Identitatea ipotecata a tinerilor (si nu numai) religiosi

3 decembrie 2016 de 64 comentarii

Datorita faptului ca m-am nascut in biserica adventista, am avut ocazia sa cunosc destui tineri adventisti si de aceea, mi se pare interesanta legatura dintre un tip de identitate si o categorie de tineri din biserica.

Din punct de vedere psihosocial, adolescentii trec prin diferite faze pentru asi forma o identitate. De fapt, nu toti reusesc sa-si formeze una stabila si atunci se afla in stadiul de identitate difuza. Erikson (1968) ne spune ca acest stadiu este caracterizat de marginalizare, negativitate, frica de schimbare, lipsa abilitatii de planificare a viitorului, probleme legate de invatare. In capatul opus avem identitatea obtinuta care implica coherenta, diferenta de ceilalti si continuitate in timp.

Marcia (1980), cautand sa se bazeze mai mult pe date empirice si sa evite dihotomia difuza-obtinuta a lui Erikson, a completat cu inca doua categorii, ipotecata si amanata, ca si consecinta a doua aspecte:

  • existenta unei crize de identitate, de explorare in care adolescentii sa poata reflexiona asupra alegerilor vitale din trecut si viitor
  • daca s-au compromis cu o alegere in concret

Identitatea obtinuta sau difuza se caracterizeaza prin prezenta sau absenta ambelor aspecte.

In acest fel, identitatea amanata, implica o perioada de criza in care nu s-a ajuns inca la nici un compromis, ci se cauta raspunsuri.

In schimb, in stadiul de identitate ipotecata, adolescentii nu trec printr-o criza de explorare, nu analizeaza diferite optiuni, si ca atare nu se compromit cu alegeri proprii, dar iau decizii care se bazeaza pe optiunile hotarate de cercul lor intim reprezentat de familie, prieteni apropiati si in cazul celor religiosi am putea adauga biserica.

S-a descoperit ca persoanele cu identitate ipotecata si difuza, nu au o moralitate atat de dezvoltata precum cele cu identitate amanata sau obtinuta. Diferente asemanatoare se observa si cu privire la autonomie si autostima.

Din experienta proprie as putea sa spun, ca multi dintre tinerii religiosi pe care ii cunosc, au ramas la stadiul de identitate ipotecata. Nu se intreaba de ce trebuie sa asculte de anumite ”invataturi morale religioase”, de ce au voie sa faca unele lucruri si altele nu, nu realizeaza contradictiile propriei religii sau educatii ci accepta ceea ce altii au hotarat pentru ei. O mare parte dintre ei nu au dreptul la autonomie si la experimentare pentru ca sa-si poata forma pareri si valori proprii. Apoi, daca ne gandim la faptul ca in biserica se vorbeste atat de mult despre invingerea eului, despre a nu avea incredere in sine ci doar in ”Dumnezeu” ceea ce automat poate implica in ”reprezentantii Sai formali”, ne putem da seama ce efecte are asupra autoconceptului si autostimei de exemplu.

In ce priveste dezvoltarea morala, Kohlberg (1976) a definit 3 etape. Preconventionala, in care regulile si normele sociale vin din exterior. Se caracterizeaza printr-o ascultare oarba si dorinta de a evita pedepsele. Conventionala, in care persoana interiorizeaza normele, regulile si asteptarile celorlalti. Postconventionala, fiind etapa in care valorile si principiile se aleg constient si nu prin constrangere autoritara.

Fara sa bag pe toata lumea in aceeasi oala, observ ca cel putin in bisericile frecventate de mine, marea majoritate a tinerilor dar si a adultilor se afla intre etapa preconventionala si conventionala. Acestia nu inteleg cu adevarat de ce au anumite restrictii sau norme ci doar le executa, pentru ca sa nu-si piarda viata vesnica, de exemplu.

Cu privire la dezvoltarea gandirii intuitive, nu se foloseste un proces deductiv ca si in cazul gandirii formale ci implica motive inconstiente, experiente personale si sentimente. Klaczynsky (2000) a descoperit ca, chiar daca tinerii intre 13 si 16 ani incep sa-si foloseasca logica tot mai mult, o mare categorie dintre acestia pot accepta fara probleme argumente false in functie de motive intuitive. Logica lor se subordineaza credintelor proprii.

In ce priveste religia, Klaczynsky a observat cu ajutorul mai multor studii, ca atunci cand adolescentilor li se prezinta idei sau concluzii adverse cu privire la propria religie, acestia pot gasi mult mai usor erorile logice ale acestor argumente decat atunci cand este vorba de idei favorabile credintei lor.  Mai mult decat atat, Berger (2004) a descoperit ca ideile adverse sunt catalogate drept false, imposibile, fara credibilitate. Datele arata ca tendinta aceasta persista  si in cazul adultilor.

Zilele astea am ascultat din curiozitate o parte din festivalul Amicus 2016 si pe langa concertul muzical si ”teatrul” neinteresant (pentru mine), unul dintre pastorii vorbitori a tinut o predica despre Whitney Houston dand niste detalii care te faceau sa crezi ca a fost vreun prieten intim de al ei… si care la sfarsit a dat niste sfaturi tinerilor care vad viata cu ”ochelari roz” . Unele dintre:

  1. Mersul la Amicus pentru ca este decizia cea mai inteleapta din toata saptamana si nu exista un loc mai bun decat acesta

Nu neg faptul ca or fii lucruri bune de invatat la Amicus dar sa zici ca nu exista nici o alta decizie mai inteleapta sau un loc mai bun este total deplasat. De exemplu, faptul ca esti un om onest si integru la scoala sau la lucru, este probabil mai putin intelept decat participarea la Amicus. A fii voluntar la vreun ONG este probabil o decizie mai putin inteleapta decat a merge la Amicus.

  1. Ramanerea in biserica pentru ca este cel mai sigur loc

In principiu da, biserica ar trebui sa fie cel mai sigur loc, cel mai moral, cel mai bun, cel mai relevant pentru fericirea si implinirea oamenilor. Intrebarea este, se incadreaza biserica adventista sau oricare alta intr-un astfel de context? Si inainte ca altii sa sara cu comentarii de genul ”daca nu-ti place nu mai merge la biserica” sau ”biserica este compusa de oameni bolnavi, este un spital”, nu ma refer la o perfectiune totala imposibila ci macar la un nivel moral, etic mai elevat decat cel secular in multe aspecte…

In ciuda tuturor aparentelor, nu-mi pare deloc rau ca m-am nascut in biserica. Pot spune ca am invatat multe lucruri in ea si sper sa pot continua sa o fac in viitor (speranta moare ultima). De aceea, intentia mea nu este sa-i fac pe altii sa o arunce la gunoi ci mai degraba sa inteleaga de ce fac parte din biserica. Au hotarat asta singuri? Ii ajuta cu ceva pentru viata reala de fiecare zi? Cu ce?

 

Înregistrat sub Editorial

Ce este lumina care se apropie de la capatul tunelului?

3 decembrie 2016 de 2 comentarii

Polihronu m-a prins bine cu Frankfurt School.

Cineva ar trebui sa scrie Dialectica Scolii din Frankfurt. Exista o teza fundamentala cu care nu pot sa nu fiu de acord. Este ceea ce a postat Ianis din Monty Python : marxismul clasic este neutralizat de cultura de consum. Pizza et circenses. In US putem adauga mass media evanghelica la cultura de consum.

Dialectica postmoderna a asa-numitului „marxism cultural” este o mutatie in legea lui Godwin: orice conversatie despre problema „privilegiului alb”, a „tavanului de sticla”, si a zidului de despartire in WC-urile publice, (comparat cu cel din WC-urile din Sud in era Jim Crow), va ajunge in mod obligatoriu la o comparatie cu Hitler.

Naratiunea conform careia germanul de rand este raspunzatorul principal pentru Holocaust este baza naratiunii conform careia albul fara college din US este purtatorul aceluiasi tip de ura etnica/homofobica/misoginista care, prin Trump, pregateste steaua galbena pentru musulmani si genocid pentru minoritati. Efectul este ca, atunci cand muncitorul american se plange ca face trei joburi si nu-i ajung banii, i se aminteste ca el se plange de fapt impotriva impartasirii unor privilegii obtinute prin furt si exploatare cu cei pe care i-a jefuit timp de cateva secole. La fel cum aliatii au spus berlinezei violate de Armata Rosie „you had it coming, bitch”. Legea lui Godwin 102: orice justificare a coruptiei si status-quo-ului va apela la argumentul pericolului neo-nazist.

Dialectica Iluminismului este este probabil mai bine exprimata de Peter Sloterdijk:

Cynicism is enlightened false consciousness. It is that modernized, unhappy consciousness, on which enlightenment has laboured both successfully and unsuccessfully. It has learned its lessons in enlightenment, but it has not and probably been not able to, put them into practice.

Sloterdijk sustine ca, impotriva cinismului iluminat al elitelor, strada raspunde cu cinismul plebeian, care parodiaza cu obscenitati sloganurile “iluminate” in spatele carora recunoaste jocul puterii. In timpul nostru, obscenitatea plebeiana se manifesta prin incalcarea normelor de corectitudine politica si epitete rasiale, folosite cu scopul exclusiv de a ofensa sensibilitatile liberale. Mesajul nu este rasismul, ci refuzul autoritatii morale a elitelor liberale.

Americanii nu l-au votat pe Trump ci limbajul lui. Asta nu inteleg mamele disperate care intreaba: „cum voi explica fetitei mele ca presedintele nostru trage femeile de pussy”. Simplu. Explica-i ca „virtutea pentru dansii ea nu exista, insa, vi-o predica… minciuni si fraza-i totul ce statele sustine”. Acesta este adevaratul mesaj al electoratului. La data asta, conservatorii si liberalii sunt la fel de putini credibili pentru majoritatea care nu a fost spalata la creier intr-un campus studentesc sau intr-o biserica fundamentalista.

Anul 2016 a fost anul mirabilis in America, cand ceva incredibil s-a intamplat: majoritatea americanilor au fost gata sa voteze pentru Socialism. Tradarea democratilor i-a facut sa voteze impotriva sistemului pur si simplu. Votul pentru Trump nu a fost un vot pentru conservatori ci pentru Revolutie. Sa nu uitam ca arhitectul victoriei lui Trump, (si, spre deosebire de el, cel care are cu adevarat o filozofie politica), Steve Bannon, s-a autodeclarat “un leninist” (Daily Beast, 2102) care intentioneaza sa distruga sistemul cu orice pret, si il citeaza pe Marx atunci cand critica corporatismul de stat american. Ciudat conservator.

Hegel interpreteaza revolutia ca o cascada de negatii-a-negatiei. Asta inseamna ca prima negatie, cea a sistemului, este si prima sa ajunga la ghilotina. Sinteza finala este impredictibila.

Deocamdata, americanii vad o lumina la capatul tunelului. Jumatate din ei cred ca este soarele. Cealalta jumatate cred ca este un alt tren care se apropie in viteza pe aceiasi linie. Om vedea.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Stalin l-ar fi impuscat pe Castro; pacat ca nu s-a lasat de fumat mai devreme

28 noiembrie 2016 de 19 comentarii

Lenin, Stalin, si Trotsky

Lenin, intre Stalin si Trotsky. Adevaratul leninist este Stalin.

Cele doua naratiuni care domina mass-media americana ca reactie la non-evenimentul mortii lui Fidel Castro sunt: 1. Castro este versiunea omului sarac a lui Stalin , adica acelasi tip de maniac genocidal, minus puterea si resursele celui dintai, si 2, Castro nu este Stalin, pentru ca reprezinta tipul revolutionarului autentic, intruchiparea aspiratiillor anti-imperialiste si de justitie sociala ale popoarelor din lumea a treia. Imaginea kitch-mesianica a lui Che Guevara cu plete de rocker si stea rosie este icoana consacrata a acestui romantism militar-revolutionar.

Stalin executa sumar asemenea figuri romantice. Aici au dreptate intelectualii de Hollywood si profesorii de college cand sustin ca Fidel nu se poate compara cu Stalin. Insa motivul este pe dos decat cred ei. Adevaratul revolutionar a fost Stalin. Castro a fost un impostor.

Pentru a intelege de ce, trebuie sa renuntam mai intai la discutia despre represiune politica si drepturile omului, aspecte in care Castro a fost intr-adevar un “Stalin al saracilor”. (America vorbeste despre drepturile omului cand are nevoie sa elimine un dictator care nu danseaza dupa muzica de la Washington). Pentru a intelege relatia dintre Castro si Stalin trebuie sa ne intoarcem la alta figura romantica (de data asta cu parul zbarlit) venerata la Hollywood si in colegii: Leon Trotsky.

Primul conflict intre Stalin si Trotsky a avut loc in timpul campaniei din Polonia, cand Stalin a refuzat sa il asiste pe Trotsky la asediul Warsoviei, asigurand astfel infrangerea Armatei Rosii. Intors la Moscova, Trotsky l-a acuzat pe Stalin pentru sabotarea revolutiei. La randul sau, Stalin l-a acuzat pe Trotsky de bonapartism.

Doctrina leninista a revolutiei, a spus Stalin, implica cucerirea puterii in scopul transformarii Rusiei dintr-o societatea primitiva intr-o putere industriala moderna. Odata razboiul civil incheiat, noul revolutionar nu mai este soldatul ci inginerul si muncitorul cu inalta calificare. Mai mult, cavaleria eroica a Armatei Rosii este anacronica. Rusia va avea nevoie de tancuri si avioane, nu de cai si sabii cazace, inainte de a-si regla conturile cu Polonia si alte tari europene (si o va face). Adevaratul contrarevolutionar este Trotsky, cu romantismul revolutiei permanente, si pentru contrarevolutie exista un singur raspusn: plutonul de executie.

Asa cum am spus, comparatia este intre Stalin si Castro, lasand la o parte victimele represiunii politice si problema drepturilor omului. Stalin a luat Rusia cu plug de lemn si a a lasat-o cu bomba atomica si un program balistic care va inaugura era spatiala, la numai patru ani dupa moartea lui. Castro a luat Cuba ca o republica de banane si a lasta-o ca o dictatura de banane falimentara. Cand Castro a intrat in Havana, in 1958, Cuba era prostituata de lux a milionarilor din Caraibe. Cand a murit, Cuba ajunsese o tarfa nespalata si fara dinti care cerseste un “blow-job” de la China si mananca un blid de supa de la amarata Venezuela. Good job, Fidel.

Problema lui Castro a fost Trotskismul (de unde entuziasmul leftarzilor americani), adica doctrina revolutiei permanente. In loc sa foloseasca banii primiti de la sovietici pentru a construii infrastructura tarii, Fidel a creat o armata revolutionara care s-a implicat in orice aventura militara a razboiului rece in lumea a treia. Taranul cubanez saracit trebuia sa suporte cu sacrificiu si “entuziasm” emanciparea anticolonialista a dictaturilor surori din Africa.

Din acelasi motiv, daca Stalin se lasa de fumat mai devreme, nu ar fi existat criza rachetelor din Cuba in 1962. Spre deosebire de Hrusciov, Stalin era destul bine citit in istorie si literatura politica americana ca sa inteleaga ca americanii nu vor negocia niciodata doctrina Monroe.

Imi veti aminti, probabi, ca, totusi, Cuba are o politica de sanatate publica mai eficienta decat Statele Unite. Doua rele nu fac un lucru bun. Capitalismul american in era post-Regan, la fel ca socialismul lui Castro, s-a auto-condamnat prin incapacitatea de a contribuii la binele public. Insa formidabilul succes al scolii medicale cubaneze nu datoreaza nimic lui Castro (desi datoreaza ceva socialismului, IMHO) ci, in primul rand, competentei si eticii profesionale a medicilor cubanezi. La fel ca medicii romani in decada ‘80, medicii cubanezi “s-au descurcat” cu ce au avut, in conditiile lipsei de medicamente si a paturilor de spital. Dealtfel, medicii cubanezi au fost folositi ca sclavi in programul doctors for oil, pentru a plati oalele sparte de politica financiara a lui Castro. Banuiesc ca securistii insarcinati cu supravegherea medicilor din Venezuela si Africa aveau salarii mai bune decat medicii. Nu de alta, dar am mai vazut si noi din astea.

In concluzie, Castro nu este Stalin, dar nu pentru motivele invocate de leftarzi. Castro nu este Stalin pentru ca Stalin a fost un revolutionar, in timp ce Castro a fost un impostor, indiferent daca ne place sau nu idea de revolutie. Insa. mai ales, pentru ca Stalin l-ar fi impuscat pe Castro. Pacat ca nu s-a lasat de fumat mai devreme.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Sunt orb din nastere: cu totul in pacat, cel mai bine dat afara!

19 noiembrie 2016 de 30 comentarii

Referitor la prezentarea lui Edi in Vector Society, “Sfarsitul Vine… A Si Venit” cred ca merita discutata prezentarea din multe puncte de vedere, mai ales fiindca acum cativa ani cand am avut ultimul contact si ultima discutie cu “conducerea” bisericii in Taiwan, exact ce a explicat Edi s-a intamplat. Adica, pastorii si cei din jurul pastorilor (diaconi, presbiteri, infocati religiosi si fanatici needucati bineinteles) isi apara elita si chiar sunt gata sa-si dea viata pentru spurcaciunea din varf, crezand ca sunt martiri ca Isus, Pavel si altii, prea putin avand habar ce fac si de ce. Ironic, nu au niciun beneficiu facand asa ceva (ma refer la membrii laici)! Ohoo, e un mare beneficiu la alegeri.

Dar si alegerile astea, la ce folosesc? Nici macar nu ai un discount pt. copii daca merg la scoli adventiste sau daca frecventezi spitale adventiste. Ma gandesc la saracu tata care ar fi vrut sa fie si el presbiter odata (aveam vreo 13 ani pe vremea aia), dar n-a ajuns sa fie decat prim diacon la alegeri. Vai ce stres si aiureala dupa aia; discutii saptamani intregi intre mama si tata si alti membri in privire cu rezultat, samd.. “definitely rigged” gandeau parintii si alti prieteni ai lor.. LOL, exact ca alegerile in politica.. Niciodata nu am inteles ce beneficiu are un presbiter; salariu nu, timp pierdut da, bataie de cap si stres o gramada (mai ales intr-o comunitate azs romana din diaspora). In politica daca esti ales, barem te umpli de bani, dar in biserica? E uimitor unde duce spalarea de creier si manipularea din partea elitei; cum isi bat joc de membri si ii pune la jug pe degeaba mintindu-i ca fac pt. domnu.. barem la islamici, macar la astia li se dau bani; elita islamica (Saudi Arabia), daca se martireaza cineva barem face ceva pt. familiile lor, etc.. E ceva si in viata asta, nu numai 72 de virgine in viata de apoi. Dar la niste bieti presbiter si prim diaconi in bazs ce li se da in viata asta? Iar in viata de apoi numai o coroana? Poate nici aia daca nu a fost un presbiter “bun”; adica, sa ajute la manipularea prostimei pt. elita 😉

Vreau sa subliniez ceva care mi se pare interesant fiindca asa li s-a intamplat parintilor mei cand au ajuns in America si continua sa se intample cu multi imigranti din lumea a treia si in special cu cei din Romania plecati in diaspora.

In Taiwan sunt o gramada de filipinezi care cu ajutorul “Domnului” si-au gasit de lucru si precum in Anglia bisericile sunt pline de oameni din lumea a treia, pe englezi nu ii gasesti, asa precum cum nu-i gasesti nici pe taiwanezi prin biserici. Acum, elita are un mare avantaj pe urma asta si, bineinteles, si-a invatat pastorii in toate bisericile sa abuzeze de acesti oameni fraieri si needucati aruncandu-le lozinci de doi lei care suna cam asa “Frati, surori dragi, vedeti? Pe voi ‘Domnu’ va ajutat sa veniti aici, sa aveti un job mult mai bun decat cei de acasa, samd.. nu credeti ca ar fi cazul sa dati mai mult? Si fratii dau, doamne milueste, prostimea prinde peste…

Elita stie sa manipuleze si sa minta prostimea ca doar vorba aia: e politica religioasa, se poate minti, nici o problema.

Am avut ceva discutii pe tema asta adica prostind imigrantii sa dea din belsug si, bineinteles, pe tema evolutiei inainte sa parasesc biserica definitiv. Stiam concluzia dinainte si nici nu cautam motiv neaparat, dar adevarul e inevitabil; daca nu esti elita sau nu te tii in hora cu elita, esti tratat ca un “orb din nastere” nascut cu totul in pacat. Comic, pastorelul asta cu care am avut ultima discutie in Taiwan care printre altele nu prea stia Biblia si isi dadea cu stangu-n dreptul mai mereu cand avem discutii. S-a enervat pe mine la un moment dat si mi-a spus, “Dan, o sa-ti spun exact ce i-a spus Pavel lui Festus in Fapte 26:24 “You are out of your mind! Your great learning is driving you insane”. I-am reprosat, “Pastore draga, Festus i-a spus lui Pavel, nu Pavel lui Festus. Ma bucur ca m-ai pus in locul lui ‘Pavel’ fiindca cu ocazia asta cu tot respectul, da-mi voie sa o fac pe Pavel si sa-ti spun exact ce a spus Pavel in Rom 2:1 “Those who accuse others, are guilty of the same thing”.

Va dati seama ce se poate intampla cand te iei in gura cu don pastor, toata mafia sare pe tine. Ce sa fac, doar sunt orb din nastere, eu sa-i invat pe ei? N-am asteptat sa ma dea “fratii” afara, in numele “don”ului bineinteles, am plecat eu! Cel mai trist e exact ce spune Edi… nu ai ce sa inveti in biserica si, chiar daca vrei sa stai in biserica de nebun, nu poti sa stai. Pt. majoritate esti orb din nastere, apostaziat, dat pe mana satanei, ai prostit de invatatura prea multa, samd…. Sfarsitul a venit de mult pt. unii din noi, mai ramane sa vina “romanii” sa dea foc la templu si sa-l are. Poate unora dintre noi le pare rau, dar cine stie, poate o sa creasca ceva mai bun pe noua aratura inafara de islam!

Înregistrat sub Editorial

Si totusi, Dr. Carson este omul potrivit pentru Education Secretary

13 noiembrie 2016 de 63 comentarii

In The Age of American Unreason (2008), Susan Jacoby observa ca “Americans are alone in the developed world in their view of evolution by means of natural selection as „controversial” rather than as settled mainstream science”. Spre surpriza cititorului, Jacoby nu blameaza religia pentru anti-rationalismul american. Religia a fost un vector psihic-cultural pentru pionerul de la frontiera si sclavul din Sud. “I feel Jewish in the sense of culturally Jewish, I suppose the way Bernie Sanders feels Jewish, but not Jewish in a religious sense” se ofera pe sine insasi ca exemplu autoarea intr-un interviu recent.

In acelasi sens, Martin Luther King si presedintele Obama, doi evanghelici agnostici, se identifica cu o religie care (pana recent) i-a ajutat pe ai lor sa ramana umani in jungla urbana. Este exact ce marturiseste si Dr. Carson in autobiografia lui.

Daca nu religia, cine poarta vina pentru fundamentalismul american? Susan Jacoby arata spre polul opus: educatia liberala din scoli. Scoala nu i-a echipat pe americani cu bagajul de cunostinte stiintifice si gandire critica care face pe cineva capabil sa cultive indoiala filozofica.

Cultura liberala americana, arata Susan Jacoby, este in opozitie cu mostenirea iluminista, cunoasterea seculara, si stiinta. Anti-rationalismul liberal se intinde de la cultura pop la universul pseudo-intelectual de “junk-thought”, dispretul fata de logica si dovezi in mass-media, promovara mediocritatii in scoala, absenta onestitatii intelectuale in discursul politic de la dreapta la stanga, si, mai presus de toate, un public lenes si credul.


Fat, lazy, stupid. Panes et circenses. Mai exact, pizza et TV. Este drumul clasic spre distrugerea Res-publicii cunoscut din istoria Romei. Demagogia fundamentalist-religioasa este la ea acasa in aceasta lume pseudo-seculara.

Secretul rasist al americii nu este suprematismul alb, ci faptul ca ghetoul negru reprezinta cea mai neajutorata victima a educatiei clintonesque-liberale. Ultra-capitalistul Trump opteaza pentru metoda bolsevicului Makarenko: profesori buni si disciplina cazona in scoli, politie buna pe strazi, toleranta zero pentru vagabondaj. Stanga striga “rasism” si dreapta spune “lasa-i sa se desurge singuri”. Dar Trump are dreptate. Educatia apuseana origineaza in Atena, nu in Sybaris.

Omul potrivit pentru acest proiect este Dr. Carson. Lasati-ma cu idea absurda ca Dr. Carson va introduce Creationismul in programa. Este din aceiasi famile cu aceea ca un presedinte US poate face ce vor muschii lui. Problema asta a fost deja rezolvata la procesul din Dover. Conform dreptului comun, precedentul judiciar este legea tarii.

Daca sunt undeva de acord cu prietenul LC in prezentarea anti-evolutie de la Amicus, este ca predarea evolutiei in scoala este impusa prin lege in America. Si asa trebuie sa fie. In secolul anti-rationalismului American, stiinta are nevoie de protectia legii mai degraba decat a face din scoli case de toleranta religioasa. Adica bordeluri intelectuale.

Motivul pentru care Dr. Carson este omul potrivit pentru salvarea educatiei este acela ca reprezinta cel mai bun rol-model intr-o cultura afro-americana dominata de hedonism si crima epidemica. Nimeni nu il va putea acuza de rasism atunci cand va spune ca tinerii negrii au nevoie de stiinta mai degraba decat “african-american studies”, si disciplina individuala mai degraba decat “identity politcs”. La fel ca Obama, Carson este dovada ca succesul este “colour-blind”. Si daca cea mai adanca mlastina culturala va putea fi asanata prin educatie, inseamna ca putem fi optimisti cu privire la intoarcerea ratiunii in America.

In marea lui capodopera Aventurile lui Huckleberry Finn, Mark Twain il face pe cititor sa priveasca societatea prin ochii unui pui de white-trash care isi ajuta prietenul negru sa fuga din sclavie. In timp ce coboara cu pluta pe Mississippi, eroul cartii are ocazia sa cunoasca fiecare aspect al vietii din vechiul Sud. Un membru tipic al al reputatului basket of deplorables, Huck respinge cu un instinct sigur prejudecatile cultural-religioase ale timpului si ajuta sclavul fugar, desi crede ca va arde in iad pentru furt.

Capodopera lui Twain a devenit tabu pentru cei mai multi profesori de literatura. Huck foloseste cuvantul „nigger” de 219 ori cu privire la Jim si ai sai. Cuvantul pe care nici el nici Jim nu il folosesc niciodata este “the F-word”. Daca cartea ar fi fost scrisa in timpul nostru, ar fi folosit de 219 ori “the F-word”, dar niciodata “nigger”. Si ar fi fost acceptabila.

Sunt pentru un guvern federal in care Dr. Carson este secretar pentru educatie si Mark Twain nu este cenzurat la cursul de literatura. Si ah, era sa uit, Creationismul sa fie interzis in programa de stiinta.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Dr. Carson va intra in cabinetul lui Trump pentru a impiedica decretul duminical

10 noiembrie 2016 de 96 comentarii

In vremurile bune de alta data, revista Semnele Timpului numara coarne apocaliptice si cele cateva luni care ne-au mai ramas pana la decretul duminical, in care mai avem putin timp sa donam toti banii pentru incheierea lucrarii. Vremurile s-au schimbat. Acum Semnele si-au adus aminte ca sunt romani, si romanul, se stie, nu se naste doar poet ci si analist politic. Ce nu s-a schimbat este platitudinea de referatul-social-la-conferinta-de-orientare a revistei.

Intr-un articol recent, Semnele ne lumineaza cu privire la secretul victoriei lui Trump (nu, nu va dau linkul). Tineti-va rasuflarea. America are un secret murdar: este rasista. Americanii au refuzat cozonacul oferit de Maria Antoneta pentru ca regina ar fi vrut sa fie impartit frateste cu minoritatile, si au inceput sa strige “trump the bitch” (nu “Trump, the bitch”, cum ar fi trebuit), ca in vremurile de trista amintire descrise in capitolul Biblia si Revolutia Franceza din Marea Lupta. Si noi care credeam ca americanii au cerut paine.

Daca Semnele tot au ales sa plagieze cea mai jalnica scuza a echipei lui Hillary, (care l-au plagiat la randul lor pe Lapusneanu Voda), sa o fi plagiat macar pana la capat: se pare ca americanii nu-i urasc doar pe negrii, ci si femeile care se ridica deasupra barbatului, homosexualii, lesbienele, transgendarii care vor sa faca pipi cu sexul opus, si transexualii, adica tocmai acele “semne ale timpului” pe care le urasc si patronii revistei.

Putina atentie la detalii l-ar fi ajutat pe analistul nostru sa vada ca multi dintre cei care l-au votat pe Obama la ultimele alegeri, l-au votat anul acesta pe Trump. Numitorul comun al celor doi nu este rasa sau sexul, ci statutul de outsider. Se pare ca cei urati de americani nu sunt negrii, nici macar cei 1% (dintre care face parte si Trump), ci partidul interior al ambelor partide. Cliseul “angry white male” incearca sa obfuscheze adevaratul motiv pentru care America a respins falsul progresism al dinastiei Clinton. In spatele discursului pentru includerea femeilor, LGBT, negrilor, musulmanilor, si mexicanilor, la impartirea cozonacului, se ascunde mutarea painii si cutitului in alte tari, si convertirea democratilor la cultul lui Mamona. Cu alte cuvinte, or fi ei multi si fara colllege degree, dar prosti nu sunt.

Sugerez redactiei o tema mai potrivita cu traditiile revistei si gusturile abonatilor: Ben Carson va sta ca Mardoheu la poarta Casei Albe, zadarnicind intrigile lui Haman/Francisc I. Se cauta o Estera-Miss Universe, care nu se va ingrasa ca porcu’, pentru ca este vegan. In rest, gusturile Imparatului sunt cunoscute.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Angry homo sapiens

5 noiembrie 2016 de 3 comentarii

Mema care a infectat internetul zilele acestea este angry white men. Propun angry red skins. Contrar prejudecatilor, pacatul originar al Apusului nu este pielea alba (si naravul adiacent), ci pielea rosie.

Omul modern s-a nascut atunci cand europeanul s-a intalnit cu amero-indianul. Nu ma intelegeti gresit. Nu vorbesc de conflictele cu indienii. Ma refer la faptul ca filozofii secolului ratiunii, si al secolului luminilor mai tarziu, au descoperit in amero-indian Omul originar, pe care nu il puteau vedea in Lumea Veche din cauza prejudecatilor religioase si sociale acumulate timp de milenii.

“Gandesc deci exist” spune Descartes dupa ce deconstruieste falsele certituduni. “Omul se naste liber dar este peste tot in lanturi”, declara Rousseau. “Ce este Iluminismul – intreaba Kant – este maturizarea omului care nu mai are nevoie de tutelajul religiei si al guvernului”. Toti oamenii se nasc egali si au dreptul inalienabil la viata libertate si cautarea fericirii asa cum vor, atata vreme cat nu se ating de drepturile naturale ale semenilor.

Toate acestea isi au originea in intalnirea europeanului cu homo sapiens minus iluziile culturii, in persoana amero-indianului. Nu degeaba americanul preferat al scriitorilor europeni este albul care a invatat caile indianului, ca in Ultimul Mohican sau Winnetou. Tot din intalnirea cu amero-indianul s-a nascut si idea ruperii lanturilor.

Eliberarea Omului a fost mult mai anevoioasa in Lumea Veche. Nu ca pretul nu ar fi fost calculat. “Omul nu va fi liber pana ce ultimul rege nu va fi spanzurat cu intestinele ultimului preot” anunta brutal Diderot. Insa impotriva eliberarii Omului nu s-au ridicat doar coroana si altarul, ci si masele urbane care nu intelegeau domnia legii, si taranaimea superstitioasa care credea ca se poate traii fara scoala si doctor, dar nu fara nobil si popa. S-a varsat sange. A fost teroare. Au fost razboaie. Dar omul a invins. Coroanele si privilegiile inascute au cazut. Plebea si taranimea au invatat lectia si au inceput sa migreze spre clasa de mijloc. Biserica a devenit parte a societatii civile, renuntand la dreptul tutelajului.

Si dupa ce a invins, Omului i s-a spus ca Omul nu exista. Cogito ergo sum ar fi doar o fantezie. Exista doar cultura – mai exact culturi – si omul nu exista decat ca produs secundar al unei culturi. Ratiunea carteziana si vointa autonoma – baza ontologica a lui homo europaeus – care ete homo sapiens “in si pentru sine”, pe hegeleste, ar fi doar produsul unei culturi dubioase, la fel ca si stiinta si tehnologia prin care a cucerit lumea. Drepturile naturale sunt mituri. Adevaratele drepturi ale omului sunt cele dictate de cultura. Omul pierde dreptul la viata, libertate, si exprimare libera, atunci cand acestea intra in conflict, nu cu drepturile naturale ale semenilor, care sunt iluzorii, ci cu sensibilitatile lor culturale, care sunt adevaratele drepturi ale omului.

Nu este de mirare ca homo sapiens (ma rog, plus ceva Neanderthal), e manios, sau se intreaba cuprins de indoielei: “ce-a dorit acel Apus”? Insa nu va lasati pacaliti. Cel manios nu este omul alb ci indianul din el. Acel indian in care filozofii secolului ratiunii au vazut Omul pentru prima data.

Dar stim ca indianul este bun doar mort; sau in rezervatie. In secolul viitor se va spune ca singurul lucru bun la Descartes, Rousseau, si Kant este ca sunt morti. Pentru cei care vor staruii mai departe in ereziile lor vor exista rezervatii. Cum incheie Mark Twain in Huckleberry Finn:

I suppose I’m going to head out for Indian Territory ahead of the others, because Aunt Sally’s going to adopt me and civilize me, and I can’t stand it. I’ve tried that before.

The End.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Biserica.. pardon, Organizatia Adventista de Ziua a Saptea

31 octombrie 2016 de 8 comentarii

De obicei membrii bisericii adventiste se simt mandri de felul in care aceasta este organizata, structura ei fiind foarte sofisticata, venita probabil direct de la Dumnezeu..

Studiind Psihologia Organizatiilor (Gálvez et al., 2016) , nu pot sa ma abtin sa nu analizez putin structura bisericii in care m-am nascut. 🙂

Deci, in primul rand, hai sa vedem tema rolurilor. Toata lumea stie ce inseamna un rol. In schimb e interesant sa vedem cum functioneaza acestea intr-o organizatie.

Orice organizatie are anumite obiective si diferite forme sau tactici de a le implini dar important este ca fiecare parte/persoana din aceasta organizatie sa-si faca partea ei. Rolurile intr-o organizatie ii ajuta pe oameni sa inteleaga nu numai ce au de facut ei ci si ce au de facut altii.

–la azs obiectivul este sfintirea, viata vesnica, etc.  iar strategiile sunt multe; de obicei membrii isi cunosc rolul cum ar fii sa nu manance porc, sa tina sabatul, etc.; dar important este ca in cazul in care cineva va avea dubii sau nevoie de explicatii, vor fii acolo intotdeauna ceilalti membrii care ii vor arata calea..

Rolurile definesc ierarchia, distributia functiilor si le arata oamenilor locul pe care ei il ocupa in organizatie.

-organizatia adventista este complexa dar la nivel local de exemplu, toata lumea stie unde isi are locul; unii sunt mai bine vazuti, mai binecuvantati, poate mai spirituali, sfinti…

Interesant este ca rolurile sunt interdependente, adica nu se formeaza intr-un gol ci depind mereu de alte roluri.

Daca aprofundizam vom vedem mai bine anumite caracteristici ale rolurilor. De exemplu, rol trimis si rol primit (rolul trimis arata spre procesul prin care membrii unei organizatii isi transmit expectativele de rol unei persoane in concret in timp ce rolul primit este cand aceasta persoana isi percepe rolul in functie de informatia primita de la ceilalti membrii) sau episodul unui rol (cand X dintr-o organizatie actioneaza conform obiectivelor comune ale acesteia si cineva superior ii da un feedback, va face ca X sa isi reajusteze si redefineasca rolul primit). Feedback-ul trebuie inteles ca pe un fenomen permanent.

–episodul unui rol adventist: este usor sa ne imaginam cand pastorul ori vreun frate sau sora mai intelepti apreciaza si ne incurajeaza sa mentinem un anumit comportament dar ne indeamna totusi sa nu uitam alte aspecte importante…noi ne redefinim rolul in biserica, iar acest ciclu de feedback continua la nesfarsit…

Trecand la structura organizationala, putem folosi anumiti parametrii pentru ca sa intelegem mai bine ce fel de structura are o anumita organizatie.

Formalizare: in organizatii foarte formale, comportamentul si functiile persoanelor sunt definite in detaliu.

-de obicei membrii azs stiu ce au voie si ce nu

Centralizare: avem de-a face cu o organizatie foarte centralizata daca deciziile cele mai importante sunt luate de putine persoane care au functiile cele mai inalte.

-se pare ca organizatia azs este destul de centralizata..

Ierarchie: organizatia care are multe nivele in organigrama, se denumeste organizatie verticala, adica foarte ierarchizata. In astfel de organizatii este foarte dificil ca persoanele de la baza sa ajunga la informatie. In opozitie avem organizatia de tip orizontal, care este mai descentralizata si in care se tinde spre a da o sansa tuturor la opinie.

-ar fii interesant ca organizatia verticala adventista sa se mai autoevalueze din cand in cand, poate s-ar putea trece la una de tip mai orizontal..sweet dreams 😛

Complexitate: in momentul in care o organizatie are mai multe ierarchii inseamna ca este foarte complexa. In asemenea organizatii, negocierea si comunicarea sunt o problema.

-oare cat de mult se poate negocia de la un nivel local de ex.?

Locus de initiativa (aste e probabil una dintre partile cele mai interesante): acest aspect arata gradul in care persoanele cele mai de jos sau cele mai indepartate de elita, pot contribui la luarea deciziilor sau la a face propuneri. De exemplu in organizatiile de tip sus-jos, sunt cei de sus cei care dau ordine si iau deciziile cele mai importante. In opozitie, sunt cele de tip jos-sus in care persoanele/departamentele de la baza isi pot asuma mai multe responsabilitati si decizii.

-ok, asta este una dintre cele mai grave caracteristici ale organizatiei azs in opinia mea; este clar ca cei din afara sferei privilegiate au putin de spus..

Flexibilitate: capacitatea de a schimba reguli, norme, modele atunci cand este necesar.

-nu e nevoie de prea multe de zis; biserica adventista are o problema in asi schimba ideile in momentul in care exista puternice dovezi contrare..

Sansa de promotie: posibilitatea membrilor de a urca in status, pozitie, responsabilitate, etc. De exemplu se vorbeste de tavanul din sticla, si anume ca femeile au mai multe obstacole ca si barbatii pentru a avansa in status si responsabilitate. Unele dintre motive ar fii ca pentru a ocupa o functie de responsabilitate femeia este mai incapabila decat barbatul, o anumita educatie si cultura in care femeia crede ca nu este capabila pentru o anumita functie sau credinte care considera ca locul femeii este la bucatarie, la gatit, ingrijit de copii, etc.

-probabil exemplu cu hirotonirea se potriveste destul de bine; dar nu ma intereseaza atat de mult precum ideea generala ca femeia  este un fel de om de categoria a doua.

In legatura cu leadership, exista in principal doua feluri de lideri. Liderii formali care au norme interne, functii, obligatii clare si scrise in manualul organizatiei iar apoi ii avem pe liderii informali. Pe acestia din urma ii defineste in primul rand spontaneitatea si faptul ca adeptii sau oamenii din jur il percep ca si un rol emergent si nu impus.

Un aspect interesant este ca Isus e amintit langa Gandhi si Hitler, ca fiind perceputi de adeptii lor exagerat de carismatici, pana acolo incat credeau ca acesti lideri aveau puteri supranaturale. Ce mi se pare captivant sunt caracteristicile acestor lideri, potrivit manualului.

-lideri autodesemnati

-nu tineau cont de  normele, regulile si comportamentele timpului lor

-puteri miraculoase

-radicali care vroiau o schimbare revolutionara in societate si pentru asta au distrus statusul quo al timpului lor

Cred ca Biserica ASZ este destul de departe de modelul lui Isus. Nu stiu de exemplu cat din ”..cel mai mic este cel mai mare..” sau ”…dar intre voi sa nu fie asa..” se mai poate aplica in contextul organizatiei azs. Se pare ca Isus a fost un lider informal care nu are cam nimic de-a face cu pastorii bine pregatiti in tot felul de norme adventiste. Pe de alta parte, nu inteleg care este diferenta dintre organizatia adventista si o alta organizatie din ”lume”. Nu numai ca nu exista nici o diferenta, dar sunt multe organizatii ”lumesti” care se pare ca sunt mult mai etice.

 

Înregistrat sub Editorial

Pentru uniunile civile heterosexuale

29 octombrie 2016 de 26 comentarii

Propun generalizarea termenului de uniune civila la casatoriile heterosexuale.

Ca sa ma explic, voi parafraza intrebarea Lui Isus cu privire la botezul lui Ioan: casatoria vine de la Dumnezeu sau de la oameni? Altfel spus, este casatoria un sacrament/taina sau un contract civil? Raspunsul cel mai potrivit este o alta intrebare retorica a lui Isus, cea cu privire la birul datorat Cezarului: al cui chip este gravat pe moneda? Al cui sigiliu se afla pe certificatul de casatorie?

Catolicismul si Ortodoxia definesc casatoria ca pe un sacrament/taina. Sacramentul este definit la randul sau ca un canal al harului. Fara sacramentul casatoriei, si in afara scopului biblic “cresteti si inmultiti-va”, relatia sexuala este considerata pacat. Dar pe certificatul de casatorie se afla sigiliul cezarului, nu al bisericii. Este biroul starii civile un canal al harului? Din punct de vedere dogmatic, orice familie de bine care nu a trecut pe la altar traieste “in pacat”, copii sunt “din curvie”, si vor merge impreuna acolo unde merg cuplurile de homosexuali dupa moarte. Daca biserica ar fi consecventa, ar revendica diferenta intre termenul “casatorie” si cel de “uniune civila” nu doar in dreptul casatoriilor homosexuale, ci al oricarei casatorii oficiate in afara altarului.

Protestanitsmul nu recunoaste sacramentul casatoriei. De aceea pastorul nu oficiaza casatoria ca gestionar al sacramentului (ca in cazul botezului sau comuniunii) ci ca ofiter de stare civila. De exemplu, pastorul american spune: “by the power given to me by the state of…, I pronounce you husband and wife”. Cealalta fata a monedei este notiunea ca oricare magistrat si slujitor public este considerat un diacon care face o slujba nu mai putin sacra decat cea din biserica. Ofiterul starii civile nu este deci mai putin calificat decat pastorul sa oficieze casatoria.

Exista aici o confuzie puternica la neoprotestanti. In timp ce adopta teoretic teologia sacramentala protestanta, predicatorii si credinciosii o practica implicit pe cea catolic/ortodoxa, cel putin in dreptul casatoriei. Predicatorul “da binecuvantarea” cuplului ingenunchiat inaintea lui (?), si credinciosul crede ca “binecuvantarea” are darul sa transforme actul sexual din pacat in ne-pacat. Bisericile istorice de traditie medievala cel putin au o teologie elaborata care justifica o astfel de credinta. La neo-protestanti este doar superstitie. Este diferenta intre “hoc est corpus meum” si „hocus pocus”.

De ce accepta neo-protestantii sa boteze un cuplu casatorit “in lume” dar nu accepta ca un cuplu botezat sa se casatoareasca doar “in lume”? Din punct de vedere protestant, criteriul moralitatii relatiei este singurul care conteaza. Casatoria civila implica o relatie sanctionata de societate ca fiind responsabila si consensuala. Inteleg casatoria “in biserica” ca pe o celebrare si profesiune de credinta intr-un set de valori comune. Nu inteleg ce-i cu binecuvantarea asta care curge prin mainile pastorului, facand ca ceea ce era pacat in urma cu cateva minute sa devina ne-pacat dupa “amin” si “va declar sot si sotie”, cand cei doi sunt aceiasi inainte si dupa.

De fapt inteleg. Este dorinta de a controla viata intima a credinciosilor. Dovada cea mai buna este ritualul in care tinuta miresei este inspectata de un grup de barbati aflati in criza de andropauza, sau sedintele mandatorii de counseling premarital oferite de vre-un imberb amator plin de importanta pozitiei sale.

Mi se pare numai normal ca o mutatie atat de radicala intr-o institutie veche cat civilizatia sa provoace o dezabatere aprinsa intr-o democratie. Insa ceea ce vor popii si predicatorii este o teocratie. Casatoriile hmosexuale sunt doar pretextul. Propoun sa le lasam lor casatoria si sa luam noi uniunea civila.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Iubirea de aproapele si dublul santaj al Europei

25 octombrie 2016 de 78 comentarii

In ultima lui carte publicata, REFUGEES, TERROR AND OTHER TROUBLES WITH THE NEIGHBORS, AGAINST THE DOUBLE BLACKMAIL, (Octombrie, 2016), Slavoj Žižek discuta notiunea iudeo-crestina a aproapelui, in opozitie cu “dublul santaj” al dreptei populiste si stangii liberale. Nu este greu de inteles de ce xenofobia si construirea de ziduri intre natiuni (sau garduri de sarma ghimpata acasa) este in opozitie cu iubirea aproapelui, chiar daca cei care o predica se declara de (cele mai) multe ori, crestini. Aspectul asupra caruia se concentreaza Žižek este insa confuzia intre toleranta stangii liberale, bazata pe relativism moral/multiculturalism, si imperativul crestin de a iubi aproapele ca pe sine.

Liberalismul are monopolul asupra discursului public si foloseste canalele media pentru a promova imaginea idealizata si romantata a refugiatului musulman. Azilantii ar fi, din acest punct de vedere, doar victime inocente ale razboaielor civile din tarile musulmane, cand de fapt sunt parte a problemei. Aici Žižek nu se sfieste sa le aminteasca americanilor ca popoarele pe care le-au eliberat de dictatori seculari inteleg prin libertate dreptul de a tine femeile ca sclave si a executa apostatii. Cele doua victime iconice care au alimentat suportul public pentru invazia Irakului, femeia, pentru liberali, si crestinul, pentru evanghelici, au dus-o mai bine sub Sadam. Stanga refuza sa recunoasca faptul ca musulmanii – (si alte minoritati) – nu sunt la fel ca noi, si nu pot deveni ca noi in una sau doua generatii. Asa se face ca populismul xenofob monopolizeaza discutia despre conflictul de valori si pericolul grav care ameninta existenta civilizatiei europene.

Žižek sustine ca notiunea iudeo-crestina a iubirii neconditionate fata de aproapele are la baza recunoasterea diferentei, nu obfuscarea ei. Samariteanul, vamesul, leprosul, nu trebuie iubiti pentru ca sunt ca noi, ci tocmai pentru ca sunt diferiti. Cei care trebuie urati sunt, paradoxal, cei ca noi, adica familia si tribul, atunci cand acestea devin o piedica in calea identificarii cu tragedia familiei umane fragmentate. Legatura care il leaga pe samariteanul milos de victima talharilor nu este legatura tribala de sange sau cultura, ci solidaritatea universala a victimelor unei istorii de ura si violenta tribala, al carei promotori sunt ultima instanta chiar preotul si levitul, care au trecut indiferenti mai departe.

Insa iubirea care isi risca viata ca sa bandajeze ranile aproapelui nu manifesta interes pentru sensibilitati culturale. Europa isi poate sacrifica confortul si isi poate perliclita chiar existenta pentru siguranta fizica si demnitatea umana a refugiatilor, dar nu trebuie sa fie toleranta cultural-religios. Iisus nu a venit sa aduca pacea ci sabia, sau ura, impotriva oricarei ideologii si religii tribale.

La fel ca samariteanul milos, europenii trebuie sa vina in ajutorul refugiatilor in virtutea solidaritatii universale a celor disperati. In ultima instanta, aceleasi elite corporat-globale care au distrus Irakul, Libia, si Siria, au distrus si Europa asa cum a fost. Mizeria si desperarea nu-i face pe oameni mai nobili, ci mai rai, spune Žižek, spre indignarea sanctimonioasa a liberalilor, de aceea eticheta de “violator” sau “terorist” nu este un stereotip populist. Acest gunoi uman este reprezentat de notiunea crestina a aproapelui cu care ne identificam in disperarea si suferinta universal umana, si care trebuie confruntat in numele aceluiasi om universal pe care este intemeiata ideea de Europa.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

← Articole mai vechi

Articole mai noi →