Socrate otrăvit a doua oară
18 ianuarie 2020 11 comentarii
Racul la romani
8 ianuarie 2020 Lasă un comentariu
Filmul 30 DE ANI DE DEMOCRATIE mi-a amintit iarasi de racii lui Peterson. Pentru cei care nu cunosc conceptul, racul care se cocoata pe alții are secretii de serotonina. Povestea un capitalist de mucava, in respectivul documentar, cum s-a cocoțat el în noaptea de anul nou pe salteaua cu $ 100.0000.000 cash, a baut o sampanie scumpa, și a f…ăcut “dragoste” (un eufemism) cu soția (de atunci). Bănuiesc ca racul baron mustea de serotonina.
Diverse clase de looseri invidioși, în loc sa urmeze sfatul Profetului, pune-ti camera în ordine, mangaie pisica, mergi la biserica, se întrebau cum sa faca sa functioneze o societate falimentară și ieseau in strada sa schimbe lumea. Te miri ca nu aveau serotonina.
Și mie mi s-a tăiat serotonina cand am văzut ditamai racul miscandu-si antenele, însă nivelul a început sa creasca cand l-am văzut pus la fiert. Insa, ne explicau martirii tranziției, ei erau victimele invidiei loserilor cu concepții învechite, cum ar fi binele comun, care nu au fost destul de isteti pentru economia si politica de bazar, si, pe deasupra, nu este etic sa faci spectacol media din drama lui Patru Case cu camere puse în ordine.
Așa o fi, dar și-au luat și looseri porția lor de serotonina. Căci, spune Profetul, racul sa ne fie de pildă că merge tot înapoi spre Evul Mediu, se cocoata întru serotonina pe cash, pe soția marfa, pe lege, pe stat, pe looseri. Noi facem serotonina cand mergem înainte și vedem egalitate.
Poate si americanii ar trebuii sa vada filmul.
Miscellaneous
8 ianuarie 2020 8 comentarii
Motto
Deși realitatea morții ne distruge, ideea de moarte, ne poate salva. Irvin Yalom, Călătorie către sine.
Irvin Yalom, Soluția Schopenhauer, citează din memoriile lui Nabocov (care citează din antici): Viața este o scânteie între două oceane de întuneric, înainte și după naștere. De ce sunt preocupările noastre atât de asimetrice? Dependenți de Timp – acum, de spațiu – aici. Conștienți de Conștiință.
…
Și pe Virgiliu: “Unde e moartea, nu sunt eu, iar unde sunt eu, nu există moarte!” Temeiuri pentru confruntarea cu anxietatea existențială.
…
Suntem muritori. Conștienți sau inconștienți? Care sunt opțiunile? În prima parte a vieții trăim ca și cum am fi nemuritori. E un aranjament temporar necesar, util, adaptat, care devine inadecvat.
La fel de inadecvate sunt și miturile, religiile, reacțiile escapiste. Unele hrănesc foamea de mângâiere, speranță, protecție și siguranță, altele pe cea de plăcere, uitare, ignorare. Fie în favoarea unei existențe utopice, unei promisiuni fără nicio acoperire, pe termen îndepărtat, nelimitat, fie a unei păcăleli, frustrări, sancțiuni imediate. Modul de viață vegetativ, adictiv, de larvă sau turmă.
Din nefericire, ambele au tendința – prin ceea ce promit și oferă – să deprecieze viața, existența, singura realitate la care avem acces și care ne poate oferi ceva adecvat și adaptat nouă. Singura posibilitate de progres, modernizare, funcționare suplă, sursă de confort, civilizație, cultură, optimizare a relațiilor, mediului, calității vieții.
De fapt, nimeni n-o face, cu adevărat, ci doar declarativ, nominativ. Oamenii continuă să aibă un ascuțit simț practic, să fie foarte pragmatici, să-și facă calcule și proiecte pe termen scurt, mediu sau mai lung. Dar le place să mitizeze, să viseze despre “țara de sus”, “ceruri”, “împărăția lui Dumnezeu”, “noul pământ”, locul în care își proiectează toate idealurile, speranțele, frustrările, neîmplinirile, compensațiile.
Există o rezolvare rezonabilă, o soluție adecvată, înțeleaptă?
Da! Să prețuim fiecare clipă, să trăim semnificativ, să creștem calitatatea, proporțional cu ceea ce ni se fură din cantitate, să absorbim prin toți porii și să sporim prin toate capabilitățile noastre, profunzimea, frumusețea, bogăția și diversitatea existenței. Să devenim statuari, maturi, oferind și primind prin toate canalele și receptoarele noastre de semnificativ și frumos. Să lăsăm o urmă durabilă prin creativitate, ingeniozitate și valoare.
.
Nietzsche grăiește prin gura lui Zarathustra o sentință tonică, vitală, de implicare activă: “Deci asta eviața? S-o luăm de la capăt!”
Shopenhauer, un alt geniu inadaptat și înțeles târziu, conchide: “Ciocăniți pietrele funerare și întrebați: “Ai vrea s-o iei de la capăt?” Veți primi, invariabil, răspunsuri negative.
Trecând peste faptul că suntem confruntați cu o situație existențială și etică ipotetică, putem deduce un aspect fundamental – atitudinea față de viață și existență. Ne vom implica sau o vom refuza?
Orice om, dar mai ales, orice crez, filosofie, ideologie, doctrină, credință, care ignoră, neglijează, combate, consideră neprioritară, substituie – viața, existența imediată – în favoarea altor comandamente, imperative, valori, convingeri, comite o eroare fundamentală, un păcat de moarte și de neiertat!
Existența aceasta, viața prezentă, este suprema valoare pe care umanitatea are certitudinea și dovezile evidente că o deține. Doar această viață și existență trebuie optimizată, valorificată, îmbogățită, înfrumusețată, cultivată!
Este o pierdere definitivă, ireparabilă, să fim nihiliști, să ne amputăm potențialul, să ne irosim ocaziile, să ne rătăcim în utopii și himere.
Trăiți frumos, iubiți intens, fiți capabili de sacrificiu, nu precupețiți implicarea, fiți constructivi, iubiți arta, cufundați-vă în natură, călătoriți în interior și în lume, îmbogățiți-vă cu înțelepciune, cultivați-i pe cei cu adevărat foarte mari, fiți selectivi, continuând cu generozitate!
Parafrazând, am putea spune, Voi trăi atât de complet, încât, la sfârșitul zilelor să pot spune senin: Dacă aș lua-o de la capăt, în orice moment, aș face exact același lucru!
…
Încerc să stabilesc un dialog cu frații mei, colegii, prietenii, pastorii pe care îi cunosc. Nu reușesc! De ce? Din cauză că știința și credința sunt incompatibile! În esența sa, credința nu e nimic altceva decât wishful thinking, proiecția împlinirii tuturor neîmplinirilor, speranța tuturor disperărilor, mângâierea tuturor durerilor, potolirea tuturor fricilor, liza tuturor anxietăților, promisiunea fericirii, bucuriei, armoniei, iubirii infinite, absolute!
N-are nicio importanță că toate acestea reprezintă o imposibilitate logică și ontologică.
Pe când știința înseamnă asumarea libertății, luptei, dezvoltării, descoperirii adevărului, realității, oricât de contraintuitive, chinuitoare și dureroase ar fi acestea. Aceasta este calea adevărată spre dezvoltare, pentru adaptare. Pe această cale, omenirea merge înainte, cu poticneli, recul, erori, dar întotdeauna, progresând în mod evident și împotriva detractorilor!
Cu mainile curate
10 decembrie 2019 12 comentarii
Cea ce numim astazi “canonic” avea candva definitia misterioasa de carte care intineaza sau pangareste mâinile care o ating. Cele mai dezbatute cărți din canonul VT, Cantarea lui Solomon și Estera, erau considerate de mulți rabini ca fiind cărți care nu fac necurat pe cel care le mânuiește. Ceea ce le facea “curate” era tocmai conținutul profan. Cartile sacre intineaza.
Uzia a murit pentru ca s-a atins de chivotul care conținea cuvintele lui Yahveh. Uitați povestea cu Biblia de sub tunica, în care s-a oprit glonțul. Versiunea originara ar fi ca soldatul a murit tocmai din cauza ca purta Biblia la piept.
Ce avem aici este ambiguitatea originara intre sfantit si blestemat, recunoscută de mulți antropologi. Traducerile moderne fac greu de înțeles faptul ca cetățile canaanite “date spre nimicire” erau de fapt “sfințite Domnului” la fel ca faimoasa tunica babiloniana a lui Acan, supralicitata în predici despre păcatul în îmbrăcăminte. Manuirea sacrului implica nimicire sau purificare ceremoniala.
Tocmai din cauza asta sensul cuvintelor lui Yahveh era indiferent. Profetismul era o formă de nebunie. Amintiti-va de Saul între prooroci sau de dansul lui David în fata chivotului. Imaginea scandaloasă este indulcita de traduceri și explicații omiletice. Adevărul este că gestul lui Uzia este rațional dar dansul lui David nu. Uzia moare pentru ca a pus mâna pe chivotul care conținea cele zece porunci. David le calcă pe toate și dansează. Mical ramane sterila pentru ca, la fel ca Uzia, are o reacție rationala la sacru. Sterilitatea este o slabire a naturii. O religie rationala, o religie care face sens moral, este slabirea naturii, adică domesticirea ei.
Domesticirea iudaismului, sau canonizarea lui, are loc în perioada post exilica. Apocrifa 2 Ezra, pe care unele biserici răsăritene au pastrat-o in canon, ne spune ca Ezra a rescris, sub inspirație verbală, părțile pierdute ale Torei. Ezra a rescris cartile sacre ale iudeilor. Dacă a fost sau nu sub inspirația este o problemă secundară.
Ceea ce suspectam în mod legitim este ca Artaxerxes i-a trimis pe Ezra și Neemia, împreuna cu grupul “civilizat” din Babilon, în provincia Yehud, sa domesticeasca Iudaismul. În expresie anacronică, sa il faca corect politic pentru imperiu.
O paralela interesante este (r)evolutia grecilor de la Dionysos la Apollo în aceeași perioada si sub amenintarea aceluiași imperiu, deși dintr-o poziție opusă. Iudeii si grecii vor pune bazele civilizației apusene pentru următoarele două milenii și jumătate.
Iosephus Flavius spune ca perioada profetilor a ținut de la Moise la Artaxerxes. Începutul canonului marchează tranziția la căutarea de sens moral și rațional în Iudaism. Însă pana astazi, puterea religiei vine din perioada irațională.
Maturitatea este stagiul în care putem sa gandim critic explozia de vitalitate adolescenței care se manifesta adesea ca un fel de nebunie. Presupun ca am ajuns la varsta cand putem manuii cartile Bibliei cu mainile curate.
oxigen2 
Comentarii recente