Cine se teme de Bart D. Ehrman?

Beni are dreptate atunci cand afirma ca Ehrman spune lucruri care le invata orice seminarian. Nu avem acces la autografele Noului Testament. Textul contine erori de copiere si interpolari cu agenda teologica. Au existat o multime de evanghelii apocrife si crestinisme neortodoxe in primele secole. Exista contradictii ireconciliabile intre evanghelii. Nu avem o istorie exacta a vietii lui Isus. Acestea sunt fapte cu care seminarianul este invatat sa traiasca dar sa nu le predice.

Forta argumentului lui Ehrman consta insa in cele doua premise fundamentale ale tezei lui. Mai intai, Ehrman accepta implicit conceptul pe care si l-a insusit la Moody si Wheaton College, ca teologia evanghelica implica credinta intr-un autograf inerant al Noului Testament. Fundamentalistii pot sa traiasca cu ideea unui copist care face greseli. Ceea ce nu pot accepta ei este ideea ca Dumnezeu ne-a daruit o Biblie imperfecta. Este atitudinea paralela cu cea a creationistului care poate trai intr-o lume modelata prin mecanisme darwiniene atata vreme cat acestea altereaza doar o creatiune perfecta la origine.

Pornind de la ceasta premisa, Ehrman castiga pentru ca protestantismul american este pana la gat in inerantism.

In al doilea rand, Ehrman considera ca crestinismul ortodox si canonul nu au castigat pentru ca au fost mai fidele adevarului istoric decat miscarile heterodoxe, ci pentru ca au avut sansa lui Constantin. Paralela cu creationismul vine iarasi in minte. Daca este vorba sa acceptam totusi o evolutie a textului si teologiei Noului Testament, atunci optam pentru “intelligent design”. Ehrman exclude insa caracterul teleologic al procesului. Victoria crestinismului ortodox a fost rezultatul combinat al sanselor oarbe si manipularii politice.

Pornind de la a doua premisa, Ehrman castiga iarasi pentru ca istoria este de partea lui in acest argument.

Si totusi, Ehrman pierde la o citire in adancime a Noului Testament. Pentru a dovedi acest lucru, vreau mai intai sa resping dihotomia “Isus cel istoric/Isus cel dogmatic” propusa de Jesus Seminary si adoptata de Ehrman, in favoarea dialecticii ‘Isus cel istoric/Isus cel propovaduit (sau kerygmatic, daca vreti sa sune mai teologic).

Pavel ne spune ca puterea mantuirii sta in predicarea lui “Isus Hristos si El rastignit”. Mesajul iudeo-crestin afirma mesianitatea lui Isus intr-un context in care Dumnezeu se descopera prin Lege si victoria lui Mesia se manifesta in inviere (vezi predica lui Petru de Cincizecime). Pentru Pavel, Crucea este atat revelatia suprema a lui Dumnezeu cat si victoria lui Mesia. Mesajul lui Pavel este universal si mantuitor. Din punct de vedere istoric, iudeo-crestinismul este insa mai aproape de adevar. Evanghelia dupa Ioan a fost scrisa ca o biografie a lui Isus in conformitate cu teologia lui Pavel. Sinopticele sunt mult mai aproape de teologia iudeo-crestina.

Cand predic evanghelia ma interseaza in primul rand Isus cel kerygmatic. Insa kerygma Noului Testament este un mesaj subtil intr-un context din care nu lipsesc contradictiile. In doua randuri mi-am socat ascultatorii cu recursul la critica textuala a Noului Testament: odata cand am afirmat ca apocaliptica din 1 Pet 3:19 si toata epistola lui Iuda sunt inserari din Apocalipsa lui Enoh, si a doua oara cand am spus ca Pavel nu putea poruncii in acelasi context ca femeia trebuie sa taca si sa prooroceasca acoperita. Reactia publicului mi-a ratat cat de copt este secerisul pentru Ehrman.

Cel mai bun mijloc de recuperare a kerygmei este insa in mod paradoxal intoarcerea la adevarul istoric despre Isus. Privirea enigmatica a galileanului continua sa ma fixeze ca pe Petru prin noaptea istoriei la fel de plina de sfinti, teologi si escroci ca si curtea marelui preot. Sunt urmarit de intrebarea “ce a vrut sa spuna de fapt Isus” si ma trezesc ca si Luther gata sa pun foc la orice epistola sau text de paie din Noul Testament pentru a gasi diamantele in cenusa. Si il gasesc pe Ehrman gata sa faca “the dirty job” in locul meu.

Teza fundamentala a lui Bart Ehrman poate fi ilustrata printr-o imagine familiara din Evanghelia dupa Ioan.

Ostaşii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos. Şi au zis între ei: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.” Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.” Iată ce au făcut ostaşii (Ioan 19: 23-24).

Intelegem ca au existat mai multe miscari in secolele I si II AD care au fost in competitie pentru a purta mantaua lui Isus. Dar daca mantaua lui Ilie i-a fost aruncata lui Elisei din cer, mantaua lui Isus a venit la crestinismul proto-ortodox printr-un simplu accident al istoriei. Contrar intelegerii lui Ehrman, Ioan ne spune insa ca accidentul “s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura”. Concluzia: Dumnezeu nu poate fi batut la zaruri.

Una din premisele fundamentale la Jesus Seminary este ca Isus a facut afirmatii care nu pot fi uitate, si ca dovada autenticitatii unor astfel de afirmatii este ca sunt scrise in evanghelii desii contrazic doctrina bisericii. Voi lua ca exemplu doua parabole care contrazic teologia istorica despre canon si inspiratie.

Prima este pilda semanatorului. In cuvinte simple, Pilda ne spune de ce Isus nu a scris carti. Ne spune de asemenea de ce conceptul nostru despre o redactare inspirata a cuvintelor lui Isus este fals. Semanatul este un proces aleatoriu cu sansa de reusita 1/4. Lucrul pe care conteaza semanatorul este ca nu orice bob se va pierde, si ca forta germinala a unui bob din patru este suficienta pentru a compensa pierderea. Semintele sunt cuvintele lui Isus aruncate in haosul istoriei cu convingerea ca mesajul nu va putea fi niciodata distrus.

Cealalta este pilda graului si a neghinei. Cuvintele lui Isus se amesteca cu texte apocrife in acelasi context. Problema este ca nu poti smulge una fara sa o distrugi pe cealalta. Nu poti sa il recuperezi pe Isus cel istoric fara sa il distrugi pe kerygmatic. Dar graul nu va fi distrus de neghina si aici este marele adevar.

Lucrul cel mai de neinteles in istoria crestinismului este felul in care acesta a reusit sa creeze institutii si concepte inspirate din Isus dar contrare doctrinei bisericii. Crestinismul a generat emanciparea femeii si a claselor de jos, stiinta moderna, umanaismul si iluminismul, pana si decriminalizarea homosexualitatii. Toate acestea sunt contrare doctrinei crestine si literei Bibliei, si totusi sunt produsul implicit al crestinismului. T. S. Elliot amintea ca numai in Europa crestina puteau sa apara Darwin si Nietzsche. Istoricul Kenneth Scott Laurette arata ca Marxismul si socialismul au fost generate de “impulsul venit de la Isus”. Ehrman insusi este un ucenic al Galileanului care a fost rastignit din cauza ca nu a acceptat compromis in cautarea si rostirea  adevarului.

Semnificatia lui Venter Craig

Acum cateva luni afirmam la O&P ca Venter Craig este pe cale sa sintetizeze viata in laborator. Am o fascinatie mai veche cu Dr. Craig, nu numai datorita realizarilor lui in genetica, ci mai ales pentru pozitia lui filosofica cu privire la natura vietii. Craig a imbratisat cu entuziasm teoria lui Dawkins despre viata ca fluviu digital dar a impins-o mult mai departe decat celebrul briton ar fi vrut sa o vada. Intr-o conversatie in fata publicului German din 2008, Dawkins aproape ca si-a pierdut controlul atunci cand Craig a a respins darwinismul ortodox in favoarea a unei teorii a vietii care implica transmiterea orizontala a informatiei prin retrovirusi.

La fel ca Dawkins, Craig crede ca viata este un fenomen digital. Lanturile de acizi nucleici si celula sunt doar accesoriile vietii. Ca informatie, viata poate fi stocata si pe alta baza. Spre deosebire de Dawkins, Craig isi implementeaza filosofia in laborator. Visul lui este o banca de date digitala care sa cuprinda toata informatia genetica si sa ofere baza pentru reproducerea si manipularea ei in laborator. Mai mult, ideea este crearea de gene cu totul noi, cum ar fii bacterii care se hranesc cu CO2 si transforma poluantii in surse de enrgie.

La 20 Mai, revista Science a anuntat ca Dr. Craig a creat prima celula controlata de ADN facut in laborator. Vestea a fost primita cu o atitudine gen oul lui Columb (“asta puteam si noi daca ne venea idea”), teama (ne jucam de-a Dumnezeu) si entuziasm. Pe noi ne interseaza partea filozofico-teologica a experimentului.

Voi cita Enciclopedia Catolica pentru definitia traditionala a vietii in teologia crestina:

The enigma of life is still one of the two or three most difficult problems that face both scientist and philosopher, and notwithstanding the progress of knowledge during the past twenty-three hundred years we do not seem to have advanced appreciably beyond the position of Aristotle in regard to the main issue… The whole weight of the evidence from biological investigation, as we have already observed, goes to prove with constantly increasing force that life never appears on the earth except as originating from a previous living being.

Dr. Craig este in mod evident in dezacord cu pozitia ca natura vietii este o enigma pentru noi ca in zilele lui Aristotel. Argumentul lui nu este insa de natura filozofica ci experimentala. Exista o bacterie care nu origineaza dintr-o forma de viata anterioara. Sfarsitul discutiei.

Care este implicatia teologica a experimentului? Spre surprinderea multora, voi afirma ca este o veste buna. Experimentul lui Craig este argumentul tangibil de care avem nevoie sa ne dezbaram de metafizica. Am crezut intodeauna ca sinteza intre evanghelie si dualismul grec este marea greseala a crestinismului. Ideea vietii ca anima, principiu imaterial care animeaza corpul, conceptul traditional de suflet, a cazut. Discutiile teologice despre nemurire, suflet si inviere trebuie sa ia de acum ca punct de plecare o alta dihotomie: dualismul informatie – chimie.

Demisia metafizicii, pe care Nietzsche a numit-o intr-un limbaj prea excentric “moartea lui Dumnezeu”, este de fapt demisia Dumnezeului lui Pytagora, Platon si Aristotel. Sansa este aceea de a redescoperi Geneza asa cum nu am inteles-o din cauza dualismului grec.

Eu pentru cine votez…?

Traiectoria cetateanului turmentat la Atlanta

Steven Jay Gould explica iluzia progresului prin metafora omului beat care merge pe partea stanga a strazii. Betivul inainteaza in zig-zag. Atunci cand se clatina spre stanga, se loveste de perete si schimba directia spre dreapta. In dreapta nu exitsa nici o limita. Cineva care ar studia urma in zig-zag ar putea sa o confunde cu un grafic care reflecta o tendinta spre dreapta. In realitate, omul beat nu are o directie. Tendinta spre dreapta reflecta doar existanta unui gard in stanga.

Istoria vietii, explica Gould, rezulta din interactiunea aleatorie a unui numar urias de schimbari accidentale. Exista mutatii care imping sistemul spre complexitate, si altele care tind spre simplitate. Cand cele din urma sunt in control, viata ajunge la un nivel de simplitate dincolo de care nu mai poate exista. In directia complexitatii, nu exista limita. De aici iluzia progresului.

Modelul Gould este un excelent instrument de analiza in istoria oricarui sitem. Gould insusi il testeaza in base-ball, muzica clasica si evolutia propriului cancer. Eu il voi aplica la un alt domeniu: Atlanta, 2010.

Alegerea lui Ted Wilson reflecta in mod clar o intoarcere spre dreapta. Totusi vocile progreiste sunt mai puternice decat oricand in Adventism. Este deasemena greu de imaginat ca elita administrativa a bisericii este in mod sincer orientata spre fundamentalism. Orientarea spre dreapta este mai degraba expresia unui instinct elementar de auto-conservare decat expresia unei profesiuni de credinta autentice. Stanga a ajuns la limita de supravietuire a sistemului. Dincolo de acest punct, orice pas inainte insemneaza sinucidere.

In discursul inaugural, Wilson a a facut clara agenda lui: respingerea metodei istorico-critice in interpretarea Bibliei si folosirea “mai mult decat devotionala” a Spiritului Profetic. Ceea ce trebuie inteles in sensul ca biserica nu poate sa continue in directia exegezei stiintifice a Bibliei si Spiritului Profetic fara sa se auto-contrazica.

Exemplul cel mai actual este pozitia femeii in pastoratie. Aripa progresista inisista asupra faptului ca subordonarea femeii in Biblie este un aspect cultural-istoric. Teza aceasta poate fi usor verificata. Autorii biblici impartasesc conceptia vremii despre sexualitate si reproducere. Barbatul este purtatorul semintei. Femeia este doar solul in care este semanat rasadul. Perpetuarea semintei patriarhale este privilegiul, datoria si obsesia caracterelor din canon.

Etica sexuala talmudica, cu permisivitatea ei fata de poligamie, concubinaj, viol si pedofilie, criminalizarea intrasingenta a oului de cuc si “varsarii semintei”, sau instituita groteasca a leviratului, isi gaseste sensul intr-o lume de pastori pentru care oamenii sunt septel iar zeii ciurdari. Divinitatea este interesata de reproducere asa cum crescatorul de animale este interesat de monta. Etica sexuala a parintilor bisericesti, exprimata cel mai fidel in doctrina catolica, are aceiasi origine.

De la mormoni la penticostali, americanii needucati au imbratisat cu entuziasm obsesia seminala. Adventistii, influentati de feminismul incipient al metodistior impartasit de Ellen White, au fost scutiti de aceasta superstitie. Exista deocamdata putini zeloti pro-life intre noi. Intrebarea este daca poti merge pana la capat pe drumul ratiunii fara sa te trezesti dincolo de gard.

Notiounea pacatului original este legata la origine de conceptia patriarhala despre samanta care vine prin barbat. Ovarele femeii sunt doar un izvor de necuratie, dovada a vinovatiei innascute. Burca, hijabul sau baticul, mana la gura si ochii plecati, sunt semnul recunoasterii acestei necuratii inerente.

Stim astazi ca materialul genetic (“samanta”) vine in egala masura de la ambii parterneri. Mai mult, primim ADN-ul mitohondrial numai pe linie materna. Daca biologia umana are vre-o implicatie religioasa, aceasta este matriarhatul.

Consecintele pentru notiunea pacatului originar sunt devastatoare. In acelasi timp, respingerea superioritatii ontologice a barbatului implica o citire ne-literala a Genezei, si aceasta ar fi cutia Pandorei. Reactia fireasca este intoarcerea la un dumnezeu care poarta barba.

Acelasi lucru se poate spune si despre folosirea “mai mult decat devotionala” a Ellenei White. Majoritatea adventistilor au crescut intr-o lume in alb si negru. O lume policroma, cu nuante si umbre, lumea reala, trebuie filtrata prin ochelari monocromi pentru a fi adaptata la perceptia noastra. Am fost invatati ca Spiritul Profetic este o pereche de ochelari prin care ochii nostri slabiti pot citii Biblia. Noua dreapta ne pune ochelarii nu atat pentru lectura Bibliei (aici ne ajuta oricum fratii nostrii baptisti si penticostali) ci pentru a citii manualele de stiinta.

Experiente

O companie isi justifica investiatile in fata actionarilor cu balante financiare si statistici. O biserica povesteste experiente.

Experientele sunt pentru Biserica ceea ce graficul de distributie Gaussiana este pentru o companie: ne arata directia in care mergem. Cu diferenta ca experientele ne arata intodeauna ca suntem pe drumul cel bun. Spre deosebire de grafic, experientele nu necesita date si analiza. De fapt, experientele pot sa contrazica fapte si cifre. Supranaturalul nu incape in ecuatie.

Oricat de subcalificati ar fi administratorii, oracat de absurda risipa, oricat de ineficienta investita, experienta dovedeste ca Dumnezeu este de partea noastra. Restul este o problema de credinta.

Experienta se povesteste cu inflexiuni joase, lacrimi si gesturi patetice. Naratiunea incepe de obicei cu anecdota necredinciosului. Necredinciosul poate fi la persoana intaia sau a treia. Printre randuri se citeste insa persoana a doua. Aflam ca povestitiorul – sau altcineva – s-a indoit pentru aceleasi motive care te fac pe tine sa te indoiesti: cifrele nu se leaga, programul este absurd, motivele par suspecte. Urmeaza lectia: undeva, intr-o zona obscura si neverificabila, un suflet a fost salvat prin risipa de bani si mediocritate. Necredinciosul se rusineaza. Hristos ar fi venit si pentru un singur suflet iar tu te intrebi despre eficienta ca si cum ar fi vorba de afaceri. Ascultatorul este invitat sa suspende gandirea critica. Sa inchida ochii la logica gaunoasa si interesele meschine scrise pe fruntea povestitorului. La auzul experientei, a gandi critic insemneaza pacat impotriva Duhului Sfant.

Sunt satul de experiente. Vreau analiza stiintifica nu credinta oarba. Vreau sa fiu tratat de biserica mea asa cum o companie isi trateaza actionarii. Vreau sa stiu nu doar cati, ci si ce fel de oameni participa la o evanghelizare. Vreau sa cunosc dinamica etnica, sociala si intelectuala a bisericii. Vreau sa stiu de ce ne parasesc oamenii educati. Daca raspunsurile noastre sunt relevante pentru omul informat. De ce credinta moare in vest si creste in lume a treia. Aud experientele celor care ne-au descoperit pe internet si au venit intre noi. Vreau sa stiu si despre cei care ne-au parasit din cauza internetului. Aud despre tineri risipitori care au intors spatele drogurilor si crimei la auzul unei predici. Vreau sa stiu despre tinerii cuminti care ne-au intors spatele cand au descoperit advaruri interzise despre univers. Castigam fii risipitori si pierdem tineri seriosi.

Analogia cu o societate pe actiuni imi evoca un nume care ma ingrjoreaza: Enron Corporation cu cele 101 miliarde in raportul din 2000, cateva luni inainte de faliment.

Sfinti si Eroi

Sub genericul Ecce Homo incepand de luni voi vorbi la Oxigen despre eroii Vechiului Testament. Nu il voi aminti pe Iov.

Mai inatai pentru ca Iov este un oriental. Prea oriental cu materialismul lui pastoral, cu patriarhalismul lui absorbit de sine si resemnarea lui in fata suferintei. Orientalii considerau ca toti oamenii sunt sclavi. Zeii, reprezentati de rege si preoti, i-au creiat pe oameni sa fie vite de corvada. Animalul domestic trebuie sa fie bland, supus, pasiv, muncitor si sa faca multi urmasi. Pentru cel care nu protesteaza sub bici si povara rasplata este staulul si pasunea. Ceilalti merg la taiere.

In al doilea rand pentru ca neprihanitul Iov nu este un erou. Este un sfant. Sunt doua calitati care incap greu in aceiasi pesrsoana.

Eroul se auto-afirma. Sfantul se auto-tagaduieste. Eroul este generos, loial, idealist. Sfantul este las, lacom, siret. Eroul este un lider fata de semeni si credincios fata de ideile lui. Sfantul isi manipuleaza semenii si este rigid in religia lui.

Eroul imbratiseaza suferinta si gaseste sens in tragedie. Sfantul se resemneaza si gaseste merit in pasivitate.

Arhetipul eroului biblic este David, plin de viata, atletic, jucand inaintea Domnului. Arhetipul sfantului este Iov plin de bube, mizerabil, slabanogit, tremurand inaintea Domnului.

Eroii Vechiului Testament traiesc in perioada Judecatorilor pana la sfarsitul domniei lui David. Se numesc Ghedeon, Barac, Debora, Iael, Samson, Iefta, Ionatan, David. Nu sunt sfinti. De fapt, se aseamana foarte mult cu eroii greci. Sunt produsul unei perioade de anarhie politica si religioasa in care valorile strambe ale despotismului hidraulic nu penetrasera inca muntii iudeii. Se inchina lui Iehova si il dispretuiesc pe Baal nu din ortodoxie, ci pentru ca Iehova este un razboinic iar Baal este agricultor. Eroii biblici isi transforma plugurile in sabii caci numai asa pot sa respire liber in lumea in care s-au nascut.

Eroii dispar odata cu consolidarea monarhiei. Omul lui Iehova este acum profetul, dusmanul preotilor si al regilor, reprezentantul anarhiei religioase in contextul cultului centralizat. Ultimul profet afost decapitat de Irod.

Sfintii apar dupa ce ciocanul marilor imperii despotice a zdrobit cu totul sufletul iudeu. Puterea sfantului se manifesta in auto-tagaduire. Sfantul iubeste viata viitoare pentru ca ureste viata aceasta. Il iubeste pe Dumnezeu pentru ca ureste oamenii. Iubeste spiritul pentru ca ureste natura.

Eroii au reaparut in biserica evului mediu. Au fost invatati, cavaleri, reformatori. In vremurile moderne eroii au inceput sa plece dintre noi. Au devenit revolutionari, creatori de idei, reformatori, martiri ai crezurilor seculare. Sfintii mostenesc biserica.

Crimestop

Crimestop (traducere in limba romana): “Facultatea de a te opri imediat, aproape instinctiv, pe pragul oricarui gand primejdios. Include puterea de a nu intelege analogii, de a nu sesiza erori in logica, de a intelege gresit cele mai simple argumente atunci cand sunt impotriva Ingsoc, de a fi plictisit sau a respinge orice tendinta in gandire care poate duce intr-o directie eretica. Pe scurt… stupiditate protectiva.

Aceasta este definitia pe care George Orwell o da temenului crimestop din vocabularul newspeak. Daca situatii si persoane cunoscute va vin in minte, asemanarea nu este accidentala.

Cei care au citit 1984 stiu la ce ma refer. Orwell imagineaza totalitarianismul secolului XX impins la perfectiune intr-o lume distopica care combina URSS, Germania Nazista si conformismul anglo-american. Sistemul Ingsoc (English Socialism) nu va fi distrus niciodata pentru ca elementul de coerciune nu vine dinafara, ca in nazism sau stalinism, ci dinlauntru. Societatea nu criminalizeaza faptele sau vorbirea, ci gandurile.

Instrumentul principal de control al gandirii este newspeak, o engleza dezbracata de geniul lui Shakespeare si redusa la minimum de semnificatie. Big Brother, newthink, thoughtcrime, thoughtpolice sunt cuvinte din dictionarul newspeak intrate in vernacularul politic. Institutiile rapunzatoare pentru implementarea controlului mintii sunt Ministerul Adevarului (raspunzator cu falsificarea realitatii), Ministerul Iubirii (adica inchizitia politica) si politia gandurilor. Un regim de “razboaie si vesti de razboaie” combinat cu o alimentatie saraca in proteine confera mediul psihologic in care infloreste sistemul.

Baza unui astfel de sistem nu este forta bruta ci un mecanism de reprimare launtrica a gandirii numit crimestop. Politia gandurilor vaneaza pe cei care dau semne ca nu poseda crimestop. Acestia sunt preluati de Ministerul Iubirii pentru a fi reeducati. Desi vor fi executati in ultima instanta, ministerul iubirii mai inatai reformeaza mintea criminalilor care parasesc camera de tortura fericiti ca il pot iubii sincer pe Big Brother si ca vor murii purificati.

De unde a imprumutat Orwell sinistra lui idee? Comentatorii spun ca de la Stalin si Hitler. Semnificativ este si eseul sau despre limba engleza in politica pe care trebuie sa il cititi inainte de a inchide internetul. In contextul globalizarii in limba engleza eseul ne spune ce se intampla in secolul XXI cu toata lumea. Imi permit insa sa nu fiu de acord cu cei care vad in ideologiile totalitare inspiratia lui 1984. Orwell a avut un alt model, atat de familiar incat nimeni nu l-a observat.

Intrucat afirmatia mea va fi privita ca stranie, voi incepe cu informatia pe care ma bazez. Orewll este autorul unui roman neterminat care nu se gaseste in majoritatea listelor de titluri atribuite lui. Cartea se numeste ”A Clergy Daughter”. Orwell analizeaza cu multa finete mecanismul prin care fica nefericita a unui pastor protestant isi auto-reprima gandirea si sintamintele pentru a nu-si pierde ortodoxia. Procesul este exact cel descris in definitia termenului crimestop.

In roman, tanara are o criza de amnezie care este de fapt un mecanism de autoprotectie a psihicului in contextul disonantei cognitive ajunsa la masa critica. Dupa ce isi recapata memoria, se angajeaza ca profesoara la o scoala particulara frecventata de copii baptisti si metodisti. Cea care a predat inaintea ei dicta fraze siropoase de kitch victorian pentru invatarea ortografiei. Urmeaza un episod de precara libertate in care fica clericului devine favorita elevelor a caror minte o stimuleaza. Trezirea mintilor tinere creiaza suspiciunea administratiei, parintilor si bineninteles a bisericii. Este reinstaurata ordinea, cu relatia de frica si ura intre eleve si profesoara, care este obligata sa predea nonsensurile predecesoarei ei.

Romanul se intrerupe brusc dupa intoarcerea acasa a ficei risipitoare. Orwell ne lasa insa sa intelegem ca fata nu va avea nici o sansa.

Cred ca Orwell a abandonat proiectul pentru ca gasise ceea ce cauta pentru 1984: baza totalitarianismului perfect. Winston Smith este construit in principiu pe scheletul ficei de cleric. Orewll s-a inspirat pentru sistemul de crima si politie de ganduri, Ministerul Iubirii, Ministerul Adevarului, crimestop, nu de la Stalin si Hitler care erau novici, ci de la o institutie cu doua milenii de experienta.

Unde Este Adevaratul Conservator?

Dinamica oricarei organizatii este determinata de tensiunea intre aripa conservatoare si cea liberal-progresista a spectrului politic. De la Revolutia Franceza incoace cele doua aripi sunt etichetate metaforic “dreapta” si “stanga.” (In Adunarea Nationala pro-monarhistii ocupau scaunele din dreapta iar pro-republicanii, scaunele din stanga). Intr-o dinamica sanatoasa, stanga provoaca la crestere, dreapta conserva identitatea. Cand se ajunge la excese, stanga apara organizatia de dogmatism si autoritarianism, dreapta o apara de experimente iresponsabile.

Criza politica a Adventismului contemporan consta in intractiunea intr-o stanga post-moderna si o dreapta pre-moderna. Ce ramane la mijloc se subtiaza pe zi ce trece.

In ultima jumatate aultimului secol, stanga in Adventism a fost prezenta in re-examinarea logico-rationala a traditiilor mostenite de la generatiile anterioare. Adventismul progresist a inlocuit prezentarea apologetica a textului biblic cu exegeza stiintifica, a asezat-o pe Elln White in context cultural-istoric, a acceptat dialogul cu stiinta. Comentariul Biblic, Geological Research Institute, Questions on Doctrine, istoriografia stiintifica a bisericii, se inscriu in aceasta tendinta. Raspunsul dreptei, a fost in general acela de a apara, cu argumente la fel de logice si exegetice, mostenirea teologica a Adventismului, oridecateori aceasata parea amenintata de excesele stangii. “Letters to the Churches” ale lui Andreasen, ca raspuns la QOD, sau conferinta de la Glacier View, in relatie cu teologia lui Desmond Ford, sunt astfel de reactii. Un istoric privind inapoi ar gasii ambele atitudini sanatoase in dinamica bisericii.

Lucrurile s-au schimbat. Stanga nu mai re-examineaza doctrine ci este indiferenta fata de ele. Abordarea stangii este sentimentala, idiosincratica, experimentala, harismatica. O evanghelie siropoasa, un crestinism corect politic, o preocupare obsesiva cu multiculturalismul, drepturile homosexualilor si fenmisimul radical se impleteste cu un gen de cargo-cult in care implicarea sociala consta in a face ore de rugaciune la pompa de benzina.

Opozitia dreptei este mai necesara decat oricand. Dar unde este Adventistul Conservator? La Amazing Facts, 3 ABN, WYC, Educate Truth, etc. Si, dati-mi voie sa o spun pe sleau, acestia apara cu multe vorbe si putine idei, o mostenire pe care nu au aprofundat-o si nu o inteleg, dar o monopolizeaza.

La 1888 cand dreapta si stanga adventista au avut primul conflict ideologic, conservatorismul era reprezentat de Uriah Smith. Smith sustinea pe buna dreptate ca o exegeza stiintifica a Epistolei catre Galateni conduce la identificarea cuvantului “lege” cu iudaismul ca sistem. Credea ca nu este posibil sa demonstram istoric identitatea exacta a celor zece regate din Daniel, si stia ca termenul trinitarian “o singura substanta” origineaza in metafizica elenista. Opozitia lui nu a fost ideologica sau dogmatica. Si totusi nu avea dreptate. Biserica trebuia sa se desparta de arianism si arminianism pentru a-si desavarsi misiunea.

Cand insa tripletul Jones-Waggoner-Kellog a alunecat in exces, vocea dreptei a fost salvatoare. Conservatorii au sesizat eschatologia iresponsabila a lui Jones, Moody-ismul radical al lui Waggoner, new-age-ismul incipient al lui Kellog, caracterul utopic al perfectionismului ultimei generatii. Printre altele, conservatorul Uriah Smith a respins apelul la autoritatea inerranta a Ellenei White ( un argument favorit a lui Jones), si conceptul ca ploaia tarzie si decretul duminical erau iminente la inceputul secolului trecut. Astazi inerrantismul White, perfectionismul si escatologia iresponsabila gen “2012” sunt apanajul dreptei.

Dreapta crede ca mostenirea adventista consta in codul cultural-comportamental victorian si o viziune filosofica pre-victoriana. Excesele stangii sunt intampinate cu basme evreiesti si babesti (Tit 1:14; 1 Tim 4:7).

Atunci cand stanga vorbeste despre sexism sau homosexualitate in biserica, ignora faptul ca atat subordonarea femeii cat si repulsia fata de homosexuali fac parte din mostenirea noastra genetica. Crestinismul a dezvoltat in alte aspecte o etica care contrazice natura. Monogamia si fidelitatea sunt impotriva naturii. La fel este si iubirea vrasmasului. De ce nu am accepta si egalitatea sexelor ca pe o optiune etica impotriva naturii?

Stanga prefera sa considere aceste aspecte strict culturale si ignora complexitatea problemei. Dreapta a imbratisat conceptia naiva ca daca asa este natura noastra, asa este voia lui Dumnezeu.

Stanga vrea “affirmative action” sau discriminare pozitiva pentru promovarea femeii in pastoratie. Mi-ar place ca dreapta sa intrebe de ce este necesar sa angajezi o pastorita slaba in locul unui pastor bun. Femeile nu au fost aduse in US ca sclave si nu a au fost sgeregate prin lege cateva decenii pentru ca sa aiba nevoie de asemenea reparatii. Dreapta prefera insa argumente din epoca bronzului cand femeia era un instrument pentru procreiere si avea statut de sclava sexuala.

Problema homosexualilor este tratata la fel. Argumentul pentru decriminalizarea homosexualitaii a fostin in anii ’80 acela ca nu este treaba noastra ce face un om cu viata lui. In sec XXI argumentul s-a schimbat: este treaba noastra faptul ca homosexualii nu se simt confortabili cu ei insisi. Societatea trebuie sa se schimbe pentru a acomoda homosexualitatea. Am decriminalizat homosexualitatea dar suntem la un pas de criminalizarea homofobiei.

Stupiditatea stangii este egalata de dogmatismul dreptei. Adventismul conservator refuza sa recunoasca adevarul despre natura umana. Orientarea sexuala a cuiva nu dovedeste nimic despre sinceritatea lui religioasa. Cazurile tragice de pedofilie la catolici si mai pe aproape dovedesc asta cu prisosinta. Problemele unui homosexual nu dispar cu o zi de post si dieta vegetariana. Homosexualul care se lupta cu demonii sai nu are neveoie de politia morala a bisericii. Isus nu a ridicat sprancenele in fata afectiunii suspecte a ofiterului roman fata de sclavul sau. Ar fi bine sa ne retinem si noi suspiciunea si sa respectam cercul privat al individului. Dar biserica nu trebuie sa se schimbe pentru a acomoda homosexualitatea. Mai precis: daca cineva chiar trebuie sa se schimbe – aceasta nu este biserica.

Nicaieri conflictul ideologic nu este insa mai irelevant decat in domeniul inchinarii. Stanga vrea transa emotionala. Dreapta crede ca orice experienta harismatica este lucrarea spiritelor rele. Mi-ar place ca dreapta sa dezvaluie psihologia din spatele exercitiilor harismatice fara apeluri la demonologie medievala. Aici insa trebuie sa recunosc ca cele doua tendinte se intalnesc in cea mai nestavilita si ingrijoratoare tendinta a adventismului contemporan: tendinta spre shamanism.

Bisrica si Fantoma

In 1848 Marx si Engels inaugurau 150 de ani de convulsii sociale tectonice cu una din cele mai faimoase afirmatii din istoria literaturii politice:

O fantoma bantuie Europa – fantoma comunismului. Toate puterile vechii Europe s-au unit intr-o sfanta alianta sa exorcizeze aceasta fantoma: Papa si Tarul, Metternich si Guizot, radicali francezi si agenti secreti germani. (Manifestul Partidului Comunist)

O noua fantoma bantuie lumea si mai ales Statele Unite: fantoma sursei deschise. Toate puterile vechii ordini s-au itr-o sfanta alianta sa exorcizeze aceasta fantoma: Papa si Putin, Hilary si Sarkozy, radicali islamici si agenti Mossad.

Acum aproape 30 de ani DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), folosind un grup de studenti plini de cafeina si entuziasm de la Universitatea Berkley a initiat revolutia internetului. Astazi Departamentul Apararii se afla in postura doctorului Frankenstein la vanatoare dupa monstrul pe care l-a creiat si a scapat de sub control. Pentagonul este disperat sa afle unde se afla fondatorul siteului WikiLeaks care a facut publice o serie de documente si inregistrari clasificate explosive. US se lupta pentru extradarea unui hacker briton, autorul celei mai mari spargeri de computere militare din istorie. Guvernul din China opereaza clinici de “dezinternetizare” cu metode rupte din raiul Maoist. Israelul si tarile islamice incearca disperate sa indiguiasca tsunami-ul de informatie. Regii lumii sunt dezbracati de hainele cele noi si expusi goi in public.

Revolutia cea mai dramatica si impredictibila ca consecinte are loc in biserica. Un adolescent dotat cu un laptop intr-o coliba din America Latina are acces la un volum de informatie istorico-teologica egala cu cea a cardinalului sau cu PhD la Loyola University. Cateva secole de control absolut al mintii sunt scuturate ca o haina veche. Pastorii se afla pentru prima data in situatia de a fi egalati si chiar depasiti de oile lor in cunostinte zootehnice.

Suntem iarasi in 1630 cand Biserica si Academia s-au unit impotriva telescopului. Religia este in razboi cu internetul. Nu ca nu are exista un potop de opium digital pe internet, dar orisicine poseda un nivel mediu de educatie si un exercitiu in gandire critica va sti sa sorteze informatia. Ne plac vizionatorii somnolenti de la 3ABN sau SperantaTV, dar ne temem de geekul care deschide o noua fereastra la laptopul pe care urmareste peroratia vre-unui Dl. Goie evanghelist si incepe sa googaleasca descoperirile “uimitoare” care le fac pe mamita, mamaia si tanti Mitza sa declare: “e de speriat cat e de destept”.

O Noapte cu Regele

Pentru cei care nu il cunosc pe Tommy Tenny este suficient sa spun “Experiente pe Calea Ingusta” plus vorbire in limbi plus super-marketing. Tommy este un “Godchaser”, adica cineva care vaneaza bilete de banca pe care scrie “In God we trust.” Cartea lui – Hadassah – One Night With The King – este un best-seller kitch care a batut piata idiocratica din US si poate fi gasita in romaneste la Majesty Press sub titlul Hadassah – o nopate cu regele.

Imaginea de pe coperta este la fel de ambigua ca si titlul. Nu ni se spune daca regele este “Jeeez’z” sau super-satrapul sociopat Ahasveros. Nu ni se spune nici daca femeia de pe coperta este in extaz religios sau doar orgasmic. Cele doua au fost combinate cu succes in istoria bisericii incepand cu sfantul Ieronim care le invata pe calugarite cum sa aiba simtaminte erotice fata de Isus si incheind cu politically-correct Dr. Hyveth Williams de la Loma Linda care le explica surorilor cu sa-si desfaca “sufletul” inaintea Domnului:

God wants to impregnate you, so it can be said, This holy thing, this thing, this seed that is coming in your stomach is a holy one . . He wants to romance with you. He wants to marry you. He wants to make babies with you . . So Christ in you can be the hope of glory. He wants you to be intimate with Him. He wants you to uncover His secret places, and say, I’m ready! Let’s get it on ! God wants that with us. And only us women can understand that, because we cherish this; we yearn for this undiluted intimacy! . . This is what God wants us to be . .

“Only us women can understand “ spune Adventismul Progresist, dar noi barbatii nu ne-am putea deasemenea deschide sufletul in iubire inaintea Domnului si a fratilor? Buna intrebare, dar sa ne intoarcem la subiect.

Cei care vor citii cartea lui Tommy vor gasii termenul “iubire platonica” folosit un secol inaintea lui Platon si vor afla cu surpriza ca in imperiul medo-persan se consumau cartofi. Dar acestea sunt detalii nesemnificative pentru cei care cred oricum ca oamenii au calarit dinosauri. Important este faptul ca pana si crestinii au dreptul la fantezii sexuale atata vreme cat acestea sunt impletite cu subiecte biblice.

Pantalonul evazat, nu e binecuvantat…

Cinci crainice ale postului de televiziune Al-Jazeera si-au anuntat recent demisia. Motivul: codul vestimentar “nerepresentativ” (acesta este cuvantul pe care l-am invatat in anii ’90 pe cand postul de radio Vocea Sperantei functiona pe Argesului) pentru invatatura Profetului, mai exact, hartuiala si insultele administratiei si, fireste, presiuni din partea sponsorilor.

Incerc sa intru in mintea crainicelor de la Al-Jazeera si iarasi ma duc cu mintea pe Argesului. Istoria se repeta cu tinere entuziaste care cred in invatatura Profet(esei)ului si totodata in compatibilitatea ei esentiala cu modernitatea. Ma uitam la Al-Jazeera si imi spuneam cu optimism ca poate exista si o alta fata, fara barba sau hijab, a Islamului. M-am inselat.

Imi amintesc de studentele care au pus suflet, talent si timp si au primit manie sfanta. Cum am pus mana pe telefon si l-am sunat pe director (ce ne mai placea titlul asta prin ’90) si i-am sugerat sa puna pe unde celebrul slagar reformator “Ai de grija surioara cum te porti / Caci cu pantaloni, nu fusta / Nu prea mergi pe calea-ngusta” (romanul se naste poet si reformator), si cum m-a inteles exact pe pe dos. Si inteleg ce s-aintamplat la Al-Jazeera.

L-am ascultat pe autorul faimosului “Omega”, la Atlanta, comentant rolul profetic al Islamului. Ideea era ca Islamul este o cotrafacere a adevaratei biserici care va starni persecutia impotriva noastra. “They have a prophet. We used to have a prophet. They have a dress code. We used to have a dress code“. “Yes, Sir… preachit brother…amen”. Nu am fost de acord.

De ce este atat de important codul de imbracaminte la mormoni, musulmani, hare Krishna, calugari, gangsteri, rockisti, punkisti, skin-heads, militari, evreii hasidici, hindusi, etc. De ce ne-a interzis sultanul in epoca luminilor sa adoptam imbracaminte apuseana? Pentru ca nu exista libertate de gandire fara libertate vestimentara. (Asa cum nu exista disciplina in gandire fara disciplina vestimentara, dar asta este pentru alt editorial). O crainica fara hijab insemneaza gandire libera. Si gandirea libera este teroarea imamilor de toate felurile. Codul vestimentar este un instrument de control al mintii,