Recviem pentru chipul din oglinda

In anii ’80, am fost o vreme abonat la revista Cutezatorii, devoram ori de cite ori aveam ocazia almanahul Stiinta si Tehnica, vizionam insipidele Telejurnale, cind aveam curent, in asteptarea vreunui episod din Copiii capitanului Grant, si citeam, o data la doua luni, prima pagina din Curierul adventist (cine are urechi de auzit, sa auda). In aceeasi perioada, am petrecut multe seri ascultind, alaturi de bunicul meu matern, pastor adventist, Europa Libera si Vocea Americii. Am facut inca de timpuriu experienta reversului – cum e sa iesi din zgomotul omniprezent al realitatii oficiale (K ar zice ca tocmai am comis un pleonasm), sa deconstruiesti idoli, sa chestionezi ceea ce vrea sa treaca drept evidenta.

Daca anii ’90 m-au invatat ceva, a fost tocmai ca experienta asta a reversului nu inceteaza niciodata sa fie utila. Desi bunicul meu n-a intentionat asa ceva, se intimpla sa fi fost printre cei care m-au echipat pentru drumul care m-a adus astazi la ateism. Religiile sint, macar prin anvergura intelectuala a proiectului lor si prin forta de penetrare in viata individului si a comunitatilor, sisteme totalitare – obiecte ideale pentru arta deconstructiei. O religie axata pe text cu atit mai mult.

Imi aduc perfect aminte ora de teologie sistematica (cu Adi Orban) in timpul careia am avut, pentru prima data cu claritate, intuitia faptului ca teologia nu este decit o forma speculara, deci spectrala de antropologie. Zeii ne seamana, mai ales atunci cind difera cel mai mult de noi – ne intregesc. Sintem fatalmente (?) nuntiti cu reflexiile (/reflectiile) noastre, oricit de anamorfotice. Asa cum sintem obisnuiti sa ne privim in oglinda si sa spunem „iata-ma”, ne croim zeul pentru a ne descoperi pe noi insine.

Moartea nietzscheana a zeului coincide cu aceasta intuitie. Nu ma cunosc decit in fata oglinzii, unde ma recunosc in cel din oglinda, desi cel din oglinda sint eu.

Meditatie pascal(ian)a

Ceea ce, napaditi de certitudini facile, uita majoritatea apologetilor crestini care citeaza „pariul lui Pascal” e ca acesta s-a nascut dintr-un sanatos scepticism, ca optiune pragmatica in fata imposibilitatii certitudinilor de orice fel. Pascal nu era sigur nici macar cu privire la faptul ca nu putem sti nimic cu siguranta. Iar pariul lui se bazeaza pe prezumarea idealitatii scenariului crestin. Or, eu nu gasesc nimic ideal intr-o „viata de apoi”. Promisiunea invierii ma lasa rece, daca nu cumva ma infurie, ca mizerabila nada pentru cel mai jalnic negot de iluzii.

Eu sint incintat sa traiesc in orizontul mortii. Sentimentul tranzientei este nimbul melancolic a tot ceea ce e frumos. O fuga de Bach care nu se mai termina este tortura suprema. Floarea care nu se vestejeste e ca un orgasm infinit. Asteptarea sfirsitului, necontaminat de dulcegaria unui „dincolo”, e tocmai ceea ce face viata asta demna de trait. Despartirile sint cel putin la fel de necesare ca si intilnirile. Celula care a uitat cum se moare e cancer.

Chiar si in ordine teologica, invierea lui Isus este un deznodamint aberant. Niciuna dintre jertfele aduse la sanctuarul levitic nu si-a primit viata inapoi, dupa ce si-a pierdut-o la altar. Daca Isus a inviat, moartea lui nu face nici cit o ceapa degerata.

Studiul care probabil a dus la demiterea lui Florin Laiu de la ITA

Se numeste „The Sanctuary Doctrine: a critical-apologetic approach” iar in posesia mea, via Polihronu, se afla al doilea draft pregatit pentru Biblical Research Council si datat octombrie 2011. Il puteti accesa in intregime mai jos. Este bazat pe materialul pe care FL l-a prezentat public la European Theology Teachers Convention, aprilie-mai 2011, Cernica-Bucuresti, si despre care el afirma ca reprezinta filiera prin care opiniile lui au ajuns la cunostinta forurilor superioare (vezi comentariul #3 de aici).

Am sa citez pe larg, din prima parte rezumatul, care pe englezeste se cheama „abstract”, iar din ultima parte „Practical Suggestions”. Fac asta deoarece ideile si modul de abordare al autorului mi se par relevante pentru multe categorii de cititori si pentru ca mie mi-au sporit, inca o data, aprecierea fata de FL. Adnotarile mele sunt intre acolade, „{„, „}”:

Abstract

The following study touches a series of sensitive issues relating to the Judgment and Sanctuary theology (JuST), a point of convergence for the Seventh-day Adventist hermeneutics and eschatology. The author militates for a more critical Bible exploration, and a more dynamic perception of the SDA historical doctrine. It is shown that such a challenging exegetic approach depends on more basical hermeneutic issues, as for example the theology of inspiration, and the role of the Spirit of Prophecy in theological debates.

The fundamental importance of consistent linguistic and contextual exegesis is stressed, as a reasonable approach to Daniel 8-9. {am scos in evidenta acest aspect, il consider notabil} Crucial terms and expressions are critically treated, as well as some secondary terms and expressions, to stress the necessity of better translations of the prophecies of Daniel. While in a few cases the author suggests different and challenging solutions, most of his solutions agree with the present SDA scholarship. Many other important subjects that are usually involved in the debates over the SDA understanding of Daniel 8:14 are touched in this study. All these critical issues are discussed from apologetic-confessional concerns, intended for constructive and affirmative purposes. If opinions of this author are sometimes divergent from yours, Adventist theologian colleagues, it is hoped that the criticism shall not be perceived as the slightest personal affront, neither as an offense to our community of faith. {Rigurozitatea, bunele intentii apologetice si faptele pe masura, toate caracteristice lui FL si cunoscute si de interlocutorii credinciosi si de cei necredinciosi, nu au fost suficiente pentru a-l proteja de un destin decis sec, prin votul unui comitet. Spiritul retrograd al unui conservatorism plat, nechibzuit, devine malefic prin efectul pe care mesajul unei asemenea decizii il are asupra directiei si atmosferei generale din sânul unei comunitati de credinta si asupra formării fiecarui membru, luat in parte.}

[…]

Practical Suggestions

Adventist prophetic (eschatologic, apocalyptic etc.) studies need continual revision and progress, in the light of new hermeneutic and exegetic approaches. This is the task of all our theologians and of all our community of faith. Our responsible authorities (BRI, BRCs) should encourage constructive theological endeavors in this field. First, to make a more thoroughful evaluation of the former critical approaches and suggestions; and second, to encourage the dynamic theological model of our pioneers.

Probably the first necessary step is to promote a sound and realistic theology of inspiration, not only among theologians, but also among our community at large. The Bible study and the Spirit of Prophecy need to be revived and encouraged in our churches everywhere, in a respectful and critical manner. To make more open and more efficient such popular study, much depends on ministers’ concern or abilities to do it, and on the popularity of good written studies on the topic. Our pastors or teachers must be able to understand in a practical way how divine inspiration works, and thus we have to resume, in the most open manner, the task we silently abandoned in 1919 {FL se refera aici la Conferinta Biblica din 1919, subiect despre care am scris si eu, amatoriceste, aici si aici, spre exemplu}. Without a decided and united effort, nothing good is to be realized.

SDA theologians with all our present capacities should make of this fundamental topic a priority in our research. We cannot allow our central doctrine and message to remain in a provisional stage. We should not fear that being fair with the Biblical text or the Spirit of Prophecy might lead to a loss of faith. There are some risks in the dynamics of a fair and determined research, but there are more risks in a conservative inertia. {evidentierea imi apartine, I’ll say Amen to that! Preach it, brother.}

It is wise to ask myself, if a doctrine so difficult for scholars should belong, with all its details, to our official doctrinal expostion, which so often functions as a creed and test of fellowship.295 {aici FL citeaza un material citat via Desmond Ford; bine a remarcat skeptic ca FL ar putea fi considerat un „Desmond Ford de Romania”; oare in oct 2011, data compunerii acestui al doilea draft al studiului, FL insusi a presimtit verdictul nefavorabil?} This is not a militant position against this precious doctrine. But why should we go through so much difficult stuff in Leviticus 16 and Hebrews 9 and Ellen White, insisting on nonessential details and forcing the text, and why should we not express the doctrine of Daniel 8:14 in its essential truth: God’s Judgment as culmination of the eternal Gospel? {mi se pare remarcabil ca aceasta pledoarie vine din partea unui expert si vizeaza tematica lui favorita si cea pe care o stapaneste cel mai bine; eu stiam de la scoala si din timpul facultatii, ca majoritatea cadrelor didactice care predau o materie considerata – fie pe drept, fie pe nedrept – mai putin importanta tind sa devina militanti si defensivi in incercarea de a spori prestigiul domeniului lor de specialitate}

A tentative statement on this doctrine, still in much need to be improved, as I perceive it, is following: […] {sar peste partea asta, nothing new under the sun}

Theological details are not for a statement of beliefs; they are for personal and denominational research, preaching, seminars etc. Why should belief in the two apartments or in a hazy work of celestial cleaning, became more important than tithing, which is not a test of fellowship?

Adventist theological advance depends much on the condition of a realist approach to the concept of divine inspiration of the Bible and Spirit of Prophecy. We must acknowledge our historical errors and perfectibility, and accept the reality that the understanding of E G White and of our pioneers is not necessarily the best exegesis to any Biblical passage in the year 2011. {evidentierea mea; e tragi-comic sa intrezaresti ca un paragraf ca acesta, rezonabil si de bun simt pe de-a-ntregul, inca are darul, in adventismul secolului 21, sa-i faca pe multi sa vada rosu in fata ochilor si sa devina razbunatori ca au fost deposedati de suzeta}

These considerations are themselves liable to human errors, but hopefully and prayerfully, I expect them to do some good for the Adventist JuST, to stir our theological community toward a reevaluation of this nearly classified topic.

Nota bene: Oferindu‑vă aceste paragrafe si cele cateva comentarii scrise de mine in graba nu intentionez sa va creez impresia ca acum stiti despre ce este vorba in acest studiu bine distilat sau ca puteti degusta buchetul soiurilor de vin nou si vechi ‑ nefermentate, desigur ‑ preparate de Florin Laiu. Din contra, imi doresc sa‑l accesati si sa-l parcurgeti chiar daca nu aveti cunostinte de ebraica. Daca aruncati o privire peste cuprins veti vedea ca sunt multe sectiuni pe care autorul, in adresarea sa catre evaluatori, le indica drept „must read” ‑ posibil o discreta ironie din partea maestrului.

Sursa: Poli a oferit aici un link de descarcare a studiului de 85 de pagini din care am citat ultima parte. In cazul in care pentru a descarca documentul vi se cere sa deveniti membri pe forumul OSC, si nu doriti acest lucru, il puteti lua direct de aici.

Adventismul lui Florin si Vasile

Da, e pe bune. Cind am aflat de mutarea disciplinara a lui Florin Laiu, i-am trimis felicitarile mele. „Promovarea” asta plutea in aer de ceva vreme – o adulmecam de pilda asta toamna. Face bine la suflet sa te afli din cind in cind si de partea cealalta a baricadei, transformat de ochiul binevoitor al unor prieteni din ciine credincios la stina in lup in blana de oaie. Evident, face si mai bine la suflet sa fii pur si simplu „epurat”.

Ii dau dreptate varului admin cind zice ca profesorul Laiu n-are nici in clin, nici in mineca cu directoratul unui centru de studii misiologice. Dar ce-i nou in faptul ca, dintr-un prost simt al datoriei (in ambele sensuri ale cuvintului), Florin accepta sa se iroseasca? Ma rog, sa lasam destinul profesorului in grija ingerilor care-i urmaresc cica foarte curiosi povestea.

Un pic mai interesanta pentru observatorul terestru e evolutia adventismului romanesc. Unui zelos descreierat al bisericii i se trece usor cu vederea faptul ca se intimpla sa fie si pedofil, in timp ce unuia dintre cele mai bine mobilate si lucide creiere ale bisericii, la fel de zelos, nu i se poate ierta ca uneori… gindeste. Eu cred ca nu mai e mult pina cind adventistii din Romania vor fi adventisti asa cum sint catolici catolicii din America – biserica zice ca e pacat sa folosesti contraceptie, o covirsitoare majoritate a enoriasilor ii arata bisericii degetul de la mijloc.

O critică la adresa seductivității Budismului

Urmărind ultima emisiune, mi-am amintit de un fragment pe care l-am citit acum ceva vreme, fragment ce se potrivește mănușă cu subiectul discuției lui Edi. Citatul propus aparține filosofului Slavoj Žižek și constituie o critică adusă budismului, curent a cărui seductivitate face din ce în ce mai multe victime. Precizez că textul este unul stufos, destul de greoi, dar care merită din plin atenția cititorului. Bold-uirile îmi aparțin.

”Chesterton also correctly linked this dark core of Christianity to the opposition between Inside (the immersion in inner Truth) and Outside (the traumatic encounter with Truth): “The Buddhist is looking with a peculiar intentness inwards.The Christian is staring with a frantic intentness outwards.” Here he is referring to the wellknown difference between the way the Buddha is represented in paintings and statues, with his benevolently peaceful gaze, and the way Christian saints are usually represented, with an intense, almost paranoiac, ecstatically transfixed gaze.This “Buddha’s gaze” is often evoked as a possible antidote to the Western aggressive-paranoiac gaze, a gaze which aims at total control, and is always alert, on the lookout for some lurking threat: in the Buddha, we find a benevolently withdrawn gaze which simply lets things be, abandoning the urge to control them. However, although the message of Buddhism is one of inner peace, an odd detail in the act of consecration of the Buddha’s statues throws a strange light on this peace. This act of consecration consists of painting the eyes of the Buddha.While painting these eyes, the artist cannot look the statue in the face, but works with his back to it, painting sideways or over his shoulder using a mirror, which catches the gaze of the image he is bringing to life. Once he has finished his work, he now has a dangerous gaze himself, and is led away blindfolded. The blindfold is removed only after his eyes can fall on something that he then symbolically destroys. As Gombrich dryly points out, “The spirit of this ceremony cannot be reconciled with Buddhist doctrine, so no one tries to do so.” But isn’t the key precisely this bizarre heterogeneity? The fact that for the temperate and pacifying reality of the Buddhist universe to function, the horrifying, malevolent gaze has to be symbolically excluded. The evil eye has to be tamed. Is not this ritual an “empirical” proof that the Buddhist experience of the peace of nirvana is not the ultimate fact, that something has to be when east meets west excluded in order for us to attain this peace, namely, the Other’s gaze? Another indication that the “Lacanian” evil gaze posing a threat to the subject is not just an ideological hypostasis of the Western attitude of control and domination, but something that is operative also in Eastern cultures. This excluded dimension is ultimately that of the act. What, then, is an act, grounded in the abyss of a free decision?

Recall C. S. Lewis’s description of his religious choice from Surprised by Joy—what makes it so irresistibly delicious is the author’s matter of- fact “English” skeptical style, far removed from the usual pathetic narratives of mystical rapture. C. S. Lewis’s description of the act thus deftly avoids any ecstatic pathos in the usual style of Saint Teresa, any multiple-orgasmic penetrations by angels or God: it is not that, in the divine mystical experience,we step out (in ex-stasis) of our normal experience of reality: it is this “normal” experience which is “ex-static” (Heidegger), in which we are thrown outside into entities, and the mystical experience signals the withdrawal from this ecstasy. Citește mai mult din acest articol

Nu pot sa nu marturisesc in favoarea cauzei care ma anima

Arius,

Nu este nicio dovada de ipocrizie sa pui umarul sa aduci sistemul pe care l-ai slujit aproape o viata intreaga mai aproape de viziunea care te calauzeste in prezent. Idealurile lui Edi pentru BAZS sunt mature, legitime, si se potrivesc realitatii. Iar tensiunea dintre pozitia lui si cea oficiala se va dovedi in cele din urma fertila si benefica pentru biserica in ansamblu, nu doar pentru cutezatorii care au inceput sa se deprinda cu exercitiul gandirii critice.

Eu am renuntat la o apropiata intrare in sistem si n-a trecut zi in care sa nu ma bucur ca m-am trezit suficient de devreme, dar asta nu inseamna in niciun caz ca eu as fi onest, iar Edi duplicitar. Drumul pe care Edi isi continua lucrarea este mult mai dificil si mai opresiv decat cel pe care am apucat-o eu sau chiar si tu, arius. Dar daca am posibilitatea sa ma raliez misiunii lui Edi chiar si in modul mult mai putin riscant pe care-l presupune statutul meu de laic, fac asta cu bucurie si constient ca fac ceea ce este Bine. Pun pasiune in activitatea mea pe O2 pentru ca ma doare sa-i vad pe multi scaldandu-se in aceeasi bezna in care m-am scaldat si eu in biserica, avand simultan impresia ca ma aflam in Seychelles sau Maldive si ca urmatoarea destinatie ar fi Edenul. Eu am pace interioara si sunt mult mai fericit si mai multumit cu viata mea de acum, asa ca nu pot sa nu va marturisesc in favoarea lepadarii ochelarilor de cal Made in Battle Creek.

Sunt multe lucruri in privinta carora nu sunt de acord cu Edi, dar este indubitabil ca sunt onorat sa fac parte din echipa lui si sa particip la proiectul lui cu final deschis.

PS: Rusine celor care au uitat principiul adevarului prezent al pionierilor adventisti, dar se agata cu indarjire de adevarurile provizorii pe care acestia le-au propus!

Alti clowni, alt razboi

Emailul care a fost lansat in seara cand unii prieteni din Romania au fost dezamagiti ca nu am fost concediat, este o conversatie veche. Am indoieli sincere ca as fi facut anumite afirmatii in forma si in contextul respectiv, dar nu am cum sa probez aceasta. Este onest sa spui cuiva ca il inregistrezi, pentru a-si pastra o copie, sa se poata apara in caz de calomnie sau inexactitate. Este absurd sa te bazezi pe versiunea celui care e iti intinde capcane. Faptul in sine ca nu am fost avertizat sa salvez logul ar trebui sa ridice intrebari. Inclinatia de a crede varianta mai putin favorabila face insa parte din natura umana, asa ca nu-mi voi pierde timpul cu explicatii.

Vreau in schimb sa clarific doua aspecte care tin de comportamentul uman. Voi incepe cu mine. Faptul ca un pastor predica evanghelia, si in acelasi timp recunoaste caracterul legitim al unor intrebari incomode, nu insemneaza ca este ipocrit. Am fost dusmanul falselor raspunsuri, nu al cautarii de raspunsuri adevarate. Mai mult, este datoria mea pastorala sa ma identific cu dilemele contemporane, nu cu cele de acum dooua secole.

Am mai degraba motive sa ma indoiesc de autenticitatea credintei care nu are intrebari, pentru ca aceasta este fie prefacuta, fie moarta. Inteleg ca unii ar vrea sa ma declar ateu si sa las amvonul pe seama fanaticilor si cabotinilor. Chiar daca voi fi concediat (probabil), sau exclus (posibil), din cauza acestui email, voi continua sa predic evanghelia. Stiu ca multi ar vrea ca biserica sa devina Korea de Nord. Suntem cativa care incomodam acest proces. Cand nu vom mai fi noi, vor fi altii. Parca Pavel spunea ca impotriva adevarului  nu se poate face nimic.

A doua problema de comportament il priveste pe prietenul CJ. Voi fi scurt si concis, si voi lasa reactiile pe seama cititorilor fara sa revin asupra afirmatiilor pe care le fac.

Oamenii incapabili de empatie (folosesc o locutiune pentru a evita termenul clinic), au un avantaj asupra noastra. Nu trebuie sa care cu ei un bagaj de sentimente sociale complexe. Acest vid launtric le da capacitatea sa citeasca foarte bine simtamintele semenilor. Din acest motiv sunt foarte manipulativi si pot proiecta harisma cu usurinta. In acelasi timp, un asemnea om nu are capacitatea sa-si controleze agresivitatea, si musca in cele din urma pe oricine se apropie de ei. Aviz celor cazuti in capcana harismei unei astfel de persoane.

In al doilea rand, atunci cand un astfel de om se arata dezamagit de cineva pe care il iubeste, si aseaza agresivitatea si actele antisociale pe seama acestei dezamagiri, ESTE SINCER. Problema este ca simtamintele noastre sunt responsabilitatea noastra. In cazul unor astfel de oameni, totdeauna altcineva este responsabil de simtamintele lor ranite. Si todeauna aceste sintaminte ranite sunt o scuza pentru manifestari zgomotoase si incalcarea regulilor pe care altii le respecta. Asa ca nu discutam aici problema sinceritatii sau iubirii fata de cel lovit pe la spate, (imi vine in minte tipul care l-a impuscat pe Lenon), ci faptul ca astfel de persoane traiesc cu iluzia sincera ca altii sunt responsabili de furiile lor.

Am crezut totdeauna ca CJ este sincer si autentic. Nu ca o virtute, ci ca o incapacitate de detasare critica de propriile impulsuri. Am stiut ca ne strica imagnea. Am stiut ca va sari la beregata intr-o zi. Si l-am tolerat.

Dezavantajul celor care au de carat bagajele empatiei si sentimentelor complexe.