Postmodernismul este un shibboleth

18 februarie 2015 de 41 comentarii

Ibrian are doua obiectii cu privire la afirmatia: adevaratul ateu este postmodern.

Primul: epistemologia constructivista, sau lipsa oricarei epistemologii (dupa cum pretind unii) lasa calea deschisa validarii si legitimarii publice a oricarei experiente subiective, experienta religioasa (whatever that means) fiind una la fel de legitima.

Voi face si eu o declaratie sententioasa: epistemologia constructivista este apostazia modernitatii de la Descartes.

Hegel spune ca Descartes este marinarul care striga pamant. Postmodern(ist)ul crede ca secundul de pe Titanic ar fi o comparatie mai potrivita: “Domnule ofiter, este adevarat ca Titanicul nu se poate scufunda?” “Nici Dumnezeu nu l-ar putea scufunda, Doamna”. Restul e istorie.

Sa incepem cu Descartes.

Ceea ce reproseaza postmoderni(sti)i omului de stiinta este dihotomia intre subiectul cunoscator si obiectul cunoasterii. O alta forma de obiectivizare este cucerirea stiintifica-tehnologica a naturii. Postmodern(ist)ul considera obiectivizarea logico-matematica a naturii o forma de imperialism. Interventia omului in natura este pacatul originar. De unde extremele ecologice, obsesia produselor modificate genetic, etc.

Pe de alta parte, omul altarului vede aici blasfemie. Numai Dumnezeu poate face din Creatie obiectul absolut al cunoasterii si interventiei. Miscarea ID vrea sa proteseze o zona neprofanata de stiinta (dumnezeul gaurilor). Biserica vrea o zona interzisa tehnologiei (controlul nasterilor, clonari, etc.).

In sfarsit, cand subiectul care gandeste face din traditii si institutii un alt obiect al cunoasterii, si le supune legilor ratiunii, conservatorii striga “COMUNISM”, iar postmodernii striga „IMPERIALISM CULTURAL”.

Toate aceste pacate vin de la revolutia stiintifica a secolului ratiunii, al carei profet a fost Descartes. Ma indoiesc deci exist, gandesc deci exist, domeniul eului este ratiunea, eul cucereste lumea facand-o obiectul ratiunii, eul este vointa infinita care cunoaste in parte, ratiunea este universala.

Nu este nevoie sa repet ca aceste postulate implica argumentul ontologic. Existenta lui Dumnezeu ca subiectivitate transcendenta si legiuitor al ratiunii, este triangulata plecand de la: (A). ontologia eului care gandeste, si (B) universalitatea ratiunii.

Toti corifeii modernitatii au postulat subiectul uman ca pe un absolut, si ratiunea ca universalitate. Diferenta intre ei este cu privire la natura unghiului (C): este Dumnezeu o subiectivitatea transcendenta, sau doar o proiectie a subiectvitatii umane? Cu alte cuvinte: intrebarea nu este daca Dumnezeu exista, ci daca Dumnezeu este o divinitate mai mult sau mai putin barboasa in afara lumii, sau omul este singurul Dumnezeu adevarat?

Voi lasa la o parte cei trei R: Reactiune, Romantism, Restauratie. Acestea ne-au dat extrema dreapta si integrismul religios. Posmodernismul este progresist. Inceputul este despartirea lui Marx de stanga hegeliana. Hegelianismul poate opera la fel de bine cu notiunea ca Dumnezeu se cunoaste pe sine in om (dreapta), ca si cu aceea ca omul se imagineaza pe sine in Dumnezeu (stanga). Amandoua implica ontologia subiectului care creaza istoria si re-creaza natura dupa chipul sau. Marx a fost primul care sa declare ca eul este o iluzie. Nu exista subiect in istorie. Exista doar baza si suprastructura, intr-un cuvant, doar structuri.

Ironia este ca Marx insusi dispare ca subiect. Asta a inteles-o foarte bine Derrida in “Fantomele lui Marx”. Marx nu a existat. A fost doar o fantoma care bantuia prin Europa si care s-a sculat iarasi din mormant. O sa fac inca o afirmatie sententioasa: adevaratul marxist este post-modern. Si inca una: adevaratul postmodern este un marxist cultural.

Metanaratiunile au murit, traiasca cea crestina/religioasa, pentru ca toate sunt la fel de falacioase. Din considerente similare isi permitea unul ca Philip Kenneson sa spuna ca „There Is No Such Thing as Objective Truth, and It’s a Good Thing, Too”.

In cuvintele (atribuite) lui Dostoevsky: „daca Dumnezeu nu exista totul (orice naratiune) este permis”. Reciproca: daca totul este permis, inseamna ca nu exista Dumnezeu. Si asta e bine (pentru religie). Exista doar o naratiune crestina, care, se stie, este construita de cineva care este tot o naratiune intr-o alta naratiune, s.a.m.d., in regresie infinita. Intreaba-l pe Aurel.

Al doilea este de ordin numeric, majoritatea teologilor/filosofilor religiosi contemporani sunt postmoderni si teisti, aspect care nu impieteaza de fel aspura volutelor lor intelectuale.

Teistii acestia l-au rastignit pe Domnul si s-au facut dusmani ai tuturor oamenilor. S-o spun mai pe sleau: au spus “iata omul” si l-au dat sa fie rastignit. Si mai pe sleau: nu poti desfiinta omul ca subiect absolut, si universalitatea ratiunii, decat ca fundamentalist sau ca ateu.

Ibrian continua intrebant:

Din nou, ca modern(ist) spun: esti anti-fundationalist, non-reprezentationalist si anti-metafizic, cum te impiedica asta sa fii religios?

Nu am spus „adevaratul postmodern este ne-religios”. Dimpotriva, gasesc ca omul religios este prin definitie anti-fundationalist si non-reprezentationalist, chiar daca nu anti-metafizic.

Dar in sensul asta si Parintii Bisericii erau pre-moderni si mai si mureau uneori pentru lucrurile pe care le credeau, cu toate device-urile lor tipologice si alegorice de lectura a textelor.

Asta era si argumentul meu: moderrnismul reprezinta o mutatie in teologia crestina.

Pe de alta parte Edi, in vremuri cand gazda noastra facea, fara sa o recunoasca, panseuri dupa intelectualul de talie mondiala Jon Paulien – ne informa de cat de util le este fundamentalistilor postmodernismul in apologetici anti-stiintifice.

Apropos de Pulien, in biserica din care face parte ca si mine, postmodernismul este singura sansa de a spune ceva inteligent fara sa-ti pierzi jobul. Eu l-am pierdut pe al meu. Jon este pe cai mari.

Ca modernitatea este idolatria pozitivista a omului si nu ateism ..True that…si daca imi aduc eu bine aminte, dumnezeul evreilor e procupat de idolatrii, nu de atei. Si ca sa spun si eu ceva pe stilul sententions al lui Edi: Pentru crestini nu exista atei, ci doar idolatrii, istoria filosofiei nu este altceva decat idolatrie sofisticata.

Sau iconoclasm cu lama lui Occam.

Acum anticipez ca mi se va explica ce este un ateu si ca, de ce, de fapt doar postmodernistii sunt atei. Redefinirea termenilor nu rezolva problema. If by whiskey, atunci ii invit pe preopinentii mei sa ne spuna cum recunoastem un postmodern sau un postmodernist (daca distinctia pare utila, desi nu cred) -din pozitia potmoderna in care ne situam- dupa blana, numar de degete s.a.m.d. Chiar si apologetica lui Edi (exotica, vorba unui personaj de trista amintire de pe aici…) nu este altceva decat postmoderna, si spun asta fara sa insinuez ceva peiorativ. Acum aspectul dezgustator terminologic al problemei consta in faptul ca este nepostmodern sa definesti postmodernismul.

Il recunosti dupa shibboleth. Adica: nu din ceea ce spune, ci din felul cum spune ceea ce spune. Modernul are un discurs. Postmodernul are o naratiune. De aici, definitia postmoderna a postmodernismului: o alta naratiune.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Nu va lasati creierele pe calea ferata

14 ianuarie 2015 de 32 comentarii

La ceremonia inmanarii premiului Darwin pentru soldatul care a devenit cobai voluntar, Darwin a luat cuvantul si a spus:

Cu cine voi asemana neamul acesta de oameni? Il voi asemena cu o turma de oi care trece calea ferata urmandu-si pastorii. Trenul se apropie cu viteza, locomotiva suiera strident, dar turma nu se opreste. Dupa ce bolidul a trecut, turma isi continua mersul compact lasand in urma creiere de oaie risipite pe calea ferata.

Dupa ceremonie, ucencii s-au apropiat de el si l-au intrebat: „talcuieste-ne pilda cu trenul si oile pe calea ferata”.

Darwin a luat din nou cuvantul si a spus:

Voua v-a fost dat sa intelegeti tainele selectiei naturale. Pentru ei, taina aceasta este acoperita de Creationismul Stiintific.

Asa cum v-a scris, dupa intelepciunea data lui, si fratele Dawkins, selectia actioneaza la nivelul genei. Supravietuirea genei de oaie depinde de supravietuirea turmei, mai degraba decat de cea a individului, si de decizia pastorului, mai degraba decat de cea a oii. De aceea instinctul de conservare al oii este instinctul de consevare a turmei. Oaia va alege sa moara mai degraba decat sa se rupa de turma, si turma va alege sa sacrifice un numar de oi, mai degraba decat sa se desparta de pastorii ei.

Omul este singurul animal care isi poate recicla instinctele prin cultura. Religia este instrumentul cel mai eficient. Revolutia pleistocenului a constat in transformarea omului din scavenger si culegator in vanator. Cultura picturilor rupestre, care se intindea din Spania pana in Romania si Franta, ne-a lasat urmele unor ritualuri elaborate prin care omul se identifica cu animalul de prada. Revolutia agrara, care a avut loc aproximativ acum 10.000 de ani, a reciclat instinctul de vanator in instinctul de turma. Instrumentul acestei transformari a fost credinta in zei, care a inlocuit religia totemica si shamanismul vanatorului-culegator. Oamenii au devenit “turma zeilor” pastorita de reprezentantii acestora, preotul si regele.

Manifestarea istorica extrema a co-dependentei oaie pastor a fost iudaismul. Trebuie sa recunoastem totusi ca profetii evrei au fost primii care au atacat aceasta relatie. Totusi, ea s-a pastrat in Crestinism, comunicata prin canalele paralele ale religiei si agriculturii, pana in secolul luminilor. Iarasi trebuie sa recunoastem ca evreii seculari au avut o contributie majora in victoria iluminismului. Acesta este si motivul pentru care evreii sunt subiectul favorit al teoriilor conspirative reactionare, de la Protocoalele Inteleptilor Sionului la Walter Veith.

Atunci, un profet evreu, care se scobea in nas sub crengile pomului vietii, s-a ridicat si a zis:

Capitalismul a eliberat taranul medieval din robia seniorului si a preotului. Proletarul e stapan pe forta lui de munca si poate sa o vanda cui vrea. Desi nu se bucura de educatia burgheza, proletarul nu are stupiditatea religioasa a taranului. Duminica bea bere si mananca mici in loc sa mearga la biserica. Cat despre burghez, religia lui este banul.

Atunci – intreba alt ucenic – cum au ajuns AZS sa aiba psihologie de turma in sec XX?

Evreul se mangaie pe barba si raspunse:

Religia este opiumul poporului. Literalismul Vechi-Testamentar a facut ca AZS sa devina o enclava Vechi-Testamentara in timpurile moderne. De asemenea, paranoia apocaliptica ii face pe AZS sa creada ca daca se desprind de turma vor fi victimele celor sapte plagi. Cat despre pastori, ei sunt clasa stapanitoare, membrii ai acelei elite pe care propria lor invatatura o numeste “fiara cu coarne de miel care vorbeste ca un balaur”.

Profetul scoase o hartie de sub surtucul peticit si citi cu accent german:

We feel that if anyone should recognize a debt of loyalty and service for the many courtesies and considerations received from the Department of Defense, we, as Adventists, are in a position to feel a debt of gratitude for these kind considerations. The type of voluntary service which is being offered to our boys in this research problem offers an excellent opportunity for these young men to render a service which will be of value not only to military medicine but to public health generally. I believe I speak not only the sentiments of our administrative group in this office, but also of our Adventist young men in the services, in observing that it should be regarded as a privilege to be identified with the significant advanced step in clinical research.

Aceste este, continua el, raspunsul lui Theodore R. Flaiz, secretar al Departamentului medical al Conferintei Generale catre Lt Colonel W. D. Tigertt, commantul unitatii medicale de la Fort Detrick. Tonul este acelasi pe care pastorii din Romania il foloseau, in acelasi timp, in corespondenta lor cu autoritatile marxiste, (evreul rosii), in timp ce tinerii lor infudau puscariile pentru aspecte tehnic-formale imprumutate din Iudaism si invatate de la aceiasi pastori.

Ucenicii au inceput sa rada si sa faca glume pe seama premiantului, care si-a lasat aripile in jos de rusine. Atunci s-a apropiat de ei un preot iezuit care avea o harca de Homo erectus pekinensis intr-o mana si fructul oprit in cealalta. Parea frantuz, si facea parte dintre ucencii lui Darwin si ai lui Isus, in acelasi timp. Preotul a ridicat mana si a spus:

Nu radeti. Crestinismul va fi salvat de Teoria Evolutiei.

Exista o impresie gresita cu privire la faptul ca Isus ne recomanda sa fim oi. Intr-adevar, Isus se adreseaza oilor si denunta pe pastori ca “hoti si talhari”. “Mai marii neamurilor stapanesc peste ei si oamenii ii numesc “eyergetes” – binefacatori. Intre voi sa nu fie asa”. Pildele lui recunosc o realitate bio-sociala. Dar Isus le recomanda ucenicilor sa recicleze instinctul gregar in instinct de sarpe/porumbel. Oaia care renunta la confortul stupid al turmei va supravietui intre lupi prin reciclarea instinctului gregar in intelepciunea sarpelui.

Sarpele nu este inteligent. “Intelepciunea” la care se refera Isus este suma instinctelor si dotarilor, care este una din cele mai formidabile mecanisme de supravietuire individuala in istoria vietii. Sarpele vede in infrarosu. In aparenta surd, are o ureche interioara care simte cele mai mici vibratii in nisip. Sarpele a renuntat la picioare pentru a se misca liber in orice mediu: pe pamant, sub pamant, in apa, in copaci, in scorburi. Sarpele nu are nevoie de turma si de pastor. Fiti dar intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii

In concluzie, Darwin a spus:

Multumim celor care au imbunatatit genomul lui Homo Sapiens lasandu-si creierele de oaie pe calea ferata.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , , , , , , , , , ,

Biserica ca o Himera Economica

31 octombrie 2014 de 26 comentarii

images Versiune audio

Înregistrat sub Video Tagged with , , , , , , , , , ,

Cele 95 de teze ale lui Sorin Petrof

16 iunie 2014 de 40 comentarii

Sorin a pus punctul pe „i”, sau, in idiom anglo-american, a lovit cuiul pe cap, atunci cand a definit binomul teologie-bani ca pe o falsa dilema. De fapt, am putea spune ca respectivul idiom este o dubla metafora, intrucat lovirea cuiului poate fi o aluzie la cele 95 de teze.

Intr-adevar, idea ca productia de teologie si „churching people” are ca scop generarea de plus-valoare, si ca munca pastorului este alienata, adica: obiectul pasiunii care l-a dus pe tanarul idealist la seminar este inlocuit cu salariul si preocuparea majora pentru locul de munca, (are si pastorul familie, rata imobiliara, copii la scoala, etc., si, pe langa toate, a devenit „unemployable”), este in esenta versiunea moderna a tezelor lui Luther.

Am dezvoltat idea pe blogul meu.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Teologia ca hieroglifă financiară

4 iunie 2014 de 59 comentarii

Regretabila concediere a lui Edi a adus în prim plan chestiunea legată de strategia conferinței Illinois vis-a-vis de gestionarea dizidenței în rândurile corpului pastoral. În general se pleacă de la premisa că doar o problemă teologică putea genera o astfel de reacție; există precedentele istorice foarte explicite iar aceasta ar fi singura explicație posibilă. Pe de altă parte, conferința cu pricina exclude din start orice conotație teologică atașată deciziei sale, motivele invocate fiind pur financiare. Totuși în contextul unor controverse teologice reale motivul financiar pare nu doar neverosimil dar aproape cinic. Și cu toate acestea, impresia mea este că binomul teologic / financiar reprezintă o falsă dilemă. Problema de fond a conferinței Illinois, iar prin extensie, a întregului sistem adventist, este exclusiv financiară, teologia fiind doar o fumigenă de adormit copiii.

Am să mă justific. În paradigma medievală, în contextul unui sistem feudal, erezia avea conotații aproape apocaliptice, fiind percepută ca o negație a sistemului; cu toate acestea erezia reflecta cumva un statut, o condiție, poate chiar “virtute”. De aceea, în Evul Mediu Edi ar fi fost un eretic de succes, chiar eliminarea sa asigurându-i cumva supraviețuirea în istorie. Însă într-un sistem închis, determinist cum este cel administrativ, erezia, reală sau imaginară, nu există ca entitate în sine, nici măcar ca simptom ci doar ca hieroglifă financiară, ceea ce teoretic doar contabilii mai reușesc s-o deslușească. Însă fără piatra de la Rosetta orice problemă teologică se transformă automat într-una financiară, conferința de tristă amintire convertindu-și lucrătorul într-o marfă pe piața de capital. Așa cum ar spune fratele Lukács, teologia a fost reificată, subiectul transformat în obiect, ideile în dolari.

Din această perspectivă, fratele Marx, după înțelepciunea dată lui, ar fi spus că lucrătorul Edi era triplu alienat: (1) față de produsul muncii sale, care, atenție, nu era salariul (acesta fiind part-time și fără beneficii era mai degrabă un fel plată pentru necalificați) ci față de ceea ce producea din punct de vedere teologic și de care nu se putea bucura pentru că nu-i aparținea, conferința având copyright asupra produsului teologic; (2) față de mijloacele de producție, adică față de conferința în sine ca sistem generator de muncă pastorală, datorită diferențelor ideologice – Edi ca angajatul unui sistem ce vrea eficientizarea procesului muncii era doar un dinte din mecanismul administrativ al roții dințate din Illinois Conference, ce nu mai putea genera capital; (3) față de ceilalți lucrători care-l apreciau pe pastorul Constantinescu nu drept coleg ci rival, competitor pentru slujba, promoția și beneficiile altora.

Concluzia? Spiritul capitalismului a învins etica protestantă. Conferința Illinois a refuzat ultima dorință a condamnatului, aceea de a fi judecat ca “eretic” sau tratat ca dizident, fiindu-i datoare măcar cu o “decapitare” teologică onorabilă. Cel puțin la acest capitol romanii erau gentlemen, nu-și abandonau niciodată cetățenii, gladius-ul roman fiind ultima binecuvântare în latină… În schimb pastorul Constantinescu a fost basculat la gropa comună a pauperilor, pentru ca și pomenirea să i se uite confirmându-se de fapt versiunea religioasă a legii de fier a oligarhiei – mercantilizarea pastorației și fetișizarea salariului, cu alte cuvinte dacă salariu nu e, nimic nu e… Acum, dacă ar fi fost vorba doar de-o problemă teologică, atunci poate că n-ar avea păcat; însă pentru că zice că este strict financiară, tocmai de aceea păcatul (capitalul) conferinței rămâne.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Asteptandu-l pe Grigore

14 februarie 2013 de 69 comentarii

Sam-sony intreaba daca cineva cu pregatire filosofica ar fi fost in stare sa sustina ideile lui William Miller.

Raspunsul scurt este Issac Newton.

Raspunsul elaborat este “Daniel & Revelation” de Uriah Smith. Smith construieste pe William Miller dar, spre deosebire de Marea Lupta, lucrerea lui este scrisa stiintific. Legitimitatea hermeneuticii lui Miller este argumentata cu referinte la teologi protestanti din secolele XVII-XVIII.

Intrebarea mea socratica este alta. Ar fi putut cineva cu pregatire filosofica sa joace rolul istoric al lui Galileo? Raspunsul ni-l da Paul Feyerabend in “Against Method”: biserica a fost mai mult de partea ratiunii si a stiintei in sensul de atunci decat Galileo.

Ar fiputut cineva cu pregatire filosofica sa scrie Aventurile lui Huckleberry Finn sau Colt Alb, sa conduca America la victorie impotriva Confederatiei si la emanciparea sclavilor, sa inventeze avionul?

Raspunsul ni-l da Jules Verne. Intr-un club de Yankei care se pregatesc sa inaugureze era spatiala cu un secol inaintea misiunilor Apollo, cineva face declaratia incredibila ca in Europa nu poti fi colonel daca nu ai fost capitan, si nu poti fi inginer daca nu ai scoala. Revelatia este primita cu hohote de ras si glume despre stupiditatea continentala. Welcome to America the great. America as it used to be.

Revolutia Stiintifica care s-a incheiat la inceputul secolului XX origineaza intr-o lume dubioasa de alchimisti, astrology, lunatici religiosi (ex. Newton), societati secrete, excroci, eretici si nebuni. Repetentul Einstein a fost ultimul specimen.

Lumea moderna a fost produsul unor proscrisi ca Thomas Paine (caruia Diavolul i-a dictat The Age of Reason), Jean-Paul Marat (care dormea in canal pana la revolutie), Georges Danton, Maximilien Robespierre, Max Stirner, Karl Marx, Emma Goldman.

Nu vreau sa-i ridic pe pioneri la nivelul celor de mai sus. Vreau doar sa arat ca veneau din aceiasi lume, in care respectabilitatea academica sau sociala nu este un criteriu decat in sens negativ.

Comentand principiul “intai ca tragedie, apoi ca farsa”, Marx spune ca istoria devine propria ei parodie pentru a ne face in stare sa ne despartim de trecut razand. Rasul vindeca mania. Multi dintre prietenii mei de pe acest forum au in suflet o manie amara impotriva lui Ellen White si a pionerilor care, gandesc ei, i-au jefuit in mod cinic de viata. Avantajul pe care ni-l ofera bufonii contemporani ai Apocalipsei (si Genezei) este acela ca ne fac in stare sa ne despartim de trecutul nostru razand. Rasul ne face in stare sa iertam trecutul. Dar rasul are si un mesaj pentru viitor.

Intrucat incepand de vineri suntem gazdele lui Sorin, voi incheia cu o concluzie pe care predicile pastorului Petrof o adauga la rasul prin care cronicarul Grigore dupa Ureche se desparte de trecut: este timpul sa devenim seriosi cu privire la viitor.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Intai ca tragedie, apoi ca farsa

14 februarie 2013 de 13 comentarii

De ce am numi milenismul pionerilor un mit si nu pur si simplu o idiotenie?

Intrebarea astfel formulata reprezinta suma aproximativa a reactiilor la ultimul meu post.

Voi apela la doua explicatii ale lui Zizek.

Prima: hainele noi ale imparatului. Desigur ca hainele nu exista. Ele sunt insa acceptate ca un intermediar simbolic intre realitatea nuda si perceptia sociala. Aceasta perceptie simbolica nu este insa o simpla conventie, ci are la baza autoritatea unui “Big Other” (Lacan). Postmodernismul este definit de Zizek ca disparitia lui Big Other si raportarea imediata la realiatate. Las asta pentru Alexa. Ma voi referi la un aspect care imi este mai familiar in intepretarea lui Zizek: conceptul Marxist de ideologie.

Dezbracarea realitatii de haina simbolica nu duce la “realism” ci la fetisizarea realitatii si reificarea gandirii. Cinismul gloatei care rade de imparatul gol exprima iluzia ca ei nu sunt goi, cand de fapt fiecare uita ca toti oamenii sunt goi pe subt haine. Postmodernismul este pentru Zizek victoria ideologiei asupra adevarului sub masca cinismului si realismului imediat.

A doua explicatie se refera la aforismul lui Marx: istoria se repeta inati ca tragedie, apoi ca farsa. Marx spune ca executia cuplului regal de catre revolutia franceza a fost o tragedie, pentru ca atat Louis cat si Marie Antoinette credeau sincer in ungerea divina al regilor si au cautat pana in ultima clipa sa se ridice la slujirea dezinteresata si demnitatea acestei pozitii. Aspectul tragic consta in faptul ca idea monarhiei de drept divin fusese deja condamnata la moarte de istorie. Pe de alta parte, atat Louis-Napoleon cat si monarhismul prusac erau simple farse, pentru ca nimeni nu mai putea crede in monarhia de drept divin in secolul XIX.

De aici, Zizek declara atat neo-conservatorismul cat si liberalismul postmodern simple farse, in timp ce tragedia este jucata de adevaratul conservatorism american al clasei de mijloc albe, condamnata de istorie.

Inapoi la Adventism. Milenismul pionerilor era inca credibil la timpul sau. Cu alte cuvinte, avea in spate o simbolistica religioasa si o paradigma intelectuala valida pentru o clasa larga de americani. The Big Other garanta existenta hainelor pe trupul imparatului. De aici, mitul.

Tragedia consta in faptul ca paradigma intelectual-simbolica pe care a fost construit acest mit fusese condamnata de istorie. Adevarata mare dezamagire nu a fost 1844 ci alunecarea in desuet a hermeneuticii profetice a lui Newton si a teologiei rationaliste a lui Locke.

Miller, Andrews, Smith, au fost figuri tragice din cauza ca teologia lor a fost ancorata intr-o epistemologie a carei credibilitatea s-a stins in timpul generatiei lor. Aceasta teologie a trecut in zilele noastre in mainile bufonilor de amvon. Farsa nu consta in faptul ca cineva spune ceea ce nu crede, ci ca cineva nu poate fi serios in ceea ce spune. Comedia este jucata in aceiasi masura de public. Cu exceptia catorva fanatici sinceri, cei care ies in fata la apelul evanghelistului-reformator, incheie de multe ori seara intr-un local departe de fata Domnului.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Revolutia Araba ca Tragedie si Farsa

5 aprilie 2011 de 42 comentarii

Hegel comenteaza undeva că toate faptele mari si protagonistii lor in istoria lumii apar, ca să spunem aşa, de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă. Karl Marx, 1852.

Revolutia araba este o farsa. Tragedia a avut loc acum o jumatate de secol.

Aduc in favoarea acestei afirmatii argumentul celor care ma vor contrazice: “revolutiile arabe sunt revolte spontane ale maselor impotriva exploatarii si tiraniei.” Tocmai asta este problema.

Poporul nu face revolutie. Dati-mi pace cu mitul poporului care lupta pentru libertate. Poporul sparge vitrine, linseaza, si cere un tap ispasitor. “Prosti da’ multi.” Revolutia o face clasa de mijloc care foloseste furia populara pentru a inlatura clasa conducatoare si a-i lua puterea in numele poporului. Scopul activistului revolutionar nu este satisfacerea cerintelor strazii ci folosirea lor. Cititi “Ce-i de Facut” de V.I. Lenin, care stia ceva despre revolutii. Thomas Paine, Marat, Danton, Robespierre, Lenin, Trosky, Stalin, Mao, au fost intelectuali dezradacinati, uneori de mana a treia, ale caror aspiratii nu aveau nimic in comun cu poporul dar stiau sa coboare ideologia in strada.

Obiectivul adevarat al revolutiei nu este dorit de popor. Poporul se teme de ceva nou. Poporul vrea restaurarea privilegiilor pierdute. Revolutionarul vrea transformarea radicala a societatii. Domnia terorii, care insoteste orice revolutie, nu este indreptata impotriva clasei conducatoare asa cum se pretinde, ci impotriva poporului. Adevaratul agent al revolutiei nu este omul de rand ci comisarul. Comisarul stie ca inamicul lui este traditia si ca singura putere capabila sa infrunte traditia este domnia terorii.

Revolutiile duc la castigarea unor libertati si pierderea altora. Balanta difera de la o revolutie la alta. Dar orice revolutie duce la disciplina sociala si progres. Pretul este de obicei platit in ceea ce Stalin numea “statistica”. Cu cat traditiile sunt mai adanci in popor, cu atat statisticile sunt mai mari. O adevarat revolutie intre arabi ar duce la cifre astronomice.

Din acest punct de vedere, adevaratii revolutionari arabi au fost Gamal Abdel Nasser si Anwar Sadat. Esecul lor se explica prin faptul ca nu au avut curajul sa fac ceea ce au facut Lenin si Ataturk. Lenin a intrat cu baionetele in biserici. Ataturk a interzis hijabul si turbanul in spatiul public. Suna dur, dar istoria are legile ei si nu este sensibila la corectitudine politica. Nivelul scazut de educatie al arabilor face imposibila infectarea strazii cu idei sociale radicale. Islamul a ramas ideologia legitima si Islamul este antiprogresist prin natura lui.

Un alt motiv care a dus la esecul revolutiilor arabe din a doua jumatate a secolului trecut este acela ca in contextul razboiului rece, orice reforma progresista era suspecta de marxism si aliniere cu URSS. US a cautat mai intai sa foloseasca nationalismul arab impotriva marxismului si apoi Islamul radical impotriva nationalismului secular, ca dupa aceea sa vaneze monstrul pe care l-a creat la fel ca celebrul doctor Frenkenstein.

In 1953 Mohammed Mossadegh primul ministru al Iranului a fost rasturnat printr-o operatie coordonata de CIA din teama ca ar putea aluneca prea mult spre stanga. Gloate inarmate cu bate si cutite, platite din cufar diplomatic, controlau strazile intimidand opozitia. Doua decenii mai tarziu gloata s-a intors impotriva dusmanilor lui Khomeini. Partidul nationalist Baat a fost sustinut in Siria impotriva rivalilor marxisti. In 1963 Sadam si partidul Baat au fost sprijinite sa ia puterea inpotriva influentelor internationaliste.

Sadam a fost dusmanul neimpacat islamismului si al teroristilor fundamentalisti. Totusi a trebuit sa suporte mania unui electorat indobitocit de religie si talk-radio pentru ceea ce facusera islamistii. Rezultatul a fost re-islamizarea Irakului. Islamul „moderat” ramane optiunea vestului pentru tarile arabe, indiferent de aspiratiile claselor educate.

Faimosii “freedom fighters” care au redat afganilor libertatea de a interzice educatia femeilor si a le impune burka lupta acum impotriva lui Gaddafi ajutati de aceiasi putere care i-a ajutat acum un sfet de secol impotriva rusilor. O jurnalista este violata in plina zi in Cairo. O alta este torturata si molestata in Lybia. Imami radicali arunca flacari in Moschei si statii TV. Poporul cere libertatea de a ucide cu pietre femeile adultere. Un infidel este ucis cu pietre de revolutionari. In acelasi timp, analisti politici discuta despre rolul Islamului in noile democratii arabe.

Aplaudam atunci cand vedem la CNN palate de tirani aruncate in aer si armate spulberate. Acceptam cu seninatate filosofica inevitabilitatea victimelor inocente. Dar este tabu sa te legi de lanturile care leaga 700 milioane de femei. Aruncam bombe pentru dreptul de autodeterminare cultural-religioasa al gloatelor ramase in secolul VIII. Nu ne sinchisim de drepturile individuale ale victimelor unei religii anacronice.

Stiu ce veti spune. Acestea sunt episoade triste dar neesentiale. Cand vor fi liberi de tirani domestici si exploatare imperialista, oamenii se vor civiliza si asemenea lucruri vor inceta de la sine. Quranul va devenii un fel de Magna Charta a lumii arabe aparand drepturile femeii si libertatile civile. Democratia va inflori in teocratie. Imamul si activistul liberal vor paste iarba impreuna ca lupul si mielul in Paradis. Singurul obstacol in calea acestei stari edenice sunt cativa tirani si, fireste, imperialismul.

Ma indoiesc.

Cand ultimul imam va fi spanzurat cu hijabul ultimei musulmane emancipate, voi crede si eu in revolutia araba. Pana atunci, eu zic sa ne pregatim pentru ce-i mai rau. Si ce poate fi mai rau decat o imensa criza a ptrolului, insotita de un val de imigratie islamica, terorism si razboi?

Fireste ca poate fi ceva mai rau: islamofobia.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Anno Domini 15 – Rastignirea Fiintei

7 martie 2011 de 269 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , ,

Anno Domini 07 – Noul Ateism

22 decembrie 2010 de 7 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →