oxigen2

Foc strain

La conventia romanilor de la Atlanta, cineva a cerut indrumare cu privire la “programele astea de pe internet”. I s-a raspuns in limbaj de lemn: “foc strain”.

Ce este “foc strain”?

Cunoastem Istoria fiilor lui Aron, care au inlocuit focul cazut din cer frecand doua bete uscate. Sunt ispitit sa fac o aplicatie poetica: orice predica si orice raspuns in limbaj de lemn uscat este “foc strain”.

Exista o alta istorie a dilemei foc ceresc/foc strain: Hanukkah.

Nu e vorba atat de mult de foc, cat de ulei kosher pentru candelabru. Traditia spune ca atunci cand templul de la Ierusalim a fost re-dedicat dupa victoria Macabeilor, preotii dispuneau de rezerva de ulei kosher doar pentru o zi. In mod miraculos, uleiul kosher nu s-a terminat si Menorah a continuat sa lumineze timp de opt zile.

Pentru cine nu cunoaste istoria, Macebeii au fost ISIS in varianta sec. 2 I.H. Printre uraciunile care au provocat revolta se numara un gymnaziu la Ierusalim, studiul logicii si geometriei, si, mai ales, invitatia de a intra in lumea civilizata printr-o participare minima la jocurile olimpice. Exista o clasa educata care nu considera iudaismul si cultura greaca incompatibile. Aceasta clasa era numita “epikurus”, dupa parintele teoriei atomiste. Teoria atomista era pentru iudaismul sec. II I.H ceea ce este teoria evolutiei pentru iudeo-crestinismul sec XXI.

Macabeii au castigat cateva batalii si i-au terminat pe elenizanti prin metodele devenite clasice in razboaiele religioase din Orientul Mijlociu. Iudeii au stabilit „califatul” in varianta sec. II I.H., nu pentru ca ar fi fost mai tari decat grecii, nici pentru ca ar fi primit ajutor de sus, ci pentru ca Romanii aveau tot interesul sa il termine pe Sad… aaa, pe Antioch, pentru a-si extinde imperiul. Nu ca le-a mai mers apoi cu romanii cum le mersese cu grecii.

Pentru Macabei, focul strain era cultura greaca. Focul sacru era cel intretinut miraculos de ulei kosher. Antagonsimul dintre cele doua este usor de inteles. Daca iudeii invatau de la greci scepticismul filosofic si gandirea critica, nu ar fi cumparat chestia cu inmultirea undelemnului. A fost nevoie sa se inchida gymnaziul si sa fie omorati in mod barbar toti epikurii din Ierusalim, pentru ca nimeni sa nu se gandeasca la explicatia simpla ca preotii au turnat ulei nesfintit in Menora.

Istoria se repeta “ intai ca tragedie, apoi ca farsa”. cum spune, dupa intelepciunea data lui, rabbi Marx. Suntem martorii unei parodii moderne a razboaielor Macabeilor. Apropos, macabeu inseamna ciocan. Ideea este sa dai cu ciocanul in monitor.

Pericolul pe care il reprezinta google sau wikipedia este accesul la informatie la varful degetului in mod literal. “Programele astea” insemneaza accesul la public fara infrastructura costisitoare a Sperantei sau a 3ABN-ului. Cunoasterea este putere. Miezul problemei nu are de a face cu siguranta spirituala a membrilor, ci cu siguranta privilegiilor si puterii pastorale.

Recapitularea ca metafora teologica

Recapitularea lui Heckel este omul de paie favorit al creationistilor. Darwin sustine in capitolul 13 al originilor „fenomenul”, nu „legea” recapitularii evolutiei in embrion. Ca in majoritatea cazurilor, genetica si biologia moleculara au dovedit ca Darwin a vazut bine lucrurile. Asa cum a remarcat deja Ianis, se recapituleaza dezvoltarea embrionului, nu a formelor adulte, iar recapitularea este un fenomen, nu o lege universala. Cred ca Sean Carrol in „Endless Forms most Beautiful” explica foarte bine fenomenul, si ne arata relevanta lui pentru biologia moderna.

Care este relevanta teologica a recapitularii ca concept biologic? Voi pleca de la un pasaj familiar din Patriarhi si Profeti.

Oamenii sunt atât de hotarati in a-l exclude lui Dumnezeu de la suveranitatea asupra universului incat il degradează pe om si il jefuiesc de demnitatea originii sale … genealogia neamului nostru, asa cum este data de inspirație, merge înapoi originea sa, nu la o linie progresiva de germeni, moluște, și patrupede, ci la marele Creator.

Intrucat sunt confruntat frecvent cu paragraful de mai sus, raspunsul meu obisnuit este acela ca fiecare dintre noi, individual, provine, in sens literal, dintr-o singura celula. Aceasta s-a dezvoltat intr-un organism nevertebrat, ca o molusca. In primele saptamani embrionul a avut fante si arcuri branhiale, din care, la fel ca in evolutia primilor pesti, s-au dezvoltat oasele fetei. Am avut mai intai rinichi nefunctionali de cordat fara falci, care s-au dezvoltat apoi in rinichi functionali de peste/broasca, si, in cele din urma, in rinichii de mamifer. Mai mult, embrionul uman creste blana pe tot corpul exact in aceiasi saptamana ca embrionul de cimpanzeu, dar, spre deosebire de acesta, se naste dupa ce o pierde. De aceea copiii prematuri se nasc adesea cu par pe tot corpul, sau exista atavisme, ca Esau.

Nu inteleg de ce acest argument de bun simt provoaca reactia fiziologica de „fight-or-flight in unii creationisti. In mod interesant, reactia se manifesta exact ca la octopus, prin schimbarea culorii pielii spre rosu, desi persoanele in cauza, urmand sfatul inspirat, au scos molustele din albumul de familie. Recapitualre?

„Fight-or-flight” recapituleaza expresii de antropoid care vede un sarpe, atunci cand mentionez implicatiile cristologice ale dezvoltarii embrionului. Daca Isus a fost Vere Deus, Vere Homo inca din pantecele mamei, asa cum credem, atunci credem deasemenea ca D-zeu a fost homoousios cu: celula adevarata, nevertebrat adevarat, peste/batracian adevarat si cimpanzeu adevarat, cel putin in anumite faze ale embrionului.

Asadar, daca al doilea Adam recapituleaza evolutia, cine e primul Adam sa pretinda origini „mai nobile”, cum ar fi pamantul? (Basca ca omul nici nu e din pamant. Or fi existand forme de viata bazate pe siliciu prin alte sisteme solare, dar aici, la noi, viata este bazata pe carbon). Si daca embrionul lui Isus a recapitulat evolutia molustelor si pestilor, nu inseamna oare ca nu doar omul, ci intreaga creatie, este chipul lui D-zeu, Intelegem atunci ca mantuirea nu este doar pentru oameni, asa cum am inteles candva ca nu este doar pentru Iudei.

Fireste, asta e Teilhard: sarpele iezuit cu harca de erectus pekinensis in gura, incolacit pe pomul cunoasterii. Iar maimutele antropoide, cand vad sarpele in copac, tipa si se agita. Pana ce vreuna, fie ea Eva sau Lucy, se departeza de alpha-male si incepe sa converseze cu sarpele.