei cunoasteri limitate a lumii. Axioma ne face slobozi.
15 decembrie 2015 114 comentarii
30 martie 2015 4 comentarii
Nemultumirea lui Ibrian imi aduce in minte un dialog dintr-un film romanesc cu actiunea in timpul guvernului Radescu. “Uite, asta nu-mi place mie la voi, comunistii. Nu aveti chestia asta – cum spun englezii – ‘fair play’” – spune Fory Etterle,in rolul unui politician subtire cu arterele ingrosate. (Tragi)-comedia tine de context. Omul avea deja scris pe frunte Canalul Dunarea-Marea Neagra. Absenta manierelor anglo-saxone la comunisti era ultima lui problema.
Ibrian pare la fel de rupt de realitate ca personajul jucat de Fory Etterle. Oameni de stiinta din US se angajeaza in dispute publice impotriva YEC si ID. Constroversa a ajuns in curtea de justitie. Scoala este sub presiune politica sa se intoarca in era procesului maimutelor. In Romania, invatamantul este sub presiune sa se intoarca sub aripa bisericii, si manualul de biologie este deja victima inchizitiei. In Rusia, unde oameni de stiinta ca Vavilov au murit in gulag pentru ca s-au opus Lysencoismului, neo-darwinismlui pentru care au fost persecutati este denuntat ca ideologie comunista si scos din scoli. La cosmodromul din Baikanur, popi barbosi fac slujbe langa rampa de unde a fost lansat Gagarin, atunci cand nu a vazut o gradina acolo unde biserica spunea ca exista una.
Este doat varful icebergului. Sub apa, atentatul impotriva lui Charlie Hebdo si manualul de Creationsim sunt parte din acelasi colos in colizie cu civilizatia apuseana, cea beata de multiculturalism si relativism etico-filosofic.
In acest context periculos, Ibrian ne mustra ca ne ocupam de un subiect aflat in afara preocuparilor crestinismului istoric. Asta imi aminteste iarasi de o nuvela a lui Paul Goma, in care o mama senila il sfatuia pe fiul ei, detinut la Gherla, sa nu neglijeze exercitiul regulat la pian in puscarie. Ma intreb si eu ca Zarathustra: “Cum e posibil ca sfantul acesta, in padurea lui, sa nu fi aflat ca Gott todt ist”. Asta inseamnand, explica luteranul apostat in „La Gaya Scienza“, ca “Dumnezeul crestin a devenit incredibil”. Adica, inteleg subsemnatul, bazele ontologice/metafizice ale crestinismului istoric sunt inacceptabile pentru omul modern.
Este irelevant pentru noi cum defineau Creatia calugarii si doctorii care impartaseau ceea ce Bertrand Russell numeste “greseala grecilor”: confuzia intre sintaxa frazei si ontologie. “Potcoave de la cai morti”, ar spune Creanga.
Mai mult, Ibrian ne trimite inapoi la parintii bisericii, care poarta raspunderea morala pentru linsarea barbara a Hypatiei, la Luther, care l-a condamnat verbal pe Copernic, la Calvin, care l-a prajit pe Servetius la flacara mica in Geneva protestanta, si, last but not least, la Karl Barth, care a rezolvat dilema Creatiei folosind notiunea Orwelliana de adevar dublu. Cu alte cuvinte: WAR IS PEACE, FREEDOM IS SLAVERY, IGNORANCE IS STRENGTH. Sa nu-l uitam aici pe compatriotul Tutea: DOGMA E LIBERTATE. Restul e sectarism nemanierat si nerusinat.
Exista totusi vesti bune pentru Ibrian. Pocaitii incep sa se pocaiasca de pocaiala lor. Unchiul Lucian a re-descoperit recent neo-platonismul parintilor bisericii si empirismul lui Thomas Reid in aceiasi suflare, macar ca cele doua se potrivesc ca nuca-n perete. Organizatia Amicus tocmai si-a imbogatit colectia de potcoave de la cai morti.
Sa ne intoarcem la personajul jucat de Fory Etterle. Mesajul subtil al plangerii din turnul de fildes cu privire la lipsa de maniere a jocului politic post-belic este acela ca cisma sovietica a fost doar o parte din tragedie. Cealalta parte a fost senilitatea partidelor istorice. Daca Ibrian se plange de caracterul sectar al dezbaterii pro/anti – YEC, noi ne plangem de senilitatea crestinismului istoric care nu inceteaza sa recita aceleasi platitudini si dogme milenare in fata dilemelor moderne.
La fel cum politicienii romani cu papillion declamau lozinci semanatoriste intr-un context istoric definit de intalnirea de la Yalta, cu Stalin la Rasarit, o Europa inclinata spre stanga, in care intelectualii simpatizau deschis cu marxismul, si un comunism confident si machiavelic acasa, Ibrian ne cheama sa inlocuim dezbaterea a ceea ce este real si esential cu o teologie care mai are valoare doar in istoria literaturii.
Ma intorc iarasi la scena din film. Singura strategie realista pentru partidele democrate ar fi fost implicarea in luptele SECTARE din SECTA politica comunista, alianta cu Patrascanu. Cand s-au intalnit in puscarie era deja prea tarziu.
Dezbaterile noastre sectare sunt doar fractale intr-un sistem de fractale care cuprinde toata planeta. Sectarismul nostru este universal. Tine de Zeitgeistul epocii. “S-a intors masina lumii”, cum spune poetul.
Lumea s-a intors spre trecut. Naivii cred ca lumea, obosita de secularism, se intoarce la Dumnezeu. Adevarul simplu si brutal este ca mai-marii-acestui-veac au redescoperit religia ca opium pentru popor. „Religia, o fraza de dansii inventata, / Ca cu a ei putere sa va apese-n jug”. (Seara asta sunt nostalgic dupa filmul si cartea de acasa). Dumnezeu nu are nici o legatura.
Turnul de fildes al teologului este zona de confort care-i permite sa priveasca conflictul de sus si sa nu se implice. Este Ibrian constient ca priveste printre zabrele?
6 februarie 2015 108 comentarii
Hegel spune ca pe masura ce Dumnezeu este obiectivizat, creste alienarea omului, iar institutiile politico-religioase devin tot mai corupte si tiranice.
O sa ofer un exemplu.
Undeva are loc o mutatie si omul afla ca are cancer. Dumnezeu poate sa joace aici doua roluri distincte si opuse unul altuia.
A. Dumnezeu lucreaza din-afara. Bolnavul cere pastorului si batranilor bisericii (institutia corupta/tiranica), sa faca ungerea, marturiseste ca s-a mai uitat in Sabat la meci, a vorbit de rau conducerea, etc., pacatele ii sunt iertate (caci mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit), si acum asteapta ca Dumnezeu sa traga sfoara supra-naturala, sa repare designul stricat de Satana. Dumnezeu nu trage sfoara respectiva, de unde concluzia ca a tras alta sfoara: a fost voia lui ca fratele sa aiba cancer, pentru ca asa este mai bine, o sa ne explice Isus in cer, etc. Dumnezeu este o forta care lucreaza dinafara.
B. Dumnezeu lucreaza dinlauntru. Omul incepe lupta cu nefiinta, face chemo, cauta vindecare sau sa-si prelungeasca viata si sa-i dea sens dincolo de moarte. Dumnezeu este o forta care lucreaza din-launtru.
Religia organizata este Antichristul. Dumnezeu este obiectivizat intr-o institutie corupta/tiranica. Aceasta institutie are nevoie sa demonstreze ca Dumnezeu este o forta in-afara care trage sfori, pentru ca sforile trec si prin mainile ei. Daca Dumnezeu lucreaza din-launtru in-afara, omul este liber. Daca Dumnezeu lucreaza din-afara, omul trebuie sa-si supuna vointa unei puteri exterioare. Intrucat pe Dumnezeu nimeni nu l-a vazut, (in afara de Petrache Lupu si inca cativa), pana la urma ajungi tot pe mana sfintilor.
Biserica are nevoie sa demonstreze ca Dumnezeu trage sfori, in colaborare cu biserica (vezi „Experiente pe Calea Ingusta”, multumesc Paul). Argumentul „stiintific” pentru sfori este Intelligent Design.
Scopul este politic. Dovada: Rusia a interzis predarea evolutiei in scoli, Romania (biserica+politicieni corupti +prosti da’ multi), a facut la fel, tarile Islamice la fel, extrema dreapta crestina in US cheltuieste sute de milioane sa introduca idea “numai o teorie” si “predarea controversei” in scoli.
Feriti-va de profeti mincinosi. Ii veti cunoaste dupa roade.
4 februarie 2015 72 comentarii
Acest articol este un răspuns la un video al lui George Dumitru, în care prezintă câteva argumente în favoarea Intelligent Design. Argumentul principal pe care l-am identificat este următorul: ADN-ul ar fi informație funcțională, ”meaningful”, întrucât îndeplinește 4 condiții:
1. este pragmatică – are un scop
2. este semantică – mesajul are un sens
3. are sintaxă – o formă specifică
4. poate fi supusă analizelor
Concluzia lui Meyer pare a fi aceea că doar o persoană inteligentă, asemenea unui om, poate transmite informație funcțională. Pentru a analiza aceste afirmații, voi face referire la teoria sistemelor complexe, apoi vom analiza un studiu de caz propus de neurocercetătorul Michael Gazzaniga – sistemul reclamelor Google. Apoi mă voi întoarce la restul afirmațiilor lui George. Citește mai mult din acest articol
Comentarii recente