Fascism neo-protestant în România
14 februarie 2019 30 comentarii
Ce au discutat Kant și Diavolul la cafeaua de dimineață?
4 februarie 2019 33 comentarii
În romanul lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, un turist dubios intră într-o dispută despre existența lui Dumnezeu cu doi cetățeni sovietici. Cel mai filozof dintre ei apelează la argumentul lui Kant împotriva argumentelor tradiționale pentru existența lui Dumnezeu. Personajul straniu răspunde că de fapt Kant a elaborat un argument nou pentru existența lui Dumnezeu, neînțeles de credincioși și atei. Reiese că el însuși avusese o mână când au discutat argumentul la micul dejun. Profesore, nu te vor înțelege, o să râdă lumea – l-a avertizat.
Suntem la Moscova în 1930, unul dintre cei doi cetățeni crede că străinul e nebun, celălalt vrea să îl trimită pe Kant în Gulag, amândoi decid să cheme poliția. Aflăm însă că turistul dubios este chiar Diavolul în persoană și că a fost implicat nu doar în istoria idealismului german dar și în fondarea Creștinismului, împreună cu Pilat din Pont.
Cartea lui Bulgakov este un atac împotriva materialismului sovietic plat. Însă, ne întrebăm, de ce nu apelează autorul la Dumnezeu (ca Solzhenitsyn) ci la Diavol? Ne amintim de Pierre d’Ailly la Conciliul din Constanta: ”Numai Diavolul în persoană mai poate salva biserica și voi vreți îngeri”. Diavolul reprezintă aici spiritul subversiv. În loc să recurgă la apologetica tradițională care confirmă dogma și ordinea medievala, teologia ar fi trebuit să fie negația lor. Fără această negație, teologia creștină s-a condamnat la irelevanță în conflictul cu modernitatea care era pe drum.
Ce a discutat Kant cu Diavolul la micul dejun?
Ca să înțelegem, vom pleca de la un argument al lui Yuval Noah Harari în, dealtfel, excelenta carte, Sapiens. Ce diferență este, întreabă Harari, între 1776 AC și 1776 AD, între Codul lui Hamurabi, care spune că oamenii nu sunt egali sub lege, și Declarația de Independență, care susține contrariul? În esență, nu există o diferență, elaborează Harari. Ambele sunt bazate pe ficțiune.
Nu este greu să vedem panta alunecoasă pe care stă argumentul din Sapiens. Înseamnă că între o cultură care aprobă mutilarea genitală a femeii și sclavia ei, pe de o parte, și una bazată pe noțiunile egalității, demnității și autonomiei oricărei persoane, de cealaltă parte, nu există o diferență ontologică. Ambele sunt bazate pe mituri. Drepturile omului devin drepturile culturale de a adera la propria mitologie.
La celălalt capăt al spectrului, cineva poate revendica legitimitatea întoarcerii la societatea pre-iluministă în același limbaj.
Kant susține, dimpotrivă, că drepturile omului, așa cum au fost formulate de Revoluția Americană și cea Franceză, există, și că pot fi deduse logic. Iluminismul, spune Kant, este declarația de independență a omului de sub tutela bisericii și a regelui, pentru că omul poate să cunoască binele și răul, adevărul și eroarea, fără apelul la autoritate.
Idealismul lui Kant are la bază revoluția științifică. De aici independența față de dogma. Dacă biserica greșește în explicația naturii, de ce ar avea dreptate în probleme morale? Dacă Biblia, cum spune Galileo, nu ne arată corect cum merge cerul, de unde știm că ne arată corect cum să ajungem la el?
Însă dacă știința, conclude același Kant, referindu-se la legile lui Newton, ne arată cum merge cerul, înseamnă că legile gândirii preced experiența.
Argumentul lui Kant nu este greu de înțeles dacă luăm în considerare felul în care Newton a ajuns la calculul infinitezimal. Matematicienii timpului și-au ridicat sprâncenele când au auzit aberații ca aceea că două suprafețe inegale segmentate la infinit devin egale în punctul imaginar 0/0. Noțiunea contrazicea bunul simț dar putea prezice exact traiectoriile corpurilor cerești.
Victoria lui Newton îl convinge pe Kant că rațiunea este transcendentală față de experiență. De aici, încrederea lui într-o etică rațională absolută. Însă argumentul lui Kant este teologic, în ultimă instanță. Etica kantiană este independentă de o cauzalitate naturală. Omul care o acceptă se trezește întrebându-se despre existența lui Dumnezeu măcar că nu prea mai calcă pe la biserică.
Ce avem aici este o gândire care răstoarnă orice dogmă și orice metafizică dar sfârșește într-o teologie compatibilă cu modernitatea. Nu degeaba spunea Nietzsche despre Kant că este un păianjen care ne prinde în plasa rațiunii pentru a ne inocula cu otrava Dumnezeului mort.
Kurt Godel a mers un pas mai departe după Kant. Pentru autorul Teoremelor de incompletitudine religia este uneori bună dar cel mai des rea și Biblia este o colecție de mituri. Însă matematica și logica îi spun lui Godel că Dumnezeu există, că teologia este știință și că drepturile omului nu sunt ficțiune.
Mai nou, Slavoj Zizek explică Apusului filozofia clasică germană în idiom balcanic și îndeamnă stânga să se lepede de relativism. ”Dacă Dumnezeu nu există nimic nu este permis” le spune ateul marxist liberaililor din secolul XXI, la fel de șocați ca teologii catolici la afirmația lui Pierre d’Ailly în 1415. Numai o teologie revoluționară mai poate salva stânga și voi vreți îngeri, corectitudine politică.
Creștinismul își găsește relevanța în modernitate numai ca o teologie a negației, dar negația trebuie să înceapă cu propriile dogme. Dumnezeu poate fi căutat numai după ce falsele certitudini au fost distruse. Asta a înțeles d’Ailly cu afirmația lui făcută pe pragul modernității, când Conciliul l-a condamnat pe Huss la moarte și pe sine la irelevanță.
Profesore, o să râdă lumea. Râsul vine din ambele părți ale disputei, dar Bulgakov ne arată că Diavolul râde la urmă.
Teologia psihanalitica a lui Jordan Peterson
10 ianuarie 2019 24 comentarii
Dialogul de mai sus, intre Freud și Jung, arata ce este rău cu teologia psihanalitica a lui Jordan Peterson. Cu toate ca o mare parte din publicul lui Peterson, intoxicat de teoria conspirației marxismului cultural, îl număra pe Freud intre cele trei broaște ale Apocalipsei, alături de Darwin și Marx, primii doi sunt indispensabili, in discursul lui Peterson, pentru a-l anula pe primul. Darwinismul social are nevoie de Darwin și arhetipul Jungian au nevoie de părintele psihanalizei.
Vreau sa ma refer pe scurt la doua idei din film. Prima: „obsesia” lui Freud cu sexualitatea nu are ca scop sa distrugă morala creștina, ci sa restrângă psihanaliza într-o zona care poate fi analizata științific. A doua: metoda lui Jung este „periculoasa”. In ce consta pericolul?
Peterson ne spune ca Nazismul a fost consecința naturala a ateismului lui Hitler. Cu siguranța ca Hitler nu a fost creștin in convingerile lui personale, însa nu a fost nici ateu. Dimpotrivă, Hitler considera ateismul o cauza a degenerării social-rasiale. Teologia oficiala a Germaniei naziste a fost Creștinismul Pozitiv, care are la baza ideea (jungiana in esență), ca inconștientul semit și cel arian sunt populate de arhetipuri opuse și ireconciliabile.
Nazismul, ca mișcare spirituala, a îmbrățișat inconștientului ca sursa a adevărului. Asta face și Peterson.
Fantomele de la 1888
3 ianuarie 2019 85 comentarii
Pe vremea când mergeam săptămânal la Andrews University pentru reeducare, treceam, la intrarea în Berrien Springs, pe lângă o casă veche, cum vezi peste tot în America rurală, cu nelipsitul pickup truck ruginit uitat pe iarbă. În cazul acesta, locul mașinii ruginite este luat de idea ruginită afișată pe frontul clădirii:
1888 Message Study Committee
Gili Cârstea si Dorin Lătăianu vor să credem că aici se află sediul ”celui mai periculos grup din lume”. Pentru că, spune Gili, elitele din habitatul de sute de milioane dolari câțiva kilometri mai la vest, nu se tem de excentrici (mulțumesc Gili) care vor să nu ne lăsăm creierul la garderoba din holul bisericii și pretind că se emancipează, ca o țărăncuță care și-a tăiat părul în vremurile bune din Teleorman, conversând cu fapte și idei moderne. Nici vorbă. La Andrews University și Lake Union nu există grijă mai mare decât să exorcizeze fantomele de la 1888 care bântuie hardughia din vecini.
Timp de doi ani am trecut regulat pe lângă casa bântuită de Jones și Waggoner ca la o ședință a surorilor Fox, pentru a pune întrebări incomode la cursul de Origins sau să joc rope-a-dope împotriva greilor de la universitate în biroul uniunii.
Argumentul pe care l-am auzit de fiecare dată într-o formă sau alta a fost acela că metanarațiunea Marea Luptă stă pe o creație în 6 zile X 24 ore (X 60 minute X 60 secunde) în urmă cu aproximativ 6000 ani. Dacă schimbi introducerea strici filmul și oamenii își vor cere înapoi banii de bilete.
Însă narațiunea 1888 este doar o variabilă în metanaraţiune și elita postmodernă a bisericii o acceptă ca atare.
Alta era situația acum un sfert de secol când Gili a publicat Păcatul Cetății. Atunci exista o singură narațiune, cea tradițională. Gili își amintește bine că i-am luat apărarea împotriva teologilor care încercau să îl te-ologească în limbaj de lemn. (Își amintește mai puțin bine că eram prieteni și că am fost invitat la respectivul panel pentru că îi oferisem amvonul). Simpatia mea pleca de la faptul că trăisem aceleași interogații în anii de seminar și că lucrarea mea de diplomă – mai precis – partea tăiată din ea de Big Brother – abordase aceiași temă. Luasem în considerare și o poziție similară cu a lui Gili – via Robert Brinsmead 1960 – dar o depășisem teologic. În principiu, consideram că interogația e legitimă dar nerezolvată. Astăzi o consider irelevantă pentru un motiv simplu care a fost, fără mistificările adăugate mai târziu, inclusiv de Jones & Waggoner, mesajul de la 1888.
Atunci Legea pentru ce este? Ea a fost adăugată pentru abateri, până când avea să vină Sămânța Căreia I‑a fost făcută promisiunea, fiind dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor. (Gal 3, 19 NTR).
Dușul rece de la Minneapolis a fost că Legea provizorie, care a fost adăugată (și nu a fost dată/scrisă de Dumnezeu) reprezintă cele zece porunci.
Teza este în conflict cu metanarațiunea Marea Luptă.
Să recapitulăm succint elementele care ne interesează aici.
- Legea lui Dumnezeu dată pe Sinai este veșnică.
- Prin căderea omului, Satana a vrut să arate că Legea nu se poate ține deci trebuie abolită.
- Isus a venit să dovedească că Legea poate fi ținută.
- Duminica a fost introdusă de Papa ca parte a conspirației satanice împotriva Legii.
- Reformațiunea a rămas neîncheiată pentru că Luther și Calvin nu au înțeles importanța Legii și obligativitatea păzirii Sabatului.
- Scopul final al Reformațiunii este ”repararea spărturii în Lege”. AZȘ este încheierea reformațiunii.
- Papalitatea va infiltra America pentru a impune o lege duminicală, care apoi va fi extinsă global, ca semn al supunerii față de autoritatea lui. (În mod ironic, la 1888 exista o moțiune de lege duminicală pentru apărarea culturii puritane de efectele imigrației catolice, văzută prin prisma teoriei conspirației infiltrării papale. Duminica=Sabat nu este o idee catolică ci una puritană. Legea Duminicală este anti-papală).
- Ultima generație de credincioși va păzii în mod desăvârșit Legea și astfel va demonstra universului că Legea poate fi ținută.
Cade punctul 1, cade totul.
Însă Jones & Waggoner nu erau pregătiți să accepte consecințele propriei descoperiri. În anii care au urmat au salvat Marea Luptă apelând la a doua mistificare a sanctuarului.
Epistola către Evrei are la bază binarul substanță – umbră, împrumutat de iudaismul elenist din ontologia greacă. Credința este substanţa (hypostasis) lucrurilor promise (Evrei 11,1) pe când Legea este umbra lor. Isus oferă substanța ispășirii – marele preot oferă doar umbra. Templul din cer este substanța, nu din această creație, a templului de la Ierusalim.
Pionerii adventiști nu aveau cum să înțeleagă acest lucru și au făcut din Sanctuarul Ceresc o parte din această creație, adică, o altă umbră în peștera lui Platon. Legea de pe Sinai nu mai este o umbră a substanței Binelui ci copia exactă a celor zece porunci scrise în chivotul din cer. Sabatul nu mai este umbra bunurilor viitoare ci chiar substanța salvării. Gili are dreptate aici că teologia tradițională a Sanctuarului este vulgarizarea infantilă a Epistolei către Evrei. A fost prima mistificare a Sanctuarului, cea din câmpul cu dovleci.
Din câmpul cu dovleci trecem în biroul luxos unde Dr. Kellogg scrie The Living Temple. Kellogg este un om modern. Diferența între ontologia modernă și cea greacă este aceea că binarul platonic substanță-umbră este înlocuit cu binarul cartezian subiect-obiect.
Baruch Spinoza a fost dat afară din sinagogă pentru că a spus că de fapt subiectul și obiectul, în ultimă instanță Dumnezeu și materia, sunt una în univers. Kellogg re-interpretează Sanctuarul prin panteismul lui Spinoza sau re-interpretează panteismul prin Sanctuar, cum vreți, și începe să îl curețe prin circumcizie, electrocutări vaginale, eneme, vegetarianism, apă, aer, etc. În mod predictibil, Kellogg va avea soarta lui Spinoza.
Jones și Waggoner, ambii apropiați ai lui Kellogg, găsesc în panteismul Sanctuarului metoda de a salva Marea Luptă de propria solie. Legea adăugată fuzionează cu substanța divină în generația judecății de cercetare, și astfel nu mai este adăugată ci veșnică.
Pentru a înțelege esența panteistă a soliei să renunțăm pentru moment la limbajul de amvon în care, mai prudenți decât Kellogg, și-au vândut marfa Jones & Waggoner, și să o definim în jargon filozofic.
În teologia iudaică, împrumutată de adventismul tradițional, subiectul uman peren se întâlnește cu Legea de pe Sinai care este consubstanțială cu Dumnezeu, înafara lui. În teologia paulină, Legea nu are substanță. Este doar o o umbră. Repet că în filozofia modernă dihotomia substanță-umbră este înlocuită cu cea cu subiect-obiect.
Interpretarea panteistă a curățirii Sanctuarului implică fuziunea între substanță și umbră, sau, în sens modern, fuziunea escatologică între Lege, ca normă de comportament cu Legea ca substanță divină. Subiectul uman, curățit prin Ploaia Târzie, este reunit cu universul panteist care este Templul Viu al lui Kellogg.
Ambalată în limbajul de lemn al amvonului, ideea pare ortodoxă și se vinde bine.
O să trec peste diferitele școli care au re-ambalat și re-vândut ideea troicii Kellogg-Jones-Waggoner de atunci încoace. În esență, toate au ca scop să salveze Marea Luptă cu Sabatul veșnic și perfecțiunea ultimei generații de adevărul descoperit la Minneapolis. Întrebarea care se ridică aici este: cum se face că nici unul din acești guru care ne predică perfecțiunea prin credință nu ne-o și arată în viața lor, ca unii care cunosc bine rețeta.
Răspunsul pe care ni-l vor oferii cu siguranță este acela că Ploaia Târzie este o experiență colectivă și ca atare ei nu pot experimenta individual perfecțiunea ultimei generații până ce biserica nu se va pocăii colectiv la picioarele lui Jones & Waggoner (a se citi Gili Cârstea și Dorin Lătăianu) de păcatul respingerii soliei.
Cu alte cuvinte, este vina noastră că Lătaianu nu ține reforma sanitară și Gili e absorbit de sine.
Comentarii recente