Capra cu Trei Iezi ca blasfemie

Desenele de abecedar ale povestii lui Creangă în genericul filmului Capra cu Trei Iezi, (Casa de Filme nouă, regizor – Victor Canache, producător – Luana Georgiță) te pregătesc pentru desene animate sau teatru cu păpuși. Șocul apare atunci când imaginea familiară din cartea pentru copii este înlocuită cu chipul iconic al lui Maia Morgenstern, cimentat în imaginație cu Patimile lui Mel Gibson. Asocierea, imposibil de evitat, între Pieta și răzbunarea caprei, pune în lumină blasfemia din povestea lui Creangă.

Stau de vorbă cu Victor și Luana despre Capra cu Trei Iezi și înțeleg că, pentru ei, cinematograful înseamnă revelație. Camera descoperă ceea ce ochiul nu vede altfel. O altă pasiune comună a celor doi, sporturile extreme, transpare în saltul periculos de la cartea pentru copii la genul horror. De fapt, spune Victor, Capra cu Trei Iezi aparține celui din urmă. Povestea de abecedar este o mistificare.

Masca animalului ”umanizează” (în mod paradoxal) lupul din poveste. Lanțul trofic face să fie natural pentru lup sa mănânce  iezii. Omul, dimpotrivă, se hrănește din suferința victimei. Ucigașul care așează craniile rânjite în fereastră și pictează pereții cu sânge este prea nenatural să nu fie om. 

Masca animalului are rolul să păstreze iluziile culturii. Canache lasă să cadă măștile și folosește chipuri umane.

Când vedem lupul cu față umană (Marius Bodochi) ne amintim că este nănașul copiilor și cumătrul văduvei, legat prin religie și tradiție să fie protectorul și îndrumătorul lor spiritual. Tot fața umană ne lasă să citim ceea ce nu se vede sub masca de lup sau capră, ipocrizia nașului, reprezentantul ordinii divin-umane, și revolta văduvei împotriva aceleiași ordini, atunci când alege ocazia parastasului pentru răzbunare.

Parastasul oferă mântuire dar văduva caută dreptate.  Cele două se exclud reciproc.

”Lui Dumnezeu îi plac puii tineri”…

”Mie îmi plac și mai bătrâni, numai să fie bine fripți”.

Pentru a găsii dreptate într-un univers bazat pe cruzime și moarte, mama, dătătoare de iubire și viață, devină părtașă la cruzimea lui. Parastasul se transformă în sacramentul consubstanțialității caprei cu lupul.

Fără să vreau, îmi amintesc de altă istorie horror pe care nimeni nu a avut curajul să o ecranizeze, (Victor și Luana, mă uit la voi): ”O Făclie de Paște”. După ce Leiba Zibal îl ucide pe criminal la flacără făcliei, le spune sătenilor enigmatic: ”Leiba Zibal este goi… pentru că Leiba Zibal a aprins o făclie lui Christos!”

La fel ca în cazul caprei, Leiba trebuie să participe la natura subumană a criminalului pentru a-și salva familia. Metamorfoza este simbolizată, paradoxal, de sacramentul învierii.

Într-adevăr, filmul (bun) înseamnă revelație. Cele douăzeci de minute pe marginea scaunului ne lasă cu ochii deschiși într-o lume de capre și lupi, în care Pieta și dreptatea, mântuirea dintr-un univers inuman și victoria omului împotriva lui, sunt imposibil de reconciliat.

Marx contra marxism-cultural

Apocalipsa ne-gândirii

Religia cărții și cei care nu știu carte

Ce nu ni se spune despre mișcarea Trans

La început?

Video șterse

Am șters ultima înregistrare din cauza unei probleme de sunet. Am șters din greșeală și emisiunea ”La început”.  Se lucrează la recuperare. Ne cerem scuze.

La început?

Un alt fel de intersecționism

Scott Beierle, masculul furios care a împuşcat letal doua femei într-un studio Yoga din Tallahassee, Florida, și a ranit alte patru femei și un bărbat, reprezintă un alt gen de politică de identitate și cultură a victimizării.

Opresorii sunt, de data asta, femeile, negrii și imigranții. Victima este barbatul alb loser.

La fel ca intersectionismul original, problema este blamată pe sistem. Numai că logica este și mai plină de contradicții.

Loserul care se consideră victima sistemului este în teorie un adept al responsabilității individuale care (susține că) citește Ayn Rand, a auzit de Nietzsche, și este inițiat în oracolele lui Jordan Petersson.

Dacă în piramida intersecționistă femeile și LGBTQ+ luptă alături de patriarhatul musulman, și hijabul este simbol feminist, intersecționismul invers așează darwinistul social alături de catolic și evanghelic.

Dawkins și Harris nu sunt doar dușmanii lui Moshe dar și ai lui Darwin, pentru că susțin egalitatea oamenilor și respectul fața de femeie. Dawkins se declară creștin cultural iar Harris suține superioritatea lui Isus față de Moshe și Mohamed. Ha! Ăsta nu e creștinsim cultural ci marxismul cultural, adică Antihristul.

Moshe și Darwin (de fapt Spencer) susțin același sistem de valori bazat pe binecuvântarea lui Avr-aam: sămanța ta va fi ca nisipul mării. Se numește succes reproductiv. Evoluția l-a selecta pe Moshe, deși Moshe nu prea favorizează evoluția.

S-a întâmplat însă că, de la Revoluția Franceză încoace, marxismul cultural, inventat de Jean Jacques Rousseau, când a a scris Manifestul Partidului Comunist, în 1798, s-a răsturnat ordinea moștenită de la părintele cimpanzeu Alfa și de la părintele Avr-aam, adică Apusul, și oamenii se conduc după rațiune în loc să caute adevărul în arhetipuri sfințite de selecția naturală și de religie.

Ei, victimele, loserii, sunt aristocrația detronată a Apusului. Sunt nobilimea lui Louis XVI și Nicolae II, prigoniți de femeile și șerbii care nu le mai recunosc dreptul divin-natural și vor să-i bage în Gulag.

Când țara ta e invadată de comuniști, a pune mâna pe armă și a ucide e datorie patriotică, ca în Red Dawn.

Sau e Planeta Maiumuțelor?

Boierul vechi și ciocoiul nou la Speranța TV

Emisiunea Ediție Specială – La început – a fost difuzată de speranța TV în urma unor reacții la emisiunea anterioară: De ce pleacă tinerii? Se pare că concluzia sugerată de emisiune: tinerii pleacă pentru că preoții/pastorii lasă copii sa plângă singuri în întuneric, nu este cea corectă. Tinerii – cei buni și serioși – pleacă din cauză că nu au voie sa aprindă lumina în biserică.

Gazda emisiunii ne spune că părintii, unii plângând la telefon, au spus ca le pleacă copii din cauză că, (spre deosebire de ei, părinții), nu sunt lămuriți cu privire la Geneza, și au cerut o emisiune care să-i lămurească (pe copii).

Tiberiu Nica a reușit să adune spectrul complet: doi oameni de știință – unul agnostic și altul creștin, doi teologi – unul baptist, celălalt ortodox, și doi fundamentaliști/obscurantiști – unul creștin după evanghelie, celălalt adventist.

Problema reală este însă că cei care au nevoie de o lămurire sunt de fapt părinții, alături de cei doi fundamentaliști din colțul din dreaptă, la propriu și la figurat.

Gazda se putea folosii de invitați pentru a explica publicului de la Speranța TV, în particular, părinților îngrijorați, de ce este imposibil pentru un om educat să accepte versiunea cărții de colorat despre Geneza. Din nefericire, răspunsurile pertinente au fost înecate în zgomotul alb venit din dreapta, iar întrebările lui Tibi Nica le-au îngropat mai degrabă decât să sape mai adânc în ele.

Constantin Balaceanu-Stolnici, a cărui umilință creștină a strălucit în contrast cu aroganța/ignoranța zgomotoasă a invitatului adventist, a oferit un bun exemplu de credincios care acceptă evoluția ca fapt și vede în ea o complexitate care îl face să se închine sprijinit pe vârful toiagului, ca Iacob, după o viață de cercetare.

Cristescu îi dă lecții, se declară expert în teoria evoluției (în fața lui Stolnici), retrogradează paradoxul kierkegaardean la un simplu moft, și îl acuză pe savantul creștin de conspirație ateistă. Cristescu împinge ridicolul la absurd atunci când îi oferă lui Stolnici propria carte pentru documentare.

Pentru câteva secunde, zâmbetul insolent al lui Cristescu apare pe ecran alături de chipul grav al bătrânului intelectual, care aruncă mărgăritare la porci. M-a dus gândul la o temă clasică în literatura română a secolului XIX: boierul vechi și ciocoiul nou. Noblesse oblige. Contele a răspuns la impertinență prin tăcere și a plecat cu cartea lui Tănase Scatiul în mână.

Mihai Burlacu ar fi avut mai multe de spus unei biserici născute în America, din perspectiva unei teologii care a cunoscut interogațiile târzii ale grecilor și încearcă să le aducă în secol. Însă gazdele nu cunosc distincția între ontologie și basme băbești. Luați de exemplu fraza lui Nica: ”Dumnezeu a convocat trinitatea”. Omul e politeist dar se crede trinitarian.   

Otniel Bunaciu a demonstrat că Geneza nu polemizează cu știința ci cu mitologia sumero-akkadiana. A respins sugestia lui Stolnici că fizica cuantică implică abandonarea principiului contradicției. A demolat argumentul de oră muzicală al lui Cristescu, care a confundat dumnezeirea cu electromagnetismul. ”Dumnezeu emite fotoni?” – l-a întrebat profesorul pe ”profesor”, atunci când când acesta a explicat că Dumnezeu a fost lumina din ziua întâi și va lumina cetatea din Apocalipsa. Din nefericire, Bunaciu are destui ca Cristescu în propria ogradă și a ocolit prudent unele aspecte. Ar fi fost rolul moderatorului să îl provoace. Tiberiu Nica, dimpotrivă, l-a presat în felul lui Elmer Gantry într-o controversă despre înalta critică la colegiul baptist.

Pentru că emisiunea a plecat de la un citat din Augustin cu privire la natura timpului, (interpretat simplist ca referindu-se la lungimea zilelor creației), prezența astronomului Adrian Sonka ar fi fost o bună ocazie pentru o întrebare despre timp în fizica relativistă. Găinile rămase de la parastasul lui Hawking puteau fi servite reci la Speranța TV. În lumina relativității, Sonka ar fi arătat absurditatea întrebării despre zilele creației așa cum a arătat absurditatea noțiunii că Dumnezeu are urechi.

Gazda a preferat să pună întrebări infantile de la publicul Speranței. De ce a văzut Auguste Piccard pământul plat în balon în 1930? Păi suntem în era zborului spațial oameni buni! Cine a dat impulsul initial la rotația pământului? Sonka le-a explicat legea conservării energiei. Când a făcut un pas mai departe și a explicat publicului de la Speranța ca toate planetele din orice sistem solar se rotesc în sensul nebuloasei primare, Cristescu l-a întrerupt cu un argument răsuflat despre rotația planetei Venus.

Sonka l-a dat peste cap cu un bobârnac, așa cum a fost răsturnată planeta Venus de impactul care a transformat-o într-un iad. Cristescu vrea să știe cine a răsturnat-o. Înțelegem ca iadul e prin design. Parafrazându-l pe Einstein, Dumnezeu nu joacă popice.

Sonka explică mai departe că astronomul nu face știință de fotoliu ci vede evoluția universului în timp relativist. Ar fi fost o bună ocazie pentru o întrebare despre evoluția materiei din energie. Ideea fusese deja amintită de Stolnici și Bunaciu dar a fost ratată cu un text din Epistola către Evrei.

În concluzie, a oferit emisiunea răspunsul promis? Vizionați și decideți. În ce mă privește, am vorbit cu unii dintre tinerii pe care a încercat sa-i ”ajute” ediția specială. Discuția ajunge totdeauna la același nume.