Demistificarea cartii lui Daniel
10 aprilie 2018 45 comentarii
Scurta istorie a Marii Lupte
8 aprilie 2018 18 comentarii
Ideologia MGGA (Make GreatControversy Great Again) readuce in discutie naratiunea fundamentala a conditiei umane.
O statuie de lut insufletita isi cauta in zadar locul printre animale. Zeul vede ca omul se cauta pe sine acolo unde nu se poate gasii, si decide ca are nevoie de „un ajutor potrivit”. Femeia se pune imediat pe treaba si intelege ca locul omului nu este intre animale ci intre zei. Pentru a fi ca Dumnezeu, omul trebuie sa deschida ochii si sa priveasca in neant fara frica. Teama de moarte este sclavie. Omul deshide ochii si vede ca este gol, adica realizeaza ca nu este un animal intre animale ci un zeu dezbracat. Dumnezeu recunoste ca omul a devenit ca el in cunoastere si decide sa il impiedice sa devina ca el in putere. Se pare ca Dumnezeu se teme de om.
Dumnezeu inventeaza religia. Religia este un exercitiu de supunere neconditionata. Omul se resemneaza in fata mortii si a sclaviei agrare. Orice tehnologie care il poate face pe om independent de o natura impredictibila (irigatii, plug de fier, geometrie, arhitectura) este interzisa. Cand vine seceta sau lacuste omul trebuie sa se pocaiasca. Baza agriculturii este rugaciunea pentru ploaie. Femeia trebuie sa accepte reproducerea ca pe un blestem fiziologic si sa striveasca capul sarpelui. De aceea la baza oricarei religii se afla eternul ne-feminin al babelor superstitioase si al femeilor reprimate care „invata si nu ajung niciodata la cunostinta edevarului”. Acele femei care spala in adorare picioarele preotului.
Pentru ca desupra ierarhiei se afla preotul, adica pastorul arhetipal cu un zambet bland pe fata si o bata in mana. Cain se razvrateste impotriva pastorului, ii smulge bata din mana si inventeaza ghilotina, pentru ca stie ceva despre tehnologia metalelor. Abel devine primul Louis XVI: un mesaj trimes lui Dumnezeu de pe esafod.
Dumnezeu primeste mesajul si incearca sa negocieze un compromis: semnul lui Cain. Cain stie mai bine, si declanseaza revolutia tehnico-stiintifica a epocii bronzului.
Ingerii vad ca fiicele oamenilor sunt frumoase, nu doar masini de facut copii, garbovite sub sclavia domestica. Ingerii descopera eternul feminin. Eternul feminin naste eternul masculin. Se nasc uriasi, eroii legendari ai antichitatii. Dumnezeu aduce potopul, dar potopul nu poate stinge constelatiiile care pastreaza numele si legendele femeilor frumoase si ale eroilor care au facut zeii sa tremure.
Dupa potop, oamenii considera ca a venit timpul sa aiba o conversatie serioasa cu zeii si zidesc un turn care sa ajunga la cer. Dumnezeu decide ca limbajul uman poate pune cerul in pericol daca nu este confuz. Omenirea este impartita in triburi care nu se pot intelege si care se dusmanesc mutual.
Isaac, legat sub cutit, invata lectia fricii si devine primul anti-erou avraamic, adica primul sfant.
Grecii incep sa rezolve problema limbajului si incep sa construiasca un turn pana la cer.
In Iudeea, un invatator obscur le spune oamenilor ca l-au inteles pe Dumnezeu pe dos. Dumnezeu vrea ca omul sa cunoasca binele si raul si sa fie nemuritor. Dumnezeu nu vrea omenirea tribalizata de la Turnul Babel. Grecii aud de invatatorul obscur, si sunt de acord.
Preotii, sleahta eterna a pastorului cu zambet bland si ciomag noduros, explica lumii ca l-au inteles gresit pe Galilean. Satana este legat pentru o mie de ani la picioarele cezaro-papismului.
In Alexandria, o femeie numita Hypatia, are o converstie cu sarpele si musca din fructul oprit al elipselor. Preotii o dezbraca ca pe Eva, o dezbraca si de piele, impiedicand o noua cadere in pacatul grecilor. Femeile invata lectia si se intorc la spalatul picioarelor preotilor.
Dupa ce trece mia de ani, Satana este dezlegat. Un calugar italian, numit Petrarca, se intoarce de la vietile sfintilor la eroii antichitatii clasice. Se naste Umanismul. Este urmat de mai multi artisti care descopera ca ficele oamenilor sunt frumoase si reinvie chipurile uriasilor nascuti din relatia lor cu ingerii in statui si fresce asezate chiar in biserici. Apare Renasterea. Preotii tremura.
Un matematician german este ispitit de Hypatia sa muste din fructul cunoasterii elispelor si descopera bazele astronomiei si ale zborului spatial. Incepe cucerirea cerului, pe care costructorii turnului Babel nu au putut-o efectua pentru ca nu cunosteau limbajul in care a scris Dumnezeu Universul si vorbeau incalcit. Incepe Secolul Ratiunii. Preotii devin isterici.
Omul citeste cartea naturii, si isi cunoaste locul in Univers. Nu mai are neoie de preot si rege sa ii spuna ce sa faca. Incepe Secolul Luminilor. Preotul ridica bata si blastama. Regele scoate sabia.
Incepe Secolul Revolutiilor. Eva/Ficele Oamenilor/Hypatia, tine acum un steag rosu intr-o mana, un pistol in cealalta, si este frumoasa. Eternul masculin construieste baricade. Tronul si altarul se prabusesc. Omul rupe lanturile.
Preotul zambeste siret.
Preotul traieste in veci. Preotul nu se da batut. Preotul nu se va oprii pana ce omul nu va tremura iarasi, legat sub cutit pe altarul religiei.
Intrebarea este: de care parte e Dumnezeu? Galileanul ne-a spus acum doua milenii si a fost rastignit de preoti.
Hristos a inviat.
Antihristul este prizonier in pivnitele Vaticanului
3 aprilie 2018 8 comentarii
Romanul satiric al lui André Gide, Pivnitele Vaticanului, graviteaza in jurul unei teorii conspirative de la inceputul secolului XX.
Se zvonea printre catolicii conservatori ca Papa Leon XIII, autorul enciclicei Rerum Novarum, este un papa fals, asezat de masoni pe scaunul pontifical. Adevaratul papa ar fi prizoneir in “pivnitele Vaticanului”.
In alta ordine, enciclica lui Leon XIII a generat o teorie conspirativa si intre evanghelicii din US, cu privire la relatia intre socialism si catolicism, in particular, revelatii noi cu privire la relatia intre sindicate si semnul fiarei.
In romanul lui Gide, un grup de escroci opereaza o schema internationala de finantare a unei cruciade pentru eliberarea papei. Catolicul francez Amédée Fleurissoire pleaca la Roma sa se alature cruciadei. Prezenta lui devine o problema pentru autorii schemei.
Conducatorul lor, Protos, alias Parintele Cave, decide sa il converteasca pe Fleurissoire folosind urmatorul rationament. Autoritatea Papei este criteriul adevarului. Daca Papa nu este Papa, pe baza carei autoritati vei decide ca nu este Papa? De unde stii care este adevaratul Papa? Doar nu vei apela la autoritatea ratiunii.
Mai mult, in absenta autoritatii pontificale, nu mai exista nici o diferenta intre adevar si minciuna, intre bine si rau. (Ratiunea nu intra in discutie). Fleurissoire, pentru care adevarul si binele sunt o problema de autoritate, va imbratisa nihilismul si va deveni parte din schema lui Protos.
Declaratia lui Francis I cu privire la absenta Iadului reprezinta ultima versiune a dilemei lui Fleurissoire. Daca Antichristul spune adevarul, inseamna ca adevarul este minciuna, si daca Papa minte, inseamna ca minciuna este adevar.
Sau, poate, adevaratul Antihrist trebuie salvat din pivnitele Vaticanului pentru ca Ramasita sa poate ramane inchisa in ale ei.
In mod sigur, Protos conduce o schema financiara lucrativa si, pentru Fleurissoire, de la sancta simplicitas la nihilism drumul e scurt.
Revolta amfibienilor împotriva crustaceelor sau viața care găsește o cale
26 martie 2018 36 comentarii
sau
Omul și racul nu au avut un strămoș comun acum 350 milioane de ani. Nu putem spune același lucru despre broaște. Ei bine, dacă ierarhiile nevertebratelor sunt un argument pentru împărțirea vertebratelor în cocoșați și cocoși, atunci, cu atât mai mult, faptul ca broaștele (care nu au ierarhii) își pot schimba sexul (am văzut și noi Jurassic Park) este argumentul socio-biologic pentru transgenderism.
Pentru a nu fi acuzat de o interpretare simplistă a argumentului racilor, voi aminti că, în filozofia lui Peterson, adevărul este o strategie de supraviețuire păstrată în memoria genetica a speciei, adică în inconștientul colectiv. Adevărul este arhetipal. Știința și logica trebuie subordonate ințelepciunii biologice cristalizate în arhetipuri psiho-abisale.
Dacă psihologia abisală vi se pare prea complicată, puteri cumpăra versiunea user-friendly de la Biserica Catolică. Biserica mânuiește arhetipurile salvatoare prin sacramente și simboluri religioase. Simbolurile cheie se găsesc în Apocalipsa: Femeia, Balaurul și Pruncul. Adică: Biserica, Marxismul și Capitalismul.
Pentru a înțelege conflictul apocaliptic, trebuie citit Soljenițîn, pe care Peterson îl așează alături de Dostoievski. Este ca și cum ai compara Război și Pace cu Batalia pentru Berlin. Pentru că, la fel ca scriitorii și regizorii ceaușiști deveniți anti-comunisti dupa ‘90, Soljenițîn nu face altceva decât sa schimbe rolurile în romanul cu ilegaliști. Ce-i drept, și Dostoievsky a fost un reacționar panslavist, dar cel puțin a privit adânc în acel abis despre care Peterson vorbește doar din auzite.
Este momentul să amintim un alt reacționar genial pe care Peterson îl reclamă ca mentor. Friedrich Nietzsche este o lectură periculoasă pentru un mascul narcisist aflat în criza de andropauză. Norocul lumii că împăratul îmbrăcat în haine noi nu citește. Însă Peterson putea învăța mai mult și mai bine de la mentorul său.
Una din intuițiile socio-biologice ale lui Nietzsche este aceea că orice formă de nebunie antisocială transmisă genetic reprezintă o strategie de supraviețuire, care a fost o dată necesară pentru binele speciei, și la care omenirea apelează din nou la nevoie. Să ne gândim, de exemplu, la modul în care Europa a părăsit și izolat genetic o singura familie de sociopați pe tronurile ei. Când nu au mai fost necesari, au fost executați, surghiuniți, sau paparazizati, ca o subspecie periculoasă sau, mai nou, fotogenică. Motivul pentru care Muschetarii lui Dumas pot fi ecranizați astăzi doar ca parodie, este acela că eroii, luați în serios, apar ca niște monștri fără sentimente umane. Totuși, această formă de sociopatie criminală a fost necesară timp de un mileniu pentru ca civilizația să poată renaște sub protecția gangurilor de aristocrați militari.
Aici se vede că Peterson nu și-a învățat bine lecția pe care vrea să o predea altora. Precaut să nu apeleze la prejudecățile morale denunțate de Nietzsche, el apelează la argumentul simplist că biologia condamnă transgenderismul pentru că reproducerea depinde de sexul binar.
Există suficiente exemple în natură în care succesul reproductiv depinde de asexualizarea majorității populației, ca la insectele eusociale, sau de schimbarea sexului la nevoie. Este de asemenea fapt că Homo sapiens s-a caracterizat în istoria lui printr-o capacitate unică de a-și recicla instinctele fundamentale prin cultură. De aceea (unii din noi) suntem îngroziți când citim istorii care păreau normale autorilor biblici, și care sunt alegorizate astăzi la amvoane. Căsătoria “biblica” originează în Roma pre-creștină iar dragostea romantică a fost inventată de trubadurii medievali. Ambele ni se par veșnice.
Peterson nu se întreabă care sunt rădăcinile evoluționare ale transgenderismului. Nici nu pare să observe că există un arhetip al Hermafroditului asa cum există unul al Fecioarei cu Pruncul sau al Dragonului. Acceptând ca validă abordarea lui, ne întrebam: ce adevăr evoluționar și psiho-abisal se ascunde în simbolul Hermafroditului, celebrat în aproape toate religiile vechi. Până și Geneza începe, conform mai multor rabini, cu un Adam bisexual, din care femeia și bărbatul sunt despărțiți, asa cum au fost despărțite lumina de întuneric și apele de uscat. Nu este, de aceea, surprinzător faptul că în ultimul Adam predicat de Pavel “nu mai este nici bărbat, nici femeie”, întrucât istoria s-a consumat la cruce.
Este ușor de argumentat că mișcarea Trans a deraiat. Mai dificilă este întrebarea dacă nu cumva sexualitatea umană a fost deturnată și deraierea Trans reprezintă doar o încercare disperată de a sări din trenul controlat de puteri sinistre.
Sexualitatea noastră este controlată de puteri corporate ale căror tentacule digitale pătrund până în cele mai adânci unghere ale minții. Luați de exemplu scandalul Facebook. Pe baza like-urilor, un anume algoritm decide că cineva este nu știu câte procente homosexual și decide că locul lui se află într-un trib digital de gay. Nu doar patriarhalismul, dar și feminismul și homosexualitatea sunt instrumente de control social. Gândiți-vă de asemenea la legile, care se înmulțesc mereu, pentru protecția victimelor sexuale, și care sfârșesc totdeauna prin criminalizarea victimei și împuternicirea diferitelor clase de pimpi și prădători din structurile puterii.
În filmul Jurassic Park, dinozaurii apelează la ADN-ul de broască să-și schimbe sexul, pentru că reproducerea lor este controlată de stăpânii parcului. Este o strategie care a lucrat, se pare, de mai multe ori în istoria vieții. Din câte înțeleg, avem mai mult ADN de broască decât de rac în celulele noastre de vertebrate terestre.
Suntem prizonieri într-o închisoare sexuala făcută pentru profitul celor puțini. Nu e de mirare că unii prizonieri încep să-și schimbe sexul. În ce mă privește, prefer zborul ca strategie a dinozaurului amenințat cu extincția, dar fiecare cu strategia lui. Vorba lui Malcom: life finds a way.
Truman Show-ul de ziua a șaptea
20 martie 2018 116 comentarii
Întâmplarea face că zilele acestea am urmărit online Festivalul Companionilor din biserica AZS Maranatha Brașov unde s-a prezentat seminarul Creaționism versus Evoluționism. Partea cea mai interesantă (dispărută în neant intre timp; în înțelepciunea dată sfinților odată pentru totdeauna, administratorii au decis să o șteargă atât de pe Facebook cât și din arhiva bisericii) a reprezentat-o momentul de întrebări și răspunsuri.
Comic și grotesc în același timp. Comic pentru că actorii și-au jucat mediocru solemnul rol, grotesc pentru că, în timp ce publicul se prefăcea că pune întrebări serioase, prezentatorii se prefăceau și mai abitir că răspund științifico-duhovnicesc.
În același timp, într-un moment de relaxare, am revăzut filmul The Truman Show (1998) cu Jim Carrey si Ed Harris. Nu m-am putut abține să nu observ o asemănare.
Filmul prezintă viața unui agent de asigurări care îsi trăiește plictisit visul american pe o insulă unde nu se întâmplă aparent nimic. Timp de zeci de ani el nu realizează că totul este un decor uriaș, că insula este plasată într-o cupolă care are un sistem propriu de control al vremii, că totul este dirijat de echipa ascunsă pe luna lipită de marginea de sus a domului și că totul este un uriaș reality show în care toți ceilalți sunt figuranți plătiți iar el își joaca rolul vieții fără să aibă habar de asta.
Miliarde de telespectatori urmăresc spectacolul zi și noapte, în timp ce divizia de marketing monetizează tot ce atinge eroul principal. Spectacolul începuse cu zeci de ani în urma când Truman, bebelușul părăsit la naștere, încape pe mâna Creatorului, un producător ce intuiește potențialul unui reality show de lungă durată.
Între timp, scenariștii cei generoși i-au oferit o familie, o soție, prieteni și colegi. Toți buni actori, pe platou 24 din 24 pentru fericirea lui Truman.
Pe când publicul suspină și trăiește intens micile nimicuri care umplu viața lui Truman, nimeni nu protestează față de situația de sclavie în care trăia acesta. Creatorul se justifică spunând ca Truman e liber sa plece oricând dorește deși nimeni nu îi povestise vreodată despre condiția lui. Ba dimpotrivă, este hrănit cu complexe și fobii astfel încât să rămână mereu prizonier în paradisul artificial. Există totuși o domnișoară ce vizitase insula lui Truman, care îi câștigase simpatia și care încearcă să-l elibereze. Nimic din ce îi spune nu are sens pentru el dar sămânța de scepticism aduce în cele din urmă roade și îl face să înțeleagă hidoșenia jocului. Truman navighează până la marginea domului frumos colorat unde descoperă ușa de ieșire către lume.
Într-o ultimă tentativă de a-l opri, Creatorul apelează la orgoliul acestuia, explicându-i că este un superstar adulat de miliarde și că insula a fost creată pentru binele și fericirea lui și că lumea exterioara este rea și de nedorit. Jucându-și rolul până la capăt (într-un moment când mă așteptam să le ureze furios un fuck you all), Truman salută grațios și părăsește paradisul.
Ultima scenă se termina cinic: doi redneci plictisiți, rămași fără reality show-ul favorit, caută în programul tv o altă distracție. Truman fără show e un nimeni.
Paralela este vizibilă de la o poștă. Biserica este un loc în care Truman sau “true man”-ii se nasc din nou, după scenariul Creatorului, primesc frați, surori, mame și tați care știu ce e mai bine pentru ei și care se luptă din răsputeri sa îi țină departe de influențele din afara bulei ideologice. Ei sunt liberi să plece oricând dar “înauntru” sunt protejați și trăiesc o viață fericită. Li se pune în scenă o poveste despre bine si rău, despre cât de dificilă e lumea de afară și cât de privilegiați sunt ei, jucând pe marea scenă a universului, pe când îngerii, spectatori cerești, suspina de emoție și jinduiesc să fie în locul lor. Între timp, în culise băieții deștepți calculează targetul de vânzări pentru următorii 30 de ani.
Câteva gânduri în timp ce Whitney și Mariah îmi predica pe VH1 cum că There can be miracles, When you believe:
- Niciun Truman nu poate fi forțat să iasă din bula în care trăiește ca prizonier. E un proces pe care trebuie să-l parcurgă singur. Scepticismul pare a fi cel mai bun catalizator.
- În marele spectacol, Truman este o marfă și o victimă iar producătorii spectacolului sunt imorali, în ciuda intențiilor bune. A golden cage is still a cage.
- Când descoperă înșelăciunea, Truman mai joacă totuși o ultimă scenă înainte de a părăsi paradisul mincinos. Nu e ușor să-ți vezi de drum după ce afli că ai fost manipulat, exploatat, mințit și că viața ți-a fost furată. Întrebați-i pe cei care au părăsit adunarea.
Iată de ce spectacolul oferit de festivalul de la Brașov este grotesc. E doar un Truman Show de proasta calitate (dacă s-ar putea vorbi despre cinism de proastă calitate).
P.S. Încerc să-mi imaginez seminarul Creaționism versus Evoluționism moderat de Andrei Gheorghe. RIP.
Sampania neatinsa a lui Stephen Hawking
16 martie 2018 5 comentarii
Albert Einstein incerca sa consoleze o doamna la inmormantarea sotului ei, spunandu-i ca sotul e mort doar in orizontul nostru de evenimente. Daca punem la socoteala si expansiunea universului, dupa aceiasi logica, Stephen Hawking nu va murii niciodata. Din ce gaura neagra radiaza acum Stephen Hawking?
Aspectul ciudat este ca moartea unui ateu imi provoaca cele mai autentic religioase sentimente, in timp ce moartea lui Billy Graham m-a facut sa casc. “Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație”: gaurile negre deasupra mea si forta morala in oameni ca Hawking. Apropos de Kant, pacat ca Scrisoarea I este intraductibila. „Ganduri ce cuprins-au universul incap bine-n patru scanduri”. Ar fi spus mai mult si mai bine decat platitudinile media.
Pentru ca Hawking a fost asezat in mausoleul celebritatilor, alaturi de politicinei, actori, si tele-evanghelisti. Hawking a spus asta, Hawking a spus cealalta. Hawking a dovedit ca exista Dumnezeu. Hawking a spus ca nu exista Dumnezeu. Hawking e cel mai dastept om de pe planeta. Hawking e campion la Lou Gehrig. Domnule Hawking, veti participa anul acesta la Special Olimpics?
Imi vin in minte cuvintele din Zarathustra: “Ce este creatia, ce este o stea? – intreaba ultimul om si clipeste”. “Domnule Hawking, ce este universul? Ce este timpul? Ce este o gaura neagra?” Intreaba reporterul si clipeste. Spectatorul clipeste si el: “Aha. Asta era”.
Cea mai celebra anecdota despre Stephen Hawking este ca a pregatitit o sticla de sampanie si a dat intalnire calatorului din viitor. Ca si in alte cazuri, gluma a fost luata in serios.
Concluzia mea este ca daca a venit cineva din viitor, a preferat sa se intalneasca cu alte celebritati. Propun ca exista mai multe viitoruri in superpozitie si prezentul este caderea undei. Actualizam viitorul spre care privim. Hawking astepta un vizitator dintr-un viitor pe care noi l-am pierdut. Sampania a ramas neatinsa.
oxigen2 
Comentarii recente