oxigen2

James Joyce și Duhul Sfînt

16 iunie 1904. Una dintre zilele celebre ale istoriei. Nu, nu pentru că pe 16 iunie 1904 James Joyce începea o lungă relație cu Nora Barnacle – deși acest lucru este un fapt istoric. Ci pentru că același James Joyce a ales să localizeze temporal acțiunea din Ulysses în ziua aceasta de semnificație personală. Așa se face că, an de an, în fiecare 16 iunie, se sărbătorește Bloomsday (dupa numele personajului central). Avem prin urmare – da, și la început de secol XXI – o celebrare cît se poate de reală a unei ficțiuni.

Apropo, daca nu ați citit Ulysses, e musai să o faceți (în originalul englezesc sau în monumentala traducere romănească a lui Mircea Ivănescu). Veți înțelege mai bine Biblia. De ce? Pentru că romanul lui Joyce este o crestomație stilistică. Deși acțiunea e foarte strîns localizată în timp și spațiu (Dublin-ul unei singure zile), scriitura reface (și face) istoria literaturii engleze. De la limbajul arhaic al cronicilor medievale la modernistul flux de conștiință, trecînd prin poezie și teatru, Joyce topește în romanul său o mulțime de genuri, o mulțime de epoci, o mulțime de coduri lingvistice (dacă, după ce ați citit cartea, vreți detalii hermeneutice, accesați de exemplu seria de podcast-uri Re:Joyce a unui alt romancier irlandez – titlu preluat de la editia americană a unei celebre cărți dedicate, acum 45 de ani, lui Joyce de către Anthony Burgess, care și ea merită citită).

Dacă intertextualitatea și unitatea tematică biblice nu sînt doar iluzii, dacă putem într-adevăr detecta o unică instanță auctorială în spatele antologiei pe care o numim Biblia, atunci avem multe de învățat de la James Joyce. Și ne putem obișnui cu gîndul că nu e nimic aberant în a-ți organiza viața, măcar în mică măsură, în jurul unei fascinante ficțiuni.