Abolirea eternului feminin

21 februarie 2018 de 10 comentarii

O fantoma bantuie America: fantoma eternului feminin. Oprah si Zukerberg, activisti trans si politicieni, Me Too si avocati rechini, s-au unit sa o exorcizeze.

Biblia ne spune ca Dumnezeu a facut femeia dintr-o coasta a barbatului. Nietzsche crede ca, dimpotriva: “Barbatul a facut femeia dintr-o coasta a lui  Dumnezeu – adica a Idealului sau”. Ion Barbu repeta ideea in alte cuvinte: “… din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum”.

Etern femininul este o fantezie a barbatului. Adica este un construct sexist. A devenit incorect politic. Trebuie abolit.

Iin Specters of Marx, Jacques Derrida combina cuvintele haunting – a bantuii – si ontologie, intr-un singur termen: hauntologie. Derrida pleaca de la prima propozitie din Manifestul lui Marx: “O fantoma bantuie prin Europa”. Hauntologia se refera la „figura fantomei ca ceva care nu este nici prezent nici absent, nici mort nici viu” care exprima nostalgia trecutului mort si a “viitorurilor pierdute”.

Metafora centrala a lui Derrida este fantoma din Hamlet, care se intoarce din mormant sa denunta prezentul: “time is out of joints”. Francezul atinge un nerv atunci cand aplica metafora la obsesia cu Marx intr-o epoca cand Comunismul este doar o fantoma venita din trecutul mort sau, mai ales, nostalgia unui viitor devenit imposibil.

Etern femininul a devenit ultimul exemplu de hauntologie in America. Adica de viitor pierdut.

Pentru Goethe, etern femininul este sublimarea instinctului faustic: „Etern-femininul / Ne trage în sus”. Pentru noi, care am denuntat pactul faustic ca pe o ratacire a Apusului, Gretchen merge in iad inaintea lui Faust.

Nietzsche defineste Nihilismul ca fiind momentul in care Europa devine constienta de faptul ca nu exista un lucru in sine transcendental, o realitate metafizica, care sa reprezinte suportul ontologic al idealurilor ei. Nu mai exista acel dincolo care da valoare la aici si acum. Insa Europa este inca crestina in secret si crede ca daca nu exista un dincolo care sa o justifice, viata trebuie condamnata.

Insa, spune Nietzsche, idealurile noastre nu au coborat din cer. Sunt expresia vointei de putere, a acelei vitalitati care creaza ceva din nimic. In spatele atitudinii pe care o putem numii astazi “postmoderna” de devaluare a lumii el vede ura ascetic-religioasa impotriva exuberantei naturale a vietii.

Daca l-am citit bine pe Nietzsche, inteleg ca in spatele corectitudinii politice se ascunde adevarul inconfortabil ca omul a pierdut energia vitala si puterea de creatie.

Fantomele se intorc in mormant. The rest is silence.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Minoritatea asediata a conservatorilor moderni

8 februarie 2018 de 17 comentarii

Un studiu publicat recent in Bioscience contesta prejudecata comuna ca identitatea politica/religioasa conservatoare reprezinta principalul factor de predictie cu privire la acceptarea sau respingerea evolutiei.

Deena Weisberg sustine ca aceasta prejudecata se datoreste caracterului trunchiat al intrebarilor puse de sondajele de opinie. Principalul factor de predictie, spune Weisenberg, este de natura cognitiva. Crestinii conservatori sau liberali, care inteleg cum functioneaza stiinta, accepta evolutia ca pe un fapt. Acelasi lucru se poate spune despre membrii educati stiintific ai partidelor conservatoare. Insa acestia sunt de obicei sub radarul sondajelor, concentrate aproape exclusiv asupra identitatii politce sau religioase.

Studiul echipei lui Weisenberg confirma intuitiile personale ale unora dintre noi. Crestinii educati tin stiinta si teologia separate una de alta si fac de obicei distinctie intre teologia personala si dogma bisericii.

Un alt aspect important este acela ca cineva poate accepta evolutia, inclusiv antropogeneza, fara sa fie un materialist plat. Filozofia moderna s-a dezvoltat din distinctia kantiana intre lucrul in sine si felul cum suntem afectati de lume. Suntem in postura copilului nascut orb si surd care trebuie sa reconstruiasca lumea in mintea lui pe baza unei experiente in pestera. Teologia isi are sfera legitima de existenta in aceasta filozofie.

Weisenberg ignora aici un aspect politic important. Segmentul superior cognitiv religios/conservator este supus unei presiuni din doua parti. Majoritatea conformista a bisericii vede in ei coloana a cincea a conspiratiei ateist-liberale. De partea liberala, o gloata zgomotoasa va aseza etichete ca “double-talk” sau “double-think” asupra interogatiilor nascute din experienta unei existente fragmentate.

Intrebarea care se ridica aici este daca biserica ar trebuii sa isi educe membrii sa inteleaga nu numai legitimitatea stiintei evolutionare dar si propria teologie in contextul istoriei gandirii. Am colegi care imi spun ca vad lucrurile la fel ca mine insa se tem sa recunoasca public ca sa nu fie “pricina de poticnire”. Imi vine in minte un preot din secolul XVII care stie ca Galileo are dreptate dar se teme de Inchizitie. Intre timp, Inchizitia a fost re-inventata si bisericile s-au transformat in enclave medievale.

O alta intrebare este daca nu cumva conservatorismul religios ar trebuii sa se transforme dintr-o fortareata anti-moderna intr-o fortareata a modernitatii asediate. Unii dintre noi au trait deja aceasta metamorfoza. Insa, din nefericire, ceea ce vedem este insusirea deconstructiei postmoderne a realitatii obiective ca apologie a dogmei. Relativismul moral este invocat in favoarea caracterului absolut al unor precepte anacronice. Scepticismul filozofic vine in apararea declaratiilor autoritare ale clerului. Suntem atacati din doua parti.

Daca avem ceva de invatat din istoria militara a lumii, lectia este ca in asemenea situatie singura aparare este atacul. Si ce poate fi, in acelasi timp, mai modern si mai conservator decat Blitzkrieg?

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Tovarasul Militian

29 ianuarie 2018 de 9 comentarii

Serialul american Comrade Defective/Tovarasul Militian se desfasoara intr-o Romanie alternativa, in care militienii romani se impusca pe strazi cu contrbandisti de biblii, blugi, casete cu muzica rock, filme sexy, si, last but not least, Atlas Shrugged.

Insa nemultumirea spectatorului roman nu este intemeiata. Filmul nu este despre Epoca de Aur ci despre Make America Great Again.

George Orwell a fost primul care ne-a atras atentia asupra potentialului de spalare la creier a televizorului intr-un regim totalitar. Aldous Huxley l-a corectat. Spalarea la creier prin programe TV functioneaza  mai degraba intr-o democratie hedonista. Orwell ne-a spus ca un regim totalitar, ca sa functioneze, trebuie sa interzica cititul. Dar noi eram mai bine cititi decat americanii, inclusiv in propria lor literatura. Huxley ne-a atras atentia la pericolul unei democratii in care cetatenii gasesc cartile prea grele sau plictisoase in comparatie cu showul TV.

Prima greseala ar fi  aceea de a intelege filmul ca pe o incercare de a reconstruii cotidianului romanesc din anii ‘80. Ce-i drept, atentia la detalii este impresionanta. Insa comedia este prezentata ca un serial politist produs de “Departamentul de Divertisment Acceptabil” (!?) al RSR. Intentia de parodie este clara, mai ales cand pe lista creditelor apar nume ca consultant Colonel Rechin Pungas, producator Ana Maimuta si regizor Bebelus Pisicuta.

Aici vine a doua greseala, mai subtila. Serialul se recomanda ca o satira la adresa filmului comunist de propaganda. De fapt, adevarul este exact pe dos. Tovarasul Militian este o incercare de a-l face pe spectatorul american constient de mecanismele subtile de propaganda din filmul politist american.

Producatorii ne spun de la inceput ca au crescut cu Rocky IV si Red Down, fara sa constientizeze ca au interiorizat mesajul de propaganda asezat subtil in film. Antagonistul sovietic intruchipa raul absolut. Protagonistul american castiga victoria in confruntarea maniheica dintre bine si rau. Furat de actiune, spectatorul inghitea carligul cu bat si undita fara sa sa fie constient.

Pentru americanul de rand (the true believer), societatea comunista se inpartea in doua clase: cei spalati la creier de comunism si cei vanati de politia secreta pentru ca citeau Biblia sau pentru ca vizionau casete video cu Chuck Norris. Romanii care au povestit cum erau opriti cu pistolul de militianul din sat cand isi duceau copii la biserica in sabat, sau cum au fost amenintati cu plutonul de executie pentru credinta in timpul serviciului militar (si au fost salvati printr-un miracol), au gasit in bisericile americane  urechi credule conditionate de industria TV.

Propaganda comunista a fost mai putin inteligenta.Filmul comunist zugravea o realitate domestica despre care oricine stia ca este falsa. In ce priveste propaganda anti-americana, Ceausescu se concentra asupra inegalitatii intre Lumea Intaia si tarile in curs de dezvoltare, si a pericolului inarmarii, subiecte care il lasau rece pe omul de rand. America nu era prezentata ca  “imperiul raului” ci mai degraba ca un sistem care revendica aceleasi scopuri ca si socialismul insa nu le poate atinge. In rest, romanii vizionau sambata seara Cojak si Colombo si faceau coada la bilete sa vada ultimele productii Hollywood. Lucrurile s-au schimbat in anii ‘80 din motive de austeritate fiscala si din cauza intoarcerii lui Ceausescu spre nationalismul protocronist, mai degraba decat din cauza radicalizarii in ideologia marxista.     

Cum ar fi aratat propaganda comunista daca ar fi folosit aceleasi tehnici ca cea americana? Cum ar fi aratat un serial politist  ceausist in care actiunea si harisma eroilor ascunde carligul propagandei razboiului rece fara ca spectatorul sa fie constient ca este prins cu undita?

Nu declama lozinci. Atrage-l pe spectator intr-un univers imaginar in care fictiunea si realitatea se confunda. Nu incerca sa vopsesti mizeria in roz. Arata ca dintre toate mizeriile, mizeria tarii tale e cea mai buna. Nu incerca sa ascunzi brutalitatea politiei. Dimpotriva, prezint-o ca pe o reactie de inteles a politistului stresat pana la epuizare in serviciul public, care e si el om. Desensibiliseaza publicul la violenta prin spectacol si arata-i ca este necesar ca politistul sa nu fie ingradit de lege. Nu incerca sa ascunzi faptul ca tara ta este un stat politenesc. Inventeaza pericole imaginare care fac ca tortionarul sa para erou.

Nici propaganda anti-americana din film nu este asa cum o stim. Producatorii folosesc dubla fictiune a fimului despre film pentru a lovi acolo unde stiu ei ca doare.

“Ti-a dor de America?” – intreaba Anghel. “Desigur, nu mi-e dor de saracie, inegalitati sociale, rasism, crima, in nici un caza nu mi-e dor de AIDS – se pare ca in America aproape toata lumea are AIDS, dar America este totusi a great country” raspunde Jane. “De ce sunteti voi americanii atat de inclinati spre violenta?” – intreaba Baciu. “Cand traiesti fara un sistem de siguranta sociala instinctele primare pun stapanire pe natura umana” – raspunde franc ambasadoarea. „Religia este un drept fundamental”, spune Jane. „Asistenta medicala este un drept fundamental” raspunde romanul.“Este prima data cand apreciez obsesia americana cu Al Doilea Amendament” remarca ironic Anghel atunci cand primeste cadou pistolul de la Jane. „De cand ii pasa Amercii de dreptul international?” intreaba capitanul de parca am fi in secolul XXI. 

Asemenea dialoguri nu  ar fi spus nimic spectatorului roman din epoca de aur, care ar fi preferat oricum nesiguranta capitalismului certitudinii in mizerie.  Le fel, titluri ca Mana Invizibila sau Supravietuirea Celui Mai Puternic,  referinta la Adam Smith si Atlas Shrugged, ar fi fost opace pentru majoritatea romanilor. Mai degraba, aluzii la Romania ca „statul 51 al US”, prostitutuarea fata de Apus, si enclavele capitalismului salbatic in Bucuresti, par clisee decupate dintr-un film romanesc post-comunist, gen California Dreaming sau Moartea Domnului Lazarescu. Insa dialogurile nu sunt scrise in primul rand pentru romani, cu atat mai putin pentru cei din anii ’80. Producatorii au in minte alta realitate decat cea ceausista si alt public spalat la creier de TV decat cel romanesc.

“Am aflat ca in New York este un tip care construieste zgarie nori si isi aseaza numele in aur pe frontispiciu” – spune un militian. “Ar trebuii scrise numele tuturor celor care au lucra la constructie” raspunde partenerul sau in stil marxist. Intelegem ca nu e vorba despre Casa Poporului.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Exorcistul

26 ianuarie 2018 de 24 comentarii

Am inteles ca suntem posedati de Diavol, domnule Goldstein, acum fi amabil si dezleaga funiile de pe mintea noastra.

In ultimul sau tratat de exoricism, sub titlul  Baptizing the Devil, Clifford Goldstein se intreaba de ce sunt unii crestini atat de grabiti sa impace Geneza cu evolutia. Dupa cliseul predictibil „nu judecam motivele”, Goldstein ne dezvaluie totusi motivul: supunerea conformista fata autoritatea stiintei, pentru ca, ne explica el, spre deosebire de religie, stiinta se bazeaza pe autoritate.

Daca stiinta este in stare sa descopere adevarul, continua Goldstein in clisee la fel de reduntante, de ce se schimba teoriile stiintifice, de ce se contrazic oamenii de stiinta, de ce rade stiinta de astazi de stiinta de ieri, denuntand ca mituri teorii respoectate in secolele sau chiar deceniile precedente?

Platidudinile lui Goldstein nu ar merita un rapuns daca Biblia nu ne-ar fi invatat sa raspundem nebunului dupa nebunia lui.

Mai intai, noi nu incercam sa armonizam stiinta cu Biblia ci sa le separam. “Biblia ne invata cum sa mergem la cer, stiinta ne arata cum merge cerul”, a spus Galileo bisericii la inceputul revolutiei stiintifice. Mai mult, stiinta ne ajuta sa intelegm ce spune Biblia, independent de autoritatea bisericii. Si pentru ca am inteles Biblia stiintific, adica am inteles textul in context cultural-istoric, stim ca Geneza nu face stiinta chiar fara sa consultam stiinta originilor.

In al doilea rand, nu acceptam stiinta pe baza autoritatii  ci pentru ca ofera dovezi care pot fi verificate. 

Trei, in cei patru sute de ani de la revolutia stiintifica, stiinta nu s-a schimbat pur si simplu ci a evoluat. De la elipsele lui Kepler la geometria relativista a lui Einstein, de la la mecanica lui Newton la mecanica cuantica, de la observatiile lui Darwin la evolutia bio-moleculara si aplicatiile ei in stiinta medicala sau editarea genomului, exista o dezvoltare organica in care o generatie construieste pe umerii alteia. 

Stiinta nu rade astazi de invatatii din epoca bronzului care au inventat geometria si ajuns la concluzia ca pamantul e plat pe baza observatiilor limitate, nu rade de grecii care care au ajuns la concluzia ca pamantul este imobil  pe baza paralaxei stelare, pentru ca nu realizau distanta uriasa pana la stele, nu rade de Newton care credea ca spatiul si timpul sunt absoluturi si ca legile mecanicii pot explica lumina.

Teoria evolutiei  nu considera ca taxele lui Lineus sunt mituri, desi prefera sa clasifice lumea vie in clade bazate pe stramosul comun mai degraba decat pe asemanari morfo-functionale.

Intr-o singura generatie stiinta computerelor a avansat de la masini mari cat frigiderul care puteau opera o fractiune din ce pot face computerele moderne la cutia mica pe care o tinem in buzunar. Totusi, marul muscat pe computerele Macintosh este un tribut adus fondatorului stiintei computerelor martirizat de puritanismul teocratic rezidual anglo-saxon. Testul Turing este inca valabil. Testul de orientare sexuala a cazut. Cea care isi denunta istoria nu este stiinta.

Stiinta rade de cei care cred astazi ca pamantul este plat sau vechi de cateva milenii, ca speciile sunt fixe, care se folosesc de iPod sa posteze in social media mesaje homofobe, si folosesc un GPS bazat pe un ceas radiometric reglat in fuctie de diferenta in timp relativist intre pamant si orbita satelitului stationar, in timp ce contrazic datarile radiometrice si inflatia relativista a universului.

Cum scria Galileo lui Kepler: “ce vom mai rade de profesorii lenesi ca niste serpi imbuibati care recita texte filozofice vechi si refuza sa priveasca prin telescop”. Stiinta rade de cei care, la fel ca Goldstein, intampina dovezile ei cu un scepticism bazat pe pretentii literar-filozofice rumegate in fotoliu. 

La fel ca in cazul mentionat de Galileo, in spatele pretentiilor filozofice ale lui Goldstein se ascunde calugarul medieval care conduce gloata cu furci si faclii in linsarea omului de stiinta suspectat ca are legaturi cu Diavolul. Pentru ca Diavolul a fost botezat in persoana celor care nu si-au supus mintea unui crez absurd, votat de o majoritate care raporteaza regulat exorcisme si invieri miraculoase, si crede ca femeia trebuie sa taca, mai ales atunci cand este violata de un mare evanghelist.

Ceea ce ne ofera Goldstein nu este o dezbatere ci un act de exorcism. Insa, la fel ca preotul din Exorcistul, Goldstein e cool si il aboredeaza pe Diavol in maniera detectivilor din brigada victimelor speciale in Law & Order. la fel ca in Exorcistul, aparenta modernitatii are ca scop sa camufleze complotul sinistru de a intoarce biserica sub obscurantismul medieval.

La fel ca in Exorcistul, noi, partea posedata de Diavol a bisericii, cerem sa ni se desfaca legaturile.

La fel ca in Exorcistul, Clif raspunde ca am fost legati pentru protectia noastra si ne intreaba de ce nu le dezlegam singuri.

Adica, de ce nu plecati de buna voie?

Nice try perete varuit, dar nici Satana nu-i prost: “ar fi prea vulgar” raspunde  la fel de cool demonul. Asta este si opinia noastra.

 

Înregistrat sub Editorial Tagged with

Cine se mai afla in vizuina iepurelui

26 ianuarie 2018 de 52 comentarii

Înregistrat sub Editorial

Papa vrea sa ne rugam corect politic

14 ianuarie 2018 de 21 comentarii


Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia “si nu ne duce in ispita” in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia “si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Persoana anului – 2017

5 ianuarie 2018 de 32 comentarii

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Ideea

2 ianuarie 2018 de 51 comentarii

 

Intaia oara, brusc, fara sa stiu,

De dincolo de lucruri am vazut Ideea,
Cum vezi, cand se despica norii grei
Si negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu (Camil Petrescu, Ideea).

In 1915, Lenin era dezamagit. Revolutia parea o cauza pierduta. Partidele socialiste muscasera adanc din fructul nationalismului. Proletariatul european se lupta impartit pentru Dumnezeu si Patrie. Marx fusese falsificat.

In acest context, Lenin face ce a facut Saul din Tars cand s-a lovit de perete in drumul spre Damasc: a plecat in pustia Arabiei sa reinterpreteze sulurile profetilor. Lenin iese din viata publica si se inchide in bibliotecile europene sa il ia pe Marx de la capat, adica de la Hegel.

Notele lui Lenin din Hegel au fost considerate atat de periculoase de comunisti incat nu le puteai gasi in biblioteci. Revolutiile – citeste Leinin in Hegel – nu le fac masele si nu sunt determinate economic. Revolutiile le face Ideea. “Istoria este evolutia ideii de libertate” scrie filozoful german.

Pentru a face o revolutie, Ideea trebuie sa infecteze mintea unui om supra-dotat, ambitios, egocentric, caruia nu-i tremura mana sa verse sange, pe care Ideea il foloseste si apoi il scuipa din gura sa moara timpuriu. Adevaratul revolutionar, intelege Lenin, urmeaza Ideea, nu vointa poporului, bun doar sa sparga vitrine si sa revendice paine si circ.

Hegel spunea ca a vazut Ideea atunci cand l-a vazut pe Napoleon calare, in copilarie. Eugène Delacroix a vazut-o intr-o pariziana cu tricolorul in mana in 1830. (Pasajul cu Incoronarea zeitei ratiunii din Marea Lupta este caricatura aceluiasi motiv).

Am vazut Ideea intr-o iraniana cu parul dezvelit si pumnul ridicat, folosind hijabul pentru a se proteja de gaze lacrimogene. Zilele astea, Teheranul nu crede in lacrimi.

Nu cred in democratia religioasa. Valoarea democratiei nu consta in faptul ca acorda un vot celor 999 de prosti intr-o mie. Valoarea democratiei consta in faptul ca acorda o voce celor 1 la mie in dezbaterea publica, ca tolereaza dizidenta si disobedienta civica. Democratia religioasa cu care se lauda Iranul este tirania celor 999 de imbecili asupra celor 1 la mie, reprezentati de femeia care nu crede in hijab, lacrimi, si puterea venita din cer.

Apusul crede in lacrimi. Apusul nu este (deocamdata) o teocratie care arunca bombe lacrimogene. Este o idiocratie care arunca  imagini lacrimogene. Tot ce are media de facut este sa ne arate imaginea fara substanta a victimelor dusmanilor Apusului. Apoi Apusul sta la TV mancand pizza si priveste cum cad bombele in numele drepturilor omului. Apusul se afla in versiunea digitala a pesterii lui Platon. Vede imagini dar este orb la idei.

De accea, femeia care nu crede in lacrimi, hijab si Quran, femeia infectata de idei, nu este vazuta ca Ideea, ci doar ca o problema social-economica.   

Propaganda occidentala si Iraniana sunt de acord cu privire la faptul ca problema in Iran este economia. “It’s the economy stupid” suna sloganul marxist al capitalismului corporat de stat. It’s not the economy, idiot. Pana si Lenin, cat era el de marxist, a inteles ca “pace, paine, pamant” e doar un slogan, si ca poporul nu face revolutii, ci doar betii si acte de vandalism. Revolutia inseamna educatie, electrificarea satelor, disciplina, biciul pe popor, si cativa popi spanzurati de stalpii de telegraf. Revolutia este actul unei minoritati care se foloseste oportunist de furia populara pentru a face un pas inainte, impotriva poporului indobitocit de votca si superstitie. In 2017, revolutie ar inseamna un imam spanzurat cu un hijab.

Este momentul sa amintim aici ipocrizia feminismului occidental, care tace cu privire la femeia oprimata in Islam dar urla si  miauna cu privire la oprimarea femeii musulmane in Apus, pentru ca nu are voie sa transforme un bazin public intr-o ciorba de microbi si secretii acumulate sub varza foilor de vesminte canonice. Pussocratele si pussygraberii sunt uniti in atitudini reactionare.

Va fi revolutie in Iran? Nu stie nimeni. Poporul va fi gata oricand sa isi apere lanturile si Iranul este o democratie religioasa. In mod sigur, Apusul nu o doreste.

Insa, la fel de sigur, de la Camil Petrescu citire, „de dincolo de lucruri am vazut Ideea”.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Avantajul de a fi crescut intr-o dictatura

23 decembrie 2017 de 8 comentarii

Cand am venit in US, diferite categorii de binevoitori au incercat sa-mi explice ca noi, cei veniti din lumea comunista, fusesem supusi unei propagande de stat care ne-a indoctrinat in gandire de turma. Intunerecul se risipeste in lumina televizorului. Media informeaza, cetateanul decide.

Prietenii mei erau surprinsi sa afle ca media comunista te invata sa gandesti. Motivul este acela ca propaganda de stat era bazata pe un discurs rational. Omul de rand invata sa deconstruiasca un astfel de discurs de la primele fraze. Apeluri la sacrificiu pentru binele colectiv erau primite cu cinism. Imaginile si naratiunile orchestrate de putere erau reciclate in bancuri politice care le reduceau la propria caricatura.

Un astfel de mecanism de aparare a mintii nu exista in lumea libera. Motivul este acela ca politicienii si media si-au insusit tehnicile care l-au ajutat pe Hitler sa confiste puterea in Republica din Weimar. Aceste tehnici constau in apelul la emotii primare ca la meciurile de football sau trezirile religioase. Instinctele noastre de oameni ai pesterii ne fac sa dansam in acelasi ritm, la lumina aceluiasi foc digital, si sa vedem in aderarea la aceiasi naratiune semnul apartenentei la propriul trib. Sa nu ai alt mit afara de mine, este prima porunca.

In mod paradoxal, propagandistul comunist iti cerea sa gandesti pentru a intelege logica  partidului. Cu exceptia celor foarte prosti, omul de rand vedea usor falsitatea argumentului. Politicianul contemporan iti cere sa simti. Gama emotiilor poate varia de la ura fata de dusmanul oficial la simpatie cu victima oficiala, de la frica la triumfalism, insa emotia este totdeauna destul de primitiva pentru a fi sincronizata in masa. Partidele politice se deosebesc prin emotiile pe care le declanseaza in electorat. Alegatorul nu este chemat sa analizeze ci sa simta.

Discursul politic devine un ritual religios, in care raul este exorcizat prin incantatii si binele se realizeaza prin promisiuni codificate in slogane si imagini. Daca Orwell a fost vreodata profet, este acum.

In acest context cultic, a gandi este crima politica. Deconstruirea mitului, le fel ca in Evul Mediu, te aseaza de partea Diavolului. Esti bigot daca nu accepti drepturile de grup. Esti comunist daca nu accepti privilegiile celor putini. Esti anarhist daca nu accepti brutalitatea politiei. Esti rasist daca aperi legea si ordinea. Esti xenofob daca esti impotriva balcanizarii Europei. Nu esti patriot daca crezi in visul european. Esti elitist daca accepti incalzirea globala. Esti cavalerul apocalipsei daca nu crezi in energia solara. “Totuna-i ce faci:/Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci”, cum spunea Arghezi.

Prostia a devenit virtute civica. Ne batem pentru credinta ca sa nu fim suspecti de logica. Urmasii nostri vor crede ca stiam pentru ce ne batem la fel cum noi credem astazi ca cei din secolul IV vedeau o diferenta intre homoousios si homoiousios.

Filmul, bratul drept consacrat al propagandei, ne invata ca eroul bun este totdeauna omul simplu care se increde in instinctele lui. Intelectualul este suspect. Omul de stiinta este un potential Mengele. Liceanul interesat de stiinta e “nerd”. Jucatorul de football e “cool”. Walter White e “breaking bad” pentru ca e chimist. Jessie Pinkman (mi se pare mie, sau numele astea nu sunt alese la intamplare) se mantuieste pentru ca e semi-literat. Hank, politistul brutal, e bun pentru ca e politist. Gus e demonic pentru ca a fost general.  

Intr-o situatie fara precedent, politicienii cauta sa para mai prosti decat sunt. Unul pretinde ca nu crede in incalzirea globala. Altul sustine ca pamantul e vechi de 6000 de ani. Cineva propune granite deschise si stat de wellfare in aceiasi suflare.

Nu-i credeti. Nu sunt atat de prosti. Trebuie sa treaca de prosti ca sa se califice ca reprezentanti ai celor multi. Se numeste democratie.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Bufonii regelui

17 decembrie 2017 de 26 comentarii

Tara fara rege nu este tara – a declarat pastorul-preot-strutocamila-ortodox-adventist Iacob Coman. Si regele fara bufon nu este rege, am adauga noi.

Spre deosebire de monarhiile apusene, la romani, si bufonul curtii revendica ungerea divina.

Romania moderna, pe scurt, Romania, a fost creata si salvata de monarhie. Este un fapt pe care un republican convins ca mine nu il poate nega. Insa coroana de otel nu este ishlicul monarhului de tip Bizant-dupa-Bizant.

Dinastia de Hohenzollern reprezinta monarhia constitutionala.  A fost legitimata de vointa politica a tarii exprimata in constitutie. Ritualul incoronarii este doar un simbol.  In monarhia Bizant-dupa-Bizant, cea cu ishlicul in colturi, tara este legitimata de monarhul ales de Dumnezeu.

Dar monarhii cu ishlic nu au fost regi ci bufonii imparatesti ai Inaltei Porti.

Basarabii si Musatinii si-au legitimat domnia cu “cu plugul si cu spada”, cum spune poetul. Nu au avut nevoie de binecuvantarea patriarhilor de peste Dunare sau a episcopiilor de peste Carpati. Insa, dupa cucerirea Constantinopolului, sultanul, devenit protectorul Ortodoxiei, a avut nevoie de o caricatura de basileu, intrucat Califul nu poate fi capul bisericii. Negustori greci au ocupat tronurile principatelor dunarene, revendicand, nu coroana voevozilor descalecatori, ci pretentii ereditar/religioase mostenite de la basileii bizantini.

Bufonii sultanului erau incoronati dupa ritualul defunctei curti imperiale ca reprezentanti neingraditi de lege ai lui Dumnezeu (sub papuc agarean) si protectori ai credintei celei drepte. In aceasta calitate, au daruit mosii uriase cu taranii legati de glie manastirilor grecesti si au despuiat tara ca sa imbrace in aur altarele de la muntele Athos si Ierusalim.

Dar coroana de otel nu vine de la Bizant. A fost turnata dintr-un tun turcesc capturat de domnul Carol I, care a condus la victorie trupele ruso-romane la Plevna. Carol a reinviat traditia “cu plugul si cu spada”, mai precis, cu drumul de fier si cu tunurile. Si, sa nu uitam, dupa razboi, tzarul a revendicat pozitia sultanului ca protector al credintei ortodoxe. Regele a raspuns pregatind de lupta armata care castigase la Plevna, si a apelat la suportul Prusiei luterane.

Sunt de acord cu afirmatia lui Robert Kaplan cu privire la regina-soldat Maria. Aceasta nepoata a reginei Victoria „s-a reinventat ca romanca si a aratat lumii (si romanilor) ce inseamna sa fii roman, mai bine decat toti dictatorii fascisti si comunisti care au urmat”. Afirmatia este valabila si pentru nepotul ei, Regele Mihai I. Asi adauga, de asemenea, la dictatorii fascisti si comunisti, dinastiile nomenclaturiste care paradeaza crestinsmul de mucava in politica Romaniei. Paradoxul Hohenzollern este ca o dinastie prusaca ne-a dat cei mai buni romani. Norocul nostru ca Ceausescu nu a apucat sa exporte toti saxonii din Transilvania.

Insa atunci cand se revendica cauza monarhiei in Romania, argumentul obisnuit nu este meritul ei in aducere unei raiale turcesti in randul tarilor Europene si salvarea acesteia in doua razboaie mondiale, ci apelul la mistica monarhiei de tip Bizant dupa Bizant. Tara fara rege nu este tara. Regele este unsul lui Dumnezeu si romanii sunt vinovati de lepadarea lui ca iudeii de lepadarea lui Mesia. Evreul etern este inlocuit de romanul etern, care s-a lepadat de Dumnezeu cand a refuzat intoarcerea la monarhie.

Meritul lui Mihai este tocmai acela de a fi pus capat dezastrului generat de acest tip de mistica bizantina si aventura Romaniei in irationalul politic. Regele a pus capat razboiului sfant si a reinstaurat democratia apuseana.

E bine sa ne amintim aici ca 23 August nu a fost pregatit cu patriarhul Nicodim ci cu Lucretiu Patrascanu.

Si, ca sa adaug insulta la rana, ordinul Pobeda valoreaza in fata istoriei mai mult decat toate slujbele popesti. Stalin a recunoscut, cel putin simbolic, ca locul lui Mihai in istorie este alaturi de cei trei de la Yalta. Un fapt pe care Churchill a omis sa il scrie pe servetel.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →