Contradictiile lui Dr. Carson sunt contradictiile religiei lui

30 octombrie 2015 de 37 comentarii

Isteria care a cuprins Facebookul-de-ziua-a-saptea la perspectiva nominalizarii lui Carson ne aminteste de entuziasmul mesianic al bisericilor african-americane la ascensiunea primului negru in Casa Alba. Dr. Carson va intra in Biroul Oval asemenea lui Isus in Sfanta Sfintelor, rascumparand pe poporul sau din starea de nesemnificatie si irelevanta. Vom fugi la munti alaturi de conducatorul lumii libere care a refuzat sa ridice telefonul rosu in Sabat.

Citatul Ellen White care bantuie Facebookul aceste zile este scos din Testimonies V:

Our people have been regarded as too insignificant to be worthy of notice, but a change will come. The Christian world is now making movements which will necessarily bring commandment-keeping people into prominence

Pe mine ma duce gandul la alt citat:

The fact that certain doctrines have been held as truth for many years by our people, is not a proof that our ideas are infallible. Age will not make error into truth, and truth can afford to be fair. No true doctrine will lose anything by close investigation. We are living in perilous times, and it does not become us to accept everything claimed to be truth without examining it thoroughly

Lumea adventista este surprinsa de investigarea publica a doctrinelor a caror dezbatere a fost interzisa membrilor ei. Articole de Op-Ed au inceput deja sa scoata la lumina scheletii din sifonier. Nu va trece mult pana ce un comediant de sambata seara se va intreba daca Dr. Carson stie ca este amalgamat sau daca NASA a aflat ceva despre acele fiinte maiestoase care traiesc fara pacat si oxigen pe gigantii gazosi.

Pana acum, critica adventismului a venit mai ales din lumea evangelicala. Principalul argument a fost acela ca AZS sustin doctrine care nu sunt mainstream – ignorand faptul ca iadul vesnic sau rapirea bisericii sunt cel putin la fel de cultice ca (si, pe deasupra, mult mai regresive si reactionare decat) decretul duminical si judecata de cercetare. Acestia nu s-au legat de problemele logic – epistemiologice ale adventismului – pentru simplul motiv ca orice religie se bazeaza in ultima instanta pe argumente circulare si prejudecati mostenite. Insa de data asta adventismul nu este judecat pentru erezie ci falsificat stiintific – si pe buna dreptate – pentru ca Dr. Carson isi revendica competenta pe baza succesului sau ca practicant al stiintei medicale.

Un articol recent publicat in The Daily Beast sustine ca, in cazul lui Carson, America se confrunta cu un fenomen nou: expertul genial care vorbeste ca un idiot in afara domeniului sau. Nu pretindem – spune autorul – ca un neurochirurg sa se priceapa la toate – dar ne asteptam sa isi pastreze rigoarea stiintifica atunci cand trece dincolo de expertiza lui. Cu alte cuvinte, poti tolera la Sarah Palin comparatia lui Obama cu Hitler dar nu la Ben Carson. Nu ne mira atunci cand politicienii republicani denunta demagogic Planned Prenthood ca pe o forma de comert cu “baby parts” (tesutul fetal este important in stem-cell research tocmai pentru ca are celule nediferentiate, adica pentru ca inca nu are “parts”), sau, mai rau, jertfeste fetusuri lui Satana, dar ne asteptam ca cineva care a facut cercetare pe tesuturi fetale furnizate de PP sa stie mai bine dacat ca scopul lor secret este exterminarea negrilor. Dr Carson, care s-a pronuntat deschis impotriva fenomenului de thug culture, stie bine ca radacina lui se afla in reproducerea haotica a populatiei needucate sexual din ghettoul negru – si aici nimeni nu face treaba mai buna decat PP.

Apelul reduntant la legea a doua a termodinamicii impotriva astrofizicii moderne este omologul modern al argumentului medieval “daca pamantul ar fi rotund, oamenii ar cadea cu capul in jos la antipozi”. Din acelasi motiv americanul educat aseaza (pe buna dreptate) “Answers in Genesis”, “Creation Museum”, “Discovery Institute” in acelasi rand cu “Flat Earth Society”. Politicienii republicani imbratiseaza in primare sloganul “doar o teorie” pentru motivul devenit clasic de la Alexandru Lapusneanu: “prosti dar multi”. Insa ne asteptam ca Dr. Carson sa stie ca o teorie stiintifica nu este “doar o teorie” in sensul vulgar, adica o ipoteza neconfirmata. Fireste, Machiavelli ne-a invatat ca este important ca printul sa para (dar nu sa fie) religios, si politicienii moderni merg pe mana lui, insa apelul lui Carson se bazeaza tocmai pe faptul ca nu apare machiavelic.

Este de asteptat ca punditii sa caute explicatii in religia lui Carson. Kennedy a fost intrebat cu privire la loialitatea fata de constitutie vis-a-vis de loialitatea fata de credinta catolica. Obama a fost investigat in legatura cu delirul rasist al pastorului Wright. Astfel de intrebari sunt legitime dar… mare este paranoia persecutiei la adventisti.

Raspunsul se afla intr-adevar in religia lui Carson. Fenomenul pe care il sesiza Daily Beast este intr-adevar ciudat, dar este familiar in adventism. Marcus Crassus se intreba de exemplu cum este posibil ca Florin Laiu sa fie foarte stiintific in exegeza textului biblic si in acelasi timp sa ignore orice argument stiintific in afara lui. Un intelectual adventist poate examina critic orice idee exterioara adventismului dar este orb la contradictiile propriei teologii. Un medic adventist prezinta un seminar sclipitor despre dieta dar sustine ca omul modern a fost contemporan cu homo erectus. O echipa de la GRI face cercetare in Peru cu privire la evolutia cetaceelor marine si povesteste bisericii despre balene inecate la potop. Un profesor cu PhD la o universitate de prestigiu prezinta in fata studentilor colectii de non-sequitur si argumente circulare. Cum am ajuns asa?

Adventismul este, din cate stiu, singura denominatiune crestina care inca mai are o inchizitie stiintifica de tipul celei care l-a judecat pe Galileo. Contradictiile adventismului au fost aratate dinlauntru dar gurile dizidente au fost astupate. Mai grav este insa faptul ca adventistul obisnuit isi poarta Inchizitia in creier. Adventistul stie ca simpla indoiala ingaduita cu privire la una din ideile cu care a fost indoctrinat il poate aseza sub influenta Satanei. Scurtimea timpului implica starea de urgenta si starea de urgenta implica politia gandurilor. Adventistii au dezvoltat un mecanism de orwellian de crime stop si double-think care ii face sa nu poata gandi logic si sa nu observe contradictii atunci cand este vorba propria doctrina.

Dr. Carson este un bun adventist.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Putin a repetat scena pantofului la Natiunile Unite

1 octombrie 2015 de 6 comentarii

André Malraux scria in timpul razboiului civil din Spania ca, atunci cand se intalnesc la o conventie internationala, fascistul pune picioarele pe masa, comunistul bate cu pumnul in masa, iar democratul se scarpina dupa ceafa. Remarca lui Malraux anticipeaza gestul lui Hrusciov cand a batut cu pantoful in masa la Natiunile Unite. Putin a repetat scena pantofului.

Batutul cu pumnul sau cu pantoful in masa (la propriu sau la figurat), atunci cand politicieni inepti se scarpina dupa ceafa, a fost tactica lui Lenin pentru a-si asuma conducerea morala a stangii europene in timpul Primului Razboi Mondial si pentru a confisca puterea de la Kerinsky. Stalin a folosit aceasi tactica atunci cand elita politica din Europa a capitulat in fata fascismului. Este usor sa uitam astazi prestigiul de care s-a bucurat Stalinismul intre intelectualii apuseni in perioada fascismului si chiar dupa aceea. Explicatia este simpla. Amfitrionul care lectureaza din codul bunelor maniere celui care pune pune cizma pe masa isi pierde credibilitatea. Castiga cel care intampina cizma cu pumnul. Putin nu si-a uitat invatatorii.

Singurul lucru care l-a impiedicat pe Stalin sa pozeze in “salvatorul civilizatiei crestine”, (dupa realinierea Romaniei impotriva Axei, Stalin se lauda in fata lui Milovan Đjilas ca va face comunismul compatibil cu monarhia), a fost intransigenta lui Churchill de a vorbi fascistilor in singurul limbaj pe care il intelegeau, adica bombe si gloante. Istoria se repeta astazi cu Islamo-Fascismul asezand cizma (sau sandaua de beduin) in fata Apusului, dar Apusul nu mai are un Churchill.

Daca vreti un exemplu recent de scarpinat dupa ceafa cititi declaratia lui Mark Toner, purtator de cuvant al Departamentului de Stat, cu privire la accederea Arabiei Saudite in fruntea Panelului ONU pentru Drepturile Omului.

We talk about human rights concerns with them. As to this leadership role, we hope that it’s an occasion for them to look at human rights around the world but also within their own borders.

Isi mai aminteste cineva cuvintele lui Neville Chamberlain de la 30 Septembrie 1938, referitor la declaratia Anglo-Germana cu privire la anexarea Cehoslovaciei?

This morning I had another talk with the German Chancellor, Herr Hitler

Hitler tocmai a pus cizma pe masa si… “I had another talk…”. Casa de Saud s-a suit cu picioarele pe masa Natiunilor Unite si… “We talk”. Ne scarpinam dupa ceafa.

Vorbind de premieri britanici, Cameron vine in minte. Wikileaks a publicat anul acesta un cablu diplomatic clasificat continand intelegerea secreta intre UK si Arabia Saudita sa se voteze reciproc in Panelul pentru Drepturile Omului. Din document mai rezulta ca Arabia Saudita a transferat $100,000 pentru “expenditures resulting from the campaign to nominate the Kingdom for membership of the human rights council for the period 2014-2016”. Cand i s-au cerut explicatii, purtatoarea de cuvant de la Foreign and Commonwealth Office a declarat:

The British government strongly promotes human rights around the world and we raise our human rights concerns with the Saudi Arabian authorities.

Iarasi vin in minte cuvintele lui Chamberlain:

My good friends, for the second time in our history, a British Prime Minister has returned from Germany bringing peace with honour. I believe it is peace for our time. We thank you from the bottom of our hearts. Go home and get a nice quiet sleep.

Este posibil ca, la fel ca Chamberlain, politicienii Apusului ne trimit la culcare cu cele mai bune intentii parintesti si este foarte probabil ca Putin sa nu fie mai bine intentionat decat era Hrusciov atunci cand batea cu pantoful in masa la ONU. Un lucru este sigur: scena pantofului nu a fost o invitatie la somn. Nici discursul lui Putin.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Despre fiare apocaliptice si pisicute adorabile pe Facebook

23 septembrie 2015 de 12 comentarii

Ce a determinat-o pe Ellen White sa creada ca Statele Unite, in penultima decada a secolului XIX, se aflau la un pas de a deveni o colonie a papalitatii? Ce ii face pe prietenii nostri pe Facebook sa fie atat de siguri ca vizita lui Francis I in US reprezinta implinirea acestor predictii 125 de ani mai tarziu?

America, “land of the free, home of the brave” este in acelasi timp tara fricii si teoriilor conspirative. Puritanii au adus cu ei teama de papa. La aceasta s-a adaugat, odata cu revolutia industriala, teama de socialsm si anarhism urban.

Pontificatul lui Leo XIII (1878-1903) a fost caracterizat prin definirea unei noi politici fata de problema saraciei si conditiile clasei muncitoare. Leo denunta „Mizeria și nenorocirea apăsând așa nedrept pe majoritatea clasei muncitoare.” (Rerum novarum, p.3. 1891). Papa incurajeaza organizarea de labor unions si sindicate pentru protejarea interselor muncitorilor, sustine interventia statului in relatia dintre munca si capital, apara idea salariului minim. Mai mult, pentru prima data in istoria bisericii, catolicilor li se permite si sunt incurajati sa mearga la vot.

Politica lui Leo XIII a atins ambele corzi ale fricii americane – papa si socialismul. Rezultatul este o teorie conspirativa populara cu privire la imigratia poloneza si italiana. Imigratia catolica ar fi, conform acestei teorii, coloana a V-a pentru confiscarea democratiei americane de catre papalitate si inaugurarea „Comunei din Chicago”.

Ellen White, dupa obiceiul ei, a interiorizat teoria conspiratiei infiltrarii catolice prin labor unions si sindicate, si teama de anarhism urban, ca pe o revelatii personale, si le-a reciclat in profetia despre decretul duminical.

Francis I este preocupat de aceleasi teme ca Leo XIII, intr-un contex nou. Desi sentimentele anti-catolice au scazut mult in America, notiunea ca probleme ca incalzirea globala si distributia inegala a venitului sunt inventia unei conspiratii anti-americane/anti-capitaliste este foarte populara in cercurile evanghelice.

Adventistii recicleaza aceste obsesii in obsesia lor particulara: decretul duminical.

Diferenta principala intre pontificatul lui Leo XIII si cel al lui Francis I este ca cel din urma are loc in contextul politicii de spectacol. In cele din urma, ceea ce-i intereseaza pe politicieni si mogulii media nu este nici imigratia, nici saracia, nici incalzirea globala, ci dezbaterea sterila a acestor probleme ca circ media. In mod similar, vizita papei este un eveniment mediatic de aceiasi natura cu a unui meci de football.

De partea adventistilor, diferenta intre Ellen White si urmasii ei din secolul XXI este diferenta dintre asteptarea profetica a unui eveniment considerat iminent si profetia ca spectacol. Uitati-va la time-line. Ce vedeti in istoria celor care posteaza pe Facebook predictii sumbre cu privire la vizita papei? Caini, pisici, evenimente mondene, excursii in locuri exotice, intr-un cuvant: Facebook. Nu va faceti probleme: profetii de Facebook sunt in cautare de ratinguri. Evenimentul va trece si se vor intoarce de la fiara din Apocalipsa la pisicute si catei adorabili.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Ce a scos din voi Apusul cand nimic nu (mai) e de scos?

17 septembrie 2015 de 10 comentarii

Cuvantul “european” a fost folosit prima data intr-o cronica iberica din perioada dominatiei islamice. Europenses sunt soldatii lui Carol Martel care au respins invazia araba in batalia de la Tours (732). Europenii intra in scena ca antagonisti ai Islamului.

De ce au fost numiti francii “europeni”? Curat si simplu: pentru ca erau barbari. “Europa” fusese in antichitatea clasica numele partii necivilizate a peninsulei balcanice. In secolul VIII zona barbara se mutase in nord-vest. Bizantul reprezinta acum civilizatia crestina iar Califatul pe cea islamica. Europa nu era parte din civilizatie. De aceea a invins.

Marele filosof german Friedrich Nietzsche identifica geniul Europei in dialectica lui Apollo si Dionisos. Apollo este Logosul (masura) intrupat in arta, ratiune, poezie si lege. Dionisos este vitalitatea barbarului iubitor de libertate, razboi si orgii. Grecia a atins echilibrul intre Apollo si Dionisos in perioada pre-socratica. Din punct de vedere cultural are loc nasterea tragediei, care disciplineaza impulsul dionisiac in canoane poetice si reflectii filosofice. Din punct de vedere politic-militar, sinteza Apollo-Dionisos este ceea ce asigura victoria Greciei, individualismul disciplinat politic, impotriva despotismului gregar al Orientului Mijlociu.

In mod surprinzator, Nietzsche vede inceputurile caderii Greciei clasice in excesul de rationalizare moralizatoare din perioada post-socratica. Asemenea exces este pentru el simptomul unei oboseli a sufletului super-civilizat care nu mai are puterea sa imbratiseze tragismul si libertatea unei existente fara sens moral.

Aceasta anemie culturala va deschide calea pentru distrugerea lumii clasice. Roma nu a ar fi fost cucerita de barbari daca nu ar fi fost strivita sub povara nevoii de rationalizare moral-teologica a oricarui eveniment istoric si act politic. Nimeni nu mai e multumit cu un veni, vidi, vicit dupa Constantin.

Sa luam, de exemplu, invazia Romei de catre Vandali in 455. Romanii nu se intreaba de ce nu au fost in stare sa-si apere cetatea, ci de ce nu i-a aparat Dumnezeu. Problema cea mai acuta este cea a femeilor violate de vandali. Pentru ca Dumnezeu a ingaduit sa se intample, intrebarea este daca nu cumva au avut si ele o vina. Augustin raspunde ca romanele sunt nevinovate daca nu au simtit placere cand au fost maltratate (dovada ca Augustin avea mintea bolnava).

Asta ne aminteste de rationalizarile culturale si mea-culpa morala atunci cand un gang islamic violeaza o fata intr-un oras din Europa. Intodeauna intrebarea este unde a gresit Europa si unde a gresit fata (cu nelipsitele suspiciuni augustiniene). Gangul este doar prima victima a Apusului.

In termenii dialecticii lui Nietzsche, barbarismul Apusului medieval este premisa dionisiaca unei noi sinteze numita Renasterea. Pe de alta parte, Bizantul civilizat reprezinta faza avansata a decadentei post-socratice. Otho cel Mare se plangea ambasadorului bizantin ca saxonii manuiesc spada mai bine decat pana. Am putea adauga ca atunci cand europenii au invatat sa manuiasca pana au folosit-o tot ca spada, adica ca arma de atac. Orice dogma, orice crez, orice prejudecata sacra a fost atacata si a cazut sub pana Apusului. Pana bizantina s-a ferit de provocari si a fost sterila in creatie. Rasaritul nu a cunoscut nici Renastere, nici Secolul Ratiunii sau al Luminilor, si nici nu a comis sacrilegiile modernitatii.

Mercenarii normanzi care au luptat de ambele parti ale razboaielor Bizantului radeau de soldatii greci spunand ca isi lasa sotiile in grija eunucilor si apoi pleaca la razboi condusi tot de eunuci. Pentru barbarul nordic imensa birocratie bizantina nu era altceva decat un mod de a aseza barbatii in paza eunucilor. Dar nu este aceasta Uniunea Europeana? Nu este Europa o fortareata plina de negustori si bancheri condusa de o birocratie emasculata? Nu sunt europenii sub paza eunucilor care ii protejeaza de idei si experimente interzise? Nu este interzis intelectualului sa foloseasca pana sau tasatura ca arma, sa se angajeze in razboaie de idei si sa contrazica consensuri moral-politice? Nu a cerut Angela Merkel ca Facebook sa cenzureze orice forma de hate-speech (citeste orice argument impotriva Islamului)?

Atunci cand cavalerii apuseni veniti sa apere Constantinopolul au cerut o biserica pentru a celebra liturghia in rit latin, grecii le-au refuzat cererea, respingand implicit suportul lor militar. Pericolul profanarii spatiului sacru a prevalat in fata pericolului Otoman. In mod similar, pericolul profanarii ortodoxiei multiculturalismului si corectitudinii politice prevaleaza in fata pericolului islamizarii.

Problema Europei nu este in primul rand caderea lui Apollo ci epuizarea lui Dionisos. Pericolul nu este „barbarii la porti” ci absenta barbarului dinlauntru, aflat in tensiune creatoare cu civilizatia. In cuvintele lui Eminescu, este momentul cand Apusul nu mai gaseste nimic de scos in europeni.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Germanii ar trebui sa reconsidere pactul faustic

11 septembrie 2015 de 4 comentarii

Noi luam aceste adevaruri ca de la sine intelese: Creatorul a facut toti oamenii egali toate culturile egale, si i-a inzestrat cu anumite drepturi inalienabile, printre care dreptul la viata, libertate si cautarea fericirii asa cum sunt definite de cultura careia apartin.

Cand a fost amendata Declaratia de Independenta? Cum s-a mutat ADN-ul apusului si a inceput asaltul celulelor canceroase?

Apusul a facut cancer atunci cand conceptia care se afla la baza Declaratiei de Independenta s-a mutat in hiper-relativismul si multiculturalismul reactionar al vremurilor postmoderne. (Nota bene pentru unii romani din America: Declaratia de Independenta nu are la baza Biblia ci Iluminismul). Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Este realitatea o iluzie?!?

3 septembrie 2015 de 20 comentarii

Este posibil ca realitatea de zi cu zi să fie de fapt o iluzie? Este planeta noastră, viața însăși precum și universul nostru o uriașă simulare efectuată pe un computer, într-o altă realitate inaccesibilă nouă, de către ființe extrem de avansate tehnologic? Pe zi ce trece se înmulțesc tot mai mult vocile ( și indiciile ) care ne pot determina să ne îndoim de propria existență. Sau cel puțin să înțelegem existența cu totul altfel ca până acum. Dacă până în urmă cu 10 ani tema despre care vorbim părea să fie un domeniu exclusiv al filozofiei sau al filmelor SF, cele mai recente descoperiri din cosmologie vin să întărească ipoteza că universul ca simulare ( sau hologramă ) ar putea fi mai mult decât un gând ciudat și grotesc. Să le luăm pe rând. Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial

„Celephais” – de ce sunt agnostic

1 septembrie 2015 de 24 comentarii

Fiindca pe multi agnosticismul pare sa-i deranjeze mai mult decat fundamentalismul crestin sau scientismul unor atei, voi incerca sa-mi expun punctul de vedere vizavi de pilula rosie vs. pilula albastra, oferind si un raspuns acuzatiilor lui Mizantropescu. Filosofia lui H. P. Lovecraft va constitui studiul de caz. Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Captivitatea identitatii profesionale

30 august 2015 de 6 comentarii

Ati observat, probabil, ca atunci cand vine vorba de a se prezenta publicului, mai mult sau mai putin larg, oamenii incep adesea prin a se pozitiona intr-un anumit orizont profesional. Si asta se intampla incepand de la intrebarea pitioponteasca – What do you do for living? – pana la anunturile funerare, din care aflam ca defunctul este (sic!) – ec.dr.ing. etc… Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Despre lucrurile care nu sunt

20 august 2015 de 8 comentarii

A fost dat profetului evreu, fie ca se cheama Ieremia, Marx, sau Yuval Noah Harari, sa spuna ca idolii neamurilor sunt nimic. Asta se aplica si la idolii grecilor, adica lucrurile care sunt doar in capul nostru si cheama Ta meta-ta-physica.

Asa se face ca breasla argintarilor s-a adunat iarasi in piata cetatii si striga: „Mare este Diana efesenilor.”

Cat despre calugarii aceia care au sfintit idolii lui Dimitrie in evul mediu, au Ibrian nu stie de cearta universaliilor?

Si acum o intrebare pentru dom’ Gigi: crede dom Gigi – hai sa formulam intrebarea delicat – chiar crede ca e treaba domniilor sale sa apere Dasainul de post-marxisti?

Dar adevar va spun voua ca dintre cei nascuti din femeie nici unul nu a fost mai mare ca Marx care a proorocit ca banii, corporatiile si drepturile omului nu sunt altceva decat o fetisizare a relatiilor umane. Si daca vreti sa intelegeti, el este Ilie care trebuia sa vina.

Acuma Yuval spune si el ca omul e singurul animal capabil de relatii la scara mare, si ca aceasta relatie care este se mediaza prin lucurile care nu sunt. Vorba lui Derrida: Hauntology, ontologia fantomelor care bantuie Empire.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Despre lucrurile care este

17 august 2015 de 86 comentarii

Referirea recenta la productiile intelectuale de „mare calibru” ale lui Y.N. Harari ne aduce in atentie un exemplar, specific postmodernitatii, care enunta platitudini si falsitati cu viteza similara celor care sparg seminte in spatele blocului. Platitudinile sunt insa partea interesanta si chipurile originala, daca ma pot exprima asa, deoarece restul rambleului poate fi gasit lejer intr-o forma mai structrata in multe alte lucrari.

Ma voi rezuma aici la felul in care Harari ne spune ca numite lucruri/entitati nu exista. Cu un aer foarte socant Harari ne informeaza ca:

„Nu exista Dumnezeu în univers.

Nu exista natiuni.

Nu exista corporatii.

Nu exista bani.

Nu exista drepturile omului.

Nu exista legi.

Nu exista dreptate nicaieri in afara imaginatiei comune a lui sapiens.”

Medievalii si-au dat devreme seama ca existenta nu e tocmai un predicat logic. A spune despre „ceva” ca exista nu descrie acel ceva si nici nu indica un contrast cu „altceva” care nu exista, pentru ca despre ceva care nu exista nu se poate enunta nimic. De la medievali la W.v.O. Quine (On What There Is) problema lucrurilor care „exista” nu s-a clarificat prea mult. In anumite momente Quine pare sa lase sa se intelega ca entitatile (precum cercurile patrate) care implica paradoxuri logice nu exista. Bineinteles ca acestea nu exista, dar aici e prezenta presupunerea foarte discutabila ca „imaginabilitatea” (concievability) unui lucru este cumva un suport epsitemic pentru posibilitatea existentei lui.

Harari face si el presupunerile lui, care se vad la tot pasul, precum aceea ca granita dintre natura si cultura (aka fictiune) este neta. Folosind o imagine heideggeriana intreaga lume este o lume la indemana omului si este, pe cale de consecinta, supusa lecturii si interpretarii omului la orice contact. Nu exista fapte pure, tot asa cum nu exista teorii pure si in domeniul asta Harari ne arata ca e doar ignorant. In acest sens nu doar „chestiile” numite de Harari nu exista nicaieri in afara imaginatiei comune a lui sapiens, ci nimic altceva.

Imi pare rau pentru Harari, dar, conform distinctiei lui, eu ma indoiesc ca lucrarile sale chiar exista. Hai sa imi asum si eu riscul unei definitii: Ceea ce este inevitabil in practica pe calea unei decizii subiective unilaterale poate purta atributul existentei. (Chiar si un triunghi, cat se poate de imaginar, o data imaginat are proprietatea bizara de a nu mai putea fi imaginat altfel – ca o figura cu suma unghiurilor avand 188 de grade, sa zicem…). Banii sunt o conventie, well da, dar lui Harari nu-i trece prin cap (pentru ca mintea e doar o fictiune), ca exista obiectivitate in toate institutiile si instituirile umane. Si aceasta obiectivitate se referea la caracterul transgenerational si intersubiectiv (lecturi pentru ignorant de la J.P. Dupuy la J.M.Keynes si I. Markova). Corporatiile nu exista – aici vedem doar ca intelectualul de fata nu stie cum se definesc corporatiile si ca nu-si da seama ca studiul societatii umane nu se refera doar la a demantela concepte, ci si la a arata cum fenomene specifice rationalitatii colective conduc in mod necesar la anumite forme de organizare sociala.

Fiecare cu fictiunile lui, spre nenorocul lui Harari, Dumnezeu o are pe-a lui – care se intampla sa fie intreaga noastra lume. Iar singurul interpret avizat al acestei puneri in scena este chiar el. Ce il indreptateste pe Dumnezeu sa vina cu interpretarea legitima este autoritatea auctoriala, macar el, atotputernic fiind, sa scape din hatisul postmodern.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →