Recapitularea ca metafora teologica

5 august 2014 de 5 comentarii

Recapitularea lui Heckel este omul de paie favorit al creationistilor. Darwin sustine in capitolul 13 al originilor „fenomenul”, nu „legea” recapitularii evolutiei in embrion. Ca in majoritatea cazurilor, genetica si biologia moleculara au dovedit ca Darwin a vazut bine lucrurile. Asa cum a remarcat deja Ianis, se recapituleaza dezvoltarea embrionului, nu a formelor adulte, iar recapitularea este un fenomen, nu o lege universala. Cred ca Sean Carrol in „Endless Forms most Beautiful” explica foarte bine fenomenul, si ne arata relevanta lui pentru biologia moderna.

Care este relevanta teologica a recapitularii ca concept biologic? Voi pleca de la un pasaj familiar din Patriarhi si Profeti.

Oamenii sunt atât de hotarati in a-l exclude lui Dumnezeu de la suveranitatea asupra universului incat il degradează pe om si il jefuiesc de demnitatea originii sale … genealogia neamului nostru, asa cum este data de inspirație, merge înapoi originea sa, nu la o linie progresiva de germeni, moluște, și patrupede, ci la marele Creator.

Intrucat sunt confruntat frecvent cu paragraful de mai sus, raspunsul meu obisnuit este acela ca fiecare dintre noi, individual, provine, in sens literal, dintr-o singura celula. Aceasta s-a dezvoltat intr-un organism nevertebrat, ca o molusca. In primele saptamani embrionul a avut fante si arcuri branhiale, din care, la fel ca in evolutia primilor pesti, s-au dezvoltat oasele fetei. Am avut mai intai rinichi nefunctionali de cordat fara falci, care s-au dezvoltat apoi in rinichi functionali de peste/broasca, si, in cele din urma, in rinichii de mamifer. Mai mult, embrionul uman creste blana pe tot corpul exact in aceiasi saptamana ca embrionul de cimpanzeu, dar, spre deosebire de acesta, se naste dupa ce o pierde. De aceea copiii prematuri se nasc adesea cu par pe tot corpul, sau exista atavisme, ca Esau.

Nu inteleg de ce acest argument de bun simt provoaca reactia fiziologica de „fight-or-flight in unii creationisti. In mod interesant, reactia se manifesta exact ca la octopus, prin schimbarea culorii pielii spre rosu, desi persoanele in cauza, urmand sfatul inspirat, au scos molustele din albumul de familie. Recapitualre?

„Fight-or-flight” recapituleaza expresii de antropoid care vede un sarpe, atunci cand mentionez implicatiile cristologice ale dezvoltarii embrionului. Daca Isus a fost Vere Deus, Vere Homo inca din pantecele mamei, asa cum credem, atunci credem deasemenea ca D-zeu a fost homoousios cu: celula adevarata, nevertebrat adevarat, peste/batracian adevarat si cimpanzeu adevarat, cel putin in anumite faze ale embrionului.

Asadar, daca al doilea Adam recapituleaza evolutia, cine e primul Adam sa pretinda origini „mai nobile”, cum ar fi pamantul? (Basca ca omul nici nu e din pamant. Or fi existand forme de viata bazate pe siliciu prin alte sisteme solare, dar aici, la noi, viata este bazata pe carbon). Si daca embrionul lui Isus a recapitulat evolutia molustelor si pestilor, nu inseamna oare ca nu doar omul, ci intreaga creatie, este chipul lui D-zeu, Intelegem atunci ca mantuirea nu este doar pentru oameni, asa cum am inteles candva ca nu este doar pentru Iudei.

Fireste, asta e Teilhard: sarpele iezuit cu harca de erectus pekinensis in gura, incolacit pe pomul cunoasterii. Iar maimutele antropoide, cand vad sarpele in copac, tipa si se agita. Pana ce vreuna, fie ea Eva sau Lucy, se departeza de alpha-male si incepe sa converseze cu sarpele.

Înregistrat sub Editorial

Dupa douazeci de ani…

13 iulie 2014 de 27 comentarii

Acum 20 de ani argumentam, la seminarii de profetie, ca o decizie a Curtii Supreme din US tocmai inaugurase agenda legislativa pentru decretul duminical.

Problema plecase de la o ciuperca haluginogena numita peyote, pe care unii amero-indieni o foloseau ca parte a ritualului religios. Intrebarea era daca primul amendament al constitutiei:

Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof…

se aplica si la legi neutre din punct de vedere religios (cum ar fi interzicerea unui halucinogen), atunci cand practicantii unei religii le gasesc impovaratoare in anumite circumstante. Decizia Curtii Supreme a fost ca “legi neutre cu aplicatie generala” trebuie sa ramana valide in fata oricarei obiectiuni de natura religioasa.

Becul rosu mi s-a aprins citind analiza lui Antonio Scalia, al carei text (trunchiat) imi parvenise via Jan Marcusen. Scalia avertiza impotriva unei avalanse de exceptii constand in:

religious exemptions from civic obligations of almost every conceivable kind — ranging from compulsory military service to the payment of taxes to health and safety regulation such as manslaughter and child neglect laws, compulsory vaccination laws, drug laws, and traffic laws; to social welfare legislation such as minimum wage laws, child labor laws, animal cruelty laws, environmental protection laws, and laws providing for equality of opportunity for the races… Precisely because ‘we are a cosmopolitan nation made up of people of almost every conceivable religious preference,’ and precisely because we value and protect that religious divergence, we cannot afford the luxury of deeming presumptively invalid, as applied to the religious objector, every regulation of conduct that does not protect an interest of the highest order.

Paranoia profetica s-a declansat atunci cand am aflat ca Scalia mai era pe deasupra si Opus Dei.

Imi amintesc ca am citat in prezentarea mea expresia “the highest order” in legatura cu afirmatia din GC care sustine ca pazitorii Sabatului vor fi denuntati ca „vrasmasi ai ordinii”. Ce mai asteptam?

Ca raspuns la hotararea Curtii Supreme, Congresul a votat ln 1993 Religious Freedom Restoration Act (RFRA), co-semnat si anuntat cu mare tam-tam de presedintele Clinton. Am ramas la curent in prezentarile mele, mentionand, din aceiasi sursa, ca in adunarile legislative si guvernele lumii se confrunta in mod literal ingeri si demoni. Nu eram chiar asa de sigur ca Bill era unul dintre ingeri, dar nu ma indoiam ca daca exista vre-un demon infiltrat la Curtea Suprema, acesta trebuie sa fie Opus Dei. Bine ca nu stiam inca de DaVinci Code.

Dupa 20 de ani…

Multe s-au schimbat intre timp. Printre altele, am aflat ca Clinton nu este inger (eventual, poate fi unul dintre aceia care “au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase si dintre toate le-au ales pe cele pe care le-au placut”). Am inteles deasemenea ca Scalia avusese dreptate. RFRA a devenit o licenta pentru peticirea Americii cu enclave de barbarism religios. Mai mult, a ajuns un instrument pentru a impiedica legea sa protejeze cetateanul de abuz corporat-religios. Religia corporata si corporatia (considerata persoana) religioasa, au devenit veritabile ICOANE ALE FIAREI.

De exemplu, hotararea recenta a Curtii Supreme (5-4) in cazul Hobby Lobby. Este vorba despre un lant de 500 de unitati de comert cu 13. 000 de angajati care a obiectat pe baza la RFRA impotriva obligatiei legale de a include plata pentru anticonceptionale in polita de asigurare.

Intrebarea care se ridica in mod natural, este de ce nu ar avea un antrepenor Martor al lui Jehova dreptul la o exceptie similara in cazul transfuziei de sange, sau un Christian Scientist in cazul neuro-psihiatriei. Justice Alito ne asigura ca decizia:

concerns only the contraceptive mandate and should not be understood to hold that all insurance-coverage mandates e.g., for vaccinations or blood transfusions must necessarily fall if they conflict with an employer’s religious beliefs

Suna neconvingator. Pe ce baza se face discriminarea? Intrevad deja o coada la Curtea Suprema ca in Romania cand se bagau portocale. Omul de afaceri descopera religia ca good business. Nu ca ar fi ceva nou pentru cei aflati deja in business cu Dumnezeu.

Immanuel Kant, in lucrarea lui clasica “Ce este Iluminismul”, a definit deosebirea intre “folosirea publica al ratiunii” si “folosirea privata a ratiunii”. Religia tine de cea din urma. Libertatile si drepturile individuale sunt definite insa in spatiul public al ratiunii, acolo unde legile au la baza maxime univerdsale. Ultimii 20 de ani au fost martorii unei ciopartiri a spatiului public in numele libertatii religioase de grup.

Daca exista forte care vor sa inrobeasca libertatea constiintei, acestea nu vin din folosirea publica a ratiunii, ci de la invadarea Agorei de religii si interese etnic-culturale. Avem mai multe drepturi si libertati in societatea seculara decat in bisericile noastre sau in spitalele si scolile pe care le sponsoreaza. Icoana fiarei trebuie cautata mai pe aproape de cat o cautam eu acum douzeci de ani.

Vreti un exemplu? Intrebati o asistenta adventista daca gaseste mai usor sa tina Sabatul la un spital adventist sau la unul din Babilon. Cum bine zice Grigore Alexandrescu:

Noi vrem democratie, dar nu pentru catei

Noi vrem libertate religioasa, dar nu pentru credincios. O vrem pentru dulaul corporat si bivolul eclesiastic.

Înregistrat sub Editorial Tagged with

Lupo-fobii de ziua a saptea

2 iulie 2014 de 22 comentarii

Am învățat recent un cuvânt nou: agalmatorhemaphobia adică frica de statuile vorbitoare, o fobie despre care credeam că s-ar putea clasa lejer în fruntea unui top al stărilor patologice. Și uite asa am început să-mi arunc privirile în jur (și prin mediu virtual) îincercând să identific potențiala concurență. Și pentru că circulă vorba prin folclorul urbano-duhovnicesc, cum că biserica ar fi un fel de spital iar enoriașii ar fi pacienții veniti la tratament holistic mai ceva ca în sanatoriul lui Kellog, dintr-o dată m-am trezit în paradisul căutatorilor de fobii, locul unde pescuitul în acvariul cu obsesii și repulsii n-a fost niciodată mai usor (momentan să ignorăm faptul că unii dintre pacienți ar fi trebuit să primească la internare o dungă roșie pe certificatul de botez, că să țina departe căutatorii de senzații tari)

Pe când meditam adânc la acest adevăr veșnic, duhul proorocilor m-a purtat prin niște locuri pustii și fără apă, tocmai pe site-ul unui fost coleg care, în vremuri de mult apuse, părea baiat cu scaun la cap (mobilier la care n-am apucat să verific totuși prezența tuturor picioarelor, mai mult ca sigur ca a ieșit din garanție). După câteva lecturi constipate în stanga și în dreapta, cu o mână pe mouse, cu una făcându-mi cruce cu limba, și cu ultima masaj cardiac digital, la vederea atator fobii mi s-a blocat nomenclatorul de nici măcar invocarea sfântului Linaeus nu l-a mai putut urni. Asa că le-am bagat și eu la angro: lupo-fobiile de ziua a șaptea. Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Sora Aziza vs. White

28 iunie 2014 de 54 comentarii

Citind cartea ”Infidel” de Ayaan Hirsi Ali, am observat anumite paralele între diferitele abordări și mișcări de redeșteptare islamice și echivalentul lor creștin. În continuare voi compara afirmațiile sorei Aziza, profesoara de la liceul din Nairobi, cu afirmații ale Ellenei White. Ultimele au fost preluate din ”Tragedia veacurilor”, ”Calea către Hristos”, ”Mărturii” și diverse compilații.

Sora Aziza
1.  Scopul rugăciunii era să fim conștiente – în mod constant conștiente de prezența lui Dumnezeu și a îngerilor, și a supunerii interioare față de voința lui Dumnezeu care ne permitea fiecare gând și acțiune în fiecare zi.

2. Sora Aziza ne-a amintit despre îngerii care zburau deasupra umerilor noștri. În stânga și în dreapta, ei ne înregistrau toate gândurile, intențiile și ideile – bune sau rele. Chiar dacă ne acopeream și ne rugam, nu era suficient în fața lui Dumnezeu. Ceea ce conta era intenția. Dacă îți zbura mintea, dacă o făceai din motive nepotrivite, Dumnezeu și îngerii puteau să vadă în inima tași să afle aceste lucruri.

3. În clasă, sora Aziza ne înșiruia seducțiile Satanei: dorința de a fi frumoasă și de a-i atrage pe bărbați; impulsul de a te distra; muzica și cărțile lumești. Ea cunoștea toate aceste lucruri. Dar viața aceea era prea goală pentru ea. Și-a dat seama că ceea ce dorea cu adevărat era să devină o bună musulmană. Credința ei devenise mai profundă, mai dreaptă și mai pură.

4. Sora Aziza ne-a vorbit pentru prima dată și despre lupta interioară, jihad-ul din fiecare dintre noi: supunerea tuturor dorințelor. Trebuia să vrem să ne supunem părinților noștri și să ne comportăm într-o manieră care răspândea bunătate. Trebuia să vrem să avem îndatoriri. Trebuia să ne amintim de dorința lui Allah cu fiecare gest al fiecărei zile și să alegem să ne înfățișăm Lui.

5. Sora Aziza ne vorbea despre evrei. Îi descria în așa fel încât mi-i imaginam monstruoși din punct de vedere fizic. Diavolii și jinii pur și simplu plecau din capetele lor ca să-i inducă în eroare pe musulmani și să răspândească răul. Tot ce mergea rău era din vina evreilor. Tiranul irakian Saddam Hussein, care atacase Revoluția Islamică în Iran, era evreu. Americanii care-i dădeau bani lui Saddam erau controlați de către evrei. Evreii controlau lumea și de aceea noi trebuia să fim puri: ca să rezistăm acestei influențe diavolești.

6. Sora Aziza ne spunea că era de datoria noastră să le convertim pe colegele noastre creștine. Ne spunea că era singura modalitate de a le scuti pe prietenele noastre de chinurile iadului.
M-am dus la sora Aziza și i-am zis: ”Celelalte fete nu vor să devină musulmane. Părinții le-au crescut în religia lor. Nu e vina lor și nu cred că e corect ca ele să ardă în iad.” Sora Aziza mi-a spus că mă înșelam. Prin mine, Allah le dăduse o șansă. Dacă ele respingeau adevărata religie, atunci era corect să ardă în iad.

Ellen White
1. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie adus supunere faţă de Hristos. Fiecare gând este însemnat ca şi când ar fi o singură persoană în toată lumea şi atenţia cerului este concentrată asupra acelei persoane.

2. Nu trebuie făcute fapte pe care nu aţi vrea ca îngerii cei sfinţi să le înregistreze în cărţile de sus. Singura ţintă să vă fie slava lui Dumnezeu. În cărţile din ceruri, sunteţi înregistraţi exact cum vă stăpâniţi în viaţa de cămin.
Mi-a fost arătat că îngerul raportor înregistrează cu credincioşie fiecare dar oferit lui Dumnezeu. Motivul dăruirii este de asemenea înregistrat.

3. Mi-au fost relatate multe întruniri de acest fel. Am văzut veselia, etalarea în îmbrăcăminte, împodobirea personală. Ochii scânteiază, obrajii se îmbujorează, conştiinţa doarme. […] Printre cele mai periculoase surse de plăcere se numără teatrul. […]Prin intermediul romanelor şi povestirilor din reviste, Satana este la lucru spre a umple mintea cu gânduri nereale şi neserioase.

4. În supunerea totală faţă de Domnul Isus Hristos există pace. Ascultarea de Dumnezeu aduce odihna. Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă; fă din aceasta prima ta lucrare! Rugăciunea ta să fie: „O, Doamne, primeşte-mă să fiu cu totul al Tău. Aşez toate planurile mele la picioarele Tale. Foloseşte-mă astăzi în serviciul Tău”. Aceasta este o lucrare ce trebuie săvârşită zilnic.

5. În vremea aceea a fost creat ordinul iezuiţilor, cel mai tiran, cel mai lipsit de conştiinţă dintre toţi apărătorii papalităţii. Călugării acestui ordin erau cu totul izolaţi de orice fel de legături pământeşti, cu raţiunea şi conştiinţa complet înăbuşite. N-a existat o crimă mai oribilă pe care să n-o săvârşească, nici o prefăcătorie prea perfidă la care să nu recurgă. […] Biserica va face apel la braţul puterii civile şi papistaşii şi protestanţii se vor uni în această lucrare. […] Va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce păzesc porunca a patra.

6. Oamenii care sunt angajaţi în proclamarea ultimei solii de avertizare a lumii, o solie care urmează să hotărască destinul sufletelor […]
Nu trebuie să lăsăm lumea să ne convertească, ci noi trebuie să ne luptăm cu cea mai mare stăruinţă să convertim lumea. Îi implor pe părinţi să îşi aşeze copiii acolo unde nu vor fi ademeniţi de o educaţie falsă. Unica lor siguranţă stă în a învăţa de la Hristos. El este marea Lumină a lumii. Orice alte lumini, orice altă înţelepciune sunt nebunie.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Teologie de Oscar, DIY

16 iunie 2014 de 25 comentarii

Ultima postare a lui Edi a picat tocmai când incercam să îmi fac siesta după un articol ce a tulburat cinefilul din mine. Pe când eram în duhul lui Hitchcock, mi s-a aratat că industria de divertisment a corupt apocaliptic cea de-a șaptea artă (dacă e de la Domnul, nu știu; mai demult arta asta fusese clasată la pozitia șase). Ca să fie clar că e o treaba diabolică, omul fărădelegii, cunoscut și ca the reigning mad scientist of Hollywood, este un individ exersat în știința și arta statisticii.
63087 Omul nostru a redefinit ideea de divertisment, cel puțin pentru producătorii de filme cărora le-a umplut inimile și buzunarele de voioșie și amuzament. Metoda lui este unică și se numeste evaluarea scenariului (script evaluation). Pentru doar 20k $ și mulțumită artei statisticii, producatorul primește informații clare despre cum unele elemente aduc bani și Oscaruri iar altele trebuie evitate. Evident că domnul în cauză  a ajuns spaima scenariștilor și scriitorilor, care își văd astfel scenariile maltratate și botoxate distopic, până la dispariția ultimei urme de creativitate și originalitate. Astfel că filmele de succes (însemnând încasari și Oscaruri) au devenit combinațiile unor vechi elemente studiate, testate și repetate, cât timp piața e dispusă să le asimileze.

Titlul pamfletului nu este o metaforă. Teologia, ca divertisment, ar merita Oscarurile și festivalurile ei.

În primul rând pentru că este la cheremul unor indivizi specializați in inginerii ca cele exersate la Hollywood. Nietzsche se lamenta că, de un mileniu și jumătate încoace, nu s-a mai inventat niciun dumnezeu nou. Totul funcționeaza dupa vechiul principiu de marketing vinde-le oamenilor ceea ce doresc să cumpere iar orice vanzator de succes știe sa vânda același lucru vechi, inferior și expirat drept nou.
Mai apoi pentru că, asemenea Oscarului, teologia își vinde produsul (Jesus is the product, vorba episcopului) drept material de primă clasă, știind că masele sunt dispuse să deconteze orice vechitură pe care se pune eticheta potrivită, din mâna unei vedete.

Nu, munca (nu însă și vocatia) pastorului nu este alienată, întrebați slujitorii conferintelor câte cursuri de marketing li se bagă în vene și care este targetul lor lunar.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Cele 95 de teze ale lui Sorin Petrof

16 iunie 2014 de 40 comentarii

Sorin a pus punctul pe „i”, sau, in idiom anglo-american, a lovit cuiul pe cap, atunci cand a definit binomul teologie-bani ca pe o falsa dilema. De fapt, am putea spune ca respectivul idiom este o dubla metafora, intrucat lovirea cuiului poate fi o aluzie la cele 95 de teze.

Intr-adevar, idea ca productia de teologie si „churching people” are ca scop generarea de plus-valoare, si ca munca pastorului este alienata, adica: obiectul pasiunii care l-a dus pe tanarul idealist la seminar este inlocuit cu salariul si preocuparea majora pentru locul de munca, (are si pastorul familie, rata imobiliara, copii la scoala, etc., si, pe langa toate, a devenit „unemployable”), este in esenta versiunea moderna a tezelor lui Luther.

Am dezvoltat idea pe blogul meu.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Singularitatea ca mit

12 iunie 2014 de 48 comentarii

Bloggerul ”Evoluția Rațiunii” ne-a recomandat un articol despre transhumanism și singularitate.
Citindu-l, mi-am amintit un pasaj din cartea filosofului J. Baudrillard (”Sistemul obiectelor”) în care vorbește despre conotațiile obiectelor tehnice și miturile modernității. În continuare doresc să arăt că ideea de singularitate se bazează pe un astfel de mit, neavând un caracter profetic, ci unul de interfață subconștientă a fenomenului tehnologic contemporan.

MITUL AUTOMATIZĂRII – TRANSCENDENȚA FUNCȚIONALĂ
Gradul de perfecțiune al unui obiect tehnologic este perceput ca fiind direct proporțional cu gradul de automatizare. Cu cât are mai multe funcții incorporate, accesibile printr-un simplu click pe un buton, cu atât este mai puternic efectul.
În cazul automobilelor, spre exemplu, constructorii prezintă ca pe o mare realizare mecanică folosirea unui automatism supraabundent la accesorii, sau recurgerea sistematică la servocomandă, al cărei efect imediat e fragilizarea obiectului, grăbirea căderii lui în desuetudine și a reînnoirii. Astfel, automatizarea devine o formă de închidere, de redundanță funcțională, lăsându-l pe om într-o stare de iresponsabilitate caracteristică unui spectator. ”E visul unei lumi supuse și al unei tehnicități împlinite tehnic, în serviciul unei umanități inerte și visătoare.”
Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , ,

Teologia ca hieroglifă financiară

4 iunie 2014 de 59 comentarii

Regretabila concediere a lui Edi a adus în prim plan chestiunea legată de strategia conferinței Illinois vis-a-vis de gestionarea dizidenței în rândurile corpului pastoral. În general se pleacă de la premisa că doar o problemă teologică putea genera o astfel de reacție; există precedentele istorice foarte explicite iar aceasta ar fi singura explicație posibilă. Pe de altă parte, conferința cu pricina exclude din start orice conotație teologică atașată deciziei sale, motivele invocate fiind pur financiare. Totuși în contextul unor controverse teologice reale motivul financiar pare nu doar neverosimil dar aproape cinic. Și cu toate acestea, impresia mea este că binomul teologic / financiar reprezintă o falsă dilemă. Problema de fond a conferinței Illinois, iar prin extensie, a întregului sistem adventist, este exclusiv financiară, teologia fiind doar o fumigenă de adormit copiii.

Am să mă justific. În paradigma medievală, în contextul unui sistem feudal, erezia avea conotații aproape apocaliptice, fiind percepută ca o negație a sistemului; cu toate acestea erezia reflecta cumva un statut, o condiție, poate chiar “virtute”. De aceea, în Evul Mediu Edi ar fi fost un eretic de succes, chiar eliminarea sa asigurându-i cumva supraviețuirea în istorie. Însă într-un sistem închis, determinist cum este cel administrativ, erezia, reală sau imaginară, nu există ca entitate în sine, nici măcar ca simptom ci doar ca hieroglifă financiară, ceea ce teoretic doar contabilii mai reușesc s-o deslușească. Însă fără piatra de la Rosetta orice problemă teologică se transformă automat într-una financiară, conferința de tristă amintire convertindu-și lucrătorul într-o marfă pe piața de capital. Așa cum ar spune fratele Lukács, teologia a fost reificată, subiectul transformat în obiect, ideile în dolari.

Din această perspectivă, fratele Marx, după înțelepciunea dată lui, ar fi spus că lucrătorul Edi era triplu alienat: (1) față de produsul muncii sale, care, atenție, nu era salariul (acesta fiind part-time și fără beneficii era mai degrabă un fel plată pentru necalificați) ci față de ceea ce producea din punct de vedere teologic și de care nu se putea bucura pentru că nu-i aparținea, conferința având copyright asupra produsului teologic; (2) față de mijloacele de producție, adică față de conferința în sine ca sistem generator de muncă pastorală, datorită diferențelor ideologice – Edi ca angajatul unui sistem ce vrea eficientizarea procesului muncii era doar un dinte din mecanismul administrativ al roții dințate din Illinois Conference, ce nu mai putea genera capital; (3) față de ceilalți lucrători care-l apreciau pe pastorul Constantinescu nu drept coleg ci rival, competitor pentru slujba, promoția și beneficiile altora.

Concluzia? Spiritul capitalismului a învins etica protestantă. Conferința Illinois a refuzat ultima dorință a condamnatului, aceea de a fi judecat ca “eretic” sau tratat ca dizident, fiindu-i datoare măcar cu o “decapitare” teologică onorabilă. Cel puțin la acest capitol romanii erau gentlemen, nu-și abandonau niciodată cetățenii, gladius-ul roman fiind ultima binecuvântare în latină… În schimb pastorul Constantinescu a fost basculat la gropa comună a pauperilor, pentru ca și pomenirea să i se uite confirmându-se de fapt versiunea religioasă a legii de fier a oligarhiei – mercantilizarea pastorației și fetișizarea salariului, cu alte cuvinte dacă salariu nu e, nimic nu e… Acum, dacă ar fi fost vorba doar de-o problemă teologică, atunci poate că n-ar avea păcat; însă pentru că zice că este strict financiară, tocmai de aceea păcatul (capitalul) conferinței rămâne.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Inainte de a afla din alte surse…

1 iunie 2014 de 89 comentarii

Astazi, 31 Mai, s-a incheiat activitatea mea in Conferinta Illinois. Motivul invocat este situatia financiara a Conferintei, in mod deosebit presiunea exercitata de noua legislatie cunoscuta ca Obama Care. Nu au vost invocate motive teologice.

Nu intentionez sa fac un subiect special de discutie din aceasta, intrucat ne-ar distrage de la lucruri mai importante. Obiectiunile mele fata de anacronismele Adventismului sunt cunoscute, si nu intentionez sa adaug revendicari personale la ceea ce consider o critica dinlauntru necesara si sanatoasa.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

Un pic de teologie lacustra, in asteptarea curcubeului

17 mai 2014 de 19 comentarii

Textul de mai jos s-a născut în urma agitatiei create după ce un travestit a câștigat finala Eurovision, moment care a polarizat instantaneu diferite grupuri de discuții. Nu mă voi ocupa despre homofobie, drepturile comunității LGBT sau etică creștină. E doar o coincidență fericită că astăzi este Ziua internațională împotriva homofobiei și transfobiei.

În linkul acesta găsiți o scurtă emisiune sub numele Dumnezeu are planuri mari cu mine, în care protagonistul este un transgender. Acesta are identitate sexuală masculină în timp ce natura l-a înzestrat cu o identitate fiziologică feminină. Pe parcursul dialogului, oaspetele își afirmă credința creștină, o idee care, mai mult ca sigur, ca va deranja creștinul convențional.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte că am învățat la un curs despre Rainbow Theology și Queer Theology. Cele două reprezintă contextualizarea teologiei creștine pentru comunitatea LGBT. După cum era de așteptat, profesorul meu a trecut rapid peste această ”abordare neetică a Scripturii”, dând de înteles că biserica creștină a confiscat interpretarea Bibliei (astfel lăsând pe dinafară o mulțime de teologii, nu neapărat legate de problematica în discuție).
Citește mai mult din acest articol

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →