Pozitia de supunere

20 ianuarie 2015 de 143 comentarii

Am primit de curand urmatorul email de la Marcus Crassus:

Florin Laiu a postat un link despre slujirea femeilor in biserici, sau ceva asemanator – un studiu despre hirotonirea femeilor… Am remarcat un comentariu al unei fete de 28 de ani…

Redau mai jos o parte din comentariul fetei-de-28-de-ani.

Toate lucrurile au fost facute ca femeia sa fie un simbol al creaturii si barbatul sa fie un simbol al Creatorului… De aceea frati si surori care ati sesizat ca hirotonirea femeii ca pastor reprezinta un pacat capital, va rog sa nu omiteti radacina acestui rau intamplat. Cand poporul a cerut un conducator omenesc in locul lui Dumnezeu nu reprezinta (sic) altceva decat femeia in locul Barbatului sau creatura in locul Creatorului… Poporul adventist repeta aceasta istorie trista….. creatura in locul Creatorului, femeia in locul Barbatului…

Fata are dreptate. Cu o singura exceptie: a asezat caruta inaintea cailor. Barbatul nu este simbolul Creatorului, asa cum femeia nu este simbolul creatiei. Dimpotriva, mitul Creatorului patriarh este o proiectie simbolica a politicii sexuale din Canaanul epocii bronzului. Fantoma acestei lumi de mult trecute ne bantuie in imaginea unui Dumnezeu alpha-male.

Sa incepem cu un episod familiar din viata lui Avraam.

Avraam a zis celui mai batran rob din casa lui, care era ingrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ti, te rog, mana sub coapsa mea; si te voi pune sa juri pe Domnul, Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamantului ca nu vei lua fiului meu o nevasta dintre fetele canaanitilor, in mijlocul carora locuiesc… (Gen 24: 2.3; vezi si Gen 47:29).

Rabinii sunt in general de acord ca “sub coapsa” este un eufemism pentru Milah, penisul circumcis. Cine jura trebuie sa puna mana pe un obiect sacru. Robul pune mana pe Milahul batranesc asa cum crestinul pune mana pe crucea popii. Caracterul sacru al Milahului s-ar datora faptului ca circumcizia este semnul Legamantului.

Exista totusi o problema cu aceasta interpretare. Avraam nu spune “te voi pune sa juri pe semnul Legamantului” ci “te voi pune sa juri pe Domnul, Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamantului”, adica pe Creator. La fel ca fata-de-28-de-ani, Avraam si robul sau cred ca simbolul Creatorului se afla “sub coapsa”. Urmand sfatul lui Spinoza: “non ridere, non lugere, neques destestari, sed intelligere”, nu vom rade ca Charlie Hebdo, nu vom plange ca fata-de-28-de-ani, nu vom detesta pornografia juramantului, ci vom incerca sa intelegem ce se intampla.

Prima explicatie care vine in minte este ca pro-creatia simbolizeaza Creatia. Intrucat se credea ca barbatul are “samanta” iar femeia este doar “brazda” sau “gazda”, (sau vre un alt cuvint de origine geto-dacica), in care este semanata samanta. Barbatul impartaseste o calitate divina, care explica si superioritatea lui morala – vir-tutea. “Ferice-acela… ce ca si Iacob sta var-tos”. Idiomul romanesc exprima intr-un cuvant cele doua calitati cardinale ale patriarhului biblic: virtutea si hiper-potenta sexuala.

Si totusi, Milahul lui Avraam este o departare de simbolurile falice ale Neoliticului. Baal este intr-adevar o divinitate hiper-sexuala. Yahveh manifesta o virilitate ascetica. Mai mult, cultele fertilitatii sunt condamnate hotarat in Biblie. Milahul exprima o mutatie in teologia politica.

Pentru a intelege aceasta mutatie, vom merge mai departe la continutul juramantului pe care Avraam il cere de la robul sau: “jura ca nu vei lua fiului meu o nevasta dintre fetele canaanitilor, in mijlocul carora locuiesc”. Rabbi Shlomo Ephraim ben Aaron Luntschitz explica astfel relatia intre asezarea mainii pe Milah si continutul juramantului: circumcizia simbolizeaza despartirea reproducerii de pofta sexuala. Fetele canaanite au mostenit dorintele sexuale puternice care l-au facut pe Ham/Canaan sa profite de Noe la betie (era mare criza de fete dupa potop). Recunoastem aici teme de mai tarziu: pericolul femeii straine, care trebuie indepartata cu orice pret, ca in Ezra 9; pacatul originar ca pofta sexuala, la Augustin; circumcizia femeii, in Islam; izolarea vestimentara sau excluderea femeii din spatiul public, in Islam si in Iudaismul Ortodox; conceptia imaculata; sexul doar pentru reproducere; obsesiile puritane; lista continua.

Toate acestea ofera impresia unei preocupari morale. In realitate, reprimarea dorintei are un caracter politic. Scopul este transformarea sexualitatii intr-o relatie de putere. Relatia intre Yahveh si Creatia sa, in special relatia cu Israel, este o relatie sexuala distilata in mod absolut la aspectul de dominatie masculina. Activitatea reproductiva a patriarhilor are ca scop sa genereze o posteritate careia sa-i “porunceasca” cu autoritate absoluta. Simbolul puterii regale este haremul. Scopul acestuia nu este satisfactia carnala, ci proiectia puterii. Yahveh i-a pus lui David la san sotiile stapanului sau. Absalom “a intrat” public la sotiile tatalui sau. Imparatul Siriei cere lui Ahab sa-i dea sotiile si ficele. Imparatul Asiriei ridica asediul Ierusalimului numai dupa ce Ezechia ii cedeaza haremul. Violul de razboi este ritualul invingatorului. Violul strainului, ca in Sodoma, este tot un ritual al puterii.

Femeia devine simbolul obedientei absolute. De aceea ritualul obedientei la barbat este “prosternarea”, adica pozitia de supunere a masculului mai slab in fata la alpha-male. Pozitia de supunere, intalnita la mamiferele gregare, este un ritual sexual, in care masculul se declara simbolic femela, pentru a evita coarnele masculului rival. Este interesant de observat cum a copiat religia si monarhia Orientului Mijlociu acest ritual. Nu doar prosternarea, dar si castrarea simbolica (circumcizia) este necesara pentru a nu starni mania lui Yahveh.

Milahul lui Avraam este simbolul divinitatii, pentru ca este un simbol teologic-politic. Este simbolul dominatiei absolute. Creatorul este vazut ca o divinitate super-masculina aflata intr-o relatie sado-masochista cu propria creatie. Merita sa ne intrebam in ce masura simbolurile de mai tarziu ale Creatorului: coarnele altarului, sulul Torei, filacteriile, crucea, sunt versiuni sublimate ale Milahului patriarhal. Ce-i lipseste femeii ca trebuie sa taca in biserica?

Sa revenim la timpul nostru cu un citat din Michel Foucault:

Underlying both the general theme that power represses sex and the idea that the law constitutes desire, one encoun­ters the same putative mechanics of power. It is defined in a strangely restrictive way, in that, to begin with, this power is poor in resources, sparing of its methods, monotonous in the tactics it utilizes, incapable of invention, and seemingly doomed always to repeat itself. Further, it is a power that only has the force of the negative on its side, a power to say no; in no condition to produce, capable only of posting limits, it is basically anti-energy. This is the paradox of its effective­ness: it is incapable of doing anything, except to render what it dominates incapable of doing anything either, except for what this power allows it to do. And finally, it is a power whose model is essentially juridical, centered on nothing more than the statement of the law and the operation of taboos. All the modes of domination, submission, and subju­gation are ultimately reduced to an effect of obedience. Why is this juridical notion of power, involving as it does the neglect of everything that makes for its productive effec­tiveness, its strategic resourcefulness, its positivity, so readily accepted? In a society such as ours, where the devices of power are so numerous, its rituals so visible, and its instru­ments ultimately so reliable, in this society that has been more imaginative, probably, than any other in creating devi­ous and supple mechanisms of power, what explains this tendency not to recognize the latter except in the negative and emaciated form of prohibition? Why are the deploy­ments of power reduced simply to the procedure of the law of interdiction?

Let me offer a general and tactical reason that seems self-­evident: power is tolerable only on condition that it mask a substantial part of itself. Its success is proportional to its ability to hide its own mechanisms. Would power be ac­cepted if it were entirely cynical? For it, secrecy is not in the nature of an abuse; it is indispensable to its operation. Not only because power imposes secrecy on those whom it domi­nates, but because it is perhaps just as indispensable to the latter: would they accept it if they did not see it as a mere limit placed on their desire, leaving a measure of freedom­ however slight-intact? Power as a pure limit set on freedom is, at least in our society, the general form of its acceptability.

Pentru cei care nu au avut rabdare sa citeasca tot pasajul, il voi reduce la o idee oarecum trunchiata. Represia sexuala ascunde adevaratul caracter si scop al puterii. Suntem facuti sa credem ca daca nu am acorda altora puterea sa limiteze libertatea noastra, am fi in pericol. Puterea nu este interesata decat de putere, dar vrea sa credem ca este interesata de conditia noastra morala, pentru a ne controla vietile cu consintamantul nostru.

Nici o societate, orcat de barbara, nu ar accepta omorarea cu pietre daca ar stii ca scopul ei este doar acela de a intarii puterea de viata si moarte a conducatorilor religiosi. Nici o biserica nu ar accepta controlul pastoral absolut, daca ar stii ca pastorul este preocupat doar de putere. Hirotonirea femeii nu ar fi o problema daca agenda politica a celor care i se opun ar fi clara. Creatia nu ar fi o sotie desculta si gravida in bucatarie, cu o vanataie sub ochi, daca fata-de-28-de-ani ar intelege natura politica a sexismului biblic. Dar creatia pare sa aiba Stockholm Syndrome.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , , , ,

Nu va lasati creierele pe calea ferata

14 ianuarie 2015 de 32 comentarii

La ceremonia inmanarii premiului Darwin pentru soldatul care a devenit cobai voluntar, Darwin a luat cuvantul si a spus:

Cu cine voi asemana neamul acesta de oameni? Il voi asemena cu o turma de oi care trece calea ferata urmandu-si pastorii. Trenul se apropie cu viteza, locomotiva suiera strident, dar turma nu se opreste. Dupa ce bolidul a trecut, turma isi continua mersul compact lasand in urma creiere de oaie risipite pe calea ferata.

Dupa ceremonie, ucencii s-au apropiat de el si l-au intrebat: „talcuieste-ne pilda cu trenul si oile pe calea ferata”.

Darwin a luat din nou cuvantul si a spus:

Voua v-a fost dat sa intelegeti tainele selectiei naturale. Pentru ei, taina aceasta este acoperita de Creationismul Stiintific.

Asa cum v-a scris, dupa intelepciunea data lui, si fratele Dawkins, selectia actioneaza la nivelul genei. Supravietuirea genei de oaie depinde de supravietuirea turmei, mai degraba decat de cea a individului, si de decizia pastorului, mai degraba decat de cea a oii. De aceea instinctul de conservare al oii este instinctul de consevare a turmei. Oaia va alege sa moara mai degraba decat sa se rupa de turma, si turma va alege sa sacrifice un numar de oi, mai degraba decat sa se desparta de pastorii ei.

Omul este singurul animal care isi poate recicla instinctele prin cultura. Religia este instrumentul cel mai eficient. Revolutia pleistocenului a constat in transformarea omului din scavenger si culegator in vanator. Cultura picturilor rupestre, care se intindea din Spania pana in Romania si Franta, ne-a lasat urmele unor ritualuri elaborate prin care omul se identifica cu animalul de prada. Revolutia agrara, care a avut loc aproximativ acum 10.000 de ani, a reciclat instinctul de vanator in instinctul de turma. Instrumentul acestei transformari a fost credinta in zei, care a inlocuit religia totemica si shamanismul vanatorului-culegator. Oamenii au devenit “turma zeilor” pastorita de reprezentantii acestora, preotul si regele.

Manifestarea istorica extrema a co-dependentei oaie pastor a fost iudaismul. Trebuie sa recunoastem totusi ca profetii evrei au fost primii care au atacat aceasta relatie. Totusi, ea s-a pastrat in Crestinism, comunicata prin canalele paralele ale religiei si agriculturii, pana in secolul luminilor. Iarasi trebuie sa recunoastem ca evreii seculari au avut o contributie majora in victoria iluminismului. Acesta este si motivul pentru care evreii sunt subiectul favorit al teoriilor conspirative reactionare, de la Protocoalele Inteleptilor Sionului la Walter Veith.

Atunci, un profet evreu, care se scobea in nas sub crengile pomului vietii, s-a ridicat si a zis:

Capitalismul a eliberat taranul medieval din robia seniorului si a preotului. Proletarul e stapan pe forta lui de munca si poate sa o vanda cui vrea. Desi nu se bucura de educatia burgheza, proletarul nu are stupiditatea religioasa a taranului. Duminica bea bere si mananca mici in loc sa mearga la biserica. Cat despre burghez, religia lui este banul.

Atunci – intreba alt ucenic – cum au ajuns AZS sa aiba psihologie de turma in sec XX?

Evreul se mangaie pe barba si raspunse:

Religia este opiumul poporului. Literalismul Vechi-Testamentar a facut ca AZS sa devina o enclava Vechi-Testamentara in timpurile moderne. De asemenea, paranoia apocaliptica ii face pe AZS sa creada ca daca se desprind de turma vor fi victimele celor sapte plagi. Cat despre pastori, ei sunt clasa stapanitoare, membrii ai acelei elite pe care propria lor invatatura o numeste “fiara cu coarne de miel care vorbeste ca un balaur”.

Profetul scoase o hartie de sub surtucul peticit si citi cu accent german:

We feel that if anyone should recognize a debt of loyalty and service for the many courtesies and considerations received from the Department of Defense, we, as Adventists, are in a position to feel a debt of gratitude for these kind considerations. The type of voluntary service which is being offered to our boys in this research problem offers an excellent opportunity for these young men to render a service which will be of value not only to military medicine but to public health generally. I believe I speak not only the sentiments of our administrative group in this office, but also of our Adventist young men in the services, in observing that it should be regarded as a privilege to be identified with the significant advanced step in clinical research.

Aceste este, continua el, raspunsul lui Theodore R. Flaiz, secretar al Departamentului medical al Conferintei Generale catre Lt Colonel W. D. Tigertt, commantul unitatii medicale de la Fort Detrick. Tonul este acelasi pe care pastorii din Romania il foloseau, in acelasi timp, in corespondenta lor cu autoritatile marxiste, (evreul rosii), in timp ce tinerii lor infudau puscariile pentru aspecte tehnic-formale imprumutate din Iudaism si invatate de la aceiasi pastori.

Ucenicii au inceput sa rada si sa faca glume pe seama premiantului, care si-a lasat aripile in jos de rusine. Atunci s-a apropiat de ei un preot iezuit care avea o harca de Homo erectus pekinensis intr-o mana si fructul oprit in cealalta. Parea frantuz, si facea parte dintre ucencii lui Darwin si ai lui Isus, in acelasi timp. Preotul a ridicat mana si a spus:

Nu radeti. Crestinismul va fi salvat de Teoria Evolutiei.

Exista o impresie gresita cu privire la faptul ca Isus ne recomanda sa fim oi. Intr-adevar, Isus se adreseaza oilor si denunta pe pastori ca “hoti si talhari”. “Mai marii neamurilor stapanesc peste ei si oamenii ii numesc “eyergetes” – binefacatori. Intre voi sa nu fie asa”. Pildele lui recunosc o realitate bio-sociala. Dar Isus le recomanda ucenicilor sa recicleze instinctul gregar in instinct de sarpe/porumbel. Oaia care renunta la confortul stupid al turmei va supravietui intre lupi prin reciclarea instinctului gregar in intelepciunea sarpelui.

Sarpele nu este inteligent. “Intelepciunea” la care se refera Isus este suma instinctelor si dotarilor, care este una din cele mai formidabile mecanisme de supravietuire individuala in istoria vietii. Sarpele vede in infrarosu. In aparenta surd, are o ureche interioara care simte cele mai mici vibratii in nisip. Sarpele a renuntat la picioare pentru a se misca liber in orice mediu: pe pamant, sub pamant, in apa, in copaci, in scorburi. Sarpele nu are nevoie de turma si de pastor. Fiti dar intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii

In concluzie, Darwin a spus:

Multumim celor care au imbunatatit genomul lui Homo Sapiens lasandu-si creierele de oaie pe calea ferata.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , , , , , , , , , ,

Parisul nu vrea cozonac

8 ianuarie 2015 de 261 comentarii

Un Voltaire modern a fost asasinat.

E comod (din punct de vedere politic si religios), sa spui ca ucigasul a fost un sociopat care nu reprezinta religia pe care o apara. Probabil ca nu o reprezinta. Cu siguranta ca nu reprezinta religia in general. In nici un caz Crestinsmul. Dar cine il omoara pe Voltaire nu o face in numele sau ci in numele dusmanului lui Voltaire, si dusmanul lui Voltaire e religia.

Ma numar printre cei chemati sa fie dusmanii lui Voltaire. Pentru ca sunt pastor, si Voltaire a ras de vocatia mea. Pentru ca reprezint credinta, si Voltaire este liber cugetator. Pentru ca a inspirat Revolutia Franceza, si Revolutia ne-a adus secularismul, (impreuna cu libertatea si drepturile universale ale omului). Am fost dusmanul lui Voltaire pentru ca Voltaire este dusmanul religiei.

Insa atunci cand binele si raul se polarizeaza, zonele gri se restrang si optiunile sunt limitate. Lumea se imparte astazi intre Voltaire si dusmanii lui Voltaire. De partea lui Voltaire sunt atei ca Dawkins si Harris, agnostici ca Neil Tyson si Bill Niles, bascaliosi ai religiei ca Bill Maher, eroi ca Ayan Hirsi Ali. Impotriva lui sunt toate religiile, cultura seculara a corectitudinii politice, multiculturalismul radical, Chamberlainii appeasement-ului tip coexist, extrema dreapta si stanga din orice tara.

Astazi vreau sa ma declar de partea lui Voltaire alaturi de atei, agnostici si liberi-cugetatori, pentru ca vreau sa fiu de partea binelui si impotriva raului. Altfel asi fi complice la moartea lui Charlie Hebdo.

S-a mai intamplat odata ca Parisul a iesit in strada inspirat de pana lui Voltaire. Prin virtutile Internetului, astazi toti suntem parizieni. Atentie slujitorii religiei: nu mai oferiti oamenilor cozonac in loc de paine. Ultima oara povestea asta s-a terminat la ghilotina.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , ,

Controlled through Inflicting Pleasure. The Entertainment Concentration Camp

23 decembrie 2014 de 17 comentarii

Tulburat de un film revazut recent (Black Mirror s01e02), precum si de alte surse care m-au pus pe ganduri (Lebbeus Woods, Foucault, Zizek, Pink Floyd si Edmond) am decis sa scriu articolul de mai jos, care incepe cu un review, apoi continua cu reflectii personale. Filmul il recomand cu multa caldura. Scuze pentru limba engleza; initial l-am publicat pe un blog diferit.

„Through the predictable entertainment of television and movies by which the world’s growing number of consumers feel they are in touch with themselves and with one another, and by the fashions in everything from clothing to buildings […] consumers are encouraged to suppress their inherent differences and conform. This serves well enough those who thrive on consumers’ dependencies, but reduces consumers themselves to a type of passivity that is historically new. It is the passivity foreseen by Aldous Huxley in „Brave New World” (1932), when he wrote that the way to control people is not with pain but with pleasure. What was once a privilege to be won has become a right to be demanded and received. The consumer waits to be pleased and in this way is continually pacified.” (Lebbeus Woods, Radical Reconstruction)

SPOILER ALERT: Black Mirror s01e02, „Fifteen Million Merits” – See Trailer
So Dr. Strangelove’s dream comes true. The world is destroyed by nuclear war; the survivors find refuge in underground shelters, safe from the harmful radiations, but also deprived from sunlight. Electricity becomes the most valuable element Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial

Predatia sexuala este un ritual al puterii pastorale

23 decembrie 2014 de 88 comentarii

La noi in sat, pentru a scapa de saracie, trebuia sa te faci preot sau bandit. Eu am ales calea cea grea. Tu te-ai facut preot pentru ca nu ai curajul sa faci ce fac eu. (Dialog in The Good, the Bad and the Ugly)

Atunci cand a avut loc scandalul cu ringul de pedofilie din Rotherham, Slavoj Zizek a publicat un articol in The Guardian, in care sustine ca manifestarile de sado-masochism si pedofilie in structuri de putere religioasa au caracter ritual (inconstient) si sunt esentiale pentru perpetuarea acelor structuri: “it is not something that happens because the institution has to accommodate itself to the pathological realities of libidinal life in order to survive, but something that the institution itself needs in order to reproduce itself”.Teza lui Zizek deschide o fereastra neasteptata in directia scandalului sexual de la liceul teologic din Cluj.

O scurta incursiune in blogosfera este suficienta pentru a vedea ca marea majoritate a celor afectati de scandal vad o contradictie intre pozitia pastorala si delictul sexual. Si totusi, daca luam in serios ceea ce sugereaza psihanalistul Zizek, episodul de la Cluj exprima natura secreta a puterii pastorale si este ceva de care aceasta putere are nevoie ocazional pentru a se auto-perpetua.

Ce este pastoratia?

Pastorul s-a nascut atunci cand omul a descoperit o cale mai usoara decat vanatoarea. Animalul domestic este vanatul redus la dependenta de vanator. Pastorul ofera protectie si siguranta. Vanatul se auto-dezarmeaza si devine oaie. Creierul devine mai mic, inteligenta scade, mecanismele electrochimice aflate la baza reactiei “fugi sau lupta” se atrofiaza. Respectul mitic dintre vanat si vanator este inlocuit cu iubirea sado-masochista dintre pastor si turma. Ritualul totemic este inlocuit cu jertfirea mielului.

Domesticirea omului a avut loc acum 6000 de ani (Gen 3 ). Antropologii ne spun ca de atunci incoace omul a avut o evolutie paralela cu cea a animalelor de curte: creierul s-a micsorat, inteligenta a scazut, instinctele de luptator s-au tocit, nevoia de siguranta si dependenta fata de autoritate a crescut. Cea mai veche definitie a omului in textele antice este aceia de “turma a zeilor”. Dar “zeii sunt departe, sus”, pastorul langa noi. Omul domesticit s-a auto-dezarmat si s-a asezat sub toiagul pastorului.

Pastorul este un predator deghizat, care prefera sa domesticeasca vanatul mai degraba decat sa-si asume riscul vanatorii. Violenta bruta este sublimata intr-o relatie sado-masochista numita “iubire si grija pastorala”. Natura letala a acestei relatii este celebrata in episoade pe care cei neinitiati le considera accidente nefericite, dar pastorii (mai exact, aceia dintre ei care au fost initiati in secretul lor) le recunosc ca ritualuri negre ale puterii. Un astfel de ritual a fost Inchizitia – iubirea sadica care se manifesta prin tortura si omucidere.

In timpul nostru, ritualul negru al puterii pastorale este predatia sexuala.

Predatia pastorala nu este ocazionalul mar putred sau nelipsita uscatura din padurea verde. Nu este nici caderea accidentala a omului lui Dumnezeu, care a declarat razboi lui Satana si a calcat intr-un moment de neatentie pe mina lui favorita: sexul. In nici un caz nu este simptomul pastorului fals, un caz particular al erorii logice numite the true Scottman fallacy. Predatia sexuala pastorala este simbolul puterii pastorale.

Nu este pastorul cel care taie mielul? Nu merge pastorul cu mielul jupuit in valiza sa ceara autorizatia pentru a construii staulul? Nu este vinzarea turmei dovada ca cel care o vinde este pastor cu acte in regula?

Hai sa vorbim fara pilde. Cum explicam faptul ca predatorul pastoral este aproape fara exceptie preocupat de “reforma in imbracaminte”. Autoritatea arbitrara pe care capelanul liceului teologic o exercita asupra tinutei fetelor este simbolul unei sexualitati sado-masochiste. Puterea de a poruncii cuiva cum sa se imbrace este fata vizibila a puterii de a-i poruncii sa se dezbrace. Prima este dogma. A doua este ritualul secret. Dogmatica reformei in imbracaminte si liturgica dezbracarii in fata pastorului sunt expresii diferite ale aceleiasi puteri. Cine tunde oile are dreptul sa jupoaie mielul.

Exista candva un obicei, ca inainte de nunta, mireasa sa fie invitata de patriarhii bisercii intr-o camera separata, pentru a fi “inspectata”. Idea era ca mireasa nu aiba tinuta “necorespunzatoare” pentru o nunta crestina. Biata mireasa, care, asa cum sunt miresele, isi planuise toileta cu pasiune timp (si pret) de cateva luni, se expunea docila privirilor patriarhale, constienta ca cea mai usoara manifestare de independenta i-ar putea ruina ziua nuntii. In ce ma privea, nu puteam alunga sentimentul ca inspectia miresei era dezbracarea miresei, un viol simbolic, avand ca scop sa afirme dreptul seniorial al pastorului in ziua nuntii.

Sa trecem la alt aspect. Predatorul pastoral este de regula un puritan. De obicei, el vede pacatul sexual acolo unde altii nu vad nimic vinovat, il condamna de la amvon, si isi proteseaza turma impunand tot felul de restrictii arbitrare. Membrii sunt inclinati sa puna asemenea manifestari pe seama unei sensibilitati morale poate exagerata, dar care sta bine la omul lui Dumnezeu. Apoi explodeaza bomba. Omul lui Dumnezeu nu este doar la fel de “firesc” ca cei pe care-i condamna. Omul lui Dumnezeu este pe deasupra “ne-firesc”, adica pervers. Cum se explica contradictia?

Nu este nici o contradictie. Puritanismul pastorului este urmarea convertirii sexualitatii firesti in sexualitate sado-masochista. Aceasta convertire tine de mecanismul transformarii instinctului gregar in instinctul de predator. Animalul de turma devine lup sub blana de oaie. Inrudirea noastra cu alte primate ne poate da aici o lectie. Cimpanzeii sunt organizati in ierarhii patriarhale bazate pe putere si sex. Alpha-male exercita dreptul senioral asupra tuturor femelelor, in timp ce restul hoardei traieste dupa principii puritane. Cimpanzeii bonobo, dimpotriva, nu au relatii bazate pe putere si ierarhie sexuala, si traiesc dupa filosofia hippie. Omul se afla undeva intre bonobo si cimpanzeu. Marea majoritate sunt ca bonobo: nu fac politica, nu-si ucid semenul, fac sex de placere, si iubesc dezinteresat. Altii sunt ca cimpanzeii: energia sexuala este convertita in instinctul de predator care ridica un alpha-male deasupra hoardei.

Puritanismul pastorului este expresia convertirii sexualitatii in instinctul de alpha-male. De aceea dragostea lui se manifesta ca o dorinta de a controla, de a pune restrictii, de a umili si de a pedepsi comunitatea. Motivul este, asa cum am spus, dragostea. Tot dragostea este si motivul pentru care familia pastorului traieste intr-un iad vesnic. Este dragostea sado-masochista.

Episoadele aparent accidentale in care pastorul se dezvaluie ca un predator sexual sunt aspectele rituale prin care dragostea pastorala isi manifesta deschis caracterul sado-masochist. Este un paradox pentru membrul de rand, dar este si un semnal pentru alti colegi pastori-predatori, care vor face totul sa musamalizeze scandalul. Lupii se simt intre ei sub pielea de oaie. De aceea biserica catolica acopera preotii pedofili in timp condamna controlul nasterilor. De aceea atunci cand pastorul de tineret comite o “indiscretie”, pastorul senior rezolva problema “dupa Matei 18” cu o vizita care se termina cu iertarea victimei (da, ati citit bine, fata cere iertare si pastorii o iarta). De aceea conferintele care au umplut buzunarele lui Pippim finantand si obligand pastorii sa cumpere non-sensurile lui teologice, au fost dispuse sa treaca cu vederea crimele lui sexuale si sa sustina reabilitarea lui “in har”. Pentru ca a cere unei femei sa predea trupul ei pastorului, este la fel cu a cere membrilor sa predea mintea lor pastorului. Violul trupului este simbolic pentru violul mintii. Administratia nu a trecut cu vederea violul. L-a rasplatit.

Din acelasi motiv un molestator serial a fost canonizat ca sfant si icoana in Romania. Pentru ca a obliga o fetita sa stea in bratele unui batran cu vioara in mana, sau a jertfi o copilarie pentru o cariera in ora muzicala, sunt amandoua forme de abuz, dar respiratia grea a batranului este lectia pe care trebuie sa o invete fetita. Intrebati-l pe Joseph Smith. Sa inveti sa canti spre slava lui Dumnezeu inabusindu-ti o repulsie pe care nu o intelegi, sa te simti vinovata pentru motive pe care nu le intelegi, sa tagaduiesti tot ce este natural si sanatos in tine, sa omori orice elan tineresc, pentru un Stockholm syndrome in biserica, acesta este adevaratul scop al lectiei de vioara. Biserica nu a trecut cu vederea. A apreciat. O fetita sparta devine o oaie buna.

Zizek are dreptate. Scandalul de la Cluj nu este un accident. Este un ritual sinistru. Din cand in cand, cei care au stapanire peste suflet ne aduc aminte ca sunt si stapanii trupului. Sunt episoade scurte si rare (relativ) dar nu accidentale. Este ritualul puterii absolute pe care pastorul o exercita asupra turmei.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , ,

Baia Kuhne nu este o cura ci un simptom

9 decembrie 2014 de 20 comentarii

Am citit urmatorul post pe Troparul | Facebook:

Editura Viata si Sanatate si Librariile Sola Scriptura ne anunta cu deosebita bucurie cateva aparitii editoriale si media de exceptie. Astfel chiar in prag de sarbatori, numai bun pentru cadouri gasim pe raft in editie limitata, de colectie, volumul „Nici una din aceste boli”, dactilografiat pe hirtie pelur, cu coperti de panza acril. De asemenea nu ratati cartea „Baile lui Kuhne” care in premiera este insotit de un DVD „Sora Jana”. Chiar daca aceste titluri sunt doar reeditari, ele reprezinta raspunsul la nenumaratele solicitari din partea cititorilor nostri si nu numai. Un alt DVD deosebit este „Viata, Sanatate si Aerobic Raw cu Chef Ligia Vegan” care aproape s-a epuizat inainte de a ajunge pe rafturi. Fanii il pot comanda online direct pe site-ul autoarei.

Chiar daca este o parodie, anuntul contine, ca in orice parodie, un adevar. Publicul editurii VS este un mediu prielnic pentru reproducerea complexului de meme reprezentat prin cele trei titluri. Si daca diagrama Venn a obsesiilor detox indica un domeniu vast de conexiune cu idei new age si pseudo-stiinta popularizata ca: bai de colon, eneme cu cafea, bai galvanice, apa restructurata, alimentatie raw, etc., baia lui Kuhne cade apropae exclusiv in afara zonei hasurate.

Ce este baia lui Kuhne?

Este un panaceu bazat pe idea ca toate bolile reale sau posible sunt cauzate de acumularea “impuritatilor” in organism.Tratamentul consta in manipularea mecanica a “impuritatilor” in afara. Baia de abdomen efectueaza eliminarea “impuritatilor” prin hidro-masaj aplicat la zona pelviana. Asa zisa baie mica elimina nu doar impuritatile, ci si tumorile canceroase sau infectiile de orice natura, prin masajul zonei genitale cu o carpa uda. Totodata, sustine Kuhne, baia mica stimuleaza “energia vitala”, intrucat toti nervii se intalnesc in zona respectiva. Stimularea energiei vitale duce la regenerarea organelor distruse prin boala. Entuziastii lui Kuhne sustin ca li se inchide parul si incep sa le creasca dintii. Daca tratamentul nu functioneaza, este din cauza ca pacientul a consumat carne, zahar sau sare.

Oricat de ciudata ar parea baia lui Kuhne, mai ciudata este promovarea ei in timpul nostru. Mai ales cand alaturi de arhetipalele “femeiuste” (gynaikaria) “cari învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevăruluii” (2 Tim 3: 7), se afla si medicul. Cum se explica acest paradox?

Raspunsul este acela ca VS si publicul lor reprezinta o enclava in care s-au pastrat neschimbate preocuparile, obsesiile si prejedecatile lumii in care a trait Louis Kuhne, canonizate via E.G. White. Este vorba despre acel segment al clasei de mijloc, semi-educat si reactionar, pe care Goethe l-a numit “philistine”. In ce constau aceste prejudecati, obsesii si preocupari?

Crestinismul a respins cultura greco-romana a corpului, careia i-a substituit cultul morbid al bolii, mizeriei si mortificarii ascetice. In sec XVIII, Iluminsimul a redescoperit corpul ca element definitoriu al naturii umane. Corpul define obiectul principal al stiintelor despre om si al politicii publice (bio-politica). Viata sanatoasa si igiena, mai ales igiena sexuala, devin subiect de educatie a publicului larg. Tot iluminismul a generat si reactia “filistina” in clasa de mijloc.

In acest context, obsesia iudeo-crestina a pacatului si purificarii este fetisizata in practici de sanatate si igiena. Boala este urmarea pacatului, redefinit ca calcare a legilor naturii. Cauza oricarei boli se reduce in cele din urma la: 1. acumularea de impuritati prin practici alimentare gresite, si 2. risipa de energie vitala. Cea dintai este rezultatul pacatului in alimentatie. A doua este rezutatul pacatului sexual, intemperanta in casatorie, adulter, si, mai ales, “viciul ascuns”. Procesul are loc atat la scara istoriei (6000 de ani de degenerare progresiva), cat si a individului.

Regenerarea este sinonima cu mantuirea. Isus devine “Marele Medic”, nu ca autor de vindecari miraculoase, ci ca un fel de director de spital, care delega autoritatea sa medicului “reformator”, si cere o disciplina stricta din partea pacientilor. Ellen White este un exemplu familiar.

Dincolo de diferentele in teorie si tratament, exista un consens care uneste pe profetii, evanghelistii si apostolii evangheliei sanatatii:

1. Curatirea corpului de impuritati necesita renuntarea la carne, condimente, zahar, alcool si stimulente.

2. Risipa de energie vitala trebuie oprita prin limitarea activitatii sexuale la reproducere si, bineinteles, abtinerea de la “vicul ascuns”.

3. Punctul 2 este conditionat de punctul 1.

Desi ne desparte putin peste un secol de aceasta lume, accelerarea istoriei face ca distanta sa fie echivalentul unei ere geologice. VS si publicul lor reprezinta un “lost world” in care supravietuiesc urmasii dinozaurilor care au facut candva sa tremure pamantul sub picioarele lor: James Caleb Jackson, Sylvester Graham, John Harvey Kellogg si Louis Kuhne.

Sa-i comparam pe ultimii doi. Kellog a fost ingrijorat de risipa de “energie vitala” prin “viciul ascuns”. Din acest motiv a propus cateva masuri radicale: circumcizia (la varsta pubertatii pentru ca durerea sa fie asoicata cu viciul), coaserea penisului cu un fir de argint pentru necircumcisi, electrocutarea clitorisului, etc. Kuhne, dimpotriva, ne spune ca stimularea zonei genitale are ca efect stimularea “energiei vitale”.

Amandoi sunt absurzi in substanta, si amandoi au o obsesie cu rolul genitalelor in risipa/stimularea “energiei vitale”. Ce explica aceasta obsesie comuna in ciuda “tratamentelor” in directie opusa?

Voi cauta raspunsul la acel psihiatru si psiholog care a facut din lumea lui Kuhne si Kellog obiectul unei stiinte noi: Sigmund Freud. Atat tratamentul Kellog, cat si tratamentul Kuhne, nu sunt tratamente ci simptome.

Simptomul este pentru Freud instinctul reprimat care se intoarce sub forma unei anomalii corporale sau a unui ritual compulsiv si care devine astfel substitutul “acceptabil” al dorintei reprimate.

Simptomul banal in lumea lui Kuhne/Kellog/Ellen White/Freud era isteria. Lucrul interesant este ca isteria a cam disparut in timpul nostru. Se pare ca o lume in care fetele participa la competitii sportive, poarta pantaloni, se tund scurt, urmaresc cariere profesionale, inoata, conduc masina, beau o cafea cu colegul de servici, etc., nu este mediul potrivit pentru anomaliile descrise de Freud.

Aici ne intoarcem la intrebarea despre cauzele supravietuirii memei Kuhne in timpul nostru. Lumea lui VS este o lume care a rezistat si inca rezista acestor schimbari. Uitati-va la titlurile de familie. De exemplu: kitchul sinistru “Minciuni pe care le cred femeile”.

Tocmai din acest motiv, Kuhne ramane. Lumea lui VS este lumea in care femeile inca au crize de isterie. Pe vremea mea, semnul distinctiv al femeii isterice tematoare de Dumnezeu era cocul. Fantezia secreta a acestor femei era sa-si taie parul, un secret atat de adanc incat nici ele insile nu-l cunosteau. Simptomul nu consta doar in farfurii sparte si crize de plans, sau, pe partea luminoasa, teatrul religios la biserica, ci si in simptome psihosomatice tratate prin terapii naturiste.

Cat despre medicul care sustine cauza lui Kuhne, el este probabil produsul unei asemenea mame sau bunici.

Inapoi la Freud:

For certain reasons, however, I shall draw my instances not from hysteria, but from another fundamentally related and very curious neurosis… compulsion neurosis is not so popular as the widely known hysteria; it is, if I may use the expression, not so noisily ostentatious, behaves more as a private concern of the patient, renounces bodily manifestations almost entirely and creates all its symptoms psychologically.

The chief manifestations of compulsion neurosis are these: the patient is occupied by thoughts that in reality do not interest him, is moved by impulses that appear alien to him, and is impelled to actions which, to be sure, afford him no pleasure, but the performance of which he cannot possibly resist. The thoughts may be absurd in themselves or thoroughly indifferent to the individual, often they are absolutely childish and in all cases they are the result of strained thinking, which exhausts the patient, who surrenders himself to them most unwillingly. Against his will he is forced to brood and speculate as though it were a matter of life or death to him. The impulses, which the patient feels within himself, may also give a childish or ridiculous impression, but for the most part they bear the terrifying aspect of temptations to fearful crimes, so that the patient not only denies them, but flees from them in horror and protects himself from actual execution of his desires through inhibitory renunciations and restrictions upon his personal liberty. As a matter of fact he never, not a single time, carries any of these impulses into effect; the result is always that his evasion and precaution triumph. The patient really carries out only very harmless trivial acts, so-called compulsive acts, for the most part repetitions and ceremonious additions to the occupations of every-day life…

Ergo: ritualurile de detoxificare, ritualul curei de sucuri, ritualul bucatariei raw, ritualul enemei si al bailor de colon, ritualul impachetarilor, last but not least, baile lui Kuhne, nu sunt tratamente ci doar simptome.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Parinte al rasismului si al curatirii etnice

3 decembrie 2014 de 156 comentarii

Tatal nostru”, I-au raspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Daca ati fi copii ai lui Avraam, ati face faptele lui Avraam… Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii

Isus/Ioan face aici distinctie intre Avraam cel kerygmatic si Avraam istoric. Cel dintai este parintele deopotriva “al celor circumcisi si al celor necircumcisi” (Pavel), arhetipul pre-istoric al omului universal. Al doilea este Diavolul.

Cine este Diavolul?

Imaginea populara a Diavolului in bazinul Mediteranian vine de la zeul egiptean Set. In mitologia egipteana, Set este ucigasul lui Osiris (ucigasul originar), devenit judecator al mortilor si dadator de viata vesnica, dupa inviere.

Dupa infrangerea lui, Set fuge in pustia Canaanita unde are doi fii: Iuda si Ierusalimul.

Aluzia este directa si usor de inteles. Nu e de mirare ca Iudeii au pus mana pe pietre.

Mitologia egipteana este ancorata in istorie. In timpul dinastiei dinastiei XII (cca. 1800 IH), triburi de Hyksosi, „regii pastori” au venit din Canaan, pe atunci parte a imperiului egiptean, si s-au asezat in Delta Nilului (biblicul Goshem).

Hyksosii au infiltrat puterea in timpul dinastilor XIII-XIV, si au dat lovitura de stat pe la 1650 (Iosif), infiintand dinastia XV.

Invazia Hyksosilor a fost insotita de “plagi”, o epidemie de boli infectioase purtate de populatia asiatica.

Faraonii Ka-Mose si Ah-Mose i-au izgonit pe Hyksosi pe la 1550 IH (faraonul care nu-l cunoastea pe Iosif). Hyksosii s-au refugiat in Canaan unde au infiintat Templul de la Ierusalim dedicat lui Set.

Hyksosii revin in secolul XIV in alianta cu Akhenaten, si declanseaza un atac biologic prin infiltrarea egiptului cu persoane infectate de lepra si boli venerice (revolutia leprosilor). Surse Egiptene il asocieaza pe Moise si Monoteismul iudaic cu acest eveniment.

Set a fost adoptat de Hyksosi ca zeu national dupa infiltrarea puterii si lovitura de stat. Asa cum am mentionat, Egiptenii sustineau ca Hyksosii au infiintat templul de la Ierusalim, unde Avraam, parintele evreilor, a adus omagiul sau lui Melhisedec. Marele secret invatat de Pavel la picoarele lui Gamaliel si dezvaluit in epistola catre Evrei, este acela ca Evreii au „imprumutat” istoria Hyksosilor.

In concluzie:

Avraam nu a fost stramosul exclusiv al evreilor/arabilor, ci unul din “regii pastori” cananiti din epoca bronzului, adica un rege Hyksos.

Avraam foloseste metode de infiltrare ale puterii egiptene devenite clasice in Biblie. Atat el cat si Isaac fac aliante prin casatorie cu puterea locala (Achimelec nu putea fi filistean in mileniul III, era probabil un guvernator egiptean), sau chiar cu Faraon, infiltrandu-si sotiile/surori la palat. Dupa efectuarea casatoriei (varsta nu are nci o importanta aici, este o alianta politica), Avraam/Isaac se plange ca i-a fost violata sotia si cere reparatii materiale si politice. Este exemplul tipic de politica a victimizarii prin care o minoritate parazitara exploateaza un sistem de drepturi civile.

Iosif foloseste aceiasi metoda atunci cand se plange ca stapana lui a incercat sa-l violeze. Dupa o pedeapsa blanda, Iosif este considerat victima a discriminarii rasial/religioase de noul faraon hyksos si este promovat de noua putere ca sa puna in operatie o schema geniala pentru distrugerea economica/politica clasei de mijloc egiptene.

Iosif desfiinteaza sistemul de asigurare a fermierilor pe timp de seceta, si instaureaza capitalismul momnopolist de stat fara restrictii. Cumpara graul ieftin in anii de belsug, si il vinde la suprapret in timp de seceta, pana acapareaza “legal” toate propietatile funciare din Egip, si reduce populatia la serbie.

In acelasi timp, triburile din Canaan (fratii lui Iosif) paraziteaza economia precara a Egiptului.

Mardoheu/Estera vor folosi o metoda similara de infiltrare, dupa ce Vasti este exilata pentru “feminism”, si cultura patriarhala/religioasa este restaurata, impotriva influentelor apusene. La fel ca Avraam si Isaac, Estera insceneaza o incercare de viol a lui Haman. Evreii isi apara apoi „drepturile” printr-un progrom fara restrictii si infiineaza sarabatoarea Purim, cu ritualuri violente si canbalism simbolic. Cand Isus le-a spus iudeilor sa manance si sa bea trupul si angele sau, s-a identificat simbolic cu Amalek, victima rituala a sarbatorii Purim.

Inapoi la Avraam/Isaac. Infiltrarea sotiilor/surori este urmata de raspandirea de boli venerice in haremuri. Pastorii au de obicei imunitate la agenti patogeni la care populatiile urban/agrare nu rezista. Plagile sunt interpretate ca pedeapsa divina intr-o situatie tipica de blamare a victimei.

Iudeii au revendicat descendenta exclusiva din Avraam ca baza a rasismului si curatirii etnice. Istoria a fost repetata mai intai in Islam si Crestinism, apoi in forme moderne de rasism si curatire etnica in politica totalitara si razboiul total. In acest sens, Avraam cel istoric este definit ca ucigasul arhetipal si tatal minciunii mari.

Adevarul ne va face slobozi.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Akedah

2 decembrie 2014 de 13 comentarii

Akedah – “Legarea” – este paradigma fundamentala a pietati Vechi Testamentare. Baza istorica a lui Akedah este legarea lui Isaac (Akedát Yitzḥák), sau a lui Ismael (Dhabih) in cazul Islamului, de catre Avraam. Desi Quranul introduce consintamantul lui Ismael in naratiune, (la fel ca Ellen White si Joseph Smith in cazul lui Isaac), un lucru este clar: odata legat, Isaac nu mai are puterea sa aleaga.

Chiar si asa, intrebarea este daca un copil fara expunere culturala in afara familiei si tribului poate sa spuna “nu”. Copii martorilor care refuza transfuzia de sange cu pretul vietii, copii evanghelici, home-schooled de o mama-closca, care cred ca refuza evolutia din motive stiintifice, copilul salvat la Jesus Camp, adventistul si mormonul care aleg sa ramana in ghettoul religios, au aceiasi libertate formala pe care o are o femeie musulmana sa imbrace burca, sau un bombardier sinugicas sa se arunce in aer.

Imaginea lui Isaac, legat de altar, sub cutiul care il va ucide sau doar circum-cide, obiectul absolut al vointei patriarhale, este simbolul perfect, nu doar pentru Iudaism si Islam, ci pentru orice forma de religie a cartii, definita de modelul supunerii absolute fata de ineranta cuvantului scris si a autoritatii patriarhale. Cu alte cuvinte, “Legarea” este Vechiul Legamant.

Pavel dezleaga pe credinciosul aflat sub Noul Legamant atunci cand spune ca Avraam a primit neprihanirea inainte de a fi circumcis. Cu alte cuvinte, urmasii spirituali ai lui Avraam nu sunt sub Akedah. Din nefericire, argumentul lui Pavel are putina putere in contextul re-introducerii autoritatii canonic/patriarhale in Crestinism.

Toti adeptii “dezlegarii”, de la Pavel la Luther, s-au bazat pe argumente teologice prea subtile pentru a fi efective, sau au devenit eretici, ca Marcion. Avantajul nostru este acela ca putem pune sub semnul intrebarii moralitatea lui Avraam, si implicit Akedah, din punct de vedere istoric.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , , ,

Sfarsitul veacului traim: propaganda prin muzica si cultul mortii

10 octombrie 2014 de 13 comentarii

Dacă doreşti să alini pe cel în suferinţă, să îl înspăimânţi pe cel fericit, să-l încurajezi pe cel deznădăjduit, să-i calmezi pasiunile celui stăpânit de ele sau să-l domoleşti pe cel însetat după ură, şi cine i-ar putea numi pe toţi aceşti stăpânitori ai sufletului uman – emoţiile, atitudinile şi sentimentele care îl duc pe om spre rău sau spre bine – ce mijloc mai eficace decât muzica ai găsi? [Martin Luther în Preface to Georg Rhau’s Symphoniae iucindae (1538)]

Cuvintele lui Luther de la început de secol XVI deschideau calea unei conştietizări de care, de atunci, s-au servit guverne, religii, mişcări culturale şi sociale: muzica este unul dintre instrumentele cele mai eficiente de persuasiune a maselor. Aflată la graniţa dintre real şi simbolic, muzicii îi este atribuit rolul de exprimare a simbolismului transcendental prin intermediul acestei arte. Muzica este un canal de comunicare al voinţei divine şi, mai puţin recunoscut, al voinţei umane.

Dacă ne gândim la contextul Reformaţiunii şi la provocările îndrăzneţe propuse de Luther, sigur, folosirea muzicii ca instrument de manipulare a maselor este o idee cât se poate de inovatoare şi utilă. Dacă însă ne gândim la felul în care muzica a fost folosită în propaganda nazistă, apoi în cea comunistă, ne gândim că ea a devenit, cu repeziciune, o unealtă în mâna diavolului. Până să hotărâm însă care divinitate se foloseşte cu succes de muzică şi prin ce mijloace o face, să nu uităm totuşi că, înainte de toate, muzica este o unealtă a Omului. Pentru mine personal, drumul către această constatare a fost dificil şi dureros. Odată însă acceptat acest adevăr, am descoperit că în spatele Imnurilor atât de mult iubite şi-atât de mult disputate (!) se află un conţinut predominant mortifer. De la cântările de speranţă până la cântările cu mesaj apocaliptic te surprinde, dacă reuşeşti să te detaşezi afectiv suficient de mult, acest mesaj constat morbid al unei realităţi care nu este o realitate vie, nu este o realitate dinamică, ci este vorba despre un spaţiu şi un timp suspendate, în care gândurile şi afectele sunt suspendate (pe vecie?!?), o lume de făpturi tâmpe, de cadavre ambulante, de fiinţe care nu cresc. Toate aceste caracteristici ţin de ceea ce psihanaliza numeşte pulsiune de moarte, adică de acea parte din noi care ţine de agresivitate şi de distrugere. Pulsiunea este un concept aflat la limita dintre somatic şi psihic, este motorul întregii noastre vieţi psihice. Freud descoperă două pulsiuni prezente în structura aparatului psihic: cea de viaţă şi cea de moarte. Ele sunt prezente de la începutul vieţii. Ceea ce dă amprenta psihopatologică, cea a suferinţei, este prevalenţa pulsiunii de moarte în faţa pulsiunii de viaţă.

Afirmaţiile făcute mai sus pot părea greu de acceptat decă vrem să aducem argumentul „mesajului speranţei” atât de invocat în muzica creştină. Acest argument se pare, însă, că e valabil doar pentru acei oameni obişnuiţi cu această muzică. Am fost foarte surprinsă când un ne-membru, văzându-mă jubilând în timp ce ascultam frumoasa voce a unei fetiţe interpretând Lumea noastră nu-i Paradisul – una dintre piesele preferate ale copiilor! – mi-a spus, pe un ton grav, că nu a auzit vreodată o melodie cu un mesaj mai mortifer. Sigur, de aici până la comparaţia cu imnurile propagandistice din perioada comunistă nu a fost cale lungă. Avea dreptate.

923996

Adventismul s-a născut, aşa cum s-au născut şi alte religii şi aşa cum Edi a adus în atenţie atât de elocvent în discuţiile sale din ultima vreme, ca rezultat al unei traume. Trauma care a dat naştere adventismului a ţinut de un sfârşit (de Sfârşit) şi de o dezamăgire (Marea Dezamăgire). Pentru ca o traumă să fie vindecată e nevoie, înainte de toate, ca ea să fie recunoscută şi acceptată ca traumă. Impresia mea este că nu a fost recunoscută ca atare. Prin urmare, acest cult al Sfârşitului, precum şi durerea dezamăgirii au luat două forme. Sfârşitul – care nu a avut loc atunci când fusese hotărât – s-a multiplicat, la nesfârşit, într-o multitudine de sfârşituri, de idei obsesive şi ritualuri privind ameninţarea sfârşitului. Trăim „Sfârşitul veacului, cu ură lupte şi război” de peste 100 de ani. Practic, trăim cu acest Sfârşit încă de la naştere, cu acest sfârşit care nu lasă loc nici creşterii, nici vieţuirii şi, paradoxal, nici morţii. Este vorba despre pulsiunea de moarte la lucru transformată într-un cult mortifer, într-un cult al morţii. Durerea dezamăgirii sau mai bine spus refularea acestei dureri a dus către o atitudine contrară: o apărare maniacală în faţa ameninţării depresive, apărare manifestată printr-un fals extaz şi o falsă speranţă. Nu e de mirare, dacă acceptăm această ipoteză, că mulţi dintre oamenii religioşi suferă patologii din două mari sfere: perversiuni şi depresie. Perversul nu se poate bucura (sau nu are voie să se bucure!) de plăcerea vieţii pe care o oferă sexualitatea genitală, adică sexualitatea matură. Perversul este un veşnic copil în căutare de plăceri temporare şi parţiale. Copilul caută aceste plăceri – şi este normal să o facă – tocmai pentru că accesul la sexualitatea completă îi este amânat până în perioada adolescenţei. Perversul nu poate ajunge la plăcerea actului sexual matur finalizat prin intermediul orgasmului genital. Pe de altă parte, nici depresivul nu se poate bucura de viaţă pentru că îşi neagă impulsurile agresive şi distructive. Când „eşti pe calea mântuirii” aceste sentimente, foarte umane de altfel, îţi sunt refuzate. Refugiul este boala, iar depresia, prin excelenţă, înseamnă întoarcerea sentimentelor agresive rezervate persoanelor din exterior înlăuntrul bolnavului. Nu îţi este permis să simţi ură faţă de semenul tău, prin urmare, ura se întoarce împotriva ta. Cei interesaţi de această dinamică fascinantă a depresiei şi melancoliei, pot citi articolul foarte grăitor al lui Freud din 1915, Doliu şi melancolie.

Marele teoretician, psihiatru şi psihanalist Jacques Lacan, în stilu-i şugubăţ, făcea o afirmaţie foarte tricky:

Cum am putea suporta viaţa dacă n-ar exista moarte?

Problema este că unii nu suportă nici viaţa, ei perpetuează moartea prin viaţă. Ei sunt aşteptătorii pasivi ce se închină morţii, ce cântă moartea. Ei nu mai cresc, ei privesc în gol, ei se simt deznădăjduiţi, ei au fost copleşiţi de o dezamăgire perpetuă şi nu îşi dau voie să simtă această durere. Ei trăiesc într-o spirală mortiferă în care pulsiunea de moarte, alături de agentul său credincios, compulsia la repetiţie este unicul şi adevăratul dumnezeu. Unde este Evanghelia aici? A murit de mult.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , , , , , ,

Simona Halep impotriva Ingerului Moroni

9 octombrie 2014 de 12 comentarii

Saptamana aceasta l-am vazut pe Iacob invatandu-le pe Lea si Rahela sa joace tenis. Patriarhul purta chipul unui mormon fundamentalist care, intr-un acces de bunatate, le scosese pe cele doua sotii din casa. Lea si Rahela erau imbracate in rochii lungi, dintr-un material cum puteai cumpara candva la orice magazin satesc din Romania, si sortul de bucatarie simbolic pe deasupra. Purtau baticuri din acelasi material de cooperativa sateasca, si se miscau greu, nu doar din cauza rochiilor lungi, dar, mai ales, din cauza trupurilor pastoase si uzate prematur, atunci cand femeia este mantuita prin nasterea de prunci.

Cele doua sotii erau fericite, si chiuiau entuziasmate ori de cate ori reuseau sa marcheze un punct cu voia domnului lor barbatul. Nu au permis de conducere, nu au cont in banca, nu au educatie, nu au banii lor, nu ies singure din casa, dar au ceea ce nu are femeia moderna: un sot care sa le ocroteasca, sa le indrume spre cer, si sa le disciplineze cu dragoste atunci cand gresesc. In bunatatea lui, domnul lor barbatul le mai scoate si din casa, le invata tenis (om cu vederi largi), ba le si lasa sa mai castige cate un punct. Cum sa nu fie fericite?

Am inchis ochii pentru o clipa, si mi-am imaginat-o pe Simona Halep oferindu-i o lectie de feminitate asertiva masculului patriarhal. Am deschis iarasi ochii, si le-am vazut pe Lea si Rahela. Unde s-au dus patru milenii de istorie?

Nu s-au dus nicaieri. Atunci cand sfintele chiuie de bucurie la fiecare punct marcat, sunt ca Simona Halep si Serena Williams. Este bucuria precara de a face ce vrei cu corpul tau. Un sentiment pe care din nefericire l-au descoperit prea tarziu.Este ce ar fi putut sa fie fara o religie care face din femeie o anexa la egotismul patriarhal.

Motivul pentru care sportul este “nepotrivit” pentru o fata cuminte (spre deosebire de cantatul la pian si poezia la ora muzicala), motivul pentru care tunica de tenis a lui Halep este condamnata de masculi sfinti care se uita la pornografie pe internet (dar pornografia este o slabiciune, pe cand tinuta nebiblica este razvratire), motivul pentru care ultima femeie machiata din Israel a fost aruncata pe fereastra, este acela ca religiile patriarhale se tem de femeia care e stapana pe propriul corp. Pana la urma s-ar putea ca Halep si Williams sa se ascunda cu adevarat in rochiile lungi si hyper-foliculimia sotiilor mormone. E nevoie doar sa le trezesti. Asa ca, gata, inapoi la cratita si la cartea de cantari. Doar no-ti vrea si pantalon scurt. Patriarhul isi incarca proprietatea in SUV si demareaza.

Am ramas cu amintirea chiotelor de entuziasm ale sotiilor care au descoperit pentru cateva minute bucuria de a fi stapane pe propriul trup. Cred ca se simt vinovate.

Înregistrat sub Editorial

← Articole mai vechi

Articole mai noi →