Întoarcerea fiului – o interpretare marxistă

20 mai 2013 de 5 comentarii

Dacă Alexa ne-a invitat pe canapea pentru a ne relaxa de repetițiile deterministe ale inconștientului, eu v-aș pofti puțin și prin curte, pentru a ne număra mai bine porcii din G.A.Z.-ul nostru existențial. Engels n-a fost doar unul din părinții fondatori ai ideologiei comuniste dar și cel care a pus bazele mitologiei științifice a socialismului. În Rolul muncii în transformarea maimuței în om (1896) Engles a rescris Geneza postulând lamarckian că la început a fost munca. Când maimuța a început să lucreze, modificându-și astfel, puțin câte puțin, funcționarea și structura mâinii, transformismul biologic a devenit doctrina de bază a evangheliei comuniste. Maimuța a devenit om datorită utilizării mâinii, nu creierului. Omul nu era produsul sau expresia creierului său ci a mâinii sale. De aici și suspiciunea patologică a comunismului față de intelectuali, față de gânditori. “Noi muncim, nu gândim” n-a fost doar o perlă din puțul gândirii ci reflecta declarația de misiune a mitologiei comuniste. Brațul încordat și nu neuronul a fost ales ca simbol al propagandei.

Tot la fel, numai prin muncă poate fi produs omul cel nou. Dacă pentru naziști munca era mijloc de exterminare, pentru comuniști era mediul pentru reeducare. Burghezul trebuia transformat în muncitor iar împăratul în proletar. Bolșevicii au masacrat familia imperială însă chinezii au reușit performanța să transforme un împărat real într-un proletar autentic: tovarășul Pu Yi, ultimul împărat al Chinei! Alchimia chineză era mult mai sofisticată și subtilă decât cea bolșevică. În mitologia științifică comunistă munca trebuie să aibă semnificație soteriologică. E vorba de mântuirea seculară a omului, istoriei și naturii. Prin muncă îți răscumperi trecutul, îți justifici prezentul, îți asiguri viitorul. În orice societate, de la sistemele totalitariste la cele democratice, munca a fost și este idealizată și ideologizată: mijlocul prin care te poți mântui – Arbeit macht frei poate fi lesne exorcizat doar printr-o simplă traducere. Pe plan religios, munca a căpătat aceleași valențe, a constituit același mod de răscumpărare a individului dintr-o presupusă dezordine.

Fiul vrea să-și răscumpere greșeala, să se mântuiască, să-și justifice existența prin muncă: voluntar alege calea reeducării, a reconversiei profesionale, pentru a se transforma din proletar în „inginer” (inginerul ca ființă mitologică, jumătate savant, jumătate muncitor și sacerdot al noii societăți constituia unul din pilonii de bază în imaginarul comunist). Întoarcerea fiului aduce în discuție o problemă foarte sensibilă: întoarcerea la sistem. Faptul că fiul se hotărăște să plece acasă nu trebuie confundat cu întoarcerea în sine. El nu s-a întors acasă ci doar s-a deplasat în interes de serviciu. Deplasarea geografică n-are nicio relevanță în privința întoarcerii. Fiul confundă casa cu colonia de muncă, pe tată cu Anton Makarenko. Prima axiomă a noii pedagogii viza originea: ereditatea nu contează – nu oamenii sunt deficienți ci metodele, trecutul trebuie evacuat pentru apariția viitorului. “Omul – scria Makarenco – nu poate trăi în această lume dacă nu are ceva luminos în perspectivă. Adevăratul mobil al vieții umane este bucuria zilei de mâine”. Iată de ce ai nevoie de escatologie! A doua axiomă a mitologiei comuniste ordonează angrenajul social stabilind preeminența colectivismului în fața individualismului. Modelarea personalității trebuie să fie o intreprindere colectivă, de aici și cuvântul de ordine, “a educa în colectivitate, prin colectivitate și pentru colectivitate.”

Fiul are nevoie de sistem, singurul care-i poate garanta supraviețuirea, mecanism generator de subzistență și sens. Prin cererea de reintegrare în sistemul de producție, fiul își neagă ereditatea și optează pentru colectivitate, individualitatea mirosind a porci. Fiul vrea să devină om nou, un argat, dar mai întâi trebuie să mănânce; în rest n-are alte insomnii. Relația cu tatăl e o chestiune abstractă, relația cu sistemul este una concretă. Noi nu ne întoarcem la Dumnezeu ci la un sistem care se presupune că reprezintă și furnizează divinitatea în forme simbolice. De fapt e vorba de întoarcerea în comuna Dzerjinski, în colonia soteriologică, la producția de sens. Dacă munca l-a făcut pe om, va continua să-l facă și mai departe, de aici și marea probabilitate de a deveni dependenți de sistemul generator de idealuri, de a ne contopi în masa comună a argaților, pentru a ne converti de la individual la colectiv. Câtă vreme sistemul poate furniza anumite certitudini și împlini niște nevoi, de ce am avea nevoie de Dumnezeu? Nu e suficient tătucul? Acum înțeleg de ce comuniștii nu-l simpatizau pe Freud: canapeaua genera iluzii, ciocanul numai certitudini!

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Omul rational al secolului XXI

6 martie 2013 de 71 comentarii

“What scares me about this generation is the extent to which ignorance is their armour. If know-nothingness goes on much longer, somebody will yet emerge from a commune having discovered …the wheel.” – Mordecai Richler

 C.W.Mills spunea undeva ca o societate tehnologizata nu e neaparat una rationala si se pare ca secolul nostru dovedeste asta cu varf si indesat. Atesimul analfabet de youtube si incultura crasa a vulgului stau ca proba pentru aceasta asertiune.

Pentru omul “rational” al secolului XXI cunoasterea stiintifica este cumulativa si direct proportionala cu avansul tehnologic, desi refuza cu obstinatie orice discurs obiectivant despre realitate. In acelasi cap (sec) incap idei precum –  conditionarea cultural istorica a individului si manipularea sociala prin “texte” de orice natura, alaturi de un delirant empirism plat in stiintele naturii.

Omul rational al secolului nostru considera antichitatea si evul mediu ca fiind producatorii unei sleahte de prosti (lui Hitchens i-ar mai fi lipsit putin sa spuna ca Augustin nici nu stia sa foloseasca un DVD player), fara sa realizeze ca daca avem de-a face cu vreun progres istoric acesta se datoreaza si acestor prosti. Omul nostru considera canonul biblic o creatie manipulativa a ortodoxiei de secol patru, fara sa aiba niciun fel de cunostinte filologice si fara alte surse decat B. Ehrman, el considera ca erezia a premers doctrina oficiala care a prevalat ulterior  si ca asta s-a intamplat printr-un joc politic meschin.

Pentru omul secolului XXI teologia inseamna evanghlia prosperitatii, Kent Hovind, Jones & Waggoner si alti pigmei deveniti staruri in propriile ghetouri intelectuale, teologia nu inseamna pentru el Origen, Maxim Marturisitrorul, Turretin, Owen, Bavinck, de care, probabil, nici nu a auzit. Omul rational are o aversiune pentru religia organizata si se crede deschizator de drumuri cand o injura pe facebook sau in comment-uri agramate, pentru el biserica nu reprezinta o comunitate in care unii aproximeaza idealul unei noi societati, ci o adunatura de escroci. Asta se intampla mai ales daca ma-sa si ta-su l-au obligat sa se roage sau l-au supus la alte preversiuni religioase din acelasi registru…

 Omul nostru nu intelege metafizica, nici macar la nivel de definitie din DEX, dar pentru el “metafizica a murit” si spune asta pentru ca-i da un aer intelectual. El se naste cu gadget-uri la gat si nu are nicio urma de curiozitate despre cum au aparut, crezand uneori  ca cresc in pom.

 Omul rational se va simti, probabil, jignit de acest editorial, asta daca va intelege mare lucru din el…

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Niciodata fara opium

28 decembrie 2012 de 51 comentarii

Ca avem in noi un gol in forma lui Dumnezeu o stim de la Augustin. Ceea ce am aflat mai recent este ca acest gol poate sa consiste in absenta unui ion de hidrogen intr-o molecula din creier.

Este meritul lui Marx acela de a fi aratat relatia complexa dintre capital, putere, religie si droguri. “Religia este opiumul maselor”. Marx a preferat drogul revolutionarilor din sec xix: nicotina.  Neo-marxistii prefera astazi iarba. Diferenta consta in neurotransmitatorul pe care il mimeaza. Opiumul se ataseaza la receptorul de endorfine. Printr-o actiune complexa poate deveni halucinogen. Bun pentru proletariat.  Nicotina mimeaza acetylcholina. Senzatia este de auto-control si cognitie. Bun pentru revolutionar. Lenin nu a fumat dar a fost in mod clar pe acetylcholina.  Sahist si criminal la rece. Drogul lui a fost bolshevismul. Hitler a apelat la amphetamine pentru dopamina. Bush a trecut de la cocaina la  cruciada (dopamina). Obama prefera drogurile lui Marx (acethylcholina).

Creierele noastre sunt colonii de bacterii specializate (10^11) care comunica asa cum au comunicat todeauna bacteriile in istoria vietii: prin schimb de proteine. O molecula emisa de o celula provoaca o reactie electro-chimica in alta celula. Reactia merge de la activarea unei enzime la expresia genelor. In creierul uman, neurotransmitatorii sunt raspunzatori de comportamentul orientat spre un scop. Cunoastem cu totii sentimentul de rasplata, multumirea de sine, pacea sufleteasca, bucuria scopului atins. Din punct de vedere chimic, toate acestea sunt droguri endogene pe care le cautam intentionat.

Drogurile exogene au o structura asemanatoare cu cea a neurotransmitatorilor. Un neurotransmitator injectat in vena nu ajunge sa strabata bariera de sange a creierului. Drogurile fac acest lucru. Diferenta este de obicei un ion de hidrogen. Grupul  NH3 pierde un proton si devine NH2. Acsta este motivul pentru care sa baga amonium in tigari sau bicarbonat in crack. Ca sa fure un hidrogen. Grupul amin ionizat strabate capilarele bine asigurate din creier prin canale ionice. O alta reactie are loc in interiorul celulei – un proton este castigat,  NH2 devine NH3,  si… voila. Golul lui Augustin a fost umplut. Lipsea un proton.

Exercitiile religioase actioneaza prin mecanisme complexe asupra neurotransmitatorilor. Daca aceste mecanisme au fost initiate de Dumnezeu pentru a rasplati pe cel care-L cauta, sau sunt simple produse ale evolutiei, este o intrebare la care nu exista raspuns stiintific. Aici putem filosofa sau putem crede.  Sigur este faptul ca omul a invatat sa le foloseasca in interes politic si financiar.  Aici avem loc pentru teza lui Marx.

Definesc drogul recreational ca pe un scurt-circuit al mecanismului gratificarii in creier. Din acest punct de vedere religia poate sa fie drog. De exemplu, atunci cand efortul de a intelege si a fi inteles este substituit de auto-indreptatire religioasa. Cand lupta vietii este inlocuita cu rasplata de dupa moarte. Cand efortul de a face lumea mai buna este inlocuit cu fantezii apocaliptice.

Exista religii halucinogene, religii pe dopamina, religii pe serotonina, religii pe acetylcholina, religii pe adrenalina si noradrenalina. Asa cum exista cocaina, opium, nicotina, LSD, iarba, cafeina, ethanol, etc. Teologia abstracta este echivalentul nicotinei. Glosolaleia si vizionarismul sunt halucinogene. Relevant este felul in care atat drogurile exogene cat si cele endogene schimba expresia genelor. Poti deosebi dupa fata un alcoolic de un fumator de tutun, un fumator de iarba de unul de crack, un bautor de cafea de un consumator de LSD. La fel poti deosebi un catolic, un ortodox, un penticostal, un iehovist, un mormon, un adventist. Neurotransmitatorul afecteaza expresia genelor in creier.

Ceea ce Marx nu stia insa este faptul ca drogurile, atunci cand mecanismul este inteles stiintific, cuprind in ele promisiunea vindecarii si optimizarii mintii. Si aici paralela poate fi extinsa in domenii mult mai roditoare decat metafizica si teologia scolastica. Si daca vreti un ultim argument, nu lasati drogurile pe mana celor care vor sa ne controleze mintea. Asta se aplica la chimicale si la religie in mod egal.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Cand ramai fara opiu…

28 decembrie 2012 de 38 comentarii

“Fiecare om si-a facut un acoperis deasupra capului pentru a se proteja in punctul lui de tensiune.In punctul de tensiune omul nu se gaseste intr-o pozitie de consecventa in sistemul lui si acoperisul este facut ca o protectie impotriva lumii reale, interioare si exterioare. […] Cand acoperisul este inlaturat, fiecare om sta gol si ranit in fata adevarului existentei.” (F.Schaeffer)

 Marx a remarcat ca religiozitatea e o modalitate de a atenua suferinta produsa de opresivitatea clasei burgheze, el a aratat, printre altele, felul in care ideologia burgheza falsifica realitatea, oferind o descriere pervertita a ei…Ceea ce a omis Marx sa sublinieze indeajuns este ca viata sociala este o sursa inepuizabila de opiu si ca oamenii, in calitatea lor de animale cautatoare de sens vor prolifera opiaceele intr-o reproductie socialista (sau capitalista,dupa caz) care poate starni invidia oricarui planificator etatist.

Ca oamenii au construit reprezentari deformate ale realitatii nu este surprinzator, cred ca este chiar necesar, in sensul de inevitabil. In acest context, religia este doar una dintre formele prin care omul a incercat si inca incearca sa dea sens lumii si lucrurilor si asta pentru ca nu se poate abtine. Tranzitia de la anumite esafodaje explicative (religioase, stiintifice etc) la altele este si ea un fenomen comun…Ce faci insa cand constati ca acoperisul s-a sfarmat?

Deconvertirea religioasa, ca si cea ideologica, si trecerea la o alta forma de a structura realitatea  au fost adesea analizate pe calapodul psihologist al unei convertiri bruste (ca in cazurile lui Pavel sau Augustin). Pe de alta parte, contemporaneitatea ne arata cazuri de deconvertire care se petrec gradual si care nu au nici un fel de tusa dramatica-“Astazi la capatul unui vechi drum, nu mai cred ca sacrul se camufleaza; pentru moderni el piere fara regrete prin uitare”(M.Neamtu).

Tinand seama de aceasta tranzitivitate perpetua a opiniilor  ne putem intreba- cand merita un individ  a fi citit sau macar bagat in seama? Nu ne aflam oare intr-un rau heraclitian de convingeri in care nici noi insine nu mai putem regusta de o maniera convingatoare fluxul trecutelor opinii? Un caz exemplar este poate Edward Carnell, care de la o pozitie rationalist –clarkiana in Introduction to Christian Apologetics a ajuns la o diluata zeama kierkegaardiana spre sfarsitul vietii. In acest context poate este recomandabil sa te gandesti mai mult inainte sa scrii sau (cine stie?!) sa nu scrii deloc….Tutea, altfel injurat pe aici si de catre mine, are o remarca interesanta: “E foarte greu, cand ai responsabilitatea a ceea ce faci, sa te pui pe scris, in sensul ca te arata fara posibilitate de iesire”.

Uneori denominatii intregii, precum Wordlwide Church of God, schimba macazul spre bucuria diverselor categorii de habotnici de tipul Hank Hanegraaff, sau spre necazul unor tipi de aceasi speta, la capatul opus al spectrului convingerilor religioase.

Daca esti insa inregimentat ideologic/religios  iti va fi greu sa te dezintegrezi spiritual in cautarea unei noi surse de opiu…uneori e greu sa minti si sa te minti in acelasi timp, pasajul de mai jos le este, cred, deja cunoscut unora:

 “[..] the religious teacher, in his heart of hearts, is well aware of the radicalism of his views, but is unwilling to relinquish his place in the hallowed atmosphere of the church by speaking his whole mind”(G.Machen)

 Ce-i de facut? Poate ca nu-i intelept sa consideri alegerea intre diferite  convingeri ca fiind  “the only game in town”…poate ca, daca ai mai ramas cumva religios, nu e cel mai intelept lucru sa-i bagi pumnul in gura lui Dumnezeu, sustinand intr-o pasareasca wittgensteiniana ca de vreme ce noi nu putem vorbi despre Dumnezeu, el nu mai poate vorbi cu si despre noi….

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Logos 89 – Ce e Scris – Cum Citesti

31 octombrie 2012 de 98 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , ,

Logos 81 – Sub Semnul lui Cain

1 iulie 2012 de 66 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , , ,

Logos 72 – Argumente False

19 decembrie 2011 de 97 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

Logos 66 – Stiinta Indoielii

11 noiembrie 2011 de 69 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

Anno Domini 35 – Orwell

11 octombrie 2011 de 121 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

Cum ar arata lumea noastra fara religie

14 martie 2011 de 272 comentarii

Orasul in care ma aflu are biserici ce dateaza de la sfarsitul secolului 18.

Biserica St. Ann’s pe care o vizitez uneori, cu mare placere, are un public variat care in general ocupa 50% din spatiul disponibil. Lumea nu se mai omoara sa mearga la biserica, insa pentru cei care viziteaza St. Ann’s mersul la biserica este in primul rand o ocazie de socializare. Imi place ca dupa liturgie sa raman la o cafea (servita in interiorul bisericii) si sa discut cu diferite persoane subiecte variate, de la evolutie la astronomie si uneori sa glumim pe marginea creatiunii. Oamenii sunt relaxati, zambitori si au inteles ca religia si credinta sunt atat de personale incat nu au de ce sa-si bage nasul in viata ta. Biserica aceasta este o oaza de destindere. Serviciile religioase sunt pline de muzica, sala canta impreuna cu corul iar predica nu tine niciodata mai mult de 15 minute! Adesea in timpul predicii, lumea rade fiindca cei care vorbesc au inteles ca nu teama de Dumnezeu atrage lumea sa vina la biserica in aceasta parte a lumii.

Cafenelele din oras insa sunt in aceasi masura o oaza de destindere fiindca lumea este relaxata si poti intra linistit in vorba cu cei din jur fara sa te suspecteze nimeni ca ai fi nebun. Nu odata am fost interpelat in cafenea de catre vanzatorul care vazuse cartea pe care o aveam cu mine spunandu-mi ca e urmatoarea pe care o va citi din scrierile lui Dawkins. Intr-o ocazie recenta, o alta persoana m-a abordat invitandu-ma sa stam la aceeasi masa deoarece era interesata de manualul “E-bay business” ce-l aveam la mine. Iubita mea sustine ca persoana respectiva era mai mult interesata de mine, insa cine sunt eu sa-mi judec aproapele? Ideea este ca diferentele dintre o biserica civilizata, moderna si mediul inconjurator sunt minime!

In iarna am avut sansa ca impreuna cu iubita mea sa mancam in cripte! Am folosit pluralul pentru ca am vizitat mai multe biserici renumite ale caror protectori au inteles ca fara bani biserica se deterioreaza si ca nu intotdeauna poti conta pe enoriasi. Au transformat astfel spatiul de sub biserica in adevarate cantine sau chiar restaurante, cu preturi accesibile si atmosfera incredibila. Si pentru a imbina utilul cu placutul, la intrare in cripta am gasit afisat ca in aceeasi seara, deasupra, (adica in biserica) avea loc concertul Mesia de Handel si evident n-am spus nu, chiar daca a trebuit sa umblam in buzunare. Aceeasi atmosfera relaxata am regasit-o si la concert.

Dar sa revenim la oile noastre. Daca prin absurd aceste biserici cu o veche traditie dar integrate din punct de vedere social ar disparea fara urma, sunt absolut convins ca nu ar suferi nimeni fiindca oamenii de aici stiu cum sa se simta bine indiferent de situatie.

Nu am sa intru in detalii, dar totusi va voi spune ca intr-o singura ocazie am fost intr-o biserica neo-protestanta unde predica a tinut mai mult de o ora, predicatorul era un oaspete ales, plin de verva si fanatic pana in maduva oaselor. Si eu dar si alti membrii am ales ca la sfarsitul orei respective sa iesim, chiar daca respectivul ii dadea inainte “manat de duhul”… Majoritatea membrilor insa erau cu mainile pe sus si cu amin pe buze dupa fiecare ineptie rostita de tatuca de la amvon. Am iesit cu o stare de excitare nervoasa si am decis sa nu mai calc niciodata acolo.

Daca prin absurd aceste biserici ar disparea sunt convins ca omuletii, excitati de vorbaria goala care unge sufletele lor zbuciumate, ar gasi alte locuri de joaca sau ar inventa alte distractii care sa le ocupe timpul. In plus, copilasii lor nu ar mai avea ocazia sa fie indoctrinati de mici cu toate “gogosile” pe care in nestiinta lor membrii acestor biserici le debiteaza.

Sunt o gramada de oameni care pretind ca la ora actuala crestinismul este benefic pentru omenire si fara aceasta miscare lumea ar aluneca pe o panta periculoasa. Cred ca aceste speculatii nu sunt intemeiate, consider ca oamenii intotdeauna vor fi in stare sa inlocuiasca un obicei cu altul uneori obiceiuri bune cu obiceiuri rele si vice-versa.

Bisericile au avut rolul de a educa moral populatia si de a ridica societatea, numai ca de la un anumit moment, societatea a evoluat mai repede decat mentalitatea bisericii. Din acel moment bisericile care s-au intepenit in mentalitati si practici ruginite, desuete, nefunctionale si irelevante pentru epoca respectiva, ori au franat evolutia societatii si au distrus mii de vieti si potentiale umane, ori au ramas goale iar cladirile au fost in cele din urma vandute. Bisericile care nu se adapteaza nevoilor societatii contemporane, dispar. Acum, cand educatia populatiei se face prin intermediul institutiilor non-religioase, iar biserica si-a pierdut rolul de educator, fiecare biserica ar trebui sa-si re-evalueze teologia sau sa dispara.

O posibila concluzie: daca Mahomed ar disparea l-am inlocui rapid cu partidele de cricket…

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →