Curat Caragiale (Trump) – Curat Orwell (Hillary)

Pentru a intelege dezbaterea intre “fascistul” Trump si “democrata” Clinton, e musai sa citim eseul lui George Orwell, „Politics and the English Language” (1946).

Spune profetul:

The word Fascism has now no meaning except in so far as it signifies „something not desirable.” The words democracy, socialism, freedom, patriotic, realistic, justice have each of them several different meanings which cannot be reconciled with one another. In the case of a word like democracy, not only is there no agreed definition, but the attempt to make one is resisted from all sides. It is almost universally felt that when we call a country democratic we are praising it: consequently the defenders of every kind of regime claim that it is a democracy, and fear that they might have to stop using that word if it were tied down to any one meaning.

In traducere:

Cuvântul Fascism nu mai are are acum nici un sens decat in masura in care înseamnă „ceva nedorit.” Cuvintele democrație, socialism, libertatea, patriotic, realist, justiție au fiecare dintre ele mai multe sensuri diferite care nu pot fi împăcate unul cu altul. În cazul unui cuvânt ca democrație, nu numai ca nu există nici o definiție acceptata unanim, dar încercarea de a formula una intampina rezistenta din toate părțile. Exista un simtamant aproape universal că atunci când spunem despre o tara ca e democrata o laudam: prin urmare aparatorii oricarui tip de regim pretind ca acesta este o democrație, și se tem că nu vor mai putea să folosească acstl cuvânt in cazul ca este limitat la un singur sens oarecare.

In viziunea lui Orwell, noul limbaj indeplineste doua functii principale: sa neutralizeze emotional atrocitatile facute de propriul partid/guvern si sa canalizeze emotiile negative impotriva adversarului politic.

Doua lucruri s-au schimbat pe masura ce ne apropiem asimptotic de anul 1984. Mai intai, la vocabularul orwellian s-au adaugat polisemii noi: islamofobie, xenofobie, sexism, homofobie, interventie (militara) umanitara, terorism, axa raului, coexistenta, rasism, corectitudine politica, etc. In al doilea rand, in absenta sensului precis, cuvintele sunt folosite aproape exclusiv ca purtatoare de emotii politice.

Inapoi la dezbaterea prezidentiala. Trump este „fascist” (xenofob, sexist, rasist, etc.), adica nedorit de stabiliment, in timp ce Hillary sustine democratia (este anti-xenofoba, anti-sexista, anti-rasista, etc.), adica este dezirabila sau cel putin acceptabila pentru stabiliment.

Ca politica electorala, diferenta intre cei doi este ca Hillary apeleaza la frica in timp ce Trump apeleaza la manie. Alegatorii sunt prinsi intr-un cerc vicios in care motivul principal pentru care cineva o voteaza pe Hillary este frica de Trump, in timp ce argumentul lui Trump este mania fata de Hillary. Restul e ca in comedia lui Caragiale:

Din doua, una dati-mi voie: Ori sa se revizuiasca dar sa nu se schimbe nimic (Hillary), ori sa nu se revizuiasca dar sa se schimbe pe ici pe colo, prin punctele esentiale (Trump). Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis! (Aplauze în fund, sâsâituri în faţă).

Curat Caragiale. Curat Orwell. Curat 1984.

Vacciniada

Vacciniada este consecinta naturala a Darwiniadei. Copii platesc cu viata pentru infantilismul gregar al adultilor, intr-o tara unde babele, popii, si jurnalismul de mucava sunt lideri de opinie.

Pentru ca s-au spus atatea despre rolul neo-Darwinismului in geneza Stalinismului (de fapt Stalin a interzis neo-Darwinismul ca stiinta burgheza si a promovat Lamarckianismul lui Trofim Lysenko), Nazismului (care a promovat Vitalismul in opozitie cu neo-Darwinismul), si rasismului modern (un produs al protestantismului american), sau, mai grav, in promovarea ideii sinistre ca toti cetatenii au dreptul la asigurare medicala in tara cea mai bogata din istorie, e numai potrivit sa ne intrebam care sunt consecintele sociale ale Creationismului si Intelligent Design?

Romania ne ofera raspunsul cel mai recent. Epidemia de rujeola este intrinsec legata de excluderea teoriei evolutiei din manualele de scoala.

Sa ma explic. Orice politica de sanatate publica, pentru a fi efectiva, trebuie sa educe populatia cu privire la principiile pe care se bazeaza. In societatile moderne, politica de sanatate publica, in particular imunizarea, se bazeaza pe teoria evolutiei prin selectia naturala.

Motivul nu este ideologic. Selectia naturala este singurul model dinamic al interactiei intre agentul patogen, ADN, raspunsul imunitar, si un mediu in schimbare rapida. Pe de alta parte, orice forma de shamanism botezat eufemistic “medicina alternativa” pleca de la o entitate metafizica-transcendentala (Inteligenta Universului, Informatia (ca a priori al vietii), Energia Vitala, Tao), care se cuprinde in ultima instanta in postulatul Intelligent Design al unei inteligente intrinseci vietii care poate fi numita la fel de bine Dumnezeu sau Mama Natura. Crestinii vor opta pentru intelepciunea Creatorului in timp ce new-agerii prefera omnistienta Mamei Natura. Ambele clase vor respinge hotarat rolul contingentei in evolutia si operatia sistemului imunitar.

Sistemul imunitar este un argument favorit pentru Intelligent Design ca un exemplu de “complexitate ireductibila” care nu ar fi putut evolua prin selectie naturala. ID nu contesta evolutia ca adaptare a organismului la mediu insa sustine ca toate adaptarile din istoria vietii au fost programate de la inceput in ADN. Genomul primeste informatia despre mediu si raspunde in mod inteligent prin adaptare. Asta implica idea ca genomul uman detine informatia necesara pentru neutralizarea oricarui virus patogen.

Daca asa stau lucrurile, se ridica intrebarea, de ce suntem atat de bine echipati sa facem fata unei gripe banale, insa nu la fel de bine pentru o infectie cu rujeola?

Explicatia este simpla din punctul de vedere al selectiei naturale. Gripa este banala pentru ca se transmite prin contact superficial. Asta inseamna ca toti stramosii fiecaruia dintre noi au fost infectati in repetate randuri. Cei care nu au rezistat au fost eliminati din gene-pool. Infectia cu rujeola este, dimpotriva, putin probabila din cauza felului in care se transmite. De aceea nu a existat o selectie pozitiva care sa duca la fixarea unor mutatii avantajoase pentru imunitatea la rujeola. Cu alte cuvinte, am platit pretul in milioane de morti pentru gripa aeropurtata dar nu l-am platit pentru rujeola. Imunizarea artificiala implica un pret mult mai ieftin.

Acesta este rationamentul pe care orice absolvent de invatamant mediu care a invatat ceva despre evolutie in scoala il poate intelege, in cazul ca nu a fost spalat la creier in vre-o biserica sau secta. Nu in Romania. In absenta educatiei stiintifice generale, intre limbajul opac al expertilor si iluzia intelegerii oferita de pseudo-stiinta, seductia celei din urma este irezistibila.

Si care este explicatia “medicinei” alternative? Plecand de la postulatul pefectiunii Mamei Natura, singurul motiv pentru care suntem dezarmati in fata unor virusi este acela ca am obstructionat caile naturii. Nu ne-am tinut de fusta mamei. Rolul naturistului este sa deblocheze caile naturii. Vaccinul poate fi relativ bun dar in ultima instanta este rau, pentru ca interfereaza cu intoarcerea fiilor risipitori la Mama Natura.

Luati de exemplu chiropractorul, acest ubiquitous la fiecare colt in America. Oamenii merg la chiropractor (pe usa cabinetului scrie “Dr.”) pentru ca face bine la durerea de spate si pentru ca plateste asigurarea. (Spre deosebire de asigurarea pentru pilula anticonceptionala, asigurarea pentru sharlatanie nu starneste controverse politice). Insa in realitate la baza chiropracticii sta o metafizica. Chiropractorul sustine ca “inteligenta universului” si “inteligenta inascuta” a organismului coboara prin coloana spinala in toate organele. Cauza tuturor bolilor consta in faptul ca vertebrele nu sunt bine aliniate si “inteligenta universului” nu curge lin prin coloana. De unde alinierea manuala a vertebrelor este panaceu. Chiropractica este impotriva vaccinarii.

Acestea sunt de fapt argumentele Vitalismului, neschimbate de un secol si jumatate. Intre timp, imunizarea artificiala a salvat milioane de vieti. Decodarea genomului uman si proiectul metagenomic in desfasurare au adus observatii noi. Stim astazi ca 8% din genomul uman este constituit din insertii retrovirale. Asta inseamna ca specia noastra a trecut prin cateva epidemii devastatoare care si-au lasat adanc amprenta asupra evolutiei noastre. Expertii ne spun ca acele gene care apar asociate cu raspunsul imunitar la anumiti patogeni manifesta semnele unei selectii pozitive. In limbajul nostru comun inseamna ca am platit imunitatea naturala cu milioane de morti. Pe viitor o vom plati cu sute de milioane si sfarsitul civilizatiei. Singura solutie este imunizarea artificiala.

Asta nu inseamna ca anumite teorii conspirative sunt total lipsite de adevar. Documente declasificate in US arata ca negrii au fost intr-adevar folositi ca cobai pentru studiul sifilisului si ca s-au facut intr-adevar experiente sinistre pe populatie. Complexul industrial-farmaceutic are multi scheleti in debara. Abuzul de vaccinare poate avea efecte adverse. Insa a mentiona aceste fapte ca obiectii impotriva imunizarii artificiale este un argument similar cu acela ca O. J. Simpson este nevinovat pentru ca exista rasism in politie. Una nu are legatura cu alta.

Ce avem aici este in ultima instanta un conflict intre ideologia Intelligent Design si o politica de sanatate publica bazata pe neo-Darwinism. Poate ca neo-Darwinismul e periculos pentru salvarea sufletului in lumea viitoare dar e bun pentru salvarea vietilor in lumea prezenta. Intelligent Design are deja sange pe maini.

Sindromul sfantului predator sexual

Psihiatrul si psihologul Ion Popescu-Sibiu, pioner al metodei lui Freud in Romania interbelica, a fost invitat candva sa prezinte un seminar despre psihaaliza pentru familiile pastorilor aflati in concediu la Sovata. Erau vremurile bune cand pastoritele cu parul lins pe spate si adunat in coc faceau drumetie in fusta si isi udau talpile pe marginea strandului, conversand dspre obsesii ipohondre si baia Kuhne. Nu stiu daca psihanalistul a fost atras de oportunitatea rara a unei conferinte despre Freud intr-un context ideologic dominat de stalinismul pavlovian, sau de curiozitate stiintifica. In ultimul caz nu a fost dezamagit. Conferinta a fost intrerupta de reactii isterice.

Psihanaliza are la baza premisa ca existenta este incapsulata intr-o minciuna. Ne place sa credem ca suntem subiecte carteziene a caror viata este structurata de alegeri rationale si principii morale. Esecurile cotidiene si perpetua amanare a idealurilor noastre sunt explicate prin lanturi de circumstante nefavorabile sau absenta perseverentei, (trebuie sa lupt mai tare, trebuie sa ma rog mai mult, am neglijat legatura cu Isus, etc.) Psihanaliza nu le explica ca contingente ci ca necesitate. Nu suntem rationali in alegeri si nu suntem sinceri in morala si religie. Vietile noastre sunt controlate de motive si dorinte pe care nu avem curajul sa le acceptam.

Cand un globetrotter charmant spune ca a avut sex cu peste o mie de femei in cariera de tenisman profesionist, ne intrebam cum a fost posibil. Consideram ca trofeele sexuale l-au interesat mai mult decat cele sportive, si intelegem cum se face ca cel mai talentat jucator din generatia lui nu a castigat nici o data marele W. Insa atunci cand aflam ca un sfant jerpelit, cu harisma de cal mort, a molestat cateva sute de minore in cariera lui de misionar, nu ne intrebam cum a fost posibil, nici nu ne indoim de faptul ca toate energiile lui au fost dedicate trofeului ceresc. Repetarea constanta a aceluiasi delict timp de decenii si numarul incredibil de victime sunt explicate ca un simplu accident care nu anuleaza adevarul ca viata misionarului a fost definita de motive si scopuri inalte. Nu ca el insusi nu ar fi fost convins de aceiasi minciuna cu privire la propria viata.

Cand Boko Haram violeaza femei crestine in Africa, spunem ca da pe fata adevarata natura a fundamentalismului islamic. Cand un pastor african, fundamentalist crestin, cunoscut pentru intransigenta lui impotriva drepturilor femeii si a ideilor Apusului (Boko Haram insemana “educatia Apusului este pacat”) se da pe fata a fi un violator in serie a surorilor lui de credinta, spunem ca “a cazut in har”. Chipurile omul a exagerat putin de partea legalismului si Dumnezeu i-a dat o lectie, ca lui Petru. Seria de violuri repetate a fost “un accident” intr-o viata dealtfel deplin dedicata adevarului si slujirii semenilor din dragoste. El insusi se percepe pe sine ca un vultur ranit care, „prin harul Domnului”, este gata sa-si intinda aripile din nou.

Nevoia de a proteja aceasta iluzie este si motivul pentru care crestinii umplu buzunarele celor doua clase de predicatori populisti: clasa celor care lovesc cu biciul de la amvon si clasa celor care vorbesc dulce. Biciul confirma iluzia ca crediniosul inainteaza pe calea ce dreapta si ingusta, si tocmai de aceea are nevoie de corectii repetate. Bati boul care trage. “Daca ne biciuieste pe spate inseamna ca mergem in directia buna”. Predicatorul cu vorba dulce spune “hai calutul meu”. Iluzia este aceiasi. Adevarul este ca credinciosul a luat-o prin porumb si nu este interesat decat de stiuleti si bostani.

Filmul Life of Pi este istora unui naufragiat care ajunge in barca de salvare impreuna cu o zebra, un urangutan, o hiena si un tigru. Hiena ucide zebra si urangutanul, dar este ucisa si mancata la randul ei de tigrul care iese de sub punte la timp pentru a salva viata naratorului. Protagonistul traverseaza Pacificul intr-o relatie quasi-mistica cu tigrul, relatie care constituie substanta si farmecul filmului.

Un detaliu interesant este numele tigrului: Richard Parker. Numele este luat dupa un personaj din romanul lui Poe, “The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket”. In povestirea lui Poe, Parker este canibalizat de membrii echipajului naufragiat. O coincidenta sisnistra face ca, la jumatate de secol de la publicarea romanului, un baiat de cabina avand acelasi nume sa fie mancat de echipajul naufragiat.

Dupa debarcarea in Mexic, un agent de asigurare gaseste istoria neverosimila, si Pi ii ofera o alta varianta. El este Richard Parker, dar un Parker care a supravietuit. Mai mult: si-a mancat rivalul.

Tigrul iese de sub punte (din zona abisala a mintii) in momentul cel mai critic pentru a ucide hiena care, in a doua versiune, este bucatarul canibal. Eroul a supravietuit traversarea Pacificului manancandu-l pe bucatarul care voia sa-l gateasca. A supravietuit deci prin tigruli din el, pe care il proeicteaza asupra tigrului alter ego, pentru ca nu poate traii cu adevarul despre el insusi. Pi este vegetarian si practicant simultan al Hinduismului, Crestinismului si Islamului pentru ca “il iubeste pe Dumnezeu”. O intalnire cu Dumnezeu, in prima versiune a naratiunii, in forma unui plaur-paradis, se termina cu descoperirea ca paradisul este format din plante carnivore care se hranesc cu oameni. Intr-un cuvant, aventura lui Pi ii dezvalui natura irationala (ca si cifra Pi) a universului si a propriei naturi. Un adevar care trebuie dezvaluit si ascuns simultan in fantezia cohabitarii cu tigrul.

Geniul filmului consta in faptul ca spectatorul insusi este pus sa aleaga intre cele doua naratiuni si cei mai multi aleg aventura cu tigrul. Este o alegere care confirma teza psihanalizei.

In alta ordine, filmul arata ca tigrul era necesar pentru supravietuirea lui Pi. Nu suntem fiinte rationale, dar asta nu este rau in sine. Instinctele noastre au fost selectate tocmai pentru ca s-au dovedit bune pentru supravietuirea speciei intr-o evolutie improbabila si intr-o lume primejdioasa. Pentru acelasi motiv sunt prea puternice pentru a fi suprimate. Freud a observat ca reprimarea naturalului poate absorbii energiile sufletului pana la punctul in care intreaga viata devine neproductiva. Istoria lui Pi ne spune ca poti traii cu instinctele tale fara sa-ti pierzi umanitatea. Pe de alta parte, sfintii predatori sexuali pe care i-am amintiti si-au pierdut-o crezand ca instinctul este „pacat” fire pamanteasca” „natura cazuta” „Satana” si au cautat sa il exorcizeze. Intrebarea este daca nu cumva sfintenia si predatia sexuala sunt simptome ale aceluiasi instinct reprimat religios.

Amin va spun voua ca Chelsea Manning intra in imparatie inaintea lui Florin Laiu

Exista oameni de bine si sfinti. Cele doua sunt in opozitie.

Cand tanarul bogat l-a intrebat pe Iisus “ce bine sa fac ca sa mostenesc viata vesnica”, raspunsul a fost “de ce ma intrebi ce bine” – (nu ai nevoie de o revelatie speciala sa cunosti binele) – “binele este unul singur”. Binele este acelasi la Atena si la Ierusalim. “Dar daca vrei sa intri in viata pazeste poruncile”. Adversativul “Dar” aseaza in opozitie Binele si Religia. YHVH nu cere binele ci ascultarea de porunci. Fii acestui veac cauta binele. Fii veacului-ce-va-sa-vina cauta implinirea poruncilor.

Exista 613 porunci pozitive in Tora. Numai 6 au legatura cu Binele. „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu înşeli“, „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta.“ Aici stoicul si epicureul pot sa dea lectii evreului pios iar umanistul secular se dovedeste superior moral evanghelicului nascut-din-nou (pot sa ofer fapte). Sfintirea implica altceva decat Binele.

De doua mii de ani crestinii se lupta cu porunca lui Iisus: “du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor”. Sfantul Francisc si “contele smintit in Hristos” (asta e Tolstoi) reprezinta din acest punct de vedere singurii crestini inafara celui care a fost rastignit. Restul sunt vorbe. Unul a creat un ordin milionar. Celalalt a fost gasit mort intr-o gara.

Adevarul este ca Iisus a vrut sa spuna: “daca vrei ceva mult mult decat Binele alege utopia sociala mai degraba decat sfintirea”. Amin va spun voua ca Chelsea Manning intra in imparatie inaintea lui Florin Laiu.

Vrasmasul Poruncii nu este Pacatul ci Binele. Porunca si Pacatul sunt interdependente. Natura perversa a acestei interdependente se da cel mai bine pe fata in Justificarea Calvina. Omul de bine ignora Porunca si Pacatul deopotriva si nu are nevoie de Justificare.

Epikuros nu intra in Imparatie

Creștinism „ deschis și onest ” ?!?

noah-why-evolution-is-true

Este important ca în apărarea doctrinelor pe care le considerăm articole de credință fundamentale, să nu ne permitem niciodată să întrebuințăm argumente care nu sunt cu totul sănătoase. Acestea ar putea reduce la tăcere pe un oponent, dar ele nu fac cinste adevărului. Ar trebui să prezentăm argumente sănătoase care nu doar să închidă gura oponenților, ci să suporte cea mai strictă și mai minuțioasă cercetare. … Noi nu pretindem că în doctrinele cercetate de aceia care au studiat cuvântul adevărului, n-ar putea fi oarecare greșeală, fiindcă nici un muritor nu este infailibil. … Frații noștri ar trebui să fie dispuși să cerceteze într-un mod deschis și onest, fiecare punct de dispută..” 

     ” Va exista o dezvoltare a înțelegerii, pentru că adevărul este capabil de o continuă extindere…. Explorarea adevărului din partea noastră este încă incompletă. Noi am adunat doar câteva raze de lumină ”  Ellen White, Testimonies, vol. 5, pp. 708-709; RH, March 25, 1890; RH, August 7, 1894

Citește mai mult din acest articol

Scurte impresii cu sau fara oxigen

Eddie: s-a inhamat la o dialectica hegeliana intre adventismul progresist-umanist si cel radical-evanghelic. Sa speram ca sinteza va apuca sa vada lumina zilei inainte ca adventismul dinastic sa trimita armatele lui Irod, cele iubitoare de prunci si de status quo.

Aurel Ionica: invidios cronic pe orice a facut, face sau va face Eddie, paraziteaza spatiul public cat de mult poate, in speranta ca va primi ceva atentie. Textele infantil-rautacioase sunt in concordanta cu asteptarile de la o relicva comunista+adventista pe cale de disparitie. Priviti-l cat inca puteti, in viitor s-ar putea sa platiti pentru accesul la muzeul ororilor azs care il va gazdui.

Paul, supranumit caporalul: Se arunca in orice transee il trimite Aurel Ionica, el nu gandeste, el executa. Si incaseaza. Ucenic perfect al scolii lui Aurel Ionica. Unicul. Dar valoreaza cat o academie (dupa unitatea de masura a lui AI).

Mariusandy: face invariabil echipa proasta cu oricine i se pare un bun aliat de moment, inclusiv Aurel Ionica cel cu scurta la mana de la prea mult dat cu subsemnatul. Nu se poate desprinde de clisee verbale imprumutate de la AI ( „eu versus voi”, „oxigenatii”), i-a mostenit pana si mania persecutiei. In limbaj de lemn se numeste laodicean.

Sonata: desi absent, se roaga pe margine pentru marea lovitura cand va modera inca un videoclip de youtube si va sparge recordul de 100 de vizualizari.Dupa ce a facut niste inregistrari cu Aurel Ionica, avand o pisica pe post de element de atractie, viseaza la o cariera de jurnalist-camionagiu. Antena 3 e cu noi.

Polihronu: sub aparentele unei lupte inutile contra imposturii si prostiei, face experimente „psihotronice” cu materialul brut oferit pe tava de baietii anteriori. Freud ar fi invidios pe asa vremuri de belsug. Bata-te logosul sa te bata!

Nimeni: duhul Maicii Tereza e cu el. Din pacate n-are resursele ei financiare si nici suficienti „vagabonzi” de salvat. Cel de la Chicago e pe lista neagra a Gestapo-ului din Silver Spring; daca se atinge de el, va deveni necurat pana seara sau pana se va scalda si va adormi cu pestii intr-o apa curgatoare din BibleBelt. Ingerii pazitori cu ochii albastri il imortalizeaza in cartile de aducere aminte. Cu pixul rosu.

 Alexa: I-ar placea sa invite adventismul pe canapea, de preferat intr-o camasa de forta. Din motive logistice, ramane doar cu tehnica lui Charlie Hebdo. Sa speram ca nu va fi vizitata de vreun drept credincios, purtator de Kalashnikov, versiunea pe note, cu coperti de piele.

(a ramas cineva neservit? va rog sa ma iertati)

monkey

Jesus Market

Alexa a facut o analiza fina a subtextului intrebarilor lui John Tampa. Singurul lucru pe care intentionez sa-l adaug este ca subtextul si intrebarile nu erau ale lui ci ale acelui eluziv „noi” pe care Alexa l-a sesizat la fel de prompt. Cine sunt „noi”?

John a intentionat sa modereze o conversatie intre mine si o clasa de credinciosi care au fost surprinsi de evolutia mea din ultimii ani. Uni dintre acestia se considera inca pretenii mei dar nu inteleg ce s-a intamplat. Altii ma demonizeaza. Toti discuta aceleasi lucruri despre viata mea privata si apostazia de la evanghelia porcului si a dinosaurului contemporan cu Noe. „Edi a zis ca nu conteaza ce mananci si ce zi ti”. „Edi e evolutionist”. „Edi e iezuit”. „Edi e ateu”. Etc. John a preluat ideile si atitudinile in forma bruta lucru care nu m-a deranjat catusi de putin pentru ca mi-a oferit posibilitatea unui raspuns fara ocolisuri.

Unii au speculat ca Tampa a incercat sa ma reabiliteze pentru a ma face acceptabil publicului de la Jesus Market. Altii ca, dimpotriva, a vrut sa ma expuna. S-au exprmat ingrijorari cu privire la agenda mea secreta. Nu intentionez sa castig pe nimeni de partea mea dar vreau sa fac lucrurile clare.

Sa incepem cu Jesus Market. JM promoveaza o kerygma radical-evanghelica care in viziunea adventismului istoric este apostazie. Cuvantul „apostazie” este definit in epistola catre Galateni ca intoarcerea (ἀποστασία =intoarcere de la, dezertare) de la kerygma radical-evanghlica a lui Pavel la crestinismul iudaizant. Ironia consta in faptul ca adventismul istoric, cu accentul lui pe standarde de comportament, sabat, cele zece porunci, alimentatie kosher, si sanctuar, este chiar apostazia dupa definitia lui Pavel. Aceiasi iudaizanti definesc insa apostazia ca pe o intoarcere de la iudeo-crestinsim la crestinismul evanghelic. De aceea nu inteleg eforturile lor de a proteja JM de agenda mea „secreta”. Mai precis, inteleg totusi ca ei nu vor sa protejeze JM ci iudaismul epocii bronzului, impotriva infuentelor corosive ale modernitatii. Este o incercare de alianta oportunista.

In ce ma priveste, nu ma consider nici iudaizant nici evanghelic, ci umanist-crestin. Pozitia mea nu este un secret pentru cei de la JM, si John nu a incercat sa ma schimbe sau sa ma vanda ca altceva decat sunt. Daca m-au invitat sa tin un seminar o fac pe deplin constienti ca religia mea este in primul rand pentru aceasta lume. Nu este o agenda ci o doar profesiune de credinta.

O lectie importanta pe care am invatat-o din reactiile la acest interview, pentru mine cat si John deopotriva, este importanta de a nu incerca sa fi altceva decat esti si a nu oferi altceva decat ce ai de oferit. Lasam oportunismul pe seama celor pe care Pavel ii numeste „cainii aceia” si”scrajilatii aceia”.

„Unde este Edi Constantinescu acela care cineva L-a vazut pe Dumnezeu?”

edi constantinescu jesus market john tampa

Proaspăt înfiinţata televiziune cu neverosimilul nume Jesus Market a difuzat recent un interviu cu Edi Constantinescu. Titlul emisiunii? Revelator şi… nu prea. Vom vedea în continuare de ce. Aşadar, titlul este Interviu Edi Constantinescu – Povestea unei vieţi dedicate adevărului. Deşi subiectul emisiunii sugerează că va comunica spectatorului o experienţă personală a cuiva în căutarea adevărului, întrebările moderatorului John Tampa seamănă cu un rechizitoriu. Sau cu un interogatoriu poliţienesc în care acuzatului îi sunt puse anumite întrebări-capcană care să-l trimită la zid şi să-l facă să mărturisească ceea ce vrea însuşi intervievatorul. În cazul interviului-rechizitoriu sus-menţionat curajul, prospeţimea minţii şi consistenţa răspunsurilor invitatului au făcut din emisiune una bogată şi foarte interesantă. Rămâne totuşi modul total neprofesionist din punct de vedere jurnalistic în care interviul a fost realizat şi, mai mult, manipularea psihologică degajată din întrebările moderatorului şi folosită cu scopul de a transmite unei anumite categorii de spectatori un anumit mesaj.

În conturarea reflecţiilor şi a analizei pe care le veţi citi aici, am fost inspirată de un articol al lui Victor Popescu pentru revista de psihanaliză Cafe Gradiva în care analizează un recent interviu TV cu fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, şi unde arată felul în care, prin răspunsurile sale, fostul ministru ocoleşte şi denaturează adevărul în cazul scandalului legat de infecţiile intraspitaliceşti din România (link aici către articol). În continuare, vom urmări punctual întrebările puse de John Tampa lui Edi – şi vă invit să reflectăm o clipă asupra lor. Menţionez că răspunsurile invitatului nu vor fi redate aici, însă le găsesc foarte faine şi cu adevărat inspiratoare pentru oricine le urmăreşte.

Moderatorul începe, bine pregătit pentru „discuţiile care le vom avea” (sic!), cu o experienţă personală avută de un tânăr a cărui viaţă a fost influenţată în urmă cu 20 de ani de Edi şi care astfel s-a hotărât să se convertească. Apoi, moderatorul lansează o primă întrebare:

El, acel tânăr, doreşte să ştie unde este Edi Constantinescu cel de acum 20 de ani,

şi, atenţie, continuarea,

ştii bine că astăzi eşti foarte controversat!

Avem, pe de-o parte, experienţa subiectivă a unui om, pe de alta este introdusă abrupt, pe post de argument (manipulativ), afirmaţia „azi eşti foarte controversat”. Atunci unde mai este acel tânăr cu experienţa lui subiectivă? Ca să nu mai menţionăm că tehnica jurnalistică a intervievatorului John Tampa este o catastrofă. Nu pui o întrebare al cărei răspuns se găseşte chiar în întrebare. Pentru că acest procedeu nu mai poate fi numit întrebare. Ori întrebi, ori sugerezi. Dar vom vedea că întreg interviul va cuprinde nenumărate asemenea exemple de întrebări cu răspunsul inclus.

Revenind deci la preocupările moderatorului John Tampa pentru viaţa dedicată adevărului a invitatului său, acesta mai face un pas şi pune o nouă întrebare, strâns legată de cea de mai sus, în care spune, citez,

Unde este Edi Constantinescu acela care cineva (sic!) L-a văzut pe Dumnezeu? Oamenii şi aceiaşi oameni care L-au văzut pe Dumnezeu, mulţi dintre ei nu-L mai văd pe Dumnezeu prin Edi Constantinescu!

Dincolo de preocuparea pentru traseul credinţei invitatului pe care întrebarea o sugerează în ciuda distorsiunilor ortografice „care este”, se ghiceşte deja un soi de pasiv-agresivitate la moderator care, după cum vom vedea, va creşte progresiv pe parcursul interviului.

Urmează o serie de întrebări la care vă solicit atenţia în mod deosebit pentru a vedea încotro duc ele.

Poţi să ne spui un pic despre familia ta? Despre părinţii tăi?

Invitatul răspunde adecvat. Apoi,

Relaţia ta familiară (sic!), ce ne poţi spune despre ea?

Pronumele personale la dativ „îmi” (vorbeşti), „ne” (poţi spune), „lui” (tânărului) pun o distanţă între moderator care este reprezentantul emisiunii, deci al televiziunii, deci al publicului-ţintă urmărit de aceasta, şi invitat. Dar nu este vorba doar de o distanţare (intenţionat sugerată astfel), ci şi de o superioritate sugerată prin „noi” în contrast cu „tine”, noi care îţi punem întrebări, tu care trebuie să răspunzi.

Şi, insidios,

Ce ne poţi spune de copil, de A.?

Invitatul înţelege unde bate întrebarea şi răspunde clar: „este ateu”.

Apoi artileria grea:

E ateu… ce crezi că l-a făcut să ia această decizie?

urmată de

E ceva de care eşti mândru? E ceva care ai ajutat (sic!) lucrul acela? Să devină ateu?

apoi

Crezi că acest lucru te-a afectat pe tine şi vederile tale?

Şi cu aceste întrebări-atac se termină prima parte a emisiunii-interogatoriu. Concluzia pentru spectatorul din publicul-ţintă? Evidentă…

Dar cum perversitatea unei anchete orwelliene deghizată într-un interviu TV (interesant că şi Edi a menţionat acest tip de procedură în emisiunea în discuţie) nu cunoaşte limite, după ce am aflat detalii „lămuritoare” despre viaţa personală a invitatului, să aflăm cum stă şi cu punctele fierbinţi ale doctrinei. Este chestionat în legătură cu subiecte incitante pentru cei care au fost avertizaţi de ereziile oxigenaţilor, precum Sabatul, evoluţionismul, credinţa în Dumnezeu şi Iisus, Vechiul Testament şi Moise, Ellen White şi ştiinţa. Iată introducerea „foarte jurnalistică” a acestei a doua părţi a emisiunii:

Sunt foarte multe discuţii în culise care spun că „l-am auzit pe Edi şi nu contează ce mănânci, nu contează ce zi ţii”. Şi totuşi, în Biserica Adventistă acestea au fost unele din punctele principale…

Ce se sugerează, de fapt? Dacă în BAZS acestea sunt puncte principale din doctrină şi oamenii au auzit că tu spui că nu contează ce mănânci sau ce zi ţii, atunci ce rezultă referitor la statutul tău de membru?… Păi aici este o contradicţie, nu-i aşa? Din nefericire pentru întrebarea-capcană, invitatul a dizolvat falsa contradicţie apelând la argumente din teologia lui Pavel.

A se observa şi tirul împrăştiat al unor întrebări, dar care au o agendă bine respectată:

Ce poţi să-mi spui despre Creaţiune, despre Adam şi Eva?

Care crezi că e esenţa creştinismului?

Dacă spui că Iisus e esenţa, unde e locul lui Moise?

Este o incertitudine aici… a credinţei tale. Deci dacă Iisus există sau nu. Are Iisus un rol în viaţa ta? Pentru că uitându-ne pe blogurile tale, mulţi dintre fraţii noştri îşi dau seama că tu nu crezi în Dumnezeu. Explică-ne unde este Iisus al tău!

şi

Ajută-ne să înţelegem în ce Dumnezeu crezi tu.

Şi Edi l-a ajutat.

Se pare că te-ai schimbat, ai progresat. Unde mai e Sabatul pentru tine? Sabatul de acum 30 de ani?

Alt atac:

Mulţi dintre prietenii şi colegii tăi ne spun că biserica este astăzi unde este pentru că a fost forţată de tine, de gândurile tale.

Dar UNDE este astăzi biserica? Moderatorul lasă spectatorul să proiecteze după bunul plac.

Şi ne apropiem deja de încheiere, iar moderatorul se pregăteşte de un final telenovelistic cu o întrebare care nu mai necesită nici un fel de analiză:

Cu cunoştinţa (sic!) care (sic!) o ai acum şi cu imaginea de Dumnezeu astăzi, ce ai face diferit din ceea ce ai făcut până acum?

Răspunsul cred că a fost unul neaşteptat pentru că nu a vizat regrete pe care probabil că le anticipa moderatorul atunci cand a premeditat întrebarea. În final, întrebat încotro merge Edi Constantinescu, primeşte din nou un răspuns descreţitor de frunţi: „unde se duc toţi oamenii de la o vârstă înainte”. Apoi, când invitatul concluzionează conform experienţei sale că, în interiorul bisericii se vede un provocator, iar în afara ei un ghid spiritual, moderatorul încheie apoteotic în limbaj de lemn din scaunul său olimpian de televiziune:

Îmi doresc ca Dumnezeu să lucreze cu tine, nu doar ca provocator, ci şi ca ghid spiritual în interiorul bisericii.

Iată finalul interviului-rechizitoriu. J(urnalism) Market. Care este.

 

Urmăriţi interviul video aici

Kitch

Pe la inceputul anilor ‘90, cand capitalismul de taraba inflorea in pasajul din Piata Universitatii, frunzaream editia franceza a Bibliei de la Ierusalim in fata unui anticar ambulant, dupa aparente un student in nevoie de cash. “Nu are poze” m-a intrerupt sarcastic vanzatorul. “Ma uit dupa aparatul critic” i-am raspuns. Imediat tanarul si-a schimbat atitudinea. Crezuse ca sunt “unul din acei pocaiti” – mi-a explicat apologetic. Ar fi fost randul meu sa fiu taios (“chiar sunt”) dar am recunoscut in tacere ca stereotipul era justificat. Neoprotestantismul este o piata prospera pentru pictura kitch cu tema biblica.

Mi-am amintit incidentul de la pasaj cand am citit critica lui Florin Laiu la adresa lui Durer in contextul ultimului articol cu care m-a onorat.

Week-endul trecut a fost plin de evenimente. Vineri seara (5 august 2016) am vizitat comunitatea din Buford (Nord Georgia), unde am ascultat predica „Isus ca educator” a renumitului Edi Constantinescu – fost predicator, devenit provocator (după propria sa afirmație). Eram și nu eram curios să știu ce va spune. L-am întâmpinat cu oarecare jenă, nici el însuși nu părea fericit de revedere. Ne știm că luptăm pe fronturi opuse.

Sa rezolvam mai intai problema de suflet. L-am salutat sincer pe Florin si nu m-am simtit catusi de putin jenat in prezenta lui. Umanistul din mine nu intelege mania sfinta. Spre deosebire de Florin, nu pot purta ura celor pe care-i ureste Yahweh. Trebuie sa ma pocaiesc?

Trecem la subiect:

Vorbitorul a folosit ca ilustrație celebra pictură a lui Albrecht Dürer, „Iisus învățând pe învățători”. Tabloul acesta ilustrează nu atât ceea ce Luca povesteşte, cât ceea ce avea pe suflet vorbitorul. Fără a diminua ceva din strălucirea marelui artist, presupun că Dürer nu a citit cu atenţie Biblia înainte de a o ilustra, sau mai degrabă a ilustrat sentimentele antisemite dominante în creştinismul catolic şi luteran, din care provenea, decât mesajul lui Luca.

În Evanghelie, Iisus este un băieţel de 12 ani, echivalentul unui pui de evreu care învaţă pentru a deveni bar-mitzva.Artistul i-a dat în schimb lui Iisus o imagine feminină și o vârstă de 14-15 ani. Luca afirmă că Iisus „ședea (jos la picioare? pe scaun?) în mijlocul învățătorilor”, în timp ce artistul Îl așează în picioare, iar învățătorii sunt tot în picioare. Atitudinea lui Iisus din Evanghelie este cât se poate de respectuoasă. El „asculta” și „punea întrebări”, ca orice ucenic care vrea să învețe. Desigur că știa lucruri pe care învățătorii nu le știau, dar cunoscându-și statutul pământesc și social, Iisus nu a dat nimănui de înțeles că El voia să învețe pe învățători, așa cum se numește tabloul cu pricina. Și încă nu am înțeles cum poate un copil să învețe pe învățători, numărând niște argumente sau categorii pe degete, dar cu gura închisă și fără a-și privi în ochi interlocutorii. De fapt, nici cei șase învățători înghesuiți în mod inutil în jurul lui Iisus, nu par să deschidă gura, și nimeni nu se uită în ochii Lui. Dialogul surzilor.

Cu excepția rabinului cu chipiu negru din stânga sus, ceilalți învățători sunt imaginați de Albrecht Dürer ca fiind bătrâni și decrepiți, unul arătând ca jumătate cadavru, jumătate zombi, ca și cum un învățător religios nu putea fi tânăr, sau dacă era bătrân, n-ar fi putut arăta mai bonom. Învățații evrei trebuie să arate suficient de odioși, întru satisfacția dreptcredincioșilor privitori creștini. Privirile acestor învățători sunt în cele mai multe cazuri, fie absente sau tâmpe, fie viclene. Și desigur, vorbitorul a știut să exploateze aceste trăsături cu asupra de măsură, deoarece ele reprezintă, în imaginația lui, tagma învățătorilor religioși, față de care domnia sa are puternică aversiune.

O diferenta esentiala intre arta si kitch este ca artistul interpreteaza in timp ce autorul de kitch crede ca descrie. Florin ii reproseaza lui Durer lipsa de realism descriptiv ca si cum arta Renasterii a tinut locul fotografiei inainte de inventarea ei. Durer nu incearca sa reproduca fotografic scena de la templu ci sa exprime semnificatia ei universal umana. Probabil ca existau invatatori tineri si batrani bonomi la templu, si dispunerea personajelor in spatiu este nerealista. Geniul artistului consta in reproducerea unor tipologii nu a unor personaje reale. Desigur ca Isus era mai tanar decat in tablou, dar Durer l-a pictat la varsta cand adolescentul descopera ratiunea. Acesta este si sensul enumerarii pe degete, pe care am interpretat-o ca pe o aluzie la termenii silogismului.

Pictura artistului german nu este o imagine didactica intr-una din acele biblii cu poze cum credea amicul de la pasaj ca vreau sa cumpar. Este deconstructia geniala a unei imaginatii religioase in care gandirea critica este absenta: “Isus pe vremuri a-nvatat la sfanta scoala de sabat/Cum poti mostenitor sa fii, a sfintei lui imparatii ”. Aceasta este icoana pe care o apara Florin, dar Durer este un iconoclast.

Incepand cu Geneza (nud kosher) unde un beduin inventeaza viata pe baza de siliciu, si terminand cu Apocalipsa, unde acelasi beduin apare inconjurat de ingeri care se propulseaza cu pene prin spatiul intergalactic, kitchul adventist se vrea si este perceput ca descriptiv. Daca s-ar vrea o reprezentare hieroglifica ca iconografia ortodoxa sau interfata simbolica a unei alte dimensiuni ca arta lui Dali, ar avea o justificare, dar acest pseudo-realism infantil prosteste mintile credinciosilor simpli care cred ce vad. Nu exista scuza pentru asemenea crima impotriva spiritului uman.

Faptul cineva cu inteligenta lui Florin il judeca pe Durer dupa criteriile pictorului de kitch Harry Anderson nu este un accident. In interpretarea picturii lui Durer, Florin este tributar aceleiasi hermeneutici simpliste ca in interpretarea Evangheliei dupa Luca aflata la baza ei. Ceea ce Florin nu intelege este ca textul lui Luca, la fel ca reprezentarea lui Durer, nu ne ofera o descriere ci o interpretare a evenimentului de la Templu. Scena de la templu este preludiul conflictului din pustie, unde diavolul il ispiteste pe Isus cu aceleasi optiuni teologice la care fusese expus la templu, si apoi al controverselor cu fariseii si invatorii legii, culminand in confruntarea finala din noaptea procesului. Tema este aceiasi si se repeta crescand in intensitate pana la deznodamantul final.

„Dupa Walter Benjamin, kitsch-ul este, spre deosebire de arta…cu totul lipsit de distanța critică între obiect și observator; el „oferă satisfacții emoționale instantanee, fără efort intelectual, fără cerința distanțării, fără sublimare”. (Wikipedia). Tocmai aceasta distanta intre observator si tablou, intre text si cititor, intre sensul imediat si sensul sublimat despre care vorbeste Walter Benjamin lipseste la analiza pe care o face Florin nu numai lui Durer dar si Evangheliei dupa Luca.