Ex Catacumba
30 mai 2015 6 comentarii
Versiune audioGhilotine pentru pastori si preoti
28 aprilie 2015 6 comentarii
Daca astepti o dezvaluire despre ghilotinele pregatite de atei pentru crestini, (sau, in alta varianta, de ateul Francis pentru “adevaratii crestini”), articolul nu este pentru tine. Totusi, inainte de a iesi, o dezvaluire despre ghilotina: nu a fost intrebuintata pentru a face martiri crestini.
Ateismul Revolutiei Franceze este o caricatura imprumutata de „Marea Lupta” din foclorul bisericesc al timpului. In perioada cea mai radicala – (uciderea “celor doi martori” in „Marea Lupta”) – Revolutia a intronat cultul Fiintei Supreme. Respingerea ateismului a fost justificata de Robespierre: „ateismul este atitudinea aristocratului care crede ca nu are nici o responsabilitate fata de istorie”. “Après nous le déluge”, spunea Madame de Pompadour.
Ce legatura avea Dumnezeu cu Revolutia? Rasturnarea ordinii existente, consacrata de biserica si monarhia de drept divin, este legitimata, (la fel ca in Revolutia Americana), de apelul la ceva ce se afla deasupra istoriei: Dumnezeu si eul transcendental care nu este conditionat istoric. Acesta este Illuminsimul si etica Kantiana.
In limbaj postmodern, Faucault defineste subiectul uman ca pe un “dublet empiric-transcendental”, eul transcendental fiind o iluzie necesara care face posibila cunoasterea si libertatea umana.
Indiferent daca Dumnezeu si eul transcendnetal au realitate ontologica, ca la Kant, Robespierre si Jefferson, sau doar virtuala, ca la Foucault, amandoua sunt operative in istorie. Fara subiect transcendental “nu sunt timpurile sub om ci bietul om sub timpuri”, cum spune cu resemnare Miron Costin.
Pentru Robespierre, ghilotina este soarta bine-meritata a slujitorului public care nu se ridica deasupra eului empiric in momentul Revolutiei. In limbajul Evangheliei, a celui care refuza crucea. Din acest punct de vedere, preotii si pastorii moderni ar trebuii ghilotinati.
Nu am spus martirizati.
A acceptat Isus vinul pe cruce?
22 aprilie 2015 9 comentarii
Amestecul de vin sau otet cu fiere era un narcotic, pregatit de femeile de clasa inalta din Ierusalim, pentru evreii rastigniti. Romanii acceptasera narcoticul ca pe un compromis. Roma intelegea politica de spectacol. Scopul torturii publice a fost intodeauna aceea de a arata puterea statului asupra oricarui corp aflat sub jurisdictia lui. Evreii obtinusera dreptul la anestezie ca pe o cenzura religioasa la pornografia puterii straine. Omorarea cu pietre era alta poveste.
Matei si Marcu spun ca drogul i-a fost oferit de doua ori. Prima oara, Isus l-a gustat dar a refuzat sa-l bea. A doua oara, un soldat a alergat sa-i ofere vinul, atunci cand Isus a strigat “Eli, Eli, lama sabachthani”. Marcu spune ca soldatul ar fi spus de asemenea: “Lasati sa vedem daca va veni Ilie sa-L coboare de pe cruce!”. Matei spune ca “ceilalti” i-au spus romanului: „Lasa sa vedem daca va veni Ilie sa-L mantuiasca.”
Cine sunt ceilalti? Sarcasmul este oferit in idiom apocaliptic si are sens doar in aramaica. Roma e dura. Ierusalimul e sadic.
Nici unul dintre cei doi evanghelisti nu ne spunea daca Isus a acceptat sau a refuzat vinul a doua oara. Ioan ne spune ca l-a baut.
Care este adevarul istoric? Aici putem vorbi iarasi despre abuzul de istorie. Explicatia cea mai abuziva este aceea ca Isus ar fi acceptat vinul a doua oara ca simbol pascal. Adevarul care ma intereseaza se afla insa “pe buza istoriei” (multumesc Ibrian).
Refuzul lui Isus are loc la inceputul torturii. Este refuzul drogului, nu doar in sens chimic. Mai precis, este refuzul capitularii in fata neputintei umane. Isus este deasupra istoriei, intr-un scenariu inscris in sulurile atemporale ale Cartii. “Eli, Eli…” exprima momentul caderii in istorie. Isus este acum doar o alta victima neputincioasa a justitiei strambe si cruzimii semenilor, care striga zadarnic catre un cer prea indepartat.
Ioan nu spune nimic despre “Eli, Eli…”. Isus ar fi spus doar “mi-e sete”: nevoia elementara a muribundului, fara nicio incarcatura teologica. Soldatul alearga sa-i ofere vinul, manat de solidaritatea celor care cohabiteaza pe aceiasi parte intunecata a istoriei. Isus este acum fratele lui pentru ca a coborat acolo unde violenta perpetua si moartea sunt singurele certitudini. Camarad sau dusman, invingator sau invins, cel care a luptat bine are dreptul sacru la vinul amestecat si lovitura de gratie. “Bea evreule, fratele meu, vinul este este tot ce avem impotriva mortii” – spune legionarul cu fata aspra. Isus a baut vinul. Apoi a murit fara sa strige triumfatorul „s-a savarsit”. Asa ne spune Ioan. Mesajul e clar. Isus a murit in istorie.
Pavel ne spune doua adevaruri inacceptabile. Primul: revelatia in istorie a lui Dumnezeu este posibila doar pe cruce. Dumnezeu nu poate fi vazut decat in momentul mortii. Al doilea: noi am inviat impreuna cu Hristos “in locurile ceresti” adica in afara istoriei. “De ce-l cautati pe cel viu intre cei morti”?
Comentarii recente