Si totusi, Dr. Carson este omul potrivit pentru Education Secretary

13 noiembrie 2016 de 63 comentarii

In The Age of American Unreason (2008), Susan Jacoby observa ca “Americans are alone in the developed world in their view of evolution by means of natural selection as „controversial” rather than as settled mainstream science”. Spre surpriza cititorului, Jacoby nu blameaza religia pentru anti-rationalismul american. Religia a fost un vector psihic-cultural pentru pionerul de la frontiera si sclavul din Sud. “I feel Jewish in the sense of culturally Jewish, I suppose the way Bernie Sanders feels Jewish, but not Jewish in a religious sense” se ofera pe sine insasi ca exemplu autoarea intr-un interviu recent.

In acelasi sens, Martin Luther King si presedintele Obama, doi evanghelici agnostici, se identifica cu o religie care (pana recent) i-a ajutat pe ai lor sa ramana umani in jungla urbana. Este exact ce marturiseste si Dr. Carson in autobiografia lui.

Daca nu religia, cine poarta vina pentru fundamentalismul american? Susan Jacoby arata spre polul opus: educatia liberala din scoli. Scoala nu i-a echipat pe americani cu bagajul de cunostinte stiintifice si gandire critica care face pe cineva capabil sa cultive indoiala filozofica.

Cultura liberala americana, arata Susan Jacoby, este in opozitie cu mostenirea iluminista, cunoasterea seculara, si stiinta. Anti-rationalismul liberal se intinde de la cultura pop la universul pseudo-intelectual de “junk-thought”, dispretul fata de logica si dovezi in mass-media, promovara mediocritatii in scoala, absenta onestitatii intelectuale in discursul politic de la dreapta la stanga, si, mai presus de toate, un public lenes si credul.


Fat, lazy, stupid. Panes et circenses. Mai exact, pizza et TV. Este drumul clasic spre distrugerea Res-publicii cunoscut din istoria Romei. Demagogia fundamentalist-religioasa este la ea acasa in aceasta lume pseudo-seculara.

Secretul rasist al americii nu este suprematismul alb, ci faptul ca ghetoul negru reprezinta cea mai neajutorata victima a educatiei clintonesque-liberale. Ultra-capitalistul Trump opteaza pentru metoda bolsevicului Makarenko: profesori buni si disciplina cazona in scoli, politie buna pe strazi, toleranta zero pentru vagabondaj. Stanga striga “rasism” si dreapta spune “lasa-i sa se desurge singuri”. Dar Trump are dreptate. Educatia apuseana origineaza in Atena, nu in Sybaris.

Omul potrivit pentru acest proiect este Dr. Carson. Lasati-ma cu idea absurda ca Dr. Carson va introduce Creationismul in programa. Este din aceiasi famile cu aceea ca un presedinte US poate face ce vor muschii lui. Problema asta a fost deja rezolvata la procesul din Dover. Conform dreptului comun, precedentul judiciar este legea tarii.

Daca sunt undeva de acord cu prietenul LC in prezentarea anti-evolutie de la Amicus, este ca predarea evolutiei in scoala este impusa prin lege in America. Si asa trebuie sa fie. In secolul anti-rationalismului American, stiinta are nevoie de protectia legii mai degraba decat a face din scoli case de toleranta religioasa. Adica bordeluri intelectuale.

Motivul pentru care Dr. Carson este omul potrivit pentru salvarea educatiei este acela ca reprezinta cel mai bun rol-model intr-o cultura afro-americana dominata de hedonism si crima epidemica. Nimeni nu il va putea acuza de rasism atunci cand va spune ca tinerii negrii au nevoie de stiinta mai degraba decat “african-american studies”, si disciplina individuala mai degraba decat “identity politcs”. La fel ca Obama, Carson este dovada ca succesul este “colour-blind”. Si daca cea mai adanca mlastina culturala va putea fi asanata prin educatie, inseamna ca putem fi optimisti cu privire la intoarcerea ratiunii in America.

In marea lui capodopera Aventurile lui Huckleberry Finn, Mark Twain il face pe cititor sa priveasca societatea prin ochii unui pui de white-trash care isi ajuta prietenul negru sa fuga din sclavie. In timp ce coboara cu pluta pe Mississippi, eroul cartii are ocazia sa cunoasca fiecare aspect al vietii din vechiul Sud. Un membru tipic al al reputatului basket of deplorables, Huck respinge cu un instinct sigur prejudecatile cultural-religioase ale timpului si ajuta sclavul fugar, desi crede ca va arde in iad pentru furt.

Capodopera lui Twain a devenit tabu pentru cei mai multi profesori de literatura. Huck foloseste cuvantul „nigger” de 219 ori cu privire la Jim si ai sai. Cuvantul pe care nici el nici Jim nu il folosesc niciodata este “the F-word”. Daca cartea ar fi fost scrisa in timpul nostru, ar fi folosit de 219 ori “the F-word”, dar niciodata “nigger”. Si ar fi fost acceptabila.

Sunt pentru un guvern federal in care Dr. Carson este secretar pentru educatie si Mark Twain nu este cenzurat la cursul de literatura. Si ah, era sa uit, Creationismul sa fie interzis in programa de stiinta.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Dr. Carson va intra in cabinetul lui Trump pentru a impiedica decretul duminical

10 noiembrie 2016 de 96 comentarii

In vremurile bune de alta data, revista Semnele Timpului numara coarne apocaliptice si cele cateva luni care ne-au mai ramas pana la decretul duminical, in care mai avem putin timp sa donam toti banii pentru incheierea lucrarii. Vremurile s-au schimbat. Acum Semnele si-au adus aminte ca sunt romani, si romanul, se stie, nu se naste doar poet ci si analist politic. Ce nu s-a schimbat este platitudinea de referatul-social-la-conferinta-de-orientare a revistei.

Intr-un articol recent, Semnele ne lumineaza cu privire la secretul victoriei lui Trump (nu, nu va dau linkul). Tineti-va rasuflarea. America are un secret murdar: este rasista. Americanii au refuzat cozonacul oferit de Maria Antoneta pentru ca regina ar fi vrut sa fie impartit frateste cu minoritatile, si au inceput sa strige “trump the bitch” (nu “Trump, the bitch”, cum ar fi trebuit), ca in vremurile de trista amintire descrise in capitolul Biblia si Revolutia Franceza din Marea Lupta. Si noi care credeam ca americanii au cerut paine.

Daca Semnele tot au ales sa plagieze cea mai jalnica scuza a echipei lui Hillary, (care l-au plagiat la randul lor pe Lapusneanu Voda), sa o fi plagiat macar pana la capat: se pare ca americanii nu-i urasc doar pe negrii, ci si femeile care se ridica deasupra barbatului, homosexualii, lesbienele, transgendarii care vor sa faca pipi cu sexul opus, si transexualii, adica tocmai acele “semne ale timpului” pe care le urasc si patronii revistei.

Putina atentie la detalii l-ar fi ajutat pe analistul nostru sa vada ca multi dintre cei care l-au votat pe Obama la ultimele alegeri, l-au votat anul acesta pe Trump. Numitorul comun al celor doi nu este rasa sau sexul, ci statutul de outsider. Se pare ca cei urati de americani nu sunt negrii, nici macar cei 1% (dintre care face parte si Trump), ci partidul interior al ambelor partide. Cliseul “angry white male” incearca sa obfuscheze adevaratul motiv pentru care America a respins falsul progresism al dinastiei Clinton. In spatele discursului pentru includerea femeilor, LGBT, negrilor, musulmanilor, si mexicanilor, la impartirea cozonacului, se ascunde mutarea painii si cutitului in alte tari, si convertirea democratilor la cultul lui Mamona. Cu alte cuvinte, or fi ei multi si fara colllege degree, dar prosti nu sunt.

Sugerez redactiei o tema mai potrivita cu traditiile revistei si gusturile abonatilor: Ben Carson va sta ca Mardoheu la poarta Casei Albe, zadarnicind intrigile lui Haman/Francisc I. Se cauta o Estera-Miss Universe, care nu se va ingrasa ca porcu’, pentru ca este vegan. In rest, gusturile Imparatului sunt cunoscute.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Momentul Maria Antoneta

9 noiembrie 2016 de 32 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , ,

Angry homo sapiens

5 noiembrie 2016 de 3 comentarii

Mema care a infectat internetul zilele acestea este angry white men. Propun angry red skins. Contrar prejudecatilor, pacatul originar al Apusului nu este pielea alba (si naravul adiacent), ci pielea rosie.

Omul modern s-a nascut atunci cand europeanul s-a intalnit cu amero-indianul. Nu ma intelegeti gresit. Nu vorbesc de conflictele cu indienii. Ma refer la faptul ca filozofii secolului ratiunii, si al secolului luminilor mai tarziu, au descoperit in amero-indian Omul originar, pe care nu il puteau vedea in Lumea Veche din cauza prejudecatilor religioase si sociale acumulate timp de milenii.

“Gandesc deci exist” spune Descartes dupa ce deconstruieste falsele certituduni. “Omul se naste liber dar este peste tot in lanturi”, declara Rousseau. “Ce este Iluminismul – intreaba Kant – este maturizarea omului care nu mai are nevoie de tutelajul religiei si al guvernului”. Toti oamenii se nasc egali si au dreptul inalienabil la viata libertate si cautarea fericirii asa cum vor, atata vreme cat nu se ating de drepturile naturale ale semenilor.

Toate acestea isi au originea in intalnirea europeanului cu homo sapiens minus iluziile culturii, in persoana amero-indianului. Nu degeaba americanul preferat al scriitorilor europeni este albul care a invatat caile indianului, ca in Ultimul Mohican sau Winnetou. Tot din intalnirea cu amero-indianul s-a nascut si idea ruperii lanturilor.

Eliberarea Omului a fost mult mai anevoioasa in Lumea Veche. Nu ca pretul nu ar fi fost calculat. “Omul nu va fi liber pana ce ultimul rege nu va fi spanzurat cu intestinele ultimului preot” anunta brutal Diderot. Insa impotriva eliberarii Omului nu s-au ridicat doar coroana si altarul, ci si masele urbane care nu intelegeau domnia legii, si taranaimea superstitioasa care credea ca se poate traii fara scoala si doctor, dar nu fara nobil si popa. S-a varsat sange. A fost teroare. Au fost razboaie. Dar omul a invins. Coroanele si privilegiile inascute au cazut. Plebea si taranimea au invatat lectia si au inceput sa migreze spre clasa de mijloc. Biserica a devenit parte a societatii civile, renuntand la dreptul tutelajului.

Si dupa ce a invins, Omului i s-a spus ca Omul nu exista. Cogito ergo sum ar fi doar o fantezie. Exista doar cultura – mai exact culturi – si omul nu exista decat ca produs secundar al unei culturi. Ratiunea carteziana si vointa autonoma – baza ontologica a lui homo europaeus – care ete homo sapiens “in si pentru sine”, pe hegeleste, ar fi doar produsul unei culturi dubioase, la fel ca si stiinta si tehnologia prin care a cucerit lumea. Drepturile naturale sunt mituri. Adevaratele drepturi ale omului sunt cele dictate de cultura. Omul pierde dreptul la viata, libertate, si exprimare libera, atunci cand acestea intra in conflict, nu cu drepturile naturale ale semenilor, care sunt iluzorii, ci cu sensibilitatile lor culturale, care sunt adevaratele drepturi ale omului.

Nu este de mirare ca homo sapiens (ma rog, plus ceva Neanderthal), e manios, sau se intreaba cuprins de indoielei: “ce-a dorit acel Apus”? Insa nu va lasati pacaliti. Cel manios nu este omul alb ci indianul din el. Acel indian in care filozofii secolului ratiunii au vazut Omul pentru prima data.

Dar stim ca indianul este bun doar mort; sau in rezervatie. In secolul viitor se va spune ca singurul lucru bun la Descartes, Rousseau, si Kant este ca sunt morti. Pentru cei care vor staruii mai departe in ereziile lor vor exista rezervatii. Cum incheie Mark Twain in Huckleberry Finn:

I suppose I’m going to head out for Indian Territory ahead of the others, because Aunt Sally’s going to adopt me and civilize me, and I can’t stand it. I’ve tried that before.

The End.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Biserica.. pardon, Organizatia Adventista de Ziua a Saptea

31 octombrie 2016 de 8 comentarii

De obicei membrii bisericii adventiste se simt mandri de felul in care aceasta este organizata, structura ei fiind foarte sofisticata, venita probabil direct de la Dumnezeu..

Studiind Psihologia Organizatiilor (Gálvez et al., 2016) , nu pot sa ma abtin sa nu analizez putin structura bisericii in care m-am nascut. 🙂

Deci, in primul rand, hai sa vedem tema rolurilor. Toata lumea stie ce inseamna un rol. In schimb e interesant sa vedem cum functioneaza acestea intr-o organizatie.

Orice organizatie are anumite obiective si diferite forme sau tactici de a le implini dar important este ca fiecare parte/persoana din aceasta organizatie sa-si faca partea ei. Rolurile intr-o organizatie ii ajuta pe oameni sa inteleaga nu numai ce au de facut ei ci si ce au de facut altii.

–la azs obiectivul este sfintirea, viata vesnica, etc.  iar strategiile sunt multe; de obicei membrii isi cunosc rolul cum ar fii sa nu manance porc, sa tina sabatul, etc.; dar important este ca in cazul in care cineva va avea dubii sau nevoie de explicatii, vor fii acolo intotdeauna ceilalti membrii care ii vor arata calea..

Rolurile definesc ierarchia, distributia functiilor si le arata oamenilor locul pe care ei il ocupa in organizatie.

-organizatia adventista este complexa dar la nivel local de exemplu, toata lumea stie unde isi are locul; unii sunt mai bine vazuti, mai binecuvantati, poate mai spirituali, sfinti…

Interesant este ca rolurile sunt interdependente, adica nu se formeaza intr-un gol ci depind mereu de alte roluri.

Daca aprofundizam vom vedem mai bine anumite caracteristici ale rolurilor. De exemplu, rol trimis si rol primit (rolul trimis arata spre procesul prin care membrii unei organizatii isi transmit expectativele de rol unei persoane in concret in timp ce rolul primit este cand aceasta persoana isi percepe rolul in functie de informatia primita de la ceilalti membrii) sau episodul unui rol (cand X dintr-o organizatie actioneaza conform obiectivelor comune ale acesteia si cineva superior ii da un feedback, va face ca X sa isi reajusteze si redefineasca rolul primit). Feedback-ul trebuie inteles ca pe un fenomen permanent.

–episodul unui rol adventist: este usor sa ne imaginam cand pastorul ori vreun frate sau sora mai intelepti apreciaza si ne incurajeaza sa mentinem un anumit comportament dar ne indeamna totusi sa nu uitam alte aspecte importante…noi ne redefinim rolul in biserica, iar acest ciclu de feedback continua la nesfarsit…

Trecand la structura organizationala, putem folosi anumiti parametrii pentru ca sa intelegem mai bine ce fel de structura are o anumita organizatie.

Formalizare: in organizatii foarte formale, comportamentul si functiile persoanelor sunt definite in detaliu.

-de obicei membrii azs stiu ce au voie si ce nu

Centralizare: avem de-a face cu o organizatie foarte centralizata daca deciziile cele mai importante sunt luate de putine persoane care au functiile cele mai inalte.

-se pare ca organizatia azs este destul de centralizata..

Ierarchie: organizatia care are multe nivele in organigrama, se denumeste organizatie verticala, adica foarte ierarchizata. In astfel de organizatii este foarte dificil ca persoanele de la baza sa ajunga la informatie. In opozitie avem organizatia de tip orizontal, care este mai descentralizata si in care se tinde spre a da o sansa tuturor la opinie.

-ar fii interesant ca organizatia verticala adventista sa se mai autoevalueze din cand in cand, poate s-ar putea trece la una de tip mai orizontal..sweet dreams 😛

Complexitate: in momentul in care o organizatie are mai multe ierarchii inseamna ca este foarte complexa. In asemenea organizatii, negocierea si comunicarea sunt o problema.

-oare cat de mult se poate negocia de la un nivel local de ex.?

Locus de initiativa (aste e probabil una dintre partile cele mai interesante): acest aspect arata gradul in care persoanele cele mai de jos sau cele mai indepartate de elita, pot contribui la luarea deciziilor sau la a face propuneri. De exemplu in organizatiile de tip sus-jos, sunt cei de sus cei care dau ordine si iau deciziile cele mai importante. In opozitie, sunt cele de tip jos-sus in care persoanele/departamentele de la baza isi pot asuma mai multe responsabilitati si decizii.

-ok, asta este una dintre cele mai grave caracteristici ale organizatiei azs in opinia mea; este clar ca cei din afara sferei privilegiate au putin de spus..

Flexibilitate: capacitatea de a schimba reguli, norme, modele atunci cand este necesar.

-nu e nevoie de prea multe de zis; biserica adventista are o problema in asi schimba ideile in momentul in care exista puternice dovezi contrare..

Sansa de promotie: posibilitatea membrilor de a urca in status, pozitie, responsabilitate, etc. De exemplu se vorbeste de tavanul din sticla, si anume ca femeile au mai multe obstacole ca si barbatii pentru a avansa in status si responsabilitate. Unele dintre motive ar fii ca pentru a ocupa o functie de responsabilitate femeia este mai incapabila decat barbatul, o anumita educatie si cultura in care femeia crede ca nu este capabila pentru o anumita functie sau credinte care considera ca locul femeii este la bucatarie, la gatit, ingrijit de copii, etc.

-probabil exemplu cu hirotonirea se potriveste destul de bine; dar nu ma intereseaza atat de mult precum ideea generala ca femeia  este un fel de om de categoria a doua.

In legatura cu leadership, exista in principal doua feluri de lideri. Liderii formali care au norme interne, functii, obligatii clare si scrise in manualul organizatiei iar apoi ii avem pe liderii informali. Pe acestia din urma ii defineste in primul rand spontaneitatea si faptul ca adeptii sau oamenii din jur il percep ca si un rol emergent si nu impus.

Un aspect interesant este ca Isus e amintit langa Gandhi si Hitler, ca fiind perceputi de adeptii lor exagerat de carismatici, pana acolo incat credeau ca acesti lideri aveau puteri supranaturale. Ce mi se pare captivant sunt caracteristicile acestor lideri, potrivit manualului.

-lideri autodesemnati

-nu tineau cont de  normele, regulile si comportamentele timpului lor

-puteri miraculoase

-radicali care vroiau o schimbare revolutionara in societate si pentru asta au distrus statusul quo al timpului lor

Cred ca Biserica ASZ este destul de departe de modelul lui Isus. Nu stiu de exemplu cat din ”..cel mai mic este cel mai mare..” sau ”…dar intre voi sa nu fie asa..” se mai poate aplica in contextul organizatiei azs. Se pare ca Isus a fost un lider informal care nu are cam nimic de-a face cu pastorii bine pregatiti in tot felul de norme adventiste. Pe de alta parte, nu inteleg care este diferenta dintre organizatia adventista si o alta organizatie din ”lume”. Nu numai ca nu exista nici o diferenta, dar sunt multe organizatii ”lumesti” care se pare ca sunt mult mai etice.

 

Înregistrat sub Editorial

Post-Creștinismul

31 octombrie 2016 de 10 comentarii

Înregistrat sub Video

Pentru uniunile civile heterosexuale

29 octombrie 2016 de 26 comentarii

Propun generalizarea termenului de uniune civila la casatoriile heterosexuale.

Ca sa ma explic, voi parafraza intrebarea Lui Isus cu privire la botezul lui Ioan: casatoria vine de la Dumnezeu sau de la oameni? Altfel spus, este casatoria un sacrament/taina sau un contract civil? Raspunsul cel mai potrivit este o alta intrebare retorica a lui Isus, cea cu privire la birul datorat Cezarului: al cui chip este gravat pe moneda? Al cui sigiliu se afla pe certificatul de casatorie?

Catolicismul si Ortodoxia definesc casatoria ca pe un sacrament/taina. Sacramentul este definit la randul sau ca un canal al harului. Fara sacramentul casatoriei, si in afara scopului biblic “cresteti si inmultiti-va”, relatia sexuala este considerata pacat. Dar pe certificatul de casatorie se afla sigiliul cezarului, nu al bisericii. Este biroul starii civile un canal al harului? Din punct de vedere dogmatic, orice familie de bine care nu a trecut pe la altar traieste “in pacat”, copii sunt “din curvie”, si vor merge impreuna acolo unde merg cuplurile de homosexuali dupa moarte. Daca biserica ar fi consecventa, ar revendica diferenta intre termenul “casatorie” si cel de “uniune civila” nu doar in dreptul casatoriilor homosexuale, ci al oricarei casatorii oficiate in afara altarului.

Protestanitsmul nu recunoaste sacramentul casatoriei. De aceea pastorul nu oficiaza casatoria ca gestionar al sacramentului (ca in cazul botezului sau comuniunii) ci ca ofiter de stare civila. De exemplu, pastorul american spune: “by the power given to me by the state of…, I pronounce you husband and wife”. Cealalta fata a monedei este notiunea ca oricare magistrat si slujitor public este considerat un diacon care face o slujba nu mai putin sacra decat cea din biserica. Ofiterul starii civile nu este deci mai putin calificat decat pastorul sa oficieze casatoria.

Exista aici o confuzie puternica la neoprotestanti. In timp ce adopta teoretic teologia sacramentala protestanta, predicatorii si credinciosii o practica implicit pe cea catolic/ortodoxa, cel putin in dreptul casatoriei. Predicatorul “da binecuvantarea” cuplului ingenunchiat inaintea lui (?), si credinciosul crede ca “binecuvantarea” are darul sa transforme actul sexual din pacat in ne-pacat. Bisericile istorice de traditie medievala cel putin au o teologie elaborata care justifica o astfel de credinta. La neo-protestanti este doar superstitie. Este diferenta intre “hoc est corpus meum” si „hocus pocus”.

De ce accepta neo-protestantii sa boteze un cuplu casatorit “in lume” dar nu accepta ca un cuplu botezat sa se casatoareasca doar “in lume”? Din punct de vedere protestant, criteriul moralitatii relatiei este singurul care conteaza. Casatoria civila implica o relatie sanctionata de societate ca fiind responsabila si consensuala. Inteleg casatoria “in biserica” ca pe o celebrare si profesiune de credinta intr-un set de valori comune. Nu inteleg ce-i cu binecuvantarea asta care curge prin mainile pastorului, facand ca ceea ce era pacat in urma cu cateva minute sa devina ne-pacat dupa “amin” si “va declar sot si sotie”, cand cei doi sunt aceiasi inainte si dupa.

De fapt inteleg. Este dorinta de a controla viata intima a credinciosilor. Dovada cea mai buna este ritualul in care tinuta miresei este inspectata de un grup de barbati aflati in criza de andropauza, sau sedintele mandatorii de counseling premarital oferite de vre-un imberb amator plin de importanta pozitiei sale.

Mi se pare numai normal ca o mutatie atat de radicala intr-o institutie veche cat civilizatia sa provoace o dezabatere aprinsa intr-o democratie. Insa ceea ce vor popii si predicatorii este o teocratie. Casatoriile hmosexuale sunt doar pretextul. Propoun sa le lasam lor casatoria si sa luam noi uniunea civila.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Iubirea de aproapele si dublul santaj al Europei

25 octombrie 2016 de 78 comentarii

In ultima lui carte publicata, REFUGEES, TERROR AND OTHER TROUBLES WITH THE NEIGHBORS, AGAINST THE DOUBLE BLACKMAIL, (Octombrie, 2016), Slavoj Žižek discuta notiunea iudeo-crestina a aproapelui, in opozitie cu “dublul santaj” al dreptei populiste si stangii liberale. Nu este greu de inteles de ce xenofobia si construirea de ziduri intre natiuni (sau garduri de sarma ghimpata acasa) este in opozitie cu iubirea aproapelui, chiar daca cei care o predica se declara de (cele mai) multe ori, crestini. Aspectul asupra caruia se concentreaza Žižek este insa confuzia intre toleranta stangii liberale, bazata pe relativism moral/multiculturalism, si imperativul crestin de a iubi aproapele ca pe sine.

Liberalismul are monopolul asupra discursului public si foloseste canalele media pentru a promova imaginea idealizata si romantata a refugiatului musulman. Azilantii ar fi, din acest punct de vedere, doar victime inocente ale razboaielor civile din tarile musulmane, cand de fapt sunt parte a problemei. Aici Žižek nu se sfieste sa le aminteasca americanilor ca popoarele pe care le-au eliberat de dictatori seculari inteleg prin libertate dreptul de a tine femeile ca sclave si a executa apostatii. Cele doua victime iconice care au alimentat suportul public pentru invazia Irakului, femeia, pentru liberali, si crestinul, pentru evanghelici, au dus-o mai bine sub Sadam. Stanga refuza sa recunoasca faptul ca musulmanii – (si alte minoritati) – nu sunt la fel ca noi, si nu pot deveni ca noi in una sau doua generatii. Asa se face ca populismul xenofob monopolizeaza discutia despre conflictul de valori si pericolul grav care ameninta existenta civilizatiei europene.

Žižek sustine ca notiunea iudeo-crestina a iubirii neconditionate fata de aproapele are la baza recunoasterea diferentei, nu obfuscarea ei. Samariteanul, vamesul, leprosul, nu trebuie iubiti pentru ca sunt ca noi, ci tocmai pentru ca sunt diferiti. Cei care trebuie urati sunt, paradoxal, cei ca noi, adica familia si tribul, atunci cand acestea devin o piedica in calea identificarii cu tragedia familiei umane fragmentate. Legatura care il leaga pe samariteanul milos de victima talharilor nu este legatura tribala de sange sau cultura, ci solidaritatea universala a victimelor unei istorii de ura si violenta tribala, al carei promotori sunt ultima instanta chiar preotul si levitul, care au trecut indiferenti mai departe.

Insa iubirea care isi risca viata ca sa bandajeze ranile aproapelui nu manifesta interes pentru sensibilitati culturale. Europa isi poate sacrifica confortul si isi poate perliclita chiar existenta pentru siguranta fizica si demnitatea umana a refugiatilor, dar nu trebuie sa fie toleranta cultural-religios. Iisus nu a venit sa aduca pacea ci sabia, sau ura, impotriva oricarei ideologii si religii tribale.

La fel ca samariteanul milos, europenii trebuie sa vina in ajutorul refugiatilor in virtutea solidaritatii universale a celor disperati. In ultima instanta, aceleasi elite corporat-globale care au distrus Irakul, Libia, si Siria, au distrus si Europa asa cum a fost. Mizeria si desperarea nu-i face pe oameni mai nobili, ci mai rai, spune Žižek, spre indignarea sanctimonioasa a liberalilor, de aceea eticheta de “violator” sau “terorist” nu este un stereotip populist. Acest gunoi uman este reprezentat de notiunea crestina a aproapelui cu care ne identificam in disperarea si suferinta universal umana, si care trebuie confruntat in numele aceluiasi om universal pe care este intemeiata ideea de Europa.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Bazele Teologice ale Islamului

23 octombrie 2016 de 21 comentarii

Înregistrat sub Editorial, Video Tagged with , , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →