De la „mâini înzestrate” la minţi zdruncinate

12 noiembrie 2015 de 50 comentarii

Un om care candidează pentru preşedinţia SUA se expune, în mod automat şi asumat, luminii reflectoarelor. Ne amintim din recentul serial House of Cards că un politician care aspiră la primul loc în stat joacă un dublu rol: de victimă şi de agresor. Victimă faţă de hienele din massmedia care sapă după orice aspect intim care ar putea să-i prejudicieze imaginea sau, dimpotrivă, să-l propulseze mai sus în poziţia de candidat; agresor în raport cu oponenţii săi, în principal cu cei politici. Într-o astfel de schemă a intrat şi doctorul Ben Carson atunci când a hotărât să lupte pentru locul de cel mai puternic om din stat. Şi poate din lume.

Multe discuţii şi reflecţii interesante a generat această candidatură şi pe acest forum. Aşa cum era de aşteptat, s-au punctat îndeosebi aspecte legate de backgroundul religios al lui Carson, de contradicţiile doctrinare specifice cultului din care face parte, de implicaţiile pe care le are candidatura lui asupra viitorului adventismului. În ceea ce-l priveşte, morţii au început sa fie dezgropaţi, fantomele trecutului au început să bântuie din nou. Cei cu ochii deschişi care au sau au avut vreo legătură cu denominaţiunea religioasă pe care Carson o reprezintă şi care citesc presa manifestă, în general, două atitudini: fie de negare (atunci când citesc despre Carson lucruri care lezează propriul lor narcisism cultic), fie de superioritate ce frizează megalomania (când văd în Carson un profet, cel de pe urmă, ultimul, singurul etc.). Între informaţiile (şi dezinformările, fireşte) care circulă zilele astea, câteva mi-au atras atenţia în mod special. Ele fac trimitere la unele aspecte psihologice şi psihopatologice regăsite în personalitatea lui Carson. Sigur, ar fi foarte hazardat să punem diagnostice pe baza unor informaţii divulgate în presă. De aceea propun ca, ceea ce va fi citit în continuare, să fie văzut drept un experiment de gândire clinică! Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

The Day We Die: Ne asteapta-un camin fericit

11 noiembrie 2015 de 46 comentarii

”Echipa evanghelistică nu-i putea considera niciodată pe convertiți ființe umane; îi priveau doar prin prisma unui interes profesional, la fel cum chirurgii privesc pacienții, criticii literari privesc un autor, pescarii privesc peștele” – Sinclair Lewis, ”Elmer Gantry”.

De ce i-au demonizat creștinii pe tinerii care au murit în Colectiv? Un pastor ne răspunde: ”Religia creștină fără caracterul lui Isus Hristos este un dezastru. E simplu!”. Morala tragediei e la fel de simplă: ”După o săptămînă de tăcere și post de gura și de tastatură față de ce s-a întîmplat la COLECTIV, am și eu o declarație, opinie, judecată, gîndire, analiză, dat cu părerea. O pot aduna într-o singură frază: Doamne, ai milă de mine păcătosul!” (Marius Cruceru). Firește, asta nu l-a împiedicat pe pastorul Cruceru să-i demonizeze în continuare pe tinerii rockeri, nu pentru că ar fi păcătos, ci tocmai pentru că este un bun credincios!

A fi un bun credincios înseamnă în primul rând să crezi în doctrina bisericii tale, abia apoi să te pocăiești. Iar ca și bun credincios, ai o serie de certitudini: știi că Dumnezeu e la cârma lucrurilor, că nimic nu se întâmplă fără voia Lui și că El le oferă tuturor oamenilor șanse egale la mântuire. Dacă ești creștin român, mai știi că Halloweenul si muzica rock sunt demonice. Ca adventist mai știi că în cluburi se sting luminile, iar îngerii Domnului nu pot intra în astfel de locuri, cu atât mai puțin vineri seara! Cum aplici aceste lucruri în cazul tinerilor arși în Colectiv? Păi în primul rând tu știi cu certitudine că Dumnezeu nu voia ca acei tineri să asculte rock; știi că le-a vorbit prin vocea conștiinței în repetate rânduri, dar ei și-au împietrit inima. Duhul a continuat să bată la ușa lor până într-o ultimă seară, când i-a implorat să nu intre în acel loc al diavolului. Din moment ce au intrat, considerând consecințele devastatoare ale faptei lor, poți trage concluzia că acei tineri au murit nemântuiți. Cum ar putea Dumnezeu să ierte un sinucigaș?

Acum în mintea credinciosului adventist apare o dilemă: Iisus îmi cere să-mi iubesc toți semenii fără să-i judec, dar Dumnezeu a cerut poporului său să-i curețe pe Canaaniți de pe fața pământului, iar la finalul istoriei El însuși îi va curăța pe toți păcătoșii împietriți. Oare îmi va cere Dumnezeu să empatizez cu păcătoșii înviați temporar pentru moartea a doua? Nu aș fi asemenea lui Adam care în loc să creadă că va primi o nouă Evă, a ales să intre în club să-și salveze prietena în flăcări?

Așadar, care e morala de la urmă, înțelepciunea înțelepciunilor? ”Doamne, ai milă de MINE, păcătosul”. În fond eu vreau să trăiesc veșnic, eu și clanul meu; vreau ca viața mea să însemne TOTUL, chit că pentru asta e nevoie de penitențe și mortificare.
După ce a insinuat, asemenea lui Bildad, că acei tineri inculți și dezorientați au primit ceea ce meritau (”Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului.” Iov 8.4), Cornel Dărvășan le-a dedicat o baladă plină de patetism. Însă din moment ce au murit nemântuiți, să-i plângi acum e ca și cum ți-ai plânge cățelul sau pisica, de care vrând-nevrând te-ai atașat, dar a căror viață oricum nu înseamnă nimic. Mai mult, animalele de companie sunt nevinovate, spre deosebire de acei tineri împietriți. Alți pastori au fost mai consecvenți decât Dărvășan și fără să le pese de rating-ul făcut pe spinarea unor anonimi morți, au rămas loiali ideologiei în care cred: viața acelor tineri nu a valorat NIMIC, prin urmare trebuie condamnați și arătați ca exemplu negativ.

Gândul meu e alături de rockerii Claudiu Petre, Cătălina Ioniță, Adrian Rugină, Adrian Despot, Daniel Ciobanu si toti ceilalți care și-au riscat viața sau au murit în timp ce-i scoteau din flăcări pe cei dragi. Poate aceștia au fost adevărații ucenici ai lui Iisus, sau poate sacrificiul lor nu a fost decât o reacție firească de empatie față de semenii aflați în pericol. Pe unii dintre cei prezenți la concertul Goodbye to Gravity i-am cunoscut personal și pot spune că erau persoane talentate, serioase și principiale. Nu erau demonizați, nu erau nici eroi, nu știu dacă erau pierduți sau salvați, erau simpli OAMENI și prefer să mi-i amintesc astfel.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Sa se dea cate un (dumne)zeu la toata lumea, sa ajunga la fiecare!

11 noiembrie 2015 de 6 comentarii

Daca n-o fi prea indraznet, eu zic ca intre zeul lui Edi si cel al unui tert (al carui nume nu-l invoc – pentru ca eu, spre deosebire de Edi, recunosc ca nu respect orice opinie), nu e o prea mare diferenta. La modul substantial ambii zei sunt o proiectie si eu intotdeauna, ca o chestiune de gust, prefer zeul celui care se intampla sa fi citit mai mult.

Ne zice gazda noastra:

„Dumnezeu este realitatea deplina atinsa prin auto-determinare, si orsicine este capabil de un grad oarecare de autodeterminare stie ca Dumnezeu exista. Dumnezeu este realitatea noastra in continua crestere si, in acelasi timp, infinita posibilitate.”

De unde stie Edi aceste chestiuni? Din, cum vedem mai jos, „noi”…. Ma indoiesc insa ca exista ceva precum un „noi” si nu vad de ce e zeul dator sa fie analog noua. Zeul tertului e dezgustator taman pentru ca se intampla sa fie prea ca „noi”. Intr-un oarecare loc, K. Barth spunea ca teologie nu inseamna a vorbi despre om pe un ton mai ridicat.

Pai si cu ce sa incepi?

„Singurul motiv pentru care apare că Dumenzeu este numit potrivit cu ce este găsit în creatură, este acela că, în calitate de creaturi, noi trebuie să începem psihologic cu noi înşine în vederea oricărei cunoaşteri. […] În contrast cu aceasta, în tot cazul, trebuie să începem cu Dumnezeu ca punct de pornire absolut al cunoaşterii noastre. ” – C.Van Til

La un moment dat, cand il acuza pe tert de necredinta, Edi isi da si el seama ca daca Dumnezeu nu e punct axiomatic de pornire (adica e dubitabil pascalian), atunci de fapt avem de face cu necredinta. Necredinta lui Edi e camuflata insa acum de un jargon panenteist-hegelian. Iar lupta pare mai degraba a se da intre modaltatile de indicare si definire a zeilor, despre care stim, si metodologic si ex hipotesi, ca sunt fictivi.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Ce facem daca Dumnezeul predicat de Cornel exista? Raspuns: ÉCRASEZ L’INFÂME!

10 noiembrie 2015 de 43 comentarii

Dumnezeu exista. Numele lui este ehyeh asher ehyeh: existenta care se afirma in numele unui verb la la infinitiv.

Dumnezeu este realitatea deplina atinsa prin auto-determinare, si orsicine este capabil de un grad oarecare de autodeterminare stie ca Dumnezeu exista. Dumnezeu este realitatea noastra in continua crestere si, in acelasi timp, infinita posibilitate.

Dumnezeul pe care il predica Cornel nu exista. Acest dumnezeu inventat de evrei in perioada post-exilica apare „obsedat de neascultare chiar inainte de a fi avut loc neascultarea” (Harold Bloom, Canonul Occidental). Cu alte cuvinte, este gelos pe autodeterminarea noastra . Dumneze este gelos pe Dumnezu inlauntrul nostru?

Ce ne facem totusi daca Dumnezeul lui Cornel exista?

Raspunsul nostru este cunoscut: “Ecrasez l’infame”. Noi avem demnitatea sa ii declaram razboi, sa spunem “mai bine liber in iad decat sclav in cer”, sa alegem iadul in semn de solidaritate cu miliardele de victime torturate pentru ofense triviale sau fara vina.

Dar noi stim ca dumnezeul lui Cornel nu exista pentru ca “tot ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este descoperit in noi” si ce este descoperit in noi contrazice ce auzim de la amvoane si altare.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Ce te faci dacă NU există Dumnezeu?!?

9 noiembrie 2015 de 13 comentarii

Articol preluat de pe blogul Reset your religion

Recent, fostul pastor adventist Cornel Dărvășan a susținut la Centrul creștin Sapienția o serie de predici intitulată „ Ce te faci dacă există Dumnezeu ”? ( aici și aici ). Desigur, întrebarea este adresată scepticilor, fie atei, agnostici sau oameni seculari, care nu mai pot crede în secolul 21 într-un Dumnezeu atotputernic sau interesat de rasa umană. Și cu atât mai puțin în Dumnezeul „creștin”. Articolul de față constituie o replică la ideile sale, din punctul de vedere al unui sceptic.
Ca unul care am crezut cândva în întregime teologia creștină, dar care am învățat în ultimii ani să trec prin filtrul rațiunii orice argument adus de tabăra credincioșilor, și mai ales să citesc printre rânduri, vreau să remarc încă din start natura tendențioasă a întrebării lui Cornel. Când spun acest lucru… Vezi articolul intreg

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Dupa Carson

7 noiembrie 2015 de 9 comentarii

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

A venit timpul sa cautam binele

3 noiembrie 2015 de 48 comentarii

Am o intrebare directa: ar fi fost bine sau ar fi fost rau daca un tesut fetal ar fi ajuns in laboratorul lui Dr. Carson inainte de a se diferentia, printre altele, in neuronii instrumentali la idea geniala a lui Michael Brown de a sfida politia dupa ce comisese o gainarie in plina zi?

Inteleg ca intrebarea provoaca reactii viscerale la cei cu inima in dreapta, asa ca va invit sa faceti efortul de a considera optiunile la fel de glacial ca Dr. Carson, atunci cand despartea faimoasele gemene, sau cand facea cercetare pe fetusuri oferite de Planned Parenthood.

Depinde ce intelegem prin bine si rau. Daca traducem expresia in lingua franca prin Good/Evil, in sens de Bine metafizic/Rau metafizic – avortul e Rau si stem cell research este echivalentul moral al experimentelor lui Dr. Mengele. Daca folosim binarul good/bad – bine imanent /rau imanent – este evident ca ar fi fost bine ca embrionul lui Michael Brown sa fi ajuns sub microscopul lui Carson.

Este insa legitim binarul metafizic in discursul politic si in legislatie? Karl Popper ne spune ca orice societate subordonata unui scop anistoric – Dumnezeu, Patria, Rasa, Neamul, Comunismul, Umanitarianism Utopic (vezi imigratia islamica in Europa), – este o societate inchisa care intr-un fel sau altul va limita libertatile cetatenilor ei. Societatea deschisa cauta doar binele relativ-istoric si este indiferenta la absoluturi.

Sa analizam dilema din ambele sensuri.

Majoritatea crestinilor cred ca Dumnezeu creaza un suflet/persoana oridecateori fuzioneaza doi gameti. Prezenta sufletului determina sanctitatea primei celule. Embrionul este o persoana cu drepturi depline la “viata, libertate si cautarea fericirii”. De aceea embrionul trebuie asezat sub protectia legii la egalitate cu persoana post-partum.

Problema devine mai stringenta atunci cand ne gandim ca sufletul fetal este conceput in pacat dar nu se poate pocaii inainte de nastere. Michael Brown avea dreptul la o sansa inainte de a fi expediat in iad cu un glont in cap.

Adevarul este ca sufletul nu exista decat ca functie a creierului in interactie cu mediul. Stiu ce vreti sa spuneti dar, multumesc, nu am nevoie de caraiala papagalilor biblici, nici de deliruri metafizice. Ce este sublim lipseste cu desavarsire. Salvarea sufletului (orice ar insemna aceasta) nu are sens fara un creier care functioneaza normal.

Alta obiectie provine dintr-un alt fel de metafizica – darwinist-sociala. Shamanul de voodoo economics va declara ca fetusul lui Michael Brown are sanse social-economice post-partum egale cu ale celorlalte fetusuri, indiferent de rasa, sex, ereditate si starea economica a parintilor. De aceea avem datoria sa-i oferim sansa de a se naste.

Dr. Carson ar fi aici dovada ca un copil negru crescut fara tata poseda sansa succesului. Exemplul este intr-adevar sublim (deci absent). Tatal lui Ben a fost un pastor adventist caruia sotia i-a spus “hit the road”, nu un borfas in puscarie, si mama lui nu l-a crescut intr-un trib de fratiori si surioare la fel de divers genetic ca populatia sub-sahariana.

In lumea reala, sansa izvoreste din interactiunea unui complex de aleatorii, printre care ereditatea, educatia, mediul social si noroc. Michael a avut sansa soferului care trebuie sa traversese cinci benzi ca sa exiteze in urmatoarea suta de metri.

Metafizica liberalilor se bazeaza pe o denaturare postmoderna a imperativului categoric – ceea ce justifica afirmatia scandaloasa a lui Nietzsche cu privire la Kant: “un paianjen veninos”. Liberalul (prins in plasa paianjenului) vrea sa corecteze toate nedreptatile naturii si ale istoriei pe baza unui imperativ moral abstract – egalitatea tuturor oamenilor. Pentru ca nu cred in existenta subiectului transcendent, liberalii ancoreaza absolutul moral la polul opus -adica in subiectul definit cultural. De aceea, notiunea egalitatii tuturor oamenilor este redefinita ca egalitatea culturilor, e.g. vandalizarea unui magazin in Ferguson reprezinta echivalentul politic al Caderii Bastiliei – in context cultural-local.

Liberalii sunt pro-avort pentru ca vad in el corectarea unei nedreptati a naturii – femeia plateste pretul reproducerii mai scump decat barbatul. Sensibilitatile lor sunt trezite numai atunci cand avorturile afecteaza disproportionat un grup “oprimat” – pentru ca asta ar putea insemna eugenice si eugenicele sunt considerate o forma de genocid. Carson a fost dibaci atunci cand a imprumutat retorica liberala impotriva la Planned Parenthood. Numarul disproportionat de avorturi afro-americane, mai ales din zona de saracie urbana, ridica intrebarea daca nu cumva PP este instrumentul unui program secret de eugenice. La fel ca in cazul impuscarii unui cetatean neinarmat de politie, sensibilitatile liberale sunt trezite numai atunci cand actul are o conotatie rasista.

Este eugenia ceva rau? Pentru a raspunde vom apela la un alt exemplu de politica prinsa in plasa imperativului categoric: criza imigratiei islamice. Cu mintea amortita de veninul paianjenului (danke Friedrich) Merkel spune ca primirea imigrantilor nu poate fi negociata – pentru ca Binele nu se negociaza chiar atunci cand este rau pentru Germania.

Cineva va spune ca avand optiunea intre un surplus de populatie provenit dintr-o forma neoficiala de poliandrie, cu sanse minime de a fi integrata social-economic, o povara suplimentara pentru platitorii de taxe, si eugenice, eugenicele nu intra in discutie pentru ca reprezinta ceva ca Rau si toate acele programe sociale sau corectionale in care nimeni nu crede sunt Bune desi nu sunt bune de nimic.

A venit timpul sa cautam binele.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Contradictiile lui Dr. Carson sunt contradictiile religiei lui

30 octombrie 2015 de 37 comentarii

Isteria care a cuprins Facebookul-de-ziua-a-saptea la perspectiva nominalizarii lui Carson ne aminteste de entuziasmul mesianic al bisericilor african-americane la ascensiunea primului negru in Casa Alba. Dr. Carson va intra in Biroul Oval asemenea lui Isus in Sfanta Sfintelor, rascumparand pe poporul sau din starea de nesemnificatie si irelevanta. Vom fugi la munti alaturi de conducatorul lumii libere care a refuzat sa ridice telefonul rosu in Sabat.

Citatul Ellen White care bantuie Facebookul aceste zile este scos din Testimonies V:

Our people have been regarded as too insignificant to be worthy of notice, but a change will come. The Christian world is now making movements which will necessarily bring commandment-keeping people into prominence

Pe mine ma duce gandul la alt citat:

The fact that certain doctrines have been held as truth for many years by our people, is not a proof that our ideas are infallible. Age will not make error into truth, and truth can afford to be fair. No true doctrine will lose anything by close investigation. We are living in perilous times, and it does not become us to accept everything claimed to be truth without examining it thoroughly

Lumea adventista este surprinsa de investigarea publica a doctrinelor a caror dezbatere a fost interzisa membrilor ei. Articole de Op-Ed au inceput deja sa scoata la lumina scheletii din sifonier. Nu va trece mult pana ce un comediant de sambata seara se va intreba daca Dr. Carson stie ca este amalgamat sau daca NASA a aflat ceva despre acele fiinte maiestoase care traiesc fara pacat si oxigen pe gigantii gazosi.

Pana acum, critica adventismului a venit mai ales din lumea evangelicala. Principalul argument a fost acela ca AZS sustin doctrine care nu sunt mainstream – ignorand faptul ca iadul vesnic sau rapirea bisericii sunt cel putin la fel de cultice ca (si, pe deasupra, mult mai regresive si reactionare decat) decretul duminical si judecata de cercetare. Acestia nu s-au legat de problemele logic – epistemiologice ale adventismului – pentru simplul motiv ca orice religie se bazeaza in ultima instanta pe argumente circulare si prejudecati mostenite. Insa de data asta adventismul nu este judecat pentru erezie ci falsificat stiintific – si pe buna dreptate – pentru ca Dr. Carson isi revendica competenta pe baza succesului sau ca practicant al stiintei medicale.

Un articol recent publicat in The Daily Beast sustine ca, in cazul lui Carson, America se confrunta cu un fenomen nou: expertul genial care vorbeste ca un idiot in afara domeniului sau. Nu pretindem – spune autorul – ca un neurochirurg sa se priceapa la toate – dar ne asteptam sa isi pastreze rigoarea stiintifica atunci cand trece dincolo de expertiza lui. Cu alte cuvinte, poti tolera la Sarah Palin comparatia lui Obama cu Hitler dar nu la Ben Carson. Nu ne mira atunci cand politicienii republicani denunta demagogic Planned Prenthood ca pe o forma de comert cu “baby parts” (tesutul fetal este important in stem-cell research tocmai pentru ca are celule nediferentiate, adica pentru ca inca nu are “parts”), sau, mai rau, jertfeste fetusuri lui Satana, dar ne asteptam ca cineva care a facut cercetare pe tesuturi fetale furnizate de PP sa stie mai bine dacat ca scopul lor secret este exterminarea negrilor. Dr Carson, care s-a pronuntat deschis impotriva fenomenului de thug culture, stie bine ca radacina lui se afla in reproducerea haotica a populatiei needucate sexual din ghettoul negru – si aici nimeni nu face treaba mai buna decat PP.

Apelul reduntant la legea a doua a termodinamicii impotriva astrofizicii moderne este omologul modern al argumentului medieval “daca pamantul ar fi rotund, oamenii ar cadea cu capul in jos la antipozi”. Din acelasi motiv americanul educat aseaza (pe buna dreptate) “Answers in Genesis”, “Creation Museum”, “Discovery Institute” in acelasi rand cu “Flat Earth Society”. Politicienii republicani imbratiseaza in primare sloganul “doar o teorie” pentru motivul devenit clasic de la Alexandru Lapusneanu: “prosti dar multi”. Insa ne asteptam ca Dr. Carson sa stie ca o teorie stiintifica nu este “doar o teorie” in sensul vulgar, adica o ipoteza neconfirmata. Fireste, Machiavelli ne-a invatat ca este important ca printul sa para (dar nu sa fie) religios, si politicienii moderni merg pe mana lui, insa apelul lui Carson se bazeaza tocmai pe faptul ca nu apare machiavelic.

Este de asteptat ca punditii sa caute explicatii in religia lui Carson. Kennedy a fost intrebat cu privire la loialitatea fata de constitutie vis-a-vis de loialitatea fata de credinta catolica. Obama a fost investigat in legatura cu delirul rasist al pastorului Wright. Astfel de intrebari sunt legitime dar… mare este paranoia persecutiei la adventisti.

Raspunsul se afla intr-adevar in religia lui Carson. Fenomenul pe care il sesiza Daily Beast este intr-adevar ciudat, dar este familiar in adventism. Marcus Crassus se intreba de exemplu cum este posibil ca Florin Laiu sa fie foarte stiintific in exegeza textului biblic si in acelasi timp sa ignore orice argument stiintific in afara lui. Un intelectual adventist poate examina critic orice idee exterioara adventismului dar este orb la contradictiile propriei teologii. Un medic adventist prezinta un seminar sclipitor despre dieta dar sustine ca omul modern a fost contemporan cu homo erectus. O echipa de la GRI face cercetare in Peru cu privire la evolutia cetaceelor marine si povesteste bisericii despre balene inecate la potop. Un profesor cu PhD la o universitate de prestigiu prezinta in fata studentilor colectii de non-sequitur si argumente circulare. Cum am ajuns asa?

Adventismul este, din cate stiu, singura denominatiune crestina care inca mai are o inchizitie stiintifica de tipul celei care l-a judecat pe Galileo. Contradictiile adventismului au fost aratate dinlauntru dar gurile dizidente au fost astupate. Mai grav este insa faptul ca adventistul obisnuit isi poarta Inchizitia in creier. Adventistul stie ca simpla indoiala ingaduita cu privire la una din ideile cu care a fost indoctrinat il poate aseza sub influenta Satanei. Scurtimea timpului implica starea de urgenta si starea de urgenta implica politia gandurilor. Adventistii au dezvoltat un mecanism de orwellian de crime stop si double-think care ii face sa nu poata gandi logic si sa nu observe contradictii atunci cand este vorba propria doctrina.

Dr. Carson este un bun adventist.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Putin a repetat scena pantofului la Natiunile Unite

1 octombrie 2015 de 6 comentarii

André Malraux scria in timpul razboiului civil din Spania ca, atunci cand se intalnesc la o conventie internationala, fascistul pune picioarele pe masa, comunistul bate cu pumnul in masa, iar democratul se scarpina dupa ceafa. Remarca lui Malraux anticipeaza gestul lui Hrusciov cand a batut cu pantoful in masa la Natiunile Unite. Putin a repetat scena pantofului.

Batutul cu pumnul sau cu pantoful in masa (la propriu sau la figurat), atunci cand politicieni inepti se scarpina dupa ceafa, a fost tactica lui Lenin pentru a-si asuma conducerea morala a stangii europene in timpul Primului Razboi Mondial si pentru a confisca puterea de la Kerinsky. Stalin a folosit aceasi tactica atunci cand elita politica din Europa a capitulat in fata fascismului. Este usor sa uitam astazi prestigiul de care s-a bucurat Stalinismul intre intelectualii apuseni in perioada fascismului si chiar dupa aceea. Explicatia este simpla. Amfitrionul care lectureaza din codul bunelor maniere celui care pune pune cizma pe masa isi pierde credibilitatea. Castiga cel care intampina cizma cu pumnul. Putin nu si-a uitat invatatorii.

Singurul lucru care l-a impiedicat pe Stalin sa pozeze in “salvatorul civilizatiei crestine”, (dupa realinierea Romaniei impotriva Axei, Stalin se lauda in fata lui Milovan Đjilas ca va face comunismul compatibil cu monarhia), a fost intransigenta lui Churchill de a vorbi fascistilor in singurul limbaj pe care il intelegeau, adica bombe si gloante. Istoria se repeta astazi cu Islamo-Fascismul asezand cizma (sau sandaua de beduin) in fata Apusului, dar Apusul nu mai are un Churchill.

Daca vreti un exemplu recent de scarpinat dupa ceafa cititi declaratia lui Mark Toner, purtator de cuvant al Departamentului de Stat, cu privire la accederea Arabiei Saudite in fruntea Panelului ONU pentru Drepturile Omului.

We talk about human rights concerns with them. As to this leadership role, we hope that it’s an occasion for them to look at human rights around the world but also within their own borders.

Isi mai aminteste cineva cuvintele lui Neville Chamberlain de la 30 Septembrie 1938, referitor la declaratia Anglo-Germana cu privire la anexarea Cehoslovaciei?

This morning I had another talk with the German Chancellor, Herr Hitler

Hitler tocmai a pus cizma pe masa si… “I had another talk…”. Casa de Saud s-a suit cu picioarele pe masa Natiunilor Unite si… “We talk”. Ne scarpinam dupa ceafa.

Vorbind de premieri britanici, Cameron vine in minte. Wikileaks a publicat anul acesta un cablu diplomatic clasificat continand intelegerea secreta intre UK si Arabia Saudita sa se voteze reciproc in Panelul pentru Drepturile Omului. Din document mai rezulta ca Arabia Saudita a transferat $100,000 pentru “expenditures resulting from the campaign to nominate the Kingdom for membership of the human rights council for the period 2014-2016”. Cand i s-au cerut explicatii, purtatoarea de cuvant de la Foreign and Commonwealth Office a declarat:

The British government strongly promotes human rights around the world and we raise our human rights concerns with the Saudi Arabian authorities.

Iarasi vin in minte cuvintele lui Chamberlain:

My good friends, for the second time in our history, a British Prime Minister has returned from Germany bringing peace with honour. I believe it is peace for our time. We thank you from the bottom of our hearts. Go home and get a nice quiet sleep.

Este posibil ca, la fel ca Chamberlain, politicienii Apusului ne trimit la culcare cu cele mai bune intentii parintesti si este foarte probabil ca Putin sa nu fie mai bine intentionat decat era Hrusciov atunci cand batea cu pantoful in masa la ONU. Un lucru este sigur: scena pantofului nu a fost o invitatie la somn. Nici discursul lui Putin.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Despre fiare apocaliptice si pisicute adorabile pe Facebook

23 septembrie 2015 de 12 comentarii

Ce a determinat-o pe Ellen White sa creada ca Statele Unite, in penultima decada a secolului XIX, se aflau la un pas de a deveni o colonie a papalitatii? Ce ii face pe prietenii nostri pe Facebook sa fie atat de siguri ca vizita lui Francis I in US reprezinta implinirea acestor predictii 125 de ani mai tarziu?

America, “land of the free, home of the brave” este in acelasi timp tara fricii si teoriilor conspirative. Puritanii au adus cu ei teama de papa. La aceasta s-a adaugat, odata cu revolutia industriala, teama de socialsm si anarhism urban.

Pontificatul lui Leo XIII (1878-1903) a fost caracterizat prin definirea unei noi politici fata de problema saraciei si conditiile clasei muncitoare. Leo denunta „Mizeria și nenorocirea apăsând așa nedrept pe majoritatea clasei muncitoare.” (Rerum novarum, p.3. 1891). Papa incurajeaza organizarea de labor unions si sindicate pentru protejarea interselor muncitorilor, sustine interventia statului in relatia dintre munca si capital, apara idea salariului minim. Mai mult, pentru prima data in istoria bisericii, catolicilor li se permite si sunt incurajati sa mearga la vot.

Politica lui Leo XIII a atins ambele corzi ale fricii americane – papa si socialismul. Rezultatul este o teorie conspirativa populara cu privire la imigratia poloneza si italiana. Imigratia catolica ar fi, conform acestei teorii, coloana a V-a pentru confiscarea democratiei americane de catre papalitate si inaugurarea „Comunei din Chicago”.

Ellen White, dupa obiceiul ei, a interiorizat teoria conspiratiei infiltrarii catolice prin labor unions si sindicate, si teama de anarhism urban, ca pe o revelatii personale, si le-a reciclat in profetia despre decretul duminical.

Francis I este preocupat de aceleasi teme ca Leo XIII, intr-un contex nou. Desi sentimentele anti-catolice au scazut mult in America, notiunea ca probleme ca incalzirea globala si distributia inegala a venitului sunt inventia unei conspiratii anti-americane/anti-capitaliste este foarte populara in cercurile evanghelice.

Adventistii recicleaza aceste obsesii in obsesia lor particulara: decretul duminical.

Diferenta principala intre pontificatul lui Leo XIII si cel al lui Francis I este ca cel din urma are loc in contextul politicii de spectacol. In cele din urma, ceea ce-i intereseaza pe politicieni si mogulii media nu este nici imigratia, nici saracia, nici incalzirea globala, ci dezbaterea sterila a acestor probleme ca circ media. In mod similar, vizita papei este un eveniment mediatic de aceiasi natura cu a unui meci de football.

De partea adventistilor, diferenta intre Ellen White si urmasii ei din secolul XXI este diferenta dintre asteptarea profetica a unui eveniment considerat iminent si profetia ca spectacol. Uitati-va la time-line. Ce vedeti in istoria celor care posteaza pe Facebook predictii sumbre cu privire la vizita papei? Caini, pisici, evenimente mondene, excursii in locuri exotice, intr-un cuvant: Facebook. Nu va faceti probleme: profetii de Facebook sunt in cautare de ratinguri. Evenimentul va trece si se vor intoarce de la fiara din Apocalipsa la pisicute si catei adorabili.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →