Teologia ca hieroglifă financiară

4 iunie 2014 de 59 comentarii

Regretabila concediere a lui Edi a adus în prim plan chestiunea legată de strategia conferinței Illinois vis-a-vis de gestionarea dizidenței în rândurile corpului pastoral. În general se pleacă de la premisa că doar o problemă teologică putea genera o astfel de reacție; există precedentele istorice foarte explicite iar aceasta ar fi singura explicație posibilă. Pe de altă parte, conferința cu pricina exclude din start orice conotație teologică atașată deciziei sale, motivele invocate fiind pur financiare. Totuși în contextul unor controverse teologice reale motivul financiar pare nu doar neverosimil dar aproape cinic. Și cu toate acestea, impresia mea este că binomul teologic / financiar reprezintă o falsă dilemă. Problema de fond a conferinței Illinois, iar prin extensie, a întregului sistem adventist, este exclusiv financiară, teologia fiind doar o fumigenă de adormit copiii.

Am să mă justific. În paradigma medievală, în contextul unui sistem feudal, erezia avea conotații aproape apocaliptice, fiind percepută ca o negație a sistemului; cu toate acestea erezia reflecta cumva un statut, o condiție, poate chiar “virtute”. De aceea, în Evul Mediu Edi ar fi fost un eretic de succes, chiar eliminarea sa asigurându-i cumva supraviețuirea în istorie. Însă într-un sistem închis, determinist cum este cel administrativ, erezia, reală sau imaginară, nu există ca entitate în sine, nici măcar ca simptom ci doar ca hieroglifă financiară, ceea ce teoretic doar contabilii mai reușesc s-o deslușească. Însă fără piatra de la Rosetta orice problemă teologică se transformă automat într-una financiară, conferința de tristă amintire convertindu-și lucrătorul într-o marfă pe piața de capital. Așa cum ar spune fratele Lukács, teologia a fost reificată, subiectul transformat în obiect, ideile în dolari.

Din această perspectivă, fratele Marx, după înțelepciunea dată lui, ar fi spus că lucrătorul Edi era triplu alienat: (1) față de produsul muncii sale, care, atenție, nu era salariul (acesta fiind part-time și fără beneficii era mai degrabă un fel plată pentru necalificați) ci față de ceea ce producea din punct de vedere teologic și de care nu se putea bucura pentru că nu-i aparținea, conferința având copyright asupra produsului teologic; (2) față de mijloacele de producție, adică față de conferința în sine ca sistem generator de muncă pastorală, datorită diferențelor ideologice – Edi ca angajatul unui sistem ce vrea eficientizarea procesului muncii era doar un dinte din mecanismul administrativ al roții dințate din Illinois Conference, ce nu mai putea genera capital; (3) față de ceilalți lucrători care-l apreciau pe pastorul Constantinescu nu drept coleg ci rival, competitor pentru slujba, promoția și beneficiile altora.

Concluzia? Spiritul capitalismului a învins etica protestantă. Conferința Illinois a refuzat ultima dorință a condamnatului, aceea de a fi judecat ca “eretic” sau tratat ca dizident, fiindu-i datoare măcar cu o “decapitare” teologică onorabilă. Cel puțin la acest capitol romanii erau gentlemen, nu-și abandonau niciodată cetățenii, gladius-ul roman fiind ultima binecuvântare în latină… În schimb pastorul Constantinescu a fost basculat la gropa comună a pauperilor, pentru ca și pomenirea să i se uite confirmându-se de fapt versiunea religioasă a legii de fier a oligarhiei – mercantilizarea pastorației și fetișizarea salariului, cu alte cuvinte dacă salariu nu e, nimic nu e… Acum, dacă ar fi fost vorba doar de-o problemă teologică, atunci poate că n-ar avea păcat; însă pentru că zice că este strict financiară, tocmai de aceea păcatul (capitalul) conferinței rămâne.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Inainte de a afla din alte surse…

1 iunie 2014 de 89 comentarii

Astazi, 31 Mai, s-a incheiat activitatea mea in Conferinta Illinois. Motivul invocat este situatia financiara a Conferintei, in mod deosebit presiunea exercitata de noua legislatie cunoscuta ca Obama Care. Nu au vost invocate motive teologice.

Nu intentionez sa fac un subiect special de discutie din aceasta, intrucat ne-ar distrage de la lucruri mai importante. Obiectiunile mele fata de anacronismele Adventismului sunt cunoscute, si nu intentionez sa adaug revendicari personale la ceea ce consider o critica dinlauntru necesara si sanatoasa.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Un pic de teologie lacustra, in asteptarea curcubeului

17 mai 2014 de 19 comentarii

Textul de mai jos s-a născut în urma agitatiei create după ce un travestit a câștigat finala Eurovision, moment care a polarizat instantaneu diferite grupuri de discuții. Nu mă voi ocupa despre homofobie, drepturile comunității LGBT sau etică creștină. E doar o coincidență fericită că astăzi este Ziua internațională împotriva homofobiei și transfobiei.

În linkul acesta găsiți o scurtă emisiune sub numele Dumnezeu are planuri mari cu mine, în care protagonistul este un transgender. Acesta are identitate sexuală masculină în timp ce natura l-a înzestrat cu o identitate fiziologică feminină. Pe parcursul dialogului, oaspetele își afirmă credința creștină, o idee care, mai mult ca sigur, ca va deranja creștinul convențional.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte că am învățat la un curs despre Rainbow Theology și Queer Theology. Cele două reprezintă contextualizarea teologiei creștine pentru comunitatea LGBT. După cum era de așteptat, profesorul meu a trecut rapid peste această ”abordare neetică a Scripturii”, dând de înteles că biserica creștină a confiscat interpretarea Bibliei (astfel lăsând pe dinafară o mulțime de teologii, nu neapărat legate de problematica în discuție).
Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Boko Haram este declaratia de misiune a educatiei adventiste

16 mai 2014 de 29 comentarii

Nu inteleg de ce adventistii se roaga pentru fetele nigeriene rapite de militantii islamici. Boko Haram inseamna „Educatia Apuseana Este Pacat”. Aceasta este si declaratia de misiune a educatiei adventiste. Prin educatie apuseana se intelege intrebarea socratica si indoiala carteziana. Apusul inseamna Iluminismul si umanism secular. Misiunea scolii adventiste este sa izoleze mintea elevului sau studentului de asemenea influente.

Probabil veti obiecta ca metodele difera, dar diferenta este data tocmai de influenta Iluminismului. Apusul a cunoscut ultimul episod de barbarie religioasa in timpul razboiului de 30 de ani. Dupa aceea, Apusul a preferat sa introneze ratiunea in spatiul public si sa lase religia in spatiul privat. Nu-mi spuneti de Robespierre, Stalin si Hitler. Ei au invadat spatiul privat si au asezat ideologia in spatiul public. Fascismul sovietic/nazist a descins din Romantism, antiteza Iluminismului.

Rapirea fetelor din Nigeria se poate justifica biblic. Intrebati-l pe pastorul dumneavoastra despre episodul cu fetele madianite din Numeri 31, 17-18. Va raspunde ca virginele au fost salvate in vederea unei educatii si casatorii dupa voia Domnului. Asta spun si militantii Islamici.

Este adevarat, va admite pastorul, dar Islamul nu cunoaste invatatura lui Isus. Ba o cunoaste si o cinsteste. Asa o fi, dar Islamul nu a avut o Reformatiune. De fapt a avut mai multe. Islamul a cunoscut Renasterea cu sute de ani inaintea Apusului. Ceea ce a lipsit Islamului a fost un Luther. Dar un Luther nu poate exista fara un Pavel. Aici este problema. Pavel este autorul universalitatii apusului prin daramarea zidului de despartire dintre iudaism si elenism. Islamul este o forma avansata de iudeo-crestinism. Este pre-paulinian. De aceea nu a produs un Luther si tot de aceea nu a asimilat momentul de universalitate reprezentat de un Ibn Sīnā sau un Ibn Rushd.

Din acelasi motiv Adventismul nu a putut asimila propriile lui momente de universalitate: Jones, Waggoner, Kellog, Ford, Numbers, profesorii de la La Sierra, (la urma, ca o starpitura, EC). Adventismul se vrea iudeo-crestin, adica pre-paulinian, adica parohial. Educatia apuseana este pacat pentru ca este universala. Boko Haram.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

Melancholia Comfort-abilă

4 mai 2014 de 40 comentarii

Fiindcă probabil sunt masochist, continuu să frecventez biserica neoprotestantă locală. Uneori vin și la Școala de Sabat pentru a mai servi câte un monolog al instructorului, lipsit de orice semnificație. Când îmi sunt adresate întrebări, ofer răspunsuri scurte și corecte politic. Predicile sunt fie prezentări ale stâlpilor doctrinari, cu proof-texts și raționalizări naive, fie seminarii de dezvoltare personală cu aplicație religioasă. În ultima vreme frații învață cum să se focuseze asupra principiilor, să își maximizeze potențialul în mod dinamic și să primească endorsements în life-coaching, social media, strategii de marketing și leadership pe Linkedin. După-amiaza mă paște seminarul de creaționism sau concertul care vede sala plină până la refuz. Muzica a devenit un spectacol grotesc de romantism patetic amestecat cu versuri de închinare, iar tinerele soliste sunt îmbătate de atenția și admirația fraților.

În parcuri am parte de hip-hop creștin; solistului îi lipsește autotune-ul de youtube, dar asta nu-l împiedică să improvizeze versuri despre mântuirea României. Youtube-ul e plin de aceeași faună de DaniiB, Pocăiții Hip-Hop, Ileana din Vâlcele și Hillsong. În centrul orașului întâlnim street preachers care au învățat de la Ray Comfort cum să-și prelucreze temeinic audiența prin fix trei întrebări încuietoare: ”ați furat? ați mințit? ați poftit vreo fimee? Vă așteaptă iadul veșnic pe care vi l-a pregătit Dumnezeu în mila și dreptatea lui. Dar Jeezas te iubește și vrea să fii salvat. Dacă mărturisești…”. Revistele pentru tineri se ocupă de întrebări existențiale, precum dilema purtatului verighetei; cele pentru publicul larg îl infierează pe papă și ne recomandă originile lui Ariel Roth. ”It is Written” dedică timp și spațiu unui interviu cu Ken Ham, iar google-ul returnează între primele căutări pentru ”Turkana boy” articole de pe creation.com.

Când am auzit insulte la adresa lui Andrei Pleșu din partea fratelui iubit de la antena, sau invective la adresa lui Sagan&Satan din partea fraților evangheliști, am știut că sfârșitul este aproape. Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Colecționarul adventist

26 aprilie 2014 de 9 comentarii

În cartea ”Sistemul obiectelor”, Jean Baudrillard încearcă să realizeze o analiză exhaustivă a modurilor în care oamenii s-au raportat și se raportează la obiecte. Anumite discuții cu prieteni SDA foarte conservatori mi-au descoperit un şablon pe care Baudrillard îl descrie foarte bine. Voi încerca acum o aplicație a analizei filosofului francez în contextul mentalului adventist.

OBIECTUL VECHI. Baudrillard împarte obiectele în trei categorii: obiecte funcționale, obiecte de organizat și obiecte simbolice. Paradigma modernistă a accentuat dimensiunea funcțională, eliberând obiectele de constrângerile de prestigiu şi reprezentare.
Despre obiectele simbolice, autorul observă: ”O întreagă categorie de obiecte pare să iasă din sistemul pe care tocmai l-am analizat: cele deosebite, baroce, folclorice, exotice, vechi. Acestea par a contrazice exigenţele calculului funcţional, răspunzînd unei alte vocaţii: de mărturie, de reamintire, de nostalgie sau de evadare. În măsura în care obiectul vechi e mai puţin legat de celelalte obiecte, şi în care se prezintă ca o totalitate sau ca o prezenţă autentică, are un statut psihologic special. E trăit în alt fel. Nefiind de folos la nimic, serveşte totuşi la ceva, în adîncimea lui. Obiectul funcţional e eficace, cel mitologic e împlinit. El semnifică evenimentul încheiat, naşterea lucrurilor.”

Voi considera în continuare adventismul un produs al modernismului, deși afirmația poate fi contestată. Mișcarea apare în America secolului 19, în contextul unei societăți puritane, carteziene, baconiene, guvernate de principiul eficienței și al funcționalității.
Prin urmare, era esențial ca adventismul să pună accent pe funcționalitate mai mult decât pe simbolism și contemplația mistică. ”Obiectele” cu care operează adventismul pot fi descrise în termenii managementului. Viziune: o istorie liniară, Marea luptă, care va culmina cu victoria binelui. Misiune: desăvârșirea caracterului. Obiective strategice: respectarea Legii veșnice, misionarismul, reforma sanitară și renunțarea la lumesc. Timeline: hărți profetice. Modernitate absolută! Baudrillard arată că obiectele simbolice nu sunt străine sistemului modern; deși acestea nu sunt funcționale, au o caracteristică – istorialitatea – care le face să se încadreze în AMBIANȚA modernă (ambianța – un mit al modernității). Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Noah (2014), Darren Aronofsky: angoase primitive 3D

17 aprilie 2014 de 39 comentarii

Un film care pentru conservatorul religios, literalist si dogmatic nu va constitui decat o profanare adusa unui ‘adevar vesnic’ – cel al Potopului Universal. Il vor revolta dibaciile hollywoodiene si 3D ale lui Aronofsky neconforme cu textul biblic, dar va jubila la ideea, foarte clar subliniata in discursul cinematografic, existentei unei Vointe Divine omnipotente careia omul trebuie sa i se supuna cu orice pret. Un film despre care conservatorul religios va sustine negresit ca il deranjeaza dar care, in ascuns, ii va produce juisanta pe care doar fantasmele sadice reprimate i-o pot asigura.

Pentru ceilalti, ‘Noah‘ va consemna istoria unei ere postindustriale si postecologiste in care Pamantul, inevitabil, va ajunge la autoanihilare. Pe aceata planeta stearpa, parasita de Creatorul care nu raspunde niciodata, alienarea psihica este ultimul si singurul refugiu al omului. Constitutia psihica a profetului (Noe) nu este departe de cea a unui om suferind de halucinatii si deliruri. Ideea deliranta predominanta, aceea de a se supune cu orice cost unei Vointe Divine tiranice, invadeaza intreaga personalitate a personajului principal si il mana catre excluderea din cercul familial si cel social. Cu toate ca reuseste sa crute viata urmasilor sai, angoasa depresiva ii va alimenta alcoolismul si il va haitui mult dupa retragerea apelor Potopului in tinutul dorit un nou Eden.

Razele curcubeului apar cand Noe reuseste sa mai slabeasca din fraiele vinovatiei chinuitoare izvorate din sentimentul ca a suferit un esec definitiv in relatie cu ceea ce credea ca e planul divin si sa incerce reconcilierea cu familia. In fata unei astfel de iubiri, umane in esenta, Vointei Divine nu-i ramane de ales decat adaptarea.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Unui medic mistic

13 aprilie 2014 de 38 comentarii

Acest articol va fi dureros, dar trebuia scris. Cu câteva luni în urmă am participat la o emisiune radio alături de un medic. Tema era artificialitatea emoțiilor umane. Dacă eu eram interesat de o abordare istorico-sociologică (citisem Baudrillard), interlocutorul meu părea fascinat să vorbească despre nevoile emoționale ale femeilor căsătorite și despre incapacitatea soților de a le satisface. Ideile erau clișee preluate din cărți de dezvoltare personală împletite cu misticism.

La ceva vreme după acea emisiune am găsit întâmplător blogul medicului. Abia atunci i-am înțeles modul de gândire. Mesajul central este următorul: omul nu poate realiza nimic fără Dumnezeu. Orice bucurie este deșartă, orice activitate umană este un eșec. După un număr de ani, orice om ajunge într-o criză existențială în care își poate pierde mințile. Care e remediul? Regăsirea sinelui în contemplație mistică. Doar în tăcere omul poate ajunge robul lui Dumnezeu. Stăpânul îi va îndeplini orice nevoie emoțională, iar omul va putea împărți și altora remediul universal. Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Invataturile evanghelistice si de bun simt ale lui Zgandarila pentru misionarii seriosi

10 aprilie 2014 de 57 comentarii

Pamfletul de mai jos se bazează pe textul din Faptele Apostolilor 17, pe episodul în care apostolul Pavel duce evanghelia în Atena. N-am încetat niciodată să mă mir de faptul că evanghelicii consideră relatarea aceasta ca o mare victorie personală a lui Pavel și a evangheliei și că este privită ca un model de imitat pentru misionarismul creștin contemporan. Eu am înteles textul altfel, ca pe un episod jenant și un exemplu de evitat.

16 Pe cînd îi aştepta Pavel în Atena, i se întărîta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
După episodul Tesalonic, unde era să fie linșat, și după fuga de la Berea, Pavel încearcă să-și piardă urmele la Atena, la capătul celălalt al Greciei. Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

End of time, end of story

4 aprilie 2014 de 63 comentarii

Endoftimestory ne ofera un splendid exemplu de junkpsychology atunci cand explica motivele pentru care raman eu in biserica. Daca ET ar fi psihologul care se pretinde, ar sti ca oricine investeste o viata intr-o cauza oarecare, nu poate sa nu o iubeasca. In termeni mai putin sentimentali, s-ar putea vorbi eventual despre o codependenta, desi termenul nu mi se potriveste.

ET ma acuza in continuare ca vreau sa dau jos din caruta a treia parte din ingeri. Aici avem ceva mai mult de discutat. Eu as vrea sa-i conving pe toti fratii/surorile ca e timpul sa nu se mai joace de-a ingerasii cu aripi de mucava. E timpul sa deschida adevaratele aripi, ale mintii.

Cu privire la datul jos din caruta am o intrebare pentru ET: ce conteaza, mijlocul de transport, sau directia in care mergem?

Referitor la transport,  oare nu a citit fratele ET in Marturii vol. 5 cum ne vom da jos din caruta si vom urca muntele desculti? Din cate imi amintesc eu, problema este cu cei care raman in caruta, nu cu  aceia care coboara din ea. In rest, sunt de acord cu el ca problema este caruta. ET face parte din acea clasa, reprezentata mai ales de pastori, care considera ca avem ceva de invatat de la Amishi. Sa mergem cu caruta in era spatiala. Ideea este ca trebuie sa ramanem in secolul XIX. Aici e miezul problemei.

Postul lui ET se incheie cu un apel patetic, in cel mai autentic limbaj de lemn, gen „o brother, where are thou”. Prietene ET, atunci cand am ales sa confrunt biserica nu am facut-o cu masca pe fata. Nu este ironic faptul ca cineva care se baga atat de insolent in viata altcuiva, o face din umbra? Imi amintesti de altii care apelau la mine sa ma intorc, desi nu stiam nici cine sunt si nici daca voi iesi pe aceeasi usa pe care am intrat. Parafrazandu-l pe Emanuel Ungureanu, suntem o biserica infectata de mema bolshevik/menchevka la nivel structural.  Scoate-ti masca, prietene ET si vom sta de vorba. Pana atunci, end of story.

P.S.

la viata mea am lucrat ca muncitor forestier (tzapinar), taietor de stuf in Delta Dunarii,  miner de strapungere la constructie hidrocentrala, muncitor in constructii si apicultor.  Evolutia m-a facut pentru lucruri grele, (probabil vreo gena de Neantherdal). De acea acea nici nu mi-am gasit locul intre asa zisii intelectuali ai sistemului.

Înregistrat sub Editorial

← Articole mai vechi

Articole mai noi →