Proaspăt înfiinţata televiziune cu neverosimilul nume Jesus Market a difuzat recent un interviu cu Edi Constantinescu. Titlul emisiunii? Revelator şi… nu prea. Vom vedea în continuare de ce. Aşadar, titlul este Interviu Edi Constantinescu – Povestea unei vieţi dedicate adevărului. Deşi subiectul emisiunii sugerează că va comunica spectatorului o experienţă personală a cuiva în căutarea adevărului, întrebările moderatorului John Tampa seamănă cu un rechizitoriu. Sau cu un interogatoriu poliţienesc în care acuzatului îi sunt puse anumite întrebări-capcană care să-l trimită la zid şi să-l facă să mărturisească ceea ce vrea însuşi intervievatorul. În cazul interviului-rechizitoriu sus-menţionat curajul, prospeţimea minţii şi consistenţa răspunsurilor invitatului au făcut din emisiune una bogată şi foarte interesantă. Rămâne totuşi modul total neprofesionist din punct de vedere jurnalistic în care interviul a fost realizat şi, mai mult, manipularea psihologică degajată din întrebările moderatorului şi folosită cu scopul de a transmite unei anumite categorii de spectatori un anumit mesaj.
În conturarea reflecţiilor şi a analizei pe care le veţi citi aici, am fost inspirată de un articol al lui Victor Popescu pentru revista de psihanaliză Cafe Gradiva în care analizează un recent interviu TV cu fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, şi unde arată felul în care, prin răspunsurile sale, fostul ministru ocoleşte şi denaturează adevărul în cazul scandalului legat de infecţiile intraspitaliceşti din România (link aici către articol). În continuare, vom urmări punctual întrebările puse de John Tampa lui Edi – şi vă invit să reflectăm o clipă asupra lor. Menţionez că răspunsurile invitatului nu vor fi redate aici, însă le găsesc foarte faine şi cu adevărat inspiratoare pentru oricine le urmăreşte.
Moderatorul începe, bine pregătit pentru „discuţiile care le vom avea” (sic!), cu o experienţă personală avută de un tânăr a cărui viaţă a fost influenţată în urmă cu 20 de ani de Edi şi care astfel s-a hotărât să se convertească. Apoi, moderatorul lansează o primă întrebare:
El, acel tânăr, doreşte să ştie unde este Edi Constantinescu cel de acum 20 de ani,
şi, atenţie, continuarea,
ştii bine că astăzi eşti foarte controversat!
Avem, pe de-o parte, experienţa subiectivă a unui om, pe de alta este introdusă abrupt, pe post de argument (manipulativ), afirmaţia „azi eşti foarte controversat”. Atunci unde mai este acel tânăr cu experienţa lui subiectivă? Ca să nu mai menţionăm că tehnica jurnalistică a intervievatorului John Tampa este o catastrofă. Nu pui o întrebare al cărei răspuns se găseşte chiar în întrebare. Pentru că acest procedeu nu mai poate fi numit întrebare. Ori întrebi, ori sugerezi. Dar vom vedea că întreg interviul va cuprinde nenumărate asemenea exemple de întrebări cu răspunsul inclus.
Revenind deci la preocupările moderatorului John Tampa pentru viaţa dedicată adevărului a invitatului său, acesta mai face un pas şi pune o nouă întrebare, strâns legată de cea de mai sus, în care spune, citez,
Unde este Edi Constantinescu acela care cineva (sic!) L-a văzut pe Dumnezeu? Oamenii şi aceiaşi oameni care L-au văzut pe Dumnezeu, mulţi dintre ei nu-L mai văd pe Dumnezeu prin Edi Constantinescu!
Dincolo de preocuparea pentru traseul credinţei invitatului pe care întrebarea o sugerează în ciuda distorsiunilor ortografice „care este”, se ghiceşte deja un soi de pasiv-agresivitate la moderator care, după cum vom vedea, va creşte progresiv pe parcursul interviului.
Urmează o serie de întrebări la care vă solicit atenţia în mod deosebit pentru a vedea încotro duc ele.
Poţi să ne spui un pic despre familia ta? Despre părinţii tăi?
Invitatul răspunde adecvat. Apoi,
Relaţia ta familiară (sic!), ce ne poţi spune despre ea?
Pronumele personale la dativ „îmi” (vorbeşti), „ne” (poţi spune), „lui” (tânărului) pun o distanţă între moderator care este reprezentantul emisiunii, deci al televiziunii, deci al publicului-ţintă urmărit de aceasta, şi invitat. Dar nu este vorba doar de o distanţare (intenţionat sugerată astfel), ci şi de o superioritate sugerată prin „noi” în contrast cu „tine”, noi care îţi punem întrebări, tu care trebuie să răspunzi.
Şi, insidios,
Ce ne poţi spune de copil, de A.?
Invitatul înţelege unde bate întrebarea şi răspunde clar: „este ateu”.
Apoi artileria grea:
E ateu… ce crezi că l-a făcut să ia această decizie?
urmată de
E ceva de care eşti mândru? E ceva care ai ajutat (sic!) lucrul acela? Să devină ateu?
apoi
Crezi că acest lucru te-a afectat pe tine şi vederile tale?
Şi cu aceste întrebări-atac se termină prima parte a emisiunii-interogatoriu. Concluzia pentru spectatorul din publicul-ţintă? Evidentă…
Dar cum perversitatea unei anchete orwelliene deghizată într-un interviu TV (interesant că şi Edi a menţionat acest tip de procedură în emisiunea în discuţie) nu cunoaşte limite, după ce am aflat detalii „lămuritoare” despre viaţa personală a invitatului, să aflăm cum stă şi cu punctele fierbinţi ale doctrinei. Este chestionat în legătură cu subiecte incitante pentru cei care au fost avertizaţi de ereziile oxigenaţilor, precum Sabatul, evoluţionismul, credinţa în Dumnezeu şi Iisus, Vechiul Testament şi Moise, Ellen White şi ştiinţa. Iată introducerea „foarte jurnalistică” a acestei a doua părţi a emisiunii:
Sunt foarte multe discuţii în culise care spun că „l-am auzit pe Edi şi nu contează ce mănânci, nu contează ce zi ţii”. Şi totuşi, în Biserica Adventistă acestea au fost unele din punctele principale…
Ce se sugerează, de fapt? Dacă în BAZS acestea sunt puncte principale din doctrină şi oamenii au auzit că tu spui că nu contează ce mănânci sau ce zi ţii, atunci ce rezultă referitor la statutul tău de membru?… Păi aici este o contradicţie, nu-i aşa? Din nefericire pentru întrebarea-capcană, invitatul a dizolvat falsa contradicţie apelând la argumente din teologia lui Pavel.
A se observa şi tirul împrăştiat al unor întrebări, dar care au o agendă bine respectată:
Ce poţi să-mi spui despre Creaţiune, despre Adam şi Eva?
Care crezi că e esenţa creştinismului?
Dacă spui că Iisus e esenţa, unde e locul lui Moise?
Este o incertitudine aici… a credinţei tale. Deci dacă Iisus există sau nu. Are Iisus un rol în viaţa ta? Pentru că uitându-ne pe blogurile tale, mulţi dintre fraţii noştri îşi dau seama că tu nu crezi în Dumnezeu. Explică-ne unde este Iisus al tău!
şi
Ajută-ne să înţelegem în ce Dumnezeu crezi tu.
Şi Edi l-a ajutat.
Se pare că te-ai schimbat, ai progresat. Unde mai e Sabatul pentru tine? Sabatul de acum 30 de ani?
Alt atac:
Mulţi dintre prietenii şi colegii tăi ne spun că biserica este astăzi unde este pentru că a fost forţată de tine, de gândurile tale.
Dar UNDE este astăzi biserica? Moderatorul lasă spectatorul să proiecteze după bunul plac.
Şi ne apropiem deja de încheiere, iar moderatorul se pregăteşte de un final telenovelistic cu o întrebare care nu mai necesită nici un fel de analiză:
Cu cunoştinţa (sic!) care (sic!) o ai acum şi cu imaginea de Dumnezeu astăzi, ce ai face diferit din ceea ce ai făcut până acum?
Răspunsul cred că a fost unul neaşteptat pentru că nu a vizat regrete pe care probabil că le anticipa moderatorul atunci cand a premeditat întrebarea. În final, întrebat încotro merge Edi Constantinescu, primeşte din nou un răspuns descreţitor de frunţi: „unde se duc toţi oamenii de la o vârstă înainte”. Apoi, când invitatul concluzionează conform experienţei sale că, în interiorul bisericii se vede un provocator, iar în afara ei un ghid spiritual, moderatorul încheie apoteotic în limbaj de lemn din scaunul său olimpian de televiziune:
Îmi doresc ca Dumnezeu să lucreze cu tine, nu doar ca provocator, ci şi ca ghid spiritual în interiorul bisericii.
Iată finalul interviului-rechizitoriu. J(urnalism) Market. Care este.
Urmăriţi interviul video aici
oxigen2 
Comentarii recente