Drumul spre Waco
8 decembrie 2017 8 comentarii
Andrei – prima obiectie
7 decembrie 2017 30 comentarii
Icefish este un exemplu bine studiat cu privire la relatia intre doua mutatii (stergerea unei gene si aparitia unei gene noi), selectia naturala, fixarea mutatiilor in populatii, transformarea unei mutatii initial dezavantajoase intr-un avantaj competitiv, si impactul miscarilor tectonice si schimbarilor de clima asupra evolutiei speciilor.
Andrei a postat doua obiectii cu privire la evolutie. Prima tine de efectul mutatiilor si al selectiei naturale. A doua de raportul fosilelor. Voi scrie cate un raspuns separat pentru fiecare in parte. Incepem cu prima.
1.) If natural selection only occurs at the population level and NOT on individuals, how do you suppose these extremely improbable wonderfully beneficial mutations spread to the population in the first place? Or does the mutation affect a majority of individuals all at once? If one individual experiences a genetic mutation and doesn’t get to pass on his genes, then that’s as far as that mutation goes. Nevermind the fact that nearly all mutations are harmful. You are supposing that an organism can withstand all the harmful mutations that are much more likely, while waiting for the extremely unlikely lucky break. All the while, natural selection does not operate at the genotype level, only on expressed.
Nu mai traduc textul in romana ca sa nu am iarasi probleme cu privire la traducere. Puteti folosii Google. Am accentuat in bold acele parti care sunt strawman. Ma voi ocupa de acestea dupa ce raspund.
Asa cum Andrei a invatat la scoala, ADN si ARN sunt scrise intr-un limbaj de patru nucleotide iar proteinele codate sunt scrise intr-un limbaj de 20 aminoacizi. ADN si ARN codeaza in grupe de cate trei nucleotide numite codoni. Fiecare codon corespunde unui aminoacid specific sau unui semnal de stop la sfarsitul unei secvente. Cum probabil cei mai multi stiu, cea mai mare parte din ADN nu are functie de codare ( junk DNA).
Mutatiile pot fi:
- Substitutii moleculare – o nucleotida se substituie alteia.
- Deletii – o nucleotida este stearsa din codon, mai precis, nu se mai exprima.
- Adaugarea unei nucleotide noi intr-un codon.
- Dublarea spontana a unei secvente
- Genele saritoare – care isi muta locul dintr-o secventa intr-alta. Cele mai multe, asa cum este statistic probabil, vin din ADN-ul care nu codeaza.
Este intuitiv faptul ca 2 si 3 sunt de regula dezavantajoase pentru ca dau peste cap secventa codonilor, iar 4 si 5 pot genera gene noi (hai sa zicem informatie noua, desi termenul este folosit de obicei ca strawman).
Mutatiile pot fi neutre (majoritatea), daunatoare (multe), si benefice (foarte rare).
Cum se fixeaza o mutatie intr-o populatie?
Mutatiile neutre se fixeaza prin genetic drift/founder’s effect atunci cand o populatie este izolata, dupa o matematica foarte simpla. Mutatiile nefavorabile se inmultesc numai intr-o populatie care este deja in scadere. Mutatiile favorabile se inmultesc numai in populatii in crestere.
De exemplu, o specie pe cale de extinctie este amenintata in primul rand din cauza ca rata negativa de crestere favorizeaza degenerarea ei prin raspandirea de mutatii rele. Problema este prea actuala in timpul nostru ca sa nu gasiti referinte daca le cautati.
Fixarea unei muatii favorabile depinde in primul rand de coeficientul de adaptare. Coeficientul de adaptare este numarul mediu de pui pe parinte impartit la numarul mediu de urmasi care supravietuiesc sa se reproduca. Raspandirea unei gene intr-o populatie este o functie exponentiala, egala cu (numarul de generatii) la puterea (coeficientul de adaptare) impartit la marimea populatiei. Fireste ca marimea populatiei creste si ea cu fiecare generatie, dar mai incet. Matematica este la nivelul clasei a zecea.
Daca cunoasteti povestea cu cersetorul care a cerut regelui sa dubleze zilnic bobul de grau pe fiecare patratica a tablei de shah, intelegeti de ce fixarea unei gene in timp este contraintuitiva, si ca atare, creationistii spun ca este imposibila. Regela nu isi putea imagina ca 2^64 boabe ar intrece productia de grau de pe tot pamantul. La fel, majoritatea publicului nu intelege dinamica unei cresteri exponentiale intr-o populatie pornind de la o mutatie rara. Intr-o situatie ideala, o mutatie norocoasa ar trebuii sa umple pamantul cu posesorul ei in 64 de generatii (ca sa ramanem la exemplul cu tabla de shah). In lumea reala, intervin factori care limiteaza cresterea.
De exemplu: Icefish.
Acum 41 milioane de ani miscarile tectonice au dus la deschiderea pasajului Drake intre Pacific si Atlantic. Rezultatul a fost racirea treptata a apelor Antarcticii pana la sub punctul de inghet al apei dulci. (Paleontologia arata ca Antartica avea clima relativ calda). La aceasta temperatura pestii mor din cauza ca sangele devine prea vascos.
In acest context s-a creat o presiune selectiva pentru raspandirea a doua mutatii noi.
Prima mutatie este daunatoare in conditii normale.
Este vorba despre deletia genei care codeaza hemoglobina. Ca sa supravietuiasca fara hemoglobina, pestele respectiv trebuie sa nu aiba solzi (sorry Moshe) ca sa poata absoarbii oxigenul prin piele, sa aiba inima mare, un schelet mai putin mineralizat, mai mult ulei de peste, si distibutia strategica a grasimii in corp. Deletia s-a produs de mai multe ori la mai multe specii, insa numai pestii care posedau deja trasaturile mentionate au supravietuit. Este desemenea logic sa ne gandim ca asemenea specimene nu erau cele mai competitive din ocean.
Racirea oceanului a facut ca dezavantajul competitiv sa devina avantaj competitiv. Mutatia daunatoare a devenit avantajoasa, deletia a devenit un plus, in conditiile noi de temperatura. Evolutia nu lucreaza in absoluturi.
Absenta hemoglobinei reduce vascozitatea sangelui. Pestii fara hemoglobina incep sa intreaca in numar restul populatiei pe masura ce apa se raceste.
A doua mutatie este bine documentata. A avut loc acum 37 milioane ani si consta mai intai in dublarea unei gene legata de sinteza sangelui. Una dintre copii a avut o mutatie care i-a permis sa sintetizeze antigel in sange. Mutatia s-a fixat intre pestii fara hemoglobina datorita dublului avantaj. Cand temperatura oceanului a atins -1,8 C, numai pestii fara hemoglobina si cu antigel mai inotau in jurul Antarcticii.
Evolutia a continuat cu fixarea altor caracteristici favorabile pentru predatie sau reproducere.
Aceste mutatii au aparut probabil si in alte populatii de pesti insa a lipsit presiunea selectiva pentru fixarea lor.
Aici puteti vedea un documentar care explica procesul mai bine. Daca aveti rabdare, citit si notele.
Ma intorc la obiectia lui Andrei. Recititi pasajele in bold. Observati ca Andrei nu obiecteaza la TE asa cum a invatat-o in facultatea de biologie ci asa cum este rastalmacita pe Answers in Genesis. Cum este posibil Andrei? Felicitari pentru realizarile academice si munca productiva la American Medical Association. Dar ce cauti la AIG?
Voi posta maine raspunsul la a doua obiectie.
Va urma.
De ce nu exista Flat Mars Society?
6 decembrie 2017 4 comentarii
Acum o saptamana, Elon Musk a pus o intrebare pe Twitter.
Raspunsul a venit prompt:
Hi Elon, thanks for the question. Unlike the Earth, Mars has been observed to be round.
Ca unul care ma pocaiesc greu de credinta in rationalitatea speciei, ma gandeam ca ar fi bine sa le amintim celor de la Flat Earth Society ca Pamantul a fost observat din spatiu la fel ca Marte. Daca FES accepta observatia astronomica ca argument valid, discutia s-a incheiat.
Nici vorba. Mike Hughes, care se va lansa in flatosfera intr-o racheta cu aburi ca sa dovedeasca ca pamantul e plat, a raspuns deja la intrebare.
John Glenn and Neil Armstrong are Freemasons… Once you understand that, you understand the roots of the deception.
Invocarea conspiratiei pune capat discutiei. NASA? Si eu pot face asta pe fotoshop.
Ce avem aici este o combinatie de scepticism filozofic extrem, incredere nelimitata in propriile preconceptii, si un debit verbal fara substanta care mimeaza dialogul dar il ineaca. FES este doar un exemplu. Cand ati dialogat ultima data cu un YEC? Dar cu un fakemoonlander? Cu un antivaxer? Lista e lunga. Am intrat in era rachetei cu aburi.
Socrate este primul ganditor care s-a confruntat cu o problema similara si raspunsul sau este inca valabil.
Dialogul Meno poate fi considerat prima abordare a scepticismului filozofic combinat cu versalitatea verbala a sofistului. Pentru a raspunde la afirmatia ca nu exista adevar ci doar argumente iscusite, Socrate cere unui sclav al lui Meno, fara educatie si ales la intamplare, sa rezolve o prolema de geometrie.
Parintele filozofie deseneaza un patrat cu latura de doua picioare si il intreaba pe sclav cu cat trebuie sa mareasca latura pentru a dubla aria patratului. Sclavul raspunde imediat ca latura trebuie dublata, si, cand vede ca aria a crescut de patru ori, o reduce la trei picioare. Este inca prea mult, si sclavul devine confuz.
Socrate spune ca sclavul era pana acum confident ca poate vorbi fluent despre geometrie, un subiect pe care in realitate nu il intelegea. Starea de perplexitate a fost necesara mai inainte ca iluziile vorbaretului sa faca loc cautatorului de adevar. Acum sclavul este pregatit sa rezolve problema.
Socrate traseaza o diagonala a patratului si o foloseste ca latura pentru un nou patrat. Dialogul cu sclavul continua dupa metoda socratica. Vorbaria s-a incheiat. Socrate intreaba si sclavul raspunde. Cat este aria triunghiului format de o diagonala? Care este suma celor patru triunghiuri? Sclavul raspunde ma intai ca fiecare diagonala formeaza un triunghi cu aria la jumatate fata de cele patru picioare. Patru triunghiuri fac opt picioare. Apoi da singur raspunsul: latura trebuie sa fie egala cu diagonala patratului originar.
Socrate sustine ca sclavul avea in el adevarul mosit de el. Eu spun ca Socrate a mosit nasterea ratiunii la tanar. O nastere avortata in vorbe mari la multi altii.
Luati de exemplu textul de mai jos postat recent de o (probabil ex)prietena de Facebook .
Lumina subtila emanata din vitatroni este esenta structurala a lumii astrale . Prin perceptia intuitiva atotcuprinzatoare a sufletului putem percepe aceasta lumina , in special prin ochiul spiritual …
Un lucuru este sigur: prietena mea de FB stie sa manuiasca limba. La fel de sigur este ca faptul ca crede ca stie ce spune. Nici un argument nu poate zguduii convingerea sufletului care a vazut esenta structurala a lumii astrale la lumina subtila a vitatronilor. Ce lipseste doamnei este momentul de confuzie al sclavului lui Meno. Chinurile nasterii ratiunii si, probabil, o moasa socratica.
Mai jos este un exemplu luat din Answers in Genesis, de tipul celor cu care suntem deja familiari de pe forum.
Molecular clock dates bestow the illusion of accuracy upon evolutionary stories, but most people do not realize that molecular clocks are monuments to circular reasoning, statistical fallacies, and evolutionary assumptions. They operate on the basis of unverifiable assumptions powered by other assumptions and confirmed by still other assumptions. Molecular clock predictions are built upon a statistical house of cards...
Am accentuat expresiile „tari”. Cineva care nu si-a batut niciodata capul cu intrebari ca cea pusa de Socrate sclavului, pentru a fi surprins de simplitatea solutiei logice si propria stupiditate, va fi convins de cacialmaua vaerbala ca aici s-a dat lovitura de gratie ceasurilor moleculare si se va grabi sa repete frazele tari ca fiind a le lui. Numai ca problema ceasurilor moleculare, la fel ca problmea patratului lui socrate, are o solutii simple care cer sa te opresti din flecareli si sa gandesti pas cu pas.
Asadar, de ce nu exista Flat Mars Society? Nu pentru ca Marte a fost observat prin telescop si arata rotund. Raspunsul tipic aici este de obicei „asta pot face si eu pe fotoshop”. FMS nu exista pentru ca Iosua inca nu a oprit Soarele, Phobos, si Deimos, deasupra la Valles Marineris.
Panta alunecoasa de la Darwin la semnul Fiarei
2 decembrie 2017 35 comentarii
Spune Andrei:
Evolution’s claims of natural selection combined with random mutations to spontaneously generate anything more complex have been repeatedly reproduced. As you well know, none exist except in the shriveled minds of old, dogmatic believers.
In traducere:
Pretenția Evoluției ca selecția naturală combinată cu mutații aleatorii genereaza in mod spontan ceva mai complex a fost reprodusa repetat . După cum bine ști, nici unul (exemplu) nu există decât în mintea zbârcita a credincioșilor vechi, dogmatici.
Argumentul a mai fost adus in forma: mutatii + selectia naturala nu pot genera informatie noua.
O sa raspund din cauza ca argumentul este foarte popular in cercuri creationiste.
Prima problema cu acest argument este ca se bazeaza pe o definitie intuitiva a ceea ce inseamna producerea a “ceva mai complex” sau “informatie”. De unde si apelul la calificative ca “extrem de improbabil” sau “imposibil de imaginat” de care abunda literatura creationista. Oamenii isi imagineaza ca o mutatie norocoasa a facut ca pestelui sa-i creasca picioare sau pasarilor sa le creasca aripi. Nimeni nu sustine asa ceva.
Schimbari intuitive se pot observa doar in timp geologic.
Daca incepem acum o jumatate de miliard ani observam forme de viata primitive in asa sa zisa biota Ediacarana. . Este vorba despre animale asemenatoare cu buretii si meduzele, bacterii, arhea, eukaryote unicelulare, viermi, si alge. Nu gasim pesti, atropode, insecte, amfibieni, plante de uscat. Toate increngaturile (phyla) lipsa apar putin mai tarziu in explozia Cambrianului, si de atunci nu au mai aparut alte increngaturi. A existat insa o continua diversificare in clase, ordine, genuri, specii, si, in contenxtul diversificarii, apare o “mica codita” (Gould) de crestere in complexitate. Cresterea in complexitate este un efect secundar. Evolutia inseamna in primul rand diversificare si selectia naturala actioneaza permanent asupra acestei diversitati, uneori chiar prin extinctii in masa.
Stim ca schimbarea a avut loc. Care este mecanismul la nivel molecular?
Mecanismul este destul de bine inteles astazi si este suficient ca cineva sa caute pe google “mutatii noi” sau gene noi” ca sa inteleaga ca schimbarea are loc tot timpul la nivel molecular. Intrebarea este cand putem vorbi de ceva nou, mai complex.
Raspunsul scurt este niciodata si tot timpul. Noul apare tot timpul la nivel molecular. Pentru a-l vedea la nivelul speciilor trebuie sa privim in timp adanc.
Sa luam de exemplu o intrebare absurda pusa de Andrei pe blogul tatalui sau. Daca omul a aparut acum 6 milioane de ani cum de nu gasim urme arheologice ca in Sumer. Nu radeti. Incercam sa luam intrebarea in serios.
Cel mai vechi specimen de homo sapiens a fost datat la la o vechime de 300.000 ani. Cat despre urme arheologice, exista mai vechi de un milion sub forma de securi de piatra foarte primitive, de la homo erectus. Insa Andrei confunda hominizii, intre care se includ toate marile maimute antropoide, cu hominimii: erectus, neneanderthal, denisovan, sapiens, care sunt/au fost doar un gen de hominizi.
Care este evenimentul molecular care a dus la aparitia noului gen? Probabil cel mai important este sudarea a doi cromozoni intr-unul singur (cautati pe google cromozonul # 2) care a pus o bariera in reproducerea sexuala dintre cele doua populatii. In rest, aratau cam la fel.
Aici este al doilea om de paie. Evolutia nu are loc la nivelul individului ci al populatiei. Nu a existat niciodata evolutia unui individ intr-o specie noua ( de fapt doi, mascul si femela, care s-au intalnit apoi au reprodus impreuna, extrem de improbabil, spun creationistii in ignoranta lor), ci doar separerea unei populatii in doua. Cele doua au continuat sa evolueze independent in timp geologic. Datele moleculare arata (linisteste-te Andrei, aici am luat si eu clase din simpla curiozitate) arata deci ca ca urangutanul si apoi gorila s-au separat mai intai de populatia originara, apoi stramosii cimpanzeului si omului s-au separat acum aproape milioane ani. Fireste ca stramosul omului arata la fel cu al cimpanzeulu. Omul nu a evoluat din cimpanzeu. Ambele specii au evoluat in aceiasi masura, intr-o diferenta moleculara mica (cautati pe google).
Cand a aparut natura umana? Atunci cand omul in loc sa se adapteze la natura a inceput sa se adapteze la cultura, adica in Pleistocen, si de aici vin acele urme de civilizatie pe care Andrei cere sa le vada la Afarensis.
Acum, ma va intreba prietenul nostru, cum poate un pastor sa creada asa ceva cand noi avem credinta data sfintilor o data pentru totdeauna de la sora White?
Pai daca papa crede asa mai Andrei, cine sunt eu, un biet pastoras care “traieste din donatii” (a se citi cersetor), sa il contrazic pe numarul unu? Asta din urma cred ca este mai grava decat evolutia.
Maimuta contraataca
1 decembrie 2017 3 comentarii
Nimic nu dispretuiesc mai mult decit pusilanimitatea fandosita a preopinentului care se iluzioneaza ca, daca nu injura, e destept sau moral. Nici bunatatea, nici inteligenta nu au vreun raport de exclusivitate cu limbajul aseptic. Sint oameni carora eleganta si rafinamentul, ba chiar rationamentul corect, le ramin etern inaccesibile, oricit de dus pe la biserica e discursul lor. Altii injura cu stil si gasesc in (auto)ironie rudimentele libertatii interioare si ale dreptei socoteli. Ii prefer pe acestia din urma insipizilor dintii.
Mai scirbos inca e cel care, in timp ce face caz de corectitudinea lui politica (menajind din virful limbii etern victimizabile iluzii precum respectul de sine, de muma sau de Dumnezeu), isi trinteste fundul puturos pe catedra vreunei specii sau alta de argument al autoritatii (dublat aproape obligatoriu de atacuri la persoana). Autoritate de scolit, popit, minoritar, vizionar, antreprenor sau, mai nou, proprietar. Da, am trait s-o aud si p-asta: nu poti avea dreptate decit daca ai casa pe numele tau.
Sa ne-ntelegem: n-am adoptat vitriolul doar ca optiune stilistica, ci in primul rind ca manifest impotriva deghizamentului de respectabilitate al prostiei si ca devoalare a golului pe care-l umplem cu cuvinte si-i spunem Dumnezeu. Nu stiu echo chamber mai sinistra decit biserica. Si dictatura mai tiranica decit a Cuvintului. ‘Zda ma-sii.
Geodezia în era post-adevăr
30 noiembrie 2017 6 comentarii
Într-un eseu publicat in 1946, George Orwell argumentează că acela care crede că pământul e plat nu este mai prost sau mai ignorant decât decât cei 99% care cred că pământul e rotund pentru că “oricine știe că e rotund”. Pentru Orwell, pericolul vine de la cei 99%.
Știința s-a născut din îndoiala filozofică. Certitudinile ei, care de cele mai multe ori contrazic bunul simț, nu se bazează pe autoritatea experților ci pe rezolvarea carteziană a îndoielii filozofice. De unde știm că rațiunea are puterea să definească adevărul independent de mărturia simțurilor, tradiție, sau autoritate?
Majoritatea oamenilor nu și-au pus niciodată întrebarea, și Descartes oricum nu se mai poartă. Ei învață la școală câți electroni dansează in jurul unui atom așa cum studenții medievali învățau câți demoni dansează pe vârful unui ac. Este o problemă de autoritate.
Orwell argumentează că, într-un context istoric în care volumul de informație științifică devine tot mai greu de mânuit chiar și pentru expert, scepticismul filozofic și relativismul epistemic se vor întoarce în forța și se vor cristaliza politic în tirania post-adevăr descrisă în “1984”.
Redau mai jos o parte din disputa despre adevăr dintre Wiston și O’Brien, regizată în camera de tortură de la Ministerul Adevărului.
– Fratele cel Mare există?
– Sigur că există. Partidul există. Fratele cel Mare este întruchiparea Partidului.
– Dar el există în acelaşi sens în care exist eu?
– Tu nu exişti, i-o retează O’Brien…
Pentru o clipă, Winston uită de cadran. Face un efort violent să se ridice în capul oaselor, dar nu reuşeşte decât să-şi provoace o durere sfâşietoare în tot corpul.
– Dar cum puteţi să controlaţi materia? – izbucneşte el. Nu puteţi controla, de pildă, clima sau legea gravitaţiei… Şi mai sunt şi bolile, şi durerea, şi moartea, şi…
O’Brien îl reduce, însă, la tăcere cu un gest din mână.
– Controlăm materia din moment ce controlăm mintea oamenilor. Realitatea se află numai sub țeastă. Ai să înveţi tu, Winston, încetul cu încetul, dar ai să înveţi până la urmă. Nu există nimic pe lumea asta ce să nu putem realiza – invizibilitate, levitaţie – orice ! Dacă mi-aş propune, m-aş putea înălţa de la pământ ca un balon de săpun. Nu-mi propun, pentru că Partidul nu-mi cere aşa ceva. Trebuie neapărat să scapi de obsesiile tale de secol nouăsprezece cu legile Naturii. Noi facem legile Naturii…
– Bine, dar chiar şi lumea asta toată nu-i decât un fir de praf. Iar omul este mic şi neajutorat! De când există oameni? Pământul a stat nelocuit milioane de ani.
– Aiurea. Pământul are exact atâţia ani câţi avem noi, nici unul în plus. Cum să fie mai bătrân?! Nimic nu există în altă parte decât în conştiinţa omului.
Winston se lasă să cadă înapoi pe spate.
– Nu-i adevărat. Rocile sunt pline de oasele animalelor dispărute, de mamuţi, de mastodonţi, de reptile enorme care trăiau pe vremea când de om nici măcar nu era vorba.
– Le-ai văzut tu vreodată, oasele alea, Winston? Evident că nu. Naturaliştii din secolul nouăsprezece le-au născocit, înaintea omului nu a existat nimic. După om, presupunând că el ar ajunge să se stingă, nu va exista nimic, în afara omului, nu există nimic.
– Cum să nu?! întregul univers există dincolo de noi. Stelele, de pildă! Unele dintre ele se află la milioane de ani-lumină de noi şi niciodată n-o să putem ajunge la ele.
– Stelele?! Ce sunt stelele? – zice O’Brien, mimând indiferenţa. Nişte foculeţe aşezate la câţiva kilometri depărtare. Dacă vrem, putem merge până la ele. Sau le putem stinge de pe cer. Pământul este centrul universului. Soarele şi stelele se învârt în jurul Pământului.
Winston se mişcă din nou de parcă ar fi zguduit de convulsii. De data aceasta, însă, tace. O’Brien continuă, ca şi cum ar răspunde unei alte obiecţii spuse cu voce tare:
– Din anumite motive, evident, nu este adevărat. Când navigam pe oceane sau când prevedem o eclipsă, ni se pare potrivit, de cele mai multe ori, să plecăm de la premisa că Pământul se roteşte în jurul Soarelui şi că stelele se află la milioane de milioane de kilometri. Şi ce-i cu asta? Crezi că nu am fi în stare să descoperim un sistem astronomic dual? Stelele pot fi departe sau aproape, în funcţie de necesitatea momentului, îţi închipui, cumva, că nu avem matematicieni care să reuşească treaba asta? Nu uita dublugânditul (doublethink).
Suntem familiari cu doublethinkul celui care vorbește la telefon cu cineva de la antipozi și spune ”la noi a venit sabatul”. Pământul este rotund cât vorbești cu Australia dar redevine plat când închizi telefonul și deschizi sabatul. Însă partea îngrijorătoare este că argumentele lui O’Brien nu le auzim doar de la flateartheri. Scepticismul filozofic, hiper-relativismul epistemic, și hiper-multiculturalismul, se intersectează cu autoritarismul tradițional-religios în negarea simultană a individului și a universalității umane, a autonomiei minții și cunoașterii obiective. Imaginea digitală se substituie gândirii matematice ca argument științific.
Nu mă tem de cei care cred că pământul este plat pentru că nu știu mai bine. Mă tem de cei care cred că pământul este rotund pentru că nu știu mai bine.
Lasa mortii sa-si ingroape mortii
23 noiembrie 2017 4 comentarii
Ianis nu are nevoie de o exegeza filozofica pentru a justifica dezacordul cu neo-liberalismul catolic/ortodox al intelectualului roman. Nu ai nevoie de apologii cand duci un cadavru la groapa comuna. Iau in serios gluma de la subsolul articolului, ca l-a manat duhul sa scrie despre Baconschi. Prin “duhul” inteleg aici Spiritul lui Hegel. Ianis este impulsionat de Zeitgeistul care a condamnat ideile neo-conservatoare la groapa comuna a istoriei.
Curentul reprezentat de Baconschi si restul pseudo-pleiadei pravoslavnice sau papistase, nu s-a nascut la Bucuresti sau la Paltinis. S-a nascut la Washington, atunci cand neo-conservatorii americani i-au asezat pe Berdiav si Soljenitin in panteonul “noii Europe”, alaturi de Ioan Paul II si maica Tereza. Aceasta ideologie care se pretinde post-ideologica are la baza mitul “catacombelor” comuniste, in care, conform profetiei lui Berdiaev, ortodoxia rusa urma sa se purifice de pacatul iubirii de putere si bogatie lumeasca. Cat de bine s-a purificat se vede la Moscova, unde autocratia lui Putin, inaugurata cu toata pompa curtii imperiale, a primit binecuvantarea unui cler miliardar. Se vede si in Romania, eternul “Bizant dupa Bizant”. Dar mai ales se vede din dosarele KGB-ului si Securitatii care dezvaluie adevarata natura a „catacombelor” lui Berdiaev. Biserica a continuat relatia cu puterea inaugurata de Constantin.
O continua raportare la spectrul comunismului a fost justificarea deregularilor si privatizarilor radicale, nu numai in economie dar si in mass-media si educatie, si chiar in aventuri militare internationale, de la 1990 incoace. Rolul bisericii, in aceasta mitologie postcomunista, a fost acela de exorcizare a fantomei lui Marx. Avem nevoie de semnul crucii sa ne apere de secera si ciocanul.
Insa sperietoarea care a tinut sub plapuma timp de un sfert de secol generatia etern infantila a baby-boomerilor, nu ii sperie pe copiii lor, maturizati in conditiile iresponsabilitatii adulte. Milenialii cunosc rele mai recente si mai periculoase pentru viitorul lumii pe care au mostenit-o. Pentru ei, judecata istoriei nu trebuie invocata impotriva celor morti ci impotriva membrilor auto-proclamati ai juriului. Un sfert de secol este destul pentru minciuna mare.
„Autoportret (robot) de conservator”
19 noiembrie 2017 25 comentarii
Am descoperit recent acest text al lui Teodor Baconschi, pe care l-a repostat pe Facebook la diferență de un an, sub titlul Autoportret de conservator. Din biografia lui (antropolog religios, autor, diplomat, teolog și politician român) mă interesează aspectul de teolog și apologet al creștinismului. Este reprezentativ pentru intelectualitatea creștină românească.
Îmi declar consternarea față de subîntelesul textului său și față de concluzii. Căci, înlocuind „Dumnezeu” cu „Allah” și „creștinism” cu „islam”, mielul începe să grăiască horror, ca un balaur apocaliptic. Ca și în islam, creștinismul lui Baconschi a pus coada la pruna civilizației. De fapt, nicio religie care se respectă nu se multumește cu mai puțin. Lumea este creația zeului (-lor), pentru slava Lui și, oricine nu aderă la setul lui de valori nu o merită.
Dacă asta înseamnă că sunt retrograd și periculos, obtuz și obscurantist, fie! – conchide triumfal Baconschi. Din nefericire, asta e și mantra ‘telectualilor din mărunta ogradă de ziua a șaptea, vezi F. Lăiu.
Cu asemenea lideri și apologeți, proorocesc în duhul lui Arthur C. Clarke că, într-un viitor deloc distopic, credincioșii „adevărați” se vor simți la fel de bine într-o moschee ca în orice altă biserică.
1. Cred în Dumnezeu și în sinteza de la Niceea și Constantinopol (în care Noica vedea temelia Europei).
Evident că face paradă de ortodoxia (nu ortodoxismul) lui. Dar să te lauzi cu un Dumnezeu conceput de niște concilii în 325/381 e doar neputință și incompetență. Neputința de a vorbi pe limba secolului în care trăiești, incompetența de a fi relevant; formulările de la Niceea si Constantinopol n-au sens pentru omul de rând, necunoscător ale conceptelor filozofiei grecești de acum un mileniu.
2. Susțin civilizația libertății responsabile, conform principiului paulin: ”toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.”
Asta nu este libertate responsabilă ci pragmatism machiavelic. A avea libertatea de a face tot ceea ce îți este de folos e drumul cel mai scurt către iad pe pământ: lui Hitler i-a fost de folos o Polonie și a avut libertatea să și-o ia; coloniștilor americani le-au fost de folos teritoriile locuite de indieni așa că și luat libertatea de a și le însuși. Mă întreb dacă este vreun război, vreo agresiune, vreun holocaust care să aibă o altă motivație în spate. Nu avem motive să fim mândri de felul în care s-a construit civilizația noastră.
3. Consider că avem dreptul moral și datoria civică de a apăra valorile fondatoare ale civilizației euro-americane.
La fel a gandit și ucigașul lui John Lennon. Expresia „dreptul moral și datoria civică” în aceiași frază e o monstruozitate. Istoria ne-a învățat că, de obicei, datoria civică reprezintă sfârșitul dreptului moral.
În contextul ăsta, mi-e groază să mă gândesc la ce înseamnă ‘valorile fondatoare’. Au lăsat o dâră de milioane de morți în urmă.
4. Văd democrația (autentică) într-o cheie creștin-personalistă.
De două ori caricatură: democrație autentică (un exemplu ar fi binevenit, dacă există 🙂 ), democrație creștină.
Democrația nu e o invenție creștină, dimpotrivă, ea a rezistat în ciuda creștinismului. Orice democrație încăpută pe mâna unei majorități creștine se transformă în teocrație
5. Accept pluralismul cultural ca pe o taină a providenței, care ne testează astfel fidelitatea față de Evanghelie: îngrijește-te de străin, căci și Dumnezeu întrupat a fost ca un străin pe pământ.
Altfel zis, teologul nostru îi tolerează pe cei care nu îi împărtășesc valorile doar motivat de frica iadului și/sau pentru răsplata paradisului. Ce s-ar alege de el în absența motivațiilor?
6. Respect științele tari și ader la umanismul creștin care a permis nașterea lor, încă din Renașterea italiană. Universul e misterios, iar descifrarea lui are o dimensiune liturgică.
M-am liniștit. Baconschi promite că nu (mai) arde cărțile păgâne. L-aș întreba cum se împacă „datoria civică” exprimată anterior cu produsul umanismului creștin numit Reformațiune. Istoric vorbind, ortodoxia a flirtat cu lutheranismul.
7. Nu cred în revoluție, ci în evoluția lentă, realistă, fără șarje utopice și deformări ideologice potențial fanatice.
Depinde în ce barcă te afli (sau dacă te afli în barcă sau în baltă). Cu burta plină e normal să predici orwelian: ‘Ia-o ușurel ca fac indigestie’. Între timp, mieii sunt dusi la taiere pe bandă. În altă ordine de idei, nici nu e de mirare că ortodoxia nu a progresat după un mileniu și jumătate. Să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic. La ei revoluție înseamnă să adopți calendarul gregorian la vreo 200 de ani după restul lumii.
8. Apreciez că istoria are o structură teleologică: se îndreaptă spre un țel pe care nu l-am fixat noi, voluntarist, ci Dumnezeu, ca suveran transcendent al parcursului umanității.
Despre argumentul teleologic (și celelalte avataruri defuncte ale lui: intelligent design, fine tuning) s-a discutat enorm pe oxigen2. Baconschi doar repetă papagalicește după Toma D’Aquino.
9. Văd anumite direcții culturale ale Occidentului contemporan ca pe niște erori alienante: excesele corectitudinii politice (transformată în poliție morală), consumismul excesiv (care implică idolatria mărfurilor și servitutea), populismul (care denaturează demnitatea persoanei și libertatea națiunilor).
El vede doar efectele dar nu și cauza. Alienarea, potrivit lui Marx, a început odată cu civilizația și cu apariția claselor sociale. Mai mult, apariția conceptului de zeu a generat un nivel și mai profund de alienare. „Poliția morală” pe care zelos o demască este tocmai idealul Cetății lui Dumnezeu în care visează el să trăiască.
10. Resping dogma progresului continuu: omul progresează științific, tehnic, cognitiv, dar nu moral: suma viciilor umane e constantă, mântuirea nu e colectivă, ci individuală. Hristos e modelul nostru: Dumnezeu făcut om adevărat, smerit, curat cu inima, simplu și curajos, gata să se jerfească din iubire, nu să găsească vinovați și să-i execute pe alții în numele unei Dreptăți abstracte.
Îmi este neclar după ce logică omul „progresează cognitiv, dar nu moral”. Pentru că, după logica aia, un neanderthal ar fi trebuit să fie la fel de moral precum sapiens-ul contemporan (no offence pentru neaderthals, am luat la cunoștință că aveau cutia craniană mai mare decat a lui homo sapiens). Dar știm bine că drepturile omului, de exemplu, nu le-am primit nici de la omul peșterilor, nici din ceruri ci le-am făurit cu sudoare și sânge. Și încă sunt „work in progress”. Abia recent le-am extins și asupra negrilor, femeilor, minorităților sexuale. Inutil să amintesc provocarile morale moderne: clonare, eutanasie, fertizare in vitro, mama surogat, etc.
Domnul teolog trăiește într-o realitate alternativă, bazată pe păcatul originar și mântuirea prin har care vine prin biserică. Știti poezia.
11. Sprijin patriotismul constituțional, nu și naționalismul ca mesianizare a unui neam pretins ales.
Asta cu patriotismul constituțional este de o grețoșenie fără limite. Și soldații lui Hitler sau ai lui Stalin erau patrioți constituțional. La fel și legionarismul. Uliul teocrație visează.
12. Cred că – în orice situație istorică – moderația și dialogul sunt mai bune decât radicalismul și monologul cu pretenții infailibile.
Last but not least, cum s-ar zice. Teologul cu pix de politician ne asigură că e deschis „moderației și dialogului”. Poate într-un univers paralel. În bula lui de pe facebook, comentează doar aplaudacii cu har. Ceilalți pot comenta o zi da, una nu. Astăzi nu 🙂
Și acum rămân acestea trei: „datoria civică”, „patriotismul constituțional” și „umanismul creștin”. Dar cea mai mare dintre ele este fățărnicia.
Bible fast-food, partea întâi: Agape cu de toate
17 noiembrie 2017 13 comentarii
Nu știu cum sunt alții dar eu m-am săturat până peste cap de felul în care se predică în bisericile neo-protestante. Cu mici variațiuni sectare, vorbitorii au o listă scurtă de subiecte (speed dial), pe care le rulează în buclă până la imunizarea totală și definitivă a asistenței.
Cap de serie este magicul agape, cu binecunoscutele clișee: Dumnezeu iubește agape, credincioșii adevărați trebuie să (se) iubească agape, agape e picată din cer, creștinismul e fabrică de agape, agape va salva omenirea. Paradoxal, publicul parcă nu se mai satură de asemenea platitudini. Este de fapt pseudo-teologie.
O mică incursiune în trecut
În anii ’30, teologul luteran Anders Nygren propune un dualism între agape (dragostea necondiționată, creștină) și eros (dragostea egoistă, grecească): Agape and Eros (pdf). La modul practic, toate predicile moderne pe tema asta reciclează materialul suedezului, transformat în dogmă. Agape e dragoste sfântă, eros e dragoste carnală (zeul Eros).
Un teolog olandez contemporan, istoric al creștinismului, Gilles Quispel, are curajul să dărâme ceea ce devenise un mit pios. In volumul Gnostica, Judaica, Catholica, (eseurile EROS AND AGAPE IN THE GOSPEL OF JOHN si GOD IS LOVE) Quispel iși arată nemulțumirea față de felul în care creștinii violează și abuzează textul Bibliei .
Analizând Ioan 15:13 (Nu este mai mare dragoste/agape decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi) observă că tema individului care își dă viața pentru prieten/iubit are o istorie veche în literatura clasică
Jesus is quoted as having said that the greatest love is to give your life for a friend. This is somewhat astonishing, because, as Bultmann remarks in his commentary, one would expect the greatest love to be love of your enemy. And then it occurs to us that this ideal of death for a friend is a locus communis of erotic literature.
Ideea lui este că eros și agape pot fi folosiți interschimbabil (eros nu apare în NT) si că idealul antic era:
It is a sign of eros if a man lays down his life for his friend(s).
Ceea ce a făcut și Isus.
Agape pe tavă
Dincolo de fanteziile pioase ale lui Nygren, agape este, de fapt, termenul generic pentru dragoste, fără vreo încărcătură religoasa. Nu e revelată, nu e specială, oricine o poate avea. Poate să includa banii si sexul:
Demas, din dragoste agape pentru lumea de acum, m-a părăsit şi s-a dus la Tesalonic – 2 Tim 4:10
Dragostea ta agape pentru mine a fost minunată, mai minunată chiar decât dragostea femeilor – 2 Samuel 1:26
Căci iubirea ta agape este mai plăcută decât vinul – Cantarea Cantarilor 1:2 (si restul cărții)
Dacă-i iubiţi agape doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare colectorii de taxe nu fac la fel? – Matei 5:46
Dacă-i iubiţi agape doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care-i iubesc pe ei!– Luca 6:32
… căci iubeşte agape neamul nostru şi el ne-a construit sinagoga! – Luca 7:5
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi agape pe celălalt… – Matei 6:24
Poate nu întîmplător, termenul a dat naștere unui obicei foarte pământean: mesele în comun, numite in NT chiar agape (același lucru cu banchetele păgâne în cinstea zeilor sau cu pomenile românești în cinstea mortului) criticate de Pavel în bisericile Corintenilor pentru că deveniseră ocazii de îmbuibare, beție și etalare a poziției sociale.
Nu în ultimul rând, greaca modernă spune Te iubesc folosind același termen: Σ ‘αγαπώ (S ‘agapó)
Cele mai aberante predici cu aromă de agape le-am auzit din Ioan 21, dialogul dintre Isus și Petru.Mai întâi trebuie spus că textul este o ficțiune. Isus și Petru n-au vorbit între ei în greacă, făcând jocuri de cuvinte (la fel este și cazul dialogului Tu ești Petru și pe această piatră…)
Simone mă iubesti (agape)? Da, te iubesc (fileo)Simone mă iubești (agape)? Da, te iubesc (fileo)Simone mă iubești (fileo)? Da, te iubesc (fileo)
Comentatorii văd aici o poveste descrescătoare, Isus cere dragoste necondiționată lui Petru dar el nu e capabil să ofere așa că, a treia oară, Isus coboară ștacheta și se multumește cu mai puțin.
După părerea mea, autorul face un joc în sens crescător, de la dragoste generică (agape) la dragoste care merge până la moarte (fileo), sacrificiu ce i se va cere lui Petru în curând
Simone mă iubesti (agape), așa ca toată lumea?
Simone mă iubesti (agape), așa ca toată lumea?
Simone mă iubești (fileo), gata să mori pentru mine?
Din cate se vede, de la Sola Scriptura la Biblia fast-food nu e decât un pas. E suficient să învârți niște cuvinte grecești, să le atribui semnificații mistice și să găsești un public superficial. E rețeta perfectă pentru anesteziat stomacurile creierele avide de fast-food misticism.
Barbati albi morti cu mustacioara
16 noiembrie 2017 13 comentarii
Razboiul inca nu se terminase cand Scoala din Frankfurt a lansat bomba atomica peste Europa.
Este vorba despre cartea lui Adorno si Horkheimer “Dialectica Iluminismului”. Teza cartii, pe scurt, este aceea ca Immanuel Kant purta mustacioara. Mai pe larg, Hitler ar fi dus lucrarea inceputa de Kant la ultima concluzie. Holocaustul a fost produsul natural al Secolului Luminilor.
Iluminismul are la baza premisa ca natura umana este universala. Asemenea categoriilor logice, spune Kant, etica si estetica, binele si raul, frumosul si uratul, sunt aceleasi pentru toti oamenii. Europa a ajuns la stadiul universalitatii si, ca atare, este pregatita sa creeze o comunitate de natiuni, bazata pe ratiune si valori etice/estetice universale.
Optimismul iluminist a fost zguduit de violenta secolelor care au urmat. Esecul revolutiei de la 1848 in Transilvania, familiara noua, este un bun exemplu. Ceea ce a inceput cu idealuri europene s-a incheiat ca primul conflict balcanic al modernitatii.
Radacinile fiintei, sustin romanticii, nu trebuie cautate in transcendenta eului cartezian care se recunoaste pe sine in gand, ci in trinitatea tara, sange, norod. Dumnezeirea comuna a acestor trei ipostaze se numeste rasa.
Hitler a venit ca mesia intrupat al acestei divinitati triune. De unde idea ca Hiler a fost produsul Iluminismului?
Este o smecherie demna de avocatul lui O.J. Simpson. Hitler, ni se spune, a vrut sa suprime particularul, (evreu, tzigan, homosexual, trans), pentru a instaura universalitatea europeana. Adevarul este ca Hitler a fost dusmanul declarat al Iluminismului. Holocaustul a fost consecinta intoarcerii Europei la tribalism. Tribalismul duce la genocid. Fascismul este o miscare romantica. Modernitatea este acceptata doar sub aspectul tehnologiei si eficientei.
O data razboiul terminat, mustacioara a fost lipita pe alte sperietori: rationalismul, modernitatea, tehnologia, stiinta, barbatul-alb-straight, si, bineinteles, barbati albi morti (chiar daca nu erau toti straight). Darwin ocupa un loc special intre ei cu idea lui “periculoasa”: selectia naturala. Acesti barbati straihgt sau gay, (si cateva femei trans), sunt vinovati de toate crimele istoriei.
Peste urmasii lor care nu se metanoiesc (nu se lasa spalati la creier) sa vina tot sangele inocentelor victime, de la homo neanderthalensis pana la Dr. Martin Luther King si incalzirea globala.
Am si eu o intrebare avocateasca stil procesul lui O.J. Simson: si daca mustaciora nu se potriveste sub nasul lui Kant?
oxigen2 
Comentarii recente