De Angelis

Nu stim prea multe despre ingeri, dar exista unanimitate cu privire la doua lucruri: ca ingerii canta in cor si ca isi permit sa ignore acele neinteresante legi ale firii de care trebuie sa tinem cont noi, muritorii.

Asa ca daca vrem ca copiii nostri sa fie ingeri, trebuie sa-i facem sa cante si sa ignore legile gandirii critice. Asa gandeau probabil si instructoarele entuziaste cu parul presat mustrator pe spate din biserica bucuresteana in care fusesem repartizat ca seminarist in practica.

Handicapul meu in ce priveste primul dintre cele doua atribute ingeresti era bine cunoscut in Bucuresti, dar surorile de la copii isi pusesera mari sperante cu privire la a doua parte. Auzisera ca sunt baiat citit si sperau ca voi fi un bun povestitor de “experiente.” Caci cum poti sa pregatesti mai bine un copil sa devina inger decat familiarizandu-l cu un univers in care legile naturii sunt doar o exceptii si supranaturalul tine de banalul cotidian.

Debutul meu la scoala de ingeri a fost un fiasco. Experientele mele erau “rasuflate” – dupa spusele unei comentatoare care m-a judecat de la inaltimea de solista in corul de copii. A urmat o incercare timida de a-i provoca pe copii la o discutie despre vizita lui Isus la Templu introdusa amagitor cu: ”o sa va povestesc experienta unui copil la scoala din care invatam cum sa discutam cu profesorii despre credinta”. Interesul s-a topit indata ce au inteles ca este vorba despre Evanghelia dupa Luca. Copiii participasera  la concursuri biblice, castigasera stelute si coronite, si isi luasera portia de adrenalina din competitie. Dar neuro-transmitatorii lor nu raspundeau la naratiunea biblica in sine. Ma simteam ca un traficant de droguri cu mainile goale in fata clientilor. VREM EXPERIENTE.

Am fost mutat la alta comunitate.

A fost ultima data cand am incercat sa educ ingeri. In ultimele trei decenii m-am ocupat numai de oameni. Am inteles intre timp secretul scolii de ingeri. Ideea este sa oferi un pretext pentru a smulge oamenilor adevaratele aripi – aripile mintii.

Este ca in mafia cersetorilor. Copilul este handicapat pentru a deveni toata viata dependent de mafie. Exceptie sunt copiii barosanilor care exploateaza sistemul.

Lumea este mica si m-am reintalnit cu copii din scoala de ingeri. Traiesc pe pamant. Unii au plecat din biserica si sunt citati ca exemple de “uite ce se intampla cand pleci de langa Domnul”. De fapt este doar disfunctionalitatea handicapatului intre oameni normali. Altii sunt oameni buni (fara aripi) care primesc fara filtru tot ce vine prin canale oficiale si asteapta sa le creasca aripile promise in copilarie cand va veni Domnul. Surorile instructoare nu mai au parul lins pe spate dar imi amintesc acum de domnisoarele batrane din cartile lui Jane Austen (desi sunt casatorite).

O categorie speciala sunt copiii barosanilor. Lor le-a priit mafia cersetorilor. Una e sa fii handicapat si sarac, alta e sa fii fiul unui Madoff (duhovnicesc) care conduce o schema Ponzi (duhovniceasca) cu avantaje ne-duhovnicesti. Problema lor este insa problema care a dus si la caderera lui Madoff: prostimea incepe sa se destepte.

Vorba lui Lapusneanu: “Prosti da multi.”

Epistola catre Sertorius

Am auzit ca hulesti frate Sertorie, si duci vorba cum ca eu m-am smintit intru pozitivism. Imi suna in minte o (para)fraza din Zaratustra: este posibil ca Sertorius asta, cat este de luminat, sa nu fi aflat ca pozitivismul este mort?

Mort este si Hegel, prietene Sertorius, mort este Platon, morti sunt cei doi martori care ne-au propovaduit o “metafizica a prezentei,” cum hulea frantzuzul acela din neamul celor care l-au rastignit pe Domnul. Au fost spulberati de tsunamiul deconstructionismului, cel surfuit de cainii si scrajilatii de se numesc postmoderni. Unul chiar a venit calare pe un surf-board patrat, de se crucea prostimea pe Internet si striga: “glas de inger, nu om.”

Si teologii din toate bisericile s-au bucurat de moartea celor doi martori, caci cei doi martori ii chinuisera pe teologi si le cerusera sa jure pe logica si ontologie ca spun adevarul. Si teologii, si pastorii cei platiti, si-au trimes scrisori si daruri unii altora, si si-au jurat unii altora ca de-acum nu se vor mai certa cu zadarnicele ciocniri de vorbe teologice, caci daca adevar nu este fiecare slobod este sa zica ce vrea. Numai ca s-au invoit sa isi tina olile in si mai smerita supunere si sa se uneasca impotriva lupilor rapitori care le sminteau cu intreberile nebune ale lumii.

Si teologii s-au refugiat ca sobolanii in gaurile lor numite doctrine si denominatiuni, caci acolo unde nu este un fundament ontologic nici teologie nu este, ci doar afirmarea crezului fiecaruia.

Asa ca prietene Sertorie, uita-te cu bagare de seama la umblarea parintelui tau Florin Laiu si a fratilor sai din sobor si vezi ca nu e nici unul printre ei care sa nu jure pe postmodernism. Ci nu este cum ca ei au adevar absolut si se impotrivesc diavolului relativismului. ci este tocmai ca sunt postmoderni si realtivisti, si de aceea pot porunci turmei sa creada ce zic ei fara a mai da socoteala in piata cea mare unde cei doi martori faceau judecata dupa ratiune. Si asa s-au ales toti reactionari si fundamentalisti.

Si daca iti vei deschide ochii si vei privii in jur, prea alesule, vei vedea ca singurul care nu s-a imbolnavit de boala cea franceasca, care duhovniceste se cheama postmodernism, este omul de stiinta. Ci nci nu se poate imbolnavii, caci stiinta intransa are metafizica prezentei chiar de la obarsie.

Ci oamenii cei de stiinta tot se mai intalnesc in piata cea mare unde cei doi martori faceau judecata. Si fiecare asculta la ce zice celalalt si fiecare jura pe logica si pe fapte si vine cu marturia a doi sau trei martori, caci omul de stiinta nu si-a plecat genunchul in fata altarului postmodernimului si nici nu s-a lepadat de credinta in obiectivitate.

Asa ca daca duhul de viata se va pogori in cei doi martori si vor sta in picioare din nou, duhul de viata va venii de la stiinta. Prin urmare, nu este pozitivismul ci ravna cea filosofica si dragostea pentru indeltniciri teologice care ma face sa rostesc aceste ciudatenii de care s-au smintit cei inceti la minte.